Apa este gratuită și este un drept al omului sau toată apa de pe planetă ar trebui să fie dată marilor corporații și să fie tratată ca un produs? Ar trebui ca săracii care nu-și permit să plătească acestor corporații să sufere de sete din cauza lipsei de resurse financiare?
Practic fostul CEO Nestle a spus că ideea privatizării apei este similară cu siguranța organismelor modificate genetic.
Baza actuală a capitalismului este criza. Pentru că din criză iese profit, mai ales când ai o economie speculativă în proporții care depășesc de mii de ori economia reală. În toată lumea occidentală care a preluat sistemul economic avem o clasă medie care este în curs de lichidare, pentru că neoliberalismul polarizează complet societatea, prin interdependența politică stat-corporație. Mai precis, criza economică face ca săracii să devină mai săraci, iar bogații mai bogați. Corporația nu face numai legislația, dar crează și criza din care se hrănește financiar.
Dacă pentru un om e posibil să bea apa îmbuteliată în peturi, care evident costă, este greu de crezut că vacile pot fi crescute cu apă plată, când litrul de apă îmbuteliată îl depășeste pe cel al laptelui, care este acum în jur de 80 de bani litrul la poarta multinaționalei. Nici pământul nu-l mai poți uda cu apa din puț, dacă este contaminată. Iar o națiune care nu are apă este transformată în populație, fără apă viața fiind imposibilă. Iata cum o criză a apei este nu numai anunțată, dar este chiar stimulată prin acorduri economice secrete – așa cum este cel cu Chevron, semnat de M.R. Ungureanu.
Experimentul a fost încercat deja în Bolivia dupa un scenariu pe care îl cunoaștem foarte bine. După ce a obligat-o să își privatizeze sănătatea, învățământul public, energia, căile ferate, liniile aeriene, telefonia și industria de hidrocarbon. Câștigătorul licitației de privatizare în anul 1999 a fost compania care a făcut în România cea mai scurtă și costisitoare autostradă din lume: Bechtel. Aceasta a scumpit apa până acolo încât populația nu a mai putut-o plăti – în două săptămâni de la preluare, cu 200%. Disperați, bolivienii și-au montat pe case dispozitive de strângere a apei de ploaie. Bechtel prevăzuse în acordul cu guvernul corupt și aceasta posibilitate, astfel încât instalațiile au fost demontate de autorități. Iată cum apa pluvială era, la rândul ei, privatizată.
Scenariu binecunoscut, România trebuind sa plătească despăgubiri încă neștiute după rezilierea contractului secret al autostrăzii Bechtel, iar Primul ministru a amenințat cu imense despăgubiri dacă proiectul RMGC nu ar fi pus în practică. Colonia trebuie să-și arate obediența față de stăpân.
O mare ticalosie pe care o pregateste de cativa ani Comisia Europeana este privatizarea apei in toata Uniunea Europeana. Totul e facut sub pretextul unei reglementari europene si prin presiuni exercitate asupra unor state membre, cum ar fi Grecia de exemplu, pentru a lasa un bun public pe mana unor privati, oferindu-le astfel acestora o oportunitate de profit de cateva miliarde de euro numai in Germania.
Corporaţiile Occidentale găsesc forţă de muncă ieftină în România
Corporaţiile majore şi reprezentanţii lor politici din Statele Unite au profitat de criza economică pentru a reduce salariile muncitorilor şi pentru a impune un ritm mai alert de muncă.
Reducerea salariilor, ritmul mai alert de muncă şi impunerea unor condiții grele de muncă stau la baza strategiei. România a devenit din ce în ce mai atrăgătoare drept bază pentru corporaţiile care cutreieră globul în căutarea forţei de muncă ieftină şi a unor condiţii care permit exploatarea muncitorilor.
Fenomenul corporaţiilor internaţionale care îşi mută producția în România pentru a profita de salariile mici nu indică în niciun caz o „redresare” veritabilă a economiei. Țara este lăsată pradă rechinilor financiari internaţionali şi este ameninţată de un colaps total.
Guvernul a impus la iniţiativa Uniunii Europene (UE) şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI) un program de austeritate care a decimat condiţiile de viaţă a unei mari părţi a populaţiei şi a distrus multe locuri de muncă. După cum era de aşteptat, aceste măsuri au aruncat economia într-o recesiune adâncă un cerc vicios fără scăpare.
UE şi FMI au răspuns României prescriind o doza mai mare a aceluiaş medicament, forţând guvernul să efectueze o vânzare finală a României. Clădiri şi întreprinderi publice cum sunt transportul feroviar, poşta, telecomunicaţiile, aprovizionarea cu apă, porturile, aeroporturile, drumurile cu taxă şi loteriile sunt puse sub controlul unor companii occidentale. Urmările unor astfel de privatizări sunt bine cunoscute: reducerea locurilor de muncă, reducerea salariilor, preţuri mai ridicate, servicii mai puţine şi profituri uriaşe pentru noii proprietari, în timp ce bugetul pierde o parte importantă a veniturilor sale.
Cei care argumentează cel mai insistent pentru austeritate sunt tocmai guvernele care au beneficiat cel mai mult de pe urma introducerii monedei euro, în primul rând guvernul german. Ministrul de Finanţe Wolfgang Schäuble a ameninţat că va opri orice asistenţă în cazul în care reducerile promise care vizează cheltuielile, nu sunt strict aplicate. Rezultatul unor astfel de acţiuni ar fi falimentul imediat al ţării.
Schäuble este susţinut de presa germană de scandal şi de un cor de de miniştrii. Toţi incită la ură împotriva „românilor puturoşi” care „au trăit dincolo de posibilităţile lor” şi care cer ca datoria „lor” să fie plătită din banii „noştri”.
Problema nu este însă legată de „tu” şi „noi”,aceleaşi interese financiare care doresc să stoarcă ultimul cent din populaţia româniei se află, de asemenea, în spatele atacurilor asupra salariilor şi beneficiilor sociale şi în întreaga Europă. Măsurile de austeritate fac parte dintr-o ofensivă contrarevoluţionară masivă care vizează să elimine fiecare program social. În timp ce milioane de muncitori suferă de pe urma consecvenţelor crizei financiare internaţionale, cei responsabili pentru ea o duc mai bine ca oricând. Condiţiile şi standardele de siguranţă nu au fost îmbunătăţite, iar agravarea crizei economice face ca companiile să ocolească ce se poate ocoli şi să impuna noi sarcini asupra muncitorilor. Atâta timp cât bancile şi corporaţiile mari rămân în mâinile proprietarilor privaţi şi servesc intereselor acestora, guvernele vor continua asaltul asupra locurilor de muncă, a salariilor şi drepturilor sociale şi democratice ale muncitorilor.
În timp ce, guvernele implementează reduceri masive ale cheluielilor şi le justifică prin afirmaţia că „nu sunt bani ” pentru sănătate, educaţie sau alte nevoi sociale de bază.
Sectorul privat din România asigură salarii de mizerie.
searchnewsglobal.wordpress.com 