Tinerii frumoși și liberi să își ia tehnocrații înapoi

20151105_192714_60370000

Tinerii corporatiști din România spun despre ei că sînt frumoși.

Ba, cei mai hipsteri dintre ei afirmă că ar fi și liberi.

Nici unul dintre ei nu a fost auzit însă lăudîndu-se în Piață că ar fi empatic.

Nimeni nu a strigat că își iubește concetățenii, chiar și pe cei mai năpăstuiți de soartă dintre ei. Nimeni nu s-a manifestat, în nici un fel, pentru apărarea drepturilor celor bătrîni și săraci, ale copiilor sau ale persoanelor excluse social.

Tinerii din România nu se laudă că ar fi citiți.

Nici educați.

Cu atît mai puțin culți.

Poate din această cauză nici nu știu ce să strige în Piață. Poate așa se explică absența aproape totală a revendicărilor concrete, palpabile, menite să aducă un trai mai bun pentru fiecare dintre noi.

Cum altfel se poate explica faptul că tinerii frumoși și liberi ies în stradă să susțină Sistemul? Că se lasă manipulați de cele mai imunde ghene securistice?

Ca fac grave confuzii, cum ar fi aceea că statul social și comunismul sînt unul și același lucru? Că cei mai înverșunați activiști civici au în rucsacuri pliantele corporațiilor, din care se inspiră?

ă fie vorba de incapacitatea de a înțelege cele mai elementare noțiuni? Sau chiar de lipsă de caracter?

Pot fi niște semidocți extrem de ușor de manipulat frumoși? Pot fi purtătorii de ochelari de cal liberi?

”Noi muncim, nu gîndim!”.

Nu, nu strigă asta muncitorii de pe platformele industriale, în fața studenților, în 1990.

Strigă tinerii frumoși și liberi, hipsterii din corporații, în fața celor care trag cu dinții să nu dispară democrația, în 2015.

Tinere frumos şi liber, eşti o oaie!

Nu ştiu câţi dintre voi aţi fost vreodată la o stână de oi, dar în mod sigur aţi văzut aşa ceva măcar o dată. Deci cred că aţi observat că oile sunt adunate într-un ţarc şi stau acolo toată ziua şi behăie. De ce behăie? Vă spun eu: PROTESTEAZĂ ÎMPOTRIVA REGIMULUI. Exact ca în balada Mioriţa: De trei zile-ncoace, iarba nu-ţi mai place, gura nu-ţi mai tace. Oile, ca şi poporul român şi multe alte popoare, fac proteste pentru libertate şi pentru iarbă mai bună. Să ieşim în stradă şi să cerem democraţie, libertate, locuri de muncă şi salarii mai bune!

Dar cu toate că oile behăie toată ziua, aţi văzut voi vreun cioban căruia să-i pese de asta?! Aţi văzut vreun cioban, speriat sau înduioşat de behăielile rumegătoarelor, că a luat decizia să nu le mai mulgă, să nu le mai tundă, să nu le mai taie, sau să nu le mai sacrifice copilaşii în ziua de Paşti?! Nu cred că aţi văzut aşa ceva!

Şi asta nu e tot. Aţi văzut voi vreun cioban care, în urma protestelor ovine, să renunţe la dragii lui câini ciobăneşti şi să pună în locul lor „reprezentanţi ai poporului”, adică tot nişte oi?! Nici vorbă! La fel e şi în cazul Statului. Statul nu va renunţa niciodată la câinii lui ciobăneşti, adică securiştii, poliţiştii, jandarmii şi procurorii. Şi nici nu se va lăsat intimidat sau înduioşat de behăielile poporului.

În concluzie tu, tinere revoluţionar, frumos şi liber, care ieşi în stradă pentru că vrei „o schimbare”, nu eşti decât o oaie care behăie!

Surse articol :

1, http://www.invectiva.ro/social-bundy/semidoctii-frumosi-liberi

2, http://dantanasescu.ro/2015/11/20/tinere-frumos-si-liber-esti-o-oaie.html

protest-18

PS. PIB-ul României, este de aprox. 120 de miliarde de euro, din care străinii (corporaţii, bănci).

Multinaţionale şi băncile străine, care fac profituri de miliarde nu plătesc nimic la stat pentru că sunt înregistrate în Luxemburg, Cipru sau Barbados. Aşa se face că, în timp ce românii sunt mai tot timpul săraci şi cocoşaţi de taxe şi datorii, străinii scot de la noi din ţară averi în fiecare an.

Deşi se laudă că au creat mii de locuri de muncă şi plătesc sume considerabile la bugetul de stat, companiile multinaţionale care activează în România fură cât pot de la cetăţeanul de rând.

80% din mediul privat este deţinut de străini. De ei nu se atinge nimeni, pentru că au imunitate de la SUA/UE.

Statul nu ar trebui să se lege de săraci, de cei care se luptă pentru supravieţuire. Statul ar trebui să impoziteze profiturile, mai ales cele rezultate din speculaţii, nu mijloacele de existenţă ale celor săraci. Microsoft a încasat ilegal de la stat 400 de milioane de dolari. De ce nu blochează ANAF conturile Microsoft şi de ce nu pune sechestru pe activele Microsoft din România???

Pentru indoctrinarea acestor deziluzionati sa ii multumim aparatului de propaganda Sorosist si in special tradatoarei Sorosiste Pippidi, care a inventat sloganurile tradatoare la adresa Poporului Roman cu „tinerii frumosi si liberi” si „ne-am luat tara inapoi” (Pentru Soros? pentru Corporatii? pentru PDL si PNL? pentru basisti?). Pentru scoaterea in strada si organizarea de un an de zile a haitelor de teroristi politici de strada sa-i multumim tradatorului Blaga de la PDL. Pentru banii manjiti de sange cu care au fost platiti haitele de teroristi politici de strada sa multumim Retrocedarilor basiste si lui Udrea, Bica, Cocos, Stelu, Bica etc. Comp, Pentru celelalte aspecte organizatorice, in special cu mascarada violenta si terorista a votului cu Diaspora, sa multumim Serviciilor SRI/CIA.

 

Fascistii din Sectorul de Dreapta

Tinerii noștri corporatisti frumoși și liberi s-au vândut diavolului ( corporației ) pentru 2 arginți în plus la leafă.

Site-urile pupincuriste ale SUA-UE, pline de insulte la adresa site-urilor care nu se supun ocupantului străin

o-HAMMOND-facebook-578x280

A face liste cu siteuri “de evitat” nu este ceva rau in sine. Pus in context, demersul incurajeaza, insa, practic, un nou tip de cenzura, “populara”, de Facebook, stagiu pregatitor inclusiv pentru etapa coercitiva cand, in uralele tinerilor frumosi si liberi, se vor inchide cu forta siteurile care trebuie “evitate”.

Trăim vremuri apocaliptice din punct de vedere politic. Se fac ca-n anii 50, în plină perioadă stalinistă, liste de către “revoluţionarii” de pe Facebook, companie americană, cu site-uri care trebuie interzise sau de evitat. HotNews se află în fruntea promovării acestor liste cu un aritcol publicat la secţiunea Economică: “Dupa dezastrul de la Colectiv i-a determinat in ultimele zile pe multi oameni sa faca liste cu site-uri “de stiri” pe care le considera dubioase. Ei ii indeamna pe prietenii lor sa nu mai distribuie materiale de pe asemenea site-uri, unele pline de continut “de pe alta lume”, altele – unde texte copiate pur si simplu de pe principalele site-uri de stiri, pentru a da impresia de seriozitate, sunt publicate alaturi de mesaje antiamericane si opinii in care se regasesc marile teme ale propagandei ruse.

Clubul Colectiv prezentat drept “locas al satanismului”. Rockul ca amenintare nu doar la adresa BOR, ci a intregii spiritualitati ortodoxe. Conspiratii in care americanii ar fi de vina pentru tot ce s-a intamplat in ultimele zile. Acuzatii ca Soros si-ar fi trimis oamenii la consultarile de la Cotroceni. Teoriile antiamericane exprimate de Traian Basescu la B1 TV. Toate au circulat masiv, in ultima saptamana, pe Facebook, distribuite de oameni printre picaturile de informatii despre ce se intampla in spitale si in Piata Universitatii, printre apelurile la ajutor si printre share-urile cu senzationalul tabloid al emisiunilor de tip WOWbiz.

Multi utilizatori de Facebook – unii dintre ei jurnalisti, altii oameni de comunicare – au inceput sa isi avertizeze prietenii sa verifice sursa informatiilor pe care le distribuie si sa ii indemne sa ocoleasca site-uri neasumate, site-uri extremiste, de propaganda sau care prezinta conspiratii universale. Totul, intr-un moment cand pentru presa este si asa extrem de dificil sa trieze si sa verifice informatia relevanta, iar unele siteuri de stiri, interesate de audienta, publica la randul lor comentariile si dezinformarile de pe site-uri obscure (…) Pe de alta parte, cele mai cunoscute site-uri ce promoveaza propaganda rusa sau diverse conspiratii se regasesc pe aceste liste. Vezi cazul gandeste.org, expunere.com sau activenews.ro, care, intre altele, au iesit luna trecuta in evidenta prin promovarea intensa a vestitului clip in care un grup de “tineri revoltati” se dezlantuiau impotriva liderilor politici si oranduirii si exprimau mesaje anti-UE si antiamericane. Despre acest clip, Pressone.ro a publicat, saptamana trecuta, o ancheta din care reiese ca tinerii fusesera efectiv folositi, pentru acest mesaj, de persoane cu interese obscure, care refuza sa dea informatii despre materialul video deoarece finantarea Pressone.ro “vine din America”.

Printre site-urile care se regasesc pe mai toate aceste liste se mai numara: cocoon.ro, fluierul.ro, efemeride.ro, nationalisti.ro, lovendal.ro, napocanews.ro,searchnewsglobal.“

Adevărata mascaradă din spatele emisiunii WowBiz

hqdefault

Un fost sunetist de la Kanal D,  a rupt tăcerea și s-a hotărât să spună tot adevărul din spatele emisiunii WowBiz și despre regiile care sunt făcute cu Leo de la Strehaia.

Potrivit  siteului aflășitu.ro, tot ce se întâmplă în această emisiune este un adevărat scenariu, iar banii pe care îi aruncă Leo de la Strehaia prin platou nu sunt reali ba mai mult, aceștia ar fi  hârtii trase la xerox. Iar ca totul să pară cât mai real, invitații emisiunii vin pe platoul de filmare cu trei ore înainte și fac repetiții despre cum se va desfășura emisiunea.

Pe lângă toate aceste lucruri, dansatoarele emisiunii sunt plătite cu 150 de ron pe emisiune iar Leo este plătit în funcție de punctele de audiență pe care le face în seara respectivă la emisiune. Tot ce se întâmplă în cadrul acestei emisiuni este o adevărată mascadară,  pentru a prostii poporul cu televizorul.

Cât va mai ține acest teatru slab regizat depinde doar de audiența pe care o face Leo prin intermediul acestei emisiuni.

Datorită acestei regii bine puse la punct, în luna iunie, emisiunea WowBiz a fost lider de piață având un număr de 937.000 de spectatori, depășind posturile concurente Antena 1 și ProTV. Postul  Antena 1 difuzează în același cadru orar emisiunea Un Show Păcătos care a căzut pe locul al treilea.

Sursa

Concernul Mediapro este cel care a realizat infamele seriale ,,Inima de tigan, Regina, State de Romania, in care tiganii erau prezentati ca fiind o rasa superioara

toata-lumea-l-a-indragit-pe-giani

ProTV se ține de niște manipulări perverse rău pe partea de știri sociale sau știri cu impact/ de interes social. Pro Tv a început o serie de emisiuni scandaluri şi bârfe v-aţi pus problema, aşa cum am pus-o eu, de unde vine acest interes subit şi mai ales de unde vine bugetul unei astfel de deplasări ? Este exact ceea ce îşi doreau maleficii promotori ai Noii Ordini Mondiale, printre care se învârte şi patronul companiei care deţine Pro Tv şi întreg concernul Mediapro. Ronald Lauder este acţionarul majoritar al grupului CME, magnat american şi preşedinte al Congresului Mondial Evreiesc din anul 2007, dar şi apropiat al renumiţilor fraţi Rockefeller, aflaţi la vârful ierarhiei internaţionale financiare. Zilnic milioane de oameni sunt bombardaţi cu imaginile şi gargara unor personalităţi de mahala, cu scandaluri ieftine, sexualitate degradantă şi ostentativă, senzaţional de mucava, materialism exacerbat şi violenţă oripilantă al căror apogeu sunt ştirile de la ora 5, gen de ştiri inventat chiar de Pro Tv. Toate acestea provoacă în conştiinţa lor înlocuirea adevăratelor valori care stau la baza dezvoltării individualităţii sănătoase, a familiei şi a naţiunilor.

Datorită impactului deosebit de mare pe care televiziunea îl are asupra subconştientului marilor mase de oameni, oamenii puternici folosesc emisiunile TV (abil şi malefic realizate) pentru a-i manipula şi „programa” pe cei ignoranţi. Omul modern,a devenit dependent de televizor.

Din păcate, oamenii puternici se bazează şi pe ignoranţa şi delăsarea multor români, care pot fi astfel foarte usor manipulaţi prin presă, radio, televiziune.

La întocmirea programelor TV, alături de specialişti din cele mai diverse domenii de activitate, lucrează şi psihologi care, în conformitate cu planurile malefice ale oamenilor puternici, manipulează prin sugestie conştiintele oamenilor, creează opinii de masă, influenţează politic şi educaţional telespectatorii. Oameenii puternici urmăreşsc ca majoritatea filmelor prezentate la televizor să aiba scene violente, de groază, care să genereze perturbari psihice celor care vizionează aceste filme.

Dacă vă întrebaţi de ce la 25 de ani după revoluţie, încă suntem o naţie vaporoasă, lipsită de principii, valori, educaţie, consistenţă, s-ar putea să găsiţi o variantă de răspuns pe micul ecran.
Un popor buimăcit, care aştepta cu ochii întredeschişi mijirea libertăţii, a fost orbit cu kitsch, cancan şi decadenţă.

Întregul spaţiu media este vinovat, dar Pro Tv-ul a fost corifeul diabolic al spectacolului de “manelizare naţională”. La propriu. Primii manelişti au fost insistent promovaţi de Pro. Primii actori de freak show, primii afacerişti de carton, primele “dive” contra cost, primii analfabeţi de succes. Pro Tv-ul a tăiat panglica fiecărei expoziţii de superficial şi lascivitate.

Instituţiile mass-media folosesc diferite trucuri manipulatorii la difuzarea informaţiilor, ţinând cont de interesele patronilor din domeniul care le controlează.

Arestările televizate făcute de DNA un circ pentru turma de oi la comanda SUA

6277_1

De ce face cercetari si anchetari in mafia politica, DNA?

Nu va mai hraniti cu iluzii, dragi romani! Ceea ce vedeti la TV este un circ perfect regizat pentru credibilizarea asa-zisei justitii independente!

Remember! DNA „a dormit in papuci” vreme de 9 ani in „era basista”, desi dosarele cu faptele politicienilor existau cu mult timp inainte! Doar ca acum au fost scoase de la „naftalina”! De ce?

Nici un politician nu era cercetat sau anchetat daca se respectau „parteneriatele strategice” cu „unchiul Sam” (de exemplu, cedarea Rosiei Montane, implementarea Legilor Big Brother, scutirea de impozite si taxe a corporatiilor americanoide etc).

Tot circul de la TV se va termina cu pedepse pentru fapte penale nesemnificative (arest la domiciliu, inchisoare cu suspendare, amanarea procesului pana la prescrierea faptelor, in cel mai rau caz inchisoare 3 ani din care se executa mai putin de jumatate).

Prejudiciile nu vor fi recuperate niciodata (datorita unei legi din 2014 facuta de alesii nostri, prin care nu se pot face confiscari ale averilor furate inainte de 07.04.2012).

Nu veti trai mai bine, chiar daca DNA va curata intreaga clasa politica! Bunastarea voastra nu sta in eradicarea coruptiei, in inlocuirea politicienilor vechi cu unii noi (la fel de „flamanzi”)!

Ceea ce nu intelegeti, veti fi la fel de saraci atata timp cat nu mai avem economie nationala! Corporatiile si multinationalele fac profituri uriase in tara noastra si sunt scutite legal de taxe si impozite (deci masa monetara care ar trebui sa se redistribuie in salarii, pensii si investitii iese din Romania in conturile americanoizilor).
Sursa

PS. Cum se face că străinii așa zis investitori mari care fură din bugetul țări nu trec pe la DNA? Să presupunem ca-i aresteză pe toţi corupţii României şi că le vor confisca averile dar ce garantie vom avea ca banii publici nu vor fi furati in continuare ?

Ideea că România ar putea fi salvată prin confiscarea averilor corupţilor mi se pare o mare dobitocenie. Pe lângă faptul că, cu acei bani nu s-ar putea acoperi bugetul României pe un singur an, banii nu ar ajunge la populaţie, ci la alţi corupţi sau la nişte străini.

Ar avea oarece sens confiscarea averilor corupţilor, care se găsesc ascunse în conturi în străinătate. Astfel s-ar recapitaliza puţin economia ţării. Eventual să se înfiinţeze cu aceşti bani o bancă de stat pentru investiţii.

(Dan Tănăsescu)

Citate despre prostie

Capture291

  • Adună toţi proştii de partea ta şi poţi fi ales în orice poziţie. Frank Dane
  • În lume sunt mai mulţi proşti decât oameni. Heinrich Heine
  • Nimic nu e mai rău decât prostia agresivă. Johann Wolfgang von Goethe
  • Un nerod pune mai multe întrebări decât poate da răspunsuri un înţelept. Jonathan Swift
  • Nimeni nu e mai tâmpit decât un om învăţat, dacă îl determini să lase baltă ceea ce a învăţat. Will Rogers
  • Cine se retrage din faţa prostiei, devine avangarda acesteia. Valeriu Butulescu
  • Când prostia va primi aripi, se va întuneca cerul. Valeriu Butulescu
  • Să nu te crezi prostul satului, nu e modest. Valeriu Butulescu
  • Prostia este eternă şi invincibilă. Alexandru Paleologu
  • Prostia este o suferinţă nedureroasă a inteligenţei. Emil Cioran
  • Proştii mor, dar prostia rămâne. Ion Luca Caragiale
  • Nu poţi prosti cu vorba o pisica aşa cum poti prosti un câine. Jerome Klapka Jerome
  • Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie. Lucian Blaga
  • Numai prostia poate să n-aibă intermitenţe. Grigore Moisil
  • Cu cât regula e mai strictă, cu atât capul care a conceput-o e mai prost. Jean de la Bruyere
  • Prost nu e cel ce nu înţelege unele lucruri, cât de multe, ci acela care le înţelege pe toate pe dos. Nicolae Iorga
  • Orice prost poate şti, scopul este să înţelegi. Albert Einstein
  • În politică prostia nu e un handicap. Napoleon Bonaparte
  • Un prost care nu spune nici un cuvânt nu se deosebeşte de un savant care tace. Moliere
  • Un prost găseşte totdeauna unul mai prost, care să-l admire. Nicolas Boileau
  • O oarecare doză de prostie este necesară pentru a fi bun soldat. Florence Nightingale
  • Pentru a reuşi nu este suficient să fii stupid, trebuie să ai şi bune maniere. François-Marie Arouet de Voltaire
  • Cele mai comune două elemente ale universului sunt Hidrogenul şi prostia. Harlan Ellison
  • Să fii prost, egoist şi să ai o sănătate bună sunt trei cerinţe pentru a fi fericit, deşi dacă prostia lipseşte celelalte nu mai contează. Gustave Flaubert
  • Dacă nu există întrebări stupide, atunci ce gen de întrebări pun proştii? Devin brusc deştepţi în timp ce pun întrebările? Scott Adams
  • O greşeală des întâlnită, pe care oamenii o fac când încercă sa proiecteze ceva 100% antiprostie, este aceea de a subestima inventivitatea nebunilor veritabili. Douglas Adams
  • Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa, inteligenţa are limitele ei, prostia nu. Umberto Eco
  • Prostii se plâng că nu sunt cunoscuţi suficient de mulţi oameni. Confucius
  • Este foarte periculos să fii sincer în condiţiile în care nu eşti şi prost. George Bernard Shaw
  • Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană; iar de cea din urma sunt foarte sigur. Albert Einstein
  • Cu cât e mai mică mintea cu atât mai mare e îngâmfarea. Aesop
  • Prostia are oroare de anonimat. Vasile Ghica
  • Prostia ar putea contribui la progresul societăţii numai dacă devine impozabilă. Vasile Ghica
  • Sunt prostii extrem de complexe, pe care numai înţeleptii le pot comite. Valeriu Butulescu
  • Prostia e mai puţin densa decât inteligenţa, de aceea e tot timpul deasupra. Valeriu Butulescu
  • Trataţi cu îngăduinţă aceasta prostie, a fost comisă în numele unui ideal înalt. Valeriu Butulescu
  • Prostul care începe să se indoiasca de perfecţiunea lui devine simpatic. Valeriu Butulescu
  • Când un prost spune ca e prost, e semn bun, înseamnă că se deşteaptă. Valeriu Butulescu
  • Alfabetizand prostul, îi asiguraţi acces neîngrădit la cărţile proaste, citind, el îşi va putea largi uimitor ignoranţa.Valeriu Butulescu
  • Nu se poate trăi decât prost, acolo unde prostia conduce. Valeriu Butulescu
  • Cartelul proştilor, asta da, Invincibila Armadă. Valeriu Butulescu
  • Numai proştii cred că oamenii mari pot fi scoşi din istorie demolându-le statuile. Valeriu Butulescu
  • Ignorantul nu ştie, prostul a aflat, dar a înţeles gresit. Valeriu Butulescu
  • Imbecilitate, proprietate a unor creiere de a nu se lăsa contaminate de vreo idee. Valeriu Butulescu
  • Când eşti prost. nu mai e nevoie să fii şi rău. Vasile Ghica
  • Memoria prostului se depozitează la ficat, sub formă de piatră. Vasile Ghica |
  • Mă tem de proştii cu aspiraţii. Vasile Ghica
  • S-a dovedit că un prost nu poate conduce decât oameni inteligenţi. Vasile Ghica
  • Prostul nu-ţi intră în suflet cu plugul, ci cu buldozerul. Vasile Ghica
  • Prostul nu are acces la ironie, el se opreşte la insultă. Vasile Ghica
  • Prostul mizează totul pe igiena nepăsării. Vasile Ghica
  • Prostul încearcă orice pentru a solidariza pe omul superior cu mediocritatea. Vasile Ghica
  • E greu de suportat prostia, chiar şi pe vreme frumoasă. Vasile Ghica
  • Trebuie utilizat veninul proştilor în medicina, cel de cobra e rudimentar. Vasile Ghica
  • Toţi suntem responsabili de prosperitatea prostiei. Vasile Ghica
  • Prostia presară fire de nisip în cizmele progresului. Vasile Ghica
  • Prostia nu se simte nicaieri stingheră. Vasile Ghica
  • Prostia nu are acces la insomnii. Vasile Ghica
  • Prostia beneficiază de un machiaj din ce in ce mai fin. Vasile Ghica
  • Prostia beneficiază de cel mai rapid aluat. Vasile Ghica
  • Proştii sunt oameni serioşi, nu se lasa seduşi de umor. Vasile Ghica
  • Proştii nu-i invidiază pe inteligenţi, îi compătimesc. Vasile Ghica
  • Prostul se simte genial când vorbeşte, nu când ascultă. Vasile Ghica
  • Prostul râde mult, dar epidemic. Vasile Ghica
  • Proştii nu au necazuri cu absolutul. Vasile Ghica
  • Proştii nu au îndoieli, pentru ei toate lucrurile sunt clare. Vasile Ghica
  • Prostul şi din groapă te priveşte de sus. Vasile Ghica
  • Întregul întuneric al istoriei poartă şi semnătura prostiei. Vasile Ghica
  • În tandreţea ei nemasurată, prostia nu va ăsa nici un umorist să moară de inaniţie. Vasile Ghica
  • În mâna prostului, creionul devine mitraliera. Vasile Ghica
  • I se zăreşte chelia prostiei de câte ori încearcă să fie spiritual. Vasile Ghica
  • Fără vocaţie, prostul rămâne idiot. Vasile Ghica
  • Este un prost autentic, nu din cei care îţi mai oferă şansa să te inseli. Vasile Ghica
  • Este o prostie să cruţi ceea ce nu ştii pentru cine păstrezi. Publius Syrus
  • Dacă prostia ar produce suferinţă, sunt oameni care ar trebui să umble pe uliţă urlând de durere. Mihail Sadoveanu
  • Prostia, ca şi mirosul dihorului, uşor poate deveni armă. Valeriu Butulescu
  • Nu are rost să cerneţi prostia, în sită sau sub sită, tot se va face auzită. Valeriu Butulescu
  • A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune. Marcus Tullius Cicero
  • Nu există păcat mai mare decât prostia. Oscar Wilde
  • Exista două feluri de idioţi: cei care renunţă să facă ceva pentru că au primit o ameninţare şi cei care cred ceva pentru că ameninţă. Paulo Coelho
  • Câand spun o prostie, toatăa lumea mă tolerează, când spun un adevăr, toata lumea mă urăşte. Johann Wolfgang von Goethe
  • De multe ori taci fiindcă eşti convins de prostia adversarului. Nicolae Iorga
  • Ataci o părere a unui prost şi te trezesti cu prostul întreg în discuţie. Nicolae Iorga
  • Intimitate, o relaţie în care prostii sunt atraşi providenţial pentru distrugerea lor reciprocă. Ambrose Bierce
  • Proştii zidesc lumea şi deşteptii o dărâmă. Emil Cioran
  • Prostia cuprinde o doză de seriozitate care, condusă mai bine, ar putea înmulţi numărul capodoperelor.  Emil Cioran
  • Prostia tinde să atingă apogeul într-o epocă în care ştiinţa face eforturi disperate să demonstreze contrariul. Mariana Fulger
  • Nu există proşti mai dăunători decât cei care au duh. François de la Rochefoucauld
  • Un prost nu spune lucruri inteligente dar un om inteligent spune multe prostii. Garabet Ibraileanu
  • Nimeni nu e destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost. Jean de La Fontaine
  • A râde de oamenii de duh este privilegiul proştilor, ei au pe aceasta lume rolul hărăzit bufonilor de la curte, adică sunt oameni lipsiţi de răspundere. Jean de la Bruyere
  • Prostia şi răutatea se însoţesc totdeauna. Victor Duta
  • Prostul cu memorie bună are la dispoziţia lui multe gânduri şi fapte, dar nu ştie să tragă din ele nici o concluzie. Luc de Clapiers
  • Nu este nici o ruşine să te naşti prost, ruşine e să mori prost. Marin Sorescu
  • Proştii se plâng că nu sunt cunoscuti de suficient de mulţi oameni, înţelepţii se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii. Confucius
  • Un prost care nu spune nici un cuvânt nu se deosebeşte de un savant care tace.  Moliere
  • Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat. Moliere
  • Extazul este ramura netaiată a umilinţei în faţa prostiei. Sorin Cerin
  • Am răbdare când e vorba de prostie, însă nu cu cei care sunt mândri de ea. Edith Sitwell
  • Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj. Ion Creanga
  • Singurul nostru duşman pe lume este prostia, întunecimea de minte. Thomas Carlyle
  • Jumătate din lume este compusă din idioţi şi cealaltă jumătate din oameni destul de deştepţi cât să profite de ei. Walter Francis Kerr
  • Genialitatea poate avea limitările sale, dar prostia nu are acest handicap. Elbert Hubbard
  • Proştii se însoară totdeauna, nebunii câteodată, înţeleptul nicicând. Mihai Eminescu
  • Nu există nici plante rele, nici oameni răi, nu există decât proşti cultivatori. Victor Hugo
  • Proştii sunt coşmarul raţiunii. Costel Zagan
  • Prostia: ştiinţa…vidului! Costel Zagan
  • Prostia n-are frontiere: oriunde se simte acasă! Caratele…prostiei. Costel Zagan
  • Prostia recunoaşte un singur sentiment şi acesta este frica. Marius Torok
  • Se spune că oamenii veseli spun multe prostii, pe când cei gravi mai puţine, dar mai mari. Tudor Octavian
  • Scara prostiei trece prin toate capetele; privirile o scoboară. Marcel Blecher
  • Cu toţii plătim tribut prostiei, doar că unii mai mult decât alţii. Marius Torok
  • Cel mai bun compliment care îl poţi face prostiei este să te dai la o parte ca să o vadă toata lumea. Marius Torok

Un banciu de om

unbanciudeom

Este de mirare cum nimănui nu i-a trecut pînă acum prin minte că, în limba română, cuvîntul “cur” poate avea un înlocuitor cu sonorități mult mai bombastice. Este vorba de “banciu”, neologismul care are toate șansele ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să înlocuiască vechiul și îmbătrînitul cuvînt format din doar trei litere.

Dealtfel, banciu sună mult mai pompos și poate da o binemeritată prestanță acelei părți a corpului omenesc folosită pentru eliminarea fecalelor. “L-a mîncat în banciu”, “Vai de banciul lui”, “Badea îi dă lui Voiculescu limbi în banciu” – iată doar trei exemple de expresii deja încetățenite, care ilustrează cu brio sonoritatea aparte a acestui nou substantiv comun și modul în care el se constituie într-o alternativă mult mai adaptată vremurilor pe care le trăim decît vechiul “cur”.

Căcatul pansat care a contribuit decisiv la lansarea acestui nou cuvînt este, cum altfel, un imbecil cu față de banciu, un banciu uman care nu face altceva decît să se, pardon, cace toată ziua pe gură. Asta poate și datorită faptului că își folosește propriul banciu ca să băsească încontinuu.

Ce exemplar mai potrivit pentru un băsist feroce putea să existe decît un banciu de om? Îngrijorător este însă faptul că, de atîta băseală, tot rahatul pe care nu reușește să îl elimine pe banciul care îi ține loc de gură a început, ușor-ușor, să i se acumuleze în cap și să îi țină loc de creier.

Putoare care răzbate dinspre individ nu pare să îi deranjeze însă pe cei cîțiva trepanați care, orbiți de snobism și de propria tîmpenie, au ajuns să vadă în banciul uman despre care vorbim un exemplu de fin intelectual. Sau poate că mirosul le-a luat mințile, pentru că, în cele din urmă, o latrină umană nu poate fi nimic altceva decît un izvor de căcat.

Paradoxul suprem este însă acela că gheizerul de fecale nu doar împroșcă în fiecare zi cu materii urît mirositoare opinia publică, ci și ingurgitează căcat cu polonicul. Atunci, în urma acestor două acțiuni contrare, rahatul colmatează la gura banciului și el intră în fibrilații, fiind lovit de o isterie schizofrenică.

Unii ar spune că omul cu cap de banciu își merită soarta și că cea mai bună pedeapsă pentru el este să fie lăsat să se sufoce în continuare, scufundat în propria baltă cu rahat. Probabil că așa ar fi, dacă banciul uman nu ar împuți zilnic atmosfera și nu ar otrăvi opinia publică prin miasmele pestilențiale ce răzbat din veceul public de unde erupe.

Rezolvarea este pe cît de simplă, pe atît de la îndemînă. Cînd rahatul strică atmosfera, se cheamă vidanja. Sau măcar se trage apa!

Sursa articol

http://www.invectiva.ro/tele-si-alte-viziuni/un-banciu-de-om

Patapievici, asasinul platit al culturii romanesti

10641143_1538361959712189_5843710384718298268_n  “Eminescu este cadavru nostru din debara,de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană. “

(Horia-Roman Patapievici în Revista “Rost” nr.24 / 2005)

Oare cine nu a auzit de Horia Roman Patapievici?! Adolescentele îi devorează cărţile la metrou, snobii i le pun la vedere pe raftul din bibliotecă, iar parveniţii îi aduc numele în discuţie atunci când vor să se dea culţi şi mari intelectuali. Fizicianul filosof este inconfundabil în maniera sa de a alcătui fraze bombastice şi preţioase folosind cuvinte rare şi neologisme pentru a da un aer de snobism intelectual textelor sale.

Zilele acestea am citit pe Capital.ro despre veniturile realizate de domnul Patapievici în anul 2009. Acestea se ridică la suma de 55.000 de euro, adică în jur de231.759 RON. De menţionat că această sumă este cu18.000 de RON mai mică decât în anul precedent.

Nu intru acum în mai multe detalii, pentru că nu acesta este subiectul principal în discuţie. Mă voi opri doar la venitul anual obţinut din salariul de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), care în 2009 a fost  în valoare de 71.000 de RON. Nu, staţi aşa, nu este vorba de o nouă discuţie de genul “salarii nesimţite”, “mentalităţi comuniste”, sau “capra vecinului”! Ceea ce mi se pare revoltător este ce a făcut acest om pentru banii primiţi.

După mintea mea de om prost, Institutul Cultural Român are rolul de a susţine şi de a promova în lume cultura românească, de ieri şi de azi. Deci preşedintele acestei instituţii are în mâini soarta culturii româneşti şi imaginea ei pe mapamond.

Domnul H.R. Patapievici însă, nu a făcut decât să pună la zid şi să “asasineze” practic ce a mai rămas din sărmana cultură românească de după 1989. Când spunem ICR, imediat ne vine în minte cuvântul “scandal”. Asta pentru că din 2005, de când a fost pus în funcţie, preşedintele acestei instituţii a ţinut-o numai în scandaluri şi în tocarea fără niciun folos a fondurilor alocate proiectelor culturale şi promovarea culturii româneşti peste hotare.

Sunt binecunoscute scandalurile în care a fost implicat ICR, cel cu expoziţia de la New York, în care sunt prezentate lucrări cu simboluri antisemite, gen ponei roz cu zvastică şi sodomizat cu un os, cazul “Turnători la Academia de Vară”pozele cu tentă pornografică publicate pe Internet de purtătorul de cuvânt al ICR New York, Cristian Neagoe, sau lucrările cu tentă pornografică şi blasfemiatoare la adresa creştinismului ale artiştilor Alexandru Rădvan şi Sorin Tara.

Integral la
dantanasescu.ro