Scopurile ONU pentru omenire vizează copiii ca «agenţi ai schimbării»

un

ONU are o agendă vastă pentru întreaga omenire, iar copiii dumneavoastră sunt în prim plan. În documentul ONU ce expune cele 17 Obiective de Dezvoltare Sustenabilă ale planului principal al organizației, cuvântul „educaţie” este menţionat de mai bine de 20 de ori. Dar ONU şi viziunea sa radicală asupra „educaţiei” copiilor dumneavoastră, descrişi în acest manifest ca „agenţi ai schimbării”, merg mult dincolo de ceea ce majoritatea părinţilor ar putea gândi ca fiind educaţie.

ONU promovează în mod deschis ideea utilizării şcolilor pentru a îndoctrina întreaga umanitate cu un nou set de valori, atitudini  în vederea pregătirii noii ordini mondiale – „verde” și „sustenabilă”. Planul atotcuprinzător al ONU, în formularea căruia  a fost expus în documentulTransformarea lumii noastre: Agenda până în 2030 pentru o dezvoltare sustenabilă”.

Manifestul globalist, care a fost adoptat la finele lunii septembrie în cadrul întâlnirii ONU de la New York (25-27 septembrie 2015), atinge toate domeniile vieţii omenești. La modul esenţial, acest nou document este Agenda 21 a ONU căreia i-au fost „administraţi steroizi”. Prin mandatarea sistemului de sănătate şi redistribuirea bogăţiei „în şi între state”, până la solicitarea unor „atitudini/trenduri sistematice legate de sex (masculin/feminin)” şi control guvernamental pentru impunerea „consumului şi producţiei sustenabile”, planul ONU are în vedere ca „nimeni să nu fie exclus”. Aceasta se referă în mod special la copiii dumneavoastră.

Potrivit acestei viziuni, guvernele, în parteneriat cu ONU şi cu regimurile regionale emergente, vor fi în cele din urmă singurii furnizori de educaţie.
Ne angajăm să furnizăm educaţie de calitate, atotcuprinzătoare și echitabilă la toate nivelurile – preșcolar, şcolar, gimnazial, liceu, școală tehnică și profesională”, a anunţat ONU în declaraţia sa, afirmând totodată că fiecare persoană de pe planetă trebuie să aibă acces la oportunități de a primi „educație pe întreaga durată a vieții”.

Copiii şi tinerii sunt agenţi indispensabili pentru schimbare şi vor găsi în noile obiective o platformă pentru direcţionarea capacităţilor lor infinite în activism pentru crearea unei lumi mai bune”.

„Obiectivul nr. 4” din planul principal al organizației, care prevede „asigurarea educaţiei atotcuprinzătoare și echitabile, cât şi promovarea oportunităţilor de a primi educație pe întreaga durată a vieții, pentru toți” – se referă exclusiv la educaţie. Oferă, de asemenea, anumite indicii asupra modului în care copiii dumneavoastră vor deveni „agenţii schimbării” care, speră ONU, vor crea o lume totalitară întrevăzută de noua „agendă”.

După cum se afirmă în documentul ONU, până în 2030 organizaţia şi toţi membrii săi se vor asigura că „toţi” copiii dobândesc „educaţie primară şi gimnazială liberă, echitabilă şi de calitate”. Cu alte cuvinte, o „educaţie” finanţată de plătitorii de taxe, controlată de guvern şi inspirată de ONU – adică spălare de creier – pentru fiecare copil.

De asemenea, agenda ONU – la fel ca şi agenda lui Obama – prevede că trebuie să exite siguranţa că „toţi” copiii au acces la „educaţie, îngrijire medicală şi dezvoltare preşcolară de calitate, astfel ca ei să fie pregătiți pentru educaţia şcolară primară”.

Atât adulţii cât şi opţiunile lor pentru educaţie sunt, de asemena, ţinte ale acestui plan. „Până în 2030, se va asigura acces egal pentru femei și bărbaţi la educaţie  superioară, tehnică sau de specialitate, inclusiv studii universitare, la prețuri convenabile”, continuă documentul ONU.

Cu alte cuvinte, agenda pentru educaţie a ONU se va extinde de la leagăn până la mormânt, atingând fiecare punct dintre aceste extreme.

Pentru a asigura consistenţă programelor de îndoctrinare la nivel planetar, planul ONU cere „mai multă cooperare internaţională pentru formarea profesorilor”.

ONU a fost neobișnuit de transparentă referitor la aspectele asupra cărora se va focaliza acest regim „educativ”.
Până în 2030, se va asigura ca toţi elevii să dobândească cunoaştere şi aptitudini necesare pentru promovarea unei dezvoltări sustenabile, incluzând printre altele dezvoltare sustenabilă şi stiluri de viaţă sustenabile prin educaţie, drepturile omului, egalitatea sexelor, promovarea unei culturi a păcii şi non-violenţei, cetăţenie globală şi aprecierea diversităţii culturale şi a contribuţiei culturii la dezvoltarea sustenabilă”, se afirmă în planul global pentru statele anului 2030. Citiţi aceasta încă o dată şi întrebați-vă la ce se referă ONU de fiecare dată când impune „dezvoltare sustenabilă”.

Probabil sperând că nimeni nu va observa, ONU însăşi și-a divulgat secretele legate de educaţia pentru „dezvoltare sustenabilă” – o doctrină cheie pe Agenda 21 a ONU – şi ceea ce înseamnă aceasta, de fapt.

În general, mai mulţi oameni cu educaţie superioară, care au venituri mai mari, consumă mai multe resurse decât oamenii săraci, care au venituri mai mici”, se explică într-un „set de instrumente” ale ONU pentru dezvoltare sustenabilă.
În acest caz, mai multă educaţie înseamnă o amenințare mai mare la adresa sustenabilității”. Cu alte cuvinte, oamenii cu o educaţie reală au venituri mai mari şi tocmai de aceea ameninţă întreaga agendă a „sustenabilității”.

Chiar dacă obiectivele ONU arată că oamenii trebuie să „dobândească educație”, totuși, așa cum indică vechiul dicton, acţiunile vorbesc mai elocvent decât cuvintele. Cât despre alfabetizare, un plan ONU de formare a profesorilor prin care să fie învățați cum să predea „citirea” este un semn clar că aparatul global nu are nicio intenţie de a crea oameni cu ştiinţă de carte.

În 2005, UNESCO a emis Ghidul de citire şi scriere pentru şcoala primară, susţinând ceea ce organizația numea o „abordare echilibrată” a alfabetizării, prin promovarea metodei şarlatane a „cuvântului întreg” şi a câtorva scântei de fonematică.

Pe lângă învăţarea citirii incorecte şi asigurarea creșterii ratei analfabetismului în viitor, agenda educațională ONU pune, de asemenea, „educaţia” sexuală în prim plan. „Până în 2030 se va asigura accesul universal la serviciile de sănătate sexuală şi reproductivă (avorturi şi contracepţie), incluzând planning-ul familial, informarea şi educarea” se explică în document. Sigur că ONU este deja implicată în această activitate, publicând Ghidul internaţional pentru educaţia sexuală în 2009. În „instrucțiuni”, ONU cere ca, începând de la vârsta de cinci ani, copiii să învețe că masturbarea este „plăcută”. Până la vârsta de nouă ani, copiii încep lecţiile despre „afrodisiace”, „homofobie”, „transfobie”, despre pretinsa siguranţă şi dezirabilitate a avorturilor legale şi despre variate perversiuni. La vârsta de 15 ani, copiii învaţă cum să „promoveze dreptul şi accesul la avort sigur”. Agenţii schimbării, într-adevăr.

Pentru globalistul Consiliu pentru Relaţii Externe (CFR), un think-tank puternic care pledează pentru guvernarea globală şi capitularea suveranităţii naţionale, chiar şi toate acestea sunt „insuficiente” când vine vorba de „abordarea educației” a ONU. În revista oficială a CFR, Foreign Affairs, Eric Hanushek – membru al Hoover Institution, şi Ludger Woessmann – profesor de economie la Universitatea München, cer „un puternic şi coerent accent asupra educaţiei” care să fie realizat de către ONU, afirmând că acesta este un aspect „central pentru succesul agendei de dezvoltare globală.”

De ce ar trebui ca ONU să aibă o abordare a educației (sau chiar o agendă de dezvoltare) – sau ce autoritate îşi imaginează ONU că are pentru a se amesteca în educaţie – nu este niciodată explicat nici de ONU, nici de CFR. Carta ONU cu siguranţă nu dispune autorizarea acestui fapt.

CFR întrevede un set global de standarde educaţionale pentru toţi copiii, acompaniat de un regim de evaluare internaţională pentru a monitoriza rezultatele. „În locul simplei extinderi a accesului la şcolarizare,… obiectivul principal post-2015 pentru educaţie ar trebui să fie ca «tot tineretul să dobândească cel puţin îndemânările de bază»”, spun autorii, asemănându-se cu promotorii foarte nepopularei iniţiative Common Core, introdusă de regimul Obama pentru standardizarea învăţământului în şcolile din Statele Unite. Toate acestea se presupun a fi în interesul stimulării „creşterii economice”, pe care autorii articolului din Foreign Affairs spun că au studiat-o în diferite ţări.

Cel mai important pas ar fi ca ONU să stabilească un obiectiv calitativ explicit care să poată fi urmărit prin măsurarea aptitudinilor”, au continuat autorii CFR, pledând pentru un test internaţional de întărire a conformității, cum este testul PISA produs de cartelul OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) al statelor dezvoltate. „Acest obiectiv implică conectarea politicilor naţionale de educaţie şi a suportului internaţional cu rezultatele studentului observate prin evaluări regulate ale aptitudinilorsale.”

ONU promovează de ani de zile regimurile naţionale de educaţie care sunt pe drumul spre un sistem de educaţie globalizat, şi se mândreşte cu succesul său de până acum.

De asemenea, aşa cum această publicație şi altele raportează de decenii, aceasta nu este nici pe departe prima incursiune cu greutate a ONU în educaţia copiilor dumneavoastră. De fapt, planul principal anterior al ONU pentru planetă, numit Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, stipula ca toţi copiii din întreaga lume să fie la şcoala primară până în 2015, ca şi cum perspectiva ONU asupra educaţiei e mai presus de cea a fiecărui părinte, trib, comunitate, cultură şi naţiune de pe Pământ. Cu mult înainte de aceasta, Organizaţia pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie a ONU – UNESCO – a formulat un World Core Curriculum (un curriculum de bază al întregii lumi) pentru a-l introduce în mod fraudulos în fiecare şcoală de pe Pământ – un fel de curriculum universal, pro-ONU, inspirat de ocultistul Alice Bailey.

Ministrul Educaţiei din administrația Obama, Arne Duncan, chiar numeşte UNESCO „partenerul său global” în administrarea agendei pentru educaţie „de la leagăn la carieră”, pentru a crea „cetăţeni verzi”.

Chiar și radicala Declaraţie a Drepturilor Omului a ONU, care afirmă în mod deschis că drepturile pe care pretinde că le conferă pot fi restricţionate sau abolite practic sub orice pretext (şi nu pot fi folosite niciodată contrar scopurilor sau principiilor ONU), abordează educaţia. În Articolul 26 al documentului, ONU oferă un indiciu important despre agenda sa reală a „educaţiei”, statuând explicit că educaţia „trebuie să promoveze activităţile ONU”. În acest scop, un „comitet al drepturilor omului” al ONU a cerut recent ca guvernele din întreaga lume să reglementeze toate şcolile private şi să le impună standardele guvernamentale în interesul „drepturilor omului”.

Miriade de summit-uri şi conferinţe ONU au fost, de asemenea, ţinute de-a lungul deceniilor, cerând în mod explicit un regim de educare global pentru a schimba valorile, atitudinile şi credinţele copiilor din întreaga lume. Chiar în această vară, şeful ONU, Ban Ki-Moon, şi Irina Bokova, şefa UNESCO, au declarat la Forumul Mondial al Educaţiei din Coreea de Sud că şcolile globalizate din întreaga lume trebuie să remodeleze valorile copiilor pentru a crea „cetăţeni globali”, „sustenabili”. Summit-ul a subliniat ceea ce ONU a descris ca „harta sa pentru educaţie globală” până în 2030 în profund controversata Declaraţie Incheon.

Educaţia trebuie să facă mai mult decât să producă indivizi care pot citi, scrie şi calcula”, a fost citat Ban ca afirmând într-un comunicat al ONU despre summit-ul din Coreea. „Trebuie să hrănească cetăţenii globali care se pot ridica la înălțimea provocărilor secolului 21.” Într-adevăr, la summit fiecare participant părea să fie total de acord că unul dintre scopurile principale ale „educaţiei” inspirate de ONU trebuie să fie „cetăţenia globală” şi îndoctrinarea cu „sustenabilitate”, sub masca asigurării „aptitudinilor de bază universale” pentru fiecare copil.

Şefa UNESCO, Irina Bokova,  „deschizătoare de drumuri” pentru organizaţia extinsă a ONU – a fost, de asemenea, cu totul de acord cu această agendă. „Avem datoria colectivă de a împuternici fiecare copil şi tânăr cu fundamentele corecte – cunoaştere, valori, aptitudini – pentru a le modela viitorul ca cetăţeni globalişti responsabili, care să dezvolte succesele ultimilor 15 ani”, a declarat ea, adăugând că educaţia va „transforma vieţi” şi va contribui la „progrese notabile în toate obiectivele propuse pentru dezvoltare sustenabilă.”
Cu alte cuvinte, ONU – nu părinţii, familiile, comunităţile sau chiar naţiunile – are „datoria colectivă” de a modela valorile copiilor pentru a-i transforma în „cetăţeni globali” gata să împlinească Agenda ONU pentru „dezvoltare sustenabilă”.

Printre obiectivele descrise la summit-ul ONU pentru 2030 există o serie de puncte puternic controversate care sugerează că ONU, deseori ridiculizat ca fiind „clubul dictatorilor”, va conduce „show-ul” – şi nu pentru a promova o educaţie adevărată, ci pentru a îndoctrina omenirea. Redau încă o dată unul dintre numeroasele Obiective globale pentru educație până în 2030, deosebit de semnificativ, pe care l-am citat și în prima parte a articolului: „Până în 2030, se va asigura ca toţi elevii să dobândească cunoaştere şi aptitudini necesare pentru a promova o dezvoltare sustenabilă, incluzând, printre altele, dezvoltare sustenabilă şi stiluri de viaţă sustenabile prin educaţie, drepturile omului, egalitatea sexelor, promovarea unei culturi a păcii şi non-violenţei, cetăţenie globală şi aprecierea diversităţii culturale şi a contribuţiei culturii la dezvoltarea sustenabilă.”

Componenta „educaţie” a planului principal al ONU – apreciat de fostul şef NATO Javier Solana, folosind retorica , ca Marele Salt Înainte – este doar o mică parte din marea agendă globalistă, prin care ONU şi regimurile membrilor săi vor să „schimbe lumea”.

Dar capturarea minţilor tinerilor va fi crucială pentru succesul lor, după cum a înţeles de secole orice cabalist nebun după putere sau psihopat care doreşte puterea asupra aproapelui său.

Pentru ca libertatea să poată supravieţui în viitor, ONU şi ale sale Obiective pentru Dezvoltare Sustenabilă trebuie să fie dezvăluite publicului larg, şi în cele din urmă zdrobite. Aceasta începe cu protejarea copiilor dumneavoastră de periculoasa agendă pentru „educaţie” a ONU.

Obiectivele ONU și protocoalele francmasonice

Observând ceea ce propune Agenda ONU pentru dezvoltare până în 2030, apare foarte clar faptul că protocoalele secrete francmasonice sunt în vigoare şi se urmăresc întocmai. Redau în continuare al XVI-lea protocol francmasonic, care enunță scopul real al agendei ONU în ceea ce priveşte promovarea tipului de educaţie expus mai sus.

Al XVI-lea protocol secret francmasonic

Modul secret în care universităţile pot fi făcute să devină nevătămătoare. Clasicismul va fi pe deplin înlocuit. Educaţia în Statul Planetar Unic şi alte profesiuni. Reclama obligatorie a autorităţii „Stăpânitorului” cel nou în şcoli. Desfiinţarea completă a învăţământului liber. Noile teorii ale Statului Planetar Unic. Independenţa gândirii va fi reprimată. Învăţătura în Statul Planetar Unic se va face mai ales prin imagine.

În scopul de a nimici cât mai repede şi definitiv toate forţele colective care nu sunt ale noastre, vom întemeia noi altele, care vor acţiona într-un spirit nou aşa cum vrem noi. Rectorii şi profesorii vor fi pregătiţi în taină pentru munca lor, în spiritul nostru francmasonic, prin programe de acţiuni strict secrete şi amănunţite, de la care ei nu se vor putea abate absolut deloc. Ei vor fi atunci numiţi numai după ce vor fi verificaţi cu mare grijă şi vor depinde de guvern.  Atunci când vom prelua puterea şi vom conduce printr-un Guvern Unic întreaga planetă, vom exclude complet din programele de studii dreptul cetăţenesc şi tot ceea ce priveşte aspectul tainic care se referă la problemele politice. Aceste mari secrete, care permit să fie manipulate masele, vor fi predate numai câtorva zeci de persoane alese chiar de noi prin testare pentru însuşirile lor speciale. Când vom fi în final la putere, vom scoate complet din programele de studii toate acele materii care înainte erau studiate şi care pot pricinui tulburări şi îi vom face pe tineri să fie ascultători şi să îi iubească până la idolatrizare (cultul personalităţii!) pe cei care îi vor conduce. Vom şterge apoi din memoria umanităţii toate informaţiile referitoare la faptele secolelor trecute care nu ne avantajează.  Tot atunci vom face astfel încât vom desfiinţa în întregime orice formă de învăţământ liber.  Sistemul de reprimare sistematică a gândirii binefăcătoare, creatoare, libere este de pe acum în vigoare în cadrul sistemului educaţional bazat din ce în ce mai mult pe folosirea persuasivă a imaginilor care va trebui să transforme cât mai repede oamenii în nişte animale supuse, care vor aştepta inerţi să li se înfăţişeze toate lucrurile prin imagini modificate conform intenţiilor noastre pentru a înţelege totul aşa cum vrem noi. În Franţa, unul dintre agenţii noştri cei mai eficienţi şi anume Bourgeois, a început deja să promoveze noul program de educaţie cu ajutorul imaginilor.

 

De ce refugiații invadează Europa ? Țările bogate occidentale le-au distrus şi jefuit ţările de origine şi le-au făcut de nelocuit!

11896268_694268704038271_7924972976328723356_o

Toleranța la ipocrizie și dublu-standard

În 2003, Statele Unite, alături de Marea Britanie, Australia și Spania, invadau Irakul, în dispreț total.
Franța în 2011, a declanșat intervenția armată în Libia, giganticul său președinte de la acea vreme, Nicolas Sarkozy, reprezentînd unul din principalii factori de presiune care au condus la rezoluția Consilului de Securitate al ONU privind invadarea Libiei de forțele NATO.

Acum, cînd Europa se confruntă cu problema valului masiv de imigranți, veniți din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, aceleași țări, adică membrele europene ale NATO, care au distrus, alături de SUA, casele, modul și mijloacele de trai ale oamenilor din Siria, Irak, Afganistan, Libia, șamd, se jură, cu mîinile pe portofele, că ele nu au nici o vină în toată tărășenia asta și nu își pot identifica nici o responsabilitate, cît de mică.

Anglia, imperiul mondial care și-a atras bogăția din coloniile sale risipite pe toată fața Pămîntului, inclusiv în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, care a decimat populații întregi, în numele intereselor proprii și care a reprezentat principalul sprijin militar și diplomatic (sic!) al SUA pentru invaziile militare din ultima vreme, plînge cu fața în pumni, ca o țară mică și neajutorată, în fața valului de imigranți.

Germania, motorul economic Europei, Cornul Abundenței, Casa Dreptății și a Europenismului, Das Vaterland, face apeluri disperate către celelalte țări din UE, vizînd ”solidaritatea” în privința gestionării costurilor generate de invazia imigranților. Aceeași Germanie care acum două luni de zile uitase complet de solidaritatea europeană și își arăta pumnii încleștați către Grecia și celelate țări cu datorii publice semnificative din Europa, strigînd sus și tare că, atunci cînd vine vorba de obligații, fiecare e pe datoria și barba lui.

România, Stîlpul NATO, Avangarda Anti-Comunistă, Trompeta de Serviciu a stăpînilor din NATO și UE, care s-a grăbit să trimită mîndră trupe în Afganistan, în Irak și fregată de război în Libia, ridică neputincioasă din umeri, suspinînd că nu e pregătită să primească refugiați. Să trimită trupe în diferite teatre de război și să cumpere diverse troace, cu titlu de armament și tehnică militară, a fost pregătită România, dar, văzînd că scutul de la Deveselu nu o apără de valul de imigranți, face acum pe ruda mai săracă de la țară.

Destrămarea Imperiului Otoman, după Primul Război Mondial, a aruncat țările arabe în sfera de influență a imperiilor vest-europene, ca Franța și Anglia, care le-au supus politicii colonialiste clasice, prin care țări întregi din toată lumea au fost efectiv jupuite de bogății și resurse, iar popoarele lor asuprite fără nici o urmă de omenie.

Ulterior, după cel de-Al Doilea Război Mondial, cînd mișcarea de emnacipare națională a popoarelor arabe a condus la crearea statelor independente și la alungarea asupritorilor, lupta împotriva colonialismului a fost dusă în Orientul Mijlociu și în Magreb cu precădere de regimurile de sorginte socialistă, care au stat în calea planurilor de extindere a sferelor de influență și a hegemoniei asupra zonei, venite din partea unor țări precum SUA și Israel.

Așa că a fost nevoie de introducerea ”democrației” și a ”libertății” în zonă, prin intermediul recentei ”Primăveri arabe”, care a răsturnat regimurile socialiste din Irak, Siria și Libia, o dată cu ele fiind distruse și sistemele de valori și de forțe care reușiseră să creeze un echilibru relativ stabil în Africa de Nord și cu precădere în Orientul Mijlociu.

România a participat cu entuziasm la aceste intervenții ilegitime și cu spirit de agresiune externă, ale țărilor membre NATO, împotriva țărilor arabe, sperînd că va fi făcută părtașă la prada de război.

În schimb, țara noastră este făcută părtașă, de către puterile europene, la distribuirea imigranților veniți din țările distruse de intervențiile militare ale NATO.

Așa poate vor înțelege și românii că marile imperii nu își vor trata niciodată pe picior de egalitate coloniile.

Sursa articol

http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/toleranta-la-ipocrizie-si-dublu-standard-ii

În timp ce fraierii îşi fac griji din cauza musulmanilor, adevăraţii criminali ai planetei îşi văd mai departe, liniştiţi, de treabă!

11053532_435866743264102_2947118617932645515_n

Dovada că “islamiştii” din Statul Islamic nu sunt islamişti. Aşa-numitele grupări teroriste islamice gen ISIS sau Statul Islamic sunt nişte armate de mercenari şi criminali psihopaţi, organizate de CIA/Mossad şi finanţate la greu de SUA, Israel şi Arabia Saudită. Acei criminali care comit atrocităţi în numele Islamului nu au nicio legătură cu vreo religie, credinţă sau crez politic, ci sunt doar nişte unelte oarbe, care servesc scopurilor geopolitice ale celor care se află în spatele lor. Dovadă că aşa este, sau cel puţin că membrii aşa-numitului Stat Islamic nu au nicio legătură cu religia musulmană, este seria de atentate comise chiar azi.

http://dantanasescu.ro/2015/06/26/dovada-ca-islamistii-din-statul-islamic-nu-sunt-islamisti.html

11990530_435850479932395_7713065398517030532_n

Cine a distrus Egiptul, Siria, Irak, Libia mai intai?
Nu NATO, Israel si SUA? Musulmanii se bat si ei, ca dobitocii, intre ei, e adevarat, dar totul e o inscenare a mafiei sioniste care vrea sa conduca lumea si pe voi care ingititi tot ce va dau le televizor-ale evreilor,pe facebook-al evreul zukemberg etc. Pe mine nu ma pot manipula pentru ca fata de multi dintre voi gindesc. Sic! De ce nu si voi?

Este programul cheie al Ordini Mondiale Evreieşti, sub conducerea băncilor şi a agenţilor politici. Un om „important” care a contribuit la crearea mişcării politice în UE a fost Kalergi.

La începutul anilor 1924 Kalergi a venit prin baronul Louis de Rothschild în contact cu Max Warbug care s-a oferit să-i finanţeze mişcarea pentru următorii 3 ani dându-i 60.000 de mărci de aur; Warbug în cele din urmă rămânând sincer interesat pentru această mişcare întreaga sa viaţă şi a servit ca un om intermediar ca să îl aducă în contact cu personalităţi influente din America, precum bancherul Paul Warburg şi finanţatorul Bernard Baruch, acompaniindu-l acolo. În aprilie 1924 Coudenhove-Kalergi a pus bazele revistei Paneuropa (1924-1938), al cărei redactor şi autor principal a fost el. Anul următor a început publicarea lucrării sale principale, Kampf um Paneuropa (Lupta pentru Paneuropa,1925-1928, 3 volume). În 1926, primul congres al Uniunii Pan-Europene a avut loc la Viena, precum şi 2.000 de delegaţi aleşi care l-au ales pe Coudenhove-Kalergi ca preşedinte al Consiliului Central, poziţie care şi-a păstrat-o până la moarte (1972).

UK,SUA,UE sunt conduse de brokeri ai puterii internaţionale evreieşti. Evreii mereu au aceaşi agendă.

Ceea ce urmeaza este Ordinea Mondiala

La 1 mai 1776, Adam Weishaupt a emis instrucţiuni suplimentare spre Iluminatii din Bavaria: ‘Noi muncim în primul rând pentru a atrage în Asociaţia noastră toţi scriitorii buni şi învăţaţi. Ne imaginăm asta ca fiind uşor de obţinut, deoarece aceştia trebuie să obţină un avantaj de pe urma ei. Pe lângă aceştia, căutăm să-i cumpăram şi pe şefii şi secretarii oficiilor poştale pentru a ne înlesni corespondenţa. ‘Familia Tasso din Bologna, mai târziu, Thurn si Taxis, a câştigat controlul oficiilor poştale şi a activităţilor de informare în Europa şi a susţinut puterea timp de 5 secole. Deşi aceste grupuri au apărut aparent ca nişte organizaţii caritabile sau de arte plastice, scopul lor fiind anarhia unde s-au ascuns toate eforturile lor. În secolul al XX-lea, au culminat în Liga Naţiunilor, Naţiunile Unite (ONU),Institutul Regal al Afacerilor Internaţionale, Consiliul pentru Relaţii Externe, bazele, şi o serie de grupări mai mici. Contele Coudenhove Kalergi al mişcării Pan-Europa, cu sprijinul său puternic alcătuit din aristocraţi şi finanţatori internaţionali, a fost reprezentat în SUA prin sucursala sa americană, fondată de Herbert Hoover şi colonelul House, care de asemenea a fost de acord cu ratificarea SUA în Liga Naţiunilor. Coundenhove Kalergi a menţionat în autobiografia sa că a fost finanţat de familiile Rothschilds şi Warburgs, şi în SUA, de Paul Warburg şi Bernard Baruch. A avut legături cu familia Thurn şi Taxis. Bunicul său, contele Francis Coudenhove Kalergi – ambasador al Austriei în Paris, s-a casătorit cu Maria Kalergie în 1850. Ea a fost una dintre cele mai bogate moştenitoare din Europa, descendentă a Împăratului Nikophor Phikas, în 1300, când Veneţia a fost puterea dominantă în Marea Mediterană, Alexios Kalergis a semnat tratatul care a făcut Creta dominantă peste Veneţia. Un premier recent al Greciei, Emmanuel Tsouderos, a fost un Kalergi.”

Metin Cerchez

Bogdan

Dacă sunteți încă sceptici cu privire la Noua Ordine Mondială ONU înfiinţează armata planetară

11329963_397400310444079_7796106321347258084_n

Organizația Națiunilor Unite a pus lumea pe jar! Este pe cale să constituie o armată de soldați gata să dezarmeze cetățenii la comanda verbală a liderului ei. Scopul ei, de a controla întreaga planetă și de a implementa regulile sale tiranice, este doar o chestiune de timp înainte de a deveni realitate. Ei recrutează soldați din toate țările de pe tot globul și îşi construiesc arsenalul militar; de la vehicule blindate (MRAPS) la mitraliere. Dacă sunteți încă un sceptici cu privire la Noua Ordine Mondială, nu veţi mai fi după aceasta.

Confiscare masivă de arme prin legea marțială! Acesta este pasul cheie care va preceda holocaustul iminent. Populația trebuie să fie lipsită de apărare pentru ca această administrație să-şi îndeplinească planul. Hitler, Stalin, Pot și Mao, toţi l-au aplicat, iar acum administrația Obama și Națiunile Unite îşi iniţiază planul lor.

Sursa articol : dantanasescu.ro

PLANUL PENTRU O NOUA ORDINE MONDIALA prin strategia ”HAOSULUI CONSTRUCTIV”. Imperativul energetic si subminarea suveranitatilor nationale

denver-airport-mural

Proiectul Noii Ordini Mondiale se împiedică de realitatea geo-politică

de Imad Fawzi Shueibi, voltaire.net

Liderii politici încearcă de patru secole să creeze un organism internațional, care să guverneze relațiile dintre națiuni și care să prevină conflictele dintre acestea. În timp ce noțiunea de suveranitate statală a început să se cristalizeze, preocuparea principală a organizațiilor interguvernamentale a fost dominată de echilibrul puterilor. Cât despre ambiția SUA de a impune Noua Ordine Mondială, aceasta este zguduită de noile realități geopolitice.

Lenta constituire a unei ordini internaționale

Noțiunea de ”Ordine internațională” a apărut în secolul XVII, dar sintagma ”ordine mondială” a fost introdusă recent în discursul politic. Această noțiune era pusă în discuție de fiecare dată când era ridicată necesitatea organizării și susținerii păcii.

În 1603 regele Henri IV al Franței a dispus ca ministrul său, ducele de Sully, să elaboreze un prim proiect în acest sens. Obiectivul era constituirea unei republici creștine care să cuprindă întreaga populație europeană. Aceasta urma să asigure conservarea naționalităților și religiilor si să fie responsabilă în medierea problemelor dintre acestea. Marele Proiect stipula redesenarea granițelor statale pentru echilibrarea puterii, crearea unei confederații europene compusă din 15 state și a unui Consiliu supranațional cu putere de arbitraj și cu o armată capabilă să protejeze confederația de pericolul turc.

Acest vis a fost curmat de asasinarea lui Henri al IV-lea și a mai revenit în atenție doar după sfârșitul războaielor inițiate de Louis al XIV-lea. Abatele de Saint-Pierre a publicat al său Proiect al păcii perpetue între domnitorii creștini. Proiectul, care a fost presentat la Congresul de la Utrecht (1713), consta în adoptarea în totalitate a deciziilor luate în cadrul Conferinței, ca fundament pentru stabilirea granițelor națiunilor beligerante și stabilirea unei Ligi a Națiunilor Europei (Federația Internațională) cu misiunea de a preveni conflictele.

Dincolo de această utopie și mult mai relevant pentru epocă a fost Tratatul de Pace de la Westfalia, semnat în 1648. Acesta a venit ca o concluzie a Războiului de 30 de ani, conflagrație desfășurată sub stindarte religioase și care a avut ca rezultat dispariția a 40% din populația implicată, precum și sporirea urii între populațiile supraviețuitoare. Negocierile au durat patru ani (1644-1648) iar la sfârșitulor acestora a fost asigurată egalitatea tuturor părților implicate în conflinct dincolo de diferențe, catolici sau protestanți, republicani și monarhiști.

Tratatul de la Westfalia a emis patru principii fundamentale:

1. Suveranitatea absolută a statelor-națiune și dreptul fundamental de autodeterminare politică.

2. Egalitate de drept între statele-națiuni. Astfel, cel mai mic stat este egalul celui mai mare stat, dincolo de puterea sau slăbiciunea, bogăția sau sărăcia acestora.

3. Respectarea tratatelor și apariția Dreptului internațional cu efecte obligatorii.

4. Interzicerea interferenței în afacerile interne ale altui stat.

Desigur că aceste principii nu au determinat o suveranitate absolută, dar acest fapt nu a existat în fapt nicicodată. Cu toate acestea, a fost împiedicată legitimrea ulterioară a abolirii suveranității statale.

Toți filosofii politici au susținut aceste proiecte. Rousseau a solicitat ferm constituirea unui contract statal unic intre toate țările Europei. Kant a publicat în 1815 îndemnul său Spre pacea eternă. Pentru el, pacea era o construcție juridică care necesita codificarea unei legi generale aplicabilă tuturor statelor. Filosoful englez utilitarian, Bentham, a stigmatizat diplomația secretă pe care a plasat-o deasupra legii. Și el a îndemnat la crearea unei opinii publice internaționale capabile să impună guvernelor respectarea hotărârilor internaționale și supunerea față de arbitrajului internațional.

Crearea instituțiilor normative internaționale

Ideea unui Ordin Internațional a progresat constant, bazată mereu pe normativul suveranității adoptat prin Tratatele de la Westfalia. Astfel s-a născut Sfânta Alianță, propusă de Țarul Alexandru în 1815, dar și Concertul Europei, propus de Cancelarul Metternich al Austriei în secolul XIX, pentru a preveni ”revoluția”, care reprezintă, în limbajul politic rațional, haosul. Din acest moment statele au început să organizeze reuniuni pentru rezolvarea problemelor fără a recurge la argumentul războiului, favorizând arbitrajul și diplomația.

Acesta a fost obiectul urmărit în crearea Ligii Națiunilor (LoN) la sfârșitul Primului Război Mondial. Aceasta a izvorât ca o necesitate a relațiilor dintre puterile dominante în serviciul câștigătorilor conflagrației. Valorle morale ale Ligii erau cel puțin relative. Cu toate acestea, deși scopul ei era soluționarea disputelor dintre națiuni prin arbitraj și în defavoarea războiului, Liga și-a declarat competența în supervizarea populațiilor subdezvoltate și a celor care politic, economic sau administrativ pretindeau dreptul la autodeterminare. Odată acest drept arogat, a rezultat firesc legitimarea mandatelor. Prin asumarea acestei poziții, Liga Națiunilor a întruchipat realitatea colonială.

Manifestarea artificială a acestei organizații a fost dezvăluită în momentele în care și-a dovedit inabilitatea de a rezolva evenimente internaționale grave, cum au fost: cucerirea Manciuriei de către Japonia, cazul Abisiniei (Etiopia), anexarea insulei Corfu (Grecia) de Italia, etc. Cu toate că Liga, creată de Leon Bourgeois, a fost intens promovată de președintele SUA Woodrow Wilson, Washigtonul nu s-a alăturat proiectului, iar Germania și Japonia, fiind provocate, s-au retras din el. În acest sens, instituția s-a dovedit inutilă.

Succesoarea LoN, Națiunile Unite (ONU), a fost reflecția Chartei Atlantice, semnată de Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii pe 4 august 1941, și a Declarației de la Moscova, adoptată de Aliați pe 30 octombrie 1943, când era anunțată crearea ”unei structuri organizatorice bazate pe principiul egalității suverane a tututor Statelor care iubesc pacea.” Proiectul a fost dezvoltat în cadrul conferinței Dumbarton Oaks, Washington 21 august – 7 octombrie 1944.

Principiile Chartei Atantice au fost aprobate în timpul conferinței de la Yalta (4-12 februarie 1945) și consfințite prin Conferința de la San Francisco (25-26 iunie 1945). Ideologia globalizării a fost astfel înglobată în principiul Națiunilor Unite care, încă de la apariția sa, ți-a clamat existența sub forma unui sistem colectiv de securitate universal, incluzând și statele care nu sunt membre ale acestui organism. În realitate, ONU nu mai este o societate contractuală, cum se vroia Liga Națiunilor, ci mai degrabă este reflecția temporală a relațiilor dintre puteri și care favorizează victorioșii zilei.

Acestea fiind hotărâte, întreaga lume să se încline în fața voinței Națiunilor Unite.

Această organizație, care-și arogă globalitatea, a fost în practică doar expresia dorinței de dominare a puterilor victorioase în detrimentul populației mondiale a cărei voință nu a fost luată niciodată în considerare. Această realitate geopolitică a fost confirmată odată cu fondarea Consiliului de Securitate, format din cele cinci puteri majore (victorioase) ca membrii permanenți și alți membri nepermaneți, dar aleși pe criterii geografice, considerente din care a rezultat o subreprezentare a Africii și a Asiei.

Eșecul acestui sistem a ieșit la suprafața în perioada Războiului Rece. Conflictul dintre cele două super-puteri a fost impus națiunilor mai mici, care au suportat toate consecințele acestuia la nivel local și regional. Aceată structură a rolurilor s-a evidențiat în modul de funcționare a ONU, fie față de respectarea cererilor de aderare sau în gestionarea conflictelor, așa cum s-a întâmplat în cazul Palestinei, Koreei, naționalizării petrolului iranian, crizei Canalului de Suez, ocupației israeliene, Libanului, etc.
În proclamația de fondare a ONU se afirma

”credința în drepturile umane fundementale, în demnitatea și importanța persoanei umane, în egalitatea de drepturi a bărbaților și femeilor, a națiunilor mari sau mici, în crearea condițiilor necesare pentru justiție și pentru respectul obligațiilor care reies din tratate și din alte surse ale dreptului internațional.”

Cu toate acestea, dreptul de veto a privat celelalte națiuni de dreptul egalitații în implicare. În ultimă instanță, instituțiile internaționale au exprimat doar balanța puterilor, dincolo de orice noțiune de justiție în sens moral sau filosofic. Consiliul de Securitate este un directorat global (o continuare a celui instalat de Metternich). Acesta își rezervă dreptul de a impune rezoluții doar din partea Aliaților, victorioși în cel de-al Doilea Război Mondial, și nu a celor care urmăresc pacea.

După disoluția Uniunii Sovietice a fost crucială modificarea sistemului internațional.

Redesenarea relațiilor internaționale de către SUA

În acest moment al istoriei au triumfat în SUA discipolii lui Leo Strauss, cu ajutorul jurnaliștilor neo-conservatori. În viziunea lor, societatea este divizată în trei caste: înțelepții, nobilii și poporul. Doar înțelepții dețin adevărul care este revelat doar parțial politicienilor (nobililor), în timp ce poporul trebuie să se supună alegerilor acestora. Aceștia au continuat să-și promoveze ideile în timp ce afirmau abrogarea principiilor Tratatului de la Westfalia, mai exact a celor care afirmau suveranitatea statală și interzicerea amestecului extern în afacerile interne.

Pentru a impune hegemonia Vestului, aceștia au invocat ”dreptul unei intervenții umanitare” și ”responsabilitatea în protecție” care revine înțelepților, este executată de nobili și impusă poporului. Revizuind limbajul celui de-al Doilea Război Mondial, aceștia au cerut și înlocuirea ”Rezistenței” cu negocierea.

În anul 1999 au fost emise apeluri neo-conservatoare de mai multe țări Vestice, inclusiv Franța și Anglia. Tony Blair a prezentat atacul Kosovo de către NATO ca fiind primul război umanitar din istorie. Într-un discurs ținut în Chicago, acesta a declarat că Marea Britanie nu a căutat să-și apere propriile interese ci a căutat să promoveze valori universale. Această declarație a fost salutată de Henry Kissinger și de Javier Solana (pe atunci Secretar general al NATO și în viitor al Uniunii Europene). Ulterior ONU l-a numit pe Bernard Kouchner ca administrator al Kosovo.

Nu există diferențe semnificative între teoria Straussiană și Nazism [in privinta suveranitatilor nationale – n.n.]. În Mein Kampf, Adolf Hitler stigmatizase deja principiul suveranității statale asumat prin Tratatul de la Westfalia.

În termeni economici această viziune a triumfat prin FMI, Banca Mondială și OMC. Din momentul apariției lor, aceste instituții au încercat să intervină în economia, bugetul și politicile financiare statale, în special în cele ale statelor mai sărace sau a celor mai vulnerabile. Unele state arabe au fost victimele sugestiilor acestora pentru liberalizarea economică, privatizarea sectorului public și vânzarea resurselor naturale.

Washingtonul a ezitat în acțiunea sa vis a vis de destrămarea URSSului. Treptat insă SUA a devenit singura super-putere, ca ”hyper-puterea” din lumile lui Hubert Vedrine. Ca o consecință logică, sistemul ONU moștenit în urma celui de-al Doilea Război Mondial a fost privit de SUA ca o moștenire a trecutului. Nefiind însă dispusă să ignore oficial ONU, SUA a încetat să-și îndeplinească obligațiile financiare, nu a ratificat Protocolul de la Kyoto, a reuzat să adere la Tribunalul Penal Internațional al ONU și a umilit Unesco în mod repetat.

Conceptele reiește în urma celui de-al Doilea Război Mondial au fost spulberate de atacurile de la 11 septembrie 2001. Strategia Națională de Securitate a SUA, emisă de președintele George W. Bush pe 20 septembrie 2002, proclama noua lege a ”măsurilor preventive împotriva statelor malefice”.

Strategia SUA a fost însoțită de o modificare conceptuală. Noțiunea rezistenței, numită așa după Rezistența franceză în fața ocupației naziste, a devenit nelegitimă și a fost înlocuită de cerința rezolvării unui conflict prin negociere, dincolo de toate drepturile inalienabile ale celor implicați. Similar, conceptul de terorism – care nu a fost definit niciodată în dreptul internațional – a fost folosit pentru a evita orice legitimare a unui grup armat în luptă cu statul, dincolo de motivele acestui conflict.

Abrogând legile războiului, Washingtonul a reînviat practicile ”asasinatelor țintă” abandonate după războiul din Vietnam dar care au fost practicate de Israel timp de o decadă. Potrivit celor care le susțin, aceste practici nu sunt ”asasinate” în sensul strict al cuvântului ci sunt ”crime în legitimă apărare”, deși nu trebuie îndeplinit în sens strict criteriul de autoapărare, în relația dintre amenințare și răspuns sau în proporționalitatea răspunsului. Intervenția umanitară, responsabilitatea de a proteja, se situează deasupra suveranității statale.

Ca o consecință, a apărut noțiunea de stat malefic. Aceste state sunt definite prin patru criterii, care sunt în general cuprinse în spectrul speculativ și care pleacă de la prezumția de vinovăție:
Liderii acestora își opresează populația și le jefuiesc proprietățile.
Nu respectă legile internaționale și reprezintă un pericol permanent pentru statele vecine.
Susțin terorismul.
Urăsc SUA și principiile democratice.

La 10 ani după dispația URRS, Statele Unite ale Americii au început să remodeleze tiparele relațiilor internaționale.

În privința Orientului Mijlociu, filosoful neo-conservator Bernard Lewis și discipolul său, Fouad Ajami, au trasat obiectivul urmărit: stoparea naționalismului arab prin atacarea regimurilor tiranice care au cimentat mosaicul tribal, sectarian și religios. Distrugerea și dezmembrarea statelor din această regiune va avea ca efect un ”haos constructiv”, o situație incontrolabilă în care se va dizolva coeziunea socială și în care omul se va întoarce la stadiul de brută. Aceste state vor reveni astfel la o condiție pre-națională, uneori chiar la una pre-istorică de unde izvorăște omogenitatea etnică a microstatelor, care va genera o dependență de SUA. Un reprezentat de vârf al curentului Straussian, Richard Perle, a dat asigurări că războaiele din Irak și Liban vor fi urmate de conflicte în Siria, Arabia Saudită și care vor culmina triumfant cu cel din Egipt.

Trei etape

Construcția Noii Ordini Mondiale a trecut prin mai multe etape.

1. 1991-2002 a fost etapa incertitudinii. Washingtonul a ezitat în asumarea rolului de super-putere care decide unilateral soarta lumii. Deși această perioadă s-a întins pe durata unei decade, a reprezentat din punct de vedere istoric doar un scurt moment.

2. În trei ani (2003-2006), Washingtonul a încercat să aplice, indiferent de costuri, teoria ”Haosului constructiv” pentru a-și extinde hegemonia. Administrația americană s-a implicat în două războaie, cel din Irak, cu propriile trupe, și cel din Liban, în care trupele sale se aflau în proximitate. Înfrângerea Israelului din 2006 a întrerupt temporar acest proiect. Rusia și China s-au folosit de două ori de dreptul lor de veto în cadrul Consiliului de Securitate (în privința situației din Myanmar și a celei din Zimbabwe), lasând astfel părerea unei încercări timide de revenire pe scena internațională.

3. În perioada care a început în 2006 și se întinde până azi, sistemul unipolar a lăsat locul unei lumi apolare. Puterea este dispersată larg. China, UE, India, Rusia și SUA dețin mai mult de jumătate din numărul locuitorilor planetei, dețin 75% din PIB și 80% din cheltuielile militare de pe întreg mapamondul. Acesta date justifică într-o oarecare măsură funcționarea multi-polară datorită competiției persistente între acești poli de putere.

Nebuloasa unei lumi apolare

La nivel global, aceste puteri trebuie să facă față unor provocări atât superioare (din partea organizațiilor regionale sau globale) cât și inferioare (reprezentate de miliții, ONGuri, corporații multinaționale). Puterea este peste tot și nicăieri, dispersată în mai multe mâine și în mai multe locuri.

Dincolo de cele șase puteri majore, mai există și numeroase puteri regionale. În America latină este cazul Braziliei, mai mult sau mai puțin al Argentinei, Chile, Mexic și Venezuela; în Africa: Nigeria, Africa de Sud și Egipt; în Orientul Mijlociu: Iran, Israel și Arabia Saudită. Mai sunt și Pakistanul în Asia de Sudest; Australia, Indonezia și Coreea de Sud în Pacificul de Vest.

Mai multe organizații inter-guvernamentale apar pe această listă a puterilor: FMI, Banca Mondială, OMS și ONU; de asemenea mai sunt și organizații regionale ca Uniunea Africană, Liga Arabă, ASEAN, UE, ALBA etc. și alte cluburi, ca OPEC. Aici trebuiesc incluse și statele (regiunile) care sunt cuprinse în interiorul națiunilor, cum sunt California sau Uttar Pradesh (cel mai populat stat din India), sau chiar orașele ca New York sau Shanghai.

Există însă și companii multinaționale, inclusiv din domeniile energiei și finanțelor, și companii media globale ca Al Jazeera, BBC sau CNN, ca și miliții de genul Hezbollah, Armata Mahdi sau talibanii. Această listă este mult mai largă căci ea include și partidele politice, instituțiile sau mișcările religioase, organizațiile teroriste, cartelurile de droguri, ONGurile și funadațiile. Lista este nesfârșită.

Statele Unite rămân totuși cea mai importantă concentrare a puterii. Cheltuielile anuale militare ale sale sunt estimate la peste 500 de miliarde de $. Această sumă poate depăși chiar 700 de miliarde dacă sunt luate în considerare și operațiunile aflate în desfășurare, în Iark și Afganistan. Cu un PIB în valoare de 14 trilioane de dolari, SUA ocupă prima poziție în topul economiilor mondiale.

Cu toate acestea, realitatea puterii americane nu poate să ascundă declinul acesteia, atât în termeni absoluți cât și relativi, față de alte state. Așa cum a afirmat Richard Hass, președintele Consiliului Afacerilor Externe, evoluția unor țări ca Rusia, China, Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite a atins un prag de 1 trilion $ anual. Aceasta este desigur consecința pieței energetice. Datorită cererii explozive din acest domeniu, de către China sau India, acestă sumă va crește substanțial. Slăbirea Dolarului american față de Lira sterlină sau de Euro va avea ca o consecință nu doar deprecierea acestuia și față de monedele asiatatice ci și adaptarea pieței petrolului care va folosi moneda europeană. Iar când dolarul nu va mai fi moneda tranzacțională a pieței petrolului, economia SUA va fi vulnerabilă față de inflație și criză monetară.

Două mecanisme primordiale au susținut o lume apolară: Un număr de fluxuri financiare au găsit o cale de manifestare deasupra legii și deasupra controlului guvernamental. Aceast fapt sugerează slăbirea influenței marilor puteri în fața globalizării. Aceste fluxuri au fost folosite pe scară largă de către statele producătoare de petrol pentru finanțarea actorilor ne-statali. Așadar, într-o lume apolară, deținerea poziției de cel mai puternic stat nu garantează monopolul forțelor. Toate tipurile de grupuri sau indivizi pot acumula influență.

Potrivit profesorului Hedley Bull, relațiile intenaționale au fost întotdeauna un amestec de ordine și haos. Conform teoriei sale, sistemul apolar, lăsat să se deșfășoare, va deveni extrem de complex. Și exact așa se întâmplă acum. În 2011, în timpul exacerbării tensiunii din Libia, sistemul apolar și-a dovedit nesustenabilitatea.

Atunci au izvorât două orientări contradictorii. Prima era centrată pe SUA și avea ca țintă construirea unei Noi Ordini Mondiale, conformă cu strategia Washingtonului. Era sugerată disoluția suveranității statale, consacrată încă din momentul adoptării Păcii de la Westfalia, și înlocuirea acesteia prin intervenția străină, justificată la nivelul retoricii prin intervenția umanitară, în realitate un cal troian pentru ”Modul de viață american”.

Brazilia + Rusia + India + China = BRIC

A doua orientare, susținută de Organizația de Cooperare de la Shanghai și de economiile BRIC, era chino-rusă. Aceasta chema la păstrarea principiilor tratatului de la Westfalia, ba chiar la întărirea acestora [mai corect spus, naratiunea de care se folosesc puterile de la Moscova si Beijing se centreaza in jurul ideii suveranitatii si autodeterminarii. In fapt, Rusia si China se comporta la fel de colonialist in zonele lor limitrofe – n.n.]. Greutatea constă însă în determinarea noilor reguli pentru jocul bipolar, sau care se învârte în jurul chiar a mai multor poli. În mod cert însă, controlul resurselor , inclusiv a celor regenerabile, reprezintă poarta ideală pentru crearea unui nou sistem, a cărui emergență a fost blocată încă din anul 1991.

Este de asemenea clar că deținerea controlului asupra rutelor de transportare a produselor petroliere este motivul central al conflictului din Siria. Indubitabilă este și afirmația că polarizarea puterilor în această speță depășește cauzele interne și este mai presus de invocarea motivului apelor calde sau a interesului logistic al Rusiei față de baza navală de la Tartus.

Imperativul energetic

Războiul pentru resursele energetice a fost subiectul principal în activitatea lui Dick Cheney. Acesta a fost în fruntea războiului din 2000 până în 2008, când principalii inamici au fost China și Rusia. Aceeași politică este continuată și de Barack Obama.

Pentru Cheney, cererea de pe piața energiei crește mult mai rapid decât oferta, ceea ce duce în ultimă instanță la apariția deficitului. În aceste condiții, menținerea dominației SUA depinde de controlul rezervelor de petrol sau gaze naturale. La nivel general, dacă relațiile internaționale curente sunt structurate pe baza geopoliticii petroliere atunci nivelul rezervelor determină gradul de creștere sau de decădere al unui stat. Astfel se dezvăluie și planul american strucrat pe patru puncte:

Încurajarea producției locale prin vasali, indiferent de costuri, pentru a reduce dependența SUA față de statele neprietene și pentru a spori independența de actiune a Washingtonului.

Controlul exportului de petrol din țările situate în Golful Arab, nu pentru monopolizarea acestora ci pentru a le folosi ca o pârghie între clienți și alți furnizori.

Controlul rutelor de transport din Asia, iar în cazul celor din China sau Japonia nu doar cele petroliere cât și cele ale materiei brute.

Încurajarea diversificării surselor energetice folosite în Europa pentru a reduce dependența europeană de gazul rusesc și de influența Moscovei ce rezidă din această dependență.

Mai mult decât atât, America și-a stabilit ca prim scop independența energetică. Acest scop a constituit esența politicii lui Dick Cheney după amplele consultări cu giganții energetici din mai 2001, ceea ce presupune o diversificare a surselor: petrol local, cărbuni și gaze naturale domestice, hidro-energie și nucleară, care se obțin prin întărirea comerțului cu țările prietene din Emisfera Vestică, incluzând aici Brazilia, Canada și Mexic.

Al doilea obiectiv este controlarea fluxului de petrol din Golful Arab. Acesta a fost și principalul motiv pentru declanșarea Furtunii în deșert (1991) și mai apoi în invadărea Irakului (2003).

Planul Cheney s-a concentrat pe controlarea rutelor maritime: Strâmtoarea Hormuz (prin care trece 35% din petrolul tranzacționat anual) sau Strâmtoarea Malaca. La momentul actual, aceste căi măritime sunt esențiale pentru supraviețuirea economică a Chinei, Japoniei, Coreei de Nord și chiar a Taiwanului. Aceste coridoare permit transportul energiei și a materiei brute în Asia și exportul bunurilor fabricate aici către piețele mondiale. Controlând aceste rute, Washingtonul are garantată loialitatea celor mai importanți aliați asiatici ai săi și limitează dezvoltarea Chinei.

Implementarea acestor ținte geopolitice tradiționale a avut ca rezultat întărirea prezenței navale americane în regiunea Asia – Pacific și intrarea într-o rețea de alianțe militare cu Japonia, India și Australia, având ca scop atragerea Chinei.

Washingtonul a privit întotdeauna Rusia ca pe un competitor geopolitic. SUA a exploatat orice oportunitate de a reduce puterea sau influența Moscovei, în particular s-a temut de creșterea dependenței Europei de Vest față de gazele naturale rusești, dependență care poate afecta opoziția față de mișcările din Europa de Est și a Rusiei în Caucaz.

Pentru a oferi o alternativă viabilă, Washingtonul a forțat Europa să adere la forajele din bazinul Mării Caspice, prin construcția de noi gazoducte care trec prin Turcia și Georgia. Scopul era evitarea Rusiei, cu ajutorul Azerbaijanului, Kazakhstanului și Turkmenistanului, prin ocolirea gazoductelor Gazprom, de unde și apariția Nabuco.

Pentru a întări independența energetică a țării sale, Barack Obama s-a metamorfozat subit într-un autarh naționalist. Acesta a încurajat exploatarea petrolului și gazelor naturale în emisfera vestică, ignorând pericolul forării în zone cu mediu înconjurător sensibil, cum sunt Alaska sau Golful Mexicului, și dincolo de tehnicile folosite, cum ar fi fracturarea hidraulică.

În discurul său din 2012, referitor la Starea Națiunii, președintele Obama a declarat cu mândrie:

”De-a lungul ultimilor trei ani am deschis noi acri pentru exploatarea petrolului și a gazelor naturale și diseară voi îndruma administrația mea să deschidem mai mult de 75% din potențialul resurselor noastre de petrol și gaze naturale din afara teritoriului. Chiar în acest moment – acum – producția de petrol american este la cel mai înalt din ultimii opt ani. Ați auzit bine – din ultimii opt ani. Dar nu doar atât – anul trecut ne-am bazat mai puțin pe petrolul străin decât am făcut-o în ultmiii 16 ani”.

A vorbit cu entuziam și de extracțiile cu ajutorul fracturării șisturilor bituminoase:

”Avem resurse de gaz natural care asigură America pentru aproape 100 de ani”.

În martie 2011 Washingtonul și-a sporit importurile din Brazilia pentru a se debarasa de petrolul din Orientul Mijlociu. De fapt Washingtonul a continuat să asigure SUA controlul rutelor maritime vitale care se întind de la Strâmtoarea Hormuz până în Sudul Mării Chinei și a construit o rețea de baze și alianțe care înconjoară China –putere mondială emergentă – în formă de arc, care se întinde din Japonia până în Coreea de Sud, Australia, Vietnam și Filipine în Sudest, și până în India în Sudvest. Toate aceste măsuri sunt încununate de acordul cu Australia, prin care se va construi o bază militară în Darwin, pe coasta nordică foarte aproape de Sudul Mării Chinei.

Washingtonul încearcă să includă India într-o coaliție a țărilor din regiune care sunt ostile Chinei și prin asta să smulgă New Delhi din BRIC, o strategie de încercuire a Chinei care trezește multă îngrijorare la Beijing.

Studiile au arătat că există o distribuție neașteptată a rezervelor petroliere mondiale. Rusia se clasează prima, cu 643 trilioane metri cubi în vestul Siberiei. Arabia, incluzând și depozitul de la Ghawar, este pe locul doi cu 426 trilioane metri cubi. Apoi, pe locul trei bazinul Mediteranean cu 245 trilioane metri cubi de gaze naturale la care se adaugă 5,9 miliarde de barili de gaz lichid și 1,7 miliarde de barili de petrol.

În privința Mediteranei, cel mai bogat rezervor este cel din Siria. Depozitul descoperit la Qara poate atinge nivelul de extracție de 400,000 metri cubi pe zi, ceea ce duce această țară pe locul patru în topul țărilor producătoare din regiune, după Iran, Irak și Qatar.

Transportul gazelor de la Linia Zagros (Iran) în Europa trebuie să treacă prin Irak și Siria. Această dificultate a deranjat proiectul american și l-a consolidat pe cel rus (North Stream și South Stream). Gazul sirian a scăpat Washingtonului, care este forțat să depindă de cel libanez.

Războiul continuă…

cuvantul-ortodox.ro

Nemiloasa exploatare colonialistă la care ne supun “PARTENERII STRATEGICI”

post-89200-1360077457

Acţiunile Statelor Unite în Afganistan, Irak, Libia ori Siria au consecinţe devastatoare pe termen lung

SUA a adus moarte, singe, durere, suferinta in Irak, Afganistan, Siria, Libia, Iugoslavia,etc. După mai bine de două decenii de autoritate ca „jandarm mondial”, Statele Unite,lasă în urmă o serie întreagă de dezastre. NATO nu este altceva decit bratul inarmat al papusarilor, o organizatie militara ce a produs in ultimii 20 de ani peste 1 milion de victime, cetateni nevinovati ai unor tari pasnice. NATO a adus moarte, singe, durere, suferinta in Irak, Afganistan, Siria, Libia, Iugoslavia,etc.

Ultimii 20 de ani au dovedit ca NATO nu este o organizatie care sa apere pacea in lume, ca nu are ca scop binele omenirii ci este o organizatiei terorista pusa in slujba un grupuri de interese mafiote ce si-au propus acapararea prin forta a bogatiilor unor state.

prostia la români

Articol scris de

Departe de a fi pro-rus, pro-comunist, pro-Moscova, pro-KGB sau orice altă etichetare pot pune propagandiștii pro-NATO, cine privește cu un ochi critic nu poate să nu observe că unicul rezultat al ”euromaidanului” de la Kiev, raportat la idealurile enunțate inițial, este aruncarea țării în haos economic și politic, pierderea Crimeii de către Ucraina și descinderea în trombă la Kiev a reprezentanților FMI, care s-au și grăbit să arunce cu miliardele de dolari în ucrainieni, strict pentru interesul acestora din urmă, desigur.

La fel, din integrarea României în structurile euro-atlantice, în Uniunea Europeană și NATO, departe de idealurile și speranțele de început ale românilor, a rămas realitatea că țara se confruntă, fără nici o legătură cu promisiunile de securitate și bunăstare, cu o dezindustrializare masivă, cu înglodarea în datorii, cu lipsa de oportunități și de locuri de muncă pentru majoritatea populației.

Situația României a ajuns să fie una comparabilă cu cea a unei colonii africane, spoliată în mod barbar de resurse naturale, sărăcită în mod brutal, cu populația exploatată sălbatic de stăpînii de moșii corporatiste, condusă cu mînă de fier de regimurile imperialiste de la Bruxelles și Washington.

Ca urmare a apartenenței la NATO și a securității pe care organizația nord-atlantică o asigură, în România se vorbește acum de pierderea suveranității țării, de dezmembrare teritorială și de cedarea Transilvaniei.

Cît privește așa-zisa unire cu Republica Moldova și integrarea ei în Uniunea Europeană, atît de trîmbițată de goarnele UE, se uită să se spună că ea nu se va face nici în interesul Bucureștiului, nici al Chișinăului, fiind vorba strict de lupta pentru extinderea teritorială și a spațiului de influență pentru imperiul condus de la Bruxelles.

Soarta pregătită de UE pentru Ucraina și Moldova nu este altceva decît ”bunăstarea” de care se bucură România după integrarea în Uniune.

1619481_1032796930067417_5539147406087436862_n

Statele Unite ale Americii se prezintă, cu o doză foarte mare de succes în cazul celor naivi, creduli sau neinformați, ca fiind jandarmul universal al democrației, apărătorul suprem al drepturilor omului și promotorul de neclintit al libertăților individuale.

Cu toate acestea, SUA au în istoria contemporană o îndelungată și sîngeroasă tradiție de a-și impune și apăra interesele în diferite părți ale lumii prin înscăunarea și sprijinirea unor regimuri dictatoriale, de multe ori fasciste, conduse de feluriți tirani și despoți de cea mai joasă condiție umană, traficanți de droguri și alți infractori de drept comun.

C.I.A. și Departamentul de Stat al SUA au asigurat ”imunitate totală” (vă sună cunoscut?) unor teroriști de stat, traficanți de droguri, dictatori fasciști și alți asemenea despoți angajați în crime dintre cele mai rele cu care Omenirea a avut nefericirea să se confrunte, indivizi care au ucis, torturat și declanșat genocide fără să clipească.

Totul în numele luptei neobosite a SUA pentru a deține supremația globală după 1945, ”dîra de sînge a acestui adevărat carnagiu conducînd pînă pe treptele Capitoliului și ale Casei Albe”.

America de Sud este, fără îndoială, continentul cu cele mai multe țări în care regimurile-marionetă ale Washingtonului au făcut ravagii, dar nici în Asia și Africa SUA nu s-au lăsat mai prejos. Mai mult decît atît, nici Europa nu a scăpat, după căderea Cortinei de Fier, de asemenea mascarde cinice.

Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, El Salvador, Guatemala, Haiti, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama și Uruguay sînt țări din America Latină ce au intrat, unele dintre ele chiar de mai multe ori, din 1945 și pînă în prezent, pe mîna necruțătoare a unor hunte militare de extremă dreapta, a unor tirani fasciști sau pur și simplu a unor traficanți de droguri care desfășurau în timpul liber și activitatea de spion C.I.A.

Amiralul Guzzetti în Argentina, Castelo Branco în Brazilia, Generalul Pinochet în Chile, Anastasio Somosa în Nicaragua sau Manuel Noriega în Panama sînt nume sumbre în istoria recentă a Americii Latine, nume direct legate de interesele SUA în zonă și care au primit protecție și imunitate din partea guvernelor de la Washington, deși sînt responsabile de moartea și torturarea a sute de mii de oameni.

În Asia, de asemenea, Afganistan, Indonezia, Coreea de Sud, Laos, Myanmar, Pakistan, precum și majoritatea țărilor arabe din Orientul Mijlociu, iar în Africa Libia, Zair și Ghana au fost de-a lungul timpului controlate, iar unele sînt încă asuprite de regimuri-marionetă ce nu au alt scop decît impunerea intereselor americane.

După 1990, o dată cu extinderea ”democrației” în Estul Europei, sforile lungi ale păpușarilor de la Washington au început să își facă simțită prezența și mai aproape de țara noastră. De amintit doar despre Hashim Thaci, criminalul de război care a condus Armata de Eliberare din Kosovo (UÇK) și care a fost numit, sub protectoratul SUA și NATO, prim-ministru al auto-proclamatei republici separatiste.

Iar regimul de la Kiev, în numele căruia sînt unii proști de prin România în stare să își rupă cămașa de pe ei, nu este decît o înjghebare militar-politică similară, un mijloc prin care interesele SUA în zonă pot fi repede și brutal impuse și care, în pură tradiție fascistă a marionetelor susținute de americani, nu are nici o problemă să declanșeze un genocid asupra propriilor cetățeni doar pentru că sînt de altă naționalitate decît cea ucraineană.

Un regim istaurat în urma unor acțiuni clasice ale serviciilor secrete americane, care declanșează prin diversiuni și acțiuni teroriste haos într-o țară, pentru a o putea ulterior controla și jefui de resurse.

Big_Sur_Coast_California

Cît privește regimul politic de la București, începînd cu Revoluția Portocalie din 2004 și pînă în prezent, poate spune cineva că politicienii români nu sînt decît niște marionete patetice ale Washingtonului?

Despre haosul, jaful, distrugerile și răul pe care le-au provocat asupra propriei țări și a concetățenilor lor, ce să mai vorbim.

Toate ticăloșiile și nemerniciile pe care le-a făcut Traian Băsescu în ultimii zece ani au fost realizate cu voința SUA și UE, ba, mai mult, de cele mai multe ori au fost chiar impuse de stăpînii din exterior ai Chiorului, care a primit susținerea totală din partea acestora tocmai pentru a le reprezenta și aplica interesele în România.

Cancerul băsist ce a ros această țară pînă aproape de distrugerea ei este cancerul SUA și UE, Băsescu fiind doar pionul care a vegheat asupra aplicării intereselor străine. Doar niște naivi pot crede Băsescu mișcă vreun deget fără știrea Washingtonului.

Acest lucru a ieșit cel mai bine la suprafață cu ocazia referendumului de demitere eșuat din vara lui 2012.

România se află în prezent sub un asediu total!

Pe uscat, în aer, pe apă, trupele NATO, sub comanda SUA, ne invadează cu tancuri, transportoare blindate, avioane, nave, trupe și tehnică de luptă, se întemeiază și se consolidează baze militare.

În mass media, 9 din 10 dintre cei care apar la televizor fac o deșănțată propagandă pro-americană și pro – NATO, ne prezintă avantajele unui stat militarizat și ale unei republici a procurorilor și a serviciilor secrete, așa cum a ajuns, în numele ”democrației”, România.

Din cîte se pare, lovitura de stat în legătură cu care țipau, ca din gură de șarpe, la unison, SUA și UE în 2012, s-a petrecut abia la finele anului trecut, în 2014, după debarcarea lui Băsescu.

Cum clasa politică românească, în întregimea ei, și-a pierdut orice formă de aderență la popor, și doar proștii mai cred bălăriile îndrugate de ”partide” și se mai duc să voteze, iar acești proști sînt din ce în ce mai puțini, plus că propaganda din mass media este tot mai costisitoare, se vede treaba că americanii au ales pentru România calea dictaturii militare.

Astfel, Stăpînirea americană a decis să înlocuiască regimul corupt și cancerigen al lui Băsescu cu o juntă militară, așa cum a făcut în alte atîtea țări în care trebuia sa aibă interesele reprezentate fără echivoc.

În ciuda temenelelor și a lingușelilor pe care le-a executat la foc automat, la adresa șefilor de la Washington și Bruxelles, se vede treaba că mafia politico-economică a boierilor fanarioți de la București, ce s-a mascat pînă acum în spatele așa – ziselor partide politice, a deranjat teribil Stăpînirea, prin fuga necontenită după parvenire și jaf.

Stăpînirea americană are treburi serioase în țara noastră, trebuie să pregătească un război cu Rusia și nu își permite să îi fie puse în pericol interesele de către niște netrebnici care au uitat pentru ce au fost puși în scaunele de zapcii ai României.

Așa se explică și ungerea lui Culaie Ionescu (Klaus Iohannis) vechil la Cotroceni, un robot teleghidat care nu vede, nu aude și nu recunoaște decît ordinele primite pe fir direct de la Stăpînirea străină.

Sub pavăza sa, bugetul armatei a fost deja suplimentat, în condițiile în care bani pentru protecție socială, Învățămînt și Sănătate nu găsește statul român, trupele NATO au invadat deja România, urmînd ca întreținerea lor pe perioada staționării în țara noastră să fie plătită tot de noi, iar junta militară a DNA și SRI a început ”curățarea locului”, astfel ca nimeni să nu mai îndrăznească să stea altfel decît în poziție de drepți în fața Stăpînirii.

La 25 de ani de la instaurarea ”democrației”, România trăiește zorii unei crunte dictaturi militare de extremă-dreapta, pe model sud-american, în care cei incomozi sau pur și simplu indezirabili nu sînt plimbați cu avionul, pentru a li se face vînt în gol de la 10.000 de metri, ci sînt doar preumblați un pic pe la DNA, de unde sînt aruncați, fără probe și fără judecată, într-o celulă strîmtă și rece, pe termen nedefinit.

Ca în toate regimurile militarizate susținute de americani, în numele ”democrației”, pînă la îngrădirea libertăților individuale ale cetățenilor și la abuzuri monstruoase împotriva condiției umane mai este doar o chestiune de timp.

Degeaba se succed unii şi alţii la guvernare, dacă nu există politician român care să nu fie slugă supusă a Occidentului, pion al intereselor SUA or UE în România. În zadar îşi mai pun unii naivi speranţele în unul sau în altul, cît timp nici una din feţele triste ce po(pu)lează viaţa politică autohtonă nici măcar nu îşi propune să fie un factor care să acţioneze pentru interesul naţional.

Statul român şi instituţiile sale nu există, din moment ce nu reprezintă Cetăţeanul şi nu se află în slujba sa, ci doar a aceloraşi forţe mai mult sau mai puţin obscure ce prosperă pe spatele şi în detrimentul celor mulţi ce trăiesc prin aceste locuri.

România nu mai există de mult timp ca ţară independentă, ca stat suveran şi mîndru, garant al intereselor cetăţenilor săi. Sîntem decît o colonie patetică, sărăcită la vedere şi fără nici un fel de scrupule de marile puteri internaţionale şi de lacheii lor puşi aici în funcţii oficiale să le reprezinte interesele.

America…visul frumos de dinainte de 1989 al majorității românilor, care fantasmau orgasmic cu gîndul la o pereche de blue-jeans și la mîncarea fast-food. La food, în general vorbind.

Dar iată că, la invitația foarte deschisă pe care au primit-o din partea noastră după 1990, nu că ar fi ținut neapărat cont de ea, societatea și valorile americane au devenit, ușor-ușor, modul de viață ce s-a impus cu autoritate în rîndul concetățenilor noștri.

Acum nu doar că am ajuns să serbăm Halloween și Valentine’s Day. Deși un bun exemplu al modului în care românii au îmbrățișat, fără rezerve, societatea de consum americană, cele două motive de distracție (sic!) sînt doar consecința minoră a adevăratei probleme.

Astfel, deși se laudă cu mii de ani de istorie și tradiție, românii s-au predat necondiționat globalizării culturale, acceptă fără să crîcnească să le fie ștearsă identitatea națională.

Mai ales că americanismul care ne-a invadat nu a venit doar cu Halloween și Valentine’s Day. Societatea americană a venit cu rele mult mai mari, cu tare sociale precum bigotismul și McCarthyismul anilor ‘50, cu tirania majorității a lui Alexis de Tocqueville. Adevărata tiranie a majorității, ca fenomen de manifestare a opiniei publice – în care cei ce nu respectă norma, moda, trendul, sînt repede și nemilos puși la stîlpul infamiei – și nu ticăloșiile fără noimă elucubrate în vara anului trecut de niște băsiști abjecți și disperați.

Societatea americană a venit cu corporațiile și cultura corporatistă, din nou îmbrățișată cu ardoare de cei mai mai mulți dintre români. Consumerismul dus la paroxism s-a pliat ca o mînușă pe firea hedonistă și degrabă vărsătoare de bani nevinovați a concetățenilor noștri.

Cu atît mai mult cu cît modelul american a fost importat cu tot cu mijloacele de manipulare în masă, cu mass media aservite necondiționat diferitelor interese politice și economice.

Generația Pro a fost doar primul pas în spălarea pe creier a mari mase de cetățeni, transformați în carne de tun în războiul economic și legat de sfere de influență condus nemilos de cei ce vor să stăpînească această lume.

În aceste zile putem vedea definitivarea transformării la care a fost supusă, încet dar sigur, societatea românească. Implementarea modelului politic american, cu două mari partide, care să se succeadă alternativ la putere, dar care să reprezinte doar două fețe ale aceleiași monede, se petrece chiar în timpul în care sînt scrise aceste rînduri.

Cine îndrăznește fie și măcar să ridice glasul împotriva valorilor general acceptate, în cunoștință de cauză sau nu, de către majoritate, este repede hulit și redus la tăcere. Cine vorbește împotriva sistemului impus deja de cei ce iau cu adevărat deciziile este repede exclus, marginalizat de către concetățenii săi, devine un paria al societății.

Cine critică Uniunea Europeană, SUA, FMI, consumerismul dus la extrem, mizeria morală în care a ajuns să se zbată societatea românească, de la cel mai umil reprezentant al său, pînă la factorii de conducere, precum și superficialitatea și lipsa de scrupule a corporațiilor, este repede catalogat ca fiind extremist și se aruncă în el cu pietre.

Așa că cei care visau, acum două zeci de ani, la libertate, fast-food și blue-jeanși, sînt puși acum în fața faptului împlinit de a nu mai avea posibilitatea de a alege. Ei nu mai pot să decidă nimic în plan politic, dar nici social sau cultural.

“Libertatea” adusă de sistemul american îți oferă doar două opțiuni: să te integrezi sau să mori.

Nu există și nu au existat în România de după 1990 partide, nici de stînga, dar nici de dreapta, așa cum sînt percepute aceste curente de gîndire în mod clasic de către științele politice.

Începînd cu 1996 și pînă în prezent, toate guvernele care s-au perindat la conducerea României au alternat măsurile de dreapta cu cele fasciste, de extremă-dreapta. Pe plan politic, Românii ”au avut de ales” practic între două fețe ale aceleiași monede, respectiv între neo-liberalismul moderat și cel radical.

Trădarea intereselor naționale a fost făcută în deplin consens, de către toate partidele care au condus țara, nici unul dintre acestea neîncercînd măcar să ridice glasul împotriva vinderii către străini, la preț de lichidare de stoc, a activelor și a resurselor naturale ale statului român.

Stînga și Dreapta au reprezentat în România doar forme fără conținut, cuvinte lipsite de acoperire ideologică, mai ales în ultimii ani, cînd scena politică autohtonă, ca și întreaga societate românească, au început să semene din ce în ce mai mult realitățile întîlnite pe meleagurile Licuriciului, de la care luăm noi lumină.

Încet, dar sigur, pe eșicherul politic românesc s-au cristalizat două mari partide, pe model american, iar plasarea lor ideologică reală poate fi comparată fără probleme cu situația din SUA.

PSD-ul, partidul baronilor locali, este partidul care se auto-declară de stînga și apartenent la grupul socialist din Parlamentul European, dar al cărui președinte actual declară nonșalant că este socialist doar politic, economic avînd opțiuni liberale, de dreapta.

Guvernările PSD, atît în perioada 2000 – 2004, sub prim-ministeriatul lui Adrian Năstase, cît și cea actuală, condusă de Victor Ponta, pot fi caracterizate fără nici o problemă ca fiind de factură neo-liberală, de dreapta, prin măsurile implementate: privatizarea industriei și a activelor Statului, favorizarea corporațiilor internaționale în dauna capitalului autohton, dezavantajarea prin lege a forței de muncă și a capitalului uman în favoarea deținătorilor de capital.

PSD -ul poate fi comparat cu Partidul Democrat de pe scena politică americană, un partid de dreapta moderat, care, în comparație cu neo-fasciștii republicani, i-au făcut pe unii să îl caracterizeze ca fiind socialist.

De cealaltă parte, Partidul Republican din SUA își găsește corespondentul în actualul PNL, partid de sorginte neo-fascistă, de extremă dreapta, ca urmaș direct al PD-L-ului și al lui Băsescu, dar și al PNȚ-CD, partid ce a declanșat, începînd cu 1996, în timpul guvernării Convenției Democrate, urgia neo-liberală și trădătoare de țară asupra României.

Cît despre guvernarea Băsescu – PD-L, sînt cunoscute măsurile implementate de aceasta și consecințele lor: demantelarea efectivă a instituțiilor de stat, cedarea pe doi lei a tot ce înseamnă resursele și controlul Statului asupra economiei, în numele neo-liberalismului turbat, extrem de radical, asumat de băsiști, închiderea spitalelor, distrugerea Învățămîntului, desființarea oricărei forme de protecție socială, adîncirea fără precedent a inegalităților sociale și a conflictelor dintre diferitele pături ale societății, recrudescența la cote de-a dreptul alarmante a sărăciei și a cazurilor sociale extreme.

În pur spirit fascist, guvernarea pedelistă a instigat la intoleranță socială, între românii care trăiesc în diferitele regiuni istorice ale țării, între tineri și bătrîni, între orășeni și locuitorii din mediul rural, între cei angajați la stat și lucrătorii în mediul privat.

De asemenea, dezastruoasa guvernare a Convenției Democrate din perioada 1996 – 2000, a șters de pe fața pămîntului ramuri întregi industriale, lăsînd mii de oameni pe drumuri, în sărăcie lucie, a adus țara aproape de buza falimentului și a haosului general, totul în numele implementării dogmatice a preceptelor neo-liberale cele mai radicale.

În mod firesc, prin natura lor anti-populară și anti-națională, guvernele PNȚ-CD și PD-L au fost repudiate de către populație, cota de popularitate a acestor partide coborînd în ambele cazuri aproape de nivelul solului, după doar patru ani de guvernare.

Totuși, ca urmare a uriașelor interese aflate la mijloc, a foarte puternicei susțineri externe și a propagandei interne extrem de bine finanțate și organizate, extrema-dreaptă, ce a făcut atît de mult rău acestei țări, a găsit întotdeauna mijloacele să aducă la un loc piesele sparte, fărîmițele rămase după pulverizarea ei de către scrutinurile electorale și să se prezinte alegătorilor în noi și noi forme, care de care mai atrăgătoare și mai mincinoase, dar care au practic același conținut.

Cel mai recent exemplu de impunere samavolnică a intereselor de sorginte fascistă și colonialistă a SUA și UE în România a fost “alegerea” lui Klaus Iohhanis, la finele anului trecut, în funcția de președinte al României, în urma unei ample operațiuni propagandistice desfășurată de mass – media aservite și a presiunilor interne și internaționale de neacceptat.

În general vorbind, cum crîcnește cineva în front, aproape imediat apar în presă, în stradă și, foarte grav, în cadrul instituțiilor Statului, grupurile de presiune, de extremă dreapta, gata să acuze, pe oricine nu marșează mut la predarea țării intereselor străine, de comunism, rusofilie sau alte asemenea marote propagandistice și să impună cu forța îndepărtarea elementului deranjant.

Elementele neo-liberale mai moderate, sau care se declară și acționează în numele dreptei mai mult de frică, decît din convingere, sînt supuse unei presiuni constante, vizînd înlăturarea lor, în dispreț total pentru ceea ce ar putea să însemne un cadru democratic și constituțional.

Oricine nu este de acord cu neo-liberalismul extrem, cu închinarea țării către SUA și UE, este repede etichetat ca fiind comunist sau aservit rușilor și se pornește împotriva lui o violentă campanie de defăimare.

Poporului român, prea slab și prea slăbit ca să riposteze, i se bagă pumnul în gură, în mod extrem de brutal, de către o minoritate foarte agresivă și violentă.

După ce a fost literalmente jefuită și spoliată de resurse, România este tîrîtă, într-un mod dement, într-un război care nu este al ei, iar populația sărăcită, trădată de clasa politică și spălată pe creier de propaganda oficială de stat nu are puterea să spună ”nu!”.

Țara a încetat demult să fie una care să își mai revendice măcar minime pretenții că ar fi o democrație, este condusă cu mînă forte de serviciile secrete și DNA, iar exaltaților de extremă – dreapta nu li se pare îndeajuns.

Rebeliunea neo-liberală s-a transformat deja într-o adevărată revoluție, desfășurată dinspre instituțiile statului către populație, fiind foarte aproape de a-și atinge țelurile și de a instaura la București un regim fascist, marionetă a puterilor occidentale, pe modelul celui de la Kiev.

Surse articol :

1, http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/ocupatia-salveaza-natia-ii

2, http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/ocupatia-salveaza-natia-iii-statul-de-drepti

3, http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/ocupatia-salveaza-natia-v-dictatura-militara

4, http://www.invectiva.ro/social-bundy/dovada

5, http://www.invectiva.ro/social-bundy/libertatea-de-a-nu-avea-de-ales

6, http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/rebeliunea-neo-liberala

7, http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/rebeliunea-neo-liberala-ii

8, http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/moscova-nu-crede-in-lacrimile-propagandei-nato

NOUA ORDINE MONDIALA : inflatie , foamete , etatism !

10953954_786907338051448_3419253600846450070_o

Ciclul economic lung inceput in 1980 a luat sfarsit . Lumea incepe o noua etapa , mai tulbure decat precedenta , in care cererea va depasi oferta , si unde cuvintele de ordine vor fi inflatia , foametea si interventia statului in economie , potrivit unui raport al Societe General .
Noi am cunoscut ” interventia statului in economie ” , dar iata ca expansiunea capitalismului si caderea comunismului , nu au adus in cele din urma schimbarea la care mai toti am visat , caci si societatea de consum capitalista se dovedeste in cele din urma falimentara . Spre ce ne indreptam , nu stiu sigur a spune , dar ne dovedim atat de neputinciosi , incat nu intrevad o solutie imediata !

Economia de piata.

Interventiile sunt la modul: dam bani la banci, banca sa gaseasca fraieri care sa-si asume riscurile investiilor/achizitiilor, dobanzile, taxele si impozitele, bani care sa imbogateasca bancile si clientela politica, si fraierii vor relansa economia.
Cum suna?
Realist?

Cam cum „gandesc” unii:

„O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai putin decat in prezent, ar fi ideal.” Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon

„Societatea nu face nici o afacere, daca permite degeneratilor sa-si perpetueze specia.”Theodore Roosevelt

„Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: – trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei…. Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni … Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile …Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra …. „Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie

„In cautarea unui nou dusman care sa ne uneasca, ne-a venit ideea cu poluarea, amenintarea incalzirii globale, lipsa apei, foametea şi potrivirea proiectelor de lege dupa ele…. Dar , uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele de cauzele. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenţia umană şi numai prin schimbarea atitudinilor şi a comportamentului oamenilor acestea pot fi depăşite. Atunci inseamna ca inamicul real este chiar umanitatea. „Alexander King, Bertrand Schneider – Fondator şi respectiv secretar, Clubul de la Roma, „Prima revoluţie globală” Pag 104-105, 1991

„Un cancer este o multiplicare necontrolată a celulelor, iar explozia demografică este o multiplicare necontrolată de oameni … Noi trebuie să mutam eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operaţiunea va cere multe decizii aparent brutale şi lipsite de inimă.. . ” Paul Ehrlich , profesr la Stanford,în cartea : „Bomba numita Populaţie”

“Pamantul e bolnav de cancer, iar cancerul sunt oamenii”. Merton Lambert, formator in cadrul Fundatiei Rockefeller.

„Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om”.”

„Primele mele trei obiective principale ar fi : reducea populatiei umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rand sa vad cat mai multe zone pustii.” Dave Foreman

„În scopul de a stabiliza populatia lumii, trebuie să eliminam 350.000 de oameni pe zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie să il spun, dar este la fel de rău să nu-l spun. ” J. Cousteau, 1991 explorator şi reprezentant UNESCO

„Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceti populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienti oameni pentru a face atat de multe daune ecologice. „Mihail Gorbaciov

„Azi, America ar fi indignata dacă trupele ONU ar intra in Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscatori! Acest lucru va fi valabil mai ales dacă li s-a spus in prealabil că exista infiltrate in mijlocul lor amenintari din afara, indiferent dacă sunt reale sau fictive, care pun in pericol însăşi existenţa noastra. Aceasta va fi valabil si in cazul tuturor popoarelor din lume iar ele vor dori sa fie eliberate de acest rău. Singurul lucru de care fiecare om se teme este necunoscutul. Atunci când este prezentat acest scenariu, drepturile individuale vor fi de bună voie abandonate de catre oameni, mai ales daca bunastarea lor va fi garantata de către Guvernul Mondial. „Dr. Henry Kissinger, Conferinţa Bilderberg, Evians, Franţa, 1991

„ Ilegal o putem face imediat. Constitutional va dura putin mai mult …
„Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate”.
„Puterea este cel mai puternic afrodisiac.”
„Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili”
„Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%” Dr. Henry Kissinger

„Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială. „David Rockefeller

„Războiul şi foametea nu sunt eficiente. În schimb, boala a oferit cel mai eficient şi mai rapid mod de a ucide miliardele care trebuie să moară în curând pentru a fi rezolvata criza populatiei. SIDA nu este un criminal eficient, deoarece este prea lent. Candidatul meu favorit pentru eliminarea a 90 la sută din populaţia lumii este Ebola (Ebola Reston), deoarece este extrem de letala şi ucide în cateva zile, în loc de cativa ani. Trebuie sa crestem mortalitatea cu 90% la om. Uciderea oamenilor… Gândiţi-vă la asta… Ştiti, gripa aviara e buna, de asemenea. Pentru ca cel care supravieţuieste, va ingropa mai apoi nouă ” Dr. Eric Pianka . Profesor de ecologie evolutiva la Universitatea din Texas , a arătat soluţii pentru reducerea populaţia lumii la o audienţă cu privire la controlul populaţiei.

„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decat in cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferica. ” David Spangler, director al Iniţiativei Planetare, Organizaţia Naţiunilor Unite si unul din fondatorii curentului New Age !

„Suprapopularea este in prezent vasta, mult dincolo de capacitatea planetei. Ea nu va răspunde la reducerea viitoare a ratei natalităţii prin metode contraceptive, sterilizare şi avort, dar trebuie ca sa reducem în prezent cat mai mult populatia. Acest lucru trebuie realizat prin orice mijloace necesare. „Iniţiativa pentru Carta Naţiunilor Unite ECO-92 PAMANT

„În America de Sud, guvernul Peruan merge din uşă în uşă facand presiuni asupra femeilor care urmează să fie sterilizate şi el e finanţat de dolari american pentru a face acest lucru.” Mark Earley în „The Wrong Kind of Party Christian Post ”10/27 2008

„Femeile în Ţările de Jos, care sunt considerate de către stat ca sunt mame improprii ar trebui să fie condamnate la a lua contraceptive pentru o perioadă determinată de doi ani.” Marjo Van Dijken (autor al proiectului de lege în Ţările de Jos), în http://www.guardian.co.uk/commentisf…anrights-women Guardian

„Dacă m-aş reîncarnat, aş dori să revin pe pământ ca un virus ucigas care sa reduca populatia umana.”
„Creşterea populaţiei umane este, probabil, singura şi cea mai gravă ameninţare pe termen lung, pentru supravieţuire. Suntem în pragul unui dezastru major în cazul în care aceasta crestere nu este temperată – nu doar pentru lumea naturii, ci si pentru lumea oamenilor. Cu cat sunt mai multe persoane, cu atat mai multe resurse vor consuma, si implicit va fi mai multă poluare .”Prinţul Phillip, soţul reginei Elisabeta, Ducele de Edinburgh, lider al World Wildlife Fund

„Graviditatea ar trebui să fie o crima pedepsibila împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare..”David Brower, directorul executiv Sierra Club

„Principiul care sustine vaccinarea obligatorie este suficient de raspandit iar cel de tăiere a trompelor uterine ar trebui sa fie la fel.”
„Este mai bine pentru toată lumea, dacă în loc de a aştepta executarea degeneratilor pentru infracţiuni, sau de a-i lasa sa moara de foame in imbecilitatea lor, societatea ii va împiedica, pe cei care sunt în mod vădit inapti, să continue soiul lor … Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns.Oliver Wendell Holmes, Curtea Suprema de Justitie, SUA

„Un regim planetar ar trebui sa fie responsabil pentru determinarea populaţiei optime in intreaga lume dar şi in fiecare regiune şi pentru a arbitra diferitele ţări în impartirile regionale. Controlul mărimii populaţiei ar putea să rămână responsabilitatea fiecărui guvern, dar regimul planetar ar trebui sa aiba puterea de a aplica limitele convenite. ” John P. Holdren, consultant in stiinta a lui Obama.

„Directia pe care o urmeaza Rockefellerii şi aliaţii lor este de a crea un guvern intr-o lume care combină supercapitalismul şi comunismul în acelaşi cort, toate aflate sub controlul lor …. Ma refer la o conspiraţie? Da. Si sunt convins că există un astfel de complot internaţional în domeniu, aplicat si planificat de mult timp, şi care este incredibil de rău în intenţie. ” Congresmanul Larry P. McDonald, 1976, ucis într-un zbor al Liniilor Aeriene Coreene , doborât de către Uniunea Sovietică

„Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta..!” Bill Gates

Societatea de consum ne-a determinat sa devenim comozi si de multe ori egoisti.
S-a consumat si deocamdata se consuma in exces. De multi ani nu se cumpara doar strict ceea ce ai nevoie ci mult mai mult. Abundenta de produse din magazine ne-a determinat sa stam intr-o stare de lancezeala continua. Femeile nu prea mai gatesc prefera sa cumpere semipreparate pentru familia lor. Nu mai stiu sa faca o prajitura pentru copiii lor considera ca este sub nivelul lor sa-si petreaca timpul in bucatarie. Astfel ca ciclul lancezelii se continua din generatie in generatie pentru ca modelul il iei in primul rand din familie.
Priviti la tara ce se intampla….batranii s-au dus iar cei care au ramas in urma lor nu mai cultiva pamantul nu mai cresc animale. In gradini si-au semanat gazon si si-au facut terase ca sa stea sa se relaxeze.

Sursa

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=13263

Cele 3 orașe-state care conduc planeta

874_n

Oamenii sunt ignoranți atunci când vine vorba despre cine conduce cu adevărat această planetă. Cei mai mulți au impresia că puterea se află în mâna unor politicieni aflați la conducerea unor state puternice și că lupta pentru dominație globală s-ar duce între puteri ca SUA,Rusia,China,Germania,Franța,Japonia etc.

Nimic mai departe de adevăr! Omenirea nu este condusă de politicieni și state,ci de un grup ocult,care manevrează totul din umbră din 3 centre globale ale puterii : Vatican,City of London și Washington D.C.

Ce au în comun aceste 3 centre ? Sunt zone autonome,care nu aparțin orașelor și țărilor pe teritoriul cărora se află. Au steag propriu,legislație proprie și sunt scutite de taxe. Fiecare din aceste orașe-state au ca monument central un obelisc egiptean și arhitectura clădirilor de acolo este încărcată cu simboluri oculte și elemente satanice,francmasonice și păgâne.

1, Puterea financiară – City of London

Percepe taxe din Canada și Statele Unite. De aici este proiectat și controlat sistemul financiar și bancar global.

2, Puterea religioasă – Vaticanul

Papa este promotorul mișcării ecumenice prin care vrea să unească toate religiile lumii într-una singură. Totodată Vaticanul dispune și de o imensă bogăție și putere financiară acumulată de-a lungul secolelor și care a fost folosită la declanșarea și finanțarea unor mari războaie.

3, Puterea militară – Washington DC

Este capitala federală a Statelor Unite ale Americii,dar constituie o zonă complet autonomă. De aici este dirijat complexul militar industrial și sunt hotărâte și puse la cale războaiele,acțiunile militare de agresiune și răsturnările de regimuri din întreaga lume în scopul dominației globale și al promovării intereselor cartelurilor bancaro-corporatiste.

Cei care conduc aceste centre de putere sunt persoane foarte bogate,foarte puțin cunoscute și care au creat acest sistem de înrobire a umanității,folosind metode vechi de mii de ani preluate de la vechile imperii ale antichității. Acestea sunt familii și clanuri de bancheri aparținând unor societăți secrete și urmași ai unor vechi familii nobiliare cum ar fi Rothschild,Rockefeller,casele regale europene și asiatice etc.

Sursa articol și autor : http://dantanasescu.ro/2015/02/28/cele-3-orase-state-care-conduc-planeta.html