Istorie interzisă : Bombardamentele Occidentului asupra României

continental-1977-5

Nu trebuie uitat. Bombardamentele americane asupra României. Azi, de ce a fost ridicat Monumentul Eroilor Americani din Cismigiu? Unde este monumentul victimelor atacului salbatic?

Bineinteles , licuriciofilii nu isi amintesc de bombardamentele americane din anul 1944 asupra populatiei civile din anii 1943-1944.

Toţi conducătorii României care au fost la putere în ultimii 26 de ani au fost şi continuă să fie slugi ale americanilor şi Occidentului. România a devenit practic o colonie economică a statelor ce formează Occidentul.

“O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei”

Bineinteles , licuriciofilii nu isi amintesc de bombardamentele americane din anul 1944 asupra populatiei civile din anii 1943-1944. Nu trebuie uitat. Bombardamentele americane asupra României. Azi, de ce a fost ridicat Monumentul Eroilor Americani din Cismigiu? Unde este monumentul victimelor atacului salbatic?

Intre 4 aprilie si 18 august 1944 aliatii occidentali au reluat campania de bombardamente asupra Romaniei. In afara de rafinariile de la Ploiesti acum au fost atacate si infrastuctura din partea de sud a tarii , depozite de carburanti, fabrici etc. Bombardierele americane apartineau Armatei 15 aeriene a SUA. In 1944 au participat la bombardamentele de pe teritoriul Romaniei alaturi de bomardierele americane si bombardiere britanice apartinand RAF in special in bombardamente de noapte. Bombardierele decolau acum de pe aerodromuri construite in sudul Italiei fiind insotite de cele mai multe ori de avioane de vanatoare. In cadrul Operatiunii Frantic bombardierele decolau din Italia urmand ca dupa ce efectuau misiunile deasupra Romaniei sa aterizeze in Ucraina, sa reincarce cu bombe si combustibil apoi sa se reintoarca in Italia executand alte misiuni de bombardament in Romania.

Bbombardamentul din 4 aprilie 1944 n-a fost decat un semnal. S-a repetat aidoma dupa doua saptamani, tot la miezul zilei, iar mai tarziu din ce in ce mai des si, cel mai cumplit, in toiul noptii. Persistent, obsesiv, de 2-3 ori pe saptamana, din ce in ce mai intens.

La 22 iunie 1941, România a intrat în război alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice. SUA şi Marea Britanie au venit constituindu-se astfel Coaliţia Naţiunilor Unite. Ca urmare a alianţelor realizate,avioanele americane şi engleze au executat în 1942-1943 mai multe raiduri aeriene împotriva României, vizând cu precădere zona petroliferă din Valea Prahovei. De exemplu, la 1 august 1943, din cele 177 de avioane americane plecate din Libia, au ajuns în România un număr de 162. Efectele au fost devastatoare. Dezastrul din Gara de Nord şi din cartierul Griviţa a impresionat cel mai mult. Avioanele americane au vizat, cu precădere, Gara de Nord. Concluziile : bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, au fost distruse importante bunuri materiale. O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei de către anglo-americani. Unul din obiectivele campaniei de bombardament asupra Romaniei era demoralizarea populatiei. Tinte civile precum cartierele oraselor sau trenuri cu refugiati erau special alese pentru a avea un impact psihologic cat mai mare. Schimbarea politică determinase partea anglo-americanilor,pe frontul din Est considerau că principalul furnizor de petrol şi grâne este statul român, care de acum cunoştea încă o dată pericolul pătrunderii trupelor sovietice pe teritoriul său. În acest context, au început bombardamentele americane la 4 aprilie 1944, când au fost distruse, în cele mai multe cazuri, obiective civile. Efectele bombardamentului din acea zi au fost devastatoare, mulţi civili căzând victime, pentru decedaţii acestui negru moment făcându-se un cimitir care poartă numele de „4 Aprilie”. A doua zi, bombardamentele au continuat asupra obiectivelor economice din jurul Ploieştiului, având ca ţintă în special rafinăriile. După acest moment, s-a crezut că valul acestor bombardamente s-a terminat. Însă următorul bombardament a fost chiar în ziua de Înviere. Un ofiţer a afirmat că anglo-americanii au ochelari speciali cu care văd, prin nori, clar, obiectivul, în timp ce de jos ei nu pot fi văzuţi tocmai din cauza norilor. La Braşov au fost 80 de avioane în trei valuri. Alte victime nevinovate, alte familii îndoliate, ţara era lovită din nou. În ziua de Paşte a anului 1944, iadul a venit din înaltul cerului peste Braşov şi locuitorii săi.

Ţinte lovite

A doua zi, chiar în Duminica Paştelui, bombardierele americane s-au întors pentru a lovi din nou Turnu Severin (unde cele 167 de aparate B-24 aveau drept misiune să bombardeze aceleaşi obiective ca şi aviaţia britanică, vizând în special căile feroviere şi aerodromul) şi, pentru prima dată, Braşovul, marele centru industrial care fabrica avioanele IAR. Pentru a lovi oraşul transilvănean (legăturile feroviare şi Uzinele IAR) a decolat o formaţie de 158 de bombardiere B-24 Liberator. Între orele 9.50 şi 13.00 au fost alarme aeriene în oraşele Giurgiu, Bucureşti, Craiova, Ploieşti, Braşov şi Sibiu. Oraşul Braşov a fost bombardat de la ora 11.00, fiind lovite Uzinele IAR, Gara Mare, Atelierele principale CFR, Întreprinderile “Schmoll Pasta”, Uzinele “Astra”, Palatul de Justiţie, Hotelul “Coroana” şi Cartierul Gării. În urma acestei misiuni a încetat activitatea uzinei şi fabricarea avionului IAR 80/81″.

Cu alte cuvinte, un singur raid a fost suficient pentru a neutraliza Uzinele IAR (zona Tractorul de azi) şi a trece pe linie moartă producţia celebrului “vânător” românesc precum a şi aparatelor construite sub licenţă. De asemenea, americanii au “scăpat” bombe şi peste clădirea care găzduieşte Consiliul Judeţean cât şi peste Hotelul “Coroana”. Printre obiectivele importante bombardate dar care au supravieţuit probei timpului se numără şi actuala fabrică Roman. De ce şi Romanul? Pentru că deodată cu apropierea intrării României în război, Uzinele Astra nu mai produc doar locomotive şi motoare, ci şi… tunuri anti-aeriene.

După ce S.U.A. au declarant război României (5 iunie 1942), aviația anglo-americană a executat (în 1942, 1943 și, mai ales în 1944) mai multe raiduri aeriene de bombardament asupra teritoriului românesc, alături de bombe, care au produs mari pagube materiale și umane. Raidul din 12 iunie 1942. Primul raid aerian a fost executat la 12 iunie 1942, de către ,,Detașamentul Halpro” (13 bombardiere ,,Consolidated B‑24 Libertador”), comandat de colonelul Harry A. Halverson, ale cărui aviaone au decolat de pe aerodromul Şcolii militare britanice de antrenament de la marginea localităţii egiptene Fayd, din apropierea canalului Suez. Acțiunea a constituit, în același timp, și primul raid american asupra Europei, prima utilizare a bombardierului ,,Consolidated B‑24 Libertador”, ,,botezul focului” pentru echipajele americane.

Avioanele inamice au survolat spatiul Munteniei și Dobrogei, lansând bombe la Constanța, Medgidia, Țăndărei, Dragalina, Colibași, Bolintin Deal, Vărăști (Ilfov), Berceni (Prahova), Ploiești, Teișani (Văleni de Munte), Buzău, Pogoanele, Cioflinceni. Raidul din 1 august 1943. Al doilea raid american, de această dată mai eficient, s‑a produs la 1 august 1943, între orele 13.08-16.00, sub denumirea de cod ,,Tidal Wave” (Valul nimicitor). Pregătit cu minuțiozitate, atacul aerian a fost executat cu 177 bombardiere ,,Consolidates B‑24 Libertador”, din Armata 9 aeriană a SUA. Ajunse în zona Ploiești, bombardierele americane au aruncat (după datele oferite de Subsecretariatul de Stat al Aerului) 520 bombe explozive. Deși s-au produs pagube însemnate rafinăriilor din Valea Prahovei (45% din capactatea de distilare și 40% din cea de cracare).

Raidurile din perioada 4 aprilie – 19 august 1944. Al treilea mare raid a fost declanșat la 4 aprilie 1944 de către Armata 15 aeriană americană, tot cu bombardiere ,,Consolidates B‑24 Libertador”, escortate, de această data, de numeroase avioane de vânătoare (P.38 ,,Leighting” și P.51 ,,Mustang”), precum și de către Grupul 205 aerian britanic (avioane ,,Welington” și ,,Halifax”), care au decolat de pe aerodromurile italiene din zona Foggia, Brindisi, Bari.

Cele mai puternice atacuri au fost date asupra orașului Ploiești (începând cu 5 aprilie 1944), considerat de generalul american N.F. Twining ,,unul din cele mai bogate izvoare de carburanți de înaltă calitate ale Luftwaffei și Wehrmacht‑ului”, rezultând ,,Bătălia aeriană a Ploieștiului”, denumită tot de N.F. Twining ,,una din cele mai mari epopei a celui de‑al doilea război mondial”. În afara Ploieștilor au mai fost lovite și alte zone ale țării (București, Brașov, Turnu Severin, Giurgiu, Reșița, Anina, Deva, Simeria, Hunedoara, Galați, Constanța, Focșani etc.) în care se aflau obiective industriale, aerodromuri, noduri de cale ferată etc. Nu de puține ori, au fost vizate și centre urbane și rurare, urmărindu-se intimidarea și terorizarea populației. Unele bombardamente au fost executate prin sistemul ,,în covor” (pe o suprafață mare de teren, cu 300-400 de bombardiere, însoțite de 100-200 de avioane de vânătoare), altele prin sistemul ,,navetă” (după ce bombardau obiectivele din România, avioanele aterizau pe aerodromurile sovietice de la Mirgorod, Piriatin, Poltava și reveneau lovind aceleași obiective de pe teritoriul românesc).

Primul bombardament din 1944 (și cel mai puternic) a avut loc la 4 aprilie, asupra Capitalei (în zona Gării de Nord, Atelierele CFR și cartierul Grivița, la ora 13.45, când zona era foarte aglomerată, inclusiv cu refugiați din zona frontului, înregistrându-se un mare număr de victime. Puternice au fost și bombardamentele din 5 aprilie de la Ploiești, din 28 iunie din București, din 10 și 18 august 1944 din zona petroliferă (când s-a atacat cu 700 – 800 de bombardiere, însoție de 200-300 de avioane de vânătoare).

Timp de peste 4 luni, bombardierele americane au executat 41 de lovituri aeriene, din care 11 pe timp de noapte (aprilie – 6 atacuri de zi și 1 de noapte, mai 5 de zi și 3 de noapte, iunie – 4 de zi și 1 de noapte, iulie – 8 de zi și 4 de noapte, august – 7 de zi și 2 de noapte), cele mai multe lovituri fiind date asupra zonei Ploiești – Câmpina (30 de atacuri), urmată de București (20 de atacuri), Brașov (7), Giurgiu, Focșani și Turnu Severin (câte 5).

După unele surse arhivistice, între 5 aprilie și 19 august 1944, acțiunile aviației anglo-americane au înregistrat 17 808 ieșiri-avion, din care 14 558 la avioanele de bombardament (,,Libertador și ,,Fortress”) și 3 250 la avioanele de vânătoare (,,Lightning” și ,,Mustang”), lansându-se 29 116 tone de bombe, care au distrus 90% din capacitatea productivă a Ploieștiului, fapt apreciat ca ,,un mare triumf în istoria strategie de război aeriene”.

Chiar dacă prizonierii americani aveau să declare că nu au urmărit bombardarea localităților și a zonelor de locuit, numeroasele situații în care acestea au fost lovite (inclusiv cu bombe incendiare) și mitraliate i-au contrazis. Mărturiile supraviețuitorilor sunt, de asemenea, concludente în acest sens.

Populația a fost anunțată de sosirea bombardierelor anglo-americane prim semnale de prealarmare și de alarmare.

București 1944 ––

1. – aprilie 1944

 

2. – Avion B 24 Libertador

 

3. – 7 mai 1944 – 98th Bomb Group – după forma Dâmboviței pare zona Băneasa – Romaero
4. –

 

5. – 4 aprilie 1944

 

6 – 456 Bomb Group, 15 Air Force – 24 Aprilie 1944
– bombardamentul din zona Universității de Agronomie, Romexpo a fost construit mai târziu in 1963
– se observa Insula Trandafirilor din Herăstrău (dreapta) si Arcul de Triumf (in partea de jos)
7. – Rafinărie lângă București

 

8. –

 

9. – Explozia unei rafinarii

 

10. –

 

11. Calea Ferata
– cel putin 1500 de mașini si 10 locomotive au fost distruse
12. –
13. – Fabrica de oţel Malaxa unde se producea armament (pusti si grenade)

 

14. – Radar german (Wurzburg Riese Fumg 65) lângă București
–– Otopeni ––
1. – 26 august 1944
–– Ploiești ––
1. Atacul avioanelor B-24 Liberators din divizia 15 AAF (US Army Air Forces)
la rafinăria Concordia Vega – 31 mai 1944

 

2. Sediul Astra Română
– una dintre cele mai moderne rafinării din zona Ploieștiului
3.

 

4. – 18 August 1944

 

5. B-24 Liberators

 

6. – 24 Aprilie 1944

 

7. Rafinăria Columbia Aquila din SV-ul Ploieștiului

 

8. Raid la rafinăriile din Câmpina
– Imaginea este preluata de la 2600′ cu lentile de 36″ – 6 mai 1944
9. Boeing B-17 Flying Fortresses – 9 iulie 1944

 

10. Tunuri de 128 mm pe șină.
Erau in număr de 24 si puteau trage la fiecare 5 secunde

 

11. B-24 „Liberator” – 18 August 1944.

 

12. Macheta orașului Ploiești la 1:5,000, construita în Anglia de RAF (Royal Air Force)
ce a fost trimisa in Africa de Nord pentru antrenamente

 

13. Rafinăria Steaua Română

 

14. Rafinăria Columbia Aquila – Astra Română
1 – Instalație de stabilizare, 2 – instalație de distilare, 3 – cazane, 4 – stația de pompare Giurgiu (Girgiu)

 

15. Rafinăria Astra Romană

 

16. Rafinăria Dacia Română
1 – cazane (boiler house), 2 – instalații de distilare, 3 – instalație pentru producere benzina
– sunt vizibile 5 din cele 2.000 de aparate de produs fum.

 

17. Rafinăria Astra Română

 

18. Rafinăria Astra Română – una dintre cele 15 rafinării
atacate de 23 de ori intre 5 aprilie – august 1943

 

19. B-24

 

20. B-24 la altitudine joasa

 

21. – 31 de avioane Consolidated B-24 Liberator zboară in formație pentru
a ataca Rafinăria de petrol din Ploiesti.
Imagine realizata de un avion din Grupul de Bombardament 389 U.S.A.A.F
(United States Army Air Forces).

 

22. 5 mai 1944

 

23. Explozia Rafinăriei Xenia – B-24 Liberators
– 10 august 1944

 

24.

 

25. B-24 Liberator – 451st Bomb Group, 15th Air Force – 10 august 1944

 

26. Consolidated B-24 Liberator la altitudine de 7.000 m
– 15 iulie 1944

 

27. Boeing B-17 – 24 Aprilie 1944.

 

28.

 

29. 24 aprilie 1944.

 

30. Fum și flăcări – altitudine de 7.000 metri
– avion B-24 – 15 iulie 1944

 

31. Boeing B-17 – 9 iulie

 

32. Atacul Consolidated B-24 asupra Rafinăriei Astra-Română

 

33. Boeing B-17 – 28 iulie 1944

 

34. Atacul Boeing B-17 – 15 iulie 1944

 

35.

 

36. Rafinăria Concordia Vega

 

37. 1. Rafinăria de petrol Concordia Vega.
(1) instalații de distilare, (2) centrale termice
38.

 

39.

 

40. Bombardamentul Rafinăriei din Ploiești
– 463rd Bomb Group, 772nd Bomb Squadron
– 10 August 1944

 

41.

 

42. atacul Boeing B-17 si Consolidated B-24s – 24 Aprilie 1944

 

43
44. Rafinăria Astra Română
– 28 iulie 1944

 

45.

 

46. Radare si tunuri in zona Ploiești

 

47. Rafinăria de petrol Standard in stânga iar in dreapta este Rafinăria Unirea Speranța
– calea ferata pentru transportul produselor.
1 – instalație de ulei lubrifiant (lubricating oil), 2 – instalație de distilerie, 3, 4 – instalație termica

 

48. Rafinăria Steaua Romana – instalația de distilare – la 20 mile NV de Ploiești

 

48.

 

50. Rafinăria Columbia Aquila si escadrila de B24

 

51. Rafinăria Columbia Aquila după bombardament

 

52. Rafinăria Astra Română – capacitate redusa la 2\3.
1 – zona de stabilizare, 2- zona spital, 3 – unități Dubbs, 4 – cazane
5 – construcție noua (catalytic cracking unit )

 

53. Rafinăria Columbia Aquila – de remarcat camuflajul rezervoarelor

 

54. Rafinăria Romano- Americană
– 1 – instalație de distilare, 2 – centrale termice, 4 – depozite

 

55. Rafinăria Concordia Vega.
– Ploieștiul a fost bombardat de 23 de ori in perioada 5 aprilie – 19 august 1944 de
Fortele aeriene Mediteraneene când au fost lansate peste 13.000 de tone de bombe

 

56. Rafinăria Steaua Română

 

57. – 15 AAF
– rafinăriile din România
58. Rafinăria Astra Romana după bombardamentul Air Force 15

 

59. Rafinăria Concordia Vega

 

60. Rafinăria Concordia Vega

 

61. Rafinăria de petrol Concordia Vega.
– 24 septembrie 1944
62.
63. B-24 – 24 iunie 1944
64. Rafinăria Concordia Vega
65. Rafinăria Romano- Americana
1 – unitate de distilare, 2 – centrala termica, 3 – distilare
66. – Rafinăria Xenia – A – tanc de depozitare, 1 – centrala termica
67. Tancuri de depozitare petrol lângă rafinăria Creditul Minier
68. – Rafinăria Creditul Minier
– 1 – stație de pompare, 2 – centrala electrica, 3 – conducte,
4 – unități Dubbs, 5 – laborator, 7 – atelier mecanic, 7 – unitate tratare
69 – Rafinărie Creditul Minier – 1 – Stație de pompare, 2 – centrala electrica, 3 – conducte, 4 – unități Dubbs, 5 – laborator, 6 – atelier mecanic, 7 – unitate tratare
70 – Dispozitiv folosit de germani pentru producerea fumului
71. – Rafinăria Steaua Română

 

–– Brașov – 4 iulie, 16 aprilie 1944 ––
1. Boeing B-17 Flying Fortresses – 99th Bomb Group
15th Air Force – 4 iulie 1944

 

2. 16 aprilie

 

3.

 

4.

 

5. Fabrica de avioane bombardata de escadronul 341 – 6 mai 1944
–– Focșani – 11 iunie ––
1. Baza Aeriana din Focșani – 11 iunie 1944
–– Galați ––
1. avioanele SUA  – 6 iunie 1944
–– Giurgiu ––
1. 3 iulie1944
2. 23 Junie 1944
–– Oradea ––
1. 6 Septembrie 1944

 

2. – 2 iunie 1944 – 301 Bomb Group, 32 Bomb Squadron
–– Turnu Severin ––
1. Calea ferata din Turnu Severin
– atacuri in 16 si 21 aprilie 1944 dar și in 5 mai când a fost atacat de avioane Boeing B17
a. Radare Wurzburg (stânga) si Freya (dreapta)
memorialploiesti.org

Sărbătoarea Nașterii Domnului… în STIL american!

de Pr. Daniel Terpea

Magii[2]Fără Hristos, doar cu Moș Crăciun, nici măcar cu Sfântul Nicolae, ci cu Moș Nicolae, nici măcar cu Sfântul Vasile cel Mare, ci cu Moș Ajun. Cine sunt aceste personaje? Noi toți, de câteva zeci de ani, am crescut cu ei. Mi-aduc aminte cât  de mult îl așteptam pe Moș Nicolae  la fereastră. Se întâmpla odată, demult,  pe 5 decembrie. Zăpadă mare, ningea… becul aprins din colțul casei  trăda o urmă… de basm … adevărat…. Îmi curățam frenetic cizmulițele… să le las peste noapte în pragul ușii  pentru a primi și eu daruri de la MOȘUL…. Și odată a venit și  mi-a lasat o pereche de patine pe care le așteptam de ani de zile. Mare bucurie! Eram fericit, încât nu aveam cuvinte. Am dormit cu patinele în pat. Nu voi uita niciodată ziua aceea. Pe atunci făceam parte dintr-o familie de protestanți (Reformaţi – Martin Luther): eu refomat, sora reformată, tata reformat, mama ortodoxă, bunicii reformați, doar bunicul din partea mamei era ortodox. Se vorbea mai mult limba română în casă şi doar când mergeam la bunicii din partea tatălui meu vorbeam în limba maghiară. Altădată, pe 24 decembrie, avenit iarași MOȘUL… și mi-a lăsat dulciuri, creioane si un joc numit  Sus-Jos!, foarte frumos, pe care mi l-am dorit din toată inima. Seara, m-am culcat cu el pe pernă. Timpul a trecut și iată că eu, bunica și tatăl meu ne-am convertit la ortodoxie.

Ceea ce vreau să pun în lumină  este că am înțeles și eu, ca şi mulți alții  că nu mai sărbătorim  Nașterea lui Hristos așa cumphoto3-300x198[2] se cuvine, mai ales la oraș, pe stradă, în casele noastre, ci îl sărbătorim pe MOŞUL, în stil american, prin programele de televiziune, în supermarketuri… în filme. Astfel,  îl sărbătorim pe MOȘUL … (care Moș? sună mitologic și frumos) și iată cum, pe nesimţite,  am preluat și noi ortodocșii sărbătoarea MOȘULUI.  Problema care se pune este că și noi, adică Patriarhul, Mitropoliții, Episcopii, Preoții, și noi, credincioșii, fără să vrem, l-am adus pe MOȘUL în biserică, acasă, în școli, în grădinițe, adică peste tot. MOȘUL, nouă tuturor ne este foarte drag, pentru că este un bătrân cu barbă mare și albă, are veșmântul roșu, are sanie cu reni, este bun, împarte daruri, are poezii închinate lui, melodii populare și ușoare, chiar și rugăciuni scrise, pe care le descoperim tot mai adesea în ziarele de mare tiraj, precum şi la televizor. MOȘUL este sacralizat. Deci, are închinată o întreagă liturghie stradală. Adevarul îl spune domnul Papadimitrakopoulos: „Sfântul Nicolae este foarte iubit atât în Biserica Răsăriteană, cât și în cea Romano-Catolică Apuseană, (amândouă), cinstindu-i pomenirea pe 6 decembrie. A trăit în secolul al IV-lea d.Hr., a fost Episcop al Mirelor Lichiei (Asia Mică) și a luat parte la primul Sinod Ecumenic. A făcut o mulțime de minuni, a desfășurat o importantă cei-3-magi[2]activitate filantropică, ajutându-i mult pe săraci. Îi iubea în mod special pe copii, făcea multe binefaceri, chiar și deghizat, ca să nu fie recunoscut, ajuta fetele sărace să se căsătorească etc.. A devenit ocrotitorul navigatorilor, al copiilor etc.. După moartea sa (345 d.Hr.) a devenit cel mai popular Sfânt din toată Europa. Protestanții, prin perceperea lor eretică, au anihilat valoarea și personalitatea Sfinților Ortodocși. Astfel, chipul duhovnicesc al Sfântului Nicolae, a cărui faimă  rămăsese vie în special la germani și olandezi, prin influențele protestanților, a fost transformat într-o figură folclorică, născută din imaginația populară, însă lipsită de conținutul duhovnicesc și de semnificația bisericească,  prin această metamorfoză pregătindu-se astfel terenul pentru înlocuirea lui treptată cu Moș Crăciun!

În țara nostră (Elada) ne este cunoscut tuturor încă din vechime Sfântul Vasile cel Mare, a cărui pomenire Biserica noastră o sărbătorește de Anul Nou, pentru că a murit pe 1 ianuarie, la anul 379 d.Hr. Sărbătoarea aceasta a avut doar conotație religioasă, credincioșii sărbătorindu-l și cinstindu-l pe Sfântul Vasile cu evlavie și cucernicie nu pentru cadourile sale, ci pentru binecuvântările și ajutorul dat copiilor, oamenilor săraci și celor neputincioși. Renumitul Profesor de Folclor și Academician, Gheorghios Megas scria foarte semnificativ: „Anul Nou capătă o conotație deosebită, deoarece este sărbătorit în memoria unuia dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile cel Mare. Prin personalitatea sa, Sfântul Vasile dă viață și strălucire sărbătorii. Se face mijlocitor și garant al rugăciunilor și al binecuvântării pe care omul, aflat la începutul unei noi perioade cronologice, nădăjduiește să le primească de la Dumnezeu, Dătătorul tuturor bunătăţilor”. În zilele de sărbătoare, copii îlCABALGATA DE REYES MAGOS așteaptau doar pe Sfântul Vasile, cântau colinde, mergeau la biserică, participau la masa festivă, unde preotul tăia vasilopita [plăcintă cu răvașe de Anul Nou] etc. De vreme ce, în versiunea unei colinde Sfântul Vasile este înfățișat ca elev, se crede că aceasta este creația copiilor care cântau: „Vasile al meu, de unde vii și încotro te îndrepți? – De la maica mea vin și mă duc la școală…” Cât de apropiat lor îl socoteau copiii pe Sfânt! În țara noastră, Santa Claus al globalizării a venit o dată cu promovarea pomului de Crăciun (adică după anii 1930-40), pe care acesta îl însoțește, chipurile, pentru a nu pierde nici noi nimic din așa-numita «magie» a sărbătorii! În mod paradoxal, numele lui s-a schimbat în «Moș Crăciun» și, fără să aibă vreo legătură cu cel pe care îl serbam, s-a înrădăcinat, firește, și în tradiția ortodoxă elenă și românească, încercându-se încă de atunci nu numai să o eclipseze (am putea spune că a și reușit deja!), ci să o desființeze cu totul, în măsura în care noi vom permite acest lucru!” Ὀρθόδοξος Τύπος, 2. 12. 2011, nr. 1904, p. 4.

Întrebarea pe care vreau s-o ridic este, oare nu am putea înlocui, încet-încet, costumația  MOȘULUI cu veșmintele celor trei magi? Nu ar fi ei  mai strălucitori și mai atractivi pentru copii? După cum știm, în Spania sau Brazilia, sărbătoarea Crăciunului începe pe 24 decembrie și ține până în 6 ianuarie, când cei trei magi aduc copiilor daruri. Astfel, şi noi ne-am putea apropia mai mult de duhul sărbatorii Nașterii lui Hristos și ne-am putea aminti pentru totdeauna de cei trei magi: Gaspar, Melchior si Balthazar, care au adus aur, smirnă și tămâie Pruncului Hristos. Părinții Bisericii învaţă că magii de la Răsărit deţin un rol foarte important în iconomia mântuirii, pentru că închinarea acestora lângă ieslea din Betleem reprezintă sfârşitul idolatriei[1] şi chemarea tuturor neamurilor la credinţa în adevăratul şi unicul Dumnezeu. Astfel, avându-l pe noul moş îmbracat în straiele celor trei magi, am trăi momentul biblic curat, atât în Biserică, cât în casele noastre, pe stradă, dar și în supermarketuri. Oare ar fi greu dacă am propune pe viitor mamelor, taților, preoților de parohie, prietenilor noștri proprietari de magazine să confecționeze astfel de costume?

Sant' Apollinare Nuovo: Three wise men bearing giftsMai jos, puteți urmari un  film american  în care ni se arată cum să trăim sărbătoarea Crăciunului fără pomenirea numelui lui  HRISTOS, doar cu Moșul și cu  jucăriile care rămân, astfel, singura alinare a copiilor. Oare chiar asta este realitatea? Poate o să vă întrebați  ce poate sa facă un film? Este doar o fantezie, veţi spune! Dar, atunci, de ce trăim lucrurile acestea pe viu, atât noi, cât și copiii noştri? Căci,  este doar un film, nu-i aşa? Da, aşa este, însă,  de multe ori, filmele pun în lumină însăşi realitatea…

Notă

de Cosmina Tămaș (Cluj)

Se poate observa că, de ceva vreme, numele sărbătorii Naşterii Domnului tinde să sufere o modificare de formă în varianta sa americană: Christmas tinde să fie tot mai des ortografiat ca şi Xmas. Cu toate că acestui mod de transcriere i se neagă intenţia de a elimina numele lui Hristos  („Christ”) din denumirea oficială a sărbătorii, inclusiv pagina în limba engleză a Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Xmas)  recunoaşte faptul că această schimbare  a provocat de ceva vreme discuţii aprinse în rândul creştinilor practicanţi, care reclamă în această încercare de înlocuire a vechii denumiri a Crăciunului o tentativă de înlăturare a numelui Fiului lui Dumnezeu din titulatura unui mare praznic dedicat chiar Naşterii Acestuia. Oricare ar fi argumentele pe care le susţin cele două părţi, pare destul de limpede faptul că această din urmă tentativă se înscrie pe aceeaşi linie a corectitudinii politice, în conformitate cu care se încearcă înlăturarea  oricărui cuvânt care  ar putea aduce atingere sensibilităţilor religioase ale omului contemporan din Europa sau de aiurea, în numele libertăţilor de toate felurile.  Astfel, o sărbătoare desacralizată, sau un personaj la fel de lipsit de aura sfinţeniei, aşa cum  a ajuns să se promoveze tot mai mult în occident sau în ţările necreştine , numită Xmas, oferă şanse mult mai mari de a fi recunoscută de către chinezi, indieni ori alte populaţii necreştine, decât dacă numele acesteia ar face referire la deja destul de deranjantul nume al lui Iisus Hristos.

Ce sărbătorim de Crăciun ?

imagesHIYINGZ8

de pr. Daniel Terpea

Astăzi, după două mii de ani, noi ortodocșii credem că de Crăciun, sărbătorim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, întrupat din Fecioara Maria și care s-a făcut Om. Nașterea Domnului nu o putem confunda în nici un fel, sub nici o formă. Unele persoane care nu gustă din viața duhovnicească creează răspunsuri mitologice, cum ar fi că de Crăciun noi sărbătorim pe moș crăciun, care s-a născut undeva în Europa sau S.U.A. și este cunoscut sub numele sent Nicolas, father Christmas sau în special drept santa Claus.

Ca exemplu, potrivit cercetătorilor de la «Centrul Național de Cercetare Științifică» din Franța, cel mai vechi strămoș al lui «moș crăciun» francez, Pere Noel, face parte din mitologia păgână, fiind indentificat cu Gkarkan, fiul lui Bel, zeul celților! În folclorul păgân, Gkarkan era un uriaș dolofan, cu burtă mare și plin de bunătate, care împărțea cadouri copiilor, în timpul solstițiului de iarnă, transportându-le într-un coș imens! 

330px-The_Author_of_'A_Visit_from_St._Nicholas'_-_Clement_C._Moore_crop[1]O altă cercetare a fost a lui Clement Moore care s-a ocupat cu o pasiune obsesivă de miturile și legendele Crăciunului, de la care a împrumutat multe cum ar fi ideea hornului (prin care intră, potrivit tradiției populare, și spiridușii în case!), spiritele care cândva îl însoțeau pe moș crăciun, piticii care îl ajutau la fabricarea cadourilor (toate ființe demonice!), sania zburătoare trasă de opt cerbi zburători etc![1]

Noi nu confundăm  sărbătoarea Crăciunului cu miturile și legendele moșilor de crăciun, care sunt de origine păgână, ba mai mult ortodocșii prin Sfânta Tradiție a Sfinților Părinți, prăznuiesc până astăzi întruparea lui Dumnezeu ca cel mai mare dar spre mântuirea noastră. Un text al Utreniei Nașterii spune: ”O minune! […] Hristos se Naște Slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul, și cu veselie lăudați-L popoare, că s-a preaslăvit”.[2]

Semnificația Crăciunului Ortodox este aceea că Iisus Hristos Dumnezeu-Omul aimages5Q1L9ZRE împlinit scopul creării omului prin apariția Sa în istorie, adică prin Întruparea și Nașterea Sa. Unirea omului cu Dumnezeu. Scopul Întrupării este îndumnezeirea omului. În stihirea la Nașterea Domnului scrie «Dumnezeu se face Om, ca să-l facă pe Adam dumnezeu». Sfântul Atanasie cel Mare spune: «Acesta S-a întrupat, pentru ca noi să ne îndumnezeim».» Mai mult Sfântul Ioan Gură de Aur zice: «Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să poată deveni dumnezeu. Prin îndumnezeire, firea omului se transfigurează «după har». Omul se face «după har», ceea ce Dumnezeul Treimic este «după fire» (necreat, fără început, nemuritor). Prin urmare, Crăciunul este direct legat de Răstignire și Înviere, dar și de Înălțare și Pogorârea Duhului Sfânt. Hristos-Dumnezeu-Omul trasează drumul pe care este chemat să meargă orice om mântuit, unit cu El. Buna-Vestire și Crăciunul conduc spre Pogorârea Duhului Sfânt, când firea umană este îndumnezeită în Hristos, adică în Trupul lui Hristos. Dacă Crăciunul este Nașterea lui Dumnezeu ca Om, Pogorârea Duhului Sfânt este desăvârșirea omului ca dumnezeu după har. Prin botez noi participăm la Întruparea, Moartea și Învierea lui Hristos, trăim și noi «Crăciunul nostru», reînnoirea noastră.[3] Un alt irmos de la Slujba Utreniei spune așa: ”[…] Hristos- Dumnezeu, tăinuindu-se de puterile cele ce sunt pe pământ și întrupându-Se ne-a înnoit pe noi; că S-a preaslăvit![4]

Deci din semnificația sau înțelesul Crăciunului reiese clar că noi NU sărbătorim pe moș crăciun care ne aduce daruri, ci pe Hristos, care ne aduce mântuirea ca Dar veșnic.

Așadar săniile zburătoare, cerbii, spiritele și piticii, care fabrică cadouri, hornurile, vestimentația roșie, barba albă, școlile de magie și descântecele de la cursurile lui images95YID7TAHerry Potter sunt nesemnificative și fără valoare mântuitoare în raport cu sărbătoarea pe care o trăim din plin în Biserica Ortodoxă. La nașterea lui Hristos a participat și zidirea, care a primit har de la Cuvântul, Fiul Lui Dumnezeu întrupat. Prin cuvântul ”zidire” noi NU înțelegem pe moș crăciun în sanie cu zurgălăi, urmat de spiriduși și vrăjitori care sunt o imaginație, o ficțiune, ci înțelegem real animalele, peștera, ieslea, munții, cerul etc. Icoana Nașterii Domnului arată întreaga creație care primește har de la Hristos. Iar în centrul icoanei se află Hristos, și nu santa Claus, Hristos care este izvorul harului necreat sau al energiei necreate şi din care  se revarsă energia sfinţitoare necreată şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu. La  Naşterea lui Hristos, întreaga zidire a înălţat imnuri Dumnezeului şi Creatorului său. Astfel s-a dovedit faptul că Iisus Hristos este Creatorul a toate câte sunt şi că zidirea este creaţia Lui, pentru că El este Dumnezeu (și nu moș crăciun!).[5]

În concluzie, Mitropolitul Augustin al Florinei zice: ”Crăciunul pe care DumnezeuimagesYGTNG5R7 ne-a învrednicit să-l sărbătorim este începutul și maica tuturor sărbătorilor”. Dacă Hristos nu s-ar fi născut n-am fi avut alte sărbători.[6]

Și astăzi după două mii de ani prăznuirea continuă se bucură îngerii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, dreptul Iosif, păstorii, magii, cerul, steaua, munții, izvoarele și întreaga creație împreună cu noi cei de azi, care cu toții ne bucurăm de întruparea și nașterea domnului nostru Iisus Hristos în vecii vecilor. Amin.

Tuturor românilor le doresc tot binele din lume!

Să fim buni, să fim cuminți, să fim smeriți și evlavioși.

Să avem nașteri de prunci mulți și sfinți, și părinții lor să se sfințească și noi toți să ne sfințim. Să fim sfinți, pentru a putea intra în Împărăția lui Dumnezu.

La mulți și sfinți ani aici pe pământ!

Sărbători fericite!

Doamne ajută!

Surse articol

Graiul Ortodox

1, https://graiulortodox.wordpress.com/2012/12/30/sarbatoarea-craciunului-in-stil-american/

2, https://graiulortodox.wordpress.com/2014/12/24/ce-sarbatorim-de-craciun-de-pr-daniel-terpea/

Bombardamentele asupra Romaniei in 1944 în folosul complexului militar- industrial al SUA și Imperiul anglo-american

11350639_645819738883168_3882292714569779811_n

Cred că este evident pentru toată lumea că Imperiul anglo-american își urmărește doar propriile interese și se folosește de Europa pe post de vasal pentru a-și atinge scopurile expansioniste.

Acest IMPERIU are nevoie constanta de noi si noi teritorii, de noi si noi vasali, de noi si noi cantitati de resurse pentru a supravietui. Dacă mâine pe planetă dolarul este refuzat în orice tranzacție economică veți vedea într-o săptămână cum se dărâmă la propriu un imperiu. Supremația dolarului este impusă cu ajutorul celor 900 de baze militare din peste 153 de țări.

Intre 4 aprilie si 18 august 1944 aliatii au reluat campania de bombardamente asupra Romaniei. In afara de rafinariile de la Ploiesti acum au fost atacate si infrastuctura din partea de sud a tarii , depozite de carburanti, fabrici etc.

Bombardierele americane apartineau Armatei 15 aeriene a SUA. In 1944 au participat la bombardamentele de pe teritoriul Romaniei alaturi de bomardierele americane si bombardiere britanice apartinand RAF in special in bombardamente de noapte.
Bombardierele decolau acum de pe aerodromuri construite in sudul Italiei fiind insotite de cele mai multe ori de avioane de vanatoare.

In cadrul Operatiunii Frantic bombardierele decolau din Italia urmand ca dupa ce efectuau misiunile deasupra Romaniei sa aterizeze in Ucraina, sa reincarce cu bombe si combustibil apoi sa se reintoarca in Italia executand alte misiuni de bombardament in Romania.

Imagini din 1944 declasificate de americani în anul 2007:

–– București 1944 ––

1. – aprilie 1944
2. – Avion B 24 Libertador
3. – 7 mai 1944 – 98th Bomb Group – după forma Dâmboviței pare zona Băneasa – Romaero – link google maps unde era depozitul OSIN
4. –
5. – 4 aprilie 1944
6 – 456 Bomb Group, 15 Air Force – 24 Aprilie 1944
– bombardamentul din zona Universității de Agronomie, Romexpo a fost construit mai târziu in 1963
– se observa Insula Trandafirilor din Herăstrău (dreapta) si Arcul de Triumf (in partea de jos)
link google maps
7. – Rafinărie lângă București
8. –
9. – Explozia unei rafinarii
10. –
11. Calea Ferata
– cel putin 1500 de mașini si 10 locomotive au fost distruse
12. –
13. – Fabrica de oţel Malaxa unde se producea armament (pusti si grenade)
14. – Radar german (Wurzburg Riese Fumg 65) lângă București
–– Otopeni ––
1. – 26 august 1944
–– Ploiești ––
1. Atacul avioanelor B-24 Liberators din divizia 15 AAF (US Army Air Forces)
la rafinăria Concordia Vega – 31 mai 1944
2. Sediul Astra Română
– una dintre cele mai moderne rafinării din zona Ploieștiului
3.
4. – 18 August 1944
5. B-24 Liberators
6. – 24 Aprilie 1944
7. Rafinăria Columbia Aquila din SV-ul Ploieștiului
8. Raid la rafinăriile din Câmpina
– Imaginea este preluata de la 2600′ cu lentile de 36″ – 6 mai 1944
9. Boeing B-17 Flying Fortresses – 9 iulie 1944
10. Tunuri de 128 mm pe șină.
Erau in număr de 24 si puteau trage la fiecare 5 secunde
11. B-24 “Liberator” – 18 August 1944.
12. Macheta orașului Ploiești la 1:5,000, construita în Anglia de RAF (Royal Air Force)
ce a fost trimisa in Africa de Nord pentru antrenamente
13. Rafinăria Steaua Română
14. Rafinăria Columbia Aquila – Astra Română
1 – Instalație de stabilizare, 2 – instalație de distilare, 3 – cazane, 4 – stația de pompare Giurgiu (Girgiu)
15. Rafinăria Astra Romană
16. Rafinăria Dacia Română
1 – cazane (boiler house), 2 – instalații de distilare, 3 – instalație pentru producere benzina
– sunt vizibile 5 din cele 2.000 de aparate de produs fum.
17. Rafinăria Astra Română
18. Rafinăria Astra Română – una dintre cele 15 rafinării
atacate de 23 de ori intre 5 aprilie – august 1943
19. B-24
20. B-24 la altitudine joasa
21. – 31 de avioane Consolidated B-24 Liberator zboară in formație pentru
a ataca Rafinăria de petrol din Ploiesti.
Imagine realizata de un avion din Grupul de Bombardament 389 U.S.A.A.F
(United States Army Air Forces).
22. 5 mai 1944
23. Explozia Rafinăriei Xenia – B-24 Liberators
– 10 august 1944
24.
25. B-24 Liberator – 451st Bomb Group, 15th Air Force – 10 august 1944
26. Consolidated B-24 Liberator la altitudine de 7.000 m
– 15 iulie 1944
27. Boeing B-17 – 24 Aprilie 1944.
28.
29. 24 aprilie 1944.
30. Fum și flăcări – altitudine de 7.000 metri
– avion B-24 – 15 iulie 1944
31. Boeing B-17 – 9 iulie
32. Atacul Consolidated B-24 asupra Rafinăriei Astra-Română
33. Boeing B-17 – 28 iulie 1944
34. Atacul Boeing B-17 – 15 iulie 1944
35.
36. Rafinăria Concordia Vega
37. 1. Rafinăria de petrol Concordia Vega.
(1) instalații de distilare, (2) centrale termice
38.
39.
40. Bombardamentul Rafinăriei din Ploiești
– 463rd Bomb Group, 772nd Bomb Squadron
– 10 August 1944
41.
42. atacul Boeing B-17 si Consolidated B-24s – 24 Aprilie 1944
43. Germanii au instalat 2.000 de aparate care produc fum pentru a incomoda avioanele inamice
44. Rafinăria Astra Română
– 28 iulie 1944
45.
46. Radare si tunuri in zona Ploiești
47. Rafinăria de petrol Standard in stânga iar in dreapta este Rafinăria Unirea Speranța
– calea ferata pentru transportul produselor.
1 – instalație de ulei lubrifiant (lubricating oil), 2 – instalație de distilerie, 3, 4 – instalație termica
48. Rafinăria Steaua Romana – instalația de distilare – la 20 mile NV de Ploiești
48.
50. Rafinăria Columbia Aquila si escadrila de B24
51. Rafinăria Columbia Aquila după bombardament
52. Rafinăria Astra Română – capacitate redusa la 2\3.
1 – zona de stabilizare, 2- zona spital, 3 – unități Dubbs, 4 – cazane
5 – construcție noua (catalytic cracking unit )
53. Rafinăria Columbia Aquila – de remarcat camuflajul rezervoarelor
54. Rafinăria Romano- Americană
– 1 – instalație de distilare, 2 – centrale termice, 4 – depozite
55. Rafinăria Concordia Vega.
– Ploieștiul a fost bombardat de 23 de ori in perioada 5 aprilie – 19 august 1944 de
Fortele aeriene Mediteraneene când au fost lansate peste 13.000 de tone de bombe
56. Rafinăria Steaua Română
57. – 15 AAF
– rafinăriile din România acopereau 30% din necesarul utilizat de trupele germane
58. Rafinăria Astra Romana după bombardamentul Air Force 15
59. Rafinăria Concordia Vega
60. Rafinăria Concordia Vega
61. Rafinăria de petrol Concordia Vega.
– 24 septembrie 1944
62.
63. B-24 – 24 iunie 1944
64. Rafinăria Concordia Vega
65. Rafinăria Romano- Americana
1 – unitate de distilare, 2 – centrala termica, 3 – distilare
66. – Rafinăria Xenia – A – tanc de depozitare, 1 – centrala termica
67. Tancuri de depozitare petrol lângă rafinăria Creditul Minier
68. – Rafinăria Creditul Minier
– 1 – stație de pompare, 2 – centrala electrica, 3 – conducte,
4 – unități Dubbs, 5 – laborator, 7 – atelier mecanic, 7 – unitate tratare
69 – Rafinărie Creditul Minier – 1 – Stație de pompare, 2 – centrala electrica, 3 – conducte, 4 – unități Dubbs, 5 – laborator, 6 – atelier mecanic, 7 – unitate tratare
70 – Dispozitiv folosit de germani pentru producerea fumului
71. – Rafinăria Steaua Română
–– Brașov – 4 iulie, 16 aprilie 1944 ––
1. Boeing B-17 Flying Fortresses – 99th Bomb Group
15th Air Force – 4 iulie 1944
2. 16 aprilie
3.
4.
5. Fabrica de avioane bombardata de escadronul 341 – 6 mai 1944
–– Focșani – 11 iunie ––
1. Baza Aeriana din Focșani – 11 iunie 1944
–– Galați ––
1. avioanele SUA foloseau bazele din Rusia – 6 iunie 1944
–– Giurgiu ––
1. 3 iulie1944
2. 23 Junie 1944
–– Oradea ––
1. 6 Septembrie 1944
2. – 2 iunie 1944 – 301 Bomb Group, 32 Bomb Squadron
–– Turnu Severin ––
1. Calea ferata din Turnu Severin
– atacuri in 16 si 21 aprilie 1944 dar și in 5 mai când a fost atacat de avioane Boeing B17
a. Radare Wurzburg (stânga) si Freya (dreapta)

Atrocitățile Imperiului Britanic

orwell-British-empire

Foametea din Bengal

În 1943,o foamete ucigătoare a măturat regiunea Bengal din India modernă de Est și Bangladesh-ul. Între 1 și 3 milioane de oameni au murit într-o tragedie care putea fi evitată complet. La momentul respectiv,amploarea daunelor a fost pusă pe seama unui guvern britanic incompetent,prea implicat în război,ca să se ocupe de imperiu în mod corespunzător. Dar,în 2010,a apărut o nouă carte care susține că lipsa măsurilor pentru diminuarea foametei a fost deliberată și că moartea acelor milioane de oameni au fost în mod intenționat instrumentată de un singur om : Winston Churchill.

winston-churchill

Potrivit cărții,Churchill a refuzat să redirecționeze livrările de la trupele britanice,deja bine aprovizionate,spunând că efortul de război nu ar permite. Acest lucru în sine nu ar fi prea condamnabil,dar,în același timp,el ar fi împiedicat navele americane și canadiene să ofere ajutor Indiei. Nici nu ar fi permis indienilor să se ajute singuri :  guvernul colonial a interzis țării să utilizeze propriile nave sau rezervele valutare pentru a ajuta masele înfometate. Între timp,Londra a urcat prețul la cereale prin achiziții imense,făcându-le inaccesibile pentru muribunzi și nevoiași. Cel mai sinistru,a fost când guvernul de la Delhi i-a trimis o telegramă lui Churchill să-i spună că oamenii mureau,iar acesta a răspuns numai întrebând de ce Gandhi nu a murit încă.

Dacă toate aceste lucruri sunt adevărate și documentele o susțin atunci Winston Churchill,erou de război britanic,ar putea foarte bine să fi înfometat până la moarte mulți oameni nevinovați.

Sursa articol : dantanasescu.ro

Lagărele din Kenya

În anii 50,oamenii din Kenya au decis că își vor națiunea înapoi. Din păcate,cei de la care își voiau țara înapoi s-a întâmplat să fie aceiași indivizi responsabili pentru toate atrocitățile din zonă. Temându-se de o rebeliune națională,britanicii au adunat 1,5 milioane de oameni și i-au băgat în lagăre de concentrare. Ce s-a întâmplat în aceste tabere vă va întoarce stomacul pe dos.

09

Sub lozinci precum muncă și libertate și alte variațiuni pe tema Arbeit macht frei,deținuții munceau până la moarte ca sclavi,umplând gropile comune. Execuțiile aleatorii nu erau ceva neobișnuit și utilizarea torturii era larg răspândită. Bărbații erau violați anal cu cuțite. Femeilor li se mutilau și li se tăiau sânii. Li se scoteau ochii și li se tăiau urechile,iar pielea le era sfâșiată cu sârmă ghimpată. Bărbații erau castrați cu cleștele apoi sodomizați de gardieni. Interogarea implica umplerea gurii deținutului cu noroi și îndesarea lui pe gât până ce acesta leșinea sau murea. Supraviețuitorii erau uneori arși de vii.

Numărul oficial de cadavre este sub 2.000,dar estimări mai realiste plasează numărul total de morți la zeci sau sute de mii de oameni. Cei mai mulți dintre ei erau civili sau copii,reținuți în baza acuzațiilor vagi,inventate,de complicitate cu rebelii. Și totul a fost pentru nimic. Kenya a fost declarată independentă în 1963.

curry-and-rice-on-forty-plates-by-g-f-atkinson

Comentariu :

Cred că realizați că aceste atrocități nu s-au petrecut în Evul Mediu sau în vreunul dintre cele două războaie mondiale,ci în anii 50 și ele au fost comise nu de naziștii lui Hitler,de bolșevicii lui Stalin sau de teroriști islamiști,ci de mult prea civilizații și democrații britanici,care dau altora lecții de umanism și civilizație și drepturile omului!

Sursa articol : dantanasescu.ro

PS. Cel mai mare genocid din istoria umanitatii a fost cel din India. Propaganda occidentală nu suflă un cuvintel despre asta. Oare de ce?

Atrocităţile Imperiului Britanic – Divizarea Indiei

Mau Mau round-up, Kenya 1954

Ca slujitor al Imperiului Britanic în 1947, Cyril Radcliffe are meritul de a fi ucis mai multe persoane cu o trăsătură de stilou decât oricine altcineva în istorie. Cu aproape zero timp să se pregătească, Radcliffe a fost însărcinat cu trasarea graniței dintre India și nou-creatul Pakistan, care să împartă subcontinentul pentru totdeauna de-a lungul liniilor religioase. A fost o sarcină dificilă, una care a avut potențialul de a provoca deportări masive și violențe etnice, chiar dacă a fost gestionată cu grijă. Lui Radcliffe, pe de altă parte, i-a fost cerut să ia unele dintre cele mai importante decizii pe parcursul unei singure mese de prânz.

Rezultatul a fost o graniță care nu avea nici un sens etnic sau geografic. Îngroziţi să nu fie prinşi pe picior greşit, hindușii din Pakistanul modern și musulmanii din India modernă au ridicat bastoanele și au luat-o la fugă. Rezultatul a însemnat 30 de milioane de oameni încercând cu disperare să scape de o țară sau alta, o situație care a evoluat rapid în violență năucitoare.

Bande de musulmani înarmați rețineau trenuri de frontieră și măcelăreau orice non-musulman aflat la bord. Mulțimi hinduse urmăreau și băteau copiii musulmani până la moarte în plină zi. Au fost devastate case, arse sate și o jumătate de milion de persoane ucise. A fost o risipă ridicolă de vieţi, care ar fi putut fi evitată în mare măsură, pur și simplu prin acordarea ghinionistului Cyril Radcliffe unui timp suficient pentru a-şi face treaba în mod corespunzător.

Vă sună cumva cunoscut?! Trasări de frontiere în mod arbitrar, deportări, violenţe, conflicte şi dezbinări pe criterii etnice şi religioase. Toate acestea nu se petrec în mod natural şi de la sine, aşa cum vor unii să credem, ci reprezintă strategia de control a imperiilor numită „divide et impera”, adică dezbină şi stăpâneşte. În cazul de faţă este vorba de Imperiul Britanic.

Sursa

http://dantanasescu.ro/2015/04/17/atrocitatile-imperiului-britanic-divizarea-indiei.html

Cum era Bucurestiul inainte sa vina comunistii la putere

ny_1920_2

Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Despre perioada interbelică se spune că a fost cea mai bună din istoria României. „Micul Paris” sau „Grânarul Europei” sunt cele mai întâlnite sintagme când se face referire la anii 1920 – 1939.

O serie de imagini recent descoperite aruncă însă o pată asupra acelei perioade. Realizate între anii 1925-1935 de unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din perioada interbelică, Nicolae Ionescu, acestea reflectă modul în care trăiau bucureştenii de rând în acea perioadă.

GALERIE FOTO – O lume disparuta: Cartierul Uranus din Bucuresti

uranus GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Fotografiile publicate pe blogul Art Historia sunt realizate în zona halelor şi a Pieţii Bibescu, pe cheiul Dâmboviţei, la Obor (Târgul Moşilor), la prăvăliile de vechituri din cartierul evreiesc, în cârciumi de mahala sau la groapa de gunoi din spatele cimitirului Bellu, numită Valea Plângerii.

Iată imaginile, alături de explicaţiile scrise de fotograf pe spatele fotografiilor:

19 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Una din nenumăratele familii de ţărani gonite de sărăcie, îşi caută norocul în Bucureşti (1929)

26 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Gospodarie săracă de mahala

34 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Fiecare cartier avea „dulapul” sau (scrânciobul). De Paşti, plata era un ou roşu. Aici, în Calea Călăraşi-1927

44 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Femeile spălau rufele în apa Dâmboviţei

52 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Cobzar bătrân în zona Pieţei Unirii (Bibescu)

61 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Noroaie teribile la Moşi-Obor

71 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Lipoveni la ceainărie în Dudeşti (1924)

81 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Rampă de gunoi din „Valea Plângerii”, în spatele Cimitirului Bellu, azi Parcul Tineretului

9 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Căutători de gunoaie în „Valea Plângerii”

10 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Interior dintr-o „casă” în Groapa lui Ouatu (astăzi Parcul Copilului)

collage1 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

GALERIE FOTO Imagini inedite de pe Transalpina. Cum arata cel mai inalt drum din tara in 1968

111 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Pantofi vechi şi reparaţi la Taica Lazăr

121 GALERIE FOTO Imagini tulburătoare din Bucureştiul interbelic

Nesgustorie cu cârpe vechi la Taica Lazăr (zona cu pravălii de vechituri din cartierul evreiesc – actuala stradă Baia de Fier)

Sfantului Prooroc Daniil Sihastrul, sfatuitorul lui Stefan cel Mare

iconari-in-otopeni-IV-14

Contemporan cu Ștefan cel Mare (domnie 1457-1504), Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți, primind la botez numele Dumitru. La vârsta de 16 ani, a fost călugărit cu numele David la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Rădăuți.
Chilia lui Daniil Sihastrul

După un timp, s-a retras la Mănăstirea „Sfântul Laurențiu” de lângă satul Vicovu de Sus. Simțind nevoia de mai multă liniște, a îmbrăcat schima cea mare, primind numele de schimnic de Daniil și s-a retras într-o zonă împădurită și greu accesibilă de pe valea pârâului Vițău în apropierea actualei localități Putna. Acolo a găsit o stâncă în care a dăltuit un paraclis. Se mai văd și azi pronaosul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie. Aici a venit Ștefan cel Mare în anul 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni, pustnicul Daniil proorocind că în curând va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și întâmplat în anul 1457.

Tot la îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare construiește Mănăstirea Putna în anul 1466. După sfințirea, în 1470, a acestui lăcaș, se retrage la Voroneț, pe malul pârâului Voroneț, sub stânca Șoimului, unde își continuă viața monahală.

Chilia lui Daniil Sihastrul

La Voroneț îl vizitează din nou Ștefan cel Mare, după înfrângerea de la Războieni din 1476, cerându-i sfatul. Daniil Sihastrul l-a sfătuit să continue luptele cu turcii, prevăzând că va birui, ceea ce s-a și întâmplat. În amintirea acestei victorii, în anul 1488 domnitorul a construit Mănăstirea Voroneț. După sfințirea mănăstirii, Daniil se mută de la chilie în mănăstire. Aici își petrece ultima parte a vieții, fiind ales ca egumen al mănăstirii. A decedat în anul 1496 și a fost înmormântat în biserica Mănăstirii Voroneț. Pe piatra de mormânt care s-a făcut la dorința lui Ștefan cel Mare stă scris: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”.

Daniil Sihastrul a fost la originea unei mișcări isihaste în nordul Moldovei, având mulți ucenici în pădurile din preajma Voronețului, precum și la schiturile și mănăstirile din zonă. El l-a încurajat pe Ștefan cel Mare să lupte pentru apărarea creștinătății și să construiască lăcașuri sfinte (la îndemnul lui a fost construită Mănăstirea Putna).

A fost considerat sfânt încă din timpul vieții, vindecând pe cei bolnavi, alungând demonii și alinând suferințele.

 Sursa articol

Pericolul subversiunii naționalist geto-dacice

Imagine  În ultima vreme s-a conturat și a luat amploare un fel de mișcare pseudo-naționalistă care dorește să construiească o identitate națională pe baza moștenirii cultural-spirituale geto-dacice. Au apărut tot felul de articole,chiar și documentare care lansează tot felul de teorii conform cărora noi nu ar trebui să ne numim și să ne considerăm români,că daci și România ar trebui să se numească Dacia. Uniii merg și mai departe susținând că limba română nu ar fi o limbă proveniență latină,cu influențe dacice,ci limba latină însăși ar fi una derivată din limba vechilor daci ! Avem de a face cu acțiune subversivă,menită să creeze confuzie și să ne șteargă identitatea națională,culturală și religioasă a românilor. Nu spun că toți cei care susțin aceste teorii sunt rău intenționați și conștientizează acest fapt,mulți dintre ei crezând sincer în ceea ce fac și sunt români care își iubesc țara. Dar cei ce au inițiat aceste mișcări de idei sunt indivizi străini de neamul românesc,care procedează așa și cu alte popoare în afară de cel român și scopul lor este menționat mai sus,de ștergere a identității naționale a popoarelor și de control asupra istoriei și trecutului acestora. Este de fapt o încercare de întoarcere la păgânism în manieră iluministă,de descreștinare și de desnaționalizare în vederea globalizării și instaurării Noii Ordini Mondiale. La fel cum la noi se pune accent pe moștenirea geto-dacică,la anglo-saxoni se reînvie ritualurile magice și tradițiile druizilor,la popoarele scandinave se reînvie mitologia vikingilor,cu Odin,Thor și Walkiriile,deși aceste popoare,cel puțin teoretic,sunt creștine. Unii ar putea argumenta că nu e nimic rău în asta,ar putea spune că a reînvia tradiții străvechi este un lucru bun,care ar consolida sentimentul patriotic și național,dar din păcate nu este așa. Reîntoarcerea la tradiții demult apuse nu face decât să creeze confuzie și să conducă în final la ștergerea identității noastre naționale și creștine. În primul rând,cultura geto-dacă,din care am păstrat unele lucruri,este o cultură demult apusă,din care am moștenit destul de puține elemente și despre care știm foarte puține lucruri și ceea ce a mai rămas este asimilat total în actuala cultură. Plus de asta,cei care vor să reînvie tradițiile dacilor , de multe ori introduc multe falsuri și informații eronate,contrafăcându-ne și controlându-ne astfel trecutul și implicit identitatea. Efectul cel mai dăunător este însă că este distrusă identitatea românească și creștină a poporului nostru. La ora actuală noi suntem români nu daci,limba vorbită este română,nu geto-dacă,Dumnezeul nostru este Iisus Hristos,nu Zamolxe,biserica de azi ne îndeamă să ne iubim aproapele nu să ne aruncăm cei mai destoinici tineri în vârful sulițelor etc. Chiar dacă am reuși să aducem în plim-plan vechi tradiții,mai mult sau mai puțin autenticee,ale culturii geto-dacice,ele nu mai sunt vii și nu mai au forță,pentru că au ieșit din uz și nu mai sunt prezente în mod natural în conștiința colectivă. Prin urmare,dacă am dori să redevenim geto-daci,ne-am trezi într-o totală confuzie și lipsă de identitate,deoarece,nu am putea deveni daci autentici și în același timp ne-am refuza identitatea noastră actuală care este românească și creștin-ortodoxă. Articol preluat de pe : http://dantanasescu.ro/2014/05/05/pericolul-subversiunii-nationalist-geto-dacice.html

70 de ani de la bombardarea anglo-americane asupra Bucurestiului

Imagine

Tragicul eveniment din 1944, atunci când peste 5.000 de bucureşteni au murit de-a lungul celor 17 bobardamente aeriene asupra Capitalei, rămâne unul dintre cele mai mari dezastre din istoria oraşului.

Totul mergea bine pentru o zi de marţi din 4 aprilie 1944. Însă, dintr-o dată, la ora 13.45 fix, alarmele încep să sune în tot Bucureştiul. Din păcate mulţi dintre locuitorii Capitalei nu au băgat de seamă, întrucât au crezut că este un exerciţiu, şi nu au mai apucat să ajungă la adăposturile antiaeriene.

Cerul se întunecă subit şi un zgomot asurzitor parcă anunţă sfârşitul lumii. E eclipsă de soare? Nu! Sunt peste 200 de bombardiere pregătite să atace oraşul. Închizi ochii, îi deschizi, şi brusc, frumoasa Capitală se transformă în ruine. Câteva ore mai târziu începeau să se numere victimele şi pagubele: mii de morţi şi sute de clădiri distruse.

„Cînd am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hîrtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste…Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Cînd am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai tîrziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului”, Mihai Sebastian, jurnal.

Gara de Nord, principala ţintă

Dar de ce să se întâmple o aşa nenorocire? SUA şi Marea Britanie îşi doreau ca astfel să împiedice transporturile militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietică, aliatul lor, forţa înaintarea spre vest. Ţinta principala a bombardierelor a fost Gara de Nord.

Potrivit arhivelor româneşti, „obiectivul strategic fundamental era distrugerea în Bucureşti, ca şi în alte oraşe româneşti, a sistemului de transporturi feroviare, a industriei de război, în ultima instanţă a tot ce ţine de economie, inclusiv populaţia civilă”. Au fost lovite în special cartierele de vest şi nord-vest, respectiv Cotroceni, Griviţa, Ghencea, şi în primul rând regiunea Gării de Nord, unde s-a întrebuinţat sistemul „covorul cu bombe”.

Printre zonele atacate se mai numără Calea Victoriei, Gara Băneasa, Trajul Gării de Nord, Hotelul „Splendid‟ şi a „Parc-Hotelului‟, ambele hoteluri fiind complet distruse şi o mare parte a locatarilor ucişi.

„Fără îndoială, reţeaua feroviară şi nodurile de comunicaţii pe timp de război sînt obiective militare, dar la 4 aprilie şi în continuare până în august, distrugerea acestora de către aviaţia americană şi engleză este însoţită de atacuri de o violenţă fără precedent a zonelor populate”, se arată în arhivele militare.

Grave consecinţe ale bombardamentelor au mai suferit atunci hotelurile Athenee Palace, Ambasador, Papadopol, blocurile „Generala”, „Mica”, „Kapriel”, „Băicoianu”, Moara Românească şi Banca de Credit.

„Se vedea arzând Athénée Palace, fum se ridica din alte părţi ale oraşului. Am ieşit cu Lena din hotel şi cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace care tot ardea, flăcări ieşeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziţiei Comitetului de Patronaj. În sus pe Calea Victoriei, pe stânga şi pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str.Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudenţă şi ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Gara de Nord, Gara Basarab Mărfuri, Calea Griviţei grav lovite. Am văzut un tramvai surprins în mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe”, a povestit Academicianul Gheorghe Zane, economist.

„Pe calea Giulesti erau corpuri sfârtecate cu organele interne si intestinele atârnând în copaci, bãlti de sânge si cadavre carbonizate, iar pe calea Grivitei, un cal de la o trãsurã fusese proiectat la etajul unui bloc ruinat. Au fost distruse multe case vechi si blocuri, oamenii care nu au mai încãput în adãposturi s-au ascuns în subsoluri, multi fiind striviti între dãrâmãturi sau asfixiati”, mărturii.

Piloţii britanici atacau Capitala doar noaptea

Infernul din Capitală a continuat şi în noaptea de 2 spre 3 mai, între orele 01.10 şi 01.30, când 70 de avione plecate din sudul Italiei au ajuns pe cerul Bucureştiului.

Istoricii spun că britanicii bombardau România numai pe timp de noapte. Atunci a fost înregistrat primul atac nocturn executat de englezi care au revenit cu o sută de bombardiere grele în noaptea de 6 spre 7 mai.

Pe 7 mai 1944, între orele 10.49 şi 12.06, un număr de 700 de avioane dintre care 500 de bombardament de tip B-24 şi 200 de aparate de vânătoare s-au năspustit asupra Capitalei, la doar zece ore de la atacul nocturn britanic.

Ultima zi de coşmar

Documentele istorice consemnează faptul că în ciuda intervenţiei prompte a celor 75 de avioane de vânătoare româneşti şi 64 germane, a artileriei antiaeriene, inamicul îşi atinge obiectivele, provocând distrugeri de o amploare fără precedent în capitala ţării.

„La aproximativ zece ore după atacul englez nocturn, greu s-a putut organiza şi conduce acţiunea de intervenţie a pompierilor, care intrau primii în luptă către incendii, din cauza blocării căilor de acces. Un alt atac este înregistrat în noaptea de 9/10 august, când cele 100 de avioane de bombardament greu, britanice ce bombardează Ploieştiul, la întoarcere către baze, se descarcă de bombele nelansate, în Capitală, distrugând o casă la periferie şi ucigând doi locuitori. Cu acest atac, încetează ofensiva aeriană strategic aliată asupra Bucureştiului, în cel de-al doilea război mondial”, se mai arată în arhive.

Cifre tragice după infern

Un bilanţ statistic arată că de-a lungul celor 17 de bombardamente aeriene, începând cu cel din 4 aprilie 1944, executate de americani şi englezi cu aproximativ 3.640 de avioane de bombardament de diferite tipuri, însoţite de circa 1.830 de avioane de vânătoare pe timp de zi, au fost ucişi 5.524 de locuitori, răniţi 3.373, iar 47.974 au rămas fără adăpost devenind sinistraţi.

Au fost distruse 3.456 de case de locuit, au fost distruse parţial 3.473, 401 au fost avariate şi au fost 2.305 de incendieri. Pentru apărarea Capitalei, s-au ridicat şi au angajat lupte antiaeriene, de multe ori în inferioritate numeric, 601 avioane de vânătoare româneşti şi 709 germane. De Florin Stoican – Historia 

Sursa

   Au trecut 70 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucureştii, capitala României, au fost victima unui masiv bombardament al aviaţiei americane. Au fost vizate ţinte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar şi partea centrală a oraşului. Ele nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iaşi-Chişinău, iar luptele încetaseră de la sfârşitul lunii martie. Ostilităţile aveau să se reia abia la 20 august.

Pe la ora prânzului, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortăreţe zburătoare) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia. Cu puţin timp înainte de apropierea lor de capitală, autorităţile au dat alarma. După 22 iunie 1941 s-au făcut zeci de exerciţii, pentru ca populaţia să se adăpostească, astfel că, pentru mulţi bucureşteni, alarma din 4 aprilie părea a fi un exerciţiu.

Era o zi de marţi, iar oamenii se găseau la lucru sau cu diverse treburi în oraş. De exemplu, conferenţiarul universitar Ion Hudiţă nota că în cursul dimineţii a fost la Universitate, unde a discutat cu rectorul Horia Hulubei, după care a decis să se întoarcă acasă în cartierul Vatra Luminoasă. „De-abia m-am urcat în tramvai – era unu şi un sfert – şi s-a auzit alarma. Când să trecem de Piaţa Brătianu, sergenţi de stradă şi un comisar au oprit toate tramvaiele, invitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piaţa Rosetti şi văzând toată lumea alergând îngrozită, m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi.”

Gheorghe Zane, profesor la Universitatea din Iaşi, se afla de câteva zile în Bucureşti; s-a dus la Staţia C.F.R. Basarab pentru a-şi ridica bagajele pe care le expediase din „Capitala” Moldovei. În Memoriile sale, el avea să scrie: „Alarmă ca şi în zilele precedente. Populaţia a crezut că este vorba de un nou exerciţiu şi s-a ascuns în adăposturi.” S-a conformat şi el, nebănuind ce avea să urmeze.

Ivor Porter, spion englez reţinut din decembrie 1943 în localul Comandamentului Jandarmeriei, împreună cu colegul său (tot spion) A.G. Chastelain, juca bridge. Peste mai mulţi ani avea să noteze că în ziua de 4 aprilie 1944, pe la ora 13,45 a auzit „avioanele de vânătoare trecând deasupra noastră, dar nu le-am dat nici o importanţă; zece minute mai târziu, primul covor de bombe a căzut în direcţia Gării de Nord. Ne-am uitat pe fereastră până a sunat telefonul şi i s-a spus subofiţerului să ne conducă la adăpost. Prima oară am stat acolo doar patruzeci de minute. Nu era un adăpost în adevăratul sens al cuvântului, era doar un coridor la subsol. Femei plângeau într-un colţ, convinse că rudele lor care locuiau în zona Gării de Nord fuseseră omorâte. Gardienii simţeau nevoia să iasă să vadă ce se întâmplă, dar erau obligaţi să stea cu noi; ca prizonieri eram în aceeaşi barcă cu ei. Chas [Chastelain] cânta la muzicuţă şi noi pălăvrăgeam despre război, prizonieri sau gardieni la fel de excitaţi de această schimbare în plictisul cotidian.”

În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacuaţi, pentru a nu rămâne sub ocupaţia sovietică, de unde urmau să fie repartizaţi în diferite locaţii din Bucureşti, precum şi din provincie. Erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală deprimare şi derută. Îşi părăsiseră casa şi averea agonisită, iar acum aşteptau, flămânzi şi obosiţi, într-o gară pe care cei mai mulţi nu o văzuseră niciodată în viaţa lor. Când s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti.

Imagine  Gh. Zane a trăit şi el emoţia bombardamentului: „Deodată a început să cadă o ploaie de bombe dinspre Gară înaintând în faimosul «covor» spre centru. Ne-am refugiat în subsolul hotelului Union la care locuiam, fără să ne dăm seama de primejdia acestui fel de adăpost. Bombele cădeau în jurul nostru, continuu… Afară părea că un infern se declanşase. În adăpost, copii au început să plângă şi unele femei să scoată ţipete. Încet, încet, bubuiturile s-au rărit, până când, după vreo oră, nu s-au mai auzit.”

Efectele au fost devastatoare. După încetarea bombardamentului, oamenii au început să iasă din adăposturi. Mihail Sebastian in Jurnalul său, nota: „Cînd am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hîrtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Cînd am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai tîrziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”

Gh.Zane a constatat foarte rapid proporţiile dezastrului: „se vedea arzând Athénée Palace, fum se ridica din alte părţi ale oraşului. Am ieşit cu Lena din hotel şi cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace care tot ardea, flăcări ieşeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziţiei Comitetului de Patronaj. În sus pe Calea Victoriei, pe stânga şi pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str.Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudenţă şi ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins în mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe.”

Imagine  Gh. Zane a fost şi el în zonă: „Gara de Nord, Gara Basarab Mărfuri, Calea Griviţei grav lovite. Gara de pasageri, la acea oră, două după amiaza, era înţesată de călători, toţi sau aproape toţi refugiaţi din Basarabia şi Moldova. Pribegia lor lua aici sfârşit.”Ivor Porter a vizitat şi el zona respectivă: „Gara şi casele ceferiştilor din împrejurimi au fost grav avariate. Trenurile erau înţesate de refugiaţii din Basarabia şi Bucovina, astfel că pierderile de vieţi omeneşti au fost mari.”

Mihail Sebastian nota la 8 aprilie: „Ieri după-masă am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la Bulevardul Basarab, nici o casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”

Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, au fost distruse importante bunuri materiale.

Imagine Gheorghe Zane nota: „Bombardamentul din 4 aprilie şi cele următoare n-au adus, cred, nici un folos militar anglo-americanilor; războiul era decis când ele au început, n-au adus, sigur, nici un folos politic. Opinia publică şi fruntaşii politici aveau la această dată atitudinile fixate. O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei.”

În acea zi de 4 aprilie 1944, au murit sfârtecaţi de bombele americane 2.942 români, iar 2.126 au fost răniţi. A fost un moment tragic, care nu trebuie uitat.

Sursa

Cititi și   

NATO zice ca lupta impotriva TERORISMULUI?

Cine sunt adevăraţii terorişti?

  P.S  Exact acelasi lucru fac si azi,jegodiile NATO!!!
Serbia, Siria,Libia,Irak etc

Aberaţie americană: Vlad Ţepeş, criminalul malefic nr.1 din întreaga istorie! Ferească Dumnezeu să ajungă ca străinii să ne judece eroii noştri naţionali!

Imagine  Ferească Dumnezeu să ajungă ca străinii să ne judece eroii noştri naţionali! În speciali dacă aceşti străini mai sunt şi americani…Nu că aş avea neapărat ceva cu americanii, dar la cât de superficială este, în general, această naţiune, e greu uneori să te abţii în a comenta ceva ironic la adresa ei… Este şi cazul site-ului american listverse.com, de altfel un site interesant şi foarte citit în America şi în lume, dar care, într-unul din topurile sale a făcut o greşeală mare cât roata carului, de a ajuns să-l pună pe Vlad Ţepeş în fruntea marilor criminali sociopaţi din istoria omenirii!

În articolul intitulat “10 Monumental Malignantly Narcissistic Sociopaths”, adică “10 mari sociopaţi narcisişti malefici”, pe lângă persoane criminale şi malefice din istorie (ca criminalul în serie Ted Bundy ce a măcelărit 30 de oameni, criminalul în serie Dean Corll ce a omorât 28 de copii sau criminalul de război nazist Reinhard Heydrich), pe nemeritatul loc 1 se află şi viteazul nostru voievod Vlad Ţepeş! Cum poţi compara un criminal în serie cu un voievod sângeros (e adevărat), dar viteaz ca Vlad Ţepeş? Unul omora de plăcere, iar celălalt a omorât doar pentru a-şi apăra ţara de cotropitorii otomani şi alţi duşmani interiori! Este incredibil până unde a putut ajunge cel care a scris acest articol!

Dar să traducem ce crede autorul american al acestui articol despre Vlad Ţepeş. Oriunde simt nevoie, veţi vedea şi comentariile mele acide la adresa aberaţiilor scrise.

Istoria preferă să-şi amintească de porecla sa, Ţepeş, cuvântul românesc pentru “Impaler”. El este vinovat de crime atât de malefice, încât groaza pe care o exprimă nu poate fi exprimată. S-ar putea considera că e imposibil ca cineva să-l întreacă în această listă, dar dacă motivul este acelaşi, tortura pentru propria distracţie, atunci, în final, clasamentul trebuie să fie făcut în conformitate cu cruzimea torturii precum şi cu numărul de victime.

Dacă autorul acestui articol ar avea puţină minte atunci şi-ar da seama că e imposibil ca un conducător al unei ţări să tortureze de plăcere, iar poporul său să-l susţină în acţiunile sale! De ce poporul îl iubea atât de mult pe Vlad Ţepeş, dacă domnitorul Ţării Româneşti ar fi torturat doar pentru propria plăcere!? E ceva aici ce nu se potriveşte încă de la bun început…

Vlad al III-a trăit între 1431 – 1476, cu aproximativ o sută de ani înainte de Elisabeth Bathory, în Ţara Românească şi Transilvania, zone din centrul României. Infamul său castel Poenari, situat pe o stâncă abruptă, în mijlocul Alpilor Transilvăneni, ar fi fost aşezat într-o parte pitorească a lumii, dacă nu ar fi fost martorul unei istorii satanice. În timpul domniei sale, Transilvania şi Ţara Românească au devenit iadul pe pământ.

Incredibil! Autorul articolului vrea să sugereze faptul că Vlad Ţepeş ar fi fost un fel de satana, care ar fi adus iadul pe pământ! Atât de “satana” era Vlad Ţepeş, încât s-a apucat să ridice biserici, ca de exemplu Mănăstirea Turnu din judeţul Prahova, pe a cărei pisanie din piatră masivă se află scris: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi Domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9”. Aceasta este una din mărturiile documentare ale evlaviei marelui voievod, transformat de ignoranţa unora într-un monstru însetat de sânge. Oare “satana” ar putea construi biserici care să aducă slavă lui Dumnezeu!?

Cred că să ştiţi cel puţin o parte din ceea ce a făcut el, în special metoda lui preferată de executare, de unde-i provine şi porecla. Cei mai norocoşi invadatori turci, sub Mehmed al II-lea, au fost traşi în ţeapă doar prin burtă sau prin piept, din faţă în spate sau invers. Dar, cei mai mulţi dintre ei nu au fost la fel de norocoşi. Vlad s-a gândit la o tortură ce ar trebui studiată, pentru a extrage maximul de durere dintr-un trup, păstrând în acelaşi timp victimele în viaţă, atâta timp cât posibil.

Metoda standard de tras în ţeapă (neinventată de el, dar făcută de neuitat de către el) era aceea de a ascuţi la un capăt o ţeapă, a o unge cu ulei şi a introduce în vagin sau anus; apoi, victima era ridicată şi lăsată să moară de-a lungul a mai multor zile, uneori o săptămână, până ce ţeapa îi perfora intestinele, împingând organele parte, ieşindu-i în cele din urmă prin gură. Moartea se datora unui şoc general, iar într-o celebră gravură din lemn din 1499, la 25 de ani după moartea sa, Vlad este reprezentat luând prânzul într-o grădină decorată cu sute de oameni morţi traşi în ţeapă.

Eu nu ştiu de ce se face atâta caz cu trasul în ţeapă, căci în acea epocă era o practică total obişnuită, fiind la modă. Aşa cum şi autorul recunoaşte, trasul în ţeapă nu a fost inventat de Vlad Ţepeş, fiind folosit de mulţi conducători ai vremii ca o formă de condamnare la moarte. Da, e adevărat că era o metodă dură, dar trebuie să ţinem cont de societatea umană din acea perioadă, unde nu se punea atât de mult preţ pe viaţă ca astăzi. E foarte uşor ca noi să ne apucăm să judecăm istoria, netrăind acele vremuri grele. De ce să ne mai mirăm de pedepsele aplicate de Vlad Ţepeş, când la peste 500 de ani de la domnia sa, în ziua de astăzi, încă mai există ţări unde se mai aplică ASTĂZI pedepse ca tăierea mâinilor, decapitarea, lapidarea, spânzurarea, electrocutarea, împuşcarea sau injectarea letală. În plus, cei traşi în ţeapă, nu erau deloc inocenţi, ci violatori, tâlhari, criminali, hoţi etc., care îşi meritau cu prisosinţă pedeapsa. Vlad Ţepeş, chiar prin pedepsele sale foarte dure şi crude (uneori) nu dorea decât aducerea moralităţii şi corectitudinii într-o ţară, ce era măcinată atât de duşmanii din interior, cât şi de cei din exterior.

Acesta este adevărul. Legenda că el bea sângele victimelor sale dintr-un pocal probabil că nu era adevărată, deoarece acest lucru tinde să facă o persoană bolnavă de violenţă, dar el era euforic doar privindu-i pe oameni cum suferă, doar auzindu-le strigătele şi rugăminţele, şi apoi privindu-i cum mor. Ca membru al unei nobilimi aflate în război cu alte state şi ţări, în special cu Imperiul Otoman, singurul lucru pe care cineva putea să-l facă era aceea de a încerca să-l detroneze. Dar Vlad era şi un tactician de teren expert şi un luptător extrem de capabil pentru lupta om la om.

De unde ştie domnul autor al acestui articol aberant că Vlad era atât de euforic privind cum oamenii suferă şi mor? De fapt, de cele mai multe ori, pedepsele nu erau aplicate de Vlad, ci de apropiaţii săi, care nu făceau altceva decât să pună în practică pedepsele crude, dar drepte. Emisari trimişi de către Mehmed, pentru un armistiţiu, au refuzat să-şi ia turbanele de pe cap, pentru a arăta respect pentru Vlad. A-i solicita unui musulman scoaterea turbanului era un lucru extrem de jignitor. Vlad le-a poruncit oamenilor săi să li se bată emisarilor piroane în cap pentru a le fixa turbanele, astfel ucigându-i, trimiţându-i înapoi în această stare lui Mehmed.

Atitudinea domnitorului român nu este altceva decât un răspuns la obraznicia şi impertinenţa cu care a fost tratat un prinţ european. Există şi a existat întotdeauna un protocol ce trebuie respectat în relaţiile cu persoane de rang înalt şi cu atât mai mult faţă de un suveran. Sunt curios ce păţeai dacă te duceai la curtea regelui Franţei în acea perioadă şi nu-ţi scoteai pălăria din cap, făcând o reverenţă în faţa monarhului? Sunt sigur că imediat ar fi fost omorât pentru o asemenea ofensă.

Pretutindeni unde Vlad a invadat şi cucerit, el a tras în ţeapă soldaţii care au supravieţuit, pe civili şi chiar şi pe copii.

Poveşti de adormit copiii! Numai un idiot îşi poate imagina că un domnitor care înalţă biserici creştine se duce şi ia copii nevinovaţi şi-i trage în ţeapă. Incredibil cât de departe se merge cu poveştile…

Oricine era prins furând era legat de un stâlp cu picioarele goale, acoperite cu miere; apoi era adusă o capră pentru a-i linge mierea de pe picioare. Caprele au limbi mai dure decât pisicile, iar caprele ling până ce pielea de pe trup se desprindea. Apoi, rănile erau stropite cu sare, iar hoţul era liberat. Mulţi din ei mureau din cauza infecţiei.

Nu ştiu, eu am citit multă istorie, dar n-am auzit de pedeapsa cu mierea şi capra practicată de Vlad Ţepeş….Dacă o fi spusă în vreo cronică, îmi cer scuze pentru ignoranţă.

În timpul războiului său cu turcii conduşi de Mehmed, Vlad a avut un total de 30.000-40.000 de oameni, faţă de cei 100.000 de otomani. Dar Vlad nu era deloc prost şi a creat o serie de ambuscade magistrale, de hărţuieli şi de atacuri prin flancuri. Vlad nu avea de gând să stea şi să-l aştepte pe Mehmed să vină la el. El a invadat Bulgaria modernă de azi, aproape de Oryahovo, pe care Vlad a numit-o “Rahova”, fiind situată chiar pe frontiera actuală între România şi Bulgaria. Şi în această zonă, la începutul lunii februarie 1462, Vlad a atacat si a ucis 23.884 turci, printre care femei, copii, ţărani şi bogaţi. Cei mai mulţi dintre ei, el i-a tras în ţeapă. Apoi a ars întregul oraş.

Vlad Ţepeş, pentru a-şi asigura domnia ţării, avea nevoie de sprijinul oştirii sale. De aceea, Vlad Ţepeş le-a permis oamenilor săi să predeze satele şi oraşele din afara Ţării Româneşti, prin care oastea sa trecea. Dar, acest lucru nu e ceva neobişnuit, fiind practicat de multe oştiri, nu doar în acele timpuri, ci chiar şi în cele moderne. Să mai amintim oare de jafurile făcute de armatele ruseşti care treceau prin România anului 1944? Orice război în înseamnă jefuirea celor învinşi, iar asemenea procedee au fost aplicate de mii şi zeci de mii de conducători, care însă nu apar în lista celor 10 sociopaţi malefici…Bine că a fost găsit Vlad Ţepeş!

De ce? Pentru a-l provoca pe Mehmed şi arată-i cu ce fel de monstru are de-a face.

Îmi vine să râd! Cel care a scris acest articol ştie habar ce înseamnă strategie militară? Pentru că domnitorul nostru era un strălucit strateg militar şi ştia ce să facă pentru a păstra puterea sa şi a poporului care-l conducea…acesta era adevăratul motiv. El nu avea nicio intenţie ca să-i demonstreze sultanului că e un monstru mai mare ca el!

Mehmed, care era cunoscut el însuşi pentru a fi sadic, a răspuns cu furie prin invadarea Ţării Româneşti. Cele două armate s-au luptat în jurul oraşului Târgovişte (România), Vlad ucigând 15.000 de turci. Mehmed era deja demoralizat şi a încercat să se retragă, dar a fost aproape forţat să se întoarcă de către ofiţerii săi. El a încercat să asedieze Targovişte, dar a găsit deschise porţile oraşului, care era complet gol. În cealaltă parte a oraşului, armata sa urmă un drum care oferea o privelişte îngrozitoare. Timp de 100 de kilometri, drumul era flancat de 20.000 de otomani şi musulmani bulgari traşi în ţeapă, morţi şi muribunzi, înconjuraţi de un stol de vulturi. Mirosul groaznic şi dezgustul total îl făcu pe Mehmed să nu se mai întoarcă niciodată.

A fost o bună strategie de alungare a duşmanilor din ţara sa, nu?

Numărul total de persoane ucise el a fost estimat între 40.000 şi 100.000, dintre care majoritatea i-a tras în ţeapă pentru plăcerea lui. El este un erou naţional în România.

Hai lasă-mă,domnule autor, ştii tu că cei mai mulţi au fost omorâţi din plăcere!?? Sau poate că aceste victime au fost necesare pentru supravieţuirea unui stat mic, aflat în calea uriaşului Imperiu Otoman? A judeca istoria fără a ţine cont de contextul istoric e cea mai mare greşeală pe care ar putea-o face cineva. În plus, se ştie că aşa-zisa cruzime a domnitorului a fost răspândită intenţionat de către saşi şi de Mathias Corvin pentru a se justifica astfel arestarea acestuia şi stoparea cruciadei. „Povestirile germane” ale saşilor transilvani publicate la Nurnberg de Marcus Ayrer (1488) şi scoase în 14 ediţii până la 1530 au declanşat una dintre cele mai mari şi mai bine organizate campanii de defăimare din istorie, – acţiunea „Dracula”, „tiranul cel rău” si „crud” . Le-a sprijinit chiar Mathias, când a înţeles că faima domnitorului umbrea un rege al Ungariei care încasase 40.000 de galbeni pentru Cruciadă şi nu făcuse nimic altceva decât să-l aresteze pe Vlad Ţepeş, adevăratul erou al creştinătăţii.

Dar, cronicari străini ca Bonfini sau Chalcocondil au prezentat trăsăturile pozitive de caracter ale lui Vlad Ţepeş, ce avea ca motivaţie idealul de întronare a dreptăţii şi a cinstei. Umanistul polon de origine italiană Filippo Buonaccorsi-Callimachus îi aduce un frumos omagiu, comparându-l pe Ţepeş cu vestitul Skanderbeg. De asemenea, câteva versuri ale lui Victor Hugo îl evocă pe marele domnitor… aşa că de aici până a-l transforma pe Vlad Ţepeş în criminalul cel mai sociopat al omenirii e o cale lungă.

Vlad Ţepeş a introdus ordinea în ţară, stârpind hoţii şi tâlharii, potrivit cutumelor şi legilor lumii în care trăia, cu spada, ţeapa şi securea; nici mai milostiv, nici mai crud decât alţi suverani ai vremii, dar sigur mai drept „prin severitatea şi justiţia” sa, neîngăduind ca vreo fărădelege să rămână nepedepsită, şi astfel cinstea supuşilor săi a devenit legendară.

În plus, pun şi eu o întrebare: Harry Truman, preşedintele SUA, este cel care în august 1945 a autorizat lansarea bombelor atomice asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Această decizie criminală a omorât în jur de 200.000 de civili nevinovaţi (inclusiv femei şi copii). Alţi zeci de mii de oameni au murit peste luni, ani sau zeci de ani după 1945, uneori în chinuri, ca urmare a efectelor nocive produse de radiaţiile bombelor atomice. De ce nu a fost pus şi Truman în rândul criminalilor malefici ai lumii? Doar că e preşedinte american şi am leza astfel demnitatea şi mândria naţională americană? Iată un subiect de adâncă meditaţie pentru autorul articolului “10 mari sociopaţi narcisişti malefici”.

Mihai Viteazul și Dreapta Credință

Marturie a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului
despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul si adeverirea dreptei credinte
Imagine
Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: “Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: “Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: “Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: “In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramine nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea. Daca apa mea va ramine nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu, voi n-o sa va mai impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: “Bine, bine, sa fie asa!”. Si, a doua zi dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu luminari si candele. Si, ajungind la locul pregatit, au savirsit marea sfintire a apei, rugindu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa proslaveasca dreapta credinta, iar pe cea rea s-o faca de rusine. Tot in piata, dar deoparte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita in cite un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe amindoua parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usil! e, le-au pecetluit si au plecat. In fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii, se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii. Si dupa ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: “Doamne, cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu astepta ziua a patruzecea, cea hotarita. Sa mergem la biserica si, desfâcind pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii Lui, care-si pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de rusine”. Domnitorul, deci, chemindu-i pe toti, precum l-a sfatuit episcopul, a mers la biserica si, deschizind usile, au intrat cu totii. Mai intii, episcopul ortodox, ingenunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicind: “Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfinta Treime slavit si preamarit, precum inainte vreme pe dreptul Tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe care n-o avem, ci pentru slavirea numelui Tau sfint si pentru intarirea credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul Sfintului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea ei sa vada toti ca numai in biserica Ta greceasca si soborniceasca de la Rasarit se afla credinta cea adevarata si harul cel adevarat al Sfintului Duh. Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti, Dumnezeul nostru, si slava Tie iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfintului Duh, acum, si pururi, si in vecii vecilor, Amin!”. Ridicindu-se si cintind: “Doamne, Lumina mea si Mintuitorul meu, de cine sa ma tem” – a rupt pecetea vasului cu apa sfintita si, uitindu-se la ea, a gasit-o mai curata si mai limpede decit inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata dintr-un izvor curgator, dupa care strigat, zicind: “Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai plecat urechea la rugaciunile noastre, Slava Tie, Care proslavesti biserica Ta, Slava Tie, care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”. Si a zis catre toti: “Veniti sa vedeti cum a stat aceasta apa atitea zile, raminind nestricata datorita harului Sfintului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra ortodoxa”. Iar latinii, rugindu-se si facind slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a implut de duhoare, ca s-au inspaimintat toti latinii si au strigat cu uimire: “Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a miniat pe noi si ne-a imputit apa”. Si astfel, facuti de ocara, latinii si cu preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plini de bucurie si fericire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre intarirea adevaratei credinte ortodoxe. In aceeasi zi a facut o mare ospat pentru intregul oras si pentru toata oastea sa.
Toti locuitorii tarii Ardealului, cu juramint, s-au aratat bucurosi sa zideasca biserica si sa n-o darime niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea (dar nu in oras, ca nu cumva, o data cu schimbarea vremurilor, sa fie darimata, ci linga oras, aproape de zidul cetatii, intr-un loc frumos) si, dupa ce a zidit-o, a inchinat-o “…” si a mutat episcopia acolo (caci episcopii locuisera pina atunci in alt loc), unde se afla si astazi, cu bunavointa lui Dumnezeu. L-a pus acolo pe primul episcop al Balgradului, pe Ioan, barbat blind, virtuos si sfint, care, traind acolo in mare sfintenie, s-a invrednicit sa capete harul facerii de minuni. Dupa ce a murit, trupul lui a ramas si pina astazi neputrezit si bine mirositor, facind multe minuni pentru cei ce vin cu credinta la racla lui, intru slavirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstirea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal Lui Cel fara de inceput si cu preasfintul, preabunul, de viata datatorul Duh Sfint al Lui, acum, si pururea, si in vecii vecilor, Amin!
Si cele scrise aici le-am am citit intr-un letopiset muntenesc si le-am auzit de la multi oameni vrednici de crezare, care au vazut cu ochii lor, dar mai ales de la parintele, care pe atunci era vistiernic, iar acum este mare logofat al tarii Ungro-Vlahiei, si de la Dragomir, marele pitar al aceleiasi tari.

lovendal

Numai evreii sunt fiinţe umane, în timp ce toţi ceilalţi oameni sunt vite…

Imagine   Adevărata „biblie“ a evreilor este Talmudul. În cartea evreiască „Mitzbeach“ se statutează că nimic nu este mai presus de „Talmudul cel Sfânt“. Talmudul este format din 63 de cărţi împărţite în 524 de capitole şi este tipărit de regulă în 18 volume de mari dimensiuni. Această lucrare este opera unor rabini şi a fost concepută între anii 200 şi 500 d.Chr.

Talmudul conţine normele de drept iudaic în ceea ce priveşte relaţiile dintre evrei, dar şi dintre aceştia şi neevrei. Talmudul arată că numai evreii sunt fiinţe umane, în vreme ce neevreii sunt „goyimi“ (adică „vite“, sau „animale“). Vom reda în continuare câteva dintre afirmaţiile conţinute de Talmud. 1) Sanhedrin 59a: „Să ucizi un goyim este totuna cu a ucide o fiară sălbatică.“ „Un goyim care îşi vâră nasul în Talmud trebuie condamnat la moarte.“

2) Aboda Zara 26b: „Chiar şi cei mai buni dintre goyimi trebuie omorâţi.“

3) Aboda Zara 37a: „Fata unui neevreu poate fi violată, dacă a împlinit 3 ani.”

4) Tosefta. Aboda Zara B,5: „Dacă un goyim îl ucide pe un alt goyim sau pe un evreu, atunci el este răspunzător pentru aceasta. Însă dacă un evreu îl ucide pe un goyim, el nu trebuie tras la răspundere.“

5) Tosefta. Aboda Zara VIII,5: „Unui goyim îi este interzis să fure, să jefuiască, să răpească femei spre a le face sclave de la un goyim sau de la un evreu. Însă unui evreu nu îi este interzis să ia toate acestea de la un goyim.“

6) Schabouth Hag. 6d: „Evreii pot jura strâmb, folosind cuvinte viclene.”

7) Hilkkoth Akum X1: „Să nu salvezi un goyim, chiar dacă ar fi în primejdie de moarte.“ „Să nu arăţi milă faţă de goyimi.“

8 ) Baba Necia 114,6: „Evreii sunt fiinţe umane. Celelalte Naţiuni ale lumii nu au o esenţă umană, ci una animală.“ 9) Nidrasch Talpioth 225-L: „Iehova i-a conceput pe neevrei într-o formă umanoidă, pentru ca evreii să nu fie nevoiţi să fie slujiţi de animale. Neevreul este în consecinţă un animal cu aparenţă umanoidă condamnat să-l slujească pe evreu zi şi noapte.“

10) Schulchan Aruch, Choszen Hamiszpat 348: „Toate averile celorlalte Naţiuni i se cuvin Naţiunii evreieşti care, în consecinţă, este îndreptăţită să le ia în stăpânire fără nici un fel de scrupule.“

11) Schulcan Aruch, Johre Deah, 122: „Unui evreu îi este interzis să bea dintr-un pahar de vin atins de un neevreu, întrucât acea atingere a murdărit vinul.“

12) Szaaloth-Utszabot, Cartea lui Jore Dia 17: „Evreul poate şi trebuie să jure strâmb, atunci când un goyim îl întreabă dacă scrierile noastră conţin ceva împotriva neevreilor.”

13) . 92,1: „Dumnezeu le-a dat evreilor putere asupra averilor şi sângelui tuturor Naţiunilor.“

14) Kethuboth 3b: „Sămânţa goymilor este la fel cu aceea a fiarelor sălbatice.“

15) În Zohar 1,25b: ,,Evreii care fac bine unui goyim… nu se vor mai scula din morţi.“

16) Babha Kama 113b: „Este permis să-l înşeli pe un goyim.“

17) Babha Kama 113a: „Când un evreu şi un goyim vin la judecată în instanţă, atunci să dai câştig de cauză evreului.“

18) Choschen Hamm. 425,5: „Un evreu poate păstra orice lucru găsit, dacă acesta aparţine unui goyim.“

19) Iore Dea 178,1: ,,Neevreii care nu ne sunt duşmani nu trebuie omorâţi direct, dar nici salvaţi dacă se află în pericol de moarte. De exemplu dacă vezi că unul dintre ei a căzut în mare, să nu îl tragi afară decât dacă îţi promite că o să-ţi dea bani.“

20) Libbre David 37: „A-i vorbi unui goyim despre relaţiile noastre de natură religioasă este echivalent cu a-i ucide pe toţi evreii, întrucât goyimii ne-ar omorî imediat dacă ar şti preceptele noastre cu privire la ei.” Sunt şi evrei care, cu tot riscul, au îndrăznit şi îndrăznesc să prezinte adevărul despre sionism şi spiritul supremaţiei evreieşti, formând un grup calomniat şi persecutat. Am putea enumera pe americanii Alfred Lilienthal, Noarn Chomsky şi dr. Israel Shahak.

Profesorul Shahak s-a născut în 1933, la Varşovia, a fost eliberat din lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen. Deci, este un supravieţuitor al Holocaustului. Emigrat în Israel, şi-a satisfăcut serviciul militar în Armata israeliană şi a devenit un respectabil profesor de chimie, militând toată viaţa pentru drepturile omului şi a publicat mai multe lucrări care tratează iudaismul. Este cunoscător al limbii ebraice. În 1994, i-a fost publicată lucrarea „Istoria evreiască, religia evreiască”, ediţia americană fiind prefaţată de Gore Vidai. Prezentăm mai jos un fragment din această lucrare excepţională: „Iudaismul este infiltrat de o foarte profundă ură la adresa creştinismului, combinată cu necunoaşterea acestuia. O asemenea atitudine a fost agravată în mod clar de persecuţiile creştinilor la adresa evreilor, dar în acelaşi timp este în mare măsură independentă de ele. De fapt, datează din vremurile când creştinismul era încă slab şi persecutat (nu în ultimul rând de către evrei) şi a fost împărtăşită de evrei care nu fuseseră persecutaţi niciodată de creştini, sau chiar fuseseră ajutaţi de aceştia (…).

Conform Talmudului, Iisus a fost executat de un tribunal rabinic propriu-zis pentru idolatrie, pentru incitarea altor evrei la idolatrie şi pentru desconsiderarea autorităţii rabininice. Toate sursele evreieşti clasice care menţionează execuţia Lui îşi asumă bucuros responsabilitatea acesteia; în relatarea talmudică, romanii nu sunt menţionaţi nici măcar în treacăt (…) Însuşi numele Iisus era pentru evrei un simbol a tot ce este abominabil, iar această tradiţie populară continuă să dăinuiască. Evangheliile sunt la fel de detestate şi nu este permis să se citeze din ele (necum să mai fie predate), chiar şi în şcolile israeliene moderne”. De pe Lovendal.ro

Comentariile sunt de prisos. De ce se tem satanistii de religie ? http://dantanasescu.ro/2014/01/31/de-ce-se-tem-satanistii-de-religie.html