Niște băieți de afară lucrează, prin cozile de topor de aici, la resetarea clasei politice din România. Contextul e extrem de favorabil. Sindromul toți sunt hoți e bine înșurubat în mentalul colectiv. E greu de protestat cu argumente. Iar lumea-i proastă/obosită/acrită/îngrijorată și n-are timp sau chef de nuanțe. Deci s-ar putea să le iasă mișcarea. Cum le-a ieșit și la italieni, cu Mani Pulite. Când au schimbat corupta clasă politică din temelii, cu una și mai coruptă.
Mai vine şi George Friedman de la Stratfor şi emite în limbaj de cartier – gen “scoateţi banul” pentru arme. În fine, Victoria Nuland, pe care unii care se numesc “ziarişti” deja o cereau preşedinta României. Iar pe final de săptămînă vine George Maior şi anunţă că-şi dă demisia după alegeri, iar toată lumea înţelege: îşi dă demisia pentru că se pune la dispoziţie pentru funcţia de premier al României. Nimeni nu mai are sensibilităţi democratice (astea-s figuri!), cum că mergem să votăm un preşedinte, dar e doar o chestie de “Românii au talent” pentru că avem o linie clară de urmat pentru care de-alde Maior sînt garanţi absoluţi, tehnocraţi ai serviciilor care sînt cel mai bine integraţi în sistemul global.
Una dintre priorităţi pare a fi sa alegem un preşedinte ca să-l pună pe Maior premier sau să pună un tehnocrat care să fie garant anticorupţie, FMI, tratat transatlantic, exploatări intense de resurse etc. Noi avem alegeri şi ne exercităm drepturile, iese şi cine trebuie în caz că sîntem bătuţi în cap. Democraţie, nene.
Anticorupţia a ajuns, ascultînd-o pe Victoria Nuland, un fel de F16. Pînă una alta am vrea să vedem cum funcţionează corupţia la nivel global. Dacă văd cum a făcut Microsoft praf pe aici, mai prindem poate şi nişte companii din industria farmaceutică. Şi? Eliminăm intermediarii, preţurile nu cred că vor scădea, piaţa liberă are întotdeauna imaginaţie, iar monopolul e acelaşi.
SUA îşi vrea aliaţi de încredere în est, estul nu trebuie să aibă fiţe democratice de vest-europeni, ăia-s altceva.
Mitul sună cam aşa: şi se dădu statul la o parte şi-mi veniră Bill Gates şi Steve Jobs şi inventară noile tehnologii care cuceriră pieţele. În realitate lucrurile sînt mai complexe, toată inovaţia a mers mînă în mînă cu banul public. Dacă nu băgăm în seamă decît căpuşele locale din România (fie ele şi miniştri) şi nu înţelegem mişcarea în ansamblu, pierdem un moment important de înţelegere a lumii în care trăim.
Scandalul spectaculos al mitelor Microsoft în România,este reflectat în presa noastră dintr-un singur unghi, corect, dar incomplet: corupţii noştri au supt banii poporului. E şi viziunea preferată de mai toate publicaţiile business-oriented şi ceva mai conservatoare din Vest. Pe scurt, teoria e cam aşa: domnule, ţările în care mergem cu businessurile noastre sînt foarte corupte, nu putem sta pe loc pentru cîteva milioane mită; dăm mita şi producem bani pentru acţionarii noştri, unde-i problema? O fi chiar atît de simplu?
Să luăm cazul românesc. Asistăm practic la o înţelegere între intermediari, facilitată de cîţiva oameni cheie (precum acel domn Florică, şeful Fujitsu, înainte de el era Bittner, om de [baza?] în regimul Năstase, cetăţean american despre care se spune că ar fi dat cu subsemnatul în faţa FBI), prin care mai multe părţi îşi iau procente serioase din achiziţii abracadabrante. Există oameni cheie care aranjează distribuţia către politic şi business.
Astfel se creează o categorie de gulere gri. Marile corporaţii de afară, din IT, pharma şi alte domenii, înghit bucăţi mari din banul public, demantelează state periferice cu ajutorul unor caste de băieţi create ad-hoc. Dacă vorbiţi cu un astfel de băiat cu guler gri veţi constata că şi el are filozofia lui: dacă nu luăm noi banii, atunci cine? cum să acumulăm capital dacă nu luăm de la ăştia mari? e singura modalitate de ale lua banii (pentru că taxe nu prea plătesc).
Multinaţionalele sunt mult mai speriate de o taxare la vedere serioasă decît de o taxă de protecţie inventată de nişte mahări locali. Dovadă stă toată neputinţa europeană în taxarea unor Google sau Facebook.
Scandalul Microsoft prinde mai toate numele mari din IT, miniştri de tot felul, plus legături care se pot face cu premieri (Năstase mai mult, Ponta pomenit de un martor, Boc apare şi el pe acolo). Ne putem mulţumi cu indignarea faţă de această afacere în familie românească, putem să mai constatăm încă o dată că celule politice şi de business se susţin tacit în culegerea unor fărîmiţe aruncate de marele capital.
Putem însă constata că o mişcare generală neoliberală, de trecere a banului public în privat, mişcare din ce în ce mai puternică în ultimii 40 de ani, generează mereu acelaşi tip de schemă: o elită improvizată de intermediari şi o anulare instantanee a reglementării în zona privată a marilor jucători.
Chiar credeţi că dacă ar fi vrut Microsoft să facă direct afaceri cu statul român, n-ar fi reuşit din cauza unor Pinalti, Cocoş şi alţii? Există un motiv pentru care sînt preferaţi intermediarii: vînzări rapide, sigure şi la un preţ mai bun decît printr-un contract direct. Şi, mai ales, acces rapid la banul public – că doar nu “piaţa liberă” îi interesa pe ei. Ca să nu mai zic că intermediarii mai înseamnă şi ocolirea fiscalităţii atît de iubită de corporaţii.
Mai e o întrebare. Dacă Florică a dispărut cine face treaba acum? Au dispărut nişte intermediari, însă contracte în IT se semnează în continuare, lobby agresiv se face în continuare (pentru legea Big BRother şi altele din zona noii tehnologii, investiţii de tip nou din zona “securitate”).
Presiunea corporatistă e enormă şi cred că e o naivitate să spunem că e doar vina păduchilor de aici. (Ştiu că e greu să ni-i închipuim pe Cocoş sau Pinalti drept pionieri lobbişti pentru Microsoft şi intermediarii lor. Dar asta se pare că au fost.) E ca şi cum ai da vina numai pe cîte un guvern servil atunci cînd îi vezi că mai cheltuie cîteva miliarde cu cine ştie ce avion de atac de ultimă generaţie. Un pasaj din senzaţionala descriere a “martorului cheie”.
“În anul 2008, Călin Tatomir a fost numit director general la Microsoft. El a declarat în piaţă că a acceptat această funcţie doar pentru a se ocupa împreună cu Claudiu Florică de reînnoirea contractului de licenţiere cu Guvernul României. De altfel, Călin Tatomir a părăsit Microsoft în 2010, după semnarea acestui contract”.
Statul este în continuare un client minunat pentru marile corporaţii. Un client irezistibil. Va fi interesant să vedem noile trupe de băieţi deştepţi care vor filtra banii.
Nu vom putea niciodată înlătura gulerele gri care intermediază relaţia marelui capital cu banul public de aici dacă nu înţelegem tocmai importanţa vigilenţei în faţa investitorilor. Bani publici se tot scurg în zone private sub formă de ajutoare, subvenţii etc. în timp ce ni se predică piaţa liberă şi sfinţenia investitorului privat. Bănci, farmaceutice, energie, în toate sectoarele două curente puternice se petrec concomitent: naţionalizarea pierderilor şi privatizarea profiturilor.
Anticoruptia, in sine, este un lucru bun. Pedepsirea faptelor de furt, mita, abuz in functie, evaziune, spalare de bani etc., adica toate acele abuzuri savarsite de cei care participa, intr-un fel sau altul, la putere, este buna in sine, mai ales intr-o tara in care omul obisnuit este intimidat si chiar umilit de detinatorii acestei puteri – de la politician la marele mahar abonat la afaceri cu statul pana la functionarul dispretuitor de dupa ghiseu. Toate aceste lucruri sunt evidente si la fel de clare cu a spune ca mafia e rea si patria buna. Sus patria, jos mafia, ne-a spus “tribunul” cu mult inainte de a o spune Victoria Nuland sau Monica Macovei, nu?
Anticoruptia, insa, in lumea reala in care traim, este un fenomen de putere: atat la nivel discursiv, cat si la nivel practic-institutional. Nu este un fenomen organic, prin care statul se intareste si noi reguli de comportament cetatenesc se manifesta, ci este, mai vulgar spus, o bâtă. Pe fond, abuzurile, abonarea la banul public, dominarea celor puternici asupra celor slabi, directionarea fondurilor catre unele conturi privilegiate, intermedierile, evaziunile, spalarile de bani, se vor perpetua. Ceea ce se demanteleaza prin dosarele Microsoft, EADS si altele de acest gen nu e fenomenul coruptiei in sine, ci o anume structura a acesteia, anumite retele de influenta, aliante intre zone ale serviciilor, politicienilor, mass-mediei si corporatiilor. Eliminarea acestor retele, acestei structuri corupte, va fi urmata de edificarea altora! Aliantele demantelate vor fi inlocuite de altele, asa cum indepartarea panzelor de paianjen este inlocuita cu alte panze de paianjen. Ca asa e in… lumea reala.
In cel mai bun caz, instrumentarea dosarelor de tip Microsoft si EADS va duce la eliminarea unor intermediari, mai clar, a ”capitalului local”, a celor care faceau legatura intre banul public si corporatii. Se poate intampla acest lucru deoarece corporatiilor le este avantajos un mediu in care exista cateva reguli minimale care le securizeaza accesul la bugetul de stat. Nu inseamna ca acestor corporatii le-ar fi convenabil un mediu lipsit de coruptie in general – ci doar acolo unde statul ”minimal” nu le pune probleme prin taxare si prin alte reguli ”impovaratoare”. De aceea, discursul oficial al SUA in raport cu Romania are doua componente principale: pe de o parte, anticoruptia, pe de alta parte, eliminarea ”birocratiei” si a ingradirilor care stau in calea afacerilor.
Am aratat, pana acum, ca anticoruptia are o motivatie dubla, geopolitica si de control social (politica a fricii, a bățului). Un alt aspect, vizibil si pana acum, insa mult mai evidentiat in urma scandalurilor recente, este constrictia politicului din Romania (constrictie de la boa constrictor, care isi sugruma prada inainte de a o inghite). Nu ma refer doar la faptul ca clasa politica actuala e trimisa in corpore la DNA si la puscarie, ci ma refer la o decredibilizare acuta a SFEREI POLITICULUI ca atare, la o subordonare radicala a acesteia altor sfere de putere (”Justitie”, adica, de fapt: procurori, servicii secrete, ambasade, corporatii, etc.), la diminuarea puterii efective din aceasta zona pana acolo incat sa devina complet DECORATIVA.
Daca vorbim direct, ar trebui sa spunem ca asistam la moartea democratiei pe baza de anticoruptie si inlocuirea politicii cu ”tehnocratia” aseptica si ”competenta”, ”experta”. Nu e ceva nou, insa ceea ce se intampla forteaza, pare, in mod decisiv o astfel de evolutie. Esenta mandatului lui Basescu s-a bazat, de altfel, pe o astfel de atacare a politicului. Sunt inca proaspete momentele in care acest lider maxim baga poporul in sedinta, dupa ce venea de la Bruxelles, ca sa-i explice ca e prea prost sa inteleaga marile decizii, ca e si cam lenes si ca ar trebui sa execute fara cracnire ce i s-a decis de sus, din afara.
In ultima perioada au avut loc tot felul de intruniri, cercuri si dezbateri care intrunesc oameni din servicii, din zona de expertiza si cea politica, ce discuta marile teme nationale (chestiunile geopolitice, energia, economia). Un exemplu in acest sens este ASPEN, aceasta cvasi-masonerie condusa in Romania de Mircea Geoana, care a dezbatut teme de energie si geopolitice cu oameni din servicii secrete, think-tankuri lobistice, tehnocrati locali si bilderbergi, dar si oameni de acelasi calibru din sfera actualei puteri prezidentiale. Astfel, George Maior, seful SRI, George Friedman, de la Stratfor, Mugur Isarescu, BNR, Thierry de Montbrial, Bilderberg, dar si Iulian Chifu, din stafful lui Basescu, precum si premierul Ponta, au participat la acelasi eveniment si impartasind, in mare, aceeasi viziune despre ce trebuie sa fie Romania geopolitic si ce trebuie sa faca.
Evident ca o dezbatere in sine este un lucru normal, insa aici asistam, probabil, la un alt fenomen: inlocuirea Parlamentului si a sferei politice ca sfera de decizie in astfel de privinte cu stratosfera inalta, subtiata si foarte selecta a cercurilor de tip ASPEN si Bilderberg, a acestor intruniri in care alianta servicii-politic-experti-think-tankuri-corporatii merge de minune si pregateste decizia reala. Prin acest transfer al deciziei, care devine public si explicit, deci legitimat, se renunta si la ultimele aparente ale exercitiului democratic, care consta in PARTICIPAREA oamenilor la deciziile colective. Tradus, asta inseamna, de exemplu, ca daca mintile (i)luminate decreteaza ca e spre binele romanilor exploatarea gazelor de sist total si fara precautii, atunci aceasta se va face, indiferent de ce cred comunitatile locale, indiferent de cum ar vota poporul in cadrul unui referendum.
Temele publice care nu trebuie confiscate de grupurile de ”experti”, de ”tehnocrati”, de servicii etc. Totul trebuie justificat, toate interesele trebuie reprezentate, toate punctele de vedere trebuie exprimate (intr-o maniera rationala).
Adjunctul (Hoyt Yee) adjunctului (Victoria Nuland) secretarului de stat (John Kerry) al SUA a declarat că „ţările cu instituţii slabe” trebuie să se se opună „oligarhilor, companiilor sau persoanelor bogate care pot folosi absenţa unor instituţii puternice fie pentru a cumpăra infrastructură vitală, sau instituţii media, sau politicieni pe care-i pot folosi pentru a influenţa, pentru a câştiga controlul asupra instituţiilor sau chiar a statului”. Declaraţia lui Yee a fost urmată de neoliberali/neoconservatori cu privire la existenţa „agenţilor de infuenţă” ruşi pe teritoriul României. Ca atare, s-a trecut activ la detectarea şi demascarea „agenţilor de influenţă” individuali sau instituţionali activi pe teritoriul României. (Şi) În această privinţă, deşi nu le place să recunoască, banaliştii neoliberali din România – cei care mestecă mămăliga moale a banalităţilor şi propagandei ieftine în ceaunul nostru cel de toate zilele – intră în conversaţie cu adversarii lor, cu guvernele şi elitele unor state îngrijorate de oligopolurile ideologice.
În iulie 2012, Parlamentul Rusiei a adoptat o lege prin care cere tuturor organizaţiilor non-guvernamentale care primesc fonduri din străinătate să se înregistreze ca “agenţi străini”. Liderii actuali ai Rusiei au argumentat că onegeurile care primesc finanţare din străinătate pot acţiona pe teritoriul Rusiei ca agenţi de influenţă ai unor puteri străine, cu interese contrare celor ale Rusiei. Promulgarea acestei legi de către Preşedintele Vladimir Putin a stârnit imediat un val de proteste din partea presei, a cancelariilor şi a onegeurilor occidentale care au acuzat Rusia de varii încălcări ale drepturilor omului, de suprimarea libertăţii de gândire, de îngrădirea opoziţiei: într-un cuvânt, de “tiranie ca-n Rusia”, cum spunea Caragiale. Unele onegeuri ruseşti au protestat împotriva legii arătând că sunt nevoite să ceară finanţare din străinătate deoarece nu primesc finanţare de la statul rus.iGuvernul de la Berlin a precizat în martie 2013 că interferenţa autorităţilor statului rus în activitatea “organizaţiilor non-profit” germane precum Konrad Adenauer Stiftung (KAS) sau Friedrich Ebert Stiftung (FES), două think-tankuri afiliate Partidului Creştin-Democrat, respectiv Partidului Social-Democrat din Germania, e inacceptabilă.
Pentru a ilustra modul în care acţionează agenţiile ideologice euro-atlantice pentru a confisca această istorie, trebuie să discutăm pe scurt cazul României. În 2006, preşedintele neoconservator al României,Traian Băsescu, l-a numit pe Vladimir Tismăneanu preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România. Tot în 2006, Foreign Policy Research Institute anunţa crearea unui „Transatlantic Steering Group” menit a teleghida accelerarea procesului de „integrare” a ţărilor post-comuniste. Din partea României fac parte Alina Mungiu-Pippidi, prezentată ca NED Fellow, şi Gabriel Petrescu, a cărui calificare e aceea de Preşedinte al Fundaţiei Soros pentru o Societatea Deschisă din România. Din partea americană e prezent însă Tismăneanu. Din 2009, dl Tismăneanu a devenit şi preşedinte al Consiliului Academic al Institutului de Studii Populare (ISP), think tank al Partidului Democrat Liberal (la putere), partidul fiind o creaţie a lui Traian Băsescu). Printre sponsorii-parteneri ai ISP se numără KAS, HSS, The International Republican Institute şi Centre for European Studies (CES), think tankul Partidului Popular European. Tismăneanu face parte şi din consiliul consultativ al Centrului de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI), un think tank neoliberal din România finanţat de Atlas Foundation, Konrad Adenauer Stiftung, CATO Institute, The German Marshall Fund of the United States (GMF), Americans for Tax Reform Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, Coca Cola, Business Angels Netzwerk Deutschland (BAND) şi BRD. CADI este parte a organizaţiilor internaţionale Atlas Foundation, Economic Freedom Network şi Stockholm Network şi are ca parteneri instituţionali The Swiss Confederation Institute; Ambasada Marii Britanii în România; Institutul de Studii Populare; Institutul Ludwig von Mises România; Cato Institute; Heritage Foundation; Institute for Humane Studies; Institute for Economic Studies; Institute for Market Economics şi Mercatus Center at George Mason University. Cu sprijinul financiar ar GMF şi al Balkan Trust for Democracy, CADI a organizat în colaborare cu Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale mese rotunde precum „Cultura strategică şi societatea civilă”. Temele de discuţie anunţate de organizatori au fost legate de mobilizarea societăţii civile din România pentru a accepta militarizarea vieţii academice româneşti. Astfel, s-a discutat despre „paşi către o coaliţie a societăţii civile pentru reforma sistemului de securitate; dezvoltarea culturii strategice în cadrul universităţilor civile; oportunităţi de cercetare şi colaborare”. Spiritul în care s-a discutat a fost, după cum transpare chiar din prezentarea publicată pe websitul CADI, cel al instrumentalizării grosolane a istoriei românilor prin denunţarea „naţionalismului antiliberal îngust” care alimentează „tradiţia izolaţionistă de non-cooperare” a românilor cu marile imperii.
Tismăneanu a mai fost numit de Preşedintele Băsescu şi Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comuniste în România, funcţie pe care a exercitat-o între anii 2010 şi 2012. Ca preşedinte al IICCMER, Tismăneanu a fost invitat să susţină conferinţe finanţate de KAS pentru a populariza versiunea istoriei comunismului românesc generată de Raportul Comisiei Tismăneanu. Părăsind România în 1981, Tismăneanu s-a stabilit în SUA unde a lucrat între 1983-1990 pentru think tankul neoconservator Foreign Policy Research Institute, fondat de Strausz-Hupe. În anii 1980-1990, FPRI a fost susţinutfinanciar de USAID, Pew Charitable Trust şi National Endowment for Democracy (NED),NED a fost fondat în 1983 pentru CIA, adică pentru a identifica, finanţa şi organiza pe teritoriul statelor străine (inclusiv în Europa de Est post-comunistă) grupări politice şi mişcări insurecţionale care sprijină obiectivele politicii externe americane. Printre sponsorii FPRI se numără şi American Enterprise Institute, un think tank neoconservator-neoliberal care a colaborat şi direct cu Tismăneanu “un fel de Cominform al noii ordini mondiale”.
Eliminarea oricărui element naţional, religios, tradiţional sau comunitarian din rândul ingredientelor folosite la reconstruirea societăţii româneşti ajută atât la captarea istoriei regimului comunist în favoarea naraţiunii democratic neoliberale, cât şi la edificarea cu sprijin financiar şi logistic occidental a unei versiuni sanitizate, “civic naţionaliste” a democraţiei din România. Departe a de a fi lăsate să îşi definească independent parametrii extenţei post-comuniste, românii şi-au văzut cultura, economia şi istoria confiscate şi rescrise în folosul “cruciadei democratice globale” neoconservatoare şi ideologiei neoliberale a pieţei globale “libere”. Năvala onegeurilorşi “experţilor” occidentali şi propulsarea în posturi de conducere, cu sprijinul puterilor dominante (SUA,UE, în cazul României) a elitelor “evoluate” au falsificat discursul public împingând populaţia spre zonele extremiste sau ale presei de scandal aparent necontrolate de “hegemon”.
Brokerii ideologici ai onegeurile occidentale au transformat probleme de fond în probleme de drept şi au convertit chestiuni formale în probleme de fond, deturnând astfel sensul dezvoltării României. Astfel, în 2012, preşedintele Băsescu a fost suspendat de Parlament, după care s-a organizat un referendum pentru demiterea lui de către electorat. La referendum au participat 8.459.053 de alegători din care 7.403.836 (87,52%) au votat pentru demiterea preşedintelui. La ultimele alegeri prezidenţiale, din 2009, Traian Băsescu fusese ales preşedinte al României cu doar 5.275.808 voturi. La presiunea instituţiilor UE, a ambasadei SUA, a cancelarului german Angela Merkel şi amultor onegeuri euro-atlantice care au popularizat ideea „loviturii de stat parlamentare” lansată de oameni ai preşedintelui precum Tismăneanu, chestiunea de fond a nelegitimăţii democratice a preşedintelui Băsescu a fost transformată într-o delicată chestiune de drept constituţional asupra căreia se putea pronunţa doar Curtea Constituţională a României. Astfel, guvernul liberal-socialist interimar a fost silit de Comisia de la Veneţia să accepte că referendumul e valabil doar în condiţiile în care la vot se prezintă mai mult de jumătate din numărul de alegători înscrişi pe listele electorale. Estimarea numărului de alegători s-a făcut după liste electorale vechi care nu ţineau cont de faptul că populaţia României a scăzut cu circa trei milioane de persoane în ultimele două decenii datorită mortalităţii ridicate, natalităţii scăzute şi emigraţiei constante.
Aşadar, în ciuda voinţei exprimate de cei cărora le pasă de România a rămas cu un preşedinte care nu reprezintă voinţa populară şi care în ziua votului pentru referendum, ştiind că singura lui şansă de a rămâne în funcţie e absenteismul electoral. Brokerii ideologici ai onegeurile occidentale au tratat votul popular şi acţiunea parlamentară ca pe un „putsch” şi au trâmbiţat în toată lumea că Traian Băsescu este un apărător al statului de drept.
În schimb, cu ocazia revelaţiilor că acelaşi preşedinte Băsescu ar fi acceptat ca pe teritoriul României să funcţioneze închisori secrete ale CIA, deci când s-a pus în discuţie o chestiune care afectează direct statu, oamenii preşedintelui şi ai onegeurilor neoliberale au scris ca şi cum singurul lucru care conta nu era chestiunea de drept a încălcării convenţiilor şi tratatelor internaţionale referitoare la tortură, ci chestiunea de fond a direcţiei istorice a României. România, conform propagandiştilor cu megafoane euro-atlantice, risca să cadă pradă. Aşadar, în chestiunea referendumului, vectorul voinţei populare a fost ignorat de dragul invocării unei condiţii juridice fără precendent şi acceptate sub şantaj mediatic şi diplomatic euro-atlantic. Dar în cazul închisorilor CIA, chestiunea statului a fost cu totul neglijată pentru a se bate monedă pe vectorul integrării euro-atlantice a României. Cu alte cuvinte, brokerii ideologici nu participă la dezbatere, ci definesc cadrul dezbaterii astfel încât preopinentul să fie întotdeauna criminalizat, transformat subtil într-o entitate (comunist, fascist, autarhic, paseist, terorist) situată sublimita de jos a acceptabilităţii.
Ca un epilog al acestei mici istorisiri, trebuie spus că în ianuarie 2014 a vizitat Bucureştiul Victoria Nuland, asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice din cadrul Departamentului de Stat al SUA. Personaj minor în sine, dar de proproţii gigantice proiectat pe pereţii cavernei bucureştene,Nuland a invitat la întâlnirea cu societatea civilă doar patru onegeuri: Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Institutul pentru Politici Publice (IPP), Expert Forum (EFOR) şi Freedom House România.
CRPE e finanţat de: Uniunea Europeană prin programul Phare, Fundația Soros România, Black Sea Trust (GMF Romania), Open Society Institute, Konrad Adenauer Stiftung, Fundația Friedrich Ebert – România, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Romanian – American Foundation,Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) – Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe şi Raiffeisen Bank prin Fondul pentru Inovare Civică, United Nations Development Programme – Romania, Programul Operațional de Dezvoltare a Capacității Administrative (PODCA), Unitatea de Asistență pentru Dezvoltare (MAE).
Freedom House e finanţat de: Ambasada Franței în România, Ambasada Marii Britanii și a Irlandei de Nord în România, Ambasada Regatului Olandei în România, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, American Cultural Center, The Black Sea Trust for Regional Cooperation (BST), Agenția pentru Strategii Guvernamentale
Comisia Europeană, OLAF, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, USAID, U.S. Department of State. Printre sponsori se numără: British American Tobacco, Glaxo Smith Kline, Ogilvy, Philip Morris.
Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi Expert Forum (EFOR),conform websitului Institutului pentru Politici Publice, IPP derulează anumite operaţiuni cu sprijinul financiar al lui (Soros) Open Society Institute şi al Balkan Trust for Democracy (program al The German Marshall Fund of the United States).
Toate cele patru onegeuri – Expert Forum, Institutul pentru Politici Publice, Centrul Român de Politici Europene şi Freedom House Romania – au fost extrem de active în redefinirea suspendării parlamentare a preşedintelui Băsescu şi referendumului care i-a pecetluit nelegitimitatea.
Rezultă aşadar că Nuland a venit la Bucureşti pentru a se întâlni cu acea parte a societăţii civile care e finanţată de SUA şi de marile corporaţii. Care deci i-a spus ce voia să audă. Natura ventrilocă a diplomaţiei euro-atlantice bazate pe „dialog” cu onegeuri aflate în solda ta şi pe care le foloseşti pentru a delegitima şi ocupa locul unor organizaţii genuine, eliminate de pe piaţă de imposibilitatea de a concura cu resursele financiare şi logistice ale onegeurilor-dronă, e cât se poate de evidentă.
Think tankurile contribuie la descurajarea gândirii şi la dezafectarea a cetăţenilor transformând orice secţiune a vieţii publice sau private în domeniu privat al experţilor. Relativismul epistemologic care le îngăduie think tankurilor neoliberale să ceară retragerea statului din economie.
Nu e de mirare că, în condiţiile în care economia capitalistă, sub influenţa corporatismului global şi a neocolonialismului, devine din ce în ce mai mult o economie extractivă de valori, nu producătoare de valori, onegeurile generate de acest tip de economie militează pentru profesionalizarea cetăţeniei, pentru îndepărtarea oamenilor obişnuiţi de centrul unde se ia decizia şi unde se acumulează profitul extracţiei.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu producţia de idei. Ordinea mondială capitalistă nu se bazează doar pe diviziunea globală a muncii, ci şi pe diviziunea globală a gânditului. Tendinţa e, desigur, ca unii să producă, iar alţii să înghită pe nemestecate ce li se dă. Să consume „idei”, să de îndoape cu conceptele modificate genetic în laboratoarele şi think-tankurile altora. Cu idei de unică întrebuinţare. Şi de oligarhică folosinţă.
“Aşadar, s-ar putea spune, protestele nu sunt pure, ci animate de interese dintre cele mai triviale. Nu ar exista nicio idealitate în aceste acţiuni, ci doar o competiţie brutală între titanii afacerilor globale: Soros vs Paulson şi Kaplan.“
In lume exista interese (ca sa vezi) si instrumente de promovare a acestor interese. Printre acestea si ONG-urile. Problema nu-i aici. Problema apare cind conducatorii unei tari au interese contrare tarii sau sint „telecomandati”. Situatie care apare des in tarile nedemocratice (si aici ma refer la realitatea conceptului, nu la cuvintele goale utilizate propagandistic) sau pseudo-democratice, cum e si cazul Romaniei.
searchnewsglobal.wordpress.com 