Încet dar sigur, valorile si idealurile societătii sînt înlocuite de cele ale societătii de consum. Cu timpul, societatea de consum vestică a devenit o societate subordonată în totalitate consumului controlat unor grupuri finanicare. Astăzi, bogăția planetei aparține doar unui procent de 1% din populația globului. ”Câștigurile mari ale companiilor multinaționale – sunt un semn sigur că e vorba de salarii mici, impozite reduse și locuri de muncă puține. Companiile multinaționale ajung să acumuleze profituri exorbitante.
„Sigmund Freud credea că indivizii nu sunt conduși de gânduri raționale, ci de dorințe și impulsuri primitive și inconștiente. Pornind de aici, nepotul lui Freud, Edward Bernays, a tras concluzia că este prea periculos ca maselor să li se permită să își guverneze singure viețile. Consumismul (consumerismul) a fost soluția prin care li s-a dat oamenilor iluzia că dețin controlul, permițând în același timp unei elite să controleze societatea.
Bernays a inventat profesia de “public relations” (relatii publice) în anii ’20 și a fost unul dintre principalii arhitecți ai tehnicilor moderne de publicitate, descriind fiecare truc – de la “cascadorii” de PR, la alăturarea simbolurilor sexuale în reclamele la automobile – în cartea sa Propaganda.
Bernays le-a arătat corporațiilor americane cum să convingă populația să își dorească lucruri de care nu are cu adevărat nevoie, prin crearea unei legături între bunurile produse în masă și dorințele inconștiente. Cel mai cunoscut succes al lui Bernays a fost spargerea tabuului legat de femeile care fumeaza în public , convingându-le că țigările erau un simbol al independenței și libertății.
Însă Bernays era convins că descoperise ceva ce însemna mult mai mult decât o simplă metodă de a vinde bunuri de larg consum. Satisfăcându-le dorințele iraționale pe care unchiul său le descoperise, Bernays a înțeles că oamenii puteau fi făcuți mai fericiți și, astfel, mai docili. A fost doar începutul sinelui consumator universal, care a ajuns să domine lumea zilelor noastre.”
Edward Bernays este inventatorul culturii consumeriste, care a fost destinata la inceput pe imaginea oamenilor (sau lipsa ei) transformand astfel o dorinta intr-o nevoie. Initial,aceasta idee a fost lansata cu reclamele la tigari. Deasemenea Bernays scrie in cartea ,,Propaganda” din 1928 ca ”propaganda e mana executiva a guvernului invizibil” (guvern mondial). Acest lucru se poate vedea cu ochiul liber in statele politienesti moderne (America,Anglia).
Inventivitatea noilor metode de spalare a creierului. Noua propaganda este publicitatea, si metodele ei sunt mai subtile si mai persuasive. O parte din responsabilitatea derivei morale, spirituale si chiar economice a Romaniei se datoreaza, in mare masura, publicitatii. Se datoreaza clipurilor de la televizor, spoturilor de la radio, afiselor gigantice cat un bloc cu zece etaje, brosurilor indesate zilnic in cutiile postale si tuturor formelor de publicitate atat de prolifice, incat agresiunea lor asupra noastra este permanenta si totala. De 25 de ani, suntem sub asediul lor, ne manipuleaza, se joaca cu mintea noastra si, ceea ce este cel mai grav, schimba sensul unor cuvinte ce reprezinta reperele noastre ca fiinte umane.
Fericirea, prietenia, frumusetea, generozitatea, sarbatoarea, sunt redefinite zilnic, in functie de interesele comerciantilor. Pentru ca valorile lor sunt banii, competitia si legea celui mai puternic. De 25 de ani, oamenii din publicitate ne educa intr-o singura directie: conteaza doar ce este nou, conteaza doar cei bogati; traditia si lucrurile vechi sunt depasite, oamenii saraci sunt cea mai dezgustatoare specie. Propaganda lor are un singur scop: sa consumi cat mai mult, sa cheltui cat mai mult. Pentru asta pun la punct adevarate campanii de sarm, iti trezesc dorinte pe care nu le-ai avut vreodata, te seduc. Eforturile oamenilor din publicitate, mai nou transformati in vedete-artisti, au ca singura miza a creativitatii lor, transformarea populatiei in niste sclavi ai consumului, in dependenti de consum. Daca se poate sa uitam toate ideile in care credem si sa fim doar salariati, dornici sa cumpere din ce in ce mai mult, ar fi minunat! Nu e de mirare ca in ziua de astazi, tinerii au ajuns sa aprecieze mai degraba un analfabet cu masina scumpa sau o tarfa imbracata luxos.
Acesti tineri invata de 25 de ani ca daca vrei sa fii diferit, trebuie sa te imbraci de la firma X, sau daca vrei sa fii fericit si cu un zambet larg pe fata, trebuie sa conduci masina Y. Oamenii vad toata publicitatea din spatiul public. O iau in serios. Acestea sunt valorile cu care cresc in mod involuntar, pentru ca asta li se spune cu insistenta, zi de zi, in orice spatiu s-ar afla. In reclame vad masini scumpe, vad bijuterii, vad ca prietenia tine de bere, si acestea vor deveni scopurile lor in viata, reperele lor ce se vor transforma in presiune sociala mai tarziu. Nici o reclama nu le explica faptul ca a fi nu inseamna a avea. Nici un banner de 10 etaje nu o sa le arate vreodata ca ei sunt speciali prin ceea ce gandesc, prin ceea ce simt, sau ca prietenia si iubirea sunt legaturi profunde, bazate pe valori adevarate. Publicitatea vrea sa ramai la stadiul de copil care confunda dorinta cu necesitatea, sa nu stai sa reflectezi, sa nu fii cumpatat. Este o agresiune permanenta a spatiului public, in care chiar daca nu vrei sa vezi afisele, esti obligat si nu ai cum sa ripostezi. Culmea este ca o fac pe banii nostri: pretul oricarei publicitati va fi adaugat in pretul produsului pe care noi il vom cumpara!
In general, firmele de publicitate muncesc pentru companii uriase, multinationale : Carrefour, Kaufland, Ikea, McDonalds etc, supermarketuri sau firme care aduc marfa din import. Taranii romani nu au unde sa isi vanda produsele, pentru ca gigantii financiari aduc marfa din tari unde industrializarea agriculturii face productii uriase, fara respect fata de mediu.
Profitul e mai important decat oamenii: asta cumparati, odata cu rosiile din Spania sau merele din Australia. De ce nu scriu ziarele despre ingenuncherea Romaniei de catre multinationale? De ce nu vorbesc televiziunile despre discriminarea agricultorilor si producatorilor romani, carora li se cer taxe suplimentare de raft? Pentru ca majoritatea traiesc din publicitatea platita de ei. In acelasi fel inchid ochii si politicienii la importurile masive si lipsa de productivitate a Romaniei. E prea mult sa spun ca publicitatea atenteaza la libertatea presei? Nu cred: e de ajuns sa privim la cazul Rosia Montana si la tacerea presei in jurul acestui subiect, bine antifonat cu bani din publicitate.
Nu in ultimul rand, publicitatea este anticultura. Incearca sa ne faca o viata standardizata, cu cateva marci care sunt omniprezente. Mall-urile din toata tara sunt la fel. Mall-urile din intreaga lume tind sa fie la fel. Aceleasi cafenele, aceleasi restaurante, aceleasi marci. Ceea ce este diferit este considerat „concurenta” si trebuie eliminat. Cand, de fapt, intr-o lume globalizata, ar trebui sa incurajam diferenta, sa incurajam recursul la identitate. Cultura inseamna diversitate, personalitate si autenticitate. Publicitatea insa nu vrea asa ceva. Vrea uniformizare. Vrea sa renunti la ceea ce este specific romanesc, pentru ceea ce este plat, uniform, standard, „international” sau „european”. De-asta avem acum Halloween si Valentines Day: ca sa avem motive sa cheltuim in plus pe retete mondiale.
Asa se fragilizeaza si se domina o societate: facandu-i pe oameni sa se indeparteze de ei insisi, de prieteni, de familie, de orasele in care locuiesc, de fapt, de valorile care ii unesc si ii fac solidari. Daca valorile care ii unesc pe oameni sunt doar shopping-ul si banii, societatea nu va ajunge prea departe. Acestea sunt valorile promovate de publicitate! Pentru cei care o fac, nu suntem fiinte umane, suntem doar mijloacele lor de a atinge un anumit profit. Si ei incearca din toate puterile sa fim doar consumatori, scopul nostru in viata sa fie shopping-ul, o masina mereu mai puternica, mai luxoasa, vacantele cat mai exotice, telefoanele cat mai exclusiviste. Si daca nu ne supunem acestor noi comandamente, publicitatea stie sa te faca sa te simti inadaptat, ramas in urma, un sarantoc.
Din dorinta de a fi „in randul lumii” cedezi, si in felul asta incepe spiritul tau sa se piarda, sa se uniformizeze. Reclamele te indeamna permanent sa iti faci copilul obez in fast-food-uri sau sa razi Muntii Apuseni cu natura si istoria lor, doar pentru aur si bani. Incearca sa te convinga sa bei bauturile lor ca sa fii natural, cand de fapt, ceea ce bei e un produs chimic; te imbie cu produse cosmetice pentru a te face complice la siluirea feminitatii in sabloane, incearca sa te convinga ca iti vor da aur si o viata mai buna, cand de fapt, te vor otravi cu cianuri.
(Sursa)
Când capitalismul ne spală creierul
În România de astăzi se scrie mult despre „valorile occidentale”: drepturile omului, societatea civilă, multiculturalism. Europa unită, pe portile căreia încercăm să intrăm, ne pare o catedrală a democratiei, legalitătii si a marii culturii ; cel ce păseste în sfîntul spatiu „comunitar” este pătruns de lumina celor mai înalte principii si valori pe care le-a creat umanitatea. Multi presupun că românii îsi vor regăsi, în sfîrsit, „vocatia europeană” de îndată ce vor fi admisi în UE. Putini remarcă o realitate de necontestat: în lumea contemporană vocatia europeeană se confundă din ce în mai mult cu vocatia consumistă. Europenii de astăzi si românii de mîine (din 2007) se vor regăsi într-o comuniune consumistă, celebra commodity communion, care va elimina treptat celelalte forme de interactiune umană. În cele din urmă, noi si celelalte neamuri vom uita cu totul de „acest continent mirabil”.
Prăbusirea comunismului în Europa de Est a fost urmată de o adevărată revolutie consumistă. Eliberati din cusca totalitarismului, esticii au echivalat libertatea cu libertatea consumatorului de-a alege marfa dorită; democratia cu nivelul de trai la „standarde occidentale”; drepturile omului cu dreptul de-a munci, pe „bani buni”, oriunde în Occident.
La începutul anilor 90, am asistat la eliberarea explozivă a dorintei de a consuma. Cum s-au deschis granitele tării, românii au năvălit în Turcia, la cumpărat de blugi, haine de piele, spray-uri si alte nimicuri sclipicioase din bazarurile Istambulului. Comertul cu marfă ieftină si proastă, de provenientă orientală , a umplut orasele României cu tarabe si „buticuri”. Revolutia consumistă a început cu micul comert stradal, importul de rable poluante, si telenovele latino-americane. Occidentul si-a facut simtită prezenta mai ales prin produsele-vedetă, hamburger-ul MacDonald, Coca-Cola, Michael Jackson în concert la Bucuresti, filmele americane. Descătusarea libidoului consumist a măturat constrîngerile impuse de vechea „productie”. Munca a devenit facultativă, întreaga tară intrînd în vacantă. Proletariatul, aflat în somaj tehnic, a inaugurat chermeza protestelor. Salariile compensatorii oferite minerilor disponibilizati au luat calea unui consum aberant (băutură, produse electro-casnice).
După 1989 prăbusirea productiei interne, coruptia si măsurile de austeritate impuse României de către Fondul Monetar International, au creat un climat de sărăcie generalizată. În mod paradoxal, pauperizarea populatiei a intensificat febra consumistă.
Concomitent, „comunitătile de consumatori”, tind să înlocuiască comunitătile umane traditionale. „Clasa socială”, „natiunea”, „familia” devin structuri din ce în ce mai slabe, incapabile să-l încadreze pe individ. „Băietii de cartier” din România, care ascultă „gagsta rap” si imită star-urile MTV în gesturi si îmbrăcăminte, se simt mai aproape de tinerii „cool” din „State”, decît de conationalii lor.
România are toate sansele să devină în următoarele decenii o societate de consum, cu avantajele si dezavantajele ei. Hypermarket-urile vor împînzi tara, oferind spre vînzare, aproape exclusiv, produse din import. În sistemul laissez-faire al tehnoglobalismului, rolul României va fi să înghită o parte din supraproductia statelor avansate, nicidecum să devină un producător. Banii pentru consum vor fi asigurati din împrumuturi – atît populatia cît si statul se vor îndatora la sînge.
Săraci si bogati, tineri si bătrîni, vor fi preocupati doar de partea materială a vietii. Banul va fi etalonul universal, criteriul de valoare suprem, alfa si omega unei societăti în care idealismul se va reduce la „cum să devii milionar în euro”. Îndividul se va defini pe sine prin acumularea si consumul de produse. Traditia, istoria natională, cu întreaga ei mitologie legată de eroii neamului, religia ortodoxă etc. – vor îndeplini un rol decorativ în formarea personalitătii individuale. Fiecare se va raporta la cum si ce consumă; confortul material va deveni scopul supreme al unei vieti „împlinite”. Bucurestiul va deveni probabil un Bangkok al Balcanilor, nicidecum mult visatul „Mic Paris”. Traficul, poluarea, speculatiile imobiliare, vor transforma orasul într-o metropolă haotică, dominată de contraste frapante. Mizeria „balcanică” din cartierele-mahala va sta alături de luxul ostentativ al „noilor” zone rezidentiale; „occidentalismul” impersonal al mall-urilor si „centrelor financiare” va însoti sărăcia neaosă de pe străzile lăturalinice. Zona verde a orasului, cu parcurile si restaurantele-grădină, se va restrînge considerabil, „verdeata” va deveni obiect de lux, destinat consumului celor bogati.
Consumismul, ca factor fundamental în slefuirea identitătii individuale, va avea însă un alt înteles. „Smecherul”, „teparul”, „baronul local” – toti acesti urmasi ai bisnitarilor si securistilor neciopliti din comunism – sînt figuri umane asociate unui capitalism primitiv, dominat de relatii sociale de tip traditional. „Baronul local” consumă în mod sfidător, sub ochii celor care crapă de foame, ca „să-l vadă satul”, „să moară vecinii/dusmanii de ciudă”. Bogătia este o chestiune de prestigiu si putere. Însemnele banului (vile, masini de lux, amante, prieteni suspusi) trebuie afisate în public. Transformîndu-si bogătia într-un spectacol, „smecherul” si „baronul” doresc totusi să-si creeze o „imagine” pozitivă , jinduiesc după statutul de „burghezi respectabili”.
Iată de ce îsi cumpără popularitatea prin sponsorizarea evenimentelor culturale si sportive, finantarea unor chermeze populare etc. Desi invidiat pentru puterea sa de cumpărare, „smecherul” zilelor noastre rămîne un tip ridicol, supus în permanentă oprobiului opiniei publice. Un „prost” care se dă mare în apă mica.
Încet dar sigur, consumatorul ideal al Tranzitiei, încarnat de „smecherul” grobian, îmbogătit prin încălcarea legilor, va fi înlocuit de „tehnicianul” occidentalizat, cu ochii în laptop si celularul la ureche. Tînăr, „băiat fin”, educat prin străinătături, „tehnicianul” va sti să „functioneze” într-o economie de piată mondializată. Precum „baronul local”, va echivala democratia cu prosperitatea materială a unei „elite”.
Spre deosebire însă de îmbogătitii tranzitiei, „tehnocratul” întelege că vaca (economia) trebuie hrănită pentru a fi mulsă: nu poti consuma mereu fără să produci. Consumatorul ideal este în acelasi timp un „hiperprofesionist”, un om cu multiple „competente tehnice”. Consumismul merge mînă în mînă cu munca disciplinată, de tip birocratic-corporatist (din bănci, corporatii multinationale, organismele transnationale – NATO, UE), necesară finantării unui „stil de viată” personalizat. Mai mult. Tehnicianul crede într-o singură realitatea: totul, absolut totul, este supus mecanismelor pietei.
„Smecherul” consuma obiecte-simbol, încercînd să imite bogatii de pe alte meleaguri (vedetele de cinema, marii oameni de afacere). Prin consum, îsi dorea să îmbrace o identitate de împrumut, să-si facă o imagine publică, să impresioneze o audientă. Pentru „tehnocrat”, consumul devine o afacere privată. Dacă „smecherul” îsi petrece o vacantă în Tahiti, ca să-si „dea gata” vecinii si prietenii, tehnocratul vede în Tahiti o „marfă” care-l ajută să-si „construiască” un stil de viată „adecvat”. Pentru tehnocrat, a consuma se dovedeste a fi un praxis, o experientă personală. Spune-mi ce mănînci, cum te îmbraci, unde îti petreci vacantele, ca să-ti spun cine esti! O subiectivitate goală, tehnocratul consumator nu are o personalitate bine definită, doar un stil de viată „diferit” de cel al „multimii”.
Asimilarea identitătii personale cu „stilul de viată” va avea consecinte majore pe plan cultural. În societătile traditionale, personalitatea individului era determinată de factori sociali si economici bine definiti: apartenenta natională, clasa socială, educatia primită în familie si în scoală. Acest „capital cultural” (Bourdieu) determina pozitia individului în societate. „Stilul de viată” este o constructie subiectivă, schimbătoare, strîns legată de gusturile, si preferintele individuale. În societatea de consum postmodernă, individul este liber să-si construiască o lume după gustul său. Nici politicienii, nici familia, nici opinia publică nu-l împiedică să-si definească personalitatea prin intermediul obiectelor si imaginilor de consum. Dacă n-are o letcaie în buzunar, intră într-un magazin „Hugo Boss” si-si construieste o identitate potentială prin consumul de imagini frumoase. Dacă e bogat, individul îsi permite să-si construiască o identitate autonomă, într-un univers alternativ, care să-l izoleze de problemele lumii reale. Granita dintre eu si lumea hipnotică a consumismului dispare; „omul recent” al postmodernitătii consumă pentru a-si manifesta „anti-conformismul” si autonomia individuală. „Consum, deci exist”.
Va fi românul consumator un om cu adevărat liber? Ii va oferi consumismul o autonomie economică reală? Cît de împlinită rămîne o viată „personală” „construită” din obiecte, imagini si simboluri „prefabricate”, în afara Celuilalt, fie el prieten sau dusman? Cum se va simti românul cînd căruciorul plin de cumpărături va fi singura sa legătură cu lumea si cu sine însusi?
Sînt întrebări la care nu mă hazardez să dau un răspuns.
Din mijlocul imensului mall numit America, mă simt însă dator să trag un semnal de alarmă…
(Sursa)
searchnewsglobal.wordpress.com 