Acest “imperiu”, spre deosebire de cele anterioare, nu serveste interesele unei tari sau natiuni specifice, ci interesele unei clici internationale corporatist-financiar elitista, auto-intitulata “globalista“, care opereaza pe axa de putere Wall Street – Londra impreuna cu bancheri internationali, FMI si alte institutii financiare si politice inrudite.
Un fals teatru politic a fost creat de catre media corporatista pentru a deservi ramura relatiilor publice a acestei agende. Este timpul sa evadam din aceasta “matrice” a unei agende singulare comercializata sub diferite etichete politice si este timpul sa intelegem pariurile internationale pe care acest imperiu le face cu destinul nostrul colectiv.
Majoritatea bogatiei si a puterii este concentrata in mainile corporatiilor gigant, iar guvernele sunt folosite drept unelte pentru o si mai mare consolidare a acestei stari de fapt. Intr-un sistem corporatist, bogatia si puterea indivizilor si a micilor afaceri sunt umbrite de dominatia coplesitoare a corporatiilor.
In articolul “Marile finante, parghiile geopolitice si Noua Ordine Mondiala“,detaliat metodele specifice prin care marile finante exploateaza ideologiile din intregul spectru politic pentru a pune la punct o structura de control ori de cate ori este nevoie.
Cel mai mare contribuabil al campaniei prezidentiale a lui Barack Obama este Goldman Sachs (de asemenea contribuabil solid si al candidatilor republicani). Activitatile principale ale acestui presedinte in raport cu sistemul bancar au fost acelea de a proteja cel mai profitabil aspect al afacerilor, si anume piata neagra pentru contracte CDS (credit default swap) si cele asemenea.
Politicile externe si economice ale Americii, servite populatiei sub acoperamantul administratiilor prezidentiale, reprezinta de fapt produse secundare ale think-tank-urilor de politica externa finantate de interesele corporatist-financiare, pentru a-si perpetua agenda colectiva pe care politicienii nu fac altceva decat sa o transcrie in legi. Aceste think-tank-uri proeminente includ Consiliul pentru Relatii Externe (CFR), care face apel deseori pentru infaptuirea unei ordini mondiale unipolare, Grupul International pentru Situatii de Criza, care-l include pe Brzezinski ca sfatuitor, Proiectul (“neo-conservator”) pentru Noul Secol American si Chatham House din Londra, care reprezinta interesele corporatist-financiare echivalente din Marea Britanie. Alte grupuri includ RAND Corporation si deloc de neglijatul Institut Brookings in incaperile caruia, potrivit lui Tony Cartalucci, pot fi gasite schitele pentru majoritatea conflictelor importante din ultimii 30 de ani.
Multi politicieni americani proeminenti din toate liniile politice sunt afiliati acestor grupuri. Dick Cheney (fost director), Hillary Clinton, Secretarul Apararii Chuck Hagel (membru in mai multe consilii directoare, inclusiv Chevron), printre altii, sunt cu toti membri ai CFR. O lista a finantatorilor corporatisti ai CFR poate fi gasita aici (http://www.cfr.org/about/corporate/roster.html). Fostul analist CIA si membru al Consiliului National de Securitate, Kenneth Pollack este membru al Institutului Brookings. O simpla vizita pe site-urile acestor think-tank-uri poate fi foarte clarificatoare asupra cui finanteaza pe cine si cine face ce anume. Niciuna dintre aceste informatii nu este “top secreta”, ci este pur si simplu realitatea predominanta care poate fi usor verificata cu ajutorul unui motor de cautare, daca stii ce sa cauti. Urmariti dara de bani.
Institutul Brookings este finantat de Fundatia Rockefeller, Fundatia Ford, Fundatia Carnegie, Goldman Sachs si Grupul Carlyle, printre altii; acestia primesc sprijin financiar chiar si din partea Fundatiei Smith Richardson, al carei guvernator activ este Zbigniew Brzezinski.
Rolul “administratorilor sistemului” a reprezentat un element esential atat in Imperiul Britanic, cat si in sistemul globalist actual, daca este sa-l privim dintr-un unghi “umanitar”. In timpul Imperiului Britanic, administratorii sistemului erau retelele create de clasa financiara conducatoare care deservea extinderii imperiului.
Imperiul modern isi trateaza retelele globale de “societate civila” din diverse tari intr-un mod similar.
Grupul International de Criza (ICG), think-tank-ul american de politica externa mentionat anterior, finantat de Fortune 500 si notoriu pentru subversiunea internationala sub multe forme si pentru politicile pe care ElBaradei le criticase pentru a castiga voturi. Este finantat de catre Corporatia Carnegie, Morgan Stanley, Institutul Open Society, Grupul Deutsch Bank, McKinsey & Company, Chevron, Shell si altii. De asemenea, ICG gazduieste indivizi de teapa lui Zbigniew Brzezinski sau generalul Wesley Clark.
Ca si in cazul lui Amnesty International, este folosita o flagranta manipulare a evenimentelor.
Amnesty International a fost folosita ca instrument de promovare a obiectivelor geopolitice occidentale, indiferent de faptele de la fata locului si cu omisii deliberate grosolane cu privire la cine comanda majoritatea atrocitatilor la nivel global. Astfel de grupari ajung sa se intreteasa cu alte fundatii si think-tank-uri finantate de mediul corporatist, de la CFR pana la Institutul Brookings, la fel cum Georgia Trustees si retelele coloniale se intreteseau cu Ministerul Comertului londonez in perioada de varf a Imperiului Britanic.
Un punct final de comparatie poate fi gasit in maniera in care a fost dezmembrat Imperiul Britanic si in promisiunea cu privire la dezmembrarea actualului sistem imperialist. Cheia se regaseste in boicotarea sistemului corupt si a coloanei sale vertebrale corporatiste si in instituirea de comunitati auto-suficiente in afara lui.
Noi românii încă mai ascultăm de FED , de NATO de FMI şi BM
Sclavia reprezinta jocul final al imperialismului, insa adevarul este prezent in mijlocul minciunilor constant servite populatiei de catre o mass media compromisa. Adevarul ofera cheia catre libertate si aceasta libertate intervine atunci cand individul devine capabil sa recunoasca minciunile si masinatiunile unei forme rebranduite de imperiu. Oamenii trebuie sa se uneasca in cunostinte si in ingrijorarea pentru afacerile propriilor natiuni, lucrand activ pentru a scoate la iveala minciunile sistemului, investind in comunitatile proprii, construind scheletul unei natiuni auto-suficiente dupa chipul poporului.
Sunt 25 de ani de când Romania a pierdut din nou puțina independență pe care reușise să o cucerească sub regimul (desigur dictatorial) al lui N. Ceaușescu. Pe parcursul acestor 25 de ani, ”importanța strategică” a României a devenit o temă foarte populară de onanie intelectuală pentru elitele românești și, mai cu seamă, pentru grupul de mercenari ai gândirii însărcinați cu legitimarea manevrelor elitelor (adică: a tuturor marilor partide constituite) aflate în solda Imperiului Atlantist (ale cărui principale instanțe active pe plan local sunt NATO, UE, FMI și Banca Mondială).
Este foarte logic ca acești auxiliari indigeni ai jafului neocolonial al României să prefere să întrețină masa cu ideea pretinsei ”importanțe strategice” a țării lor și să invoce amenințări exterioare pentru a justifica o politică de strictă 
obediență față de Imperiul Atlantist (care nu e considerat a fi o amenințare), în loc să o întrețină cu reala bogăție a țării lor (resurse minerale, energetice, agricole), bogăție din ce în ce mai intens exploatată și din care masele nu văd mai nimic.
Multinaționalele, care reprezintă brațul economic armat al Imperiului Atlantist, vor continua și intensifica în anii următori o adevărată politică a pământului pârjolit, al cărei obiectiv este doar acapararea unui maximum de resurse exportabile (energie, minerale, cereale, lemn, apă și resurse umane, de la exportul creierelor până la munca sezonieră în industria agroalimentară, la personal paramedical și la forța de muncă sexuală) la un preț cât mai scăzut, cum se întâmplă în general în toate regimurile coloniale. Noi suntem captivi intereselor si blocului euro-atlantic,suntem in cea mai ingrata pozitie din toate tarile din regiune: exploatati la maxim de euro-atlantici.
Miza exploatării gazelor de şist în România este alimentarea europei cu gaz ieftin din surse “interne” aflate sub control propriu. Jocul geopolitic în domeniul energiei este de-a dreptul violent. Strict contabil, vorbim de o miză de câteva zeci de miliarde de euro, gestionată prin intermediul trădătorilor locali, căci România “vrea” să devină un adevărat pol energetic al Europei. Nu cred că este cineva care-şi imaginează că o singură sondă din Pungeşti va dărăma poziţia Gazpromului pe piaţa europeană a gazului. Ţara se va umple de mii de sonde în ritm accelerat, aşa cum vedem că pregătesc terenul cablurile şi dinamita celor de la Prospecţiuni S.A. Priviţi harta româniei şi haşuraţi judeţele în care aceştia au fost semnalaţi pentru a înţelege amploarea exploatărilor preconizate. Să înţelegem miza geopolitică în joc pentru a înţelege cantitatea de gaz necesar a fi exploatată pentru ca România să aibă greutate în acest război.
Ce vrea SUA de la noi? Acapararea resurselor energetice si a aurului de la Rosia Montana
SUA nu doreşte să piardă acest avantaj colosal pe care îl are (puterea de a-şi alege războaiele pe care vrea să le poarte) şi să se lase atrasă într-un conflict militar cu potenţial de generalizare de dragul unor parteneri minori (precum România). Parteneriatul SUA rămâne în vigoare câtă vreme se mulează pe interesul american de a acţiona în funcţie de contextul dat.
Cazul Bechtel e exponential – una din cele mai mari companii americane a luat banii degeaba si nu a terminat autostrada conform contractului.
Cat priveste gazele de sist si celelalte rezerve de petrol si gaze, sau aurul din Rosia Montana, fireste ca pe americani ii doare-n cot de panza de apa freatica din zonele de exploatari sau de peisajul montan distrus din Rosia, daca vor incepe exploatarile… Aceste lucruri ar trebui sa ne intereseze in primul rand pe noi, caci noi traim aici si in prezent, si cand vor incepe exploatarile, si dupa.
searchnewsglobal.wordpress.com 