New Age și dacismul în România

New Age și dacismul în România

Neopăgânismul din Romania se ascunde sub umbra Bisericii Ortodoxe spunând că practicile oculte pe care le săvârșesc sunt o „Ştiintă a creierului” neavând amestec cu religia. Intenţia lor este de a atrage câţi mai mulţi adepţi ca mai apoi să pună în aplicare ceea ce de fapt se pregăteşte la nivel mondial: întoarcerea la păgânism.

Miscarea New Age, tot mai întâlnită la nivel mondial, ca o „religie” a viitorului, are rădăcini în practicile oculte dinainte de crestinism. La baza acesteia stă crezul în reîncarnare. Promotorii noii “religii” mondiale susțin că toate popoarele trebuie să se întoarcă la vechile religii politeiste si astfel nu vor mai fi certuri interconfesionale si războaie religioase.
Unul dintre liderii acestei mișcări, Alice Bailley, din SUA, susține că: “Se apropie ziua în care toate religiile vor fi privite ca emanând dintr-o unică sursă spirituală. Toate vor fi reduse la o unică religie comună, din care religia mondială universală va lua naștere în mod inevitabil”. Un alt lider New Age, Helen Blavatsky, tot din SUA, susține că religia viitorului va fi o revenire la vechile religii ale “strămoșilor noștri” dinainte de creștinism socotind că, în final “religia ancestrala este religia viitorului”. Aici se tinde, spre o religie fără Hristos, o religie fără “piatra cea din capul unghiului”, din care se naște haosul. (vezi Serafim Rose, “Ortodoxia si religia viitorului”, ed. Sophia, Bucuresti, 2004, p. 294)

Neopăgânismul din Romania se ascunde sub umbra Bisericii OrtodoxeÎn România se încearcă de câțiva ani conturarea unui cult deosebit al “strămoșilor noștri” daci prin care ni se spune că aceștia au fost manipulați de Apostoli și, de fapt, noi ar fi trebuit să fim zamolxieni. Această teorie o susțin cercurile ezoterice din România care spun, chipurile, că merg la locurile dacice pentru a se încărca cu “energie pozitivă”. Ne întrebăm ce “energie pozitivă” poate avea acel loc în care se aduceau jertfe sângeroase și chiar umane? E drept că dacii aveau o religie păgână, pentru că așa aveau toate neamurile până la întruparea lui Iisus Hristos, dar după încreștinare, dacii au părăsit aceste practici. Cu toate acestea, conform relatărilor scriitorilor antici, dacii aveau o puternică credință într-o singură viață pământească și după moarte o viață veșnică (tocmai din acest motiv despre daci se spunea că sunt nemuritori). De unde au născocit-o ezoteriștii din România cu reîncarnarea? Ce legătură o fi avut religiile tibetane cu dacii nu știe să ne spună nimeni, dar cert este că practicanții ocultismului tibetan din România susțin astfel de teorii încercând să convingă și pe alții de ideile lor. Răspunsul e clar, orice ar fi, ținta e: New Age-ul cu orice preț.

Durerea noastră, ca și creștini, e viclenia cu care se încearcă, la noi în țară, punerea în practică a noii “religii” mondiale. Neopăgânismul mondial se ascunde sub diverse forme pentru a se putea infiltra mai ușor printre creștini. Cu toate că (unii dintre ei au și botez) au anumite ritualuri, invocă duhuri (numite de ei “energii”) etc., neagă că aceste practici ar fi religioase spunând că ezoteria este doar o “știință a vindecării”. În România, practicanții ezoteriei (yoghini, radiestezteziști, bioenergeticieni, reiki, prananadi etc.) merg pe la bisericii și mănăstiri (la mormântul părintelui Arsenie Boca, Cleopa Ilie și alți mari duhovnici ortodocși) fără să declare nimic despre practicile lor. În acest caz se produc confuzii și noii adepți trăiesc cu convingerea că tot ce fac ei e sub umbra Bisericii Ortodoxe, câștigând astfel credibilitate în rândul celor mai puțin cunoscători.

Cu tot respectul pe care îl avem față de înaintașii noștri daci, trebuie să fim realiști și să înțelegem că astfel de practici nu aduc nici o onoare celor care, în urmă cu două mii de ani, au luptat aici pentru apărarea acestor locuri. În ce privește ortodoxia pe care poporul român o are din perioada apostolică, dacii au primit-o fiind convinși că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

Despre Înviere se vorbește în tot Noul Testament. Cu toate acestea ezoteriștii din România caută justificări pentru susținerea teoriilor elaborate. În cele ce urmează vom prezenta câteva argumente biblice care demontează teoria reîncarnării:
Reîncarnarea este o credinţă pagână prin care se neagă credinţa în Înviere. Derutant e faptul că unii dintre adepţii filozofiilor orientale, yoga, arte marţiale, budism, hinduism, prananadi etc. se declară creştini şi spunând că recunosc ca bune învăţăturile ortodoxe le contrazic prin însăşi propovăduirea rătăcirilor lor.

Miscarea New Age, tot mai întâlnită la nivel mondial, ca o „religie” a viitorului, are rădăcini în practicile oculte dinainte de crestinism.

Unii spun că sufletul omului s-ar putea reîncarna dupa moartea biologică a individului într-un trup de animal (cal, vacă, oaie etc.) ceea ce încalcă grosolan învăţăturile Evangheliei şi ale Sfinţilor Părinţi despre suflet şi mântuire căci Iisus Hristos nu s-a jertfit Pentru mântuirea animalelor. Alţii zic că sufletul, după moartea trupului, pentru a ajunge la purificare poate să treacă prin mai multe trupuri omenesti până la starea finală de curăţie (purificare) sufletească numită: Nirvana. Dar ce se va întâmpla în ziua Învierii? Sufletul în care trup va rămâne? A creat oare Dumnezeu mai multe trupuri decât suflete?

La cartea facerii ni se spune clar că Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa; după ce l-a făcut din pământ a suflat pe el şi I-a dat viaţă. Apostolul Pavel zice că o dată este dat omului să moară, iar după aceea să fie Judecata (Ev.9,27). Tot Sfânta Scriptură ne mai spune, încă din Vechiul Testament: ,,…fiindcă omul merge la locaşul său de veci… şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, care l-a dat”(Ecles.12,5 şi 7).

Cu toate acestea, cei ce doresc cu tot dinadinsul să susţină această hulă împotriva Duhului Sfânt, spun că Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul s-a reîncarnat în Sfântul Ioan Botezătorul, justificându-se cu citatul biblic: “Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie cel ce va să vină” (Mt 11,14). Aici, Mântuitorul vorbea despre Ioan Botezătorul pe care îl numise Ilie căci avea duhul şi râvna lui Ilie şi nicidecum sufletul celui ce s-a ridicat cu trupul la cer. Astfel Evanghelistul Luca spune: “Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie” (Lc1,17), adică având calităţile (virtuțile) lui Ilie. Acest lucru îl mărturiseşte însuşi Sfântul Ioan Botezătorul în următorul pasaj din Evanghelie: “Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt…Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptaţi calea Domnului…” (In 1,21-23).

O dovadă incontestabilă care dovedeste ca sf. Ilie Tesviteanul nu s-a reîncarnat în sf. Ioan Botezătorul este arătarea sa împreună cu Moise alături de Mântuitorul pe muntele Tabor când a avut loc Schimbarea la față.

Sfântul prooroc Ilie s-a urcat cu trupul la cer (IV Reg 2,11) şi va reveni împreună cu Enoh care şi el, înainte de Potopul lui Noe, s-a urcat cu trupul la cer (Fac 15,18-24). Sfinții Părinți spun că Ilie și Enoh vor veni înainte de sfârşitul lumii: “Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate” (Mt 17,11; Apoc 11,3-12; Mal 3,22-24) având misiunea de a lupta cu antihrist. Ambii, când vor veni, vor fi în trupurile lor şi nu în trupurile altora.

Această erezie este mult susţinută de adepţii New Age -ului mondial şi mediatizată prin reviste, ziare, emisiuni radio şi TV, literatură modernă, programe educative pentru tineret etc. Prin credinţa în reîncarnare se elimină teama de Judecată, existenţa Raiului şi a iadului, necesitatea căinţei, lăsându-se prilej omului să păcătuiască având şansa de a se curăţi sufleteşte într-o aşa-zisă viaţă viitoare.

ieromonah Eftimie Mitra
Sursa: razbointrucuvant.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s