Circuitul băsismului în natură

Imagine   Eșecul Elenei Udrea de a pune -scuzați- gheara pe conducerea PD-L a stîrnit un puseu de veselie în rîndul multora dintre cei care nu îl mai suportă pe Traian Băsescu. Doar că, luați de valul urii împotriva cuplului Udrea-Băsescu, foarte puțini și-au mai acordat răgazul să privească lucrurile cu un ochi obiectiv și critic.

Numai dacă ne gîndim la feluritele încercări de manipulare venite dinspre palatul Cotroceni în ultimii opt ani și următorul scenariu nu mai pare foarte fantezist: Udrea candidează la mișto pentru conducerea PD-L, pierde, Băsescu se dezice de partid și în felul ăsta îi credibilizează în ochii publicului larg pe Vasile Blaga și restul cetei vesele de băsiști infecți.
Imagine
Oricum, în lumina ultimelor evenimente, PD-L-ul, care nici măcar acord de coabitare nu are semnat cu Băsescu, mai are un pic și se situează pe o poziție mai anti-prezidențială decît însăși deștepții de lideri ai USL, care parcă nu știu ce ticăloșii să mai întreprindă pentru a-și dezamăgi alegătorii.

Și chiar dacă lucrurile nu stau chiar așa și Udrea a pierdut pe bune, prea multe moitve de bucurie tot nu ar fi pentru cei ce au visat că vor putea trăi într-o țară care să nu fie condusă de o mafie politică trans-partinică.

Nici nu a apucat bine Blaga să fornăie din poziția de proaspăt reales în fruntea PD-L, că președintele PNL Crin Antonescu a și început să îi trimită bezele dulci și drăgăstoase. În zadar s-a chinuit ulterior Antonescu să dezmintă o posibilă alianță între liberali și pedeliști.

Privirile pofticioase pe care le aruncă președintele PNL în galantarul portocaliu arată că este mai mult decît dispus să îi păcălească pe consumatorii de harneală de dreapta și în loc de carne de bou sau de vacă liberală să le vîre sub nas măgari de la PD-L.

Este deja evidentă noua reașezare a intereselor politice autohtone, încercarea de a crea un sistem politic bipolar cu doar doi jucători. Și uite așa se joacă fata, PSD pe stînga și PNL pe dreapta, cu alaiul de uneperiști, pedeliști și alți băsiști și securiști de bine înghițiți de cele două partide căci, nu-i așa, nimeni nu trebuie să rămînă pe dinafara ciolanului.

În acest sens trebuie remarcată și mișcarea de forțe de pe piața media și întărirea tot mai accentuată în ultima vreme a RTV pentru că, iată, nu se poate ca Ponta să nu aibă și el o televiziune de știri care să îi ridice mingea la fileu, după modelul Voiculescu sau Băsescu!

Din cîte se pare, înțelegerea a fost deja semnată și parafată: nimeni nu rămîne în aer, nici măcar Băsescu și Udrea care, chiar dacă nu se vor regăsi în unul din cei doi mamuți politici, și-au asigurat certificatele de virginitate și pot fi liniștiți că vor trăi fără grijă pînă la adînci bătrineți.

Doar nu vă așteptați ca în viața asta Parchetul General și DNA-ul să fie conduse de niște oameni cinstiți și independenți. Sau SRI-ul și ceilalți centrii de putere, că tot veni vorba.

Putem asista, din păcate, la o re-așezare pe termen lung a distribuției de putere în România, aranjament ce nu are nimic de-a face cu interesele populației sau cu bunăstarea comună a locuitorilor acestei țări.

Jocul democratic și, ca atare, Democrația însăși sînt foarte aproape de a fi anihilate, din moment ce începînd cu 2016 nu va mai exista alternativa la vot.

Românii vor avea de ales între două fețe ale aceleiași monede, între două forțe politice care, lăsînd la o parte forma fără fond a apartenenței lor la stînga sau la dreapta eșicherului politic, reprezintă aceleași interese și răspund comenzilor la care a răspuns pînă acum și Traian Băsescu.
Imagine
Un băsism perpetuu s-a așternut deja peste țară și el va fi prelungit mult și bine, prin alternanța la guvernare a PSD și PNL, cu tot cu băsiștii care se află deja în aceste partide, în funcții de conducere, și care vor mai fi cooptați la putere și de acum înainte.

Așa cum foarte bine se poate vedea, în ceea ce privește băsismul, nimic nu se pierde, totul se transformă!
Atunci cînd s-a vorbit, pentru prima dată, de “băsiști” și “băsism”, cuvintele erau folosite pentru caracterizarea plină de dispreț a celor ce îl susțineau necondiționat, pînă în pînzele albe, pe spionul străin de la numele căruia au derivat cele două epitete.

Ulterior, ele au căpătat o conotație mai largă, prin prisma ticăloșiilor nemaiîntîlnite la care s-au dedat, atît Măritul Băs, cît și slugile sale mai mărunțele, începînd cu Emil Bok și terminînd cu Cristian Preda.

Așa cum, în anii guvernării pedeliste, boc a devenit substantiv comun sinonim cu slugărnicia, videanu doar un alt termen pentru hoție, turcescu – o descriere elocventă a coloneilor din presă, iar banciu un neologism pentru cur, băsismul a ajuns să fie asimilat ticăloșiilor de tot felul.

Cine este ticălos, este băsist.

Cine reprezintă interesele străine în detrimentul românilor, cine pune umărul la spolierea prin privatizare (sic!) a ultimelor rămășițe din avuția națională, cine cedează pe doi lei resursele țării, ese băsist.

În consecință, cine susține exploatările pe bază de cianuri și fracturare hidraulică, cine este complice la dispariția pădurilor din România, aparține acelorași rețele mafiote caracterizate de băsism.
Imagine
Omorîrea în chinuri a animalelor sălbatice și domestice deopotrivă, eutanasierea cîinilor, distrugerea definitivă a sistemului de sănătate și a celui de învățămînt, umilirea batrînilor și bolanavilor din această țară, punerea pe butuci a economiei naționale, sînt fapte ticăloase ce țin tot de panoplia nemerniciilor băsiste.

Cedarea de suveranitate, regionalizarea țării, sînt, de asemenea, teme băsiste preluate, iată, cu atîta voluptate de cei ce dețin în prezent majoritatea parlamentară și guvernarea.

Să rămîi cantonat, acum, la mai bine de un an de zile de la referendumul eșuat pentru demiterea lui Băsescu, în paradigma ce împarte jucătorii de pe eșicherul politic în băsiști și anti-băsiști, este o clară dovadă de prostie și incapacitate de adaptare la realitățile politice, sociale și economice românești.

Sau, după caz, este o manipulare ordinară, menită să îi dezbine și pe mai departe pe români. După cum se poate vedea cu ochiul liber, toată clasa politică românească este una băsistă, din moment ce achesează fără rezerve la schizofreniile bășite de locatarul ilegal de la Cotroceni.

Iar cei mai mari băsiști în funcție nu sînt alții decît liderii USL, Victor Ponta și Crin Antonescu. În urma prestației lor lamentabile, Traian Băsescu este încă un factor major de putere în România, deși 9 din 10 români și-au exprimat opțiunea de a-l vedea debarcat din scaunul de Președinte.

Ponta și Antonescu s-au dovedit a nu fi altceva decît niște momeli patetice, niște jokeri din mîneca intereselor obscure care îl vor și pe mai departe pe Băsescu vătaf peste România.

Mai mult decît atît. Cu cît țipă useliștii, dimpreună cu lăutarii lor din mass media, împotriva băsiștilor și se bat cu anti-băsismul în piept, cu atît susțin mai tare măsuri și acțiuni eminamente băsiste, cum ar fi exploatarea de la Roșia Montană, fracturarea hidraulică și eutanasierea cîinilor fără stăpîn.

Și, cînd li se bate, în mod justificat, obrazul, că au mințit cu nerușinare înainte de alegeri, pentru a-și încălca ulterior efectiv toate promisiunile electorale, se întorc în pur spirit băsist împotriva celor ce i-au votat și îi amenință fățiș cu acțiuni de represiune.

În aceste condiții, în care cei ce au căpătat puterea după decembrie 2012 se dovedesc a fi mai băsiști decît însuși Traian Băsescu, mai hoți, mai demagogi, mai incapabili și mai vînduți intereselor străine decît mafia portocalie care a pus la pămînt țara între 2008 și 2012, demiterea lui Traian Băsescu se dovedește a nici nu mai fi chiar așa o prioritate pentru România.

Tot faultîndu-se reciproc, trădătorii de țară care dețin funcțiile de conducere și pîrghiile de putere ajung să se anihileze între ei, iar interesul național apucă să iasă, fie doar și pentru foarte puțin timp, la suprafață.

Piedicile pe care le pune Băsescu USL-ului, fără a-l bănui nici măcar o clipă pe infractorul de la Cotroceni că îi pasă de altceva decît de propriile interese, se constituie, iată, într-o neașteptată contra-pondere la acțiunile incalificabile prin care Ponta și Antonescu ne-au dovedit tuturor că sînt anti-băsiști doar din gură.

Și dacă românii nu au reușit să scape, în mod democratic, prin vot, de Băsescu și de băsiști, mai au de doi lei speranță: poate că băsiștii din toată clasa politică, obscen de rapace și fetid de ticăloși, ca întotdeauna, se vor devora între ei și se vor pedepsi astfel reciproc.

Surse

http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/circuitul-basismului-in-natura
http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/basismul-intre-vorbe-si-fapte

2 gânduri despre &8222;Circuitul băsismului în natură&8221;

  1. frumoase poze.basescu si undrea sunt cuplul anului 2014.va declar hot si hotie.sa furati pana nu mai puteti.poti saruta hotia.

Lasă un comentariu