PDL GmbH: Sponsorizat de Reich ! Partidul Democrat Liberal este finanțat ilegal de două structuri: fundațiile germane ale Angelei Merkel și organizațiile religioase ale neoprotestanților • Search News Global vă dezvăluie edificiul financiar prin care Traian Băsescu a transformat și, mai apoi, a controlat instituțiile statului de drept și viața politică a României în exterior • „Hanns Seidel” și „Konrad Adenauer” sunt cele două fundații prin care activitățile politice ale PDL au fost plătite • Ambele fundații sunt susținute de Guvernul Angelei Merkel • 51 de lideri ai PDL au primit bani, sub diferite forme, de la neoprotestanți • Președintele PDL, Vasile Blaga, a fost în pelerinaj la Biserica Penticostală Philadelphia Romanian Church din SUA, pe banii lor • Ministerele Justiției, Internelor, Sănătății și Muncii au fost restructurate, transformate și îndoctrinate prin banii dați direct de Angela Merkel • Întregul sistem creat din banii nemților și ai pocăiților vizează distrugerea instituțiilor românești.
Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament
Şcoliți la cele mai prestigioase universităţi din străinătate, preşedintele Noua Republică și cel al Forței Civice încearcă să creeze un pol de putere şi de influenţă pe scena politică românească • Neamţu este văzut des la întrunirile penticostalilor din Arad • Mihai Răzvan Ungureanu se închină la penticostalii lui Gheorghe Falcă, pentru un loc în Senat • Locul pentru colegiul de deputat din Arad i-a fost cedat lui Neamțu de fiul preşedintelui Cultului penticostal, Pavel Riviş Tipei, deputatul Lucian Riviş Tipei.
Mihail Neamţu, un individ cu aspiraţii de politician şi cu discurs legionar,susţinut financiar de penticostali, pionier şi apoi membru al Tineretului PNŢCD, apropiat de preşedintele Traian Băsescu, a fost sustinut la parlamentare la un colegiu din Arad, pe listele PNŢCD. Acesta ar fi, în mare, portretul unui cameleon cu pretenţii de lider politic care și-a abandonat orașul natal și convingerile politice, pentru credința penticostală și banii neoprotestanților. Mihail Neamţu a ales banii Bisericii Penticostale. Neamţu este susţinut de lideri marcanţi ai comunităţii penticostalilor, printre care şi preşedintele Cultului Penticostal, Pavel Riviş Tipei. Ca urmare a unui joc politico-religios, Tipei i-a şi cedat lui Neamţu locul fiului său, Lucian Riviş Tipei, pentru un scaun de parlamentar. E adevărat, fiul lui Tipei nu numai că nu a reuşit să termine vreo facultate cu care să se laude în CV, spre deosebire de Neamţu, dar acesta este, se pare, implicat în mai multe dosare penale, cercetat pentru infracţiuni din sfera economică.
Legătura Neamţu-penticostali
La începutul lunii octombrie 2012, deputatul Lucian Tipei şi-a anunţat fraţii masoni din comunitatea penticostală, în mijlocul unei întruniri, că nu va mai candida pentru un nou mandat de deputat. Pretextul invocat de Tipei a fost o oarecare ameninţare la adresa vieţii familiei sale, venită din partea contracandidatului său, Flavius Măduţa.
De-a dreapta lui Tipei, atunci când şi-a anunţat retragerea, a stat nimeni altul decât primarul PDL-ist al Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta din urmă, prieten de-o viaţă cu Tipei junior, a precizat că el însuşi intenţionează să se înscrie în lupta pentru Parlament, în locul lui Tipei, pentru a-i da o lecţie lui Măduţa. Falcă şi-a luat măsuri de precauţie în momentul anunţului, precizând că va candida numai dacă partidul său, adică PDL, va fi de acord. Numai că, la câteva zile de la anunţul respectiv, Lucian Tipei a ieşit public şi a precizat că votul său de susţinere merge către candidatul PNŢCD (n.r. – PDL, FC şi PNŢCD formaseră Alianţa România Dreaptă), Mihail Neamţu. Neamţu nu este nici pe departe singurul politian apropiat de PDL şi mai ales de preşedintele Traian Băsescu, care a fost şi este susţinut de penticostali. Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe şi fost premier al României, actual lider al Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, este susţinut de penticostalii familiei primarului Aradului, Gheorghe Falcă. Mihai Răzvan Ungureanu, în calitate de director al SIE, a primit sute de informări despre modul în care penticostalii din Chicago au penetrat PDL şi despre modul în care aceştia, folosindu-se de fondurile imense pe care le au la dispoziţie, au pus stăpânire pe acţiunile şi iniţiativele anumitor lideri ai PDL, dar a decis să le ţină sub tăcere. Afacerile oneroase ale penticostalilor din Chicago, în care au fost implicaţi şi lideri politici ai PDL, au fost ţinute la sertar de MRU. Este de menţionat faptul că Falcă l-a susţinut pe ieşeanul MRU să candideze la parlamentare într-un colegiu din Arad, pentru care a fost nevoit să îl scoată din joc pe socrul său, Gheorghe Seculici. Falcă s-a afişat cu Mihai Răzvan Ungureanu la Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, adică un eveniment organizat de Falcă, pentru Ungureanu, ca să îl cunoască votanţii din Arad. Fostul şef al SIE a privit pasiv cum mai multe organizaţii ale penticostalilor l-au sprijinit financiar pe Emil Boc, care ulterior a şi fost uns prim-ministru al României. Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe nu a avut niciun fel de problemă în a îi urma la şefia Executivului chiar lui Emil Boc.
Liderii politici ai PDL, conexaţi la infrastructura financiară a pocăiţilor
Mare parte dintre liderii PDL ajunşi în Parlament sau în funcţii executive de înaltă responsabilitate sunt oameni ale căror cariere politice au fost pritocite în laboratoarele cultului penticostal. Un alt membru marcant al comunităţii neoprotestante din Arad este Gheorghe Seculici, socrul liderului PDL Arad, Gheorghe Falcă. În media au apărut informaţii bine documentate, de-a lungul timpului, conform cărora apropiaţi ai cultului penticostal sunt şi fostul primar al Cluj-Napocii, Sorin Apostu, ţinut un an de zile în arest preventiv pentru luare de mită şi alte fapte de corupţie, dar şi Alin Tişe, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, deputatul Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Numele lui Buda, parlamentar de Cluj, a apărut într-o afacere imobiliară internaţională cel puţin ciudată, în care implicaţi au fost şi membri ai cultului penticostal. Acesta a vândut două apartamente, dintr-un bloc pe care îl deţinea, surorii româno-americanului Mihai Chezan, un individ implicat în mai multe afaceri oneroase. Tranzacţia a avut loc la preţuri mult supraevaluate, tocmai de aceea, presa vremii scria că, în realitate, prin achiziţionarea apartamentelor, Chezan şi-a cumpărat protecţia politică a PDL şi ajutorul politic necesar concesionării unui teren public de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-USAMV, pe care s-a pornit proiectul imobiliar Tower, dovedit o ţeapă. De asemenea, alt lider important al PDL cu strânse legături cu penticostalii este și fostul președinte al Consiliului Județean Bihor, Radu Ţârle. De altfel, legăturile dintre Boc şi penticostali s-au materializat şi în bani. Mulţi bani. În 2005, în calitate de primar al Cluj-Napocii, „Emil Boc a salutat finalizarea, la 8 octombrie a.c., a demersurilor comunităţii române penticostale din zona Chicago, inclusiv a Bisericii Philadelphia, legate de colectarea unor importante fonduri (aproximativ 300.000 USD) destinate îndepărtării efectelor inundaţiilor din România, urmând ca această sumă să fie direcţionată, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, susţinerii proiectelor de refacere a zonelor afectate de calamităţi”. Totodată, PDL a susţinut candidaţi pentru parlamentare ale căror cariere au fost legate de neoprotestanţi: Mircea Lubanovici – candidat PDL, William Brânză şi Dan Liga. Noul Reich, alimentat financiar prin două fundații germane, s-a extins de-a lungul Europei, înrobind instituțiile naționale intereselor de partid, manipulând opinia publică și transformând contribuțiile europene în daruri portocalii, cu destinatari înregimentați politic.
În urma alegerilor din 2008, au fost votaţi doar şapte parlamentari evanghelici, baptişti şi penticostali, toţi făcând parte din Partidul Democrat Liberal: Lucian Riviş Tipei (Arad), Nicolae Jolţa (Bihor), Orest Onofrei (Suceava), Mircea Lubanovici (Diaspora), Gheorghe David (Timiş) Marius Dugulescu (Timiş) și Iosif Veniamin Blaga (Hunedoara). Realitatea însă a fost alta.
Nucleul neoprotestanţilor din PDL începe cu fostul premier Emil Boc, care este penticostal, la fel ca și fostul primar de Cluj-Napoca, Sorin Apostu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tișe, deputatul Daniel Buda, fostul președinte al Consiliului Județean Bihor, Radu Țîrle. Deputatul Lucian Tipei este chiar fiul pastorului Pavel Tipei, șeful Cultului Penticostal din România, prieten la cataramă cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi acesta, dar şi socrul său, Gheorghe Seculici, fiind apropiaţi de penticostali.
Emil Boc a negat că este penticostal, însă a omis un detaliu: cei 300.000 de dolari luaţi de la pocăiţi. Conform Primăriei Cluj-Napoca, „Emil Boc a salutat finalizarea, la 8 octombrie a.c., a demersurilor comunității române penticostale din zona Chicago, inclusiv a Bisericii Philadelphia, legate de colectarea unor importante fonduri (aproximativ 300.000 USD) destinate îndepărtării efectelor inundațiilor din România, urmând ca această sumă să fie direcţionată, prin intermediul Ministerului Administrației și Internelor, susținerii proiectelor de refacere a zonelor afectate de calamități”.
Anghel Florin Serghei, William Brânză, Daniel Buda, Marius Dugulescu, Alin Popoviciu, Lucian Riviş-Tipei, Badea Riceard, penticostali PDL-işti, au propus, în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, proiectul de lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale, adoptat în luna decembrie a acelui an, de Camera Deputaţilor. Concret, proiectul prevedea ca toate bisericile din România, inclusiv cea penticostală, să primească ajutor de la stat.
Vasile Blaga a făcut, la începutul lui 2010, o vizită în Atlanta, Georgia, fiind însoţit de pastorul Paul Negruţ, de la Biserica Baptistă „Emanuel” din Oradea. Nici Ambasada României din SUA, nici consulul onorific al României din Atlanta, nu au fost înștiinţaţi de această acţiune, afirmându-se că vizita lui Blaga, pe atunci ministru de Interne, a fost ferită de ochii curioşilor. Penticostalii români care frecventau Philadelphia Romanian Church au ştiut din timp de această vizită, fiind invitaţi să participe la întâlnirea cu liderul PDL.
Mircea Lubanovici, penticostal de seamă, a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 3, fiind şi membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. La 27 de ani, Mircea Lubanovici a emigrat, împreună cu soţia sa, în SUA, mai exact în Chicago, unde a absolvit „Harry Truman Community College”. În calitatea sa de deputat de Diaspora, Lubanovici a organizat conferinţe şi simpozioane în comunitatea română penticostală, inclusiv şi-a introdus electoratului colegii politicieni, cum ar fi penticostalul Radu Ţârle, senator de Bihor, deputatul de Caraş-Severin, tot penticostal, Valentin Boşneag şi Ioan Moldovean, neoprotestantul preşedinte al Alianţei Evanghelice Române. Toţi cei menţionaţi mai sus, inclusiv şeful Consulatului General al României din Los Angeles, Cătălin Ghenea, au participat, în Arizona, la o serie de conferinţe sponsorizate de Biserica Baptistă „Happy Valley”. Românii de alte confesiuni, care doreau să stea de vorbă cu consulul Cătălin Ghenea erau nevoiţi să plătească „o taxă de intrare”, de 20 de dolari, pe care nu se oferea nicio chitanţă sau alt act.
William Brânză, deputat PDL de Diaspora, a cărui apartenenţă la cultul penticostal nu mai este o necunoscută, se ocupă tot de problemele românilor din afară. În plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, Brânză a mers în Franţa, unde a participat la o întrunire a comunităţii penticostale din Paris.
Dănuţ Liga, de confesiune adventistă, este un alt deputat democrat-liberal a cărui relaţie de prietenie cu pastorul adventist Viorel Patrană a fost demonstrată. Acesta din urmă a deţinut mai multe companii în SUA şi Marea Britanie, care au avut de câştigat din tombola „100% Adevărat”, desfăşurată la OTV.
Viorel-Riceard Badea, senator PDL, adept al cultului penticostal de peste Ocean, îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara României, fiind şi secretar al Comisiei Românilor de Pretutindeni, precum şi membru al Comisiei pentru politică externă.
Marius Dugulescu, preot baptist, fiul pastorului Petru Dugulescu, fost deputat de PNŢCD, a ajuns, prin sprijinul dat de PDL, în funcţia de deputat de Timiş. Totuşi, Dugulescu, vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi naţionale, din Camera Deputaţilor, va participa la alegerile din 9 decembrie, în calitate de membru al PP-DD. Dugulescu este apropiat şi de democrat-liberalii Sever Voinescu şi Teodor Paleologu, aceştia participând la conferinţa „Valorile creştin-democrate, Valorile Europei Unite”, organizată de către deputatul PDL Marius Dugulescu.
Daniel Negrea, deputat PDL şi penticostal, ocupă şi funcţia de consilier judeţean în Arad, dar, în perioada 2005-2009, a fost membru în Consiliul Europei, prezidat de Jose Manuel Barroso.
Vasile Ţânţaş, şeful cultului penticostal din zona Oaşului, a beneficiat de finanţări consistente din Statele Unite ale Americii. Ţînţaş a făcut afaceri cu Ioan Oltean, Gheorghe Seculici şi Gheorghe Falcă, toţi trei făcând parte din culte neoprotestante. Oltean şi Falcă i-au convins pe liderii judeţeni PDL din Satu Mare să accepte candidatura unuia dintre fiii lui Ţânţaş, Samuel, fostul subprefect din Satu Mare, acest serviciu costându-l 1,5 milioane de euro.
Traian Igaş, fost ministru de Interne, membru PDL, este adventist de ziua a şaptea, fiind şi cel care a încântat electoratul prin cântări de pe scenele organizate cu ocazia mitingurilor democrat-liberale. Igaş este şi membru în Comisia Românilor de Pretutindeni, având ca scop atragerea voturilor de la cei din diaspora.
Mircea Man, democrat-liberalul a fost susţinut de penticostalii din Maramureş, în schimbul unui imobil în care neoprotestanţii să îşi desfăşoare întrunirile.
Nicolae Bud, parlamentar PDL, a fost împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureș, Mircea Man, secretarul PDL Maramureş, Gheorghe Marian, fostul subprefect al Maramureşului, Constantin Boloş, Fănică Pop, fostul candidat la Primăria din Baia Mare, Ioan Indre, fost democrat-liberal, primarul din Ulmeni, Lucian Morar, edilul comunei Gârdani, Gheorghe Tătăran şi primarul comunei Fărcaşa, Ioan Stegran, membru înscris în comunitatea penticostală, în 2010, la inaugurarea Bisericii Penticostale Betel din comunca Fărcaşa.
Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, are strânse legături cu adventiştii de ziua a şaptea. În luna mai a acestui an, democrat-liberalul a participat la simpozionul intitulat „Libertatea religioasă – factor de armonie socială”, organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Gura Humorului, în parteneriat cu Asociaţia Naţională „Conştiinţă şi Libertate”, de asemenea, de cult neoprotestant.
Victor Fărăgău, Gheorghe Stănişte, David Ilie, Vasile Boari, Ioan Lupoian, Mircea Căpuşan, Gavril Moldovan şi Gabi Covală, toţi neoprotestanţi şi fideli PDL, au întemeiat o formaţiune-satelit a acestui partid, Uniunea Creştin Democrată din România (UCDR).
Aderarea României la Schengen, la mâna penticostalilor
Biserica Penticostală Română l-a invitat, în 2011, în ţara noastră, pe Wolfgang Grefe, consilier guvernamental al Germaniei, consul onorific al mai multor state din zona baltică, membru al Comisiei Sociale de Sănătate atât în Guvernul Germaniei, cât şi pe lângă Comisia Europeană. Rolul vizitei a fost acela de a dezbate integrarea în spaţiul Schengen şi relaţiile de colaborare între ţările europene. Fiind o activitate decisă de Biserica Penticostală, delegaţia română a fost reprezentată de senatorul PDL Gheorghe David, adept al acestui cult neoprotestant.
Sponsorizare ilegală
Legea 334 din 2006 privind finanţarea partidelor politice interzice, expres, ca partidele politice să primească donaţii de la partide sau organizaţii internaţionale. Niciun organ de urmărire penală nu s-a sesizat până în acest moment, deşi evenimentele organizate de PDL pe banii celor două fundaţii au fost prezentate pe larg, inclusiv cu sursele de finanţare.
Gratitudinea lui Băsescu
În semn de mulţumire pentru tot sprijinul financiar oferit PDL-ului, preşedintele României, Traian Băsescu, cel care, constituţional, nu are voie să promoveze politica vreunui partid, l-a decorat, în luna octombrie 2012 cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de comandor, pe fostul director al Fundaţiei „Konrad Adenauer”, Holger Dix. Bineînţeles, cuvintele de laudă nu au întârziat să apară din partea Administraţiei Prezidenţiale, care a transmis că evenimentul a avut loc „în semn de înaltă apreciere pentru crearea unui climat de colaborare activă, pe toată durata mandatului (…), pentru susţinerea şi îmbunătăţirea performanţelor academice ale elevilor şi studenţilor care au primit burse de studiu sau au participat la programe de cercetare finanţate de fundaţie”.
Tot Institutul de Studii Populare şi Fundaţia „Konrad Adenauer” au finanţat şi Şcoala Judeţeană de formare politică de la Botoşani, desfăşurată în perioada 10-12 iunie 2011, sub numele „Codrii de aramă”. Întregul Birou Permanent Naţional al OT PDL, lideri politici naţionali şi locali, au susţinut traininguri pentru cei peste 100 de cursanţi.
În perioada 15-17 iulie 2011, fundaţia „Konrad Adenauer” – în colaborare cu Institutul de Studii Populare, Centrul pentru Studii Europene – a finanţat proiectul Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal, cu titlul „Tinerii – viitorii lideri în administraţia publică din România”, organizat la Moreni, Dâmboviţa.
Fundaţiile prietene ale Partidului Democrat Liberal, respectiv Institutul de Studii Populare, Center for European Studies şi Fundaţia „Konrad Adenauer”, au plătit, în prima jumătate a lunii octombrie, o dezbatere a PDL-ului, organizată la Hotelul Ramada din Bucureşti. Tema acestei întruniri a reprezentat-o reforma asistenţei medicale în România, liderii PDL redactând un document strategic, care să stea la baza obţinerii banilor europeni.
Tinerii din Partidul Democrat Liberal au participat, în perioada 29-31 octombrie 2012, la Şcoala Politică Regională, intitulată ,,Măsuri asumate. Comunicare şi politici publice ale doctrinei populare”. Evenimentul a fost organizat la Cluj-Napoca, din banii fundaţiei „Konrad Adenauer” şi ai Institutului de Studii Populare.
Nici Fundaţia „Hanns Seidel” nu s-a lăsat mai prejos, cheltuind şi ea sume importante de bani cu şcolirea tinerilor democrat-liberali. În perioada 13-16 octombrie 2011, în Bucureşti, s-a desfăşurat Şcoala Naţională de Comunicare Politică, proiect organizat de Tineretul Democrat-Liberal şi finanţat de Institutul de Studii Populare, împreună cu fundaţia germană „Hanns Seidel”. 2011 a fost al patrulea an consecutiv în care PDL a beneficiat de banii celor de la „Hanns Seidel”, pentru organizarea acestui tip de eveniment.
Plătit din fondurile fundaţiei „Hanns Seidel” pentru a-şi lansa volumul „Noua şcoală de gândire a dreptei”, a fost şi jurnalistul Cristi Pătrăşconiu, un apropiat al PDL. La lansare au participat PDL-işti importanţi, printre care şi fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei.
Fundaţia Uniunii Creştin-Sociale din Germania, Hanns Seidel Stiftung, împreună cu Fundaţia Partidului Popular European – Centre for European Studies – şi cu Institutul de Studii Populare – o fundaţie apropiată PDL, a organizat Şcoala de training pentru femeile democrat-liberale, intitulată „Respect pentru România, Respect pentru Femei”. Evenimentul a fost organizat în luna septembrie a anului curent, la Costineşti, unde au fost prezenţi lideri naţionali ai Partidului Democrat Liberal, în frunte cu Vasile Blaga.
PDL nu a fost singura formaţiune importantă din România care a beneficiat de sponsorizări ilegale din partea celor două fundaţii. Ministere cruciale pentru funcţionarea statului au fost îmbibate de banii celor de la „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”. Ministerul Justiţiei a primit, de-a lungul anilor, sume importante de la „Konrad Adenauer”, bani utilizaţi atât pentru seminarii care vizau formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, cât şi pentru achiziţionarea diverselor echipamente de care aceştia aveau nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea. Cel de-al doilea minister esenţial pentru menţinerea ordinii de drept, care a primit bani de la atare fundații, a fost Ministerul Administraţiei şi Internelor – susținut financiar de „Hanns Seidel”. De la dotare până la antrenamente şi seminarii care aveau drept scop schimbarea mentalităţii angajaţilor MAI într-una conformă cu standardele europene, cele mai importante fonduri au venit de la fundaţiile nemţeşti. Alte două ministere la fel de importante, care au fost finanţate de „Hanns Seidel”, au fost Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii.
Începuturile fundaţiilor în România
Fundația „Konrad Adenauer” este prezentă în România încă din 1991, când a început să desfășoare activităţi de educaţie politică şi consultanţă pentru partidele de dreapta din România. Creată după Al Doilea Război Mondial, fundația poartă numele lui Konrad Adenauer, primul lider al Uniunii Creștin Democrate, coaliție de catolici și protestanți care, sub conducerea sa, a devenit formațiunea dominantă în Germania. Cancelarul Angela Merkel este membru al board-ului director al fundației care este finanțată cu banii guvernului federal și ai landurilor. Fundaţia are sute de filiale, pe tot globul, birourile naţionale acţionând ca centre de comandă pentru acţiunile de „promovare a culturii civice”, pe care Merkel – prin CDU – le întreprinde. Fundația își susține „proiectele” din diverse state, cu sume ce variază între 100 și 200 de milioane de euro.
Relaţia „Konrad Adenauer” – „Hanns Seidel” – Traian Băsescu
Inițial, cele două fundații au fost promotoare ale PNȚCD și UDMR, pompând sume importante în cele două formațiuni, ajutându-le să intre în marea familie a PPE, cu statut de observator până la aderarea României la UE. După anul 2000, când neintrarea în Parlament a țărăniștilor a dus la degringolada din PNȚCD și la destructurarea formațiunii creștin-democrate, situație la care Traian Băsescu a contribuit din plin, fundațiile hegemonice germane au realizat că au nevoie în România de un reprezentant politic mai puternic. Atenția lor s-a îndreptat către PD, reprezentant, la acea vreme, al Internaționalei Socialiste, dar care, cu un Traian Băsescu la conducere, putea fi adus în sânul PPE. Pentru popularii europeni, care, la alegerile din 2008, doreau să-și consolideze poziția în Parlamentul European, relaţia cu liderii PD a devenit extrem de importantă. Popularii europeni și reprezentanții celor două fundații și-au intensificat demersurile, astfel încât, în 2006, formațiunea condusă de Emil Boc a decis că poate trece de la doctrina social-democrată, la cea populară. După aderarea României la UE, în ianuarie 2007, PD – devenit ulterior PDL, a ajuns membru cu drepturi depline al PPE, alături de UDMR și PNȚCD.
În ultimii doi ani, cele două fundații au ajuns la concluzia că trebuie să se orienteze către un alt personaj politic – desigur, tot un reprezentant al PDL -, care ar putea fi candidatul dreptei la alegerile prezidențiale din 2014. Coincidență sau nu, în octombrie 2010, la o zi după vizita Angelei Merkel în România, Baconschi și-a lansat la București, cu mare tam-tam, Fundația Creștin Democrată, unde președintele de onoare al Fundației „Konrad Adenauer” a fost invitat de onoare. Se pare că FCD este finanțată cu bani frumoși atât de „Konrad Adenauer”, cât și de „Hanns Seidel”, însă ambele fundații neagă că ar avea vreo legătură financiară cu fundația fostului ministru de Externe.
Băsescu, ochit din epoca CDR-ului
Alegerea popularilor europeni nu a fost întâmplătoare. În pofida opoziției manifestate la început de PNȚCD și UDMR, popularii europeni au optat pentru partidul condus, până în 2004, de Traian Băsescu, personaj cunoscut multor lideri occidentali încă din timpul guvernării CDR, perioadă în care nu a fost doar ministru al Transporturilor, ci și împuternicit al Guvernului României în relațiile cu FMI și Banca Mondială, negociind toate acordurile păguboase de privatizare de la acea vreme.
Despre implicarea fățișă a Germaniei, implicit a cancelarului Angela Merkel, în proptirea lui Băsescu, la referendumul din 2012, nu s-a vorbit doar acum. Același lucru s-a spus și în 2009, după realegerea sa pentru încă un mandat de cinci ani, când a fost invocată teza implicării Berlinului în asigurarea menținerii lui la Cotroceni. Un rol major l-a jucat și atunci fundația „Konrad Adenauer”, care i-a dat o mână de ajutor candidatului Băsescu, prin tot felul de acțiuni menite să promoveze imaginea candidatului democrat-liberal. În acest sens a fost organizat Forumul „România în anul 2020 – perspective de viitor”, unde invitat de onoare a fost „Excelența Sa, Președintele României, Traian Băsescu”. Fundația „Hanns Seidel” și-a adus, la rândul său, aportul, organizând, în noiembrie 2010, la Bruxelles, – în colaborare cu MAI -, o masă rotundă pe tema „progresele României pentru aderarea la Spațiul Schengen”, unul dintre obiectivele majore ale lui Băsescu în campania electorală.
Baconschi, pe mărci germane
Fundațiile care au spart gheața la începutul anilor ’90, punând printre primele piciorul în România, au fost „Konrad Adenauer”, legată ombilical de partidul CDU (Uniunea Creştin-Democrată), partid aflat la putere în Germania, și Fundaţia „Hanns Seidel”, conexată la Uniunea Social Creştină (CSU), ambele think-tank-uri oficiale ale Partidului Popular European. În ultimii 20 de ani, cele două fundații au devenit tot mai active în state precum Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Ucraina, acordând suport substanțial liderilor politici agreați sau furnizând asistență unor asociații „de elită”, care se pretind a fi „vocea” opiniei publice. Ambele au tradiție în a desfășura un lobby intens în statele est-europene, așa cum s-a întâmplat și în România, mai întâi prin sprijinul acordat PNȚCD și UDMR. Ulterior „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” s-au implicat masiv în susţinerea lui Traian Băsescu – inclusiv la alegerile prezidențiale din 2009 – a PDL-ului, a Institutului de Studii Populare al democrat-liberalilor şi a Fundaţiei Creştin Democrate (FCD), conduse de Teodor Baconschi. Ambele oferă burse pentru studenții români, cu scopul clar de a forma o elită care va lucra, în cele din urmă, pentru interesele germane din România.
PPE în România şi în Europa
Prin bunăvoința guvernului de la Berlin, milioanele de euro intrate în conturile fundațiilor afiliate celor mai importante partide politice din Germania sunt puse apoi la dispoziția grupărilor sau a partidelor politice din statele-satelit, sub forma diverselor proiecte de activități sociale, culturale sau de informare. În cazul celor două fundații – „Konrad Adenauer” și „Hanns Seidel” -, în fostele state comuniste, banii au ca destinație, în mod firesc, formațiuni și lideri care fac parte din marele partid al popularilor europeni. Pe această listă se regăsesc Boiko Borisov – premierul bulgar, Donald Tusk – șeful guvernului polonez, Iulia Timoșenko – fostul premier ucrainean, Viktor Orban – prim-ministrul ungar, cu tot cu partidele lor de centru-dreapta, dar și alte personaje politice din Europa. Tot cu suportul celor două fundații au fost propulsați la cârma Uniunii Europene doi lideri importanți ai marii familii a PPE – portughezul Jose Manuel Durrao Barroso, în 2009, pentru un al doilea mandat la șefia Comisiei Europene, precum și belgianul Herman Van Rompuy, în fruntea Consiliului European. Pentru a-și atinge scopurile, inclusiv pentru a-și asigura prezența pe scena politică a țărilor în care și-au făcut intrarea, fundațiile germane sunt dispuse să cheltuiască oricât. Dacă, spre exemplu, în anii ’90 bugetul fundației „Konrad Adenauer” era de peste 220 de milioane de mărci, din care jumătate era destinată proiectelor din Europa Centrală și de Est, în ultimii ani, fundația a ajuns să dispună de sume care variază între 100 și 200 de milioane de euro. Fundația legată de partidul Angelei Merkel și-a fixat drept principal partener politic formațiunea „Platforma Civică”, a premierului Donald Tusk, deși acest partid nu prea are nimic în comun cu democrat-creștinii, în timp ce la Varșovia există o serie de organizații creștin-democrate autentice. Politicienii din partidul lui Tusk, consilierii și miniștrii săi au fost invitați în permanență la diversele conferințe, simpozioane sau evenimente organizate pe bani frumoși de fundația „Konrad Adenauer”. De asemenea, în 2010, însuși președintele fundației „Konrad Adenauer”, Hans-Gert Pottering, și-a manifestat, în mod fățiș, sprijinul pentru candidatul Platformei Civice la alegerile prezidențiale, Bronislaw Komorowski, apreciind apartenența acestuia la marea familie a popularilor europeni.
Premierul bulgar, omul lui Merkel
Și în Bulgaria, partidele germane își exercită propria influență asupra vieții politice, prin intermediul fundațiilor legate ombilical de ele. Cele mai active sunt tot „Konrad Adenauer” și „Hanns Seidel”, al căror sprijin merge spre partidul GERB, de centru-dreapta, al premierului Boiko Borisov. Lucru care reiese chiar dintr-o cablogramă publicată anul trecut de WikiLeaks, în care șeful guvernului de la Sofia, acuzat de legături cu mafia bulgară a anilor ’90, se lăuda în fața diplomaților americani cu sprijinul pe care îl are din partea fundațiilor „Konrad Adenauer” și „Hanns Seidel”, dar și cu relația sa foarte bună cu Angela Merkel și PPE. De altfel, creștin-democrații germani l-au sprijinit pe Borisov în timpul campaniei electorale din 2009, o serie de experți ai celor două fundații ajutând logistic și financiar partidul GERB să își prezinte programul. Admirator înfocat al premierului ungar Viktor Orban, Borisov a decis anul acesta să facă o nouă lege a presei, deranjat de atacurile la adresa sa. La noul act normativ vor lucra experți ai celor două fundații germane.
Orban, medalie de la „Hanns Seidel”
Premierul ungar Viktor Orban, apropiat al CDU și CSU, are, de asemenea, legături strânse, prin partidul său FIDESZ, cu cele două fundații germane. Și în Ungaria, banii guvernului german sunt alocați pentru diversele conferințe și școli de vară la care liderii FIDESZ își expun ideile. Ca semn al relațiilor foarte bune dintre politicianul maghiar și fundațiile germane, în 2001, Orban a primit din partea fundației „Hanns Seidel” premiul . În 2003, grație fondurilor unor ONG-uri controversate – precum Open Society, al magnatului american George Soros – și mulțumită fundațiilor germane, așa-numitele „revoluții portocalii” au dat pe mâna Occidentului fostele state sovietice Georgia și Ucraina. Fundațiile germane au legături strânse cu partidul fostului premier Iulia Timoșenko, pe care l-au ajutat să intre în familia PPE. Caracatița finanțărilor germane a ajuns și în Slovacia, unde cele două mari fundații s-au implicat în susținerea unor entități politice, încălcând astfel legislația țării, care interzice partidelor să primească fonduri din partea unor organizații străine.
Romania are numeroase probleme create de Soros si FMI si de toata clasa politica subjugata acestor straini criminali si escroci.
Nu sunt locuri de munca si bani pemntru cetateni romani, dar sunt bani pentru straini care sunt adusi la studii gratuite in Romania, burse, cazare, transport, rechizite si manuale gratuite,vezi ACAB si copii nostri sunt vanati la examene cu jandarmi si politisit si procurori si dupa ce termina stuidiile sunt muritori de foame pe strada fara serviciu si salariu si fara nici o speratnta si fara nici un viitor, asa cere Israel-Soros si Ungaria-Tokes si mai mult, acestor tineri straini statul roman le mai finanteaza si PLSNITARII, respectiv: asociatii, fundatii, ONG-uri, IMM-uri ori ale kominternistilor-comunistiulor NKVD-KGB, GDS-Tismaneanu sau ICR-Patapievici ori Forta Civica -Pippidi si Putin a recunoscut ca aceste PLOSNITARII particulare sunt agentii de informatii pentru occident, Israel si America.
NU SUNT BANI PENTRU ROMANI, dar sunt bani pentru asociatii, fundatii, ONG-uri, IMM-uri romanesti si straine si pentru jurnalisti, scriitori si sportivi straini, lucru recunoscut de numerosi consilieri de la Primaria Municipiului Bucuresti, asa cere Israel-Soros si Ungaria-Tokes si mai mult, se inchid scoli si spitale si se reduc salariile si pensiile si se scumpesc toate energia si gazele si lumina si benzina si alimentele, dar avem bani pentru straini, sa-i finantam cu 200 000 de euro lunar daca angajeaza 2 romani si pe urma le da un sut in cur si angajeaza alti 2 romani si primesc 200 000 de euro si apoi le da un sut in cur romanilor si angajeaza alti doi romani si asa mai departe.
Basescu cand era ministrul transporturilor scria pe toate drumurile si pe toate gardurile: AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA!, iar de cand este presedinte nu a schimbat zicala si lozinca si o spune zilnic de 8 ani de zile: AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA!, adica la straini si la PLOSNITARIILE lor.
Stie Basescu ce zice, doar e CORSAR si marinel. Da, dar banii nostri acum sunt la straini si la PLOSNITARIILE lor din Romania si pentru romani nu sunt bani pentru salarii si pensii si medicamente, asa cere Israel-Soros si Ungaria-Tokes.
Multi jurnalisti, analisti pulitici si chiari politicieni-pulitici sustin ca in Romania e DEMOCRATIE. Eu personal nu stiu ce este aceea Democratie, poate e bine sau rau, poate e o vaca sau un bou, dar eu vad foarte bine si foarte clar ca masoni conduc Romania, respectiv satanisti si fascisti conduc Romania, adica corupti si mincinosi pulitici, cei care in campania electorala spun una si cand ajung la ciolan fac ce spun straini Soros si FMI si Israel si Tokes sau se incoloneaza la Ambasada SUA sau Israel sa primeasca ordine si Romania a scapat de COMUNISM si a trecut la o societate MASONICA FASCISTA SCLAVAGISTA.\
NU SUNT BANI PENTRU ROMANI! Dar, sunt bani pentru tortionari si criminali cei care au ucis milioane de romani fara mila si in acest caz putem vorbi de regele Mihai un escroc si un asasin al natiei si pentru el sunt bani si-i finantam infiintarea de PIATETE si ii fabricam si monumente ca doar a facut si fapte bune sarcul, a implementat si COMUNISMUL in Romania si a DEPORTAT milioane de civili si militari romani in Siberia Stalinista-Bolsevica in perioada MONARHISTA 1944-1947, perioada de care refuza sa vorbeasca ACADEMIA ROMANIA sau cei cu PAMPERSI la CUR ori ANALISTI PULITICI si jurnalisti si POLITICIENI-PULITICI.
Romania se imprumuta la Soros si FMI sa-i finateze pe Soros si FMI si actiunile lor criminale planetare. Romania a intrat in NATO si M-UE sa finateze actiunile militare si teroriste ale evreilor pe Terra, vezi Siria azi si Romania in 1989.
Cine nu crede sa priveasca M-UE infiintat de evrei pentru evrei, adica romani se imprumuta la evrei si-i finanteaza pe evrei si Israel, asta chiar e CACEALMA pe fata si romani executa ordinele evreilor in Romania.
Cine nu crede sa priveasca: M-UE finanteaza statul Israel si Israel nu e membru M-UE, ci doar conduce si dirijeaza M-UE si mai mult, Romania finanteaza actiunile militare ale M-UE in Africa, vezi actiunile jandarmilor romani in Africa.
Pardon, pentru asta a fost infiintat M-UE?
VESTE TERIBILĂ pentru milioane de părinţi din România. DIN CAUZA LIPSEI BANILOR, copiii lor vor suferi. Înainte de toamna tîrzie a anului 2004, nimic din manifestările sale publice nu permitea alegătorilor români să vadă în Traian Băsescu, cel care avea să devină preşedintele României, un fanatic partizan, fără rezerve şi nemotivat sau argumentat politic, al intereselor planetare ale Statelor Unite ale Americii. Mai mult, pe alocuri, unii membri marcanţi ai partidului căruia îi era preşedinte, Partidul Democrat, opinau în favoarea retragerii trupelor româneşti „de ocupaţie” din Irak. Cu toate acestea, pentru cei atenţi sau informaţi, existau destule semnale că Băsescu, deşi fusese cîndva un critic acerb al afacerilor de genul Bittner-Petrache (off… Bittner, afaceristul evreu cu cetăţenie americană şi română, atît de apropiat de „frumoasa” sa consilieră Elena, de mai tîrziu), are o puternică apropiere de americani şi de evrei. Încă de pe vremea lui Ceauşescu, cînd comanda cel mai mare petrolier românesc, de 157 mii tone, Traian Băsescu lucra indirect, sub comanda Statului Român, pentru israelieni. Protejat de Flota a 6-a a SUA, la începutul anilor ’80, comandantul Băsescu alimenta cu petrolierul său, în cel mai mare secret, Armata de Sud a Israelului, care invadase sudul Libanului, furnizîndu-i într-un punct tainic al ţărmului Mediteranei, motorina necesară tancurilor angajate în conflictul militar (Istoria a fost recunoscută de Traian Băsescu. Şi între cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor, dar mai ales imediat ce cîştigă alegerile cu 51% din voturi, pe 13 decembrie 2004 Traian Băsescu clama public politica ce înţelegea să o imprime României: Vreau o axă Washington-Londra-Bucureşti, precizînd că „cel mai important element în ceea ce priveşte politica externă va rămîne consolidarea relaţiei de parteneriat strategic cu SUA şi Londra”. De ce a fost inclusă şi Anglia în Axa lui Băsescu, cînd este evidentă subordonarea exclusivă a României către politica americanilor? Chiar istoric vorbind, traseul cuceririi lumii de către finanţele evreieşti a însemnat instalarea Rothschildzilor (şi a bancherilor aliaţi lor) mai întîi la Londra, şi abia mai apoi în SUA. „Poate (că Londra) a fost aleasă (de Băsescu ca punct al axei) . Şi pentru a-şi demonstra fermitatea poziţiei de afiliere la politica belicoasă a acestor lideri ai mondializării (fideli ai iudaismului sionist totodată), în 30-31 ianuarie, Traian Băsescu efectuează prima sa vizită oficială bilaterală, în calitate de preşedinte al României, în Marea Britanie, motiv pentru Quinton Quayle, ambasadorul Angliei la Bucureşti, să afirme că: „Ideea privind axa Bucureşti-Londra-Washington nu este una retorică, ci este vorba despre un parteneriat strategic, o cooperare practică, din care vrem să facem un exemplu de succes”. Vizita lui Băsescu la Londra fusese de fapt aranjată de ministrul externelor româneşti, de Răzvan Ungureanu – după cum se lăudase chiar acesta în faţa presei, în 20 ianuarie -, Ungureanu fiind de mai mulţi ani membru al cîtorva organizaţii evreieşti „de studiu” din Londra. În ce a constat „parteneriatul practic” al axei, cu ocazia acestei vizite? În „oamenii de afaceri britanici” ce i-au cerut lui Băsescu consolidarea afacerilor lor româneşti, asigurarea premierului Tony Blair de către Băsescu privind menţinerea prezenţei militare româneşti în Irak şi Afganistan, ca şi discuţia despre achiziţionarea de către Marina Română a celor două fregate britanice casate. Aspectul incredibil al întîlnirii de la Londra este faptul că preşedintele român, mai sionisto-american se pare prin declaraţiile ce le făcea pentru angajarea Angliei şi României pe orbita de interese a SUA.
În 1981, Traian Băsescu a susţinut examenul de Comandant de navă, care a fost o simplă formalitate (încă din şcoală era racolat ca informator al Securităţii), durînd numai 5 minute, după care a primit comanda navei Argeş. După numai 3 ani, în 1984, Traian Băsescu trecea ca informator în reţeaua Centrului de Informaţii Externe al Securităţii, în subordinea col. Silvian Ionescu din cadrul Direcţiei a l-a. În această perioadă, i s-au încredinţat misiuni secrete, comandînd transporturile speciale din Marea Mediterană pentru armata israeliană, la selecţia sa contribuind şi legenda originii sale evreieşti (neverificată; tatăl său real, neoficial, nefiind cpt. Băsescu, ci un evreu emigrat în Israel, cînd el era prunc).
În 1987, Traian Băsescu este numit şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers, Belgia, unde îşi desfăşoară activitatea sub directa coordonare a aceluiaşi Silvian lonescu, care conducea la acea data Serviciul I (Belgia-Olanda-Luxemburg) din Direcţia l-a a CIE (În această perioadă Traian Băsescu a transmis preponderent informaţii economice cu privire la activităţile din porturile maritime Anvers şi Roterdam, dar şi informaţii cu privire la echipajele navelor care acostau în aceste porturi, precum şi despre membrii personalului diplomatic român din ţările respective). În vara anului 1988, Traian Băsescu a fost retras temporar de la Anvers, pentru a participa la un „instructaj” de două luni la şcoala de ofiţeri M.l. de la Băneasa (celebra „şcoală de ofiţeri de Securitate”).
La începutul lui ’89, în ascensiunea profesională a comandantului Băsescu intervine o „sincopă”. În martie, el este rechemat în ţară, fiind acuzat de grave nereguli în administrarea fondurilor NAVROM. Ţinînd cont de legislaţia din acea vreme şi de gravitatea faptelor de care a fost acuzat, numai susţinerea din partea Securităţii a făcut ca Traian Băsescu să fie sancţionat doar administrativ, fără a suporta şi „rigorile legii”. El a fost menţinut ca angajat al NAVROM Constanţa, fără să mai primească însă nici o însărcinare pînă la Revoluţie.
În 22 decembrie 1989, ofiţerul de Securitate Silvian lonescu, care îl avusese în subordine pe Traian Băsescu, „s-a infiltrat printre revoluţionarii din faţa Comitetului Central”, a intrat în anturajul lui Dan losif şi, ulterior, al lui Gelu Voican Voiculescu, reuşind ca, în ianuarie 1990, să fie numit secretar executiv al „Frontului Salvării Naţionale” (FSN) (Alegerile de la sfîrşitul anului 2004, l-au găsit pe Silvian lonescu alături de Traian Băsescu, ca secretar executiv al PD).
Imediat după Revoluţie, Traian Băsescu a fost numit director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor. Pentru a obţine această importantă funcţie, el s-a bucurat de recomandarea şi susţinerea secretarului executiv al FSN, Silvian lonescu, ca şi a vechiului său prieten, Călin Marinescu, zis Şogunul, pe atunci preşedinte al Consiliului FSN Constanţa (şi care avea să fie apoi cea mai acuzată persoană pentru vînzarea frauduloasă a flotei comerciale a României, alături de Traian Băsescu).
Angajîndu-se politic într-un anturaj de evrei din jurul lui Petre Roman, dar şi cu securiştii săi în spate, în 1990 Traian Băsescu a urcat rapid în funcţii, de la director în minister, la subsecretar de stat şi, de la începutul anului 1991, la cea de ministru al Transporturilor, în care a rămas pînă în 1992, inclusiv, revenind la finele lui 1996.
În 1992, cînd s-a produs scindarea FSN în două tabere (Cum avea să devină şi Băsescu mai tîrziu, Petre Roman era un adept al teoriilor lui Sörös privind transformarea economiilor fostelor state socialiste prin aplicarea distrugătoarei „terapii de şoc” – reforme rapide, dure şi anti-sociale. În acest context, ca prim-ministru al României, el adoptă măsuri dure asupra mineritului, provocînd mineriada din septembrie 1991, cînd minerii lui Miron Cozma au asediat sediul guvernului din Bucureşti, iar Ion Iliescu, speriat, l-a destituit pe Roman. Gelu Voican Voiculescu, vicepremier, mason şi membru al „Comisiei parlamentare de prietenie cu statul Israel” la acea vreme, avea să arate atunci în Parlament că mineriada din septembrie a fost, de fapt, un „puci antisemit”, condus din umbră de publicaţia „antievreiască” Europa şi de Ilie Neacşu, directorul ziarului, ce avea un mare tiraj la începutul anilor ’90, şi care acuza public că România e condusă de către un grup de evrei în frunte cu Petre Roman impus lui Iliescu de către Brucan. Din jurul lui Ion Iliescu sau a lui Petre Roman, Traian Băsescu a ales tabăra Roman, în care s-a refugiat şi majoritatea evreilor din Frontul Salvării Naţionale, noua grupare – numită FSN-PD (Partidul Democrat de mai tîrziu) – fiind văzută de unii ca un partid condus de evreii clandestini. În cei 3 primi ani ai lui Băsescu la Ministerul Transporturilor (1990-1992), zic ne-prietenii săi, nu s-a rezolvat din „problemele transporturilor româneşti” decît cumpărarea a două aeronave Airbus de către Petre Roman, într-o afacere din care s-a încasat un comision de 1,3 milioane dolari SUA.
În schimb, Traian Băsescu a apărut ca activînd în această perioadă în mijlocul unei vaste reţele, alcătuită din înalţi funcţionari din Ministerul Transportului, în fruntea cărora s-a aflat bunul său prieten Călin Marinescu (Şogunul), dar şi din firme româneşti şi, mai ales, străine care au obţinut sute de milioane de dolari din exploatarea şi valorificarea Flotei Române. Este perioada în care a dispărut mai mult de jumătate din flota maritimă a României, cealaltă parte dispărînd şi ea, în ministeriatul lui Aurel Novac (care s-a plîns la ieşirea de la ancheta Parchetului Anti-Corupţie că va vorbi cum a fost presat de cineva de sus…, de Adrian Năstase s-a scris) ca şi în a doua perioadă de ministeriat al lui Traian Băsescu, cu aportul determinant al Fondului Proprietăţii de Stat (Radu Sîrbu şi echipa sa).
Prima etapă a acestei „uriaşe operaţiuni de spoliere a avuţiei naţionale, cum a fost numită, a fost afacerea Petromin (România)-Klaveness (Norvegia), prin care 18 dintre cele mai moderne nave româneşti au fost făcute practic cadou firmei norvegiene, care la data semnării contractului cu Petromin era în pragul falimentului, nemaiavînd în dotare decît cîteva vrachiere şi nave multifuncţionale ( Nu există informaţii despre vreun comision încasat personal de Băsescu dar, în urma afacerii Petromin – Klaveness, Traian Băsescu a primit diploma de absolvent al cursurilor avansate de Management în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca „bursier” al statului norvegian).
Afacerea cu Torvad Klaveness Group a constat în înfiinţarea, la 11 iunie 1992, de către Statul Român a „holdingului” Petromin Overseas Inc. şi a încă 16 „societăţi de navă unică” în Liberia, prin care norvegienii intrau în posesia dreptului de proprietate asupra navelor româneşti, la valoarea de 1 $ (un dolar). Confirmarea falsului (privind valoarea navelor) este relevată de rapoartele întocmite în Norvegia pentru anii ’92-’93 de „holdingul” Petromin Overseas, din care rezultă că navele vîndute cu 1 dolar bucata apar în bilanţul contabil anual ca mijloace fixe, cu o valoare de 206,4 milioane de dolari. Acţiunile Statului Român din holding au fost la rîndul lor pierdute, căci, fiind puse gaj la banca norvegiană Cristiania din Oslo, au fost executate de norvegieni.
Traian Băsescu, pe atunci subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost semnatarul convenţiilor cu partea norvegiană şi a participat ca negociator, din partea Statului Român, la măritişul flotei. Ce ştim e că negociatorul norvegian, Knut Hartman, a înşfăcat, pentru prestaţiile sale, 600.000 USD. Traian Băsescu s-a ales numai cu o bursă de studii?
După metode mai mult sau mai puţin asemănătoare, din 1990 au dispărut şi celelalte nave româneşti aparţinînd companiilor Romline şi Navrom. Dispariţia Flotei României a însemnat una dintre cele mai oneroase afaceri de după 1989, ce s-a soldat cu prejudicii totale, estimate între 600 de milioane şi 3 miliarde de dolari pentru Statul Român.
În sfîrşit, în 2005, pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ajuns şi „Dosarul Flota” (4539/2004). Dosarul fusese instrumentat de PNA şi, alături de Traian Băsescu, care deţinuse una dintre cele mai importante poziţii la momentul vînzării flotei, au mai fost inculpate alte 80 de persoane, printre care şi alţi doi foşti miniştri ai Transporturilor, ca şi Radu Sîrbu fostul preşedinte al FPS etc. Dosarul a fost restituit la Parchetul Naţional Anticorupţie, „avînd în vedere neregularitatea actului de sesizare a instanţei”, chichiţă bazată, vezi Doamne!, pe faptul că „procurorii anticorupţie nu aveau competenţă în acest dosar, la care au început să lucreze, într-un moment în care PNA se afla „în afara legii”, întrucît nu funcţiona pe lîngă o instanţă de judecată, aşa cum prevede Constituţia şi legislaţia.penală” (în Decizia ICCJ a fost invocat şi „viciul de procedură” că rechizitoriul nu a fost semnat de către procurorul general al PNA, ci de adjunctul acestuia).
„Greşeala” procurorilor s-a remediat automat, tot în 2005, cînd PNA a devenit Departamentul Naţional Anticorupţie, în subordinea Parchetului General de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă toţi, absolut toţi procurorii care au lucrat la dosar (Gheorghe Suhan, Vasile Drăghici, Ioan Hotel, ca şi şeful acestora, Amarie) au fost îndepărtaţi din funcţii, iar dosarul nu s-a mai întors la nici o instanţă.
Să nu uităm că Marin Voicu, înalt magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, favorit al numirii pe funcţia de preşedinte al Curţii, era o mai veche cunoştinţă a „Dosarului Flota” şi al lui Traian Băsescu. Cînd era şef al Secţiei Penale a Tribunalului Constanţa, Marin Voicu a mai ajutat o dată la blocarea Dosarului Penal al „Şogunului” Călin Marinescu (subaltern al lui Băsescu în Ministerul Transportului), în timp ce fiica sa, Daiana Voicu, era directoare la firma Global Bussines Group a lui Philip Bloom (prietenul şi colaboratorul de „proiecte” al dlui Băsescu), care funcţiona, în acei ani, chiar în Ministerul Transporturilor. Academia Caţavencu chiar a publicat, în 1997, o fotografie (pe care noi i-am oferit-o) cu Traian Băsescu alături de o delegaţie GBG, stînd lipit de Daiana Voicu. Tot în această perioadă, liniile aeriene ale Statului Român, Tarom, au ajuns în pragul falimentului nedeclarat, prin înglodarea în datorii, situaţie din care nu a ieşit prea bine nici pînă azi. Căile Ferate Române au fost divizate în mai multe sub-companii, fapt ce nu a dus la eficientizarea activităţii, ci doar la distribuirea de funcţii de directori mai multor clienţi politici, compania rămînînd în toată această perioadă pe primul loc pe lista datornicilor la Bugetul Statului şi regia cu cele mai mari pierderi din exploatare, iar, în ceea ce priveşte compania TAROM, aceasta este una din afacerile realizate de ministrul Traian Băsescu cu Phillip Bloom.
În momentul cînd Traian Băsescu revenise la minister în 1996, Aeroportul Otopeni era împînzit de free-shop-uri (duty-free), controlate din umbră de israelieni. Este vorba de celebra firmă EDF a numitului Weil, a cărei pază era asigurată în chiar aeroportul românesc de un fost ofiţer israelian, Marko Maximilian Katz (După 1990 Marko Maximilian Katz a funcţionat ca şef de dispozitiv „Security” la Cazinoul Bucur din Bucureşti (din incinta restaurantului Casa Bucur, unde patrona capitalul israelian). Totodată, Katz devenise şef al dispozitivului „Security” pe reţeaua magazinelor „duty-free” EDF, conduse de Weil, în Aeroportul Otopeni, poziţie strategică. În prezent, Katz este şeful Anti-Defamation League (sub-agenţie B’nai B’rith) pe România, vînînd românii cu atitudini ce deranjează anumite interese evreieşti. Astfel, în 2005, el i-a confecţionat un Dosar Penal d-lui Şerban Suru, şef al Mişcării Legionare Arhanghelul Mihail.
În februarie 1997, Departamentul de Control al Guvernului (condus de Valerian Stan) constată că afacerea EDF-Otopeni nu este legală, în fruntea fraudelor fiind aceea că spaţiile comerciale ale Aeroportului Otopeni, asociat cu EDF, constînd în capital social în natură, au fost subevaluate la sînge. „Raportul Departamentului de Control a fost înaintat Ministerului Transporturilor şi Ministrului Finanţelor, respectiv secretarului de stat Dan Ruşanu, în februarie ’97, unde n-au avut succes. Motivul? Între Băsescu şi Weil este o anume legătură, al cărei nume conspirativ este Ptelia-Tomis, iar între Ruşanu şi Weil este iarăşi o legătură, înnodată în februarie ’98, la Saint Helier, în Insulele Canalului, unde este înregistrată firma EDF.” Acest pasaj, citat din presa din aprilie 1998, indică faptul că legătură între Traian Băsescu şi Weil avea numele „Ptelia-Tomis”. Aluzia era inteligibilă numai pentru cei iniţiaţi în dubioasele privatizări ale epocii. Legătura lui Băsescu cu marea finanţă israeliană fusese consolidată, în primăvara lui 1997 cînd, ca ministru al Transporturilor, el îi făcuse o vizită particulară la Londra ultra-magnatului israelian Sammy Ofer, la reşedinţa acestuia, în compania lui Philip Bloom. La scurt timp, prin manevre ilegale, complexul comercial Tomis din Constanţa era atribuit off-shore-ului Ptelia, creat de Ofer în Cipru, directoare post-privatizare fiind numită de Ofer tînăra Daiana Voicu (directoare şi la firma lui Bloom, GBG, cea cu sediul în Ministerul Transporturilor), fiica magistratului Marin Voicu, pe atunci şef al Secţiei Penale a Curţii de Apel Constanţa, unde se judeca un Dosar Flota, inculpat fiind tovarăşul lui Băsescu, celebrul „Şogun” (Evrei originari din România, familia Ofer este, totodată, proprietara uneia dintre cele mai mari flote de nave de agrement din lume. Cînd despre dubioasa privatizare a magazinului Tomis a început să se scrie în presa constănţeană, subiectul a fost brusc întrerupt, Ofer cumpărînd publicitate în toată presa locală. Peste ani, primarul Mazăre, pe atunci proprietar al ziarului de opoziţie „Telegraf“, ţipa că cercetarea sa penală de către Parchetul Anticorupţie privind implicarea în favorizarea unor privatizări constănţene, pentru care a primit cadou un yaht, ar fi abuzivă, deoarece el nu fusese funcţionar FPS, ci doar deţinuse un ziar.
Din presa centrală s-a implicat atunci „Biroul de Investigaţii” al Academiei Caţavencu, ce avea informaţii despre toată tărăşenia «trucarea licitaţiilor». După publicarea unei prime note în săptămînalul bucureştean «în care se arăta şi despre muşamalizarea Dosarului Flota de către magistratul Marin Voicu, noua directoare de la Tomis, Daiana Voicu prietenă şi cu Traian Băsescu, prin Philip Bloom, ea îşi petrecuse şi un sejur pe un yaht al bătrînul Ofer, împreună cu acesta», se închide în birou pînă a doua zi dimineaţă, ocupîndu-se cu cîteva sticle de whiski şi cu telefoanele. Cînd, peste cîteva zile, ziaristul Iulian Tănase «colaborator al lui Cornel Ivanciuc la Biroul de Investigaţii» venea la Constanţa Pentru a-şi contacta sursele, el avea să fie urmărit cu maşina de către Daiana şi tatăl ei, Marin Voicu).
La Tarom era atunci director Gh. Răcaru, numit chiar de Băsescu. Acest Răcaru era însă un infractor acoperit, după cum arăta chiar presa vremii: „Lunile de muncă ale anchetatorilor de la Direcţia de Cercetări Penale ale Poliţiei Capitalei au fost finalizate în 47 de dosare, care au fost blocate, prin ordin de sus”, constata Ultima Oră în 5 mai ’98, referindu-se la activitatea directorilor de la Otopeni, Gh. Răcaru şi Nicolae Brutaru, legată de „comisioane şi afaceri necurate, furturi ale boss-ilor”. Credincios lui Băsescu, şi Răcaru, la rîndul său, va marşa la afacerea acestuia (ca ministru) cu Philip Bloom privind achiziţia celor 5 aeronave Boeing pentru 110 milioane de dolari.
Cît despre cum înţelegea în acea epocă Traian Băsescu să blocheze acţiunile penale împotriva oamenilor săi, a reieşit în 2005, cînd Mugur Ciuvică a făcut publică înregistrarea unei convorbiri telefonice din 1998, dintre ministrul Băsescu şi consilierul prezidenţial de la Cotroceni, Dorin Marian. Ministrul Băsescu tuna şi fulgera împotriva ministrului de Interne Dudu Ionescu, care nu îl anunţase că Poliţia îl va aresta pe un prefect al Partidului Democrat. În realitate, Dudu Ionescu nu avusese nici un amestec, afacerea fiind a poliţiei locale. La Bucureşti, însă, altfel stătea situaţia, aici, mai ales Dosarele Penale de la Poliţia Capitalei ce atingeau oamenii PD-ului, fiind cu perseverenţă blocate cu ajutorul Procuraturii.
Ce mai politician!
Puternicul capital politic şi l-a construit Traian Băsescu în 1996, cu cîteva luni înaintea alegerilor parlamentare, cînd fiind acuzat de adversarii politici că este principalul vinovat pentru dispariţia Flotei României, a făcut un gest spectaculos, demisionînd din funcţia de deputat, renunţînd astfel la imunitatea parlamentară şi „punîndu-se la dispoziţia Justiţiei („în realitate – se scrie în Armaghedon Băsescu – acest demers politic, care i-a atras foarte multă simpatie în rîndurile electoratului, a fost foarte bine calculat, Traian Băsescu ştiind foarte clar că timpul scurt rămas pînă la alegeri, nu permitea organelor de anchetă să definitiveze un dosar extrem de amplu cum era şi este Dosarul Flota. Mai mult decît atît, Traian Băsescu a obţinut numirea ca director de campanie electorală al lui Petre Roman, şi primul loc pe lista de candidaţi ai PD pentru Camera Deputaţilor, în judeţul Vaslui. În acest mod, Traian Băsescu şi-a asigurat o altfel de imunitate, ştiind foarte bine că nici un organ de anchetă nu va avea curajul să-l aresteze pe directorul campaniei electorale a unuia din primii 3 candidaţi la Preşedinţie, şi pe unul dintre cei mai mediatizaţi candidaţi ai opoziţiei din acea vreme, în condiţiile în care toate sondajele indicau că PD-ul va participa la guvernare după alegerile din 1996″).
Ajuns din nou ministru (al Transporturilor, bineînţeles), din 1997 Băsescu s-a remarcat, rapid, ca vîrful de lance al PD-ului, în lupta cu colegii din coaliţia guvernamentală. Prima sa victorie importantă a fost schimbarea prim-ministrului Ciorbea, în primăvara anului 1998, acţiune ce o începuse din decembrie 1997, prin declanşarea crizei guvernamentale, supărat că Valerian Stan (şeful Corpului de Control al Primulul-Ministru) cerceta oficial afacerile personale ale miniştrilor, inclusiv pe ale sale. El a ştiut să exploateze foarte bine această victorie asupra lui Valerian Stan şi Victor Ciorbea, asigurîndu-şi o imagine de luptător pe scena politică românească, locul 2 în partid, dar mai ales locul 2 în noul guvern condus de Radu Vasile, care prin Băsescu a fost mai apropiat de miniştrii Partidului Democrat, decît de propriul partid (PNŢCD), cu care s-a aflat în scurt timp în război. La începutul anului 2000, în vizorul lui Traian Băsescu ar fi intrat preşedintele Partidului Democrat, Petre Roman, cu care a avut mai multe dispute publice, alimentînd astfel ideea că el este de facto numărul 1 în partid. Din acel moment, debarcarea lui Petre Roman din fruntea PD a fost o problemă de timp. Iar Traian Băsescu, care şi-a făcut o formidabilă campanie, a devenit primar al Bucureştilor, în mai 2000. El îi urma fostului primar ţărănist Viorel Lis, a cărui imagine de curvar prost (care şi-a distrus o căsnicie pentru a avea aventuri plătite regeşte cu femei ce-i puteau fi fiice sau chiar nepoate) determinase bucureştenii să-l voteze pe biciuitorul de ţărănişti, fostul ministru pedist al Transporturilor, impulsivul Băsescu.
Mai trebuie spus că Băsescu a exploatat la maximum efectul de surpriză, înscriindu-se în ultimul moment (5 mai 2000), în cursa pentru Primărie, apărînd astfel ca un candidat surpriză al PD-ului. (La fel avea să procedeze şi cu candidatura la preşedinţie, în 2004). În acest fel, adversarii politici nu au avut timp să-şi încarce armele campaniei negative împotriva sa. Puţini sînt cei ce ştiu că Băsescu s-a folosit în toată perioada „de la primărie” de o echipă de consultanţi israelieni conduşi de Tal Silberstein care, sondînd opinia bucureştenilor, i-a ghidat mişcările.
Totodată, Băsescu aproape s-a autoimpus la sfîrşitul anului 2000 ca director al campaniei electorale a lui Petre Roman pentru preşedinţia României, poziţie din care s-a spus că „l-a sabotat pe acesta sistematic”, Roman obţinînd în toamna anului 2000 de 3 ori mai puţine voturi decît PD-ul, partid pe care Roman îl reprezenta. „Este de notorietate faptul că mai mulţi şefi de filiale ale partidului au fost sunaţi de Traian Băsescu, care le-a cerut să se concentreze exclusiv pe campania parlamentară, în detrimentul celei prezidenţiale a lui Petre Roman” (Armaghedon Băsescu).
Anul 2001 a fost anul în care Băsescu a preluat conducerea Partidului Democrat, sprijinit de liderii PD Berceanu, Duvăz, Sassu şi Simona Marinescu, căci doar el era un învingător (la Primărie), iar Petrică un învins (la prezidenţiale). La scurt timp, aproape toţi susţinătorii săi din conducerea partidului (cu singura excepţie a lui Radu Berceanu) l-au părăsit, „din cauza stilului dictatorial pe care acesta l-a impus în conducerea partidului”, s-a spus. De fapt, Traian Băsescu însuşi avea să declare: „Mi-e greu să conduc o structură în mod democratic”. Drept urmare, în iulie 1996, el a înfiinţat firma M.T. Vega Transport SRL, cu activitatea transporturi maritime. „Birourile firmei au fost stabilite în dormitorul viitorului ministru, la adresa de acasă, respectiv, Bulevardul Aviatorilor 57. Traian Băsescu nu a vrut să se încurce cu alţi parteneri şi, ca atare, societatea avea un singur asociat şi administrator (pe soţia Maria Băsescu). După toate aparenţele, numirea în postul de ministru al transporturilor i-a încurcat lui Băsescu afacerile”.
Oricum, nu se poate şti ce afaceri a efectuat ministrul Băsescu prin această firmă, deoarece M.T. Vega Transport nu a depus niciodată vreun bilanţ la Direcţia Finanţelor Bucureşti, în ciuda faptului că a funcţionat cu acte în regulă cîţiva ani, după care Traian Băsescu a abandonat-o. Prin intermediul fratelui său, Mircea Băsescu, Traian Băsescu s-a implicat în mai multe afaceri în Constanţa. În toamna anului 2000, Valerian Stan (care între decembrie 1996 şi august 1997 a condus Corpul de Control al Guvernului, ocazie cu care a făcut cercetări asupra trecutului miniştrilor din Cabinetul Ciorbea) a publicat raportul prin care constatase (ceea ce aveau să afle toţi ambasadorii la Bucureşti ai statelor membre UE) că fostul ministru al Transporturilor, Băsescu, „pentru afacerile sale private a beneficiat de circa 1 milion dolari credite externe destinate sectorului privat românesc”. Astfel, la începutul anilor ’90, şapte societăţi comerciale de pe raza judeţului Constanţa ce aparţin unor apropiaţi şi rude ale lui Traian Băsescu au beneficiat de credite preferenţiale în valută, suma totală cifrîndu-se la peste 1,2 milioane de dolari. Într-una dintre firme, soţia şi fratele ministrului Băsescu au luat importante împrumuturi Phare (cîteva sute mii de euro) cu dobîndă preferenţială (de două ori mai mică decît cea uzuală) prin Banca Agricolă (înainte ca aceasta să se fi privatizat). În iulie 1997, cel puţin această firmă a familiei ar fi beneficiat de prevederile OUG 43, fără a mai rambursa în întregime creditele luate de la bancă. Băsescu i-a intentat imediat proces penal de calomnie lui Stan, care a fost condamnat de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, deşi aceasta adusese ca probă în timpul procesului un contract de creditare din partea Băncii Agricole pentru o firmă ce aparţinea fratelui lui Băsescu, Mircea, în valoare de aproape 200.000 de dolari. Cu toate că Stan a cerut instanţei să solicite Băncii Agricole relaţii despre toate sumele de care beneficiaseră firmele lui Traian Băsescu şi rudele sale (sau familia), judecătoarea Daniela Grigore l-a condamnat, refuzîndu-i cererea. În recurs i s-a acceptat cererea privind solicitarea de probe din partea sucursalei din Constanţa a băncii, iar la 14 noiembrie 2001, la registratura Secţiei a II-a Penală, a fost înregistrată intrarea răspunsului primit de la Banca Agricolă, dar documentul a dispărut în aceeaşi zi (Valerian Stan, care a sesizat şi Parchetul General privind sustragerea actelor de la dosar, avea să declare: „Acest document este cel mai probabil să fi conţinut relaţii de la Sucursala Constanţa a băncii, în legătură cu 6 din cele 7 societăţi comerciale care au sediul pe raza judeţului Constanţa şi despre care eu am spus că aparţin unor apropiaţi şi rude ale domnului Băsescu şi au beneficiat de credite preferenţiale în valută, pe vremea cînd el avea o funcţie de înalt demnitar”. Stan a cîştigat recursul).
Conform presei, Traian Băsescu se mai afla în bune relaţii şi cu controversatul om de afaceri Frank Timiş (omul americano-israelianului Marc Rich în România, important agent Mossad), căruia i-ar fi promis sprijin în „Proiectul Roşia Montană” încă din perioada în care era numărul 2 în Guvernul Radu Vasile, aşa explicîndu-se şi recentele sale susţineri ale controversatului proiect, alături de semnatarul afacerii, colegul său Radu Berceanu.
Mafia libanezilor „creştini” şi PD-ul
Schema generală privind „mafia arabă” din România, aşa cum apare din investigaţiile de presă şi de la foştii ofiţeri care au lucrat în structurile informative, îl arată pe libanezul Said Shehade Baaklini, ca fiind un simplu subordonat al reţelelor fraţilor Nassar şi Ghadban. Deşi sînt identificaţi cu „mafia arabă”, aruncîndu-se apropo-ul că avem de a face cu nişte musulmani, adevărul este cu totul altul. Majoritatea acestor arabi sînt libanezi creştini, care, atît în Liban, cît şi în afara acestuia, au acţionat în interesul Mossad-ului israelian. Fraţii Mike şi Eli Nassar sînt cei care, la Beirut, fiind coordonaţi şi finanţaţi de Mossad, au organizat „miliţiile creştine” libaneze, cele care în anii ’80, în colaborare cu generalul israelian Ariei Sharon (conducătorul trupelor israeliene ce invadaseră Libanul) au asasinat mii de palestinieni musulmani refugiaţi în Liban.
În aceeaşi situaţie sînt şi fraţii Wael, Thaer şi Samer Ghadban, care îşi arogă uneori o origine palestiniană. În realitate, tot libanezi, ei au fost în anii ’90 subordonaţii fraţilor Nassar în marile traficuri clandestine cu ţigări, organizate în România împreună cu Serviciile Secrete ale Armatei. Unul dintre aceşti fraţi, Samer Ghadban, în timp ce se afla în Timişoara ca student, în 1985, a ucis un student palestinian, membru al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, pe motiv că „nu-i împărtăşea convingerile politice”. A făcut închisoare în România, iar în prezent se află în Danemarca. Fratele acestuia, Wael Ghadban, fost student „palestinian” la Bucureşti (Mossad-ul folosea în vremea lui Nicolae Ceauşescu, pentru acţiunile de intimidare „palestinieni” aflaţi la studii în România. Este şi cazul fiicei profesorului Marcea (susţinător al editării Operei „anti-semite” a lui Eminescu), care, înainte ca acesta să moară în condiţii suspecte, a fost ameninţată în anii ’80, pe stradă, în Bucureşti, de doi „palestinieni”, pentru a-i transmite tatălui ei să se potolească şi să înceteze controversa publică cu rabinul Moses Rosen. Acesta este azi, patronul-partener al Ioanei Băsescu, fiica preşedintelui. Fraţii Nassar, ca şi toţi ceilalţi asociaţi arabi ai lor, au desfăşurat pe teritoriul României, după 1989, o largă gamă de activităţi ilicite, soldate cu mari prejudicii pentru Statul Român. Folosind firme fictive şi documente falsificate, eludînd vama şi organele de control financiar, infractorii din această zonă au scos din ţară sume imense de bani în valută, creîndu-şi, totodată, imperii comerciale în interior, care, în prezent, par absolut legale. Apariţia acestor traficanţi în preajma unor importante personaje ale vremii (oficiali sau rudele lor) este strict legată de cointeresarea materială a acestora. Încă din 1990 cei trei fraţi Ghadban au luat legătura cu fraţii Eli şi MikeTtestar, care abia sosiţi în România pentru a demara traficul de armament şi contrabanda cu mărfuri din Orientul Apropiat spre Europa, au avut şansa ca un „unchi” puternic şi secret din Orientul Apropiat să le şoptească cu cine trebuie să lucreze aici. Ei au intrat în legătură şi cu organele de informaţii ale Armatei şi cu Romtehnica, mergînd pînă la vîrf. Mari cantităţi de ţigări au început să intre în România, prin intermediul firmelor Palesta, Genah, Bela Iordania, Samer, Samira, etc, în mai toate cazurile eludîndu-se vama şi plata taxelor legale. Marile scandaluri legate de traficul de ţigări, cunoscutele Ţigareta 1 şi Ţigareta 2 (acestea fiind doar două transporturi din miile realizate, de fapt) au scos la iveală implicarea structurilor militare române, ca şi, fapt ce a rămas în conştiinţa publică românească, a unor „mafioţi arabi”. Dar Ţigareta 1 (ca şi majoritatea transporturilor „speciale” de la începutul anilor ’90) a fost realizată de fraţii Nassar, recruţi ai Mossad-ului, nicidecum slujitori ai vreunei cauze islamice.
La momentul cînd avea loc scandalul Ţigareta 2 (1998), fraţii Nassar îşi mutaseră centrul afacerii în Rusia, dar îşi lăsaseră sublocotenenţii să se ocupe de operaţiunile din România. Unul dintre aceştia era şi libanezul Said Baaklini, considerat în acea vreme omul de afaceri al fiului preşedintelui, Dragoş Constantinescu (a se vedea, în acest sens, şi „Cotidianul“ din 9 februarie 2000: Mecanismul filierei „Dragoş Constantinescu-Cafea“). Dar, după cum se ştie, numele lui Dragoş Constantinescu a apărut în organizarea Ţigaretei 2, alături de oameni ai SPP-ului de la preşedinţie, implicare muşamalizată (deoarece nici cololonelul Truţulescu, şeful SPP-iştilor, nu a vorbit la anchetă, preferînd să stea la închisoare). Şi pentru ca imaginea să fie completă, trebuie să mai completăm cu faptul că firma de transport aerian implicată în afacerea Ţigareta 2, Quick Aero-Service (al cărei co-proprietar şi director, Dumitru Popescu, a şi fost condamnat), era în legătură cu vice-amiralul israelian Shimo Nahor, firma aceasta efectuînd zboruri de contrabandă cu armament pe distanţa Bucureşti (Otopeni)-Khartoum, zboruri pentru care Nahor a ordonat plăţi din Geneva semnate cu numele Herşcovici Simon. (Dumitru Popescu, transportatorul Ţigaretei 2, era asociat în altă firmă, Star Wings International SA, cu Herşcovici Simon, celălalt nume folosit de Shimon Nahor, şi cu dubiosul off-shore cipriot Ocean Rack Shipping Company.) După retragerea oarecum fortuită a fraţilor Nassar din România, Nahor-Herşcovici era principalul pion desemnat de Mossad să conducă aici operaţiunile de trafic cu armament, şi, se pare, nu numai. În anturajul său apăreau lt. colonel Hary Ene din S.R.I., Kuki Borislavski (legătură şi consilier al ministrului PD-ist al Apărării Victor Babiuc, şi cumnat al lui Petre Roman), generalul Fl. Popescu, şef al Direcţiei de înzestrare a Armatei Române (implicat şi în afacerea Ţigareta 1). În acea perioadă, Babiuc îl adusese la secretariatul MAp.N pe protejatul Partidului Democrat din fruntea structurilor informative militare româneşti, Sergiu Medar, din 2005 consilier şi mîna dreaptă în probleme de Securitate de la CSAT a preşedintelui Băsescu, la Cotroceni.
Un alt personaj de care depindeau operaţiunile speciale de pe Aeroportul Otopeni era directorul operaţional Sorin Stoicescu, şef al Inspectoratului Aviaţiei Civile, care, prin intermediul firmei de protecţie şi pază Valahia, asigura şi paza aeroportului, fiind, însă, la rîndul său, un apropiat al Mossad-ului (În 1991, Sorin Stoicescu intră în relaţii deosebite cu Yehuda Tova, ofiţer de informaţii acoperit în cadrul Ambasadei Israelului de la Bucureşti şi se vede permanent cu acesta, unele surse susţin că ar părea un schimb informativ. A nu se uita atitudinea sa în cazul afacerii Bell Helicopters… În poziţia sa din Departamentul Aviaţiei Civile; Stoicescu nu a fost deloc străin de facilitarea achiziţionării unor aeronave de către Compania Tarom de la o firmă de leasing americană, administrată de cetăţeni israelieni; este acuzat de relaţii strînse de amiciţie cu numiţii: Niels Schnecker, Gyora Yar, Artur Weis; Sorin Stoicescu pare că s-a implicat mult prea activ în asigurarea tranzitului cetăţenilor evrei din Rusia către Israel, chiar din dispoziţia primului-ministru Petre Roman. Asociatul său de la firma Valahia desfăşoară fel de fel de activităţi pe lîngă Ambasada Israelului“ – din Raportul Legătura lui Stoicescu cu Mossadul). Promovat de la început de Petre Roman, acesta era un fidel al Partidului Democrat, fiind acum (în 1998) subordonatul direct al ministrului Transporturilor, Traian Băsescu. Atunci cînd compania israeliană El-Al intenţiona să efectueze manevre speciale şi acoperite pe Aeroportul Otopeni (pînă la scoaterea clandestină de persoane din România), i se adresa lui Stoicescu, adresa fiind întotdeauna semnată de Yair Benor, „director pentru securitate” al El-Al şi ofiţer al Serviciilor Informative israeliene. Acest Yair Benor era un apropiat al lui Shimon Nahor, ambii agenţi Mossad, ultimul fiind asociatul lui Dumitru Popescu, a cărui firmă realizase transportul Ţigareta 2.
În final, aducem informaţia că Fabrica de Zahăr Bod, de la Braşov, a fost privatizată la finele anilor ’90, cu implicarea, la greu, a numelor oamenilor PD-ului de atunci, respectiv Victor Babiuc şi Vasile Bran (cel care, în 2003, a intermediat cu Traian Băsescu întoarcerea lui Babiuc în Partidul Democrat), implicînd şi devalizarea Băncii Agricole. Dar privatizarea îl avea în spate pe libanezul Said Baaklini, iar în scandalul legat de privatizarea Fabricii de Zahăr Bod s-a implicat total şi Traian Băsescu, în 1999, pentru a-i apăra pe baronii PD implicaţi penal în dubioasa privatizare a fabricii, asociaţi în secret cu „libanezii” reţelei Nassar.
Afacerile Ioanei Băsescu cu libanezii Mossadului
Una dintre importantele legături din trecut ale lui Traian Băsescu cu oamenii Mossadului s-a realizat prin fiica sa cea mare, Ioana, care are afaceri cu doi dintre aceştia, dar care au, însă, ca acoperire, identităţi arăbeşti. Se pare că ea i-a cunoscut chiar prin tatăl său, cînd aceştia aveau afaceri cu primăria. Aceşti arabi au făcut parte din reţeaua instalată şi condusă în România de către „libanezul” Mike (Michael) Nassar şi fratele acestuia, Eli (Elias), care făcuseră parte din miliţiile creştine libaneze create şi finanţate de către Mossad în Liban. Prenumele acestor doi fraţi, mai ales al celui mai mic, îi arată a fi mai degrabă evrei, decît arabi. În mod curios, Eli Nassar vorbea chiar foarte bine româneşte. Mike Nassar fusese unul dintre comandanţii falangelor creştine libaneze, care au sprijinit ofensiva militară israeliană în sudul Libanului. El a fost implicat direct în asasinarea celor 2.000 de palestinieni din taberele Sabra şi Shatila, din Liban, la ordinul generalului de atunci, Ariel Sharon, ajuns mai apoi ministru de Externe şi, pînă de curînd, premier al Israelului (Fraţii Mike şi Eli Nassar au venit în România în urma demersurilor făcute de Ambasada Română din Beirut, de către un cunoscut traficant de arme libanez. Traficantul s-a adresat ambasadei pentru a i se mijloci contactarea unui furnizor român de armament, prezentînd o listă de arme şi muniţie de infanterie şi artilerie specifice dotării armatelor din fostul Tratat de la Varşovia. Ataşatul militar român de la Beirut a informat Direcţia Informativă a Armatei, care, la rîndul ei, a adus cererea de ofertă în atenţia RA Romtehnica. Fraţii Nassar au început exportul de armament şi muniţie cu ştiinţa Mossadului, ai cărui agenţi erau. Unul dintre fraţi, Eli, a fost, însă, arestat de către români, iar pentru eliberarea sa, şeful SRI i-a cerut lui Mike informaţii la schimb). Într-o perioadă, Mike Nassar devenise, însă, omul lui Virgil Măgureanu, cînd acesta conducea Serviciul Român de Informaţii, furnizîndu-i informaţii (sau poate intoxicîndu-l) despre reţelele arăbeşti din România şi activităţile acestora. A fost remarcată curioasa coincidenţă cum Măgureanu a ajuns mai tîrziu, ca politician, omul lui Băsescu (căruia i-a predat partidul pe care-l crease, Partidul Noua Românie, intrînd în Partidul Democrat), tot aşa cum informatorii săi „arabi” au devenit partenerii de afaceri ai fiicei primarului Băsescu.
Fraţii Nassar veniseră în România pentru a face afaceri cu armament şi ţigări. Ei au penetrat piaţa românească a ţigărilor, obţinînd de la Londra monopolul mărcilor Kent, Lucky Strike, Pall Mall şi Viceroy. După cum spunea Mike Nassar în convorbirea cu Măgureanu, importul de ţigări la nivelul României, prin toate reţelele, se ridica, în 1993, la 30-40 milioane de dolari pe lună. Firmele fraţilor Nassar acţionau, însă, sub oblăduirea protecţiei structurilor din armată, cu care efectuau şi operaţiuni clandestine (zise speciale) de export de armament românesc.
O înregistrare făcută la sfîrşitul anului 1993, într-o vilă din Poiana Braşov, redă discuţia secretă dintre Virgil Măgureanu şi Mike Nassar. Translatorul discuţiei dintre directorul SRI şi libanez era colonelul Dragoş Caraiman. Cu această ocazie, Mike Nassar încerca să-şi justifice în faţa şefului SRI, destul de stîngaci, relaţiile cu Mossadul, ceea ce pentru Virgil Măgureanu nu era, oricum, nici un secret: „Pentru că eu ştiu din Liban, Israel că 20 de ani de război în Liban eu am fost în legătură cu toate serviciile de informaţii şi în toate operaţiunile cu armament în operaţiunile cu serviciile de inteligenţă, deci am fost în legătură cu Mossadul… pentru că ştiţi că oriunde nu poţi să faci nimic fără…, este imposibil de făcut astfel de operaţii fără permisiunea lor, în Israel, în Liban… Sînt de doi ani de zile în Constanţa, şi am cumpărat pînă acuma de milioane… am adus mulţi bani lichizi, şi ştiţi cît este de dificil să aduci bani”.
În momentul în care plăţile în schimbul armamentului au început să se facă în baxuri cu ţigări, iar acestea să fie comercializate pe piaţa românească, reţeaua Nassar a intrat în conflict cu celelalte filiere de traficanţi, infiltrate anterior în România, şi alcătuite din arabi „adevăraţi”, mulţi dintre aceştia cunoscînd bine România din timpul ultimei perioade a regimului Ceauşescu. Pînă atunci, pe piaţa românească a ţigaretelor, reţelele de traficanţi arabi îşi stabiliseră o înţelegere şi îşi delimitaseră riguros teritoriul, atît la mărcile de ţigări, cît şi pe zone de desfacere. Aşa că, acum, desfacerea mărcilor de ţigări aduse de fraţii Nassar a ajuns să concureze mărcile al căror monopol îl deţinea „Prinţului Banatului”, celebrul Zaher Iskandarani, ca şi asociaţii acestuia, Camel şi Monte Carlo (În 2005, cînd preşedinte al României a ajuns Traian Băsescu, a cărui fiică era asociată în afaceri cu „libanezii” din reţeaua Nassar, duşmani de interese pe piaţa ţigărilor ai lui Zaher Iskandarani, acesta a fost arestat/inculpat, în cadrul mai largii campanii a autorităţilor împotriva afaceriştilor arabi şi musulmani). Dacă fraţii Nassar se bucurau de protecţia structurilor informative ale MApN (unde activa Sergiu Medar, promovat mai apoi în ierarhia formativă de către liderii PD, şi numit, mai apoi, în 2005, de către Traian Băsescu la secretariatul CSAT şi şef al Departamentului Naţional de Securitate), Zaher Iskandarani avea protectori în sferele politice înalte ale regimului Iliescu (Florin Georgescu, ministru de Finanţe, George Danielescu, preşedinte Bancorex, sau personaje din Direcţia Generală a Vămilor şi Garda Financiară, conform lui Nassar), aceştia declanşînd „hold-up”-ul asupra depozitelor Armatei, unde au fost descoperite ţigările Kent ale reţelei. Eli Nassar a fost arestat, iar în presă a izbucnit scandalul cunoscut mai apoi ca Ţigareta 1. Cei care declanşaseră acţiunea penală nu ştiau, însă, că aveau de-a face şi cu oamenii Mossadului. În faţa instanţei au compărut doar oamenii din „eşalonul doi” al afacerii, precum general maior Valeriu Ursu, directorul general al Regiei Romtehnica, şi alţii, condamnaţi cu suspendare, în 1997. Fostul ministru al Apărării, general Nicolae Spiroiu, a afirmat că Eli Nassar ar fi fost eliberat la intervenţia directă a lui Virgil Măgureanu, şeful SRI-ului. Trebuie precizat că la comanda Direcţiei de înzestrare a Armatei se găsea, în acea perioadă, general maior Florentin Popa, un personaj al cărui nume a mai fost asociat operaţiunilor speciale israeliene în România. El apărea, astfel, în anturajul celebrului deja Shimon Nahor (fost vice-amiral al armatei israeliene, care, din 1993, a continuat în România traficul de armament, după trecerea în adormire a reţelei Nassar) – (Nahor – fost Herşcovici – a mai desfăşurat şi alte „activităţi internaţionale”, de care nu a vrut să vorbească, deoarece „sînt secrete ale Statului Israel”, zice el. Atunci cînd a fost arestat de procurorii români, a fost, finalmente, eliberat, căci „Au fost intervenţii foarte mari la toate nivelele, din partea Israelului. Inclusiv vice-ministrul israelian al Apărării, senatori, oameni de afaceri, preşedintele Israelului, Ezer Weizman, personal, a discutat cu preşedintele Emil Constantinescu…”. Amănunte în lucrarea „Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii“), alături de locotenent colonel Hary Ene, de la SRI, şi Kuki Borislavski (consilier al ministrului Apărării Victor Babiuc, cumnat al lui Petre Roman). De altfel, Babiuc (evreu clandestin la rîndul său), fost apropiat al lui Traian Băsescu, a fost un înverşunat promotor al intereselor israeliene în România, nu o dată fiind în slujba acestora, numele său fiind asociat direct operaţiunilor lui Nahor. Căderea unor capete din Armată, în 1992, nu a făcut decît să întărească echipa pro-israeliană, căci colonelul Toma, fost director de importuri pe „relaţia Israel“ la Romtehnica, avansează ca director general, aceasta fiind perioada în care România demara seria achiziţiilor de armament israelian. În timp ce fraţii Nassar părăseau România în 1993, mutîndu-se la Moscova pentru a desfăşura acelaşi tip de afaceri, lăsau la conducerea afacerilor „libaneze“ pe cei doi „asociaţi” ai lui Mike Nassar, cu care avea să intre în afaceri fiica preşedintelui, Ioana Băsescu: Wael El Ghadban şi Karim Allan Bandack.
Cum vom vedea, datorită acestor doi „asociaţi” lăsaţi de Nassar la Bucureşti, El Ghadban şi Allan Bandack, a ajuns fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, să deţină magazinul La Casa del Habano, de la parterul Hotelului Athénée Palace Hilton, investiţie estimată la 1 milion de dolari. Casa del Habano e franciza preluată de societatea Brands International SRL. Firma face parte din grupul de companii controlate de El Ghadban (Acţionarii societăţii Brands International sînt firmele Top Brands Distribution şi Allanco Holding. Societatea Allanco este patronată de Karim Allan Bandack. La Registrul Comerţului din Cuba, firma Allanco Holding SA figurează ca distribuitor de havane în România, prin preşedintele ei, Karim Allan Bandack. Sediul societăţii Allanco se află în Lutry-Elveţia. El Ghadban, prin Top Brands Distribution, distribuie şi ţigările fabricate de societatea Philip Morris, cu care are un contract din octombrie 2002. Ghadban conduce din umbră toate activităţile grupului TBD din România, din poziţia de consultant, şi nu apare ca acţionar decît la firma Palesta Impex SRL, implicată direct în contrabanda Ţigareta 1). În luna mai 2004, El Ghadban călătorise cu un paşaport românesc în Cuba, unde a participat la o licitaţie de havane, organizată de guvernul cubanez. În exact acelaşi interval, Ioana Băsescu a făcut o vacanţă de afaceri în Cuba, în compania lui Bandack, pentru a prelua reprezentanţa La Casa del Habano. Fiica preşedintelui nu pierde nici festivalul havanelor din 2005, din Cuba. Ioana Băsescu, fiica preşedintelui României – relata presa cubaneză – ea însăşi proprietara unui magazin La Casa del Habano, deschis în sistem franciză la Hilton Athénée Palace din Bucureşti, a susţinut în faţa celorlalţi participanţi valoarea havanelor cubaneze: „Noi încercăm să le explicăm oamenilor că nu este vorba despre o dependenţă, ci despre un mod de viaţă. Este un lux, ceva relaxant pentru sfîrşitul unei zile aglomerate”, a spus Ioana Băsescu. Organizatorii evenimentului Habanos Cigar Festival au promis o săptămînă „de delir” plină de distracţie, concursuri, nopţi de cocktailuri şi vizite pe plantaţiile de tutun şi în fabricile unde sînt făcute cele mai apreciate trabucuri din lume. Actuala ediţie a festivalului, cea de-a VII-a, este dedicată împlinirii a 160 de ani a mărcii Partagas, una dintre cele mai cunoscute pe piaţa havanelor.
La această deplasare, ca şi la altele, Ioana Băsescu a fost însoţită în Cuba şi de Dan Besciu (din „grupul Bittner”), unul dintre patronii fostei cîrciumi bucureştene „de familie” a preşedintelui, Golden Blitz, unde acesta şi-a angajat o formaţie de dansatoare cubaneze. La început, Ioana Băsescu a lucrat pentru firma de avocatură Ştefănică, Osmani&Partners, între patroana firmei de avocatură, Patricia Osmani, şi Karim Bandack (viitorul patron/asociat al fiicei preşedintelui) existînd o relaţie intimă. Mai apoi, Bandack a angajat-o la firmele sale pe fiica primarului Băsescu, pe post de consultant. Ioana Băsescu încasa, astfel, un salariu lunar de circa 3.000 de euro de la Top Services, una din firmele lui Bandak. Această firmă, însă, Top Services SRL, patronată de Karim Allan Bandack, derula, în acelaşi timp, afaceri cu primăria tăticului Băsescu, aşa cum ar fi proiectul de instalare a 1.200 de chioşcuri cu toalete ecologice în Bucureşti. Interesant este că firma are şi acelaşi sediu cu cea care distribuie ţigările Philip Morris, Top Brands Distribution. Pe chioşcuri s-au instalat panouri publicitare, întreaga afacere fiind coordonată de Băsescu, care conducea destinele Primăriei Bucureşti. Doar 4 panouri publicitare, a cîte 1,6 metri pătraţi, aduc venituri de 6,5 milioane de dolari anual. Poate de aceea s-a auzit, ulterior, în 2004, că Bandack a sprijinit substanţial campania electorală a lui Băsescu. Post Scriptum: Pe 8 martie 2002, în timp ce-şi făcea plinul la o pompă de benzină, Mike Nassar, creatorul grupului „libanez” controlat de Mossad, a fost asasinat în Brazilia, la Sao Paolo, împreună cu soţia lui, cu o armă cu amortizor. Asasinul n-a fost descoperit şi putea fi un membru al Hezbollah (care s-a răzbunat astfel pentru omorîrea palestinienilor de către Nassar, aflat în slujba Mossadului), dar presa americană a speculat că asasinul pare să fi fost chiar un alt agent Mossad, israelienii temîndu-se că Nassar ar putea depune mărturie împotriva lui Sharon, pentru crimele de la Sabra şi Shatila, în procesul care urma să aibă loc la un tribunal internaţional din Belgia. Traian Băsescu părea convins, însă, că prietenul asociaţilor fiicei sale a rămas un fidel al Mossadului, motiv pentru care a şi fost asasinat, căci iată ce ar fi declarat la începutul anului 2005: „Ioana, fiica mea, este om de afaceri şi lucrează cu nişte contrabandişti de omenie, libanezul Wael El Ghadban şi elveţianul de origine palestiniană Karim Allan Bandack. (…) Ghadban a fost partenerul de contrabandă al lui Mike Nassar, scula nambăr uan a afacerii Ţigareta 1, şi a dat colţul la Sao Paulo, Brazilia, în martie 2002, mătrăşit de un hezbollah cu amortizor“.
Ronald Reagan – Mihail Gorbaciov
In declaratia facuta de Reagan la sosire, se face referire la sacrificiile comune ca aliati in timpul primului si celui de al doilea razboi mondial.
La ordinea de zi, angajamentul de a largi colaborarea si tratativele dintre AMERICA si Uniunea Sovietica, prevazut la summit-ul de la Geneva.
Au avut discutii deschise cu privire la drepturile omului, concentrandu-se pe “lista scurta“ cazuri de interes deosebit. Gorbaciov deschide discutia despre religie, o religie care urmeaza să fie unita în jurul valorii Vatican.
Viitorii lideri din Federaţia Rusă Biserica se vor concentra asupra Rusiei Kievene Cristianity Millennium. Crestinismul în Rusia Kieveana, si speră că mileniul al doilea va vesti noua era de religie si libertatea în Uniunea Sovietica, care va fi primul pas spre marea unire religioasa.
Reagan s-a întalni cu un grup de aproximativ 40 de refugiati, intelectuali,disidenti -cartite-agenti pentru occident si America, actiuni umanitare, etc.
Au fost discutii cu privire la drepturile omului, inclusiv sprijin pentru rezultatul, echilibrat de la Viena, conferinta CSCE, libera circulaţie a cetatenilor din Europa de Est si tarile baltice si deschidere a Zidului Berlinului.
Au mai fost discutii concentrate asupra prizonierilor, politice externe, refugiati, disidenti, emigrare, si ONU va emite o Rezoluţia privind statutul refugiatilor din Ungaria,
care vor sprijini actiunile viitoare privind globalizarea, vor fi pregatiti de generali NATO pentru actiuni de strada, revolte si atacuri cu sticle incendiare, actiuni viitoare controlate de NATO-GRU SOVIETIC.
Reagan si Gorbaciov au discutat despre programul de reforma, perestroika, viitoarea relaţie cu America: renuntarea la ideologia COMUNISTA si implementarea privatizari, restructurari şi disponibilizari, autonomia teritoriala si regionalizare din Europa.
Afganistan. Reagan apreciaza curajul politic si este în contextul acordului de la Geneva pentru retragerea trupelor sovietice din Afganistan si reafirma pozitia noastra pe simetrie, trupe militare identice ca numar si armament, ne intalnim in Afganistan, Uniunea Sovietică se va reţine in livrarile de arme.
Africa de Sud. Promitatoare opinie privind recente evolutii, schimburi între experţi regionali, colaborarea dintre agenti CIA, MOSSAD, FSB-KGB, M16 si alti.
Discutati despre cum se poate stimula negocierile între partide, protocoale.
Secretarul de stat Shultz si Şevardnadze se vor axa pe probleme: Cambodgia, Peninsula Coreeana, Initiativa Berlin: caderea Zidului Berlinului, Etiopia va fi cedata occidentului.
Reagan si Gorbaciov au fost oaspeti ai comunitatii la Casa Centrală a Scriitorilor Sovietici-ARR, s-au facut referiri cu cifre la activitatea culturala si politica din Uniunea Sovietica.
Reagan face o remarca la presa sovietica care este din ce în ce mai plina de viaţă si artele si exprimă admiraţia pentru cei în prim-planul glasnost-ului.
Materiale preluate și prelucrate!
searchnewsglobal.wordpress.com 