Pe cine reprezintă Klaus Iohannis în România ?

Imagine  Klaus Werner Iohannis a fost distins cu Crucea Federală de Merit de către Republica Federală Germană (2006). Tot în Germania a mai fost decorat şi în septembrie 2010, când a primit la Berlin, placheta de onoare din partea Uniunii Asociaţiilor Etnicilor Germani Expatriaţi, cea mai înaltă distincţie pe care o acordă această asociaţie. Însă cea mai valoroasă decoraţie a primit-o Klaus Iohannis de la Otto Schily, fostul mi­nistru de Interne al Germaniei, în ziua de 11.12.2007. Acesta l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Ioha­nnis şi pe suc­cesorul său la Ministerul de Interne, Wolfgang Schau­ble, din partea Societăţii Ger­mane! Decoraţia, cea mai înaltă distincţie din Germania, a fost înmânată pentru merite deosebite aduse Germaniei!!! Şi noi care credeam, ca nişte naivi, că Iohannis slujeşte România. Otto Schily, cel care a fost maestru de ceremonii la decorarea din 2007: „Atât la alegerile locale din anul 2000, când candidatul sas a ieşit primar mai scremut, din al doilea tur, cât şi la cele din 2004, cu succesul «uluitor» de aproape 90 la sută în rândul elec­toratului român, Sibiul a fost vizitat, cu o săptămână înainte de prezentarea populaţiei la urne, de ministrul de Interne al Germaniei, Otto Schily. Cre­deţi că întâmplător sau a fost doar o coincidenţă? Noi credem că a fost o acţiune deliberată! Acelaşi Otto Schily (devenit şi cetăţean de onoare al Sibiului – pentru ce «merite», neştiute de opinia publică?!), deşi nu mai era mi­nistru, în ziua de 11.12.2007, l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Ioha­nnis şi pe suc­cesorul său, ministru de Interne la acea dată, Wolfgang Schau­ble, din partea Societăţii Ger­mane (!!!) pentru anul 2007. Decoraţia, cea mai înaltă distincţie din Germania, a fost înmânată pentru merite deosebite aduse Germaniei!!! (…) Acelaşi Iohannis a fost decorat, imediat după câşti­garea alegerilor din 2004, şi de către vicepreşedintele parla­men­tului german, Susanne Kastner, aceasta fiind mai mult la Sibiu, cu un rol activ propagandistic în acel an electoral, decât în Parlamentul german, de unde primea salariul!” Însă şi alte ţări l-au onorat pe Iohannis Klaus Werner cu distincţii. Culmea, toate fiind aliatele Germaniei în al Doilea Război Mondial! Primarul sibian a mai primit: Ordinul Naţional al Italiei – Steaua Solidarităţii Italiene, în grad de Comandor (2008) – Italia a fost principalul aliat din Europa al Germaniei hitleriste; Ordinul de Merit al Marelui Ducat de Luxemburg, în grad de Ofiţer (2009) – în 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al treilea Reich; Ordinul de Merit „Marea Cruce de Argint” al Statului Austriac (2009) – Anschluss-ul: Germania a anunțat anexarea Austriei pe 12 martie 1938, transformând țara în provincia „Ostmark”; Ordinul de ofiţer al Coroanei Belgiene (2009) – în 1940, Belgia a fost ocupată de către trupele Germaniei naziste. Iar pentru ca Axa beligeranţilor din al Doilea Război Mondial să fie completă, în octombrie 2009, când Klaus Iohannis a fost propus de către Crin Antonescu în funcţia de premier al României, primarul Sibiului tocmai se afla într-o vizită oficială în Japonia. Simple coincidenţe? Curios este că din panoplia de decoraţii cu care se laudă Herr Klaus Werner Iohannis pe propriul site (http://www.klausjohannis.ro/files/distinctii.htm), lipseşte taman cea mai valoroasă decoraţie pe care a primit-o acesta în numele Societăţii Germane, alături de Wolfgang Schau­ble (ministrul de interne de interne al RFG de atunci), de la Otto Schily, fostul mi­nistru de Interne al Germaniei, în ziua de 11.12.2007.

Cum să slujească România, din moment ce primarul Sibiului nu a participat în nici un an la manifestările desfăşurate de ziua naţională în oraşul pe care-l conduce? Nu-i patriot, dar este plin de sine însuşi. Klaus Iohannis este foarte arogant şi are acea atitudine de superioritate pe care o afişa „rasa ariană” pe vremea când Adolf Hitler agita sceptrul războiului deasupra Europei. Revistele „Justiţiarul” şi „Justiţiarul sibian” au dezvăluit, cu mulţi ani în urmă, faptul că sub denumirea „democratică” F.D.G.R. (Forumul Democrat al Germanilor din România) se află camuflat fostul Grup Etnic German. Mai ales că această „organizaţie nonguvernamentală” (O.N.G.), apărută imediat după revoluţia din decembrie 1989 – geneză la care şi-au adus aportul şi serviciile secrete germane! – a fost creată pe criterii etnice, fiind astfel un soi de „club exclusivist”. Ca orice grupare etnică sau „club exclusivist” este logic că F.D.G.R. a avut ca scop, încă de la înfiinţare, obţinerea unor avantaje, apropiate de privilegiile pe care saşii le aveau în Evul Mediu, în detrimentul populaţiei majoritare româneşti din Transilvania.

Grupul Etnic German a fost înfiinţat imediat după Dictatul de la Viena. El exista şi în alte ţări cu minoritate germană: Franţa (Alsacia), Polonia (Silezia), Cehoslovacia (Sudeţi). Scopurile acestor Grupuri Etnice Germane (celebra Coloana a V-a a lui Hitler) erau: propaganda nazistă, sabotajele economice, acţiunile diversioniste în spatele frontului, „intoxicarea” şi dezinformarea populaţiei majoritare din ţările respective. La Grupul Etnic German, oficializat prin Decretul – Lege, nr. 830 din 21 noiembrie 1940, a aderat în anul 1941 şi Biserica Evanghelică (cultul religios al saşilor transilvăneni), cu toate bunurile sale mobile şi imobile, din fanatism nazist! Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 , dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. La fel ca şi în anul 1941, alianţa dintre biserica evanghelică şi organizaţia politică a minorităţii germane funcţionează şi acum, chiar dacă aceasta din urmă se autodeclară ONG. Din moment ce participă la alegeri, F.D.G.R. are rolul politic al unui partid! Contrar evidenţelor, iată ce declara Klaus Werner Iohannis, preşedintele acestei organizaţii, care acum a devenit oficial nazistă, aşa cum o să vedeţi în continuare: „FDGR nu are o dogmă politică, nici nu-şi doreşte şi nu va avea. Forumul este o formaţiune etnică, aşa cum fiecare etnie recunoscută din România are cel puţin o formaţiune de acest tip. Noi nu suntem nici ONG, nici partid, ci suntem reprezentanţii grupurilor etnice germane din România. Şi atunci, prin definiţie, nu este posibil să avem orientare politică, fiindcă membrii noştri sunt membri prin apartenenţa la o anumită etnie. Ei pot fi de dreapta, de stânga, liberali, de orice fel şi noi trebuie să-i reprezentăm pe etnicii care se declară alături de noi. Deci, nu avem o orientare politică.” Acesta este un fragment dintr-un interviu acordat de Klaus Iohannis, primarul Sibiului, dar şi preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România la vremea respectivă, acordat revistei „22″ şi publicat în numărul 905 din iulie 2007. Atenţie la an! Este acelaşi an în care Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a solicitat Judecătoria Sibiu recunoaşterea oficială a calităţii de succesor al organizaţiei F.D.G.R. faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe). Klaus Iohannis provine din mediul «Germandom» din România, căruia i se atribuie virtuţi precum «corectitudine, încredere, pragmatism şi eficienţă». El este preşedintele organizaţiei «Germandom» locale, «Forumul Democrat al Germanilor din România» (FDGR), care, precum multe alte asociaţii ale minorităţilor germanofone, în Europa de Est si Sud – Est, a fost fondat imediat după răsturnările din 1989. FDGR, ca şi preşedintele său, Iohannis, este strâns asociat cu reţelele «Germandom» răspândite peste tot prin Europa.FDGR este membru asociat al FUEN («Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene»), o organizaţie care reuneşte numeroase minorităţi din Europa şi Asia Centrală, fondată pe direcţiile tradiţionale ale politicii etnice germane în anii următori celui de-al doilea război mondial, de foşti nazişti. În cadrul FUEN, FDGR-ul este, de asemenea, membru al «Grupului de Lucru al Minorităţilor Germane» (AGDM), aflat în contact permanent cu Ministerul de Interne din Germania. Partidul minorităţii de limbă maghiară din România, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) este de asemenea membru FUEN.

Deocamdată Iohannis a fost cunoscut drept primar de Sibiu (Hermnnstadt). De când a preluat funcţia în 2000, Sibiul a devenit cunoscut prin succesele sale economice. «Oraşul Vechi este o bijuterie, reţeaua de apă funcţionează, şi mai presus de orice, sunt doar puţini şomeri», relatează recent presa. Sub «neamţul» Iohannis, oraşul a devenit un model de succes. În realitate, Johannis administrează înţelept resursele pe care comunitatea le primeşte din Germania; pentru a crea modelul unei insule «Germandom» în Europa de Sud – Est. Sub contractul Ministerului Cooperării Economice şi Dezvoltării din Bonn, asociaţia Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) a început renovarea Oraşului Vechi – care este de obicei atribuită lui Iohannis – înainte ca Iohannis să ocupe funcţia. Agenţia Germană pentru Ajutor Tehnic (THW) a venit în ajutorul lui Johannis pentru rezolvarea problemei apei. Alt ajutor soseşte de la organizaţiile «Germandom» din Germania, de exemplu, FDGR şi Iohannis personal consiliază Fundaţia Hermann Niermann din Dusseldorf asupra «problemelor privind promovarea proiectelor culturale, academice si sociale» – de asemenea în beneficiul minorităţii germanofone din România. Fundaţia Niermann a devenit de notorietate cu ani în urmă, în exercitarea influenţei ascunse asupra minorităţii germanofone din estul Belgiei – în cooperare cu grupuri etnocentriste de extremă dreapta. Oricine poate spune cu siguranţă că preşedintele fundaţiei «a fost la curent cu o conspiraţie» care a fost îndreptată împotriva Belgiei. La sfârşitul anului 2007, împreună cu ministrul german de interne, Wolfgang Schaeuble, Iohannis a primit «Premiul de Merit pentru Înţelegerea Germano – Europeană». Laudatio a fost rostită de fostul ministru de interne şi cetăţean de onoare al Sibiului, Otto Schily. Cancelarul german, Angela Merkel, este în board-ul de consilieri ai acestei foarte influente asociaţii. Ea însăşi a primit acelaşi premiu în anul 2005.”(sursa: http://www.german-foreign-policy.com/en/fulltext/56289)
Imagine
Toată lumea, la unison, îl laudă pe Klaus Iohannis, de parcă ar fi Messia, proaspăt sosit pe pământ românesc. Începând cu Traian Băsescu, cel care-i zicea „pas” când a fost propus ca premier tot de Crin Antonescu în 2009, continuând cu Victor Ponta, şeful Guvernului şi terminând cu liderii partiduleţelor din fragila opoziţie, toţi îl ridică în slăvi, singurele argumente fiind că „e neamţ” şi „a făcut treabă la Sibiu”. Ca sibian, îmi permit să afirm: ce „a făcut la Sibiu” o ştim cel mai bine noi, sibienii, aşa că lăsaţi-ne să ne pronunţăm noi, cei care locuim în oraşul preamărit, unde ne rupem maşinile pe străzile cu asfaltul ciuruit sau picioarele pe trotuarele rămase aceleaşi de pe vremea lui Nicu Ceauşescu. Sibiul nu se rezumă doar la centrul spoit în grabă înaintea anului 2007, ca să nu ne facem de râs când cu Capitala Culturală a Europei. Nu locuim toţi sibienii în Piaţa Mare, cea care este permanent arătată la televiziuni, ca să constate tot natul măreţele realizări ale „iepocii” de aur Iohannis. Acesta s-a folosit de oraşul nostru ca să-şi creeze el o imagine pozitivă, pe care a perpetuat-o prin intermediul unei prese mercenare! Filiera germana

Guvernele postdecembriste au fost mereu conduse de prim-ministri masoni
Dupa instalarea primarului sas Klaus Johannis la carmuirea orasului Sibiu, masoneria germana a devenit tot mai virulenta, gasind in persoana primarului o adevarata coloana a V-a pentru promovarea intereselor de dominare si control.

Primarul Johannis a fost sprijinit in activitatea sa de lideri si afaceristi de marca din Sibiu, care au capatat pozitii importante pe harta puterii fiind catalogati drept principalii „sateliti” ai Clubului Economic German.

Printre acestia au aparut in centru atentiei masonilor si Steffan Mildner, coordonatorul biroului de consultanta romano-germana GTZ din Sibiu, al carui nume a fost conectat la ramificatiile afacerii retrocedarilor din centrul istoric al Sibiului catre Consistoriul Evanghelic German.

Motivatia masonica a acestui gest o reprezinta faptul ca de numele GTZ se afla legat importanti finantatori care isi desfasoara activitatea in cadrul Ministerului Federal de Interne German, in interiorul caruia activeaza importanti lideri masonici in frunte cu Otto Schilly.

Alaturi de acesta pe harta puterii masonice sibiene si-a facut incet loc Steffan Johannes Max Braune, numarul doi in cadrul Aliantei PNL-PD Sibiu si aflat in structura de conducere a Clubului Economic German.

A fost propulsat in prim plan ca urmare a finantarilor masive acordate actualei puteri sibiene, prin verigile afacerii Titan Trade, precum si prin influentarea unor centre locale de putere, precum Consiliul Local, in presoana Otiliei Man.

Cel mai recent membru al filierei germane il constituie Andreas Huber, care pastoreste” afacerile reprezentantei germane Opel la Sibiu, si pe care Johannis l-a cununat in cursul lunii august, creandu-i partie pentru a accede in cercul de elita al Clubului Economic German. Din cele opt guverne care s-au succedat în România dupa evenimentele din decembrie 1989 (fara a le lua în calcul interimatele), cel putin cinci au fost conduse în mod cert de prim-ministri a caror apartenenta la francmasonerie este confirmata.

Petre Roman a condus primele doua guverne postdecembriste. Mason de nivel înalt, intens sustinut de Marele Orient al Frantei si de lojile italiene, Petre Roman participa activ în septembrie 1990 la întâlnirile cu Marele Suveran al masoneriei italiene, Elvio Schubba.

Între 1999 si 2000 Guvernul României este condus de un alt mason recunoscut, Mugur Isarescu.
Într-un mod inexplicabil pentru cei care nu cunosc apartenenta sa la masonerie, Mugur Isarescu este de 24 lungi ani guvernator al Bancii Nationale a României, pozitie pe care a ramas în ciuda schimbarilor de pe scena politica româneasca.

Putini stiu faptul ca Mugur Isarescu a fost mentinut pe aceasta pozitie la presiunile unor organisme financiare mondiale, care au amenintat ca îsi retrag împrumuturile acordate României, de fiecare data când s-a pus problema schimbarii din functie a lui Isarescu.
Explicatia acestei sustineri trebuie cautata în perioada cât acesta a lucrat la Institutul de Economie Mondiala din Bucuresti.

Datorita acestei pozitii, Isarescu mergea deseori în SUA înca dinainte de 1989.

Acolo a fost racolat de Consiliul pentru Relatii Externe (Council of Foreign Relations) care avea nevoie sa-si implanteze în România un om pe care sa se poata baza.

Dupa evenimentele din decembrie 1989 Isarescu a fost imediat activat. A petrecut o scurta perioada ca reprezentant comercial al României la Ambasada din Washington, apoi a devenit guvernator pe viata al Bancii Nationale.

Misiunea sa era sa se asigure ca România va face împrumuturi înrobitoare, care sa o faca dependenta de organismele financiare internationale: Banca Mondiala, Banca Europeana de Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si Fondul Monetar International.

Si-o îndeplineste peste asteptarile stapânilor sai. Dintr-o tara care în decembrie 1989 nu avea deloc datorii, România are în iulie 2008 datorii externe declarate de 45,364 miliarde de euro.

Putini stiu si ca Mugur Isarescu este membru al gruparii masonice care face jocurile în economia mondiala – Comisia Trilaterala.
De altfel, Isarescu a avut grija sa se înconjoare la BNR de multi masoni. Cel mai evident exemplu este cel al lui George Virgil Stoenescu, membru în Consiliul de administratie al Bancii Nationale, dar si Mare Secretar General al Consiliului de grad 33 al Ritului Scotian din România.

Francmasoneria nu si-a plasat degeaba oamenii în aceasta pozitie cheie. Primul-ministru are privilegiul de a alege membrii guvernului.

Consecinta imediata a acestei manevre a fost ca prim-ministrii masoni si-au ales echipa din rândul propriilor colegi de loja. Aceasta a facut ca în toate guvernele sa existe cel putin doi, trei sau chiar mai multi ministri, despre care se stie cu certitudine ca sunt masoni.

La o privire de ansamblu asupra guvernelor românesti de dupa ‘89 se observa chiar ca anumite nume se repeta. Lipsa de persoane pregatite si dispuse sa conduca un minister? Nicidecum. Deloc întâmplator, cei care apar în mod repetat pe posturile de ministri sunt exact cei care fac parte din francmasonerie.

Unul dintre „veterani” este Sorin Frunzaverde. Aceasta l-a facut de nelipsit în majoritatea guvernelor masonice de dupa ‘89: ministru al Mediului în Guvernul Ciorbea, ministru al Turismului în Guvernul Radu Vasile si de doua ori ministru al Apararii în Guvernele Isarescu si Tariceanu.

Apoi, când nu a mai fost ministru, Sorin Frunzaverde a primit o calduta pozitie de deputat în Parlamentul României si mai nou este europarlamentar.

Mihai Razvan Ungureanu, ministru de externe între 2004 si 2007 apartine tinerei generatii si a fost format din familie în spiritul masonic.

Tatal sau, prof. dr. Stefan Ungureanu este si el mason si a ocupat pozitia de viceprimar al municipiului Iasi.

Si cum masoneria nu îsi uita oamenii în care investeste, în noiembrie 2007, când nu a mai fost ministru, Mihai Razvan Ungureanu a fost propus ca director al Serviciului de Informatii Externe, functie pe care o ocupa si în prezent.

La fel stau lucrurile la Ministerul de interne: Victor Babiuc (Guvernul Stolojan), Doru Ioan Taracila (Guvernul Vacaroiu), Ioan Rus (Guvernul Nastase) apar toti trei pe listele de membri ai Marii Loji Nationale.
Un alt mason declarat, Ion Caramitru a fost Ministru al Culturii timp de trei guverne: Ciorbea , Radu Vasile si Mugur Isarescu.

Ministrul justitiei din guvernul Vacaroiu, Gavril Iosif Chiuzbaian este si el mason.

A fost decorat cu cea mai înalta distinctie a Supremului Consiliu al Ordinului Masonic Român, „Al.I. Cuza Princeps”.

Ioan Talpes, fost ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile apararii nationale, integrarii europene si justitiei este si el mason.

La fel Dan Ioan Popescu, ministrul industriei, economiei si comertului din guvernul Nastase.

Lista poate continua, întrucât subiectul nu a fost epuizat. Aceste câteva exemple sunt însa suficiente pentrua demonstra ca masoneria minte cu nerusinare când sustine ca nu se implica în politica. Justitiarul.ro

19 gânduri despre &8222;Pe cine reprezintă Klaus Iohannis în România ?&8221;

  1. Tedentios acest articol si totusi presupund ca aceste acuzati sunt adevarate,ma intreb chiar nimic bun na facut Klaus Iohannis? . Si ma mai intreb si va intreb dv. pe cine reprezentati?

  2. Felicitari pentru articol si pentru curajul de aspune lucrurilor pe nume. Se pare ca noi rumanii nu putem iesi niciodata din acest cerc blestemat al repetarii continuee ale greselilor din trecut. Sper sa gasiti puterea si motivatia de acontinua acest blog

  3. Si..la o simpla cautare pe google,o alaturare langa numelui d-lui Johannis a cuvantului mason,dupa ce am vazut cateva poze in care isi acopera unul din ochi,ce gasesc? Articolul dumneavoastra! Nu e nevoie de argumente in plus! Si stiu ca nu sunteti pus de catre nimeni. Se scriu atatea mizerii pe net, in sfarsit gasesc un articol interesant,care,dati-mi voie sa va spun,este destul de periculos.Sa scrii despre aceasta organizatie,atat de liber..Dar,temerile mele s-au adeverit.Nu stiam,am aflat.In aceasta seara.Va multumesc pentru informatii,si,chiar va felicit pentru articol !

  4. Respect munca titanica si va multumesc ! Sa dea Dumnezeu sa se trezeasca din ce in ce mai multi romani caci situatia este vinetie de prea mult timp.

  5. Important e ce face, nu ca are decoratii. Daca face ceva contra interesului national, da e vinovat. Deocamdata are numai probleme cu retrocedarile, si alea sint cercetate de corpul de control al lui guvernului. Din masonerie se pare ca nu face parte, altfel ati fi scris in articol. Ca orientare, prefer Germania in locul SUA. Per total, deocamdata e ok. Sa vedem unde va gresi.

  6. Daca era Asa de ușor o făceau ei mai devreme. Ordinea mondiala nu se va realiza! Masonii se închina la forte negre si murdare ( satana) iar dracul ( sau șopârlele din Draco) toți vor pierde. Oamenii sunt manipulați de aceste energii prin gind! 90 la suta din gindurile voastre nu sunt ale voastre! Se numesc paraziți mentali, sau archons. Se hrănesc cu energii joase de genul invidie, gelozie, si orice Tristețe sau suferința emoțională. Va țin pe toți in chacre inferioare dominați doar de ginduri de bani sex control asupra altora. Iar oamenii care se cred masoni, sunt niște sclavi acestor draci, ce porcarii inclusiv ( rahat- feces) maninca ei… Si sacrificii umane si animale in ritualuri satanice! Stați liniștiti, inclusiv tontul de iohannis. Aceste entități nu sunt Create ci făcute, si într-adevăr sunt Dușmanul omului! Orice om chiar si mason! Ordinea nu se va întîmplă, sunt disperați, de aceea ne strica cerul cu nanoboti, in chemtrails, ne intoxica cu metale grele, ii vaccinează pe africani cu HIV si alte boli manufacturate in laborator.. sa ne manipuleze si sa ne omoare! Dar nu vor reuși! E garantat!

Lasă un comentariu