Masoneria, oamenii dedicaţi lui satan

Albert Pike, purtând însemnele masonice specifice gradului 33, adică al celor ce se închină lui satan

Într-o scrisoare catalogată la Muzeul Britanic din Londra, Pike, mason de gradul 33 şi satanist (ce a formulat în anul 1889 dogma divinităţii lui Lucifer, zicând că „Lucifer este dumnezeu”, îi scrie lui Mazzini, unul dintre iluminaţii masoneriei: „Atunci pretutindeni oamenii, dezamăgiţi de creştinism, vor primi adevărata lumină, care va urmări distrugerea creştinismului şi ateismului, ambele cucerite şi exterminate în acelasi timp.”În 1879, acelaşi Albert Pike scria tot către Mazzini: „Noi trebuie să creăm un super rit, care va ramâne necunoscut, şi la care noi vom chema pe acei francmasoni de grad înalt pe care îi vom selecta. Cu privire la fraţii noştri din francmasonerie, aceştia trebuie să fie garanţia păstrării secretului cel mai strict. Prin acest rit suprem, noi vom guverna toată francmasoneria care va deveni centrul internaţional cel mai pu- ternic, pentru că direcţia lui va fi necunoscută” (Teocraţia ocultă, de Lady Queenborough, p. 208-209).

Intrând în legătură cu Moses Holbrook, adept al sectei luciferice, suveran co- mandor al supremului consiliu francmasonic din Charleston, Pike a întocmit împreună cu acesta versiunea modernizată a Liturghiei Negre luciferiene, bazată pe îndrumările kabbalei. Pike a dat această Liturghie spre folosinţa acelor iluminaţi care sunt posesorii secretului complet, precum şi gradelor supreme din Noile Rituri Paladiste. În 1871, într-un alt schimb de corespon- denţă dintre Pike şi Mazzini, cel dintâi era de părere că: „Noi (iluminaţii) vom provoca un formidabil cataclism social care, în toată oroarea sa, va arăta lămurit naţiunilor efectele ateismului absolut – originea sălbăticiei şi a celor mai mari vărsări de sânge. (…) Spiritele teiste vor ramâne fără busolă, în neliniştea căutării unui ideal, fără să ştie către cine să-şi îndrepte adoraţia; ele vor primi în cele din urmă adevărata lumină prin manifestarea universală a doctrinei luciferice”.

Salut masonic între patriarhul Athenagoras şi Papa Paul VI, cunoscuţi ca francmasoni de grad înalt, cu ocazia semnării declaraţiei comune privind ridicarea anatemelor de la 1054 (decembrie, 1964).

La 14 iulie 1889, Albert Pike făcea următoarea declaraţie celor 23 de Consilii supreme din lume: „Ceea ce trebuie spus mulţimii este: Noi aducem slavă lui Dumnezeu, dar este dumnezeul adorat fără superstiţie. Vouă marilor instructori generali vă spunem aceasta ca să puteţi repeta fraţilor de gradele 32, 31, 30: Religia masonică trebuie să fie menţinută în puritatea doctrinei luciferice de noi toţi iniţiatii de cel mai înalt grad.(Ralph Epperson, Noua Ordine Mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 70-71).

Mascarea francmasoneriei de esenţă satanistă

Organizaţiile francmasonice camuflate sunt de două feluri: ecumenice şi umanitare. Ecumeniştii sunt cu toţii în slujba francmasoneriei. Cei care susţin şi promovează ecumenismul slujesc idealurile francmasoneriei, precum guvernul mondial, distrugerea creştinismului şi instituirea religiei unice luciferice. Organizaţiile umanitare francmasonice sunt cele care au aruncat în românia mii de tone de alimente alterate „făcute cadou”. „Religioşii” francmasoni sunt cei care au instituit dialogurile ecumenice, unde „ortodocşii” intră în dialog şi chiar comuniune liturgică cu eterodocşii (ereticii), precum anglicanii, care susţin hirotonia femeilor şi homosexualitatea.

Cred ca cu toti am auzit de Vatican, nu multi chiar stiu cateva lucruri despre el ce rol are el in religia catolica,cu ce se ocupa noul papa etc..insa nu stiu ,nu cred ca multi oameni de rand s-au intrebat vreodata, de ce pe tronul papal sta sculptata in spatarul tronului o cruce cu susul in jos?. Cu totii stim ca crucea inversata este un simbol satanic atunci de ce doamne iarta-ma sa apara tocmai pe scaunul sfant al papei si in vazul publicului.

Crucea inversata

inca un lucru foarte ciudat este ca sfantul parinte foloseste cu anumite persoane o strangere de mana specifica masonilor.

strangere de mana masonica

Papa strangan mana unui posibil mason

Organizatia masonica este o forta oculta ce conduce lumea din umbra mai toti lideri importanti ai lumi au facut parte din loja francmasonica george w. bush senior tatal fostului presedinte al americii  a fost un mason de grad inalt george w. bush junior fostul presedinte al americii este mason precum si alte oficialitati inalte de la casa alba. Toti membri cultului illuminati sunt masoni. Illuminati inseamna cei iluminati, cultul illuminati exista si el are o influenta foarte mare asupra tuturor lucrurilor ce se intampla in lume,recentul conflict din libia,asa zisa criza financiara,declinul economic mondial, revolta din egipt,toate fac parte din agenda illuminati si in mod direct al masoneriei.Ati auzit vreodata de NOUA ORDINE MONDIALA? Pai masoneria si illuminati in special lucreaza de cateva zeci de ani la instaurarea unei ordini mondiale adica instaurarea unui guvern totalitar,noua ordine mondiala presupune abolirea tuturor religiilor si instaurarea uneia noi totale universale pentru toti oamenii,cu alte cuvinte extirparea crestinismului,iudaismului,catolicismului etc.Instaurarea unei monede globale euro de ex:este o moneda predominanta pentru majoritatea tarilor europei chiar si romania are in plan schimbarea definitiva a leului nostru romanesc cu moneda euro o incercare reusita a illuminatilor de a obisnui populatia cu o singura moneda de aici mai este doar un pas pana la instaurarea unei monede globale.controlarea maselor,controlarea media tv,radio,internet etc.Imaginativa cum ar fi sa vi se rapeasca orice drept la libertate,liber arbitru,chiar si la familie pentru ca in planul noi ordini mondiale sta si desfiintarea conceptului de familie deci nimeni nu va mai putea fi sotul sau sotia cuiva pentru ca va deveni ilegala casatoria religioasa sau civila. Majoritatea conducatorilor statelor cu influenta sunt masonii presedintele americii ia decizii conform planului illuminati.Sa revenim la vatican cativa inalti prelati ai vaticanului sunt masoni cu acte in regula participanti activi in ordinul masonilor.Probabil ca crucea inversata de pe tronul papal este o batjocorire masonica a religiei catolice.

Priviti sceptrul papal un crucifix desfigurat batjocoritor reprezentand rastignirea lui Isus oare de ce reprezentarea rastignirii lui Isus este reprezantata intr-un asa mod?

Unii spun ca acel crucifix ar fi un crucifix satanic daca asta e adevarat atunci mai mult ca sigur ca fortele oculte illuminati si-au bagat nasul in treburile vaticanului asta ar insemna ca vaticanul nu mai este un loc sfant si diavolul ar pasi nestingherit pe coridoarele vaticanului.

Cultul illuminati si-a intins mrejele peste tot simbolurile lor putand fi vazute peste tot, in continuare va voi prezenta cateva simboluri masonice si illuminati expuse publicului.


Probabil ca cel mai important simbol pentru masoni este ochiul in triunghi supranumit ochiul atotvazator daca va uitati cu atentie acest simbol poate fi vazut in majoritatea filmelor de la hollywood semn clar ca illuminati detine majoritatea studiorilor si marcilor de la hollywood rolul lor in industria cinematografica este acela de a transmite tot soiul de mesaje subliminale maselor folosinduse de puterea imensa a cinematografiei.

  George w bush junior folosind un salut illuminati.Probabil isi saluta colegii masoni aflati in multime.

Papa folosind un salut illuminati.Faptul ciudat este ca nu avea nici un rost ca papa sa foloseasca un asemenea salut decat daca….

Ladi gaga celebra cantareata facand un gest ce simbolizeaza ochiul atotvazator simbol al ocultei lluminati.

Bancnota de 1 dolar are imprimata pe ea ochiul atotvazator in varful unei piramide simbolizand suprematia si rangul illuminatilor.

Si lista continua.

 

Vaticanul e la fel de fascinant pentru amatorii de teorii ale conspirației, ca pentru credincioșii catolici. Statuile zeităților din diverse credințe, pe care primii creștini le-ar fi considerat idoli, sunt acum expuse în numeroase săli ale Palatului de la Vatican. Mitologiile greacă și romană sunt cel mai bine reprezentate, inclusiv într-o sală care reunește mare parte din panteonul antic, dar egiptologia are și ea propria secțiune în muzeu, iar cultura babiloniană se regăsește de asemenea.

Pentru iubitorii de artă, aceste antichități și-au pierdut de mult semnificația religioasă și sunt admirate exclusiv pentru calitățile lor artistice și măiestria celor ce le-au făcut. Pentru cei ce suspectează Biserica Catolică de participarea la o uriașă conspirație, simbolurile oculte răspândite în întreg palatul sunt o dovadă că Sfântul Scaun păstrează o doctrină secretă, care îi e sursă de cunoaștere și putere.

sala rotunda
Sala Rotonda, panteonul de la Vatican

Cea mai populară dintre aceste teorii conspirative vorbește despre integrarea credințelor antice greco-romane în creștinism. În special, se sugerează acomodarea cultului solar cu reprezentările personajelor biblice. De exemplu, Apolo, zeul solar al grecilor și romanilor, are mai multe statui, inclusiv una gigantică în curtea palatului Belvedere, folosită de Michelangelo pentru desenarea fizionomiei lui Iisus din fresca Judecata de Apoi din Capela Sixtină. Cei care resping teoria, amintesc că Apolo era considerat un ideal de armonie masculină, deci era normal ca artistul florentin să îl folosească drept model.

babilonieni

Venerarea soarelui era de asemenea parte dintr-un sistem complex de credințe, originare în Orientul Mijlociu, unde astrologia a apărut. Iar simbolurile astrologice sunt prezente ca semne ale înțelepciunii Creatorului universului, deși legendele personajelor mitologice asociate cu planetele și constelațiile, nu mai sunt luate în serios în era creștină.

După ce creștinismul a fost legalizat în Imperiul Roman, iar apoi a devenit religie de stat, într-o perioadă ce a coincis cu marile migrații, multe credința păgâne tribale au trebuit să fie reconciliate cu credința monoteistă. În unele părți ale continentului, aceasta s-a făcut prin abundența de imaginație investită în povești despre viețile sfinților și faptele lor miraculoase. Dar în ansamblu, tranziția de la politeism la monoteism s-a făcut într-un interval uimitor de mic și aparent fără supraviețuitori ai adoratorilor zeităților greco-romane. Unii presupun că acest capital de cunoaștere s-a transferat în forme artistice inofensive, dar și în superstiții și rituri vrăjitorești.

basorelief

O altă teorie a conspirației merge un pas mai departe și acuză liderii Bisericii Catolice că sunt parte într-un plan și mai mare, ce include societăți secrete precum Franc-masoneria sau Cavalerii Templieri. Inamicii tuturor acestor organizații le acuză că slujesc în secret fie Diavolului, fie unor zeități antice mesopotamiene. Potrivit acestei teorii îndrăznețe, în mâinile păgânilor din vremuri străvechi din Egipt, Persia și Babilon, se afla o învățătură ezoterică, transmisă prin rețele subterane, într-o lume doar aparent complet creștinată. Din vreme în vreme, acest tip de misticism ar ieși la suprafață, mereu îmbogățit de speculații ale cultelor gnostice antice, redescoperite de cruciații, care călătoriseră în Orientul Mijlociu, și își creaseră propriile rețele secrete. Același bagaj de învățături secrete orientale ar fi fost amplificat da Kabala evreiască din Evul Mediu, pentru a reizbucni apoi în amalgamul de credințe ale mișcării New Age, din zilele noastre.

arta egipteana

Întrucât misterul însuși era un motor al acestor societăți, ar fi imposibil să știi cu siguranță care era doctrina lor reală, așa că rămânem pe tărâmul presupunerii. Francmasonii, de exemplu, susțin că ordinul lor e doar un mijloc de auto-perfecționare, care nu e incompatibil cu creștinismul, spun ei. Recursul la înțelepciunea antică nu ar face decât să îmbogățească viața spirituală a creștinului, cu credințe contrazise de Biserică, precum astrologia sau reîncarnarea. Alții arată că dimpotrivă, prin frățiile ezoterice, credințele păgâne s-au perpetuat, împreună cu cultul idolilor orientali, ca Baal. Cei mai vehemenți adversari ai oricărei forme de cunoaștere secretă spun că toate aceste societăți secrete, uneori în alianță cu Vaticanul, nu sunt decât adversari ai Dumnezeului creștin. Într-adevăr, unii ocultișii interpretează Biblia într-un mod bizar, susținând că omul e capabil să devină el însuși un zeu, dar că i-a fost refuzată o informație esențială pentru dezvoltarea sa, de cătru un Creator invidios; astfel, Lucifer e văzut ca un personaj care a încercat să lumineze omenirea, prin gestul său de rebeliune. Desigur, creștinii socotesc năstrușnice asemena fantezii, căci Diavolul e doar un înșelător, care acționează prin intermediul unor idoli și falși zei, pentru a-l face pe om să piardă distincția dintre bine și rău, pentru promisiuni iluzorii.

profil statuar

Însăși varietatea acestor teorii (dintre care am amintit doar câteva) e grăitoare în privința puterii pe care artefactele antice încă o exercită asupra imaginației noastre. Cu sau fără înțelesuri ascunse, aceste frumoase opere de artă continuă să impresioneze privitorul, după mii de ani. Iată câteva dintre zeitățile și eroii, care au statui în Muzeul de la Vatican:

zeus orticoli apolo
Zeus Orticoli și Apolo Belvedere

Zeus era patriarhul zeilor greci, ce locuiau pe Muntele Olimp. Deși Zeus era zeul cerului și tatăl multora dintre zeii și eroii panteonului, era diferit de viziunea monoteistă, omnipotentă, de creator al Universului, moștenită de creștinism și islam din religia evreiască. Zeus însuși era fiul lui Cronos, un zeu căzut, asociat cu Saturn. În astrologie, Zeus poartă numele echivalent din religia romană, Jupiter.
Zeus a beneficiat de câteva dintre cele mai impresionante reprezentări în atichitate, inclusiv o statuie gigantică, făcută de Fidias și inclusă între cele șapte minuni ale lumii antice. În muzeul de la Vatican, e o reprezentare cunoscută ca Zeus Orticoli, după un loc din apropierea Romei, unde a fost dezgropată. Bustul impresionează prin migala cu care sunt reproduse șuvițele de păr de pe cap și din barbă.

apolo
Apolo

Apolo era zeul soarelui, cu numeroase echivalențe în diverse religii, care venerau soarele. Apolo avea același nume la romani, ca la greci, și era considerat un vindecător și patron al artelor, ca muzica și poezia. Apolo era unul dintre numeroșii fii ilegitimi ai lui Zeus, iar Artemis (Diana) era sora sa geamănă. Era bisexual, cu numeroși iubiți și iubite. Într-una din cele două curți interioare ale Palatului Belvedere, numită Cortile della Pigna, e un cap uriaș al lui Apolo, sculptat cu măiestrie.

palas atena sculptura

Palas Atena era zeița înțelepciunii, care îi ajuta pe cei care luptau un război drept. Pentru greci și romani (care o numeau Minerva), ea era dătătoare de curaj și putere. Cel mai faimos tempul al antichității, Partenonul de pe Acropole, îi era dedicat, de orașul care, de asemenea, îi purta numele. În statuia de la Vatican, ea e prezentată ca de obicei cu coiful de luptător. E una din puținele statui la care s-a păstrat și un strat de vopsea, care îi colorează ochii, căci multe statui în antichitate erau pictate sau decorate cu pietre prețioase. Fecioara Atena a câștigat patronajul capitalei Greciei oferind localnicilor primul măslin. Cum Atena e asociată cu democrația și republica, drept forme raționale de organizare a societății, o mare statuie a ei se găsește și în fața Parlamentului din Viena.

venus venere

Venus (sau Afrodita) e celebra zeiță a frumuseței și dragostei. Ea a fost aleasă de către Paris, drept cea mai frumoasă dintre zeițele Iliadei. Legenda nașterii ei poate părea șocantă, căci a apărut din spuma organului tăiat al lui Uranus, aruncat în mare de Cronos. Unii sunt convinși că obeliscurile au și ele o semnificație falică, pornind de aici, căci o legendă similară o regăsim și la egipteni. În legendele egiptene, Osiris e și el tăiat în bucăți, iar falusul e singura parte care nu e găsită, fiind mâncată de un pește, atunci când Isis îi recompune corpul din bucăți. Cu timpul, gustul public a devenit mult mai pudic, probabil sub influența creltinismului, iar detaliile sexuale au fost eliminate, ori acoperite sub eufemisme și reprezentări alegorice. După o teorie mai ciudată, chiar șorțul purtat de masoni ar avea trimiteri falice, confreria inițiatică fiind una exclusiv masculină până foarte recent. Cu sau fără trimiteri la credințele antichității despre falusul unor zeități ucise, Roma e înțesată de obeliscuri aduse Egipt și Mesopotamia și plasate în fața celor mai mari catedrale, ca Laterano, San Pietro și alte piețe publice. De asemenea, obeliscul e preferat de masoni ca monument funerar și comemorativ în foarte multe orașe ale lumii, cum e cazul monumentului lui Washington, din capitala americană.

În italiană, Venus e numită Venere, la fel ca multe dintre statuile sale din peninsula italică, acum simboluri ale inocenței feciorelnice și ale unui ideal de frumusețe feminină. Ca și Atena, Afrodita se naște la o vârstă matură în circumstanța miraculoase. Datorită farmecelor sale, ea atrage mai mulți zei olimpieni, iar Zeus decide să o mărite pe Afrodita cu Hefaistos. Cu zeul focului și fierăriei, Afrodita a avut o căsnicie nefericită, înviorată de numeroase aventuri cu alți zei mai atractivi și cu muritori.

demeter cezar

Demeter, numită și Ceres de romani, era zeița agriculturii. Cinstirea ei trebuia să asigure recolte bune pentru țăranii antici. Deși era mama mai multor zei și proteja pământul și recoltele, se deosebea de Gaia, zeița primordială a Pământului, care prin uniunea cu Uranus – cerul, a dat naștere tuturor zeităților. O zeitate similară, Cibele, a venit din Orientul Mijlociu, preluând trăsături atât de la Gaia, cât și de la Demeter. Cultul lui Demeter nu se limita la superstiții ale populațiilor agrare, care depindeau de recolta anuală. Ea se afla în centrul celor mai vechi sisteme religioase, care au precedat universul olimpian al Greciei clasice.

Misterele din Eleusis erau o religie inițiatică, în care se țineau ceremonii populare și se transmiteau ritualuri secrete, rămase un mister și în ziua de azi. În legenda principală a cultului, Demeter provoca secetă și foamete ca pedeapsă pentru răpirea fiicei sale, Persefona, în lumea din adâncuri. Zeus era convins să inervină după ce acest protest al lui Demeter a produs o catastrofă printre oameni, care au încetat să aducă ofrande zeilor. Era o călătorie complexă a coborârii în lumea de dincolo, a renașterii și promisiunii unei vieți de apoi, despre care doar inițiații aflau detalii. Era cu siguranță legată de schimbarea anotimpurilor și nu e exclus să fi fost îmbogățită cu înțelegeri astrologice ale vieții și universului. Deși astăzi Demeter nu mai e amintită ca o zeitate importantă a grecilor, Vaticanul o include pe drept cuvânt între statuile din sala specială de expoziție, care reproduce arhitectura și structura Panteonului din Roma.

bahus barbar

Dionis, sau Bahus, după numele său roman, era și el o zeitate venerată atât prin procesiuni publice, cât și inițiatice. Deloc surprinzător pentru un zeu al viței de vie, festivitățile lui Dionis erau caracterizate prin excese bahice (adjectivul vine chiar de aici). Beția era acompaniată de o stare de extaz indus de muzică, dansuri și senzualitate. Entuziasmul colectiv era calea spre descoperir filosofice, după cum sugera Platon, în cadrul cărora spectacolele teatrale erau folosite pentru a comunica unele concepte oculte.
Acest zeu atractiv și efeminat e asociat cu strugurele și cu animale mitologice, ca taurul. La Roma, Bahus era sărbătorit prin bacanalii, o ceremonie nocturnă sălbatică, la care aveau acces doar femei, și care implica orgii sexuale, uciderea unui animal cu mâinile goale și mâncarea cărnii crude într-o stare de extaz colectiv. Ritul a continuat în clandestinitate după ce a fost interzis, ca urmare a comiterii unor crime cu ocazia sărbătorilor.

cupidon cezar

Cupidon, sau Eros, era un zeu cu drepturi depline, venerat în unele orașe grecești mai mici (cum ar fi Thespiae) chiar ca zeul cel mai important din Panteon, și cu altare pregătite pentru sacrificii chiar și la Atena. Unii îl consideră chiar un zeu primordial, fără părinți, în timp ce alții cred că era fiul Afroditei. Inițial, Eros era prezentat ca un adult cu aripi, dar imageria sa a evoluat către un copil înaripat. Sub această formă, cupidonul roman a devenit foarte popular în renaștere și în perioada barocă, în pictură și arta decorativă. Această imagine a unui copil dolofan, țintind cu săgeata îndrăgostiții, a devenit foarte popular și cunoscut în întreaga lume actuală.

Hercule, sau Heracle, are singura statuie din bronz în panteonul de la Vatican, recognoscibilă după bâta pe care o poartă în mână eroul. Cu puterea sa proverbială, Hercule a reușit să ducă la bun sfârșit cele 12 munci, între care: uciderea sau capturarea unor animale mitologice sau obținerea unor obiecte speciale, ca merele de aur. Hercule a fost făcut nemuritor după ce a terminat aceste sarcini, el nefiind un zeu, ci un erou.

hercule osiris

Osiris era zeul egiptean al vieții de apoi, figură centrală a celui mai important mit al acestei credințe antice. În ocultismul modern, credințele egiptene și orientale sunt mai prezente decât cele greco-romane, care au fost într-un fel „domesticite” și secularizate, prin transformarea în repere culturale europene. Mitul lui Osiris, ca orice altă tradiție orală, cunoaște multe variante și e o poveste ce sună șocant și ireal pentru urechile modernilor, căci implică incestul, relațiile sexuale cu morți și vrăjitorie. Principalele personaje sunt doi frați și o soră. Set, personificarea răului, își ucide fratele, pe Osiris, pentru a-i lua tronul. Corpul tăiat în bucăți, e recuperat de sora lor, Isis, cu excepția organului sexual, care e probabil reprezentată de obelisc. Folosind vrăji, Isis îl readuce la viață pe Osiris, doar pentru scurtă vreme, suficient pentru a concepe un copil cu el, pe Horus, soarele care răsare mereu. Evident grecii, care respectau religia greacă pentru vechimea ei și încercau să o armonizeze cu a lor, l-au recunoscut în Horus, ca zeitate solară, pe Apolo. Întreaga mitologie legată de Osiris și Horus transmitea ideea de regenerare și credința într-o viață viitoare, crucială pentru egipteni, care depuneau eforturi uriașe pentru a păstra corpul relativ intact, dar și credința în posibilitatea de a interveni în chip magic în viața actuală.

zeus

Catolicismul si simbolurile luciferice (masonice) .Cred ca nu mai este nevoie de nici un comentariu alaturi de aceste poze care spun tot…

Totusi va dam cateva indicii legat de semnele masonice : Mantuitorul – One eye (ochiul masonic), zeitati egiptene (Seth) heraldica masonica, compasul – simbolul masoneriei, pentagrama, numarul 666, planeta saturn…

1

2

3

4

5

6

7

8

Fara cuvinte!
Asa arata toaletele de la Vatican. Blasfemie fara limite…

Curva Babilonului

Moneda de 2 Euro are pe ea o femeie calarind o bestie, simbolul Curvei Babilonului.

Vaticanul este conform Bibliei, reprezentantul Diavolului pe pamant. Daca studiem cartea Apocalipsei, cap13, 17, 18, vom descoperi ca se vorbeste despre o fiara imbracata in purpura si stacojiu (cap17), care sta asezata pe o cetate cu 7 munti (ROMA), imbatata de sangele sfintilor lui Hristos (INCHIZITIA), si care foarte curand va supune lumea, impreuna cu SUA, unei crize fara precedent, asa cum ne spune Iisus in Matei cap24. Foarte curand se va impune un decret universal, urmarind (sub pretextul pacii si solutionarii crizei) instaurarea unei Noi Ordini Mondiale. Se va impune si un semn pe care orice om va fi obligat sa-l primeasca, semnul fiarei (Apoc cap.13). Numai acei crestini care s-au pregatit cu rugaciune, credinta, studiu biblic, vor reusi sa treaca peste toate cursele, stramtorarile si inselaciunile satanei. Pentru ca intai trebuie sa vina fiul pierzarii (Antihristul), care va imita venirea lui Hristos iar cei nepregatiti vor fi inselati de el. Azi e timpul sa vii la Hristos pentru ca mult timp nu mai este, iar rasplata este viata vesnica alaturi de Rascumparatorul tau in ceruri. Pocaiti-va, caci Imparatia Cerurilor este aproape (Matei 3, 2). Iata Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui. Apocalipsa (Descoperirea lui Ioan) 22,12 AMIN

MATERIALE PRELUATE SI PRELUCRATE

5 gânduri despre &8222;Masoneria, oamenii dedicaţi lui satan&8221;

  1. Haideti ma, ce naiba, verificati si voi cand scrieti tot felul de enormitati. WC-urile alea nu sunt la Vatican ci in China! http://www.thesmartgirlstravelguide.com/funny-toilet-photos-unusual-toilets-of-the-world/ . Iar o pentagrama, ca sa fie simbolism satanist trebuie sa fie pusa invers decat ati aratat in toate pozele din articulul asta. Asa e pozitionata o pentagrama satanista: http://1.bp.blogspot.com/-hmG_9po1SEQ/ThYqMCpcGNI/AAAAAAAACrM/ziYXu-02KsI/s1600/BigPentagram.jpg

    Si fratilor, asta e pentagrama? http://i49.tinypic.com/2yuj8lx.jpg Daca asta e PENTAgrama atunci se pare ca unii nu stiu sa numere decat pana la 5…

    Legatura dintre Vatican si masonerie nu poate fi contestata, dar argumentand-o cu un articol plin de aiureli neverificate, va faceti doar de ras…

  2. Felicitarile mele Valium. Esti foarte bine informat iar domnul/doamna care a scris articolul asta din contra! Imi cer scuze dar articolul asta este o prostie. Sunteti prins in intuneric. O zi frumoasa in continuare.

Lasă un comentariu