Firmele cu capital străin din România au acces mult mai uşor la finanţare decât cele cu capital românesc

Imagine Nu uitaţi că „piaţa liberă” este un termen al retoricii capitalismului, dar nu şi o realitate. Capitalismul restrânge piaţa liberă în aceeaşi măsură în care o face socialismul. Este un adevăr pe care ni-l spun teoriile economice neoclasice, nu trebuie să recurgem la distributism ca să-l aflăm. Toate calculele „pieţei libere” sunt bazate pe ipoteza „numărului mare de firme”. Cu alte cuvinte, se presupune că producţia provine de la un număr atât de mare de firme, încât nici una – sau nici o combinaţie de firme – nu are puterea de a impune preţul pe piaţă; că toate se conformează preţului, în loc să îl facă.

Această situaţie nu corespunde realităţii producţiei capitaliste, în care fuziunile şi consolidările limitează numărul firmelor pentru a le spori puterea de a impune preţul. Drept urmare, „piaţa liberă” este înfrântă. Ce vreau să subliniez: nu putem să confundăm capitalismul cu piaţa liberă; sunt lucruri care se opun, nu se presupun. Se pleacă de la următoarea premisă: dacă nu există control al statului asupra întreprinderilor, înseamnă că avem piaţă liberă. Această premisă nu este corectă din două puncte de vedere. Primul: odată ce s-a consolidat puterea celor care pot să impună preţul pe piaţă, piaţa liberă s-a evaporat. Al doilea: aceste firme funcţionează cu subvenţii şi protecţie de la stat, aşa că este greşit să le numim firme „private”. http://dantanasescu.ro/2013/08/12/piata-libera-este-o-utopie-capitalista.html

Multinaţionalele aruncă povara fiscală pe umerii micilor întreprinzători

http://dantanasescu.ro/2013/09/13/multinationalele-arunca-povara-fiscala-pe-umerii-micilor-intreprinzatori.html

Am descoperit un documentar foarte interesant, care explica in mare masura de ce a ajuns lumea in care traim in stadiul actual. Numele sau este „I Am Fishhead” (Eu sunt cap de peste) si a fost realizat in 2011 de doi cehi, Misha Votruba, psihiatru si Vaclav Dejcmar, economist. Rolul de narator a fost oferit cunoscutului actor american Peter Coyote.

Titlul este inspirat de cunoscutul proverb „Pestele de la cap se impute” si sugereaza ideea ca in societatea noastra, organizata dupa modelul piramidal, cei raspunzatori pentru problemele actuale ale omenirii sunt cei aflati la varf, in marea lor majoritate persoane care prezinta caracteristicile specifice psihopatilor/sociopatilor.

Ideile de la baza documentarului sunt preluate din citeste mai departe

Jaful metodic practicat de FMI şi Banca Mondială în ROMÂNIA

Imagine  “FMI şi Banca Mondială reprezintă o serie de interese, în primul rând interesele celor şapte mari puteri superindustrializate, care deţin peste 56% din pachetul de acţiuni al celor două bănci. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, pot să afirm că ei reprezintă în domeniul financiar-monetar, dar şi în politicile economice, ceea ce erau pe timpuri comisarii sovietici. Au o matrice generală, una şi aceeaşi, pe care o aplică în toate ţările aflate in tranziţie, fără să ţină seama de specificul şi de evoluţia ţării respective, de perspectivele ei de dezvoltare. Este un program perfect din punct de vedere teoretic, dar care poate provoca efecte negative, mai mari sau mai mici, în funcţie de condiţiile concrete din fiecare ţară. Nu cunosc vreo ţară care să fi obţinut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de FMI şi Banca Mondială. Din contră, au avut ca efect adâncirea crizei economice, agravând situaţia deja critică a celor săraci. fragmente  extrase din cartea “România – jocuri de interese”

Bulgarii nu vor să vândă pământul la străini. UE cere sancţiuni

Imagine  Parlamentul bulgar a prelungit recent, în ciuda avertismentului UE, interdicţia de vânzare a terenurilor agricole către străini cu şase ani, până în 2020. Decizia guvernanţilor de la Sofia a deranjat însă oficialii de la Bruxelles care ameninţă că iau în calcul chiar revizuirea tratatului de aderare la UE. România în schimb a ales să liberalizeze piaţa de la 1 ianuarie 2014. Chantal Hughes, purtătorul de cuvânt al Comisarului European pentru Piaţa Internă şi Servicii, Michel Barnier, a declarat Bruxelles-ul «aşteaptă ca Bulgaria să-şi deschidă piaţa şi să-şi respecte angajamentele față de UE. Preşedintele Parlamentului bulgar, Mihail Mikov, consideră că moratoriul nu este conform constituţiei. Sursa: RNews

În Bulgaria se poate, la noi nu. Bulgaria prelungeşte interdicţia vânzării terenurilor agricole către străini

Mafia din televiziuni-ANTENE…1-2-3-securitate si masonerie

Imagine  Seful Antenelor e Dan Voiculescu ,sef al securitatii,devenit mason imediat dupa 22 decembrie 1989 ca si 90 % dintre securistii care ne conduc…Daca pina in 22 decembrie 1989 intrai in biroul unui sef al securitatii, pe perete era o harta a globului facuta de firma CRESCENT,a securitatii care era condusa de Dan Voiculescu..Prin firma asta ,prin conturi ofshore .se spalau banii Departamentului Securitatii Statului ,cu stiinta lui Iulian Vladseful securitatii ,prin Carpati si Dunarea…Banca era Bancorex, adica Banca BRCE,Banca de Comert Exterior…Milioane de doalari erau in aceste conturi secrete si de aceea in acele zile de asa zis revolutie a fost ucis la Viena ,fratele lui Ceausescu,Marin Ceausescu El stia de conturile secrete…Nu s-a spinzurat,a fost ucis si s a inscenat sinuciderea ptr a fi furati banii lui Ceausescu, administrati de securisti ca Dan Voiculescu,principalul beneficiar al crimei…Detectivii canadieni angajati de Vacaraoiu ptr a gasi banii lui Ceuasescu, au dat publicitatii cine a luat banii….Au fost concediati….Ce era CRESCENT-schimbam locul literelor din acest cuvint si obtinem SECRET C N adica SECRET Ceausescu Nicolae adica banii lui Ceausescu,in fapt ai nostri ai poporului…Dar banii nu au intrat in conturile poporului ,ci in ale grupului Intact ale lui Dan Voiculescu…Asa a inceput afacerile Dan Voiculescu ajutat de masoneria fornmata de fostii securisti..Un ordin secret i a adunat pe toti in Fratii care sa jefuiasca tara ,ei devenind sefii Romaniei si bogatii de moment…De ce credeti ca fostii ofiteri securisti ca Dan Voiculescu,Ion Tiriac ,Ion Niculae,Dinu Patriciu au devenit cei mai bogati romani si nu voi ,dragi cititori?In cartierul City din Londra,,centrul cu butoane al masoneriei, a luat nastere manipularea printr-un partid fantoma -Partidul Conservator-si prin televiziuni-grupul de televiziuni numite generic in chip securist-Antene…Au fost angajati mai intai securisti ca Dan Diaconescu,Sorin Ovidiu Balan ,V Zaschievici dovediti agenti ai securitattii sau altor servicii,inclusiv SRI…Culmea, toti masoni,ce coincidenta…..Au fost adusi masoni ca M Gadea si M Badea si evreul sef de campanie al lui Crin Antonescu agent Mossad N S,cheliosul extraterestru…Gadea era la o secta aflata in lupta cu ortodoxia dar de la atei, cum erau securistii ,la masonii care nu cred in Hristos si Dumnezeu nu e distanta mare…Tot frate isi zic….Partidul Conservator a trecut de la Alianta DA la Traian Basescu-i-a a dat votul lui basescu ptr formarea guvernului,la alianta cu PSD si acum la alianta cu PNL…Politica televiziunilor numite generic Antene-ca pe vremea securitatii care- si intindea antelenele peste tot, este de indobitocire a maselor care sa voteze ce sugereaza ele…Nu se gindesc la binele poporului ci la binele lor ,a clanului Voiculescu si a camarilei sale,la bani si iar bani-ochiul dracului…Nu au scrupule ,nu au nimic sfint,doar ei evreii masoni L-au ucis pe Hristos ,eliberindu-l pe Barabas….Si luma proasta se uita la Antene si voteaza cum spun ei…Ei bogati ,poporul mai sarac…Asa vrea masoneria si Dan Voiculescu. Va urma http://metincerchezblog.blogspot.ro/2013/11/mafia-din-televiziuni-antene1-2-3.html

Costul fracturării hidraulice (I)

Imagine  Atenţia publică s-a concentrat în cea mai mare parte asupra impactului imediat al fracturării asupra mediului, sănătăţii publice şi comunităţilor. Imaginile cu apa de la robinet care ia foc, relatările despre familii bolnave şi explozii, scurgeri şi alte incidente au ilustrat în mod spectaculos ameninţările pe care le prezintă fracturarea.

Mai puţin spectaculoase, dar la fel de importante, sunt implicaţiile pe termen lunga le fracturării – inclusiv povara economică impusă cetăţenilor şi comunităţilor.

Fracturarea hidraulică impune numeroase costuri economice, iar în absenţa unor mecanisme superioare de asigurare financiară, cetăţenii,comunităţile şi statele vor rămâne să suporte singuri majoritatea acelor costuri.

Contaminarea apei potabile

Fracturarea poate polua atât apa subterană,cât şi apele de suprafaţă, cum ar fi râurile, lacurile şi izvoarele. În zonele rurale, unde are loc cea mai mare parte a operaţiunilor de fracturare, locuitorii depind de apa subterană, pe care o folosesc în gospodărie şi în agricultură.

E posibil să nu existe surse alternative de apă, cum ar fi aprovizionarea prin reţelele municipale,sau ca acestea să fie prohibitiv de scumpe.Fracturarea a poluat sursele de apă potabilă în multe moduri:

• Scurgerile şi exploziile la sondă au dus la eliberarea de substanţe chimice de fracturare şi apă de reflux sau apă produsă în apele subterane şi în cele de suprafaţă. În Colorado şi New Mexico, aproximativ 1,2% până la 1,8 % din toate proiectele de extracţie a gazelor conduc la contaminarea apei freatice.

Iazurile de decantare ce conţin apă de reflux şi apă produsă au cedat de multe ori.În New Mexico, substanţele din exploatările de ţiţei şi gaze au contaminat apa freatică cel puţin de 421 de ori.

Construcţia incorectă a puţului a cauzat scăpări de gaz metan şi alte substanţe în apa freatică.

Studii recente indică faptul că fracturarea poate prezenta un pericol de contaminare a apei freatice pe termen mai lung. Un studiucare a folosit modelarea pe calculator a condus la concluzia că faliile şi fracturile naturale din regiunea şisturilor Marcellus ar putea accelera deplasarea chimicalelor de fracturare – eventual aducând aceste substanţe contaminante în contact cu apa freatică în câţiva ani.

De asemenea, un studiu a ilustrat existenţa unor căi subterane între formaţiunile de mare adâncime fracturate în câmpul Marcellus Shale şi rezervele de apă subterană mai apropiate de suprafaţă.

Posibilitatea ca apa subterană să fie contaminată pe termen mai lung din cauza fracturării este deosebit de îngrijorătoare, deoarece contaminarea ar putea deveni evidentă mult mai târziu după ce compania răspunzătoare părăseşte zona.

Printre costurile ce rezultă din contaminarea apei potabile se numără următoarele:

  • Epurarea apei subterane

Apa subterană este o resursă naturală preţioasă şi deseori limitată. Odată contaminate, epurarea pe cale naturală a surselor de apă subterană poate dura ani, decenii sau chiar sute de ani.

În consecinţă, industria petrolului şi gazelor trebuie considerată răspunzătoare de readucerea rezervelor de apă subterană în starea naturală.Contaminarea cu gaz metan a apei din fântâni prezintă risc de explozie şi de multe ori este neutralizată prin îndepărtarea gazului din apă la punctul de folosire.

În 2004, cimentarea incorectă a unui puţ de fracturare din Ţinutul Garfield, statul Colorado, a dus la scăpări de gaze naturale timp de 55 de zile printr-o falie care se temina într-un curs de apă de suprafaţă, West Divide Creek.

În urma acestui incident, compania responsabilă cu forajul puţului, Encana, a început testarea regulată a puţurilor din vecinătate şi a instalat echipamente care injectează aer în apa subterană, făcând ca substanţele chimice poluante din apă să se volatilizeze şi să fie eliminate cu ajutorul procedeului denumit barbotaj. Aceste activităţi au început în 2004 şi încă se desfăşurau la jumătatea anului 2012.

Nu se cunoaşte costul măsurii de remediere a apei subterane din Ţinutul Garfield,dar probabil că este de ordinul a sute de mii de dolari.

  • Costurile de epurare a apelor de suprafaţă contaminate

Fracturarea şi activităţile aferente pot reduce calitatea apei din râuri şi izvoare, astfel încât autorităţile locale trebuie să investească în tratarea suplimentară a apei, pentru a o face sigură pentru băut.

Impactul cel mai semnificativ al fracturării asupra râurilor şi izvoarelor folosite ca sursă de apă potabilă nu provine din scurgeri, explozii sau alte accidente separate, ci mai curând din efectele fracturării produse în mai multe sonde într-o anumită zonă în acelaşi timp.

Fracturarea pe o suprafaţă mare poate dăuna cursurilor de apă prin extragerea apelor din bazinele râurilor, prin deversarea apelor de fracturare uzate în râuri sau prin creşterea sedimentării rezultate din degajarea terenului pentru amplasamentul sondei, pentru conducte sau alte infrastructuri de gaze naturale.

Daunele cauzate de fracturarea extinsă pot impune furnizorilor de apă realizarea unor investiţii scumpe în staţii suplimentare de epurare.

Probleme de sănătate

Fracturarea produce poluare, care afectează sănătatea muncitorilor, a locuitorilor din vecinătăţi şi chiar a celor care locuiesc mai departe. Substanţele toxice fluidul de fracturare şi regăsite în apa produsă, ca şi poluarea de la camioane şi staţiile de compresoare au fost asociate cu diverse efecte negative asupra sănătăţii.

De exemplu, substanţele chimice din compoziţia fluidelor de fracturare au fost asociate cu cancerul, tulburări endocrine şi probleme ale sistemelor neurologic şi imunitar.

De multe ori sistemul juridic asigură prea puţine compensaţii celor a căror sănătate suferă după impactul cu aerul sau cu apa contaminată. Pentru a avea câştig de cauză, o persoană afectată de expunerea la substanţe chimice toxice trebuie să dovedească faptul că a fost expusă la acea substanţă toxică asociată efectelor pe care le suportă şi  faptul că expunerea a fost cauzată de către pârâtă.

Satisfacerea unui standard juridic atât de înalt este costisitoare şi dificilă, dată fiind experienţa juriştilor corporatişti în a exploata lacunele cunoaşterii ştiinţifice pentru a arunca îndoieli asupra afirmaţiilor de intoxicare cu substanţe chimice. În consecinţă, este posibil ca mulţi cetăţeni a căror sănătate a fost afectată de fracturare să fie descurajaţi să se adreseze instanţei de judecată.

  • Accidente, boli şi decese pentru muncitori

Fracturarea hidraulică este o îndeletnicire periculoasă pentru muncitori. Muncitorii din petrol şi gaze sunt supuşi unui risc de deces la locul de muncă de şapte ori mai mare decât alţi muncitori, accidentele de trafic, căderea obiectelor şi exploziile fiind principalele cauze ale deceselor.

Muncitorii de la sondele de fracturare hidraulică sunt expuşi la multe astfel de pericole şi la încă unul, care este specific fracturării: inhalarea nisipului de siliciu.Nisipul de siliciu se foloseşte pentru a deschide fisurile formate în structurile de roci subterane în timpul fracturării. În procesul de descărcare a siliciului din camioane la sondă,pulberile de siliciu pot să ajungă în aer.

Fără protecţie adecvată, muncitorii care inhalează praful de siliciu pot fi supuşi unui risc mare de a contracta silicoza, boală ce provoacă apariţia nodulilor pulmonari, urmată de tuse cronică şi dificultăţi respiratorii.

Silicoza face parte dintr-o grupă de boli profesionale cauzate de pulberi (alături de azbestoză şi antracoză), care de mult timp ameninţă sănătatea muncitorilor din industrie. Un studiu recent estima că această categorie de boli profesionale a impus costuri care, numai pentru îngrijirea medicală, s-au ridicat la 50 de milioane $ în 2007.

Muncitorii, familiile acestora şi contribuabilii sunt nevoiţi de multe ori să suporte majoritatea costurilor bolilor şi accidentelor de muncă.

  • Poluarea atmosferică la distanţă de gura sondei

Poluarea aerului din cauza fracturării ameninţă şi sănătatea oamenilor care locuiesc la distanţă de gura sondei – îndeosebi copiii, vârstnicii şi persoanele cu probleme respiratorii. Fracturarea produce numeroase sub-stanţe poluante care contribuie la sporireaproblemelor de poluare a aerului din zonă.

Compuşii organici volatili din structurile ce conţin gaze naturale contribuie la formarea „smogului“ din ozon, care diminuează funcţionarea plămânilor la persoanele sănătoase,declanşează crize de astm şi sunt asociaţi cu creşterea absenteismului la şcoală, a internărilor spitaliceşti şi cu decese premature.

De asemenea, unii compuşi organici volatili sunt consideraţi „substanţe periculoase poluante pentru aer“ şi au fost asociaţi cu cancerul şi alte efecte grave asupra sănătăţii. Emisiile de la camioanele care transportă apă şi materiale la şantierele de foraj, ca şi de la staţiile de compresoare şi de la alte utilaje ce funcţionează cu combustibili fosili contribuie şi ele la formarea smogului şi funinginii care ameninţă sănătatea publică.

Fracturarea este o sursă semnificativă de poluare atmosferică în zonele unde au loc multe foraje.

Un studiu din anul 2009 realizat în cinci ţinuturi din zona Dallas-Fort Worth unde se desfăşura o activitate intensă de foraj din şisturi în câmpul Barnett Shale a indicat faptul că producţia de ţiţei şi gaze constituia o sursă de emisii generatoare de smog mai mare decât autovehiculele şi camioanele.

Punerea în funcţiune a unei singure sonde de gaze naturale necontrolate produce în total aproximativ 22,7 tone de compuşi organici volatili (COV) – echivalentul emisiilor anuale de COV de la aproximativ 7.000 de autovehicule – ca şi 1,7 tone de poluanţi atmosferici periculoşi şi aproximativ 156 de tone de gaz metan, care contribuie la încălzirea globală.

Operaţiunile de sondă, depozitarea fluidelor de exploatare a gazelor naturale şi celelalte activităţi aferente fracturării încarcă povara poluării, jucând un rol semnificativ  în problemele de poluare a aerului din regiune. De exemplu, s-a estimat că în statul Arkansas producţia de gaze de şist din regiune.

Costurile pentru sănătatea publică legate de poluarea cauzată de fracturarea hidraulică sunt semnificative. Impactul financiar al smogului din ozon asupra sănătăţii publicea fost estimat la 1.648 $ la tona de NOx şi de COV. Dacă aplicăm acele costuri la cinci ţinuturi din regiunea Dallas -Fort Worth,unde au loc foraje semnificative în şisturi în câmpul Barnett Shale, cheltuielile medii pentru sănătate publică aferente acelor emisii ar fi de peste 270.000 $ pe zi , în timpul sezonului ozonului de vară.

În Arkansas, cele aproximativ 6.000 de tone de NOx şi COV emise în 2008 ar impune un cost anual pentru sănătate publică de aproximativ 9,8 milioane $.

O analiză a impactului de reglementare a Agenţiei de Protecţie aMediului din 2004 privind noile standarde pentru motoarele staţionare cu ardere internă, folosite uzual pentru conductele de gaze naturale şi în producţia de ţiţei şi gaze,a estimat, de exemplu, beneficiul reducerii cu o tonă a particulelor cu diametrul sub 10 microni (PM 10 ) la 8.028 $ pe tonă.

Pe baza acestei cifre, beneficiul economic de eliminare a emisiilor de PM 10 din câmpul Fayetteville Shale din statul Arkansas ar fi aproximativ de 5,4 milioane $ pe an.Prin urmare, poluarea aerului din cauza forajelor din şisturi în câmpul Fayetteville Shale din statul Arkansas în anul 2008 a impus probabil costuri de sănătate publică de peste 10 milioane $ în anul 2008, cu cheltuieli necuantificate suplimentare impuse sub forma pierderii producţiei agricole şi a reducerii vizibilităţii.

Extras din cartea”Adevăratul preţ al gazelor de şist”, T. Dutzik, E. Ridlington, J. Rumpler. http://www.financiarul.ro/2013/11/12/adevaratul-cost-al-fracturarii-hidraulice-i/

SCLAVII NOM

Imagine  (NOM) este planul pe care francmasoneria vrea să-l realizeze pe această planetă. Acest plan prevede crearea Statului Planetar Unic condus de un Guvern Unic, având o armată unică, o monedă unică şi un conducător unic cu puteri depline. În viziunea francmasonilor populaţia acestei Republici Planetare va fi atent supravegheată prin introducerea unor CIP-uri în mâna dreaptă sau în frunte. Astfel, nimeni nu se va mai putea opune unui astfel de regim absolut totalitar, pe lângă care nazismul a fost doar o joacă de copii. Pentru elita francmasonilor care ar vrea să guverneze această planetă, cele 6 miliarde de oameni ar fi mult prea mulţi, de aceea masonii au concluzionat că populaţia globului trebuie redusă doar la 1 miliard de locuitori. Pentru aceasta s-au conceput în laborator viruşi letali (întrucât războaiele nu şi-au atins scopul scontat în această direcţie) cum ar fi SIDA, Ebola, SARS, Gripa Aviară. Există chiar oameni de ştiinţă şi sociologi care lucrează pentru Noua Ordine Mondială (NOM) şi care cred sincer în această utopie, aşa cum mulţi intelectuali au crezut sincer în utopia comunistă sau în cea nazistă.
Noua Ordine Mondială (New World Order – NWO), despre care au vorbit francmasonii Bush şi Gorbaciov, vizează prin urmare legarea şi anihilarea suveranităţii naţiunilor şi încearcă aducerea lor sub o autoritate centrală mondială, care va fi alcătuită numai din francmasoni.
Deşi au fost ţinute secret, la ora actuală se ştie foarte clar că NOM are 6 scopuri principale pe care caută să le realizeze cât mai repede: 1.Stabilirea unei “ordini” economice internaţionale sub directul control al unui organism francmasonic mondial.
2.Stabilirea şi impunerea necondiţionată a unui Guvern Mondial francmasonic.
3.Cucerirea şi subjugarea prin mijloace economice a celor două super-puteri, SUA şi Rusia, care va fi urmată de unirea celor două.
4.Stabilirea viitoarelor State Unite ale Europei (în această direcţie deja s-au făcut paşi gigantici pe care numai cei naivi nu îi remarcă), ca aşa-zisa noţiune dominantă în cadrul căreia va exista un Guvern Mondial format exclusiv din masoni.
5.Alegerea şi impunerea unui Rege planetar unic, care va fi iniţiat şi modelat chiar de maeştrii francmasoni, pentru a conduce Guvernul Mondial.
6.Crearea şi promovarea unei aşa-zise “religii” mondiale, care va coordona în conformitate cu scopurile masonice toate religiile pământului şi va avea în frunte un fel de pontif mondial, care va conduce la rândul său alături de conducătorul unic, planetar. “Iluminaţilor” lui Adam Weishaupt) publicat în 1785, se spune: “Noul guvern mondial va trebui să apară ca patronul şi binefăcătorul popoarelor”. Replica evreiască vine peste secole, se numeşte REPUBLICA UNIVERSALĂ sau NOUA ORDINE MONDIALĂ; primul ei cadru organizatoric poartă numele de SOCIETATEA NAŢIUNILOR de la care vor purcede şi mijloacele necesare: STATELE UNITE ALE EUROPEI ca structură geopolitică complementară Statelor Unite ale Americii şi mai apoi parte componentă a Republicii Universale. Preşedintele Wilson a fost exponentul, liderul şi purtătorul de cuvânt al unei hotărâri luată de Alianţa Universală Israelită înainte de primul război mondial în vederea construirii Europei postbelice pe cele două variante: iudeo-bolşevismul şi iudeo-capitalismul. La Versailles în 1919 principalele state europene ieşite victorioase n-au făcut decât să ratifice o structură gândită de francmasoneria iudaică vreme de o jumătate de secol. În 1864, Lewy Bing scrie în LES ARCHIVES ISRAELITES 17: “Nu este oare natural şi necesar de a vedea curând un TRIBUNAL SUPREM însărcinat să descurce plângerile dintre NAŢII şi NAŢII – judecând în ultimă instanţă – şi al cărui cuvânt să fie impus lumii întregi?”… În 1884 ideea este dezvoltata in L’ALMANACH DES FRANCMACONS: “…Cand Republica va fi stabilita peste tot in batrana Europa, ea va forma STATELE UNITE ale acestui vechi continent”. In plin razboi mondial constructorii iudei ai viitoarei Europe postbelice ii deseneaza planurile in interiorul lojilor francmasonice in vreme ce crestinii reprezentand statele nationale se macelareau pe toate fronturile europene si in Rusia se pregatea abatorul rosu. La 5 martie 1916, fratele Moch vorbeste in loja LES TRINITAIRES despre Pactul Societatii Natiunilor. 8 noiembrie 1916, profesorul F. Aulard: “O imensa speranta a strabatut lumea: Societatea Natiunilor, idee a Revolutiei franceze”. La 14 si 15 ianuarie 1917 se tine la Paris conferinta ocultei, care decide convocarea Congresului francmasoneriei natiunilor aliate si neutre pentru stabilirea mijloacelor construirii Societatii Natiunilor. Din scopurile fixate Congresului:
1. Sa prepare actiunea STATELE UNITE ALE EUROPEI.
2. Sa prepare crearea unei AUTORITATI SUPRANATIONALE care sa rezolve divergentele dintre natiuni.
3. Agentul de propaganda al conceptelor va fi francmasoneria.
La sfarsitul lui iunie 1917 sus-amintitul Congres are loc la Paris, a fost prezidat de generalul Peigne -mare maestru al Marii Loji a Frantei, s-a prezentat si s-a votat statutul viitoarei Societati a Natiunilor, ratificat si de conventul Lojei Marelui Orient al Frantei. Congresul Partidului Socialist din Bordeaux – Octombrie 1917 – decide sa se realizeze masurile de preparare a Societatii Natiunilor.

https://i0.wp.com/www.redicecreations.com/specialreports/2005/05may/mayday.gif In 1770 evreul Adam Weishaupt trimis sa-si faca initierea la iezuiti, devenit discipolul filozofului evreu Mendelssohn este insarcinat de bancherul Rotschild sa infiinteze ordinul secret al ILUMINATILOR Bavarezi, cu scopul de a pregati cadrele vizibile necesare unei Noi Ordini Mondiale, ale Republicii Mondiale condusa de cadrele invizibile ale finantei internationale aflata in mana marilor bancheri evrei. Programul Iluminatilor s-a pus in practica prin revolutiile din Franta, Rusia si Germania; prin cele doua razboaie mondiale, prin razboiul rece si prin pregatirea razboiului impotriva islamului, repetitia generala avand loc in Golful Persic. Urmarile etapelor istorice planificate de oculta finantei iudaice a fost subordonarea economica si politica a statelor puternic dezvoltate, crearea de organisme suprastatale ca Liga Natiunilor, O.N.U., Comunitatea Europeana, impunerea limbii engleze ca limba oficiala a comunitatii internationale, subordonarea Vaticanului prin Banca Vaticanului, crearea Fondului Monetar International, a Bancii Mondiale, a Bank of International Settlement, a lansarii Conventiei Liberului Schimb, de fapt a subordonarii statelor mai putin dezvoltate economic fata de statele puternic dezvoltate si prin acestea, organismelor financiar-economice suprastatale. NAFTA cuprinde teritoriul economic al intregii Americi de Nord; in 1993 a luat fiinta zona mondiala de comert GATT. Mai exista Conventia zonei Pacificului – APEC; Uniunea Europeana EFTA, toate instrumente prin care Oculta construieste abil STATUL MONDIAL sau REPUBLICA UNIVERSALA de sub directa ei conducere.

Imagine Pe orice Bar Code de pe marfuri vom observa in toata lumea linii subtiri sau mai groase scurte si 3 perechi de cate doua linii subtiri lungi. Doua linii subtiri inseamna 6. Gasim totdeauna 3 perechi de linii subtiri lungi, adica 666.
Codul Bancii Mondiale este 666. „Credit Card” al Bancii australiene poarta cifra 666. „Credit Card”-urile noi in America poarta codul 666. Sistemul de calculatoare Olivetti poarta numarul 666, la fel si calculatoarele din SUA. Pe fiecare loz de loterie in Israel este tiparit numarul 666. Numarul de cod pentru convorbiri telefonice al Israelului este 666. „Exon” al lui Rockefeller poarta cifra 666.
Desi am amintit pe scurt date din Protocoalele Sionului si din Noul Testament Satanic, fiecare om trebuie sa analizeze in mod critic faptele celor ce trag sforile.
Orice om care vede astazi discordia si ura, razboaiele si conflictele, foamea si saracia din aceasta lume, destramarea natiunilor, ura rasiala in crestere in toate tarile, tendinta de libertate si independenta a popoarelor, neputinta celor ce guverneaza, coruptia politicienilor, perversiunea si violenta in cresterea oamenilor, datoriile fara granite ale statelor la banci, instabilitatea monezilor nationale, crizele economice, falimentul in agricultura, somajul, nemultumirea si zapaceala in societate, placerea crescanda pentru petreceri si castig fara munca a oamenilor, lipsa de credinta si manipularea tineretului si a sexului feminin, poate sa afirme ca numai din intamplare toate acestea au fost concepute in Protocoalele Sionului? Putem cita pe Roosewelt: „In politica nu se petrece nimic intamplator! Cand se petrece ceva, putem fi siguri ca a fost planuit!”

Din ce in ce mai evident, ziaristi, scriitori, politicieni, bancheri evrei sau aflati in subordinea iudaismului, abordeaza si construiesc ideologia Noii Ordini Universale. Wilson ca expresie politica a ocultei iudaice lucreaza la planificarea lumii postbelice din 1917, anul revolutiei iudeo-bolsevice si al intrarii S.U.A. in primul razboi mondial. Curioasa coincidenta, menita sa zdrobeasca Germania in Vest spre a da mana libera iudeo bolsevismului in Est, politica repetata fara nici o imaginatie in al doilea razboi mondial, cand iesirea S.U.A. din neutralitate a decis victoria iudeo bolsevismului in Europa si a comunismului in China, Coreea si Vietnam. Incepand cu New York World din 1918, presa din Statele Unite sprijinea revolutia iudeo bolsevica, nu se ridica intru apararea drepturilor omului calcate sub cizmoacele pline de sange ale comisarilor iudei – asasinarea celor 5 milioane de culaci, a milioanelor de rusi o lasa rece, ba dimpotriva un director al bancii FEDERAL RESERVE scrie in anul marilor masacre din Rusia in ziarul sus citat: “Rusia ne arata drumul spre mari si impetuoase schimbari ale lumii… ma bucur ca se intampla asa…”. Acelasi “colonel” House care reorganizeaza Institutul de Afaceri Internationale sub numele de Consiliul pentru Relatii Externe, sustine la 15 decembrie 1922 ideea unui guvern mondial, pe care o actualizeaza in revista FOREIGN AFFAIRS Philip Ker care-si sfarseste pledoaria asa: “…adevarata problema este astazi cea a unui guvern mondial”.
Ofensiva ideologic-propagandistica se desfasoara pe planuri largi cu incepere din 1928. Doctrinarii, ideologii, filozofii, sociologii, esteticienii iudei sau in solda iudaismului incep sa precizeze conceptul de Noua Ordine Mondiala. H. G. Wells, socialist fabian in THE OPEN CONSPIRACY: BLUE PRINTS FOR A WORLD REVOLUTION: “… Lumea politica a Conspiratiei Deschise trebuie sa slabeasca, sa incorporeze sau sa inlature guvernele existente … va fi o religie mondiala … intreaga populatie a lumii sa devina o noua comunitate umana.”
1932. F.S. Marvin publica THE NEW WORLD ORDER, deci Noua Ordine Mondiala in care spune ca Liga Natiunilor este prima incercare de Noua Ordine Mondiala.
1933. Apare Humanist Manifeste, John Dewey face apel la o sinteza a tuturor religiilor si la o ordine economica socialista si cooperativizata. 1939 revista PEACE NEWS din 19 mai publica “Planuri pentru o federatie mondiala democratica, nemilitara si atotcuprinzatoare”. 28 octombrie 1939, celebrul in epoca John Foster Dulles propune public ca S.U.A. sa conduca tranzitia, (sa fim atenti) “spre o noua ordine de state mai putin independente, suverane, stranse intr-o liga sau uniune federala”.
Anii 1939-1945 cu tot razboiul mondial care face ravagii pe glob, sunt anii in care se esentializeaza doctrina si ideologia Noii Ordini Mondiale – adica a Republicii Universale. Asa cum revolutiile europene au dus la emanciparea socio-politica a evreimii, razboaiele mondiale au dus la indatorarea statelor nationale la Fondul Monetar International si la subordonarea acestora intereselor guvernului universal iudeu, punand premisele dominatiei lui universale.
In 1939, Lionel Curtis publica un volum masiv de 985 de pagini: WORLD ORDER – Ordinea Mondiala, in care preconizeaza organizarea lumii intr-o comunitate de natiuni. In 1940 H.G. Wells revine cu THE NEW WORLD ORDER in care propune un stat mondial colectivist, o noua ordine mondiala care sa cuprinda si democratiile socialiste si, din nou, atentie, o recrutare universala pentru munca, incriminand individualismul nationalist care este maladia lumii. Hitler, Mussolini, Stalin propun si ei modele ale unei Noi Ordini Mondiale si, spre deosebire de ideologii iudeo-americani care nu sufla o vorba despre cei destinati sa conduca acel guvern universal, acestia indica limpede pe conducatorii planificati.

Ca pretutindeni in natura, istoria omenirii cunoaste “varstele” fenomenelor socio-politice. Fenomenul artificial al federalizarii universale initiat de iudaism in cele doua variante: iudeo-bolsevismul si iudeo-capitalismul s-a dezvoltat concomitent in prima jumatate a secolului XX, intr-o intercomunicare si interactiune benefica pentru initiatori. Din 1920 pana in 1945 marea finanta evreiasca din S.U.A. si Europa a sustinut revolutia iudeo-bolsevica din Rusia, atat financiar, cat si propagandistic. Referirile teoreticienilor occidentali ai Noii Ordini, mai ales a celor iudei americani se fac si se raporteaza la “socialism” si “socializare universala”. Este epoca propagandei internationale, a internationalelor, a kominternului, a razboiului civil spaniol, al doilea camp de experiente iudeo-comuniste, a revolutiei comuniste chineze, coreene, vietnameze cu puternice tente nationale – care se indeparteaza de modele unice si nu accepta o conducere suprastatala, un centru unic de conducere.

Imagine Federalistii unei lumi unite vor guvern mondial in 1947. Iudeocratia isi demasca planurile in PRELIMINARY DRAFT OF A WORLD CONSTITUTION in care Robert Hutchins, Mortimer Adler, Rexford Tugwell concep o federalizare regionala, preambulul federalizarii mondiale si a guvernului mondial. Constitutia inventata de suporterii iudeocratiei ar avea un “Consiliu Mondial”, o “Camera a Gardienilor” insarcinata cu mentinerea ordinii mondiale, cere natiunilor sa-si predea armamentul guvernului mondial si … punctul nodal al pledoariei: “dreptul Republicii Federale Mondiale de a prelua intrega proprietate privata pentru uz federal”. O traducere mai neindemanatica a PROTOCOALELOR nici ca se putea.
1949 la 26 iulie, 18 membri ai senatului S.U.A. sprijina Rezolutia 56, cerand ca O.N.U. sa fie restructurata sub forma unei federatii mondiale. Iata ca reintra in scena, dar cantand o alta partitura decat in 1917, familia bancherilor iudei Warburg, cei care-l sprijinisera masiv cu bani si munitii pe Trotky -Bronstein de la care asteptau infaptuirea revolutiei mondiale si a Republicii Universale condusa de evrei.
La 17 februarie 1949, James P. Warburg, fiul bancherului Paul Warburg, fondator al Federalistilor unei lumi unite, declara: “…marea problema a timpului nostru nu este daca putem crea o lume unitara, ci daca aceasta lume poate fi creata prin mijloace pasnice. Vom avea un guvern mondial indiferent ca vrem sau nu. Problema este doar daca acest guvern va fi instaurat prin consens sau prin cucerire.”
1954. Printul Bernhardt, sotul reginei Iuliana a Olandei – exista o lunga lista a capetelor incoronate din Europa slujind francmasoneriei – regii nordici marsaluind in front cu toata pompa, deci printul creeaza Bilderbergerii sau asociatia cetatenilor planetari in care se inscriu rapid politicieni ca Dean Achenson, Christian Herter, Dean Rusk, Robert McNamara, George Ball, Henry Kissinger, Gerald Ford. Multi din Bilderbergeri sunt evrei, iar contributia lui Kissinger la politica externa a S.U.A. ca expresie a intereselor iudeocratiei este bine cunoscuta.
1961. Departamentul de stat construieste un plan de dezarmare a tuturor natiunilor si de inarmare O.N.U. In 1962, alt bancher, Nelson Rokefeller, fost guvernator al New York-ului publica THE FUTURE OF FEDERALISM, afirmand ca evenimentele cer cu stringenta o noua ordine mondiala. Citez: “Exista o febra a nationalismului… insa statul-natiune este tot mai putin capabil sa-si indeplineasca sarcinile politice internationale”. Richard Nixon si Robert Kennedy nu ies din tiparul NOII ORDINI MONDIALE; iar in 1968, Richard Gardner, fost asistent delegat al Secretariatului de Stat spune: …”Sfarsitul da tarcoale suveranitatii nationale, erodand-o farama cu farama, provocandu-ne mai puternic sa faurim o ordine mondiala”.
In 1974 Agentia S.U.A. pentru dezarmare, militand pentru eliminarea totala a armamentelor si a fortelor armate, militeaza concomitent pentru: a intemeia si dezvolta o forta de pace a Natiunilor Unite, care, in momentul cand planul va fi dus la indeplinire, va fi atat de puternica, incat nici o natiune nu o va putea ataca. Iata deci cum oculta internationala isi faureste si instrumentul militar prin care-si va impune din ce in ce mai vizibil si sfruntat vointa politica, intervenind sub titlul demagogic de forta de mentinere a pacii, acolo unde o cer interesele si, in aceiasi ani, acelasi bancher Nelson Rokefeller, conform unui raport ASSOCIATED PRESS, reafirma ca va lupta pentru crearea unei noi ordini mondiale.
Cu incepere din deceniul 7 al secolului XX, se activeaza la nivel mass-media mondiala controlata de iudeocratie propaganda pentru Noua Ordine Mondiala, de data aceasta capitalista. Sloganele ei se articuleaza pe drepturile omului. Atunci cand CEKA si NKWD-ul iudeobolsevic ucideau bestial milioane de crestini si musulmani, nici gand ca presa iudaizata sa invoce drepturile omului. Cand evreimea din Uniunea Sovietica si tarile socialiste a fost detronata, cand n-a mai putut monopoliza puterea, atunci s-a lansat campania de protejare si aparare a drepturilor omului.
1985, Norman Cousins, presedinte de onoare al Bilderbergerilor – presedinte al Federalistilor Mondiali, in saptamanalul HUMAN EVENTS – Washington: …”Guvernul mondial apare. Este inevitabil. Nici un argument favorabil sau nefavorabil nu poate schimba acest fapt”.
1987. O prima etapa a Razboiului rece ia sfarsit ca urmare a uriasei batalii economice si propagandistice finantata de iudeocratie. Capitalistii evrei care au stat in spatele asa-zisei revolutii proletare din Rusia tarista si-au ucis opera care nu mai corespundea telurilor Republicii Universale realizata prin proletariat.
1989. Presedintele Bush invita U.R.S.S. sa se alature Ordinii Mondiale.
1990. Razboiul din Golf este decretat ca un triumf al Noii Ordini Mondiale. Adica strivirea NATIONALULUI de catre SUPRA NATIONAL. La 11 septembrie, Bush adreseaza Congresului un text fara echivoc: criza din Golful Persic este o rara oportunitate de a evolua spre o perioada istorica de colaborare.

SOCIETATEA NATIUNILOR a fost inaugurata la 10 ianuarie 1920, ca un prim mijloc al ocultei internationale de a stirbi suveranitatea statelor, de a instaura un guvern supranational, de a realiza obiectivele economice, politice, culturale si militare suprastatale ale Sanhedrinului universal. Conventul Marii Loji a Frantei din 1920 constata ca Adunarea generala a Societatii Natiunilor este primul sambure al unui parlament international.
Conventul din 1922 al mai sus pomenitei loji propune sa se dea supraguvernului international de la Geneva si directia economica a vietii popoarelor… Iata-ne ajunsi la punctul cheie, stiind noi cine dirija in epoca finantele lumii. Acelasi convent francmasonic elaboreaza planul crearii unei BANCI INTERNATIONALE, bazata pe mult dorita “mobilizare” a proprietatii funciare publica si privata. Daca in Rusia iudeobolsevica se “mobiliza” proprietatea funciara cu mitraliera si lagarele de exterminare, varianta capitalista a internationalizarii voia sa treaca proprietatea funciara in subordinea BANCII INTERNATIONALE. BANCA INTERNATIONALA ar fi dispus de o MONEDA INTERNATIONALA pana la concurenta de 1 600 miliarde.
Evaluarea facuta de francmasonerie avutiei statelor europene in vederea trecerii ei de sub autoritatea si beneficiul national sub autoritatea suprastatala si in beneficiul plutocratici iudaice suprastatale este foarte aproape de adevar si marturiseste public scopul final al Societatii Natiunilor. Conventul acestei loji agresive nu se multumeste cu atat. Doreste o limba internationala, formarea Statelor Unite ale Europei, o FEDERATIE A LUMII si o ARMATA INTERNATIONALA.
In 1925, Conventia Marelui Orient al Frantei cere ca ordinele Societatii Natiunilor sa fie executate ca niste legi de stat, fara sa fie supuse parlamentelor nationale spre aprobare.
Opera ocultei internationale iudaice, SOCIETATEA NATIUNILOR a falimentat in perioada interbelica datorita opozitiei statelor nationaliste ca Italia, Germania, Japonia, ca si a Uniunii Sovietice care vedea altfel infaptuirea Republicii Universale si radicalizarea proletariatului mondial. Reluata in forta dupa cel de-al doilea razboi mondial, avand ca baza de operatii si forta de soc Statele Unite ale Americii, ideea Republicii-Universale se realizeaza prin intermediul organismelor internationale contemporane care, reluand structurile si tezele Societatii Natiunilor, le-au dezvoltat si aplicat realitatilor postbelice. ONU, CONSILIUL DE SECURITATE, NATO, FONDUL MONETAR INTERNATIONAL, COMUNITATEA STATELOR EUROPENE, PIATA COMUNA, PARLAMENTUL EUROPEAN, constituie cadrul organizatoric, juridic, economic, financiar si militar al REPUBLICII UNIVERSALE condusa de Sanhderinul iudaic, caruia politicienii subordonati puterii oculte pomenita de Wilson ii spun eufemistic NOUA ORDINE MONDIALA.

Pericolul Noii Ordini Mondiale

NOM

PRACTICA ARMELOR INTRUNITE. Pentru a-si atinge scopul, oculta internationala iudaica, varfurile ei conducatoare au folosit vreme de veacuri o seama de arme psihologice, ideologice, spirituale, culturale, economice, sociale, pe care le-au adaptat deceniu dupa deceniu si secol dupa secol conditiilor geo-strategice, geo-politice, geo-economice zonale si mondiale, ca si progresului tehnico-stiintific mondial.
De la blestemul ritual aruncat asupra lui Spinoza pana la razboiul psihologic dus prin intermediul mass-mediei mondiale, oculta iudaica a folosit abil, succesiv sau simultan grupari de arme sau armele intrunite, realizand obiectivele fixate prin PROTOCOALE: dezbinarea societatii crestine si anularea fortei statelor nationale.
ARMELE folosite izolat, pe grupari sau intrunite, au forta de penetratie si distrugere pe intreaga gama a structurilor umane individuale, colective, nationale. CORUPTIA, SANTAJUL, INDOIALA, DEZINFORMAREA, INTOXICAREA INFORMATIVA, FALSIFICAREA ISTORIEI SI A REALITATII CONTEMPORANE, MANIPULAREA INFORMATIILOR, PORNOGRAFIA, COMPROMITEREA IDEILOR, A PERSONALITATILOR ISTORICE SAU CONTEMPORANE, DEZAGREGAREA FAMILIEI SI A INSTITUTIILOR NATIONALE FUNDAMENTALE: BISERICA, SCOALA, ARMATA, CONFLICTUL SOCIAL, CREAREA ANTISEMITISMULUI, MONOPOLUL MASS-MEDIEI, FINANTELOR, CONTROLUL SI DIRECTIONAREA OPINIEI PUBLICE, A JUSTITIEI, STAPANIREA DIRECTA SAU INDIRECTA A GUVERNELOR, COMERTULUI, INDUSTRIEI, CRIMA POLITICA conform poruncii talmudice “Toh sebegoim harog” (pe cel mai bun dintre crestini, ucide-l!), LOVITURA DE STAT, alcatuiesc arsenalul armelor folosite de oculta internationala pentru distrugerea societatilor crestine traditionale si a statelor nationale.
A exemplifica inseamna a relua si a talmaci istoria Europei prin prisma razboiului dus impotriva ei de secole de-a randul de catre natiunea suprastatala a evreimii. Dau un model de arma psihologica avand efect de masa, cu nimic deosebit de procedeele Inchizitiei. Scoaterea in afara legii, excomunicarea acelor evrei care nu se supun Kahalului. Se stie ca Baruh de Espinoza, filozoful cunoscut sub numele de Spinoza, este autorul unui sistem filozofic care incalca legile Talmudului. Prima arma folosita a fost CORUPTIA, asa cum a fost folosita si impotriva filozofului roman Vasile Conta. I s-au oferit lui Spinoza 1 000 de florini anual, cu conditia sa nu-si mai publice ideile si din cand in cand sa frecventeze sinagoga. Spinoza n-a acceptat.
Atunci s-a hotarat excomunicarea. Sinagoga plina. Zeci de lumanari negre aprinse. Un vas cu sange la indemana marelui rabin, fostul dascal si prieten al excomunicatului. Elemente de scenografie, efecte sonore menite sa cutremure spectatorii. Si textul excomunicarii, dupa Pollok: Viata lui Spinoza si relatari de I.K. Hosmer: Jidovii; Lewes: Istoria biografica a filozofiei. Citez: “…Dupa judecata ingerilor si a sfintilor, noi excomunicam, alungam, blestemam si anatemizam pe Baruch de Espinoza, cu consimtamantul batranilor si al acestei sfinte adunari, inaintea cartilor sfinte; prin cele 613 precepte care sunt scrise inauntru, cu anatema cu care Josua a blestemat pe Iericho, cu blestemul pe care Elisha l-a aruncat asupra copiilor si cu toate blestemele care sunt scrise in lege. Blestemat sa fie el in timpul zilei si blestemat sa fie el in timpul noptii. Blestemat sa fie el cand doarme si blestemat sa fie el cand e treaz; blestemat cand se duce si blestemat cand se intoarce. Domnul nu-i va ierta lui. Mania si furia domnului se vor aprinde de azi inainte contra acestui om si va arunca asupra lui toate blestemele scrise in Cartea Legilor. Domnul va distruge numele lui sub Soare si il va scoate din toate triburile lui Israel… Si va atragem atentia ca nimeni nu trebuie sa mai vorbeasca cu el nici prin cuvinte, nici prin scris, nici sa-i arate vreo favoare, nici sa sada sub acelasi acoperis cu el, nici sa se apropie de el la mai putin de patru palme…” Dupa blestem, lumanarile negre au fost stinse in vasul cu sange in strigatele de groaza ale asistentei. Comunitatile evreiesti de pretutindeni au fost anuntate. Efectul moral, psihologic si social in sanul acestora a fost cel scontat: crucificarea tradatorului in constiinta triburilor lui Israel.

Citez fragmente din Instructiunile trimise lui Garibaldi, idolul italienilor si eliberatorul Italiei, de catre mai marii sai intru francmasonerie: “…Fagaduinta atotputernica cu care noi am stabilit puterea noastra inseamna:
a) Fratia in francmasonerie pentru a constitui un STAT IN STAT, cu mijloace si cu o functiune independenta de stat si necunoscuta Statului;
b) Fratia in francmasonerie pentru a constitui un STAT DEASUPRA STATULUI, cu o unitate, un cosmopolitism, cu o universalitate care fac francmasoneria sa fie superioara Statului si sa-l conduca;
c) Fratia in francmasonerie pentru a constitui un STAT IMPOTRIVA STATULUI.
Si ceva din juramântul masonic suprem pentru gradul 33: “…Jur de a nu vedea alta patrie decât patria universala… Jur de a combate fara crutare intotdeauna si pretutindeni hotarele natiunilor… Declar ca profesez negatiunea lui Dumnezeu si a sufletului…” Desigur, juramântul este mult mai lung. Raspunsul celor care l-au primit: “Si acum, frate, dupa ce Natiunea, Religia si Familia au disparut pentru totdeauna pentru tine in imensitatea operei francmasoneriei, vino in bratele noastre, prea Puternice, prea Ilustre si prea Scump frate, sa imparti cu noi autoritatea fara margini si puterea fara ingradire pe care o exercitam asupra umanitatii”. Noua Ordine Mondiala si Republica Universala isi gasesc in acest raspuns francmasonic intreaga lor justificare.

Dictatorul Ceausescu (mason grad 33, loja Propaganda Due) a proiectat si construit Casa Poporului din Bucuresti pentru a instala aici Guvernul N.O.M. (din care probabil, vroia sa faca parte si el). Insa romanul are o vorba: “Nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste”. Simbolism în Uniunea Europeană, noua ordine mondială şi Illuminati . “Însuşi cuvântul ‘secret’ este respingător într-o societate liberă şi deschisă; şi noi, ca popor, ne opunem, inerent şi istoric, societăţilor secrete, jurămintelor secrete şi procedurilor secrete. Am decis, cu multă vreme în urmă, că pericolul ascunderii excesive şi nejustificate a unor fapte pertinente surclasează, cu mult, pericolele dezvăluirii lor. […] Şi există pericolul grav, ca o necesitate anunţată pentru o securitate sporită să fie confiscată de cei nerăbdători să-i extindă sensul asupra cenzurii oficiale şi tăinuirii. Ceea ce nu am de gând să permit, în măsura în care lucrurile se vor afla sub controlul meu. […] Modul nostru de viaţă este în pericol. […] Şi, totuşi, nu s-a declarat nici un război, nici o frontieră nu a fost traversată de trupe aflate în marş, nici o rachetă nu a fost lansată…”
John Fitzgerald Kennedy (1917-1963). Negocierile pentru modificarea instituţiilor Uniunii Europene au început în 2001, conducând la un alt tratat semnat la Roma, în 2004, care, deşi fusese ratificat de majoritatea statelor, a fost abandonat după respingerea de către francezi şi olandezi, în 2005. Din păcate, clarviziunea acestora a durat doar doi ani, fiindcă au înghiţit, de bunăvoie, găluşca oferită de sataniştii mondiali în 2007, la Lisabona şi numai încăpăţânarea de moment a irlandezilor – care au fost inteligenţi şi ei în 2008, respingând prin referendum tratatul, dar s-au prostit iremediabil în anul următor – a condus la amânarea momentului ratificării creaţiei sinistrei Angela Merkel, până în decembrie 2009.
M-am exprimat continuu împotriva acestui neo-colonialism, european deocamdată, fiindcă l-am simţit creaţie a Satanei, din primul moment, ştiind că aceşti nemernici, care ne-ar vinde până şi aerul pe care-l respirăm, pe bani grei, nu ne-ar oferi nimic pe gratis în domeniul economic, urmând să vină momentul de care m-am temut încă de la început, când năucii vor uita că am acceptat, de fapt, să intrăm într-o comunitate economică,în care orice “legislaţie” de la centru nu putea fi decât orientativă – şi vor accepta în bloc pretenţiile murdare ale Europei de a ne face să renunţăm la suveranitate, admiţând ca România să fie dezmembrată în “regiuni”, într-un final nu tocmai îndepărtat, în opinia mea.Mă va uimi mereu pasivitatea generaţiei tinere actuale, deşi ştiu că se datorează studierii în şcoli a unei “istorii” falsificată murdar, după 1990, care i-a făcut pe toţi să accepte ca cel mai înălţător sentiment posibil, cel naţional, să fie echivalat aberant cu şovinismul şi xenofobia şi chiar “terorismul”, conform vocabularului de lemn al stăpânilor lumii.
În acelaşi timp, însă, mă va indigna şi înfuria indolenţa şi chiar reaua voinţă a celor care au apucat să studieze, cândva, o istorie cât de cât reală, a acestei naţii şi, cu toate acestea, se pot exprima în favoarea globalismului şi, Doamne fereşte, chiar a monarhiei. Nu cu multă vreme în urmă era publicat, în Jurnalul Naţional, un interviu al actorului Florin Zamfirescu, fostul rector al UNATC, în care acesta făcea apologia nostalgică a monarhiei, suspinând din rărunchi că nu i s-a permis regelui Mihai să-şi ia din nou moşia în primire, aceeaşi moşie pe care a predat-o generos cominterniştilor în 1947, când ne-a întors spatele şi s-a dus să trăiască din averile strânse “cu trudă”, în “îndelungata” sa carieră regală, în ţara bancherilor, Elveţia.
Pentru numele lui Dumnezeu, monarhie ?!
De ce nu sclavagism ?!
Fiindcă oricum ne vom întoarce acolo, prin actuala Uniune Europeană. Dacă nu ar avea vârsta pe care o are, l-aş bănui pe “maestrul” Zamfirescu de simplă miopie politică, atunci când afirmă tupeist:
“Trebuie să se înţeleagă că monarhia nu face politică! Ea este deasupra şi veghează bunul mers al ţării unde există.”
Aş putea chiar şi să râd, dacă nu ar fi un subiect atât de grav, să ajungem să ducem dorul unui venetic prusac, strecurat pe furiş în ţară, cu un paşaport fals, adus de masonerie pentru a-l înlocui, peste noapte, efectiv, pe incomodul Alexandru Ioan Cuza.
Nu mai puţin de 12 din cei 19 miniştri ai săi au fost masoni, în anii “iluminatei sale domnii” având loc un eveniment de o importanţă “crucială” pentru instaurarea climatului de distrugere naţională, care îl dispera pe Mihai Eminescu: reunirea tuturor fracţiunilor lojilor masonice române în “Mare Lojă Naţională – Putere unică şi suverană”, prin aportul căpitanului Constantin Moroiu, nepot de francmason şi el, desigur. Nu-i aşa că simţiţi un fior de mândrie ?
Eu nu !
Până la manifestarea tupeului acestor scursuri, slugile bine plătite ale demonicei familii Rothschild, în cele din urmă, aşa cum spune David Icke şi în acest film, am crezut, în naivitatea mea, că numai o ţară ca România ar putea fi “putere unică şi suverană” şi nu o adunătură de rozători nemernici, gata să trădeze şi să fure tot ce se mai poate fura din ţara asta obidită.
Cât de dus cu pluta poţi fi, ca să ignori ce a însemnat puterea nobiliară şi regală, în întreaga lume, cel puţin în ultimele două milenii, despre care avem oarecum ştiinţă: un şir nesfârşit de crime şi războaie, de cotropiri şi genociduri, pe toate continentele lumii. Şi am să vă aduc aminte că sub “oblăduirea” gingaşei monarhii spaniole şi a inchiziţiei şi catolicismului s-a iluminat cerul, secole de-a rândul, în toată lumea, prin flăcările autodafeurilor, în timp ce suveranii iberici se împopoţonau cu bijuteriile furate de peste ocean, pentru care, numai în mina de la Potosi, din Bolivia, au murit 8 milioane de sclavi.
La noi, sub mâna de fier a Habsburgilor, s-a furat de pe un teritoriu cam de două ori mai mic decât cel căzut vreodată sub influenţă otomană, într-un interval de timp de două ori mai mic, decât cel în care am plâns de “bucurie” sub papucul sultanului, de trei ori mai mult aur şi argint decât a ajuns vreodată în haznalele imperiale constantinopolitane.
Şi noi blamăm islamul ? Când “fraţii noştri întru credinţă”, Habsburgii catolici, s-au dovedit a fi nişte tâlhari de 12 ori mai eficienţi decât orice “şalvaragiu” născut sub flamura semilunii ?
Oare şi măria ta, “maestre” Zamfirescu, eşti un pic francmason ?
Nu m-ar mira.
Pittiş a fost şi nu am plâns de durere, fiindcă nu m-a entuziasmat niciodată prin disidenţa lui manifestată prin ignorarea frizerului şi a săpunului, Pintea a fost şi m-a durut niţel, fiindcă l-am admirat ca om şi actor şi pare-se că şi badea Tudor este, mai nou, aşa că am încetat să mai suspin, când îşi prezintă elegiile sub forma spectacolelor sezoniere, definind femeia ca pe un al cincilea anotimp. Otto von Habsburg, amintit în film, a fost ultimul prinţ încoronat al Austro-Ungariei, sub numele de Arhiducele Otto de Austria şi veţi găsi pe net că a fost unul dintre promotorii cauzei “sfinte” a restaurării habsburgice, prin metoda “integrării europene”, în care scop a şi creat International Paneuropean Union, servind ca membru al parlamentului european din partea Christian Social Union of Bavaria, între 1979 şi 1999.
Începe să vă fie ceva mai clar ce înseamnă, de fapt, Uniunea Europeană ?
Nimic altceva decât nucleul unui nou imperiu, cu familiile Habsburg şi Rothschild şi un papă cu un mândru trecut de tânăr fascist – ca membru în Hitlerjugend – la conducere, restaurarea sfintei glorii a monarhiei, în care rolul nostru de sclavi buni de stârpit, prin toate metodele eugenice pe care le-am detaliat, deja, pe blog, a fost definit, în clar, încă de la începuturile “civilizaţiei” şi ceea ce este absolut trist, totul se va face fără nici un foc de armă, în baza complicităţii şi absenteismului nostru.Otto s-a declarat scârbit de naţionalism şi nimic nu mi se pare mai normal, fiindcă numai sentimentul naţional este cel care a dus, în timp, la dezmembrarea tuturor imperiilor murdare care au asuprit această planetă.
Naţionalismul este duşmanul de moarte al monarhiilor şi francmasoneriei, fiindcă, pe de o parte, nu poţi dezmembra o naţiune care este conştientă de sine, încă, ci numai după spălarea intensivă pe creier, în baza “marilor valori” ale internaţionalismului sau globalismului. Pe de altă parte, nu puţini lideri mondiali masonici, ca Nicolae Ceauşescu (membru al Propaganda Due ca şi Silvio Berlusconi sau Victor Emmanuel al Italiei) – care a fost ridicat în funcţie, surprinzător, în detrimentul unui cominternist vedetă, Chivu Stoica, prin aportul numărului 2 al masoneriei autohtone, Ion Gheorghe Maurer – au evadat din plasa păianjenului masonic, refugiindu-se în naţionalism, în speranţa blocării planurilor ocultei mondiale.
Cât de mult succes a avut, ştim cu toţii.
Otto von Habsburg a jucat un rol esenţial în “revoluţiile de la 1989″, din blocul socialist european, manifestându-se ulterior ca unul dintre “arhitecţii integrării europene”, împreună cu paiaţele Robert Schuman, Konrad Adenauer şi Alcide de Gasperi. Într-un discurs, rostit la Bruxelles,Vladimir Bukovsky acesta susţinea că, încă din luna ianuarie a anului fatidic 1989, delegaţia Comisiei Trilaterale din care făcea parte – pe lângă cei trei amintiţi , bancherul David Rockefeller, fostul secretar de stat american Henry Kissinger şi fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing – şi ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov, pentru a-l convinge să se alăture corporaţiei globaliste – şi am senzaţia, din ce în ce mai mult, că acest cuvânt ar trebui să se scrie, de fapt, “coproraţie” – reprezentată de F.M.I. şi Banca Mondială.
Bukovsky îl cita pe d’Estaing:
“Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla, probabil într-un interval de 15 ani, dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceasta.”, mirându-se de “profeţia” francezului, într-o vreme în care tratatul de la Maastricht din 1992, nu fusese schiţat, oficial fireşte.
În 2004, Rocco Buttiglione – candidatul nominalizat de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertăţii şi Securităţii – era respins cu ferocitate de Parlamentul european, pe motiv că “este mult prea conservator”, fiindcă acesta se exprimase împotriva homosexualităţii.
După ce a afirmat că înlocuitorul său, Franco Frattini, avea o calitate esenţială – era mason – Buttiglione a mai susţinut, ulterior, în privinţa principiului în baza căruia funcţionează instituţiile europene, că:
“Uniunea Europeană se îndreaptă spre un totalitarism care doreşte să devină o religie de stat – o religie ateistă, nihilistă – o religie care va deveni obligatorie pentru toţi.”Pentru toţi cei care nu reuşesc să vadă că ne mişcăm, de fapt, în cerc şi că, în urma experimentului masonic socialist, încheiat la ordin, după cum s-a văzut mai sus, s-a accelerat procesul integrării în imperiul masonic mondial, reamintesc că cel care i-a speriat pe artizanii liberei iniţiative şi ai capitalismului galopant, Karl Marx, era, de fapt, rudă prin alianţă cu Nathan Mayer (1777-1836), fondator al Rothschild Banking Family of England.
Se leagă toate, nu-i aşa ?
Tupeul masonilor este din ce în ce mai agresiv, fiindcă acum se bucură şi de sprijinul necondiţionat al mass media, după cum şi recunoştea David Rockefeller, referindu-se la prestaţia presei faţă de deciziile Bilderberg Group: “Suntem recunoscători conducerilor publicaţiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine şi altor mari publicaţii, ai căror directori au participat la întâlnirile noastre şi au respectat promisiunea lor de discreţie, pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm planul nostru global, dacă am fi devenit subiecţi ai luminilor presei, în toţi aceşti ani, dar lumea este mult mai sofisticată şi mai pregătită, acum, să înainteze spre o guvernare globală…”
Cu toate acestea, sunt perfect convins că scoaterea la lumină a tuturor acestor organizaţii masonice puternice, dar, în fapt, subordonate cuiva – şi mă refer la Bilderberg Group, Comisia Trilaterală, Council on Foreign Relations, Federal Reserve, Chatham House ş.a.m.d. – este tot o manevră de scenă, menită să asigure un paratrăsnet pentru oculta mondială, în eventualitatea unui eşec de ultimă oră, atât timp cât nu par să manifeste o siguranţă deplină şi continuă să nege, pe faţă, componenta luciferică a organizaţiei şi, mai ales, identitatea “păpuşarului suprem”, păianjenul din centrul pânzei. “Cred sincer şi conştient că ordinul francmasonic este, dacă nu cea mai negativă, atunci una dintre cele mai negative influenţe, morale şi politice, care afectează acum Uniunea […] o conspiraţie a celor puţini, împotriva drepturilor echitabile ale celor mulţi. […] Masoneria trebuie abolită pentru totdeauna. Este ceva greşit, fundamental greşit, o sămânţă a răului, care nu poate produce nimic bun, niciodată.”
John Quincy Adams (1767-1848),
preşedinte al SUA
“Letters on Freemasonry”, 1833. http://antiiluzii.blogspot.com/2012/03/david-icke-simbolism-in-uniunea.html

http://www.financiarul.ro/2012/08/22/proiectul-nom-ce-se-urmareste-de-fapt-prin-instaurarea-unui-guvern-mondial/

http://deconspirareafrancmasoneriei.wordpress.com/noua-ordine-mondiala/

Complotul scufundarii Titanicului

https://searchnewsglobal.files.wordpress.com/2013/11/759eb-titanic-wallpaper-rms-titanic.jpg

Datele tehnice ale celebrei nave sunt impresionante pentru vremea respectivă. Titanicul măsura 269,1 metri lungime, avea o lăţime de 28 de metri şi o greutate de 46.328 de tone. Nava putea transporta un număr de 3.547 de persoane, pasageri plus echipaj, având o putere maximă de 59.000 CP. Şi la capitolul opulenţă Titanicul îşi surclasa toate rivalele. Pasagerii de la clasa întâi se bucurau de facilităţi greu de imaginat pentru epoca respectivă: bazin de înot, sală de sport, teren de squash, băi turceşti, baie electrică şi o cafenea pariziană. Şi cum banii arată cel mai bine cât se plătea acest lux, cel mai scump bilet pentru călătoria inaugurală la clasa întâi a costat 875 de lire sterline (64.204, la nivelul de azi).
Există o vorbă în popor care spune că o minune durează trei zile şi care, în cazul de faţă, în mod ironic, se aplică perfect. La trei zile de la plecare, vasul despre care se vorbise atât de mult şi care primise eticheta „de nescufundat”, s-a ciocnit de un aisberg la ora 23:40, în data de 14 aprilie 1912, şi s-a scufundat la ora 2:20, în dimineaţa următoare. În urma acestui fapt şi-au pierdut viaţa 1.517 persoane dintre cele 2.227, câte se aflau la bordul navei.
Naufragiul vasului Titanic a reprezentat o perioadă îndelungată un mare mister pentru omenire. Dezvăluiri recente, care arată că acest naufragiu a fost consecinţa unei conspiraţii bine premeditate, vin să elucideze acest mister. Prin urmare, care este adevărata poveste din spatele acestui tragic accident?
Cartea The Secret Terrorists apărută la Truth Triumphant Ministries şi, ulterior, la Tree of Life Resources afirmă şi arată cum responsabilitatea pentru acest naufragiu ar reveni în mod direct Ordinului Romano-Catolic al Iezuiţilor: „Sursa celor mai mari tragedii ale ultimilor 200 de ani poate fi identificată ca fiind Iezuiţii.”
Fondată în 1540, „Societatea lui Iisus” s-a dezvoltat rapid în sânul Bisericii Catolice. Membrii săi erau confesori ai familiilor care guvernau Europa. Îl apărau pe Papă şi catolicismul aproape în toate ţările din lume. În 1773, Papa Clement al XIV-lea a suprimat Ordinul Iezuiţilor. În 1814, Papa Pius al VII-lea a cedat presiunilor care se făceau asupra sa şi a reînfiinţat „Societatea”. În prezent, există colegii şi pastori iezuiţi. Ordinul Iezuiţilor este o organizaţie foarte influentă ce are ca scop perpetuarea catolicismului şi a puterii Papei. Totuşi, există un secret, o parte întunecată a acestei organizaţii numită „Societatea lui Isus” Timp de sute de ani membrii lui au comis crime religioase. Erau bărbaţii cu pelerine negre care purtau pumnale pe dedesubt.
Conspiraţia de la originea Rezervei federale
În 1910, şapte bărbaţi s-au întâlnit pe insula Jekyll, în apropierea coastei statului Georgia, pentru a planifica fondarea Rezervei Federale SUA. Nelson Aldrich şi Frank Valderclip au reprezentat imperiul financiar Rockefeller. Henry Davidson, Charles Norton şi Benjamin Strong l-au reprezentat pe J.P. Morgan. Paul Warberg a reprezentat dinastia bancară Rothschild din Europa. Membrii familiei Rothschild erau agenţii bancari ai Iezuiţilor şi deţineau „cheia averii Bisericii Romano-Catolice”.
Între grupurile Morgan, Rothschild şi Rockefeller exista o puternică rivalitate. Cu toate acestea s-au asociat într-un consorţiu şi au pus bazele cartelului bancar naţional numit Sistemul Federal de Rezervă, după cum afirmă G. Edward Griffin din The Creature From Jekyll Island. O recenzie a acestei cărţi suna astfel: „Spune povestea modului în care bancherii i-au momit pe politicieni cu bani nemunciţi şi au ajuns să controleze cea mai mare parte a lumii.” Familiile Rothschild, Morgan şi Rockefeller sunt controlate de ordinul iezuit. Aceste familii cu o puternica influenţă la nivel mondial „fac ceea ce este necesar pentru a distruge libertatea constituţională din America şi pentru a-l conduce pe Papă spre dominaţia mondială.”
Titanicul – un „cal troian” al timpurilor moderne
Construcţia Titanicului, comandată de o societate pe nume White Star Lines, a început în anul 1909 într-un şantier naval din Belfast, Irlanda. Populaţia din Belfast, în mare majoritate de religie protestantă, îi detesta pe iezuiţi. Controlul White Star Lines fusese preluat de J.P Morgan, căruia Iezuiţii i-au ordonat construiască Titanicul. Chiar de la început, luxosul vas de croazieră, Titanic, a fost destinat distrugerii.

Nu toate personalităţile puternice şi influente ale vremii erau de acord cu crearea Sistemului Federal de Rezervă. Benjamin Guggenheim, Isa Strauss şi John Jacob Astor s-au opus formării S.F.R. Aceştia, fără îndoială unii cei mai bogaţi oameni din lume, stăteau în calea planului iezuiţilor. Ei urmau să-şi folosească influenţa şi averea nu numai pentru a se opune planului iezuiţilor de a crea Rezerva Naţională, ci şi pentru a se opune Primului Război Mondial.
Cursa care s-a soldat cu naufragiul Titanicului era călătoria de inaugurare a celui mai mare vapor construit vreodată. Campania de promovare a vaporului imposibil de scufundat îi asigura pe pasageri de o siguranţă plină de confort. Adevăratul motiv pentru distrugerea navei a fost un joc prin care super-bogaţii Guggenheim-Strauss-Astor puteau fi eliminaţi. „Ei trebuiau distruşi într-un mod atât de absurd încât nimeni să nu suspecteze că au fost omorâţi şi că iezuiţii au făcut aceasta.” Pentru aceasta s-a urmărit să fie pe vas mulţi irlandezi, francezi şi italieni catolici. Şi protestanţii din Belfast au fost încurajaţi să emigreze în Statele Unite pe Titanic. Toţi aceştia erau oameni de care, în marea lor majoritate, lumea se putea „dispensa”.
Un naufragiu programat
Deşi la momentul respectiv nu se cunoşteau aceste detalii, ulterior a ieşit la iveală că Edward Smith, căpitanul Titanicului era iezuit şi lucra pentru J.P. Morgan.

 

 Dar nu este singurul membru al acestei societăţi criminale secrete implicat în această afacere. În documentarul National Geographic numit Secretele Titanicului, din 1986, se afirmă: „Când vasul a plecat din sudul Angliei, la bord se afla Francis Browne. El era cel mai influent iezuit din toată Irlanda şi maestrul iezuit al lui Edward Smith.”
Eric J. Phelps afirmă în cartea Vatican Assassins: „Iată escrocheria iezuită la cele mai ridicate cote. Pastorul de provincie Francis Browne se îmbarcă pe Titanic, fotografiază victimele, cu siguranţă îi dă raportul Căpitanului privind jurământul său ca iezuit şi a doua zi dimineaţa îşi ia la revedere de la acesta…” Pentru căpitanul Smith acest „general iezuit” era ca însuşi Dumnezeu. Browne l-a instruit ce să facă în apele de nord ale Atlanticului. „Lui Edward Smith i-au fost date ordine să scufunde Titanicul şi exact asta a făcut.” Conform filosofiei iezuite secrete, „cei nevinovaţi pot fi sacrificaţi pentru o cauză benefică majoră; scopul scuză mijloacele.”
Căpitanul Smith navigase mai mult de 26 de ani în apele de nord ale Atlanticului, fiind unul dintre cei mai buni experţi pe ruta pe care naviga Titanicul, în ape reci. Căpitanul a ştiut de la început că vasul său a fost construit pentrua elimina  duşmanii iezuiţilor. Titanicul a fost construit spre a fi un „vapor al morţii”, care să eşueze de la prima sa călătorie. Căpitanul Smith ştia cu exactitate unde erau icebergurile. Totuşi, el a intrat cu Titanicul cu viteză maximă, de 22 de noduri, într-o noapte fără lună, într-un câmp imens de gheaţă de 80 de mile marine pătrate, ascultând ordinele secrete ce le primise! Acţiunile Căpitanului Smith din ultimele sale ore nu au fost cele ale unui conducător puternic şi integru. Părea că se luptă cu propria sa conştiinţă: să fie un căpitan curajos sau să asculte de maestrul său şi să scufunde nava?
Bărcile de salvare au fost insuficiente. Din măreţul Titanic, după naufragiu nu au mai rămas decât 13 dintre aceste bărci, majoritatea pline cu femei şi copii. Au fost aruncate în aer rachete albe de semnalizare. Torţele de semnalizare de alarmă ar fi trebuit să fie roşii.(în lumea marină, focurile de alarmă roşie sunt cele care arată nevoia de ajutor)
Vasele care treceau pe lângă acesta au crezut că cei de pe Titanic dau o petrecere.
Aceste exemple nu arată aroganţa unui echipaj care credea că Titanicul este imposibil de scufundat. Toate acestea au fost planificate.Edward Smith, fiind în Ordinul iezuit, a devenit un om fără voinţă sau inteligenţă. El trebuia să comită orice crimă pe care i-o cerea Ordinul. Lui Edward Smith i s-a cerut martiriul. Aflat la bordul Titanicului, Edward îşi cunoştea datoria, fiind sub jurământ. Căci Titanicul a fost construit doar pentru duşmani. Şi a fost construit ca să se scufunde.
Deşi era căpitan de atâţia ani, şi ştia foarte bine cum să conducă o navă, Edward Smith mergea cu Titanicul la viteză maximă, cu o viteză de 22 de noduri, într-o noapte întunecată, fără lună, printr-o zonă cunoscută ca fiind plină de blocuri de gheaţă. Asta şi urmărea: ca vasul să se izbească de vreun bloc de gheaţă. Să mai aducem aminte că Edward Smith a primit în noaptea tragediei Titanicului nu mai puţin de 8 telegrame în care i se cerea să fie atent, dar el le-a ignorat pe toate? De ce? Ştia foarte bine că vasul sigur se va izbi de un bloc de gheaţă.nimic nu-l mai putea opri pe omul ce jurase credinţă iezuiţilor, scopul său suprem fiind scufundarea navei.Zbuciumul din mintea căpitanului
Istoria a zugrăvit o imagine foarte tragică a căpitanului Smith în ultimele ore ale tragediei Titanicului. Atunci când era timpul ca să se coboare bărcile de salvare, lui Smith nu i-a păsat deloc, şi a trebuit ca unul din ajutoarele sale să se apropie de el, pentru a da ordinul mult aşteptat. Personalitatea sa legendară şi tăria de caracter a lui Smith se pare că l-au părăsit în acele clipe. Poate că în mintea lui Smith se dădea o luptă.dacă să-şi îndeplinească misiunea de căpitan al mării sau dacă să-şi asculte maestrul său iezuit şi să scufunde nava.
Victime intenţionate şi victime colaterale într-o „crimă perfectă”
Cei trei magnaţi are se opuneau creării Sistemul Federal de Rezervă, au fost omorâţi împreună cu cei din clasele mijlocie şi de jos. Soţia lui John Jacob Astor a fost salvată. La fel și Molly Brown. Naufragiul Titanicului a fost unul dintre marile dezastre ale secolului 20. Conform The Secret Terrorists de Bill Hughes. În spatele acestei tragedii a stat Ordinul Iezuit aparţinând Bisericii Romano-Catolice: „Vaporul imposibil de scufundat, palatul plutitor a fost construit să fie mormânt pentru cei bogaţi, care se opuneau creării Sistemului Federal de Rezervă. Pe 14 aprilie (dată din istorie la care a fost asasinat şi Abraham Lincoln) 1912, Titanicul s-a izbit de un iceberg şi toţi cei care se opuneau înfiinţării Rezervei Federale au fost eliminaţi. În decembrie 1913, Sistemul Federal de Rezervă a fost inaugurat în Statele Unite. Opt luni mai târziu, iezuiţii aveau destule fonduri prin intermediul Rezervei Federale pentru a declanşa Primul Război Mondial.”
După cum se poate observa S.F.R. a fost creat curând după dezastrul Titanicului.
Dintotdeauna clasa bogată a avut de câştigat de pe urma războaielor în care cei săraci au luptat şi au murit. Paginile cărţii The Secret Terrorists nu specifică numele Templierilor, Francmasonilor sau Iluminaţilor, dar aceştia sunt implicaţi în aceste conspiraţii monstruoase şi au control asupra băncilor, sistemului monetar, companiilor petroliere, corporaţiilor, guvernelor, politicienilor, armatei, poliţiei, legii şi sistemului judiciar, bisericilor, şcolilor, mass-mediei etc., etc…
Cei bogaţi şi puternici au condus întotdeauna lumea. Elita este cea care difuzează ştirile, cea care creează marile evenimente internaţionale. William Randolph Hearst a inventat ştiri şi şi-a tipărit propaganda în propriul său ziar. Se presupune că magnaţii sunt cei care au provocat căderea Bursei din 1929 şi au cauzat suferinţele care au survenit în urma Marii Depresiuni. Cei super-bogaţi au avut parte de o zi super-profitabilă din punct de vedere financiar în timpul Crizei. Cei care au pierdut tot au fost cei care doreau să investească, cei mai puţin bogaţi.
Astfel, Titanicul a lovit aisbergul la tribord, provocând o tăietură în carenă pe o lungime de 90 m, din cei 300 ai navei. După 2 ore şi 40 minute, pe 15 aprilie 1912, nava s-a scufundat rupându-se în două părţi. De altfel, filmul regizorului James Cameron, din 1997, respectă scenariul după care s-a produs scufundarea. În cele 20 de bărci de salvare au intrat doar 700 de oameni, deşi capacitatea acestora era de 65 de persoane pentru fiecare barcă. În plus, încrederea oarbă că nimic nu i se poate întâmpla Titanicului a făcut ca un număr semnificativ de bărci să fie eliminate pentru a crea mai mult spaţiu de promenadă, aşa că numărul maxim de persoane care ar fi putut fi salvate era de doar 1.178, chiar dacă vasul putea transporta de trei ori mai mult. Acesta este unul dintre motivele pentru care 1.517 de oameni au murit în apa îngheţată a Atlanticului.
Prima pagină a ziarului Dimineaţa, care anunţa catastrofa maritimă produsă în Atlanticul de Nord
(Prima pagină din ziarul american The New York Herald care anunţa naufragiul, precum şi câteva din marile personalităţi care au pierit înecate)
Nu e deloc incredibil faptul că adevărul despre această faimoasă călătorie a Titanicului nu a fost cunoscut atât de multă vreme, căci este vorba despre una din cele mai perfecte crime care au fost comise vreodată.
      Si…cu ce pret!!!!!!!! Atunci când ne gândim la evenimente ce au apărut în istorie de-a lungul ultimilor 100 sau 200 de ani, există cu siguranţă unele care au produs mari emoţii şi consternare în rândul opiniei publice. Unul din aceste evenimente ar fi scufundarea vasului Titanic, ce a avut loc în anul 1912.Considerată a fi de mulţi una dintre cele mai mari tragedii a secolului al XX-lea, scufundarea vasului Titanic îşi are originea în…iezuiţi! Vă vine a crede sau nu, vasul Titanic nu s-a scufundat dintr-o eroare de pilotaj, aşa cum toţi ştim această poveste, ci este urmarea unei conspiraţii puse la cale de iezuiţi. De ce au făcut-o? Citiţi în întregime acest articol.

Iezuiţii, împreună cu marile familii Rotschild, Morgan şi Rockefeller, pun la cale crearea lui Federal Reserve Bank

Începând cu anii 1830, SUA nu deţinea o bancă centrală, aşa cum aveau alte ţări europene. Iezuiţii (societatea secretă şi ocultă a Vaticanului) îşi doreau foarte mult o bancă centrală şi în America, cu ajutorul căreia să poată manipula banii în întreaga lume financiară.

În 1910, şase oameni s-au întâlnit pe Insula Jekyll (SUA) pentru a pune bazele unei bănci centrale a Statelor Unite, bancă pe care ei au numit-o Federal Reserve Bank. Aceşti oameni erau: Nelson Aldrich şi Frank Vanderlip, ambii reprezentând imperiul financiar a lui Rockefeller; Henry Davison, Charles Norton şi Benjamin Strong, ce-l reprezenta pe J.P. Morgan; şi Paul Warburg, ce era emisarul dinastiei bancare Rothschild din Europa. Se pare că familia Rothschild erau agenţii bancari ai iezuiţilor, deţinând astfel cheia bogăţiei Bisericii Romano-Catolice.

Interesantă e relaţia dintre cele trei familii atotputernice. Familia Morgan era apropiată de familia Rothschild, şi asta de când firma londoneză a Morganilor a fost salvată de la ruina financiară de către Banca Angliei în anul 1857. Dar Banca Anglliei se ştie că în acea perioadă era sub influenţa familiei Rothschild. După aceea, Morgan a fost în toată perioadă ca “agent financiar” a familiei Rothschild. În schimb, Rockefeller şi cu Morgan erau mari competitori; dar, în final, au ajuns să lucreze împreună creând un cartel naţional bancar, denumit Federal Reserve.

Familiile Rothschild, Morgan şi Rockefeller erau în schimb “infiltrate” de iezuiţi, aşa că ele serveau interesele Ordinului Iezuiţilor. Unii ar putea să conteste asocierea între o familie de evrei (cum e Rothschild) cu un ordin creştin (cum sunt iezuiţii). Vreau doar să le reamintesc faptul că atunci când există bani şi dorinţa pentru putere, diferenţele religioase dispar instantaneu.

J.P. Morgan, proprietarul vasului Titanic

J.P. Morgan, proprietarul vasului Titanic

Titanicul, proprietatea familiei Morgan

Să revenim însă la Titanic. Construcţia navei a început în anul 1909 la şantierul naval din Belfast (Irlanda de Nord). Belfast-ul era un port protestant şi se ştie aversiunea iezuiţilor faţă de protestanţi. Cui aparţinea Titanicul? Celebra navă era construită la comanda societăţii White Star Line, companie care era controlată de…familia Morgan. De altfel, Titanicul a fost construit la ordinul dat de iezuiţi lui J.P. Morgan.

Cine nu e cu noi, va muri înecat în largul mării…

Această navă “rezistentă” ar putea servi ca “navă a morţii” celor care s-ar fi opus planurilor iezuiţilor de a crea Federal Reserve. Existau în acele timpuri o serie de oameni bogaţi şi puternici care ar fi putut bloca crearea lui Federal Reserve; de aceea, era necesar ca puterea şi bogăţiile lor să le fie luate din mâinile lor. Ei ar fi trebuit să fie distruşi prin mijloace pe care nimeni să nu le suspecteze vreodată c-ar fi vorba de nişte crime. Nimeni n-ar fi trebuit să-i suspecteze vreodată pe iezuiţi. Aşa că Titanicul era vehiculul perfect pentru uciderea celor care se împotriveau creării lui Federal Reserve.

Pentru a îndepărta orice suspiciune, pe vasul Titanic au fost invitaţi să călătorească mulţi irlandezi, francezi şi italieni, toţi de religie romano-catolică. Dar oameni care puteau fi uşor de lepădat. La fel, şi mulţi protestanţi s-au îmbarcat pe celebrul vas. Dar nu aceştia erau ţinta iezuiţilor, ci oamenii cei bogaţi şi puternici de care iezuiţii doreau să scape.

John Jacob Astor

John Jacob Astor

Trei mari bogătaşi se aflau pe vasul Titanic

Cine credeţi că se aflau pe nava Titanic? Trei dintre cei mai bogaţi şi mai importanţi oameni ai momentului: Benjamin Guggenheim, Isador Strauss şi John Jacob Astor. Benjamin Guggenheim (1865-1912) a fost un mare om de afaceri american; Isador Strauss (1845-1912), proprietarul celebrelor magazine Macy, iar John Jacob Astor (1864-1912) era probabil cel mai bogat om al timpurilor sale. Averile lor cumulate, în banii actuali, erau de circa 11 miliarde de dolari.

Toţi aceşti trei oameni au fost încurajaţi să mergă pe Titanic, “palatul plutitor”. Dar ei trebuiau să fie ucişi în această călătorie marină, pentru că iezuiţii ştiau că toţi trei s-ar folosi de bogăţia şi de influenţa lor pentru a se opune creării lui Federal Reserve Bank.

Edward Smith, căpitanul vsaului Titanic, era iezuit

Căpitanul vasului Titanic era Edward Smith. Acesta a colindat apele Atlanticului de Nord timp de 26 de ani şi era la vremea aceea cel mai experimentat pilot naval al rutelor din America de Nord. Dar, el lucra de mulţi ani pentru J.P.Morgan. De fapt, Edward Smith era un “ajutor de preot iezuit”. Nu era propriu-zis preot, ci îl ajuta pe acesta în slujbele de la biserică. Edward Smith a servit cu abnegaţie Ordinul Iezuiţilor.

Imagine  Căpitanul primeşte indicaţii de la superiorul său iezuit ce să facă cu nava Titanic

Titanicul a părăsit sudul Angliei pe 10 aprilie 1912, Francis Browne, un episcop iezuit, s-a îmbarcat la bordul lui “Titanic”. Acesta era cel mai puternic iezuit din Irlanda şi răspundea direct generalului Ordinului Iezuiţilor din Roma. Iată ce se spune în filmul documentar:

“Un preot, pe nume părintele Francis Browne, a surprins aceste instantanee ale pasagerilor vasului, mulţi dintre ei aflaţi într-un voiaj către eternitate. Următoarea zi, Titanicul face ultima oprire la Queenstown (Irlanda). Aici, mulţi imigranţi irlandezi se îmbarcă pentru a se îndrepta spre noile lor case din America. Şi, din fericire, părintele Browne se dă jos din Titanic. El îi face o ultimă fotografie căpitanului Smith care coboară de pe puntea vasului”.

Iată deci complotul iezuit: părintele Francis Browne se îmbarcă pe Titanic, fotografiază victimele, îi transmite indicaţii căpitanului vasului, amintindu-i de jurământul său ca iezuit, şi apoi, a doua zi dimineaţă, părăseşte nava.

Ordinul iezuit: “Scufundă Titanicul!”

Probabil că Browne i-a spus căpitanului Edward Smith ce să facă în apele Oceanului Atlantic. Iezuitul general i-a povestit lui Francis Browne ce se va întâmpla, iar acesta i-a relatat căpitanului Smith restul poveştii. Nu cred că am exagera prea mult dacă am spune că lui Edward Smith i s-a dat ordinul de a scufunda Titanicul. Iar căpitanul a făcut exact ce i s-a cerut.

Imagine  Iezuiţii cred că sunt îndreptăţiţi să execute crime în numele lui Dumnezeu

Pentru cei care nu cunosc prea bine filozofia iezuiţilor, dăm citire din cartea lui W. C. Brownlee, – “Instrucţiunile secrete ale iezuiţilor”:

“Prin ‘ordinul lui Dumnezeu’, Iezuitul general este îndreptăţit să omoare pe cei inocenţi, să jefuiască, să execute toate neorânduirile, şi asta pentru că Papa este ‘Domnul vieţii şi al morţii’ şi al tuturor lucrurilor”.

Mai jos, un fragment din cartea lui G.B. Nicolini – “Istoria iezuiţilor”:

“Nu există în istoria umanităţii vreo organizaţie care să rămână timp de peste 300 de ani nealterată de schimbările societăţii şi care să nu exercite o influenţă atât de mare asupra destinului omenirii (…) ‘Scopul scuză mijloacele’ este maxima ei favorită şi un iezuit este astfel gata să comită orice crimă”.

Cine doreşte să afle mai multe despre iezuiţi şi istoria lor, poate citi pe larg acest articol: http://www.lovendal.ro/wp52/ordinul-iezuitilor-al-vaticanului-si-papa-cel-negru-adevaratii-conducatori-ai-lumii/.

Jurământul iezuit te transformă în…păpuşă

Cei care vor să facă parte din Ordinul Iezuit trebuie să depună un jurământ, un jurământ care spune printre altele că: “Mă voi considera ca un trup mort, fără voinţă sau inteligenţă, voi fi ca un crucifix care nu se împotriveşte voinţei celui care-l deţine”. Atunci când o persoană intră în Ordinul iezuit, atunci ea este legată de stăpânul (învăţătorul) său iezuit până la moarte.

Titanic 93Căpitanul trebuia să devină un martir al iezuiţilor şi să scufunde nava

Edward Smith, fiind în Ordinul iezuit, a devenit un om fără voinţă sau inteligenţă. El trebuia să comită orice crimă pe care i-o cerea Ordinul. Lui Edward Smith i s-a cerut martiriul. Aflat la bordul Titanicului, Edward îşi cunoştea datoria, fiind sub jurământ. Căci Titanicul a fost construit doar pentru duşmani. Şi a fost construit ca să se scufunde.

Deşi era căpitan de atâţia ani, şi ştia foarte bine cum să conducă o navă, Edward Smith mergea cu Titanicul la viteză maximă, cu o viteză de 22 de noduri, într-o noapte întunecată, fără lună, printr-o zonă cunoscută ca fiind plină de blocuri de gheaţă. Asta şi urmărea: ca vasul să se izbească de vreun bloc de gheaţă. Să mai aducem aminte că Edward Smith a primit în noaptea tragediei Titanicului nu mai puţin de 8 telegrame în care i se cerea să fie atent, dar el le-a ignorat pe toate? De ce? Ştia foarte bine că vasul sigur se va izbi de un bloc de gheaţă…nimic nu-l mai putea opri pe omul ce jurase credinţă iezuiţilor, scopul său suprem fiind scufundarea navei.

Zbuciumul din mintea căpitanului

Istoria a zugrăvit o imagine foarte tragică a căpitanului Smith în ultimele ore ale tragediei Titanicului. Atunci când era timpul ca să se coboare bărcile de salvare, lui Smith nu i-a păsat deloc, şi a trebuit ca unul din ajutoarele sale să se apropie de el, pentru a da ordinul mult aşteptat. Personalitatea sa legendară şi tăria de caracter a lui Smith se pare că l-au părăsit în acele clipe. Poate că în mintea lui Smith se dădea o luptă…dacă să-şi îndeplinească misiunea de căpitan al mării sau dacă să-şi asculte maestrul său iezuit şi să scufunde nava.

Ca un făcut, nava Titanic nu a fost dotată cu bărci de salvare suficiente pentru a-i salva pe toţi pasagerii. În plus, n-au fost disponibile decât focuri de alarmă albe, în loc de roşii, aşa că alte nave aflate în apropiere au perceput că cei de pe Titanic au o..petrecere! (în lumea marină, focurile de alarmă roşie sunt cele care arată nevoia de ajutor)

Ca o concluzie…

Şi astfel, una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX, scufundarea Titanicului, pare a fi opera Ordinului iezuiţilor. Nava cea mai rezistentă, “palatul plutitor” al lumii, Titanicul, a fost creat doar pentru a fi mormântul celor bogaţi, celor care se opuneau creării lui Federal Reserve Bank. În aprilie 1912, odată cu scufundarea Titanicului, orice opoziţie împotriva înfiinţării lui Federal Reserve a fost eliminată. Banca Centrală a SUA a fost înfiinţată în decembrie 1913 şi astfel s-a împlinit şi visul iezuiţilor. Dar cu ce sacrificiu uman… Ordinului Romano-Catolic al Iezuiţilor: „Sursa celor mai mari tragedii ale ultimilor 200 de ani poate fi identificată ca fiind Iezuiţii.”
Fondată în 1540, „Societatea lui Iisus” s-a dezvoltat rapid în sânul Bisericii Catolice. Membrii săi erau confesori ai familiilor care guvernau Europa. Îl apărau pe Papă şi catolicismul aproape în toate ţările din lume. În 1773, Papa Clement al XIV-lea a suprimat Ordinul Iezuiţilor. În 1814, Papa Pius al VII-lea a cedat presiunilor care se făceau asupra sa şi a reînfiinţat „Societatea”. În prezent, există colegii şi pastori iezuiţi. Ordinul Iezuiţilor este o organizaţie foarte influentă ce are ca scop perpetuarea catolicismului şi a puterii Papei. Totuşi, există un secret, o parte întunecată a acestei organizaţii numită „Societatea lui Iisus”. Timp de sute de ani membrii lui au comis crime religioase. Erau bărbaţii cu pelerine negre care purtau pumnale pe dedesubt.

Conspiraţia de la originea Rezervei federale

În 1910, şapte bărbaţi s-au întâlnit pe insula Jekyll, în apropierea coastei statului Georgia, pentru a planifica fondarea Rezervei Federale SUA. Nelson Aldrich şi Frank Valderclip au reprezentat imperiul financiar Rockefeller. Henry Davidson, Charles Norton şi Benjamin Strong l-au reprezentat pe J.P. Morgan. Paul Warberg a reprezentat dinastia bancară Rothschild din Europa. Membrii familiei Rothschild erau agenţii bancari ai Iezuiţilor şi deţineau „cheia averii Bisericii Romano-Catolice”.

Între grupurile Morgan, Rothschild şi Rockefeller exista o puternică rivalitate. Cu toate acestea s-au asociat într-un consorţiu şi au pus bazele cartelului bancar naţional numit Sistemul Federal de Rezervă, după cum afirmă G. Edward Griffin din The Creature From Jekyll Island. O recenzie a acestei cărţi suna astfel: „Spune povestea modului în care bancherii i-au momit pe politicieni cu bani nemunciţi şi au ajuns să controleze cea mai mare parte a lumii.” Familiile Rothschild, Morgan şi Rockefeller sunt controlate de ordinul iezuit. Aceste familii cu o puternică influenţă la nivel mondial „fac ceea ce este necesar pentru a distruge libertatea constituţională din America şi pentru a-l conduce pe Papă spre dominaţia mondială.”

Titanicul – un „cal troian” al timpurilor moderne

Construcţia Titanicului, comandată de o societate pe nume White Star Lines, a început în anul 1909 într-un şantier naval din Belfast, Irlanda. Populaţia din Belfast, în mare majoritate de religie protestantă, îi detesta pe iezuiţi. Controlul White Star Lines fusese preluat de J.P Morgan, căruia Iezuiţii i-au ordonat construiască Titanicul. Chiar de la început, luxosul vas de croazieră, Titanic, a fost destinat distrugerii.

Nu toate personalităţile puternice şi influente ale vremii erau de acord cu crearea Sistemului Federal de Rezervă. Benjamin Guggenheim, Isa Strauss şi John Jacob Astor s-au opus formării S.F.R. Aceştia, fără îndoială unii cei mai bogaţi oameni din lume, stăteau în calea planului iezuiţilor. Ei urmau să-şi folosească influenţa şi averea nu numai pentru a se opune planului iezuiţilor de a crea Rezerva Naţională, ci şi pentru a se opune Primului Război Mondial.

Cursa care s-a soldat cu naufragiul Titanicului era călătoria de inaugurare a celui mai mare vapor construit vreodată. Campania de promovare a vaporului imposibil de scufundat îi asigura pe pasageri de o siguranţă plină de confort. Adevăratul motiv pentru distrugerea navei a fost un joc prin care super-bogaţii Guggenheim-Strauss-Astor puteau fi eliminaţi. „Ei trebuiau distruşi într-un mod atât de absurd încât nimeni să nu suspecteze că au fost omorâţi şi că iezuiţii au făcut aceasta.” Pentru aceasta s-a urmărit să fie pe vas mulţi irlandezi, francezi şi italieni catolici. Şi protestanţii din Belfast au fost încurajaţi să emigreze în Statele Unite pe Titanic. Toţi aceştia erau oameni de care, în marea lor majoritate, lumea se putea „dispensa”.

Un naufragiu programat

Deşi la momentul respectiv nu se cunoşteau aceste detalii, ulterior a ieşit la iveală că Edward Smith, căpitanul Titanicului era iezuit şi lucra pentru J.P. Morgan. Dar nu este singurul membru al acestei societăţi criminale secrete implicat în această afacere. În documentarul National Geographic numit Secretele Titanicului, din 1986, se afirmă: „Când vasul a plecat din sudul Angliei, la bord se afla Francis Browne. El era cel mai influent iezuit din toată Irlanda şi maestrul iezuit al lui Edward Smith.”

Eric J. Phelps afirmă în cartea Vatican Assassins: „Iată escrocheria iezuită la cele mai ridicate cote. Pastorul de provincie Francis Browne se îmbarcă pe Titanic, fotografiază victimele, cu siguranţă îi dă raportul Căpitanului privind jurământul său ca iezuit şi a doua zi dimineaţa îşi ia la revedere de la acesta…” Pentru căpitanul Smith acest „general iezuit” era ca însuşi Dumnezeu. Browne l-a instruit ce să facă în apele de nord ale Atlanticului. „Lui Edward Smith i-au fost date ordine să scufunde Titanicul şi exact asta a făcut.” Conform filosofiei iezuite secrete, „cei nevinovaţi pot fi sacrificaţi pentru o cauză benefică majoră; scopul scuză mijloacele.”

Căpitanul Smith navigase mai mult de 26 de ani în apele de nord ale Atlanticului, fiind unul dintre cei mai buni experţi pe ruta pe care naviga Titanicul, în ape reci. Căpitanul a ştiut de la început că vasul său a fost construit pentru a elimina  duşmanii iezuiţilor. Titanicul a fost construit spre a fi un „vapor al morţii”, care să eşueze de la prima sa călătorie. Căpitanul Smith ştia cu exactitate unde erau icebergurile. Totuşi, el a intrat cu Titanicul cu viteză maximă, de 22 de noduri, într-o noapte fără lună, într-un câmp imens de gheaţă de 80 de mile marine pătrate, ascultând ordinele secrete ce le primise! Acţiunile Căpitanului Smith din ultimele sale ore nu au fost cele ale unui conducător puternic şi integru. Părea că se luptă cu propria sa conştiinţă: să fie un căpitan curajos sau să asculte de maestrul său şi să scufunde nava?

Bărcile de salvare au fost insuficiente. Din măreţul Titanic, după naufragiu nu au mai rămas decât 13 dintre aceste bărci, majoritatea pline cu femei şi copii. Au fost aruncate în aer rachete albe de semnalizare. Torţele de semnalizare de alarmă ar fi trebuit să fie roşii. Vasele care treceau pe lângă acesta au crezut că cei de pe Titanic dau o petrecere. Aceste exemple nu arată aroganţa unui echipaj care credea că Titanicul este imposibil de scufundat. Toate acestea au fost planificate.

Victime intenţionate şi victime colaterale într-o „crimă perfectă”

Cei trei magnaţi are se opuneau creării Sistemul Federal de Rezervă, au fost omorâţi împreună cu cei din clasele mijlocie şi de jos. Soţia lui John Jacob Astor a fost salvată. La fel și Molly Brown. Naufragiul Titanicului a fost unul dintre marile dezastre ale secolului 20. Conform The Secret Terrorists de Bill Hughes, în spatele acestei tragedii a stat Ordinul Iezuit aparţinând Bisericii Romano-Catolice: „Vaporul imposibil de scufundat, palatul plutitor a fost construit să fie mormânt pentru cei bogaţi, care se opuneau creării Sistemului Federal de Rezervă. Pe 14 aprilie (dată din istorie la care a fost asasinat şi Abraham Lincoln) 1912, Titanicul s-a izbit de un iceberg şi toţi cei care se opuneau înfiinţării Rezervei Federale au fost eliminaţi. În decembrie 1913, Sistemul Federal de Rezervă a fost inaugurat în Statele Unite. Opt luni mai târziu, iezuiţii aveau destule fonduri prin intermediul Rezervei Federale pentru a declanşa Primul Război Mondial.”
După cum se poate observa S.F.R. a fost creat curând după dezastrul Titanicului.

Dintotdeauna clasa bogată a avut de câştigat de pe urma războaielor în care cei săraci au luptat şi au murit. Paginile cărţii The Secret Terrorists nu specifică numele Templierilor, Francmasonilor sau Iluminaţilor, dar aceştia sunt implicaţi în aceste conspiraţii monstruoase şi au control asupra băncilor, sistemului monetar, companiilor petroliere, corporaţiilor, guvernelor, politicienilor, armatei, poliţiei, legii şi sistemului judiciar, bisericilor, şcolilor, mass-mediei etc., etc…

Cei bogaţi şi puternici au condus întotdeauna lumea. Elita este cea care difuzează ştirile, cea care creează marile evenimente internaţionale. William Randolph Hearst a inventat ştiri şi şi-a tipărit propaganda în propriul său ziar. Se presupune că magnaţii sunt cei care au provocat căderea Bursei din 1929 şi au cauzat suferinţele care au survenit în urma Marii Depresiuni. Cei super-bogaţi au avut parte de o zi super-profitabilă din punct de vedere financiar în timpul Crizei. Cei care au pierdut tot au fost cei care doreau să investească, cei mai puţin bogaţi. Surse – http://adevarulesubochiitai.blogspot.ro/2013/11/naufragiul-titanicului-stiai-aceste_6.html?spref=fb , http://www.lovendal.ro/wp52/scufundarea-titanicului-opera-iezuitilor-cu-scopul-de-a-crea-federal-reserve-bank/

Ateismul,liberalismul de tip satanic

https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/1488876_436868663105780_2049871185_n.jpg ,,Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentală a naturii umane.’’
Citez de pe http://miscareaderezistentasfvasilecelmare.blogspot.ro/2013/11/ateismulliberalismul-de-tip-satanic.html
In dorinta de a promova in lume idealul si tinta lor principala Noua Ordine Mondiala organizatiile oculte masonice s-au folosit cu viclenie de o indoctrinare ,un liberalism de tip satanic,si l-au numit scurt ateism.Realizand ca acest proiect criminal satanist,care incalca flagrant dreptul popoarelor la credinta,nationalism si traditionalism poate fi in pericol datorita credintei adevarate a oamenilor in Divinitate, au infiintat si finantat sub masca perfida a progresului si stiintei ,secte care sa indeparteze omul de la credinta sa strabuna . Atacul cu cea mai mare intensitate s-a produs asupra crestinilor ortodocsi si a ortodoxiei ,adevarata credinta in Dumnezeu ,pentru ca acolo unde omul crede in valori ,in iubire de semeni,acolo unde credinta este puternica nu poate fi implementat nicicum un proiect satanic. Prin secte si prin promovarea progresului si stiintei,ei au cautat sa induca omului o putere falsa,o credinta falsa ca este liber sa faca ce doreste fara a mai asculta de legi ale umanitatii si credintei , este liber la desfranare,la perfidie,la minciuna si mai ales la crima. In fapt,ateismul este o anticamera a satanismului prin care se induc si se legalizeaza cele mai abjecte comportamente umane precum homosexualitatea,pornografia,consumul de alcool si droguri ,violenta,comportamente incompatibile cu calitatea de om.Pentru a exemplifica sa luam cazul Americii si a americanilor,tara falsei libertati si sa vedem ce a facut ateismul din americani.Mai mult de 50% din americani sunt atei ,in conditiile in care in Ameria traiesc multe natii, ateismul lovind crunt in libertatea ,sanatatea si inteligenta americanului de rand.Astazi in America daca nu esti de acord cu sistemul esti vanat,scos cu forta din casa ,discreditat,judecat si inchis . Din lipsa unei educatii si a unei gandiri libere pe care numai credinta si invatatura ti-o da americanul de rand este prostit de corporatii ,i se da sa manance alimente periculoase pentru organismul uman, si este adus la stadiul de cobai pentru marile companii masonice care indoctrineaza masele de oameni in numele progresului si al stiintei.
Credinta ortodoxa nu se opune nicidecum progresului si marilor descoperiri ale stiintei atata timp cat ele sunt folosite pentru oameni si pentru binele lor,si nu pentru interesele diabolice ale unor indraciti care se cred atotputernici si de neatins.Atunci cand folosesti stiinta pentru manipulare,indoctrinare,pentru distrugere ( HAARP) ,pentru gazare si exterminare ( chemtrails ) pentru otravire cu buna stiinta ( Codex Alimentarius ) e clar ca aceasta nu ne este de folos.Am mai spus si o spun din nou cu tarie ,ca aceasta trufie si renuntare la ocultism a masoneriei o sa-i distruga.E clar ca astazi timpul lor s-a cam dus,omul fiind din ce in ce mai greu de prostit .Atacul lor asupra ortodoxiei provoaca o reactie ostila si de conservare . In Romania, privesc cu disperare ca incercarea lor de indobitocire ,de promovare a nulitatilor,a prostitutiei ,a inculturii,de atacuri disperate asupra credintei ortodoxe nu numai ca nu au reusit ci mai mult a intarit pe oameni in credinta . Ei privesc cu disperare cum romanii prin pelerinaje la mormintele sfintilor parinti ai ortodoxiei precum Arsenie Boca,Iustin Parvu,Arsenie Papacioc sau Cleopa Ilie si la sfintele moaste ale sfintilor lui Dumnezeu, nu numai ca nu au inghitit momeala ateismului si a sectarilor dar au constientizat si pericolul pe care il reprezinta masoneria in toate formele ei precum si prozelitii acestora. Nu trebuie sa ne temem in nici un fel de prozelitii atei si de sectari,ci trebuie sa aratam mila fata de ratacirile lor ,sa ne rugam la Dumnezeu sa ii indrepte de la stramba credinta.Ei nu trebuie sa produca ingrijorare,pentru ca sunt doar sclavi,unelte ale papusarilor Illuminati . Cititi și Esenţa satanică a libertarianismului http://dantanasescu.ro/2013/01/28/esenta-satanica-a-libertarianismului-2.html RĂZBOI ŞI ÎNDOCTRINARE SATANICĂ http://youtu.be/CSM3YLdOuH0

“Coincidenţe” incredibile care leagă familia regală britanică de nazism şi Hitler

Imagine  Iată o coincidenţă bizară…sau o fi doar coincidenţă? Cineva mi-a atras atenţia că Prinţul William al Marii Britanii s-a căsătorit cu Kate Middleton (în anul 2011) în aceeaşi zi în care s-au căsătorit Adolf Hitler şi Eva Braun: 29 aprilie. Cine spune că totul e doar o coincidenţă nefericită, iată unele fapte:

* În noaptea dinaintea nunţii sale, Kate Middleton a stat la Hotelul Goring din Londra, iar de acolo a plecat către Westminster Abbey pentru ceremonia de nuntă. Cum îl chema pe unul din colaboratorii lui Hitler? Hermann Goring…

* Există o fotografie din 1936 a lui Hitler cu regele neîncoronat Edward al VIII-lea, împreună cu soţia sa Wallis Simpson. Se spune că FBI-ul a devenit interesat de regele Edward din 1941, existând zvonuri că el ar fi oferit secrete naziştilor. De fapt, se ştie că Edward al VIII-lea era un mare admirator al lui Hitler, el afirmând într-un interviu din anul 1970 că “Niciodată n-am crezut că Hitler ar fi un capitol de istorie atât de malefic”!

Imagine  Există o fotografie a prinţului Philip (soţul reginei Elizabeta a II-a, tatăl prinţului Charles şi bunicul prinţului William) la înmormântarea unui nazist. Apare încercuit în poză. Cumnatul prinţului Philip, Cristoph de Hesse (care era şi strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii) a fost un nazist de rang înalt, fiind şeful serviciului secret al lui Hermann Goring.

* Regele George al VI-lea al Marii Britanii îi trimitea în 1939 lui Hitler felicitări pentru ziua de naştere, cu câteva săptămâni înainte de invadarea Poloniei de către Germania hitleristă.

* Baronul Gunther von Reibnitz, tatăl prinţesei Michael de Kent (din familia regală britanică), era membru al Partidului Nazist şi membru de onoare al SS, serviciul secret al naziştilor germani.

Imagine  Apoi, desigur, nu trebuie să uităm de prinţul Harry îmbrăcat ca nazist, apărând pe prima pagină a cotidianului “Sun.”
Desigur, toate acestea sunt doar coincidenţe, iar familia regală britanică nu are absolut nimic de-a face cu nazismul. Sunt doar nişte prostii…

Lovendal

România, ţinta unei operaţiuni de spionaj economic

Imagine Cum economiştii occidentali nu aveau nici o soluţie viabilă pe termen lung, în anul 1973 ieşirea din criză a fost deplasată de către liderii politici din interiorul economiei SUA şi a ţărilor capitaliste dezvoltate în afara frontierelor lor. Ei au hotărât că singura cale pentru scoaterea capitalismului din marea sa criză era distrugerea cu orice preţ a socialismului la nivel global prin utilizarea unei strategii oculte, prin care întregul cost al crizei economice să fie pus pe umerii acestuia. Modalitatea de punere în practică a acestui deziderat era un război secret, minuţios planificat, purtat prin operaţiuni sub acoperire (Covert Operation), executate simultan de către Pentagon, CIA, celelalte servicii şi agenţii ale SUA şi omoloagele lor din ţările membre NATO. Sursa de inspiraţie era Directiva NSC-68/ din 1947, emisă de preşedintele american Harry Truman, prin care CIA era autorizată să organizeze operaţiuni de război psihologic în Europa de Est și URSS cu scopul subminării şi ulterior schimbării regimului politic, distrugerea puterii militare a statelor vizate şi distrugerea sistemului politic şi social al acestora.

Şefii de stat şi guverne din Occident au stabilit totodată şi un PLAN DE ACŢIUNE.
Germania și Anglia urmau să se ocupe (alături de SUA) de R.D. Germană, Polonia și Cehoslovacia, iar Franţa, Olanda şi Italia (sub conducerea SUA) de Ungaria, Bulgaria şi România.
Planul de acţiune stabilea că războiul secret dus împotriva economiei sistemului socialist trebuia să urmeze 4 direcţii de acţiune.

1. Recâştigarea lumii a treia şi restaurarea dominaţiei capitaliste prin noi forme neo-coloniale.

2. Reconstrucţia fostelor pieţe de desfacere prin expulzarea societăţilor aparţinând statelor socialiste.

3. Transformarea zonei ţărilor care au cunoscut regimuri socialiste în simple pieţe de desfacere pentru produsele industriale ale ţărilor capitaliste dezvoltate.

4. Preluarea controlului asupra principalelor surse de energie: petrol, gaze naturale, energie atomică.
Reuşita recrutării cadrelor din ţările ţintă de către CIA a generat agenţi în aceste state care s-au pus în slujba CIA, a intereselor SUA, pentru ducerea Războiului Secret împotriva ţării lor, fiind recompensaţi ulterior de CIA cu cele mai înalte funcţii politice şi administrative din ţările de origine.
Experienţa şi instrumentele spionajului tehnologic ale Pentagonului au fost extinse de la industria de apărare la întreaga economie a statelor socialiste, devenind spionaj economic. Priorităţile TECHINT s-au axat pe: cunoaşterea proiectelor macro-economice socialiste cu scopul blocării finanţării lor și intervenţia cu rea credinţă în organizarea licitaţiilor pentru atribuirea contractelor (oare de unde or fi învăţat să trucheze licitaţiile administraţiile centrale şi locale române în zilele noastre ?) la care participau firme din state socialiste, obţinând astfel eliminarea lor de pe pieţele internaţionale. Nu mai e nici un secret faptul că în 1984 administraţia SUA a convins FMI şi Banca Mondială să modifice unilateral acordul de împrumut cu România, obligând-o să returneze în avans datoria de 8 miliarde USD. Acest fapt a condus la înrăutăţirea nivelului de trai al românilor, fiind unul din argumentele demonizării preşedintelui Nicolae Ceauşescu de către propaganda americană.
Odată cu trecerea anilor, se vede clar că soluţia distrugerii sistemului socialist a fost doar un paliativ pentru SUA şi Occident, lumea a devenit mai săracă şi mai instabilă, iar capitalismul tocmai a fost băgat de SUA în 2008 în cea de a treia criză care se generalizează cu rapiditate pe plan mondial, în timp ce măsurile pentru ieşirea din criză care se iau la nivel naţional şi la nivel de UE pentru Europa, dar şi cele luate de către SUA, au rolul de a salva doar Marele Capital. Prin urmare, bogaţii devin tot mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci”.
Lichidarea industriei s-a desfăşurat la scara întregii Românii. Astăzi, au mai rămas câteva unităţi mari (Piteşti, Galaţi, Mangalia etc.), proprietăţi ale unor firme dinafară. Astăzi, România importă aproape tot: de la chibrituri şi cremă de pantofi, la articolele de uz casnic cele mai diverse, la produse agroalimentare, şi, până la utilaje şi maşini complexe.

Tirania globală se instalează treptat în întreaga lume.

Aţi dori ca nepoţii şi copiii voştri să trăiască într-o societate în care totul e urmărit, înregistrat şi controlat? Ei bine, exact spre lucrul acesta ne îndreptăm. Dacă în secolul al XX-lea am fost martorii unor regimuri totalitare, ceea ce se va întâmpla în viitorul nu prea îndepărtat va fi o societate şi mai restrictivă, pe care niciunul din despoţi nu le-a visat vreodată. În prezent, aproape fiecare guvern al lumii încearcă să-şi “înhămeze” cetăţenii. Paranoia şi controlul a devenit procedura standard la nivelul planetei. Marii politicieni ai lumii ne vor vorbi în continuare despre libertate, deşi ei acţionează în sens despotic. Câtă demagogie şi nesimţire!

În continuare, iată nişte semne care ne arată că ne îndreptăm spre o societate globală totalitară, în care elita conducătoare doreşte să ne răpească şi gramul de libertate care îl mai avem:

(1) Zilele unui Internet liber şi deschis se apropie cu paşi repezi spre final. Mai multe naţiuni din întreaga lume încep să implementeze cenzura Internetului şi multe state se îndreaptă spre această direcţie. Vezi câteva articole pe această temă de pe site-ul “Secretele lui Lovendal”:
http://www.lovendal.ro/wp52/primul-experiment-de-interzicere-a-internetului-japonia-cere-statelor-unite-sa-blocheze-site-urile-populare/;
– http://www.lovendal.ro/wp52/bine-ati-venit-in-statul-politienesc-guvernul-sua-a-inceput-sa-inchida-site-uri-pe-capete/;
http://www.lovendal.ro/wp52/internet-sub-lacat-legea-coica-va-permite-guvernului-american-sa-baneze-orice-site-care-nu-i-convine/

În plus, legiferarea Internetului a devenit subiect de discuţie principal la întâlnirile G-8, ale celor mai puternice ţări ale lumii. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy se vrea a fi un fel de lider în promovarea unui “Internet civilizat”. Totodată, a nu se uita că şi China a trecut demult la monitorizarea Internetului, precum şi la filtrarea informaţiilor vehiculate pe Internet. Pe site-urile din China nu este voie să se vorbească despre Dalai Lama sau despre protestele sângeroase din piaţa Tiananmen din 1989.

(2) Mobile în care vom auzi mesaje oficiale, fie că vrem sau nu. Începând cu anul 2012, în SUA (dar probabil că se va trece şi în alte ţări), toate noile mobile vor fi dotate cu un chip care va pemite oficialilor unui stat (ca preşedintele) să trimită “mesaje de urgenţă către populaţie”, ori de câte ori va dori acesta. Utilizatorii de celulare nu vor putea opta pentru a nu mai primi mesaje pe telefoanele lor din partea autorităţilor statului. Acest sistem începe să fie pus în practică în statul New York şi va alerta populaţia în cazul unor urgenţe (vezi mai multe pe site-ul CBS). Acest sistem, însă, poate fi folosit foarte bine şi în manipularea unor mesaje către cetăţeni.

(3) Instalarea din ce în ce mai multor camere video de supraveghere. Se estimează că în toată lumea sunt, la momentul actual, peste 4,8 milioane de camere video care supravegheză cetăţenii în toate oraşele globului. Adică o cameră video la 1.200 de cetăţeni. Şi tendinţa este în creştere substanţială… În Londra, de exemplu, este o adevărată patrie a “spionajului cu camerele video”. Un alt exemplu, Departamentul Agriculturii din Statele Unite a cheltuit o cantitate uriaşă de bani pentru a instala camere de supraveghere în buticurile ce aparţin de şcolile publice, pentru ca… guvernul să supravegheze ce mănâncă şcolarii! Incredibil!

(4) Monitorizarea cu GPS a activiştilor păcii. FBI foloseşte adesea dispozitive de urmărire GPS (instalate pe maşinile cetăţenilor) pentru a urmări mişcările activiştilor păcii, chiar dacă aceştia nu sunt suspectaţi că ar fi comis vreo crimă.

(5) Urmărirea copiilor care se duc la şcoală. În Marea Britanie, mii de familii “disfuncţionale” constituie subiectul unei urmăriri non-stop din partea autorităţilor, pentru a se asigura că odraslele lor frecventează şcoala şi mănâncă mese corespunzătoare.

(6) Monitorizarea maşinilor cu dispozitive electronice. Administraţia Obama a lansat un proiect de lege privind transportul prin care se propune implementarea unui plan de taxare a automobilelor în funcţie de numărul de kilometri parcurşi. Printre alte propuneri se află instituirea unei taxe pe numărul de kilometri parcurşi de automobil; acest lucru se va putea face întrucât toate automobilele vor fi dotate cu un dispozitiv electronic pentru măsurarea numărului de kilometri parcurşi; plăţile vor fi făcute electronic în momentul alimentării la benzinărie. Citeşte mai multe AICI: http://www.lovendal.ro/wp52/planul-illuminati-de-control-al-omenirii-guvernul-american-va-urmari-toate-masinile-cu-dispozitive-electronice/.

(7) Controlarea emailurilor, SMS-urilor şi telefoanelor. Autorităţile britanice recunosc faptul că fiecare telefon, SMS, email şi website vizitat de fiecare cetăţean este înregistrat într-o mare bază de date, care va putea fi accesată de fiecare agenţie guvernamentală. Adio intimitate! (8) Monitorizarea telefoanelor mobile a ajuns la un nivel incredibil. Astfel, el a aflat că în doar 6 luni, Deutsche Telekom i-a interceptat telefonul de numai puţin de 35.000 de ori!

(9) Poliţiştii nu mai pot fi filmaţi sau fotografiaţi. În Marea Britanie, “cea mai veche democraţie a lumii” (aşa să fie!??) a intrat în vigoare, de curând, o lege prin care filmarea sau fotografierea unui poliţist este total ilegală, indiferent de motiv. Bine aţi venit în statul poliţienesc!

(10) Serviciile secrete ia oamenii la întrebări pentru mesajele de pe Facebook! Acest lucru s-a întâmplat în cică “cea mai mare democraţie a lumii”, Statele Unite. În Takoma, Washington, un student a fost luat la întrebări de Secret Service pentru un mesaj pe care l-a postat pe Facebook. Ca să vedeţi până unde s-a ajuns cu monitorizarea…

După aceste 10 semne pe care vi le-am arătat, mai credeţi că nu ne îndreptăm spre o tiranie globală? http://www.lovendal.ro/wp52/tirania-globala-se-instaleaza-treptat-in-intreaga-lume-adio-libertate/

„Trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie!”

Imagine  Se pare că „sediul materiei” este cedarea pe nimic a tuturor resurselor ţării, cu complicitatea serviciilor de informaţiiExistă o lege a tăcerii în presă.
S-a atras de atâtea ori atenţia că Roşia este doar vârful de lance, proiectele fiind mult mai multe, aproape toţi Apusenii fiind „acoperiţi” şi nu doar Apusenii. Avem Baia Mare, ajungem la Arad, apoi Caraşul… e vorba de o întreagă strategie de vânzare pe doi bani a resurselor naturale ale României, pe de altă parte – nu mi-e frică s-o spun – trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonieCum suntem măcinaţi mărunt? Pot spune că anul de pornire a fost 1995 şi personajul în jurul căruia se învârt multe dintre aceste afaceri este Frank Timiş. Deloc întâmplător, în 1995 el punea primele „balize” atât pe Roşia Montană, pe Certej, în domeniul aurului, însă trecea şi în partea cealaltă, obţinând şi licenţele pentru gazele de şist de la Bârlad. Le-a vândut apoi în 2011 către Chevron prin Regal Petroleum. Nu poţi să nu te-ntrebi cum e posibil ca un individ urmărit, condamnat pentru trafic de stupefiante în Australia, ajunge să deţină informaţii-cheie în toate domeniile ce ţin practic de siguranţa naţională. Când vorbim de aur-argint, de gaze de şist, de metale şi materiale rare, nu mai putem discuta de o scurgere accidentală de informaţii! Logic, totul s-a oferit de către cel sau cei care au centralizat informaţiile la vârf!
De unde atâtea firme canadiene „strategice”? Schema e un pic mai complexă; majoritatea acestor firme sunt listate în Canada şi sunt subsidiare ale unor firme-mamă, cu acelaşi nume, înmatriculate în paradisuri fiscale bananiere. E o întreagă încrengătură.
Barrick Gold, care preia tot mai multe procente din exploatările aurifere, concern aflat şi în culisele încercării de preluare a Cuprumin. Are în România trei firme pe care le controlează; Carpathian Gold, Valhalla, Samax… sunt preluate deja teritorii imense în Hunedoara, la Rovina, Cireşata şi Colnic – ultimele două denumiri de dealuri de fapt. Avem cazul Băişoara, lângă Cluj, despre care RMGC nu ne spune nimic, dar care apare cu licenţă de explorare pe site-ul ANRM! Putem întocmi o hartă a secătuirii resurselor vitale ale României?Încercăm! Tot în Alba, lângă Roşia Montană, se derulează un al doilea proiect, la Bucium, pentru care există licenţă de exploatare. Un alt proiect este la Băişoara, în Cluj, unde există deocamdată doar licenţă de explorare. Astea ar fi ale RMGC-ului. Vine apoi Eldorado Gold, despre care v-am vorbit ceva mai devreme, care a preluat European Goldfields; ei au exploatarea de la Certej… toate le au în judeţul Hunedoara. Au concesionat acolo 59 de kilometri pătraţi, apoi au în jurul oraşului Brad concesiune de 338 de kilometri pătraţi, sub numele de New Brad, şi o alta, New Deva-Muncel, o concesiune lângă Deva, de 137 de kilometri pătraţi. Deci ei au concesionat o treime din judeţul Hunedoara! După care apare Carpathian Gold, cu explorare la Rovina, tot în Hunedoara… Carpathian e o firmă listată la bursă, în spatele căreia se află de fapt Barrick Gold. Tot Barrick mai e implicat în Transilvania Minerals, care, în asociere cu Valhalla, au licenţă de explorare în Arad (Bratosin) şi Caraş-Severin. Însă la ANRM nu mai apare nimic despre Severin! În Maramureş apare exploatarea deşeurilor din iazurile de decantare cu nişte firme ruseşti.
Apoi Băiţa, în judeţul Bihor, unde apare o licenţă de explorare pentru un zăcământ mixt care conţine şi aur şi argint, dar şi metale şi materiale rare.
Care este legătura cu gazele de şist? Sunt două legături. Prima e numele lui Frank Timiş, care a preluat practic aurul Apusenilor prin cele două proiecte care sunt într-un stadiu avansat – Roşia Montană şi Certej – şi gazul de şist de la Bârlad, vândut acum Chevron-ului. Se pare că deja şi-a vândut toate afacerile din România până la urmă… A doua ţine de aceeaşi ”reţetă” de tip colonialist de exploatare a resurselor naturale ale ţării.
Newont-ul sau Barrick sau Benny Steinmetz Group (BSG), cu exploatări în Sierra Leone -, iar pe de altă parte sunt „greii” de pe Wall Street: John Paulson, Tomas Kapplan, George Soros, principalii jucători la bursă pe minele de aur. BSG are o legătură cu Adriean Videanu de pe vremea când era primar, au dezvoltat un mare proiect imobiliar, Planorama, în Capitală.
Asta ar fi o filieră… Revenind la Barrick, ei au investit mai mult în acţiuni ale firmelor ce se ocupau cu aurul în România, după ce, anul trecut, pe 14 iulie, s-a primit acordul pentru descărcarea de sarcină arheologică pentru Cârnic (Roşia Montană). După patru zile Barrick cumpăra masiv acţiuni. La Carpathian a cumpărat 9% cu posibilitatea de a-şi mări pachetul. Preşedintele Barrick Gold este Peter Munk, unul dintre principalii acţionari la TriGranit, care-l are ca asociat şi administrator în România pe Arpad Paszkany. Au fost şi fotografiaţi amândoi la inaugurarea Polus Center din Cluj. (Trigranit = Rothschild).
Arpad, făcea parte dintr-un grup din care mai făceau parte Dan Voiculescu, un domn Columbeanu-tatăl, un domn Demian Şandor, şeful TriGranit care, înainte de 1989, avea nişte ocupaţii similare în Ungaria cu cei pe care i-am enumerat până acum în România.
Înseamnă că Irinel Columbeanu-fiul nu şi-a făcut averea vânzând telefoane în faţă la Inter… Şi Paszkany spune că şi-a făcut avere din bişniţă cu deodorante…

https://i0.wp.com/img11.hostingpics.net/pics/982396CarphatiangoldinchRomania1.png https://i0.wp.com/img11.hostingpics.net/pics/14196207Alegendahartii.jpg

Degeaba se succed unii şi alţii la guvernare, dacă nu există politician român care să nu fie slugă supusă a Occidentului, pion al intereselor Rusiei,SUA , UE în România.
Statul român şi instituţiile sale nu există, din moment ce nu reprezintă Cetăţeanul şi nu se află în slujba sa, ci doar a aceloraşi forţe  obscure ce prosperă pe spatele şi în detrimentul celor mulţi ce trăiesc prin aceste locuri.
Imagine Cine este Soros? Conform datelor oficiale, s-ar fi nascut in 1030 ca fiu din parinti evrei. Din Anglia, unde a studiat la London School of Economics, a ajuns in SUA la mijlocul anilor 50. Acolo ar fi simtit o atractie magica fata de Well Street, avand insa pana in 1969 o cariera care nu a atras atentia nimanui. A preluat apoi cu un partener, un fond de avere. A vandut la termen actiuni pe care nici macar nu le avea, sperand intr-o scadere a cursului pana la data limită, pentru a le putea cumpara mai ieftin decat la vanzare. Din aceste fonduri s-a format actualul Grup Quantum , o familie de fonduri de investitii care opereaza din Antilele olandeze. Quantum reprezinta una din cele mai impresionate masini de investitii din lume. In opt din cei 24 de ani care au trecut fondul a obtinut profit oficial de peste 50 la suta, din care de doua ori chiar peste 100 la suta. Soros si-a predat intre timp afacerile unui grup de director si el nu mai concepe decat marile companii. Soros speculeaza pe pietele financiare cu firma lui secreta de offshore Quantum Fund NV, un fond particular de investitii care administreaza o avere de miliarde de dolari pentru o serie de clienti. Quantum Fund este inregistrata in oaza impozitelor din Antilele olandeze din Caraibe. Pentru a se sustrage de supravegheri financiare. Directorii Quantum Fund sunt un amestec de oameni din finantele elvetiene si Italia. Soros a fost transformat in marioneta grupului anglo-francez Rothschild. Se intelege ca in interesul ambelor parti este City-ul londonez Rothschild impreuna cu prietenii din Ministerul de Externe britanic si statul israelian cu prieteni din cercuri afaceristilor americani evrei. Printre membrii consiliului de administrație al Fondului Quantum este Richard Katz. El este în același timp șef al Rothschild Italia SpA si Banca Comercială NM Rothschild & Sons din Londra.
Un alt membru al consiliului de administrație este de Nils O. Taube.

Imagine El este un partener de investiții din Londra grupul St James.
Un partener frecvent al Soros în mai multe speculații ale sale – mai ales în conducere  – este Sir James Goldsmith, o rudă a dinastiei Rothschild. L Quantum Dund vom găsi, de asemenea, șefii unor bănci private elvețiene  (care ajuta un sindicat de crimă organizată ce se preocupă cu- arme și droguri – pentru a spala banii ). Mai gasim aici si pe  Edgar D. de Piccioto, șeful de la Geneva bancă privată CBI-TDB , Uniunea Bancară privée, un jucător principal pe piața de aur și de investiții, Isidoro Albertini, șef al companiei Milano stockbroking Albertini & Co, bate Notz  banca privata Banque Worms de la Geneva, Albertl Foglia, șef al Băncii del Ceresio la Lugano. În cursul scandaluri de corupție politice din Italia sa constatat că mai multi politicieni italieni au păstrat banii lor la Banca del Ceresio. Se pare că Soros a avut mai mult decât din interior cunoștințe despre punctele slabe din politica italiană, când a atacat lira în septembrie 1994. William Engdahl explică:

Imagine  „Conexiune Soros” ultra-secrete in cercurile financiare internaționale ale lui Rothschild nu este doar o conexiune bancar obișnuita sau accidental. Succesul extraordinar lui Soros are pe piețele financiare un risc ridicat care nu poate fi pur și simplu „norocul jucatorului”. Soros are acces la canale de informare, atât guvernamentale și private.  Rothschild este una dintre cele mai puternice și cele mai obscure grupuri financiare din lume. Rothschild este una dintre familiile aristocratice cele mai bogate din lume  care duce o viață liniștită în care o iubește cu vinuri franceze ale sale . „City” NM Rothschild & Sons este cel mai influent din fracțiunea al British înființata cu ajutorul serviciilor secrete care sunt strâns legate de neo-liberala Thatcher aripa a partidului conservator britanic. În anii ’80 NM Rothschild & Sons a făcut mai multe miliarde de dolari in SUA dupa urma privatizarilor industriilor de stat britanic cu ajutorul lui Thatcher. Banca Rothschild este, de asemenea, în centrul comercial al aurului mondial: În această bancă este fixat prețul aurului care este stabilit chiar si de două ori pe zi, de cinci cele mai influente bănci comerciale de aur din lume. Dar NM Rothschild & Sons este, de asemenea, încurcate în unele operațiuni foarte murdare de serviciile secrete care se ocupă cu droguri si arme. Din cauza relațiilor sale bune la cele mai inalte locuri din serviciile secrete britanice, familia Rothschild a reușit să creeze cu complicitatea lor una dintre cele mai rele rețele de servicii secrete ilegale, BCCI (Banca de Credit și Comerț Internațional) care nu a fost niciodată menționata. În realitate, banca Rothschild a aparținut cercului interior al acestor bănci internaționale de spălare de bani ale CIA și MI6 care a finanțat în anii 70 și 80 proiecte ale CIA. Cine activeaza la (Banca de Credit și Comerț Internațional) ? George Bush, Russell Herman, VK Durham. George W. Bush Jr. și fostul secretar de stat (SUA desigur) Colin Powell a adresat Consiliului din America – grupul de finantatori al elitei corporatiste din spatele unității pentru a extinde NAFTA într-un bloc comercial continental.  Acest lucru este bine orchestrată de Bilderberg, cum ar fi David Rockefeller. Grupul Rothschild legat cu George Soros se află in centrul unei vaste  rețea ilegală de BCCI (Banca de Credit și Comerț Internațional). Persoana cheie în aceste activități este Dr. Alfred Hartmann, directorul general al filialei elvețiene a șefului Zurich Rothschild Bank AG BCCI (Banque de Commerce et de Plasament SA), si membru al consiliului de administrație al NM Rothschild & Sons de la Londra.

El a fost, de asemenea, la Consiliul de administrație al filialei elvețiene a BNL italia și fost vice-președinte al New York Maritime Inter Bank în Geneva. Un fost om prieten al de serviciilor secrete care au lucrat cu Soros dupa care a dezvaluit  faptul că, în septembrie 1993 Soros a acumulat -, împreună cu un grup puternic de „parteneri tăcuți” – o avere de peste  miliarde de dolari . Printre partenerii sai sunt comerciantii petrolieri  MARC RICH  unul dintre cei mai bogati evrei alaturi de fostul evreu Bill Clinton si dealerul evreul Shaul EISENBERG. Timp de decenii Eisenberg a lucrat pentru serviciul secret israelian și are importante afaceri cu arme în toată Asia și în Orientul Apropiat. Un al treilea partener al Soros este Rafi Eytan, care a fost înainte conectat la Mossad si serviciul secret britanic din Londra.Practic George Soros este un alt instrument de război economic și politic în mâinile familiei Rothschild. El este unul dintre aceste cercuri . Soros a condus o delegație în Rusia, unde a colaborat cu Raissa Gorbaciov, încă din anii ’80, de a înființa o fundație în continuare Soros, Fundatia Initiativa Culturala. Acesta este un vehicul suplimentar pentru el și acoliții săi occidentali pentru a intra în cele mai înalte niveluri politice duty-free și continua să „cumpere” cele mai importante personalități politice și economice ale țării. Surse – http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/2367-O-harta-a-secatuirii-resurselor-vitale-ale-Romaniei-Mana-cui-o-fi , http://www.fara-secrete.ro/george-soros-maghiarul-evreu-membru-al-iluminatilor-este-unul-dintre-cei-mai-bogati-oameni-de-pe-planeta/ , http://www.bibliotecapleyades.net/sociopolitica/secretsoc_20century/secretsoc_20century10.htm