Despre controlul populaţiei la nivel internaţional

12301642_727725887359219_1275139745992398900_n

Naţiunile Unite

Organizaţia Naţiunilor Unite a fost înfiinţată la 24 octombrie 1945, de către 51 de ţări, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii. În prezent există 189 de ţări membre, adică aproape toate ţările din lume.

Faptul că Statele Unite au văzut în Naţiunile Unite un mijloc de a promova avortul şi controlul populaţiei în toată lumea a fost ilustrat de aşa-numitul Memorandum Kissinger asupra populaţiei din 1974. Memorandumul 200 de Studii de Securitate Naţională, scris de către Henry Kissinger, sugera că e necesar, în interes strategic, economic şi militar al Statelor Unite să se limiteze creşterea populaţiei din ţările din lumea a treia. În acest scop, raportul propunea un plan de a reduce media familiei în toată lumea la doi copii, până în anul 2000.

Naţiunile Unite şi instituţiile financiare internaţionale au adoptat politici de control al populaţiei.

Conferinţele Naţiunilor Unite

Agendele pro-avort ale multor ţări occidentale pot fi văzute cel mai clar la conferinţele la scară largă ale Naţiunilor Unite, cum ar fi Conferinţa pe populaţie de la Cairo, din 1994, Conferinţa de la Beijing privind femeia din 1995, Conferinţa Cairo+5 din 1999 şi Conferinţa Beijing +5, din 2000. La asemenea conferinţe, se adună diverse organizaţii oculte care fac lobby la delegaţi ca aceştia să susţină o anumită linie. Aceasta s-a întâmplat în mare parte datorită influenţei puternice a delegaţiei SUA, condusă de preşedintele Bill Clinton şi deoarece conferinţa a fost prezidată de şeful celei mai mari organizaţii de planificare din lume International Planned Parenthood Federation (IPPF). Noile reguli au fost menţinute, un an mai târziu, la Conferinţa de la Beijing privind femeia, însă, la întâlnirea de revizuire a Conferinţei de la Beijing (Beijing+5) din 2000, s-a produs o reîntoarcere la vechile reguli.

Efectul acestor schimbări a permis agendei pro-avort să facă paşi importanţi deoarece textul documentelor conferinţelor anterioare ale ONU stabilea baza consensului pentru conferinţele ulterioare. Există deci manevre pro-avort care se impun treptat şi-i pot lua, uneori, pe delegaţii pro-vita pe nepregătite.

Una din problemele cu care se confruntă participanţii pro-vita la ONU care fac lobby este slăbiciunea ţărilor cu tradiţie.

Mai mult decât atât, ţări din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi Irlanda, nu au o voce independentă deoarece ţările UE negociază în bloc. La conferinţa ONU pe problemele HIV/SIDA, ţinută la New York, în iunie 2001, UE, inclusiv Irlanda, a recomandat legalizarea avorturilor „sigure şi legale”.

Organismele Naţiunilor Unite

ONU înseamnă mai mult decât o grupare de 189 de ţări. Aceasta conduce un număr de agenţii specializate, programe şi fonduri, fiecare cu mandate speciale, coordonate prin unul din principalele organisme ale sale. Multe dintre aceste organisme au o agendă deschisă pro-avort, inclusiv Fondul pentru Populaţie al ONU (UNFPA), Fondul pentru copii al ONU (UNICEF), Oficiul înaltului comisariat pentru refugiaţi (UNHCR), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Banca Mondială.

UNFPA, UNICEF, OMS şi Banca Mondială, precum şi Programul pentru Dezvoltare al Naţiunile Unite au fost printre organizaţiile care, împreună cu IPPF (cel mai mare prestator de servicii de avort din lume) s-au angajat să promoveze accesul la avort, în timpul Conferinţei internaţionale din Kenya, din 1987. Participanţii au convenit ca „serviciile de avort legale de bună calitate ar trebui să fie accesibile tuturor femeilor.”

În 1992, „parteneriatul între agenţiile” UNICEF, Banca Mondială, Programul de Dezvoltare al ONU, OMS, UNFPA şi IPPF, precum şi Consiliul pentru Populaţie au propus o „iniţiativă pentru maternitate sigură”, centrată pe legalizarea avortului în cadrul tuturor programelor de sănătate şi maternale, private şi publice în ţările în curs de dezvoltare.” În cadrul parteneriatului, Banca Mondială trebuia să exercite presiune economică şi să ofere fonduri garantate.

UNICEF, în ciuda preocupării sale presupuse pentru drepturile copiilor, este în favoarea programului controlului populaţiei. Richard Jolly, director executiv adjunct la UNICEF la New York, a declarat: „UNICEF a discutat mult despre faptul că acţiunile de a reduce mortalitatea copilului ajută direct la scăderea fertilităţii, dar niciodată n-a spus că ar fi o condiţie suficientă. Mai degrabă o necesitate specifică de spaţiere a naşterilor şi planificare familială a fost remarcată de la începutul anilor ’80… credem că este vulgar din punct de vedere etic pentru unele ţări să nu urmărească atât supravieţuirea copilului, cât şi planificarea familială, în acelaşi timp, când este disponibilă şi metoda de lucru”.

UNICEF permite reţelelor sale să acţioneze ca vehicule majore pentru oferirea medicamentelor abortive, a serviciilor de avort şi sterilizare, promovate de UNFPA, OMS, Banca Mondială şi IPPF. Chiar UNICEF a distribuit milioane de dispozitive intrauterine (DIU) sau sterilete, iar în 1996 şi-a anunţat intenţia de a distribui „contraceptive şi medicamente pentru întreruperea sarcinilor” „unui milion de refugiaţi înfometaţi” la graniţa dintre Ruanda şi Zair.

Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (cunoscut după acronimul englezesc UNFPA – nota trad.) promovează programe de control al populaţiei în ţările în curs de dezvoltare. În ciuda asigurărilor date de acest organism că nu ar promova avortul, el distribuie pilule abortive „de-a doua zi” şi dispozitive intrauterine. În timpul conflictelor din Bosnia, UNFPA a distribuit refugiaţilor set-uri ce conţineau aparatură pentru avort şi medicamente abortive. Reacţia UNFPA la cutremurul care a devastat El Salvador, la începutul anului 2001, a fost să paraşuteze sinistraţilor aşa-numitele „kit-uri pentru sănătatea reproducerii”, ce conţineau pilule de-a doua zi şi dispozitive intrauterine.

UNHCR promovează o agendă radicală a avortului şi a controlului populaţiei în taberele de refugiaţi. Într-un manual de utilizare în taberele de refugiaţi, elaborat de UNHCR împreună cu UNFPA, şi revizuit în 1999, se sublinia că „dacă o tabără de refugiaţi are o populaţie de peste 10.000 de oameni, aceasta trebuie să aibă în interiorul său o unitate pentru evacuare uterină pentru a soluţiona complicaţiile avorturilor nesigure.”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) de asemenea încurajează disponibilitatea unităţilor de avort în taberele de refugiaţi. Într-un document realizat de statele OMS se arată că taberele de refugiaţi „trebuie să ofere servicii de avort prin aspirare la alegere” şi să „înfiinţeze servicii de specialitate pentru stadii mai avansate ale sarcinii”, acolo unde avortul este legal. OMS a realizat testarea atât a pilulelor abortive „de-a doua zi”.

Presiunea exercitată

Presiunea exercitată de grupurile de lobby pro-avort pentru a defini accesul la avort (sau „avortul sigur”, cum preferă să-l prezinte) ca drept al omului, a dus la o presiune suplimentară exercitată de către ţările ONU asupra ţărilor cu legi restrictive ale avortului. În iulie 2001, de exemplu, Comisia pentru Drepturile Omului a Naţiunilor Unite, la încheierea Sesiunii a 72-a, a dat indicaţii Guatemalei să garanteze femeilor accesul legal la avort şi să ofere femeilor însărcinate „informaţiile şi mijloacele necesare pentru a li se garanta aceste drepturi”. Aceasta s-a întâmplat în ciuda faptului că Articolul 3 din Constituţia Guatemalei „garantează şi protejează viaţa umană din momentul concepţiei”.

Alte presiuni internaţionale

Cea mai mare organizaţie internaţională neguvernamentală care promovează şi oferă servicii de avort este International Planned Parenthood Federation (IPPF) [27] (Federaţia Internaţională pentru Planificare Familială, care este reprezentată în România de către Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS) – n0ta trad.). IPPF este o federaţie internaţională de asociaţii autonome de planificare familială, care funcţionează în peste 180 de ţări, inclusiv Asociaţia de Planificare Familială din Marea Britanie şi Asociaţia de Planificare Familială din Irlanda de Nord. Aceasta a fost înfiinţată la Bombay, în 1952, şi are sediul, în prezent, la Londra. Este înregistrată în Marea Britanie ca organizaţie de caritate.

Printre scopurile precizate ale IPPF, se află promovarea „sănătăţii reproducerii şi sexuale pentru toţi”. Carta IPPF privind drepturile sexuale şi reproductive arată foarte clar că acesta implică acces facil la avort. IPPF a declarat că „acolo unde sunt legale, serviciile de bună calitate a avortului trebuie făcute uşor disponibile tuturor femeilor.” Totuşi, IPPF nu încetează să promoveze legalizarea avortului. Într-un pliant de-al lor din 1984 se sublinia: „Asociaţiile de planificare familială … nu trebuie să se folosească de absenţa legii sau de existenţa unei legi nefavorabile (adică pro-vita) ca să-şi justifice pasivitatea. Acţiunile în afara legii şi chiar încălcarea ei fac parte din procesul de stimulare a schimbării.”

IPPF a devenit un finanţator major al politicii de control al populaţiei de un copil pe familie. Fondurile IPPF către Asociaţia de Planificare Familială au crescut în decursul anilor. IPPF lucrează împreună cu agenţiile pro-avort ale Naţiunilor Unite. În martie 2001, Thoraya Obaid, director adjunct al UNFPA şi Ingar Brueggemann, director general al IPPF, s-au întâlnit la Londra, publicând, după aceasta o declaraţie comună în care au menţionat „munca complementară” a celor două organizaţii.

Guvernul britanic a fost unul dintre finanţatorii şi susţinătorii cei mai importanţi ai IPPF. În 1993, acesta a acordat organizaţiei 7,5 milioane de lire sterline, iar în 1997, Regatul Unit al Marii Britanii a fost cel de-al treilea mare finanţator al IPPF.

Un alt mare prestator de servicii de avort şi promotor al avorturilor, care are sediul în Marea Britanie este Marie Stopes International (MSI). Această organizaţie duce campanii active pentru accesul mai facil la avort şi la scară largă şi este membră a Coaliţiei Voice for Choice, care militează pentru o liberalizare în continuare a legilor avortului în Marea Britanie şi extinderea acestora către Irlanda de Nord.

Dr Marie Stopes a deschis prima clinică de planificare familială din lume ln Londra, la 17 martie 1921. Iar astăzi MSI UK este cel mai mare prestator privat ale aşa-numitor servicii de planificare familială din Marea Britanie. Aceste servicii includ avortul şi oferirea de metode abortive de control al naşterilor. MSI recunoaşte că oferă servicii de avort în Albania, India, România, Africa de Sud şi Vietnam. MSI oferă servicii de control al naşterilor, care includ sterilete, precum şi pilule abortive, cum este contracepţia de urgenţă.

La fel de mult, alte organizaţii multi-naţionale, personalităţi marcante contribuie la exercitarea presiunilor internaţionale pro-avort. În Statele Unite, de exemplu, Hillary Clinton, fosta prima doamnă a SUA, acum senator american, s-a oferit să se folosească de poziţia sa pentru a susţine campaniile de liberalizare a legii avorturilor în Brazilia.
În mai 2000, ea sublinia: „Intenţionez să reprezint opinia şi votul sisţinătorilor mei şi să fiu de partea dreptului femeii de a alege [un avort].”

Geri Halliwell, fostă membră a grupului Spice Girls, acum cunoscută cântăreaţă solo, este un alt exemplu. Ea a fost numită drept ambasador de bună-credinţă al UNFPA, în 1998, pentru a promova necesitatea aşa-numitei „sănătăţi a reproducerii” în toată lumea. Pe lângă multe proiecte la care a participat, ea a fost desemnată de MSI să meargă în turnee cu programe MSI, în Filipine. Unul dintre cele mai recente proiecte ale sale a fost lansarea unui site pe reţeaua de Internet, destinat tinerilor sub 16 ani, care oferă informaţii de avort.

Controlul populaţiei la nivel internaţional

Într-o mare măsură, filozofia controlului populaţiei îşi are rădăcinile într-un text scris acum 200 de ani de către economistul T.R. Malthus (1766-1834), întitulat Eseu despre populaţie (1798). În lucrarea sa, Malthus susţinea că rasa umană tinde să se reproducă în progresie geometrică (2, 4, 8 …), în timp ce resursele alimentare cresc în ordine aritmetică (1, 2, 3 …). Astfel, pe măsură ce populaţia creşte, se va produce o scădere al produsului mediu pe cap de locuitor, ceea ce va face să crească mizeria, care, eventual, ar putea genera foamete şi războaie.

În ciuda faptului că modelele matematice ale lui Malthus, pe care le folosea pentru a reprezenta creşterea populaţiei şi a producţiei alimentare, s-au dovedit a fi false, şi deşi, în reeditarea de mai târziu a acestui eseu, Malthus a repudiat teoria sa iniţială simplistă, susţinătorii controlului populaţiei au continuat să promoveze punctele de vedere de început ale lui Malthus şi alte preziceri la fel de nefondate.

Malthusianiştii moderni promovează o serie de pretenţii fără nici un temei despre consecinţele creşterii populaţiei, care ar duce, dacă nu este ţinută sub control, la foamete, catastrofe naturale şi epuizarea resurselor naturale.

Cu toate acestea, în toată lumea, producţia de hrană depăşeşte creşterea populaţiei sporirea producţiei alimentare din ultimele decenii a depăşit resursele disponibile de cultivare a produselor agroalimentare.

Argumentul că o creştere a populaţiei globului va duce la nivele mai mari ale emanaţiilor cu efect de seră şi la o încălzire globală nu a fost dovedit, şi există mulţi alţi factori care trebuie luaţi în calcul.

Unii susţinători ai controlului populaţiei afirmă că sporirea populaţiei va duce la epuizarea resurselor naturale.

Motivul real al celor care susţin controlul populaţiei este să menţină acelaşi echilibru de putere. Aceasta a fost demonstrat clar de către Henry Kissinger în National Security Study Memorandum 200, în 1974,şi apoi, subliniat de către Dr. Charles Ravenholt, director al oficiului pentru populaţie al USAID, în 1979: „Controlul populaţiei este necesar pentru a menţine o funcţionare normală a intereselor comerciale ale Statelor Unite în toată lumea. Fără a încerca să ajutăm acele ţări în dezvoltarea lor economică şi socială, lumea s-ar revolta împotriva prezenţei comerciale a SUA. Elementul obligatoriu este interesul propriu. Dacă explozia populaţiei continuă fără nici un control, aceasta poate duce la asemenea condiţii economice dezastruoase care vor genera revoluţii. Iar revoluţiile reprezintă ultimul lucru benefic pentru interesele Statelor Unite.”

Avortul este principalul instrument al susţinătorilor controlului populaţiei. După deciziile Curţii Supreme de Justiţie a SUA din 1973, care au declarat dreptul constituţional la avort, unul din judecătorii care au fost de acord cu aceasta a descris avortul ca fiind „o soluţie rezonabilă de control al populaţiei.” UNFPA este unul dintre cei mai importanţi promotori ai avortului chimic şi chirurgical din ţările în curs de dezvoltare.

Un alt instrument vital al programelor de control al populaţiei este elementul de impunere. Mulţi dintre părinţii fondatori ai controlului modern al populaţiei şi-au exprimat foarte clar susţinerea faţă de controlul guvernului al procesului de reproducere. Paul Ehrlich,de exemplu, susţinea metode obligatorii de control al populaţiei, dacă eşuau metodele voluntare, iar Garret Hardin susţinea că „ libertatea de a reproduce este intolerabilă”. Kingsley Davis scria: „Se pot aduce argumente că supra-reproducerea – creşterea a peste 4 copii – este o crimă gravă şi trebuie scoasă în afara legii.” Politica de control al populaţiei privind un singur copil pe familie implică avortul impus, folosirea pe larg şi obligatorie a dispozitivelor intrauterine şi a diverse mecanisme abortive, precum şi un sistem de penalizări financiare grave pentru cei care încalcă legea.

Julia Alvarez, ambasadorul Republicii Dominicane la Naţiunile Unite a expus natura adevărată a controlului populaţiei, atunci când şi-a prezentat raportul la Conferinţa ONU despre populaţie, în 1998, Comisia organizaţiilor neguvernamentale pe populaţie şi dezvoltare. Descrisă fiind ca o eroină feministă, veterana ONU a şocat reprezentanţii a peste 30 ONG-uri de elită, implicate în promovarea controlului populaţiei, atunci când a criticat dur activitatea acestora, avertizând că proiectele lor erau motivate din punct de vedere rasial şi constituiau un pericol pentru femeile în vârstă. Explicând cum a început implicarea Naţiunilor Unite în controlul populaţiei, în 1974, la prima conferinţă mondială pe populaţie, şi cum a fost îndreptată chiar de la bun început deliberat asupra ţărilor sărace şi de culoare, cum ar fi chiar ţara sa de baştină, ambasadoarea Alvarez a declarat că politica a împovărat extrem de mult femeile în vârstă din ţările din lumea a treia , care nu mai pot să se bazeze pe sprijinul copiilor lor, aşa cum se obişnuia înainte.

In doar citeva decenii mari corporatii, fundatii si societati filantropice americane au devenit virful de lance al controlul polulatiei in tarile “necivilizate.” Unele dintre ele exista si astazi, printre ele Fundatia Ford si Fundatia Rockefeller. In plus, acestea au promovat inca de la inceput controlul populatiei si in rindul populatiei de culoare din SUA. Modul principal prin care controlul populatiei s-a manifestat de atunci pina astazi a fost avortul, o practica inumana care astazi isi cere un loc de frunte printre „drepturile fundamentale ale omului”. Romania, si ea, s-a alaturat acestei miscari rusinoase si inumane.

Curentele ideologice care s-au coagulat si manifestat de atunci incoace si care astazi fac front comun in promovarea si globalizarea controlului populatiei au ca obiectiv comun reducerea drastica a populatiei planetei. Aceste ideologii promoveaza notiuni, idei, si practici sociale si sexuale care inhiba procreerea umana, printre ele: (1) eliminarea casatoriei si a familiei; (2) eliminarea aspectului procreativ al relatiilor intime; (3) eutanasia; (4) homosexualitatea si promiscuitatea sexuala; (5) sinuciderea asistata; (6) contraceptivele; (7) planificarea familiala; (8) avortul; (9) notiunile eugeniste; (10) transhumanismul; (11) secularismul; (12) ecologismul radical; (13) sterilizarea in masa; (14) justificarea genocidului impotriva fetitelor nenascute; etc.

Controlul populaţiei a fost una din politicile strâmbe, începând cu anii 60, impusă atât de ţări mici, ca România, cât şi de guvernele marilor puteri occidentale, cu precădere SUA. Astăzi, se vede că, după atâtea experimente, sprijinirea forţată a creşterii populaţiei, ca şi a micşorării ei, nu poate aduce decât mari suferinţe oamenilor.

Când producătorul steriletului, numit „Dalkon Shield” (AH Robbins Corporation), a fost dat în judecată de nenumărate ori pentru infecţiile pe care le cauza femeilor, acesta le-a vândut pe toate, în vrac, către USAID, la jumătate de preţ. Peste 440.000 de femei din 42 de ţări, cu precădere sărace, le-au folosit, înainte de retragerea sa de pe piaţă, în 1975. Steriletul „Dalkon Shield” presupunea o inserţie dureroasă şi un risc ridicat de zgârieturi sau perforări uterine, un risc ridicat al bolii inflamatorii pelvine, al sarcinii ectopice şi risc major pentru diferite infecţii.

În saga tristă despre planificarea familială din lumea a treia, femeile, în special cele vulnerabile, aflate în recuperare după naşteri dureroase, erau, de multe ori, forţate să accepte ligatura tubară, adică sterilizare. Acestor situaţii li se alătură alta la fel de gravă: personalul nemedical avea permisiunea de a oferi contraceptive fără nici un fel de prescripţie. Moaşele analfabete au fost învăţate să insereze sterilete, iar medicii au învăţat să simplifice în continuare şi să accelereze procedurile de sterilizare. S-a ajuns până acolo încât să se susţină că, având în vedere rata ridicată a mortalităţii materne în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, metodele contraceptive riscante chiar, imperfect administrate, ar putea salva vieţi.

Astăzi, se ştie că în spatele acestei mişcări internaţionale de control al populaţiei s-au aflat cei mai cunoscuţi industriaşi de la mijlocul secolului al XX-lea din SUA, ca Rockefeller, Ford, Gamble, Packard şi McCormick, „oameni de bine”. Aceştia, cu zeci de ani înainte ca guvernul ţării lor să acorde ajutoare pentru dezvoltarea ţărilor străine, în paralel cu susţinerea controlului populaţiei, au oferit sume imense de bani pentru „menţinerea calităţii vieţii”, calitate ce putea fi pusă în pericol, cum susţineau ei, prin suprapopulare. Magnaţii marilor industrii erau îngrijoraţi de „valul creşterii oamenilor de culoare”, în restul lumii.

Raportul NSSM 200 (National Security Study Memorandum 200), documentul care a fost moşit de Henry Kissinger, în 1974, şi care a marcat debutul oficial al guvernului american pe frontul controlului populaţiei. În acest raport se sublinia că securitatea naţională a SUA era ameninţată de creşterea populaţiei în lume. Astfel, controlul populaţiei a fost considerat de americani drept o armă în „războiul rece”. Rezultatul imediat a fost o creştere uriaşă a cheltuielilor SUA şi a aliaţilor lor pentru controlul populaţiei. Erau vizate zeci de ţări din lume, în special cele vulnerabile la revolte (cum ar fi Thailanda) sau cele care erau depozitare de metale preţioase (cu precădere partea de sud a Africii). În acest fel, milioane şi milioane de dolari ai SUA au alimentat – şi continuă să alimenteze – prin ajutoarele pentru dezvoltare programele de control al naşterii.

Politicile de după anii ’90

Astfel, limbajul mişcării controlului populaţiei s-a schimbat, dar scopul ei a rămas acelaşi: fără a spune în mod direct, aceste programe conving naţiuni întregi să se sinucidă demografic. Toţi aceşti termeni şi expresii – fie că e vorba de „eugenie”, de „controlul naşterii”, de „planificare familială”, de „îngrijirea mamei şi copilului”, de „sănătatea maternă şi a copilului” sau, şi mai nou, „populaţia, sănătatea şi mediul” – nu ascund decât acţiuni înşelătoare.

În România de astăzi, din păcate, nu se ştie mai nimic despre controlul populaţiei, adică despre politicile de reducere a populaţiei. Când Ceauşescu impunea legea împotriva avorturilor în România, în 1966, în aceeaşi perioadă, în Occident, în SUA cu precădere, se vorbea pe larg despre „iresponsabilitatea” celor care aduc pe lume prea mulţi copii. Şi de la guvernele marilor puteri politice până la marile trusturi ale industriilor medicale, alimentate de organizaţii internaţionale filantropice, căutau frenetic posibilităţi şi mijloace de a reduce numărul copiilor. Aşa a apărut şi s-a răspândit rapid mitul suprapopulării Globului sau al epuizării resurselor. Tot atunci, în Occident, se citea, cu respiraţia întretăiată, la nivel de masă, best-sellerul „Bomba demografică” (1968), de Paul Ehrlich. Puţin mai târziu, în 1974, SUA au început să utilizeze, în mod oficial, prin USAID, pârghia ajutoarelor externe pentru ţările din lumea a treia, în funcţie de felul cum adoptau ele programele de planificare familială.

În ambele cazuri – şi-n România, şi-n ţările occidentale – se vede limpede în viaţa privată a oamenilor, care au fost consideraţi simple cifre ce trebuiau crescute sau scăzute, după cum cereau politicile. Ambele politici demografice nu au adus decât suferinţă oamenilor.

Puţini oameni cunosc, probabil, că, în 1952, India a fost prima dintre ţările mai puţin dezvoltate care au adoptat o politică de control al populaţiei, fiind mult încurajată de către Statele Unite şi alte puteri mondiale. În anii 1960, preşedintele SUA Lyndon Johnson a creditat cu ajutoare alimentare India, ajutoare ce vizau cauza planificării familiei în perioada când această ţară a avut recolte foarte proaste, creând astfel stimulente pentru programul de sterilizare. Stimulentele pot exercita, în mod subtil, presiune asupra populaţiei, chiar şi în cele mai bune perioade din punct de vedere economic. Dar atunci când indienii subzistau cu mai puţin de 900 de calorii pe zi, iar acceptarea steriletelor sau a sterilizării însemna să mori sau nu de foame, evident că stimulentele oferite au fost cel puţin cinice şi sfidătoare. Ministrul sănătăţii şi planificării familiale din India recunoştea: „Numărul mare de sterilizări şi inserţii a steriletelor, în perioada 1967-1968, s-a datorat condiţiilor de secetă”. În cele din urmă, stimulente mai multe şi mai sofisticate, ca biciclete, aparate de radio cu tranzistor ş.a., au fost folosite pentru a mitui populaţia rurală indiană să accepte sterilizarea.

Sub Indira Gandhi, la mijlocul anilor ’70, sterilizarea a devenit o condiţie nu numai pentru alocarea de loturi de pământ, dar pentru apa necesară irigaţiei, electricitate, cartele pentru raţii alimentare, licenţe pentru ricşă, îngrijirea medicală sau pentru creşterea salariului şi promovarea la locul de muncă. Toată lumea, de la oficialii guvernamentali la conductorii de tren şi poliţişti, primea câte o „cotă” pentru acceptarea programului de sterilizare.

Oficialii Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) şi ai Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială (IPPF) nu au încetat să-l sprijine – la urma urmei, ambele organizaţii avuseseră anterior o implicare masivă în programele forţate.

Abuzurile controlului asupra populaţiei

Guvernul Statelor Unite a acordat ajutor contingent ţărilor Lumii a Treia care au adoptat planurile de control asupra populaţiei, iar când au primit rapoarte privitoare la abuz, n-au luat nici o măsură. Grupuri şi indivizi secreţi, începând cu Fundaţia Ford şi sfârşind cu cei de la Rockefellers, au oferit sume mari de bani pentru a reduce populaţia ţărilor în curs de dezvoltare.

Suprapopularea este un mit. Acest mit a provocat abuzuri ale drepturilor omului in intreaga lume, controlul fortat al populatiei, practici medicale interzise si atacuri indreptate catre minoritati si femei.

Zeci de milioane de dolari acordați pentru propaganda avortului la nivel internațional. Fundațiile magnaților Ford, Gates, Buffet sau Packard – „campioane”

Deși avortul nu face parte dintre drepturile omului recunoscute la nivel internațional, iar guvernele au libertatea de a alege singure politicile în domeniul demografic, anual, fundațiile globaliste internaționale pompează sume colosale pentru promovarea atât a avortului cât și a controlului populației.

Acestea sunt concluziile pe care le extrag dintr-un studiu inedit, care analizează finanțarea din surse private pentru „drepturile reproductive”. (Promovarea drepturilor omului: stadiul programelor de finanțare ale fundațiilor la nivel mondial) realizat de International Human Rights Funders Group (Grupul internațional al finanțatorilor pentru drepturile omului) menționează organizațiile de lobby pro-avort ca primind 23 de milioane USD din totalul de 1,2 miliarde USD oferiți ca granturi pentru protecția drepturilor omului în anul 2010.

Human Rights Watch – unul din promotorii la nivel internațional ai avortului, care consideră că „Negarea dreptului unei femei însărcinate de a lua o decizie independentă privind avortul violează sau amenință o largă paletă de drepturi ale omului” – a fost cel mai important beneficiar, cu 2,8 milioane de dolari primiți în 2010 de la donatorii analizați în studiu. National Abortion Federation (Federația națională a practicienilor de avort) din SUA este al doilea beneficiar după mărimea fondurilor primite, iar organizația secular-ateistă American Civil Liberties Union a fost a treia pe listă, primind „doar” 21,7 milioane de dolari.

Fundația Ford s-a dovedit a fi cel mai mare contribuabil, oferind 159,9 milioane USD în granturi, urmată de Open Society Foundation (Fundația pentru o Societate Deschisă) a lui George Soros, cu 140 de milioane USD. Aceasta din urmă a oferit cel mai mare număr de granturi, 1218. Atlantic Philanthropies, creată de omul de afaceri Chuck Feeney, a fost al treilea donator cu „doar” 48,2 milioane.

Cea mai mare parte dintre fonduri – 69%, adică 830 de milioane USD – a fost oferită organizațiilor cu sediul în SUA pentru a susține și promova „drepturile reproductive ale femeii de a asigura acces la servicii de sănătate și pentru a proteja drepturile diferitelor populații identificate pe criteriu de identitate”. O cincime din finanțări au fost acordate pentru activitate „în alte țări, regiuni, sau la nivel global”.

Prin contrast, doar 9% au ajuns în Africa subsahariană, una din cele mai sărace zone ale lumii, din care doar 2/3 au fost acordate direct ONG-urilor cu sedii în această regiune, unde drepturile și nevoile de bază reale ale femeii continuă să fie negate.

Studiul împarte granturile în 10 categorii, incluzând Integritate individuală; Libertate și Securitate – teme pentru care s-a oferit cea mai mare „felie” de bani, 36%; Sănătate, Drepturi sexuale și reproductive; Drepturi sociale și culturale; Acces la justiție/egalitate în fața legii; Drepturi la muncă și Lupta contra violenței. Aplicațiile au fost separate în 8 zone regionale de interes, cu 3 grupuri de populație desemnate a primi atenție specială: persoane cu dizabilități, femei și fete și (evident!) „minorități sexuale”.

Tematica „Drepturi sexuale și reproductive” include promovarea avortului și este descrisă ca „Susținerea dreptului la o alegeri reproductive informate și voluntare și la libertatea expresiei sexuale. Include dreptul la accesarea sănătății reproductive, inclusiv planificare familială, controlul nașterilor și avort legal și sigur.”

Pentru promovarea acestora au fost acordate 103,4 milioane USD, însă și alte categorii de finanțare includ ținte similare.

Iată lista donatorilor de vârf:

Fundația Susan Thompson Buffett – 37,9 milioane
Fundația Ford – 14,7 milioane
Fundația Huber – 13,1 milioane
Fundația ONU – 5,3 milioane
Fundația David și Lucile Packard – 4,4 milioane
Fundația William și Flora Hewlett – 3,7 milioane
Programul „Vanguard Charitable Endowment” – 2,4 milioane
Fundația John și Catherine MacArthur – 2,2 milioane

O notă distinctă: pentru cel mai important business de avort din lume, organizația americană International Planned Parenthood Federation (Federația Internațională de Planificare Familială, fondată de rasista și eugenista Margaret Sanger; filiala românească fiind Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală) studiul menționează doar câteva granturi, din care două au fost date pentru „activități de advocacy în susținerea drepturilor sexuale și reproductive.

Organizaţii europene anti-religie, pro-avort, pro-homosexualitate

12310448_727744560690685_6743689772303226946_n

1, Asociaţia Internaţionala a Lesbienelor şi Homosexualilor (ILGA) – Europa

Sediu: Belgia
Co-președinți: Paulo Corte-Real, Joyce Hamilton

ILGA-Europa este filiala europeană zonală a Asociaţiei internaţionale a lesbienelor, homosexualilor, transsexualilor şi a intersexualilor (Internaţional Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association). Aceasta pretinde a fi o asociaţie non-guvernamentală umbrelă ce reuneşte 408 organizaţii din 45 de ţări europene. Este unul dintre cele mai radicale grupuri de lobby ce promovează interesele celor ce practică homosexualitatea, pe lângă Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru securitate şi cooperare din Europa (OSCE). Are statut participativ în Consiliul Europei.

ILGA afirmă deschis că primeşte, încă din 2001, cea mai mare parte a fondurilor sale din partea Comisiei Europene. Mai mult, se bucură de statut consultativ în Consiliul economic şi social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) cu toate că, una dintre cerinţele impuse organizaţiilor non-guvernamentale ce solicită statut consultativ în Naţiunile Unite este: „ca partea cea mai însemnată a fondurilor organizaţiei în cauza să rezulte din contribuţiile filialelor naţionale, a membrilor individuali sau a altor părţi non-guvernamentale”. Estimarea bugetului organizaţiei pentru anul 2012 arată că Comisia Europeană a acordat suma de 1.017.055 €, din venitul total de 1.950.000 € al ILGA. Printre alţi sustinători financiari se numără: Guvernul olandez (334.000 €), Fondul Sigrid Rausing (209.945 €) şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă – fondată de filantropul şi miliardarul George Soros (200.000 €). Comisia Europeană este cel mai mare contribuitor financiar al ILGA-Europa, organizaţie concepută să influenţeze aceeaşi Comisie Europeană precum şi Parlamentul European.

2, Federația Internațională a Planificării Familiale din Europa (IPPF – EN)

Sediu: Belgia
Director Regional: Vicky Claeys (Belgia) din 2003

IPPF EN este una din cele şase unităţi regionale ale Federaţiei Internaţionale de Planificare a Familiei, unul dintre cei mai mari furnizori de avort precum şi un proeminent lobbyst din Europa în probleme precum avortul dar şi în domeniul „sănătăţii sexuale şi a reproducerii”.

IPPF EN colaborează cu instituţiile europene precum şi cu alte agenţii ale Naţiunilor Unite (UNFPA, WHO, UNDP, UNICEF, OECD). IPPF EN are statut participativ în Consiliul European şi statut consultativ special în Consiliul economic şi social al Naţiunilor Unite (ECOSOC). Are statut de observator în EurNGO şi în Forumul parlamentar inter-european pentru Populaţie şi Demografie (Inter-European Parliamentary Forum on Population and Development- EPF).

Declaraţiile financiare ale IPPF pentru anul 2012 evidențiază un venit total de 144,8 milioane dolari americani (2011: 127,6 milioane $). Declaraţia menţionează de asemenea că, cea mai importantă sursă de venit a IPPF o reprezintă subvenţiile guvernamentale, care reprezintă 62% (2011: 70%) din venitul total. Numărul total mediu de salariaţi angajaţi în timpul anului 2012 pe bază de contract cu normă întreagă a fost de 322 (2011: 309). Cheltuielile Federaţiei în 2012 au fost de 123 miloane dolari americani.
Printre numeroşii săi susţinători financiari se numără: EuroNgo, Comisia europeană (CE), Fundaţia Ford, Fundaţia William & Flora Hewlett, Fundaţia John D & Catherine T. MacArthur, Fundaţia David & Lucile Packard şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Asociaţia non-profit European Dignity Watch a publicat un raport ce evidenţiază agresiva agendă pro-avort a IPPF dar şi numeroasele proiecte realizate de acestă organizaţie pe bază de susţinere financiară din partea Comisiei Europene. Raportul include şi analiza limitărilor legale ale Uniunii Europene de a subvenţiona avortul.

Organizația este activă și în România prin afiliata sa, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS).

3, Marie Stopes International (MSI)

Sediu: Regatul Unit (Londra). Director interimar: Michael Holscher.

Marie Stopes Internaţional este unul dintre cei mai mari furnizori de avort ce joacă un rol proemiment făcând lobby pentru legislaţia pro-avort, prin „Biroul European” ce îşi are sediul la Bruxelles şi care conduce, de asemenea, secretariatul Grupului de lucru al Parlamentului European pe probleme de sănătate reproductivă, HIV/AIDS şi dezvoltare (European Parliament Working Group on Reproductive Health, HIV/AIDS and Development-EPWG).

Declaraţiile sale financiare pentru anul 2011 arată că principala sursă de fonduri a MSI în 2011 au fost: „rambursările guvernamentale şi taxele încasate pentru serviciile de sănătate reproductivă” ce s-au ridicat la nivel mondial la suma de 79,1 milioane £, sprijinul pentru venit la nivel internaţional s-a ridicat la 37,0 milioane £, fonduri din partea finanţatorilor statutari şi a altor agenţii guvernamentale au rezultat în suma de 18,3 miloane £, alte venituri reprezetand 10,7 miloane £. Cheltuielile generate de activităţile pe anul 2011 au fost de 139,9 milioane £. Efectivul mediu de personal angajat în 2011 a fost de 6.981.

Veniturile de tip grant primite de MSI provin de la surse precum: Uniunea Europeană, Naţiunile Unite, Fundaţia Packard, Ţările de Jos, Finlanda, trusturi şi fundaţii britanice şi din părea Agenţiei pentru dezvoltarea internaţională SUA (USAID).

4, Centrul pentru Drepturi Reproductive (CRR)

Sediu: New York
Președinte și director executiv: Nancy Northup

Centrul pentru drepturi reproductive (CRR) este un important grup american destinat litigiilor și lobby-ului pentru politicile pro-avort din întreaga lume. Campaniile sale se concntrează pe promovarea interpretării pro-avort a Convenţiei privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), pe lupta împotriva programelor educative ce promovează abstinența, pe legalizarea avortului şi promovarea contracepţiei.

Veniturile CRR pe anul fiscal 2011 s-au ridicat la valoarea totală de 15,495 milioane $ din care 10,86 milioane $ au reprezentat alocări de subvenţii şi acte de donaţie. Din aceştia, 56% au provenit de la fudatii precum: Fundaţia William and Flora Hewlett, Fundaţia David şi Lucile Packard, Fundaţia Ford, Fundaţia John D. and Catherine T. MacArthur, şi Fundaţia George Soros: Societatea deschisă. CRR primeşte de asemenea suport financiar din partea Fondului ONU pentru populaţie (UNFPA), care pretinde o poziţie neutră în problema avortului.

NotĂ: Organizația este activă, indirect, și în România.

5, European Humanist Federation (EHF)

Sediu: Belgia
Președinte: Pierre Galand (Belgia)

European Humanist Federation (EHF) pretinde a fi „cea mai mare organizaţie umbrelă a asociaţiilor umaniste din Europa”, incluzând „mai mult de 50 de organizaţii umanitare şi seculare din mai mult de 20 de ţări europene”. Organizaţia cuprinde inclusiv membri individuali. Aceasta colaborează îndeaproape cu Internaţional Humanist and Ethical Union (IHEU). EHF ţinteşte cu radicalitate separarea dintre religie şi stat în întreaga Europa şi duce în mod activ campanii, cel mai notabil împotriva „libertăţii de religie şi conştiinţa şi a libertăţii de exprimare” în cadrul Uniunii Europene.

EHF, întodeauna îndreptată împotriva drepturilor celorlalţi : împotriva existenţei crucifixurilor în sălile de clasa, a libertăţii celorlaţi de a se comportă în tandem cu propria conştiinţa, împotriva libertăţii celorlalţi de a manifesta religia în care cred sau de a-şi exprima propriile vederi în spaţiul public, împotriva protejării dreptului la viaţă a nenăscuților.

EHF este oficial recunoscută drept un partener de dialog în Uniunea Europeană, colaborând cu membrii Parlamentului European care sunt împotriva vieţii, a religiei şi a familiei. Organizaţia este activă în mod special în OSCE, țintind ceea ce ei numesc „privilegiile religioase”. EHF publică de asemenea broşuri (de ex „Umanism şi laicitate în Europa”) şi organizează conferinţe pe teme precum umanismul şi secularismul cu suport financiar din partea Comisiei Europene.

6, International Commission of Jurists (ICJ)

Sediu: Geneva, Elvetia
Președinte: Prof. Sir Nigel Rodley (Regatul Unit)

Internaţional Commission of Jurists (ICJ) este o organizaţie internaţională non-guvernamentală alcătuită din până la şaizeci de avocaţi (inclusiv judecători de rang înalt, avocaţi şi academicieni) dedicaţi asigurării, prin intermediul legii, a respectului pentru „standardele drepturilor umane internaţionale”.

ICJ este un promotor proeminent al agendei juridice a homosexualităţii. Alături de alte promotoare LGBT (de ex. ILGA-Europe, FIDH, BAAF) intervine în cazuri prezentate în faţa Curţii europene pentru drepturile omului (de ex. X şi alţii v. Austria). Totodată, participă în litigii prin amicus curiae sau avize ale experţilor, organizează training-uri şi workshop-uri. Şi, folosindu-se de propria interpretare a drepturilor omului, publică ceea ce poartă numele de „instrumente legale pentru uzul practicanţilor” precum: Orientare sexuală, identitate sexuală şi justiţie: manual de drept comparativ.

În 2012, suma strânsă de ICJ pe baza donaţiilor s-a ridicat la 8,6 milioane CHF (venitul total este aproximativ acelaşi. Printre donatorii ICJ se numără: Fundaţia John D.şi Catherine T. MacArthur, Fundaţia Ford, Fundația pentru o societate deschisă – fondatori ai altor organizaţii ce promovează avortul şi agenda homosexuală, precum: Catholics for Choice, Center for Reproductive Rights şi International Planned Parenthood.

Printre fondatorii ICJ se mai includ: Comisia Europeană, guvernele Australiei, Danemarcei, Finlandei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Elveţiei, SUA şi cel al Regatului Unit.

7, Human Rights Watch (HRW)

Sediu: New York
Birouri in Europa: Amsterdam, Berlin, Bruxelles, Geneva, Londra,Paris, Zurich
Director executiv: Kenneth Roth

Human Rights Watch, cunoscută anterior (1978-88) drept Helsinki Watch este una dintre organizaţiile de top din lume ce pledează în favoarea a ceea ce pot fi generic numite „drepturile omului”, susţinând, în întreagă lume, inclusiv practica avortului şi agenda homosexuală.

Site-ul HRW afirmă faptul că organizaţia „se luptă pentru drepturile persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transexuale cu ajutorul unei serii de activişti ce reprezintă multiple identităţi şi probleme”.

HRW este într-o proporţie însemnată implicată în acţiuni de lobby în cadrul U.E. şi se bucură de influenţă considerabilă prin intermediul politicilor pe care le elaborează.

Site-ul propriu pretinde că organizaţia este independentă. O privire mai atentă peste principalii finanţatori ar putea contura o altă impresie. În 2011, HRW a primit un grant de 100 de milioane de dolari americani din partea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă. Asta însemnă 100 milioane $ din totalul de $128 milioane primite din contribuţii şi granturi de HRW în anul financiar 2011, în condiţiile în care, în 2010, suma totală rezultată în urmă strângerii de contribuţii şi granturi a fost de 34 milioane $. Contribuţia de 100 milioane $ din partea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă va fi plătită în tranşe de 10 milioane $ anual, în decursul a zece ani. Prima tranşă a fost primită în ianuarie 2011. Fundaţia pentru o Societate Deschisă a fost fondată şi este condusă de filantropul şi miliardarul George Soros – suporter a numeroase organizaţii axate pe promovarea avortului şi a agendei juridice privind homosexualitatea.

8, European Women’s Lobby (EWL)

Sediu: Belgia
Președinte: Viviane Teitelbaum

EWL pretinde a fi cea mai mare asociaţie ce luptă pentru drepturile femeii din U.E şi totodată un promotor al drepturilor femeii şi al egalităţii dintre sexe.

Cu toate acestea, activităţile EWL arată în mod clar că această asociaţie este un puternic susţinător al avortului şi agendei juridice privind homosexualitatea în cadrul U.E. Pe site-ul sau, EWL afirmă deschis că dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă ar face „mai dificil accesul femeilor la avort” şi cere cu insistenţă mai multă „educaţie sexuală” în statele membre U.E. EWL îşi exprimă de asemenea sprijinul pentru SRHR (drepturile sexuale și reproductive) şi cere ca acestea să se numere printre drepturile omului recunoscute în cadrul U.E. Sprijinul acordat agendei juridice privind homosexualitatea include şi participarea la Conferinţa anuală a ILGA Europe – Asociaţia Internaţională a Lesbienelor şi Homosexualilor.

Conform site-ului său web, EWL declară că primeşte 83% din bugetul sau total de 1,097 milioane € drept grant din partea Comisiei Europene. Totodată, îşi afirmă statutul consultativ atât în Consiliul Europei cât şi în Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite, poziţie demnă de a fi luată în vedere dat fiind faptul că una dintre cerinţele impuse ONG-urilor ce doresc statut consultativ în Naţiunile Unite este acela ca: „partea cea mai însemnată a fondurilor organizaţiei în cauză să rezulte din contribuţiile filialelor naţionale, a membrilor individuali sau a altor părţi non-guvernamentale”.

Au fost manifestate preocupări cu privire la poziţia controversată a EWL şi a faptului că Comisia Europeană este principalul său finanţator (i.e din cauza faptului că este finanţată de acelaşi organism pe lângă care face lobby).

9, Catholics for Choice (CFC)

Sediu: Țarile de Jos
Președinte: Jon O’Brien

Catholics for Choice nu numai că este de acord cu practica avortului dar duce şi campanii radicale în sprijinul acesteia. Pe site-ul organizaţiei se afirmă că avortul trebuie să fie „sigur, legal şi cu adevărat accesibil”. Împreună cu Naţional Secular Society, European Humanist Federation şi alte organizaţii seculare extremiste face parte din comitetul consultative al Platformei Parlamentului European pentru secularism în politică, organizaţia menţinându-şi prezenţa în U.E.

CFC se autodescrie drept „o voce a catolicilor ce cred în faptul că tradiţia catolică sprijină dreptul moral şi legal al femeii de a-şi urma conştiinţa în ceea ce ţine de sexualitate şi sănătate reproductivă”. Cu toate acestea, organizaţia este finanţată aproape exclusiv de fundaţii seculare şi indivizi precum: Fundaţia Buffett, Fundaţia David and Lucile Packard, Fundaţia Ford, Fundaţia John D. şi Catherine T. MacArthur şi de Fundaţia William şi Flora Hewlett. Toţi aceşti finanţatori sunt importanţi susţinători ai agendei avortului (alte ONG-uri pro-avort finanțate, în SUA, sunt de ex. Liga naţională pentru avort şi drepturile reproducerii-Naţional Abortion and Reproductive Rights Action League, Organzatia naţională pentru femei – Naţional Organization for Women şi Planned Parenthood).

Alţi finanțatori ai CFC sunt Fundaţia pentru o Societate Deschisă creată de George Soros, Fundaţia Playboy şi Fundaţia Turner.

10, National Secular Society (NSS)

Țara/Sediu : Regatul Unit
Președinte: Terry Sanderson (din 2006)

The Naţional Secular Society este o organizaţie britanică ce activează în mod constant în Europa împotriva libertăţii religioase cerând separarea bisericii de stat, denigrând religia şi considerând-o subiect ce nu îşi are locul în sfera publică. Organizaţia promovează de asemenea agenda legală privind homosexualitatea. Ca exemplu, în 2012, NSS a intervenit pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Eweida şi Chaplin c. Regatului Unit respectiv Ladele şi McFarlane c. Regatului Unite argumentând împotriva dreptului reclamanţilor de a-şi manifesta religia întrucât aceasta ar pune în pericol „drepturile persoanelor gay”.

NSS este o organizaţie membră a Internaţional Humanist and Ethical Union (IHEU). De multe ori a fost activă în Europa (în cadrul Consiliului Europei şi Parlamentului European) şi în cadrul Naţiunilor Unite drept reprezentant al IHEU, fiind în strânsă colaborare cu Roy Brown în Consiliul ONU pentru drepturile omului de la Geneva. Organizaţia se află, de asemenea, în comitetul consultativ al Platformei Parlamentului European pentru Secularism în Politică (European Parliament Platform for Secularism în Politics – EPPSP).

NSS nu face publice informaţiile cu privire la membrii organizaţiei. Cu toate acestea, descrie sub sintagma de „asociaţi onorifici” pe acei „remarcabili susţinători în domeniul politic, al drepturilor omului, în ştiinţe, filosofie, artă, jurnalism şi media”. Printre aceştia se numără Michael Cashman (fost membru al Parlamentuui European), Sophie în’t Veld (membră PE), Mary Honeyball (membră PE), Prof. Peter Atkins şi Prof. Richard Dawkins.

Scopurile ONU pentru omenire vizează copiii ca «agenţi ai schimbării»

un

ONU are o agendă vastă pentru întreaga omenire, iar copiii dumneavoastră sunt în prim plan. În documentul ONU ce expune cele 17 Obiective de Dezvoltare Sustenabilă ale planului principal al organizației, cuvântul „educaţie” este menţionat de mai bine de 20 de ori. Dar ONU şi viziunea sa radicală asupra „educaţiei” copiilor dumneavoastră, descrişi în acest manifest ca „agenţi ai schimbării”, merg mult dincolo de ceea ce majoritatea părinţilor ar putea gândi ca fiind educaţie.

ONU promovează în mod deschis ideea utilizării şcolilor pentru a îndoctrina întreaga umanitate cu un nou set de valori, atitudini  în vederea pregătirii noii ordini mondiale – „verde” și „sustenabilă”. Planul atotcuprinzător al ONU, în formularea căruia  a fost expus în documentulTransformarea lumii noastre: Agenda până în 2030 pentru o dezvoltare sustenabilă”.

Manifestul globalist, care a fost adoptat la finele lunii septembrie în cadrul întâlnirii ONU de la New York (25-27 septembrie 2015), atinge toate domeniile vieţii omenești. La modul esenţial, acest nou document este Agenda 21 a ONU căreia i-au fost „administraţi steroizi”. Prin mandatarea sistemului de sănătate şi redistribuirea bogăţiei „în şi între state”, până la solicitarea unor „atitudini/trenduri sistematice legate de sex (masculin/feminin)” şi control guvernamental pentru impunerea „consumului şi producţiei sustenabile”, planul ONU are în vedere ca „nimeni să nu fie exclus”. Aceasta se referă în mod special la copiii dumneavoastră.

Potrivit acestei viziuni, guvernele, în parteneriat cu ONU şi cu regimurile regionale emergente, vor fi în cele din urmă singurii furnizori de educaţie.
Ne angajăm să furnizăm educaţie de calitate, atotcuprinzătoare și echitabilă la toate nivelurile – preșcolar, şcolar, gimnazial, liceu, școală tehnică și profesională”, a anunţat ONU în declaraţia sa, afirmând totodată că fiecare persoană de pe planetă trebuie să aibă acces la oportunități de a primi „educație pe întreaga durată a vieții”.

Copiii şi tinerii sunt agenţi indispensabili pentru schimbare şi vor găsi în noile obiective o platformă pentru direcţionarea capacităţilor lor infinite în activism pentru crearea unei lumi mai bune”.

„Obiectivul nr. 4” din planul principal al organizației, care prevede „asigurarea educaţiei atotcuprinzătoare și echitabile, cât şi promovarea oportunităţilor de a primi educație pe întreaga durată a vieții, pentru toți” – se referă exclusiv la educaţie. Oferă, de asemenea, anumite indicii asupra modului în care copiii dumneavoastră vor deveni „agenţii schimbării” care, speră ONU, vor crea o lume totalitară întrevăzută de noua „agendă”.

După cum se afirmă în documentul ONU, până în 2030 organizaţia şi toţi membrii săi se vor asigura că „toţi” copiii dobândesc „educaţie primară şi gimnazială liberă, echitabilă şi de calitate”. Cu alte cuvinte, o „educaţie” finanţată de plătitorii de taxe, controlată de guvern şi inspirată de ONU – adică spălare de creier – pentru fiecare copil.

De asemenea, agenda ONU – la fel ca şi agenda lui Obama – prevede că trebuie să exite siguranţa că „toţi” copiii au acces la „educaţie, îngrijire medicală şi dezvoltare preşcolară de calitate, astfel ca ei să fie pregătiți pentru educaţia şcolară primară”.

Atât adulţii cât şi opţiunile lor pentru educaţie sunt, de asemena, ţinte ale acestui plan. „Până în 2030, se va asigura acces egal pentru femei și bărbaţi la educaţie  superioară, tehnică sau de specialitate, inclusiv studii universitare, la prețuri convenabile”, continuă documentul ONU.

Cu alte cuvinte, agenda pentru educaţie a ONU se va extinde de la leagăn până la mormânt, atingând fiecare punct dintre aceste extreme.

Pentru a asigura consistenţă programelor de îndoctrinare la nivel planetar, planul ONU cere „mai multă cooperare internaţională pentru formarea profesorilor”.

ONU a fost neobișnuit de transparentă referitor la aspectele asupra cărora se va focaliza acest regim „educativ”.
Până în 2030, se va asigura ca toţi elevii să dobândească cunoaştere şi aptitudini necesare pentru promovarea unei dezvoltări sustenabile, incluzând printre altele dezvoltare sustenabilă şi stiluri de viaţă sustenabile prin educaţie, drepturile omului, egalitatea sexelor, promovarea unei culturi a păcii şi non-violenţei, cetăţenie globală şi aprecierea diversităţii culturale şi a contribuţiei culturii la dezvoltarea sustenabilă”, se afirmă în planul global pentru statele anului 2030. Citiţi aceasta încă o dată şi întrebați-vă la ce se referă ONU de fiecare dată când impune „dezvoltare sustenabilă”.

Probabil sperând că nimeni nu va observa, ONU însăşi și-a divulgat secretele legate de educaţia pentru „dezvoltare sustenabilă” – o doctrină cheie pe Agenda 21 a ONU – şi ceea ce înseamnă aceasta, de fapt.

În general, mai mulţi oameni cu educaţie superioară, care au venituri mai mari, consumă mai multe resurse decât oamenii săraci, care au venituri mai mici”, se explică într-un „set de instrumente” ale ONU pentru dezvoltare sustenabilă.
În acest caz, mai multă educaţie înseamnă o amenințare mai mare la adresa sustenabilității”. Cu alte cuvinte, oamenii cu o educaţie reală au venituri mai mari şi tocmai de aceea ameninţă întreaga agendă a „sustenabilității”.

Chiar dacă obiectivele ONU arată că oamenii trebuie să „dobândească educație”, totuși, așa cum indică vechiul dicton, acţiunile vorbesc mai elocvent decât cuvintele. Cât despre alfabetizare, un plan ONU de formare a profesorilor prin care să fie învățați cum să predea „citirea” este un semn clar că aparatul global nu are nicio intenţie de a crea oameni cu ştiinţă de carte.

În 2005, UNESCO a emis Ghidul de citire şi scriere pentru şcoala primară, susţinând ceea ce organizația numea o „abordare echilibrată” a alfabetizării, prin promovarea metodei şarlatane a „cuvântului întreg” şi a câtorva scântei de fonematică.

Pe lângă învăţarea citirii incorecte şi asigurarea creșterii ratei analfabetismului în viitor, agenda educațională ONU pune, de asemenea, „educaţia” sexuală în prim plan. „Până în 2030 se va asigura accesul universal la serviciile de sănătate sexuală şi reproductivă (avorturi şi contracepţie), incluzând planning-ul familial, informarea şi educarea” se explică în document. Sigur că ONU este deja implicată în această activitate, publicând Ghidul internaţional pentru educaţia sexuală în 2009. În „instrucțiuni”, ONU cere ca, începând de la vârsta de cinci ani, copiii să învețe că masturbarea este „plăcută”. Până la vârsta de nouă ani, copiii încep lecţiile despre „afrodisiace”, „homofobie”, „transfobie”, despre pretinsa siguranţă şi dezirabilitate a avorturilor legale şi despre variate perversiuni. La vârsta de 15 ani, copiii învaţă cum să „promoveze dreptul şi accesul la avort sigur”. Agenţii schimbării, într-adevăr.

Pentru globalistul Consiliu pentru Relaţii Externe (CFR), un think-tank puternic care pledează pentru guvernarea globală şi capitularea suveranităţii naţionale, chiar şi toate acestea sunt „insuficiente” când vine vorba de „abordarea educației” a ONU. În revista oficială a CFR, Foreign Affairs, Eric Hanushek – membru al Hoover Institution, şi Ludger Woessmann – profesor de economie la Universitatea München, cer „un puternic şi coerent accent asupra educaţiei” care să fie realizat de către ONU, afirmând că acesta este un aspect „central pentru succesul agendei de dezvoltare globală.”

De ce ar trebui ca ONU să aibă o abordare a educației (sau chiar o agendă de dezvoltare) – sau ce autoritate îşi imaginează ONU că are pentru a se amesteca în educaţie – nu este niciodată explicat nici de ONU, nici de CFR. Carta ONU cu siguranţă nu dispune autorizarea acestui fapt.

CFR întrevede un set global de standarde educaţionale pentru toţi copiii, acompaniat de un regim de evaluare internaţională pentru a monitoriza rezultatele. „În locul simplei extinderi a accesului la şcolarizare,… obiectivul principal post-2015 pentru educaţie ar trebui să fie ca «tot tineretul să dobândească cel puţin îndemânările de bază»”, spun autorii, asemănându-se cu promotorii foarte nepopularei iniţiative Common Core, introdusă de regimul Obama pentru standardizarea învăţământului în şcolile din Statele Unite. Toate acestea se presupun a fi în interesul stimulării „creşterii economice”, pe care autorii articolului din Foreign Affairs spun că au studiat-o în diferite ţări.

Cel mai important pas ar fi ca ONU să stabilească un obiectiv calitativ explicit care să poată fi urmărit prin măsurarea aptitudinilor”, au continuat autorii CFR, pledând pentru un test internaţional de întărire a conformității, cum este testul PISA produs de cartelul OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) al statelor dezvoltate. „Acest obiectiv implică conectarea politicilor naţionale de educaţie şi a suportului internaţional cu rezultatele studentului observate prin evaluări regulate ale aptitudinilorsale.”

ONU promovează de ani de zile regimurile naţionale de educaţie care sunt pe drumul spre un sistem de educaţie globalizat, şi se mândreşte cu succesul său de până acum.

De asemenea, aşa cum această publicație şi altele raportează de decenii, aceasta nu este nici pe departe prima incursiune cu greutate a ONU în educaţia copiilor dumneavoastră. De fapt, planul principal anterior al ONU pentru planetă, numit Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, stipula ca toţi copiii din întreaga lume să fie la şcoala primară până în 2015, ca şi cum perspectiva ONU asupra educaţiei e mai presus de cea a fiecărui părinte, trib, comunitate, cultură şi naţiune de pe Pământ. Cu mult înainte de aceasta, Organizaţia pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie a ONU – UNESCO – a formulat un World Core Curriculum (un curriculum de bază al întregii lumi) pentru a-l introduce în mod fraudulos în fiecare şcoală de pe Pământ – un fel de curriculum universal, pro-ONU, inspirat de ocultistul Alice Bailey.

Ministrul Educaţiei din administrația Obama, Arne Duncan, chiar numeşte UNESCO „partenerul său global” în administrarea agendei pentru educaţie „de la leagăn la carieră”, pentru a crea „cetăţeni verzi”.

Chiar și radicala Declaraţie a Drepturilor Omului a ONU, care afirmă în mod deschis că drepturile pe care pretinde că le conferă pot fi restricţionate sau abolite practic sub orice pretext (şi nu pot fi folosite niciodată contrar scopurilor sau principiilor ONU), abordează educaţia. În Articolul 26 al documentului, ONU oferă un indiciu important despre agenda sa reală a „educaţiei”, statuând explicit că educaţia „trebuie să promoveze activităţile ONU”. În acest scop, un „comitet al drepturilor omului” al ONU a cerut recent ca guvernele din întreaga lume să reglementeze toate şcolile private şi să le impună standardele guvernamentale în interesul „drepturilor omului”.

Miriade de summit-uri şi conferinţe ONU au fost, de asemenea, ţinute de-a lungul deceniilor, cerând în mod explicit un regim de educare global pentru a schimba valorile, atitudinile şi credinţele copiilor din întreaga lume. Chiar în această vară, şeful ONU, Ban Ki-Moon, şi Irina Bokova, şefa UNESCO, au declarat la Forumul Mondial al Educaţiei din Coreea de Sud că şcolile globalizate din întreaga lume trebuie să remodeleze valorile copiilor pentru a crea „cetăţeni globali”, „sustenabili”. Summit-ul a subliniat ceea ce ONU a descris ca „harta sa pentru educaţie globală” până în 2030 în profund controversata Declaraţie Incheon.

Educaţia trebuie să facă mai mult decât să producă indivizi care pot citi, scrie şi calcula”, a fost citat Ban ca afirmând într-un comunicat al ONU despre summit-ul din Coreea. „Trebuie să hrănească cetăţenii globali care se pot ridica la înălțimea provocărilor secolului 21.” Într-adevăr, la summit fiecare participant părea să fie total de acord că unul dintre scopurile principale ale „educaţiei” inspirate de ONU trebuie să fie „cetăţenia globală” şi îndoctrinarea cu „sustenabilitate”, sub masca asigurării „aptitudinilor de bază universale” pentru fiecare copil.

Şefa UNESCO, Irina Bokova,  „deschizătoare de drumuri” pentru organizaţia extinsă a ONU – a fost, de asemenea, cu totul de acord cu această agendă. „Avem datoria colectivă de a împuternici fiecare copil şi tânăr cu fundamentele corecte – cunoaştere, valori, aptitudini – pentru a le modela viitorul ca cetăţeni globalişti responsabili, care să dezvolte succesele ultimilor 15 ani”, a declarat ea, adăugând că educaţia va „transforma vieţi” şi va contribui la „progrese notabile în toate obiectivele propuse pentru dezvoltare sustenabilă.”
Cu alte cuvinte, ONU – nu părinţii, familiile, comunităţile sau chiar naţiunile – are „datoria colectivă” de a modela valorile copiilor pentru a-i transforma în „cetăţeni globali” gata să împlinească Agenda ONU pentru „dezvoltare sustenabilă”.

Printre obiectivele descrise la summit-ul ONU pentru 2030 există o serie de puncte puternic controversate care sugerează că ONU, deseori ridiculizat ca fiind „clubul dictatorilor”, va conduce „show-ul” – şi nu pentru a promova o educaţie adevărată, ci pentru a îndoctrina omenirea. Redau încă o dată unul dintre numeroasele Obiective globale pentru educație până în 2030, deosebit de semnificativ, pe care l-am citat și în prima parte a articolului: „Până în 2030, se va asigura ca toţi elevii să dobândească cunoaştere şi aptitudini necesare pentru a promova o dezvoltare sustenabilă, incluzând, printre altele, dezvoltare sustenabilă şi stiluri de viaţă sustenabile prin educaţie, drepturile omului, egalitatea sexelor, promovarea unei culturi a păcii şi non-violenţei, cetăţenie globală şi aprecierea diversităţii culturale şi a contribuţiei culturii la dezvoltarea sustenabilă.”

Componenta „educaţie” a planului principal al ONU – apreciat de fostul şef NATO Javier Solana, folosind retorica , ca Marele Salt Înainte – este doar o mică parte din marea agendă globalistă, prin care ONU şi regimurile membrilor săi vor să „schimbe lumea”.

Dar capturarea minţilor tinerilor va fi crucială pentru succesul lor, după cum a înţeles de secole orice cabalist nebun după putere sau psihopat care doreşte puterea asupra aproapelui său.

Pentru ca libertatea să poată supravieţui în viitor, ONU şi ale sale Obiective pentru Dezvoltare Sustenabilă trebuie să fie dezvăluite publicului larg, şi în cele din urmă zdrobite. Aceasta începe cu protejarea copiilor dumneavoastră de periculoasa agendă pentru „educaţie” a ONU.

Obiectivele ONU și protocoalele francmasonice

Observând ceea ce propune Agenda ONU pentru dezvoltare până în 2030, apare foarte clar faptul că protocoalele secrete francmasonice sunt în vigoare şi se urmăresc întocmai. Redau în continuare al XVI-lea protocol francmasonic, care enunță scopul real al agendei ONU în ceea ce priveşte promovarea tipului de educaţie expus mai sus.

Al XVI-lea protocol secret francmasonic

Modul secret în care universităţile pot fi făcute să devină nevătămătoare. Clasicismul va fi pe deplin înlocuit. Educaţia în Statul Planetar Unic şi alte profesiuni. Reclama obligatorie a autorităţii „Stăpânitorului” cel nou în şcoli. Desfiinţarea completă a învăţământului liber. Noile teorii ale Statului Planetar Unic. Independenţa gândirii va fi reprimată. Învăţătura în Statul Planetar Unic se va face mai ales prin imagine.

În scopul de a nimici cât mai repede şi definitiv toate forţele colective care nu sunt ale noastre, vom întemeia noi altele, care vor acţiona într-un spirit nou aşa cum vrem noi. Rectorii şi profesorii vor fi pregătiţi în taină pentru munca lor, în spiritul nostru francmasonic, prin programe de acţiuni strict secrete şi amănunţite, de la care ei nu se vor putea abate absolut deloc. Ei vor fi atunci numiţi numai după ce vor fi verificaţi cu mare grijă şi vor depinde de guvern.  Atunci când vom prelua puterea şi vom conduce printr-un Guvern Unic întreaga planetă, vom exclude complet din programele de studii dreptul cetăţenesc şi tot ceea ce priveşte aspectul tainic care se referă la problemele politice. Aceste mari secrete, care permit să fie manipulate masele, vor fi predate numai câtorva zeci de persoane alese chiar de noi prin testare pentru însuşirile lor speciale. Când vom fi în final la putere, vom scoate complet din programele de studii toate acele materii care înainte erau studiate şi care pot pricinui tulburări şi îi vom face pe tineri să fie ascultători şi să îi iubească până la idolatrizare (cultul personalităţii!) pe cei care îi vor conduce. Vom şterge apoi din memoria umanităţii toate informaţiile referitoare la faptele secolelor trecute care nu ne avantajează.  Tot atunci vom face astfel încât vom desfiinţa în întregime orice formă de învăţământ liber.  Sistemul de reprimare sistematică a gândirii binefăcătoare, creatoare, libere este de pe acum în vigoare în cadrul sistemului educaţional bazat din ce în ce mai mult pe folosirea persuasivă a imaginilor care va trebui să transforme cât mai repede oamenii în nişte animale supuse, care vor aştepta inerţi să li se înfăţişeze toate lucrurile prin imagini modificate conform intenţiilor noastre pentru a înţelege totul aşa cum vrem noi. În Franţa, unul dintre agenţii noştri cei mai eficienţi şi anume Bourgeois, a început deja să promoveze noul program de educaţie cu ajutorul imaginilor.

 

Dacian Cioloş este membru al „Friends of Europe”, organizaţie finanţată de Soros

ciolos_1

Dacian Cioloş a promis transparenţă totală, ceea ce înseamnă, fără îndoială, o declaraţie menită să dea încredere populaţiei că Guvernul va lucra „la vedere” în interesul României, aşa cum prevede articolul 55, al. 1 din Constituţie: „Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România”, căci, aşa cum stă scris la art. 54, al 1 din acelaşi document: „Fidelitatea faţă de ţară este sacră”.

Ca o primă dovadă a sincerităţii declaraţiei sale, ne aşteptam ca transparenţa să fie probată chiar în ceea ce-l priveşte pe Dacian Cioloş, mai exact să ştim din capul locului tot ce ţine de persoana sa publică, astfel încît exemplul personal să fie urmat de toţi miniştrii din cabinetul său.

Funcţia de Prim-ministru al României presupune loialitatea totală faţă de România şi faţă de interesele sale, fie ele economice, fie politice. În ultimii ani, din păcate, atunci cînd a fost vorba despre resursele naturale ale ţării sau de obiective economice strategice, s-a vorbit de grave abuzuri, unele în vecinătatea acuzaţiei de trădare naţională, cea mai gravă acuzaţie care poate fi adusă unui cetăţean român. Exemplele sînt numeroase: Petrom, Roşia Montană, gazele de şist etc.

În acest sens, transparenţa este una dintre metodele cele mai eficiente pentru eliminarea unor astfel de suspiciuni în cazul politicienilor de la vîrful Puterii.

Din acest punct de vedere, ne-a surprins în cazul Primului ministru o omisiune din biografia sa publică pentru România: faptul că Dacian Cioloş este membru al organizaţiei „FRIENDS OF EUROPE”, care este finanţată, între alţii, şi de miliardarul american George Soros! Apartenenţa lui Dacian Cioloş la acest grup este un lucru onorabil, care-l situează într-o companie extrem de selectă, alături de reprezentanţi ai mai multor ţări europene, oameni care au deţinut sau deţin funcţii importante în statele de origine.

shutterstock_201438122

Ceea ce surprinde şi naşte semne de întrebare este OMISIUNEA acestei apartenenţe atît în declaraţiile publice ale lui Dacian Cioloş, cît şi în documentele destinate publicului din România. Iată prezentarea actualizată a lui Dacian Cioloş pe site-ul „FRIENDS OF EUROPE”:

ciolos_4

Preşedintele grupului „FRIENDS OF EUROPE” este Étienne Davignon, un politician belgian extrem de influent, care a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi a fost primul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie. A deţinut pînă de curînd chiar preşedinţia Grupului Bilderberg. Iată şi pagina sa de pe site-ul „FRIENDS OF EUROPE”:

Că acest grup este finanţat şi de Geroge Soros, preşedinte al „Open Society Institute”, alături de Steven Ballmer, care este CEO al Microsoft, aflăm tot de pe site-ul organizaţiei „FRIENDS OF EUROPE” :

Cît timp Dacian Cioloş era un funcţionar la Uniunea Europeană, această apartenenţă la un grup atît de influent nu avea mare importanţă, însă, odată devenit Prim-ministru al României, lucrurile se schimbă radical, căci de deciziile sale depind foarte multe dintre interesele ţării, iar acestea nu sînt obligatoriu consonante cu interesele altor ţări sau grupuri de interese din afara României. Amintim doar Cazul „Roşia Montană”, în care poziţiile preşedintelui Traian Băsescu şi ale Premierului Victor Ponta, care au susţinut exploatarea zăcămintelor de aur de către „Gold Corporation”, au generat reacţii puternice de împotrivire în societatea românească! La fel şi în cazul exploatării gazelor de şist.

Nu avem nici o îndoială că majoritatea membrilor din „FRIENDS OF EUROPE” acţionează în interesul ţărilor lor, însă nu de puţine ori acestea sînt contrare cu interesele celorlalţi. Din acest punct de vedere, şi România trebuie să aibă garanţia că reprezentantul ei în acest grup nu face jocurile altcuiva, iar cînd acesta a devenit Primul Ministru al său, transparenţa este cheia încrederii!

Am citit CV-ul lui Dacian Cioloş depus la Comisia Europeană.

După cum se vede, nu se spune un cuvînt despre faptul că Dacian Cioloş face parte din „FRIENDS OF EUROPE”, deşi găsim tot felul de alte menţiuni, precum: este membru al „Group de Bruges”, fondator al Asociaţiei „Agroecologia”, bacalaureatul la Liceul industrial din Şimleul Silvaniei.

Am căutat şi pagina sa de pe Wikipedia, însă nici acolo nu este vreo menţiune despre „FRIENDS OF EUROPE”:

Comparativ, vă prezentăm chiar pagina de pe Wikipedia a preşedintelui grupului „FRIENDS OF EUROPE”, unde lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel, fiind menţionate, pentru cetăţenii belgieni care vor să afle întreaga biografie a domniei sale, toate funcţiile deţinute în diverse structuri politice şi economice:

În medalion, putem să citim despre Étienne Davignon: „Ainsi que président de Friends of Europe, un think tank influent. Président du comité de direction du groupe Bilderberg de 1998 à 2010”. Nu e greu de înţeles că belgienii sînt foarte mîndri că Étienne Davignon, reprezentantul lor în „FRIENDS OF EUROPE”, este atît de influent şi de puternic. Din moment ce el declară public această apartenenţă la grupul „FRIENDS OF EUROPE”, înseamnă, indiscutabil, faptul că oricînd poate să dea sosocteală în faţa poporului său despre apărarea intereselor Belgiei în relaţiile cu celelalte ţări.

Atunci apare întrebarea: de ce Primul Ministru al României omite să ne spună că face parte din acest grup „FRIENDS OF EUROPE”? Mai ales că, la nominalizarea sa pentru funcţia de Premier, a fost acuzat chiar preşedintele Klaus Iohannis că a primit numele său în plic de la cineva din Uniunea Europeană! Credem că Dacian Cioloş intuieşte spre ce zonă duc astfel de presupuneri. Singura cale de a le preîntîmpina este transparenţa, dar nu aceea declarativă, ci una reală, care să înceapă cu propria sa biografie.

Mai ales că, din cîte ne amintim, însuşi Dacian Cioloş i-a obligat pe toţi miniştrii cabinetului să depună o Declaraţie pe propria răspundere, în care să spună că nu sînt ofiţeri acoperiţi ai vreunui serviciu secret din România sau din străinătate! De ce nu şi o declaraţie că nu fac parte din vreun grup de interese?

Sursa

 

Agent CIA ? Ministru român căsătorit cu un ofiţer SUA

picture-14_62063700

Biografiile extinse ale miniștrilor cabinetului Cioloș încep să fie publice. Întârzie încă declarațiile de avere și de interese ale unor demnitari tehnocrați. Încerc să suplin lipsa de informații prin documentări proprii. Din compararea unor documente publice apar în cazul Ministrului Mediului, Cristiana Pașca Palmer o serie de coincidențe biografice-studii, locuri de munca,deplasari profesionale-cu ale comandorului Tod Palmer de la Înaltul Cartier General NATO de la Bruxelles.

DE LA COLȚEA LA UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ. Cristiana Pașca s-a născut in 1969 și după absolvirea Liceului sanitar, în 1987, lucrează ca asistent medical la Spitalul Colțea din București. În 1991 începe studiile în seria de debut a Universității Ecologice din București, prima instituție particulară de învațamânt superior din București. Dupa licență, în 1996, urmează un master la Universitatea București, finalizat în 1997. Contactul cu ONG-urile de mediu aduc competențe în speologie și funcții de conducere în Crucea Verde România, Fauna&Flora International și deschiderea spre o carieră în instituții globale.

MISIUNI ÎN MAREA NEAGRĂ. Edward „Tod” Palmer III este născut în Florence, Alabama. În 1986 obține o diploma de inginer în specialitatea Electricitate și începe cariera în Forțele Armate ale Statelor Unite după cursuri pentru ofiţerii de aviaţie. Până în 1998 unitatea lui Palmer a participat la misiuni navale cu Flota din Mediterana, inclusiv în Marea Neagră. Ar fi primul lui contact cu România. Apare în biografie apoi o primă misiune la Pentagon, lucrând la strategia navală. Misiuni de luptă în Balcani și Orientul Mijlociu, inclusiv un stagiu de patru ani într-o escadrilă pentru proiecte speciale.

zzNAVY_logo

HARVARD, PRIMUL LOC DE SUPRAPUNERE ÎN BIOGRAFII
Cristiana Pașca Palmer continuă cu studii la Harvard University. Începe cursurile în 2002 și termină în 2004 cu un masterat in Administrarea publică la John Kennedy School of Government . Ajunsese acolo câștigând burse Soros. Tod Palmer face și el o cerere de admitere pentru studii universitare la Harvard. În anul universitar 2002-2003 urmează cursuri la aceeași John Kennedy School of Government, obținând titlu de Master în politici de securitate internațională. Pentru cei doi titrați urmeaza dezvoltari spectaculoase în cariere.

BANCA MONDIALĂ și DEPARTAMENTUL APĂRĂRII
Cristiana Pașca Palmer continuă studiile, pare stabilită în America. Între 2004 și 2008 obține un post de cercetare și susține un doctorat la Fletcher School of Law and Diplomacy. În paralel nu se desparte de Washington, unde are un angajament de analist politic la Banca Mondială. Tot la Washington îl găsim pe Tod Palmer, cu funcții în birourile Departamentului Apărării. Este asistent militar în cabinete ale subsecretarilor de stat de la Pentagon.

ARABIA SAUDITĂ, MON AMOUR
Comandorul Palmer are timp de un an şi jumătate, aprilie 2006-septembrie 2007, principala responsabilitate a legăturii politico-militare din partea Pentagonului cu Arabia Saudită, Bahrein şi Kuweit. Conform fişei postului, stabilea şi întâlnirile oficialilor americani cu familia regală saudită, principalul aliat al SUA în zonă. Cristiana Paşca Palmer ajunge şi ea la scurt timp după Tod Palmer în Arabia Saudită, cu o misiune civila – visiting professor de International Business Relations la Universitatea Al-Hekma din Jeddah. Organizează rapid, doar în trei luni de şedere şi primul forum pentru dezvoltare durabilă în ţările din Golf.

ÎNTOARCEREA ÎN EUROPA

EU-NATO1
Tod Palmer este pregătit să preia responsabilităţi în Europa şi la comandamentul NATO. Are în atribuţii, ca şef de stat-major al biroului specializat în politici pentru Europa şi Alianţa nord-atlantică la cabinetul secretarului de stat al Apărării, coordonarea a 30 de ofiţeri. În aprilie 2009 primeşte o misiune în cadrul delegatiei Statelor Unite la NATO. Din ianuarie 2012 până în august 2013, Palmer este în organigrama Chief of Staff US Military Reprezentation to NATO. În prezent conduce biroul de standardizare maritimă al NATO în cadrul Înaltului Cartier General NATO din Belgia.

Doamna Paşca Palmer revine şi ea în Europa. În 2008 are un post de visiting research fellow, la Institutul de Ştiinţe Politice din Paris. În ianuarie 2011 devine analist politic pentru relaţii internaţionale şi Balcanii de Vest în Direcţia Schimbări Climatice la sediul din Bruxelles al Uniunii Europene. După 10 luni, urcă spectaculos la funcţia de şef de unitate în Direcţia Generală de Cooperare Internaţională la UE.

În CV, Cristiana Paşca Palmer precizează că este căsătorită şi are cetăţenie română, dar nu avem informaţii despre soţ. Nici în informaţiile publice despre starea civilă a comandorului Tod Palmer.

Parteneriatul strategic romano-american functioneaza si in dormitorul conjugat.


Lista ministrilor lui Ciolos a venit de la ambasadorul USA


Ciolos este casatorit cu o frantuzoaica al carui tata a fost ofiter ale unor servicii de Securitate/informatii franceze. 


Sub motivarea unui guvern de technocrati cu studii in strainatate, toti ministrii sint conectati la seviciile secrete.


J.K School of Guverment la Harvad Univercity pregateste agenti de influienta, un fel de activisti.


Auzi ‘burse competitive”, finantari ale unor servicii. La Harvard taxele anuale nu sint mai mici de $50.000pe an. Daca adaugam costurile zilnice de masa, casa, etc., depasesc 70.000. O investitie importanta in aceasta doamna ministru.


Ar fi foarte instructive sa vedem citi demnitari romani au trecut pe la J.K School of Guverment.

 

Guvernul Reeducării Naţionale

ministri_ciolos_29870100

Ce aduce nou guvernul Cioloş (Soros), în afara dorinţei de a distruge serviciile publice şi de a le transforma în servicii private, aşa cum observăm în atacul acoperiţilor din presă asupra lui Raed Arafat?
Potrivit Mediafax, la dezbaterea de la Cotroceni pe tema „Educaţie pentru sănătate”, „Ministrul Muncii, Claudia-Ana Costea, a afirmat că autorităţile trebuie să deruleze programe de educaţie pentru viaţă în şcoli, inclusiv de educaţie sexuală.”
Vorba unui ipochimen: „În loc de educaţia sexuală plictisitoare, unde pui un prezervativ pe un castravete, aş vrea să ne educăm copiii să fie consumatori critici, care observă filmele porno de la o anumită distanţă”, a explicat Christian Graugaard, profesor de sexologie din Danemarca.
Urmarile „educaţiei sexuale” din patria lui Hamlet, ţară scandinavă care e de mai mulţi ani campioana „educaţiei sexuale» între şcolile europene:

– violurile au crescut cu 300%
– bolile sexuale au crescut (la tinerii sub 20 de ani!) cu 250%
– cazurile de graviditate, de sarcinã în afară cãsãtoriei s-au dublat
– divorţurile s-au dublat
– avorturile au crescut cu 500% (!)
Doar două lucruri au scăzut: rata naşterilor şi vârstă medie a primului raport sexual…

Păi dacă e ordin pe unitate de la stăpân, acest guvern se grăbeşte să facă într-un an ce nu au reuşit guvernele anterioare până acum.
Degradarea inocenţei copiilor, sexualizarea precoce, inducerea promiscuităţii şi reeducarea copiilor în spiritul sexo-marxist al Revoluţiei LGBT, intră în programul de dezagregare a ţesutului social, parte a marelui Plan Globalist.

Dar poate că asta au vrut „tinerii frumoşi şi liberi”, nu?

Iulian Capsali
Klaus Iohannis sustine OBLIGATIVITATEA EDUCATIEI PENTRU SANATATE ca “PRIORITATE ZERO”, iar ministrul… MUNCII doreste explicit EDUCATIA SEXUALA “PENTRU COPII”. Lobbistii oficializarii si propagarii perversiunilor prin scoala au obtinut “patronajul” presedintelui tarii
 
Ministrul Muncii, Claudia-Ana Costea, a afirmat, joi, că autorităţile trebuie să deruleze programe de educaţie pentru viaţă în şcoli, inclusiv de educaţie sexuală, citând statistici potrivit cărora jumătate dintre tinerii activi sexual care au parteneri stabili nu utilizează mijloace contraceptive.
 
Declaraţiile ministrului au fost făcute în cadrul unei dezbateri care a fost organizată la Palatul Cotroceni, intitulată “Educaţie pentru sănătate“, care promovează introducerea în curricula şcolară a unei discipline separate pe tema sănătăţii în rândul tinerilor.

Cei care il acuza astazi pe Raed Arafat sunt aceiasi care sustineau, si in 2012, varianta privatizarii SMURD propusa de Basescu!

1453499_10202120321769633_6587218828617509592_n

Cei care il ataca acum FAC JOCUL si duc la capat RAZBUNAREA lui Basescu – cel care NU poate sa uite ca, din cauza solidaritatii aratate de romani pentru Raed Arafat, Guvernul sau a fost nevoit sa plece acasa.

Noi, romanii, suntem alaturi de Raed Arafat si ii spunem din tot sufletul ca se bucura de foarte mult RESPECT din partea noastra pentru tot ce a facut pentru SMURD si pentru Romania!

Da, sunt alături de Raed Arafat!

La comanda FMI si inspirat de idolii sai americani,Basescu a cautat sa impuna o noua lege a sanatatii,care prevedea privatizarea totala a sistemului. Adica s-ar fi desfiintat Casa Nationala de Asigurari in Sanatate,urmand a fi inlocuita cu case private,disparitia pachetului minim de servicii medicale,introducerea coplatei.

Mai precis,conform principiului american,,totul trece prin portofel”,deci cine-i sarac,sa crape! Doctorul Arafat s-a opus deschis;ca urmare,Basescu,cu atitudinea sa tipic golaneasca,i-a cerut acestuia sa plece.

thumbnail492x275_basco

„Doresc sa dau mai multe detalii despre situatia din Romania,care a ajuns la paroxism. În anul 2012 (22,ora Bucurestiului) a zilei de 16 ianuarie protestele continua in Bucuresti si in multe orase ale Romaniei,oamenii au cerut plecarea de la putere a lui Basescu si a partidului de guvernamant (PD-L). Scanteia declansatoare ar fi fost renuntarea la proiectul noi legi a sanatatii. In fapt,situatia este mai complexa,de aceea trebuie sa vin cu amanunte. Trebuie mentionat in mod special ca politica regimului Basescu-PDL nu este de austeritate,ci una de polarizare sociala extrema,in care o minoritate,imbogatita prin furt s-a imbogatit si mai mult,iar o majoritate este impinsa spre un adevarat genocid pe toate planurile.

Mai intai,trebuie specificat ca in acesti 26 de ani de tranzitie,toate guvernele ce s-au succedat la carma Romaniei au lucrat cu osardie la distrugerea economiei romanesti in numele privatizarii. Astfel au disparut multe unitati industriale,s-au distrus unitatile agricole. Astfel,multi oameni au ramas fara locuri de munca si s-au afundat in saracie. Caderea exporturilor si explozia importurilor au condus la deficit bugetar,incat invatamantul,cultura si mai ales sanatatea sufera din ce in ce mai mult.

Referitor la sanatate,declinul s-a produs in timp. În anul 2011 s-a luat masura inchiderii multor spitale,mai ales din orasele mici si din comune,pe motiv ca nu erau rentabile. In spitalele ramase era o lipsa acuta de medicamente si material medical. Oamenii trebuia sa-si cumpere medicamente,seringi,tifon,perfuzoare si cate altele. In tot acest sistem cenusiu,o raza de lumina: datorita doctorului Raed Arafat,a fost creat serviciul de urgenta SMURD. Iata cum un palestinian,care a facut medicina in Romania,s-a stabilit in orasul Targu Mures,a realizat pentru tara sa adoptiva mai mult decat multi romani.

Insa,la comanda FMI si inspirat de idolii sai americani,Basescu a cautat sa impuna o noua lege a sanatatii,care prevedea privatizarea totala a sistemului. Adica s-ar fi desfiintat Casa Nationala de Asigurari in Sanatate,urmand a fi inlocuita cu case private,disparitia pachetului minim de servicii medicale,introducerea coplatei. Mai precis,conform principiului american,,totul trece prin portofel”,deci cine-i sarac,sa crape! Doctorul Arafat s-a opus deschis;ca urmare,Basescu,cu atitudinea sa tipic golaneasca,i-a cerut acestuia sa plece. Demisia lui Arafat a scos in strada pe oamenii din Targu Mures,care au protestat masiv. Drept urmare,Basescu a dat un pas inapoi si a cerut guvernului sa retraga acest proiect de lege. Insa ceea ce a iritat la maximum populatia a fost declaratia cinica a lui Basescu cum ca va beneficia de servicii medicale numai cine isi permite sa plateasca! Atunci au inceput protestele in Bucuresti si in marile orase ale tarii.

Oamenii au ajuns la disperare; au venituri foarte mici,nu au locuri de munca,nu-si pot plati facturile,ratele la banci. Lipsa de perspective face pe tineri sa plece din tara,incotro vad cu ochii. Micii intreprinzatori sunt adusi la disperare de taxe si impozite. Taranii nu au mijloace tehnice sa-si lucreze pamantul si traiesc intr-o promiscuitate demna de secolul XIX. Peste toate acestea,exista patura imbogatitilor,grupata,,sub faldurile portocalii” ale PD-L,care dau dovada de o nesimtire fara margini. Ei se cred deja niste oameni alesi,care-i considera pe cei multi (si saraci,din pacate!) drept,,ciumpalaci”,,,proletari”,,,handicapati” si cate altele. Chiar,un pusti ajuns senator PD-L i-a facut pe toti romanii,,viermi” ca nu accepta,,reforma”. Violenta verbala,tupeul si nesimtirea fara margini caracterizeaza perfect aceasta clasa portocalie,in frunte cu Basescu; ura maladiva asupra propriului popor,atacurile abjecte la persoana,toate acestea sunt FASCISM curat!

Lupta impotriva,,portocaliilor” a inceput,trebuie sa izbandeasca! Doresc sa adresez un mesaj cetatenilor care au convingeri,,portocalii”: uitati-va la ce se petrece in Romania si va piere cheful de,,democratie exportata” de SUA! 

După Marian Rădulescu

Infecția se propaga(ndă)

Haita de jurnalişti care deserveşte binomul SRI – DNA s-a năpustit asupra lui Raed Arafat.
Şi profită de valul anti-islamic (acum este „arabul”) care bântuie capul unor gloabe.
De ce, o să întrebaţi, se vrea capul lui Arafat? Omul care chiar a construit un sistem, sacrificându-şi banii iniţial şi liniştea tot timpul – că mâncătorii de rahat, interesaţi sau din slăbiciuni intelectuale, sunt veşnici.

Prin privatizarea SMURD sau prin distrugerea lui şi deschiderea mai multor SRL-uri cu acest „profil” (salvat oameni din accidente) se vor face bani mulți, luaţi de la stat evident.
Adică de la tine, idiotule care vrei ca Arafat să dispară din peisaj!

Eu sper însă să dispară acest PNL neoliberal, care a început să otrăvească, prin infuzie de venin băsist, corpul social.

Băsescu: ”Arafat dacă nu este schimbat sau nu se va retrage, va face mult rău sistemului de urgenţă din România.(..) Arafat este un etatist convins şi el nu înţelege ce înseamnă concurenţa.”
QED.

Basescu; un umil slujbaș al Proiectului Globalist

Se observa cu ochiul liber cum, o retea uriasa de mercenari naimiti in slujba unor interese straine Romaniei s-au reactivat ca la comanda.
Se lucreaza dupa scenariile deja verificate:


Se da drumul haitei, victima este incoltita pana ce, obosita, derutata si inspaimantata renunta sa se mai apere in speranta desarta ca hienele isi vor fi pierdut interesul fata de ea, moment in care i se da lovitura de gratie de catre vanatori ce il au in catarea armelor inca dinainte ca gonacii sa-i fi luat urma.


Bassescu a spus-o clar, dand practic odinul de lupta, cu putin inaintea debutului acestui atac furibund asupa lui Arafat:


„Arafat daca nu este schimbat sau nu se va retrage va face mult rau sistemului de urgenta din Romania… Arafat este un etatist convins si el nu intelege ce inseamna concurența.”

Iulian Capsali