Cei care azi conduc România aflându-se în slujba unor grupuri de interese străine

12728923_1732590973637083_1129273763979226556_n

Naţionalism, patriotism şi trădare de neam

Astăzi, când se încercă din nou forţarea unei fărâmiţări a statului român naţional şi unitar, pentru care înaintaşii noştri au murit în războaie şi revoluţii pentru a-l crea şi a-l păstra, o serie de concetăţeni sau emigraţi în alte ţări caută să răspândească, fie din ticăloşie, fie din prostie, ideea că ar fi mai bine să împărţim ţara în bucăţi, deoarece faptul că suntem un stat unitar ne împiedică să fim civilizaţi, prosperi şi europeni. Prin regionalizare se urmăreşte de fapt controlul economic şi politic mai uşor asupra noastră şi o viitoare anexare a noilor regiuni la imperiile şi sferele de influenţă ce se prefigurează.

Poate vă amintiţi că în repetate rânduri Traian Băsescu a vorbit despre cedarea suveranităţii României şi a cerut cu disperare revizuirea Constituţiei încercând chiar să-şi negocieze propria demisie din funcţia de preşedinte în schimbul acestui obiectiv.

Regionalizarea României ar urma astfel să fie introdusă pe furiş în Constituţie, la pachet cu alte modificări, profitând de faptul că oamenii de rând nu citesc în mod curent conţinutul actului fundamental al ţării şi ar vota la referendum în necunoştinţă de cauză. Prin această acţiune Băsescu ar îndeplini un deziderat cerut şi dorit de multă vreme de Bruxelles.

Naţionalism, patriotism şi trădare de neam

Cei care azi conduc ţara, sau au funcţii publice importante, lucrează împotriva poporului român, aflându-se în slujba unor grupuri de interese străine, care le asigură un statut privilegiat în România.

În urma instaurării epocii Băsescu, au apărut o serie de personaje care, prin declaraţiile lor publice, pline de cinism, cruzime şi nepăsare faţă de populaţia ajunsă la limita supravieţuirii, promovează un amestec bizar de fascism neoliberal şi o propagandă de tip bolşevic, specifică anilor ‘50.

Trădătorii de neam fascisto-bolşevici

12509306_1725824357647078_2623813743290144861_n

Plina tara de gunoaie, care au spalat creierele oamenilor timp de 26 de ani facand propaganda SUA-UE. Cica: „la aderarea in UE, romanii nu au manifestat impotriva”. Nu au manifestat deoarece ati reusit voi, propagandistii mizerabili ai lui Soros sa-i spalati destul de mult pe creier, cu mici exceptii.

Manipularea si indobitocirea populatiei prin mass media, distrugerea invatamantului, saracia, distrugerea traditiilor. Si cel mai important, niciodata nu am fost uniti, nationalisti! Daca mie mi-e bine mi se rupe, cam asta e motto-ul. Revoltele , loviturile de stat , revoluţii sunt puse la cale din exterior , conduse de lideri plătiţi cu participarea prostimii care din păcate mulţi trebuie să dispară pentru o cauză inventată .

Pentru că lucrurile evoluează incredibil de repede către un guvern mondial și implicit o dictatură mondială : să știm cum funcționează lumea și propaganda la care suntem supuși este un prim pas în descoperirea și punerea în practică a metodelor de contraatac.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s