Un singur guvern mondial şi o singură moneda sub o oligarhie permanentă nealeasă de popoare

250064_737710169694124_6117271355739263685_n

„Iată cum descrie un profesionist al informaţiei de stat, dr. John Coleman, Noua Ordine Mondială care ne va aduce pacea universală :

– „Un singur guvern mondial şi o singură moneda sub o oligarhie permanentă nealeasă de popoare, dar care se alege singură din cercurile ei, sub forma unui sistem feudal, ca în Evul Mediu…” (CFR este o astfel de oligarhie care practică această selecţie).

– „Nu va exista clasă de mijloc; vor fi doar stapâni şi sclavi. Toate legile vor fi uniforme, într-un sistem juridic unitar de curţi mondiale, care aplică acelaşi cod unificat, sprijinite de o forţă poliţienească a guvernului mondial şi de o forţă militară mondială, pentru impunerea legilor în toate acele foste ţări care nu vor mai avea graniţe naţionale.” (Asociaţia Avocaţilor din America militează pentru acest sistem juridic mondial).

– „Nu va fi permisa decât o singura religie, sub forma unei religii de stat mondiale, care a existat înca din 1920. Satanismul, luciferismul şi vrajitoria vor fi recunoscute ca si cursuri aprobate în scoli si nu se vor permite scoli particulare sau bisericeşti. Toate bisericile creştine au fost deja subminate şi crestinismul va dispare sub guvernul mondial.” (Satanismul si vrajitoria au primit statut de „religii”. Servicii religioase satanice sunt oficiate în cadrul armatei Statelor Unite la bazele militare).

– „Pentru introducerea unui stat în care nu exista libertăţi individuale sau vreun concept despre libertate, nu vor exista republici, suveranitate sau drepturi ale popoarelor. Mândria nationala si identitatea rasiala vor fi anihilate şi în faza de tranziţie va fi pedepsită aspru orice aluzie la originea rasiala.” (De asta se ocupa legea care pedepseste delictul de ură, dar în cele din urma toţi vom fi sclavi, aşa că nu contează).

– „Toţi vor fi îndoctrinaţi că sunt creaturi ale guvernului mondial, fiecare cu un numar de identitate clar vizibil pe persoana sa, astfel încât sa fie imediat accesibil; acest numar de identitate va intra în computerul central al NATO de la Bruxelles, în Belgia si toate agentiile guvernului mondial îl vor putea obtine imediat oricând.” (S-au preparat deja acele de seringa pentru injectarea cip-urilor de computer la viitorii sclavi ai guvernului mondial).

– „Casatoria va fi ilegala si nu va exista viata de familie pe care o cunoastem. Copiii vor fi luati de la parinti, de mici si crescuti ca apartinând statului.” (Deja au aparut agentiile care „protejeaza copilul”. Atât Hillary Clinton cât si Ross Perot propavaduiesc programe de „crestere” a copiilor departe de familiile lor).

– „Femeile care au nascut 2 copii vor fi instruite cum sa avorteze; datele vor fi mentinute în dosarul personal, al fiecarei femei, care exista in computerele regionale ale guvernului mondial.” (Se permite un singur copil. Pilula care provoaca avortul exista deja).

– „Va fi promovata pornografia… pe fiecare scena si ecran cinematografic, inclusiv pornografia homosexuala. Va fi obligatoriu sa folosesti droguri „pentru distractii”, fiecare având o ratie de droguri care poate fi cumparata de la magazinele guvernului Noii Ordini Mondiale din toata lumea. Vor fi elaborate droguri care controleaza mintea si folosirea lor va fi obligatorie. Astfel de droguri vor fi administrate în alimente si în apa, fara stirea si consimtamântul poporului.” (In Germania și UE s-a folosit si se foloseste din plin fluorul ca sa reduca rezistenta mintala. Astazi sunt baruri în New York care vând o bautura afrodisiaca ce mentine apetitul sexual ridicat timp de 10 ore).

– „Sistemul economic va functiona de asa natura incât clasa oligarhica de stapâni va permite sa se produca exact atâtea bunuri si servicii câte sunt necesare sa mentina lagarele de sclavi în stare de functionare. Toata averea va fi concentrata în mâinile membrilor elitei.” (Masele sunt tinute în frâu prin recesiune economica, lipsa de lucru, lipsa celor necesare traiului, lipsa alimentelor, etc).

– „Eutanasia celor batrâni si foarte bolnavi va fi obligatorie.” (Eutanasia a fost propusa pe buletinele de vot din California în 1992).

– „Cel putin 4 miliarde de „paraziti inutili” vor fi eliminati pâna în anul 2050 prin razboaie locale, prin epidemii organizate de boli fatale cum ar fi SIDA, ori boli rapide si prin înfometare. Sursele de energie, apa si hrana vor fi furnizate la nivel de supravietuire, pentru cei care nu sunt membrii elitei, începând cu popoarele Europei si Americii de Nord si trecând apoi la celelalte rase.

Populatia Canadei, Europei de vest si Statelor Unite va fi decimata mai repede decât a celorlalte continente, pâna ce populatia globului va ajunge la cifra de un miliard care va putea fi stapânita mult mai usor, dintre care 500 de milioane vor fi chinezi si japonezi, alesi pentru ca sunt popoare care au fost înregimentate de secole si sunt obisnuiti sa asculte ordinele fara sa discute.” (Problemele cele mai grave ale omenirii in prezent sunt:

– razboiul din Somalia, avorturile, secretul despre crearea în laborator a virusului SIDA, etc. Oare de ce pentru prima data în istorie nu se testeaza si nu se urmaresc cei infectati în aceasta epidemie mondiala, daca nu pentru depopularea rapida, fortata si planificata? Mai mult, de ce scolile si guvernul mondial promoveaza promiscuitatea si imoralitatea propagând folosirea prezervativelor când s-a dovedit deja ca aproape toate prezervativele sunt permeabile ? Abstinenta nici nu e pomenita, caci ar promova o societate morala si dreapta si nu una decadenta si usor de manipulat. Congresul SUA refuza sa protejeze prin avertizare sotiile legitime care nu stiu ca sotii lor sunt infectati.)

– „Nici o banca centrala nu va exista în afara de Banca de Ajustari Internationale si Banca Mondiala. Plata muncii va fi conform unor bareme uniforme sub unicul guvern mondial. Nu vor fi permise disputele de salariu si nici devieri de la baremele universale stabilite de guvernul mondial. Cei care vor incalca legea vor fi executati imediat.” (Bancile centrale nationale apartin deja familiei Rothschild: în Statele Unite, Italia, Anglia, Franta, Germania si Australia etc).

– „Nu vor exista bani sau monede în mâna celor care nu fac parte din elita. Toate tranzactiile se vor face prin cartea de credit care va avea numarul de identificare al purtatorului. Celui care calca regulile i se va suspenda cartea pe diverse perioade de timp, dupa cât de mare a fost greseala lui.” (Oare de ce prolifereaza cartile de credit ? Pentru binele consumatorului ?)

-„Un astfel de individ pedepsit va vedea cum cartea lui de credit este trecuta pe lista neagra, când se duce la cumparaturi, si nu va putea obtine nimic. Incercarile de a folosi monede vechi, adica monedele de argint ale natiunilor defuncte, vor fi considerate crime capitale si pedepsite cu moartea. Toate monedele vor trebui predate statului împreuna cu pustile, munitiile, explozivele si automobilele. Numai elita si functionarii mai înalti ai guvernului mondial vor avea dreptul la automobile particulare, arme, monede.” (Armele sunt confiscate treptat, în fiecare luna. Nu se aude nimic altceva decât ca e rau sa le ai. Exista cel putin patru legi care controleaza aurul. Ne asteptam la mai multe. In cartea sa „Pamântul în balanta”, vice-presedintele Al Gore propavaduieste eliminarea motorului cu combustie interna, adica implicit a automobilelor, a camioanelor si a motocicletelor).

– „Daca vina e mare, cartea de credit va fi confiscata acolo unde se încearca folosirea ei. Dupa aceea acel om nu va mai putea sa obtina, sub nici o forma, hrana, apa, adapost, de lucru, îngrijire medicala si va fi declarat oficial în afara legii.” (Intr-un sistem fara moneda, daca ti se pierde numarul de computer, esti sfârsit).

– „Grupurilor rivale, precum arabii si triburile africane, li se vor accentua dusmaniile si li se vor permite sa duca razboaie de exterminare unii împotriva celorlalti sub privirea Organizatiei Natiunilor Unite si Aliantei Atlantice. Aceeasi tactica va fi folosita în America Centrala si de Sud. Aceste razboaie, care au scopul de reducere a populatiei, vor avea loc înainte de preluarea puterii de catre guvernul mondial si vor fi stârnite pe fiecare continent unde locuiesc grupuri mari de populatii diferite etnic si religios, ca sikh-ii, pakistanezii, musulmanii si hindusii.

Controversele etnice si religioase vor fi in mod special exagerate si conflagratii violente vor fi stârnite si încurajate pentru «rezolvarea» conflictelor.” (Ex.: Nicaragua si Iugoslavia. Musulmanii radicali încearca sa rastoarne guvernul în Egipt. China si Coreea de Nord le furnizeaza armament modern).

– „Toate mijloacele de informare si tiparire vor fi sub controlul guvernului mondial. Metodele de spalare a creierului si controlul mintii (MIND CONTROL) vor constitui «distractiile la ordinea zilei», aceste metode fiind perfectionate tot mai mult si aduse la rangul de arta suprema.” (Aproape toata mass-media este sub control fracmasonic central si, într-adevar, spala creierele în mod subtil, inconstient.)
Cele de mai sus au fost scrise în 1992. In anii care au trecut de atunci s-au facut pasi mari spre realizarea acestor directive ale Noii Ordini Mondiale.”

Un gând despre &8222;Un singur guvern mondial şi o singură moneda sub o oligarhie permanentă nealeasă de popoare&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s