Ce le place cel mai mult la Siria lui Rothschild, Murdoch, Cheney şi Statului Israel?

syrian-war-oil

Ce au în comun Siria, New Jersey, lordul Jacob Rothschild şi Bill Richardson, fostul guvernator al statului New Mexico?
În afară de faptul că această înșiruire ne duce imediat cu gândul la existența unei conspiraţii sinistre, cel mai elementar răspuns este un clişeu folosit drept explicaţie pentru înclinaţia Guvernului SUA de a se amesteca în treburile interne ale aproape fiecărei ţări din Orientul Mijlociu: petrolul.

Afek, o filială a companiei Genie Energy Ltd. din New Jersey a anunţat descoperirea unui mare rezervor de petrol şi a cerut extinderea licenţei sale de exploatare pentru zone din „Nordul Israelului”.

După mai mult de trei ani de explorare activă scurși din momentul în care testele geologice iniţiale şi măsurătorile hidrocarburilor au sugerat prezenţa unui astfel de zăcământ, descoperirea Afek ar fi putut să fie o ştire binevenită pentru toată lumea, dacă zona respectivă nu ar fi fost localizată (culmea!) în teritoriul din Siria ocupat de Israel, în regiunea numită Înălţimile Golan.

Rezultatele iniţiale ale forărilor confirmă descoperirea unui rezervor de petrol în regiunea Golan şi justifică continuarea programului de explorare” se arată în cererea formulată de Afek. „Avem nevoie de mai mult timp pentru aceasta.”

În timp ce Israelul şi compania Afek își pot permite să se refere în documente cu desconsiderare la regiunea Golan ce a aparținut Siriei drept Nordul Israelului, legea internaţională marchează în mod cert această zonă ca fiind una ocupată de forţe străine, ceea ce face ca explorarea după petrol a companiei americane să fie atât un act arogant de hegemonie cât și o acțiune ilegală.

Comp-1_4320002

Profitând din plin de anunţul oficial referitor la descoperirea noului rezervor de petrol, chiar de a doua zi, Genie Oil and Gas a început să facă publice numele noilor persoane însărcinate să se alăture membrilor cu putere de decizie din Comisia Strategică de Administrare (SAB), din care fac parte Rupert Murdoch, Dick Cheney şi lordul Jacob Rothschild.

Acești membrii sunt: dr. Lawrence Summers, al 71-lea secretar al Trezoreriei în administraţia Clinton şi director al Consiliului Economic Naţional în administraţia Obama; fostul senator al Statului Louisiana, Mary Landrieu, care a susţinut adoptarea legii pentru Cooperare energetică între SUA şi Israel în timp ce prezida Comitetul Senatului pentru Energie şi Resurse Naturale; fostul guvernator al Statului New Mexico, Bill Richardson care a devenit un „insider” al industriei după ce a ocupat în administraţia Clinton funcţia de Secretar al Energiei; şi fostul Director al CIA R. James Woolsey, cofondator al Consiliului de Securitate a Energiei al SUA.

Încă şi mai controversat este faptul că directorul Genie Israel Holdings, Ltd. – fost membru al Knesset-ului (parlamentul israelian), Efraim „Effie” Eitam, care a ocupat atât funcţia de ministru al Infrastructurii Naţionale cât şi pe cea de ministru la Imobile şi Construcţii – nu pare să fie dorit ca asociat. Opinia sa asupra misiunii imperative a Israelului, rostită în timpul unei slujbe funerare a unui soldat în anul 2006, a atras indignarea a mii de persoane.

El a afirmat cu acea ocazie că Israel ar trebui să se ocupe de: „ Expulzarea majorităţii arabilor din Iudeea şi Samaria… Nu putem trăi împreună cu toţi aceşti arabi şi nu putem abandona teritoriul, deoarece deja ne-am convins de ceea ce fac aceştia acolo. Unii dintre ei ar fi posibil să rămână cu anumite condiţii, dar majoritatea vor trebui să plece. Va trebui să luăm o altă decizie pentru a înlătura arabii israeliţi din sistemul politic. Şi aici lucrurile sunt clare şi simple: am ridicat o a cincea coloană, un grup de trădători de prim grad şi nu putem continua să aprobăm o asemenea prezenţă ostilă numeroasă în interiorul sistemului politic israelian.”

Poate că până acum Israelul a reușit să adune cel puţin o dată susținători și simpatizanți pozând în exterior drept națiunea „victimă” al cărei singur scop este supraviețuirea. Totuşi, răbdarea şi toleranţa pentru acţiunile egocentrice ale Israelului, ultima fiind refuzul de a acorda asistenţă în criza refugiaţilor sirieni, se subţiază chiar şi printre susţinătorii săi înfocaţi.

Luând în considerare abuzurile Israelului împotriva drepturilor omului, abuzuri ce sunt foarte bine documentate, şi tendinţele sale hegemonice, pare inexplicabil că acest stat se poate sustrage sancţiunilor atât de mult timp.

gaza_invasion_powered_by_the_u_s

Între timp, o mişcare cunoscută drept BDS (Boicotare, Cesiune şi Sancţionare), înființată de palestinieni în anul 2005, pentru ca Israelul să fie tras la răspundere conform legii internaţionale asupra încălcării drepturilor de bază ale omului, a câştigat rapid avânt în lumea întreagă. Prin urmare, continuând ca și până acum relațiile sale și modul de a face afaceri cu Israelul, SUA este posibil să se „ardă”.

Corporaţiile private profită de pe urma ocupării Palestinei
 Împreună cu diverse interese politice,ocupaţia israeliană  a West Bank, fâşiei Gaza şi Platoul Golan este alimentată şi susţinută de către interesele corporatiste. Companiile israleliene şi corporaţiile multinaţionale conduc afacerile imobiliare, dezvoltă infrastructura israeliană şi colonizarea în teritoriile palestiniene ocupate şi  Platoul Golan, contribuind la construirea unui sistem funcţional de separare etnic, ce include puncte de control, ziduri şi drumuri, proiectarea şi furnizarea echipamentelor şi instrumentelor folosite pentru controlul şi represaliile asupra populaţiei civile aflate sub ocupaţie.
O extinsă investigaţie, ce face cunoscute sute de companii şi corporaţii implicate în ocupare, este postată online  la www.whoprofits.org de către Gruparea Israelită  Coaliţia Femeilor pentru Pace.

Afacerea, în curs de desfăşurare, de reconstruire în teritoriile ocupate  ale West Bank şi  Platoul Golan include dezvoltarea de locuinţe, cât şi proiecte extensive de infrastructură, cum ar fi  construirea unui sistem de drumuri şi canalizare exclusiv pentru folosul coloniştilor israelieni pe pământurile confiscate de la palestinieni. Industria de construcţii include dealeri imobiliari, contractori, planificatori, furnizori de materiale, precum şi servicii de securitate, supraveghere şi servicii de întreţinere.

Zona industrială israeliană din teritoriile ocupate deţine sute de companii, variind de la afaceri mici pentru coloniştii israelieni, până la fabrici mari ce exportă produsele lor în întreaga lume. Beneficiile de producţie din colonii sunt numeroase, de la chirii micii, stimulente fiscale speciale, aplicarea cu uşurinţă a legilor de mediu şi protecţia muncii şi sprijin guvernamental. Angajaţii palestinieni din aceste zone industriale lucrează având restricţii de circulaţie, fără organizaţii şi cu niciun suport guvernamental. Aceste „avantaje” rezultă cel mai adesea din exploatarea forţei de muncă a palestinienilor, a resurselor naturale, şi a pieţei de consum palestiniene.

1351226033
Importurile şi exporturile în Palestina sunt complet controlate, restricţionând competiţia cu producătorii israelieni, făcând astfel consumatorii palestinieni  să fie dependenţi de bunurile israeliene. Restricţiile sunt impuse şi în dezvoltarea afacerilor palestiniene, iar toate utilităţile şi serviciile de bază se realizează prin intermediul firmelor israeliene.

Tunelurile ce leagă oraşul Rafah din Egipt cu tabăra de refugiu palestiniană, au devenit o adevărată reţea de susţinere a vieţii. Mâncarea este adusă pe sănii de plastic, iar animalele vii sunt mânate de-a lungul tunelurilor. Sunt aduse prin tuneluri făină, lapte, brânză, ţigări, ulei, pastă de dinţi, generatoare, computere şi încălzitoare. 300-400 de canistre de combustibil folosit pentru gătit sunt aduse în fiecare zi prin intermediul tunelurilor.

Fabricile alimentare, fermele de pui, depozitele de cereale, stocurile de hrană, aproape toată infrastructura şi 230 de fabrici mici au fost distruse în timpul asediului şi a celor 23 de zile de bombardament care au urmat. La acel moment, sute de camioane pline cu provizii de la agenţiile internaţionale erau ţinute în afara zidurilor, gărzile israeliene nepermiţându-le să intre în Gaza.

Este evidentă însă imposibilitatea ca palestinienii să îşi poată reconstrui locuinţele, clădirile guvernamentale, afacerile, fabricile doar prin intermediul tunelurilor.
Va fi necesar ca materia primă pentru construcţii să fie adusă din exterior în Gaza. Cum Israelul controlează cea mai mare parte a zonei de frontieră, toate acestea duc la o singură concluzie: „Israelienii vor fi principalii beneficiari financiari de pe urma lucrărilor de reconstrucţie din Gaza. Ei au bombardat-o şi acum ei vor fi cei care le vor vinde materialele de construcţie pentru a se reconstrui ceea ce ei au bombardat, exact aşa cum a procedat SUA cu Irak”, afirmă Ann Wright.

Programul Statelor Unite: petrolul, dolarul şi datoria externă

În primul rând, dat fiind consumul său uriaş de energie, SUA are nevoie de guverne pro-americane în Irak, Iran şi Afganistan. Aceste ţări deţin poziţii cheie în ceea ce priveşte controlul asupra conductelor de petrol din Orientul Mijlociu. Întreaga planetă a asistat la ceea ce s-a petrecut cu Irakul şi Afganistanul.
SUA domină economia mondială, controlând cursul dolarului
A imprima dolari care rămân în permanenţă în străinătate este ca şi cum Statele Unite şi-ar face gratuit cumpărăturile. Astfel se realizează la momentul actual jumătate din totalul importurilor din Statele Unite. Bineînţeles aceasta face să crească datoria externă, dar cum cererea externă de dolari creşte, Statele Unite nu acordă prea mare atenţie acestui „detaliu”. Astfel, în anul 2006 se ajunsese ca SUA să aibă o datorie de 3.200 miliarde de dolari.

Dacă într-o bună zi lumea se va sătura de acest abuz şi nu va mai dori dolari, supra-oferta de dolari existentă pe piaţă va duce la o cădere dramatică a cursului acestei monede. În caz extrem, dolarul nu va mai valora decât hârtia pe care este tipărit.

Sistemul „cumpărăturilor gratuite” practicat de SUA funcţionează atâta timp cât celelalte state au nevoie de dolari în plus. Această nevoie apare doar atunci când preţul petrolului creşte pe cele două pieţe principale mondiale: International Petroleum Exchange (IPE) din Marea Britanie şi New York Mercantile Exchange (NYMEX) din SUA. De altfel, ambele pieţe sunt controlate tot de către Statele Unite. Cum 85% din comerţul mondial de petrol se desfăşoară în afara Statelor Unite, pentru fiecare dolar în plus de care SUA are nevoie, sunt necesari şapte dolari în afara SUA.

Există şi un al doilea mecanism utilizat pentru a stimula cererea externă de dolari, care la prima vedere pare a fi paradoxal. El implică emiterea de către Rezerva Federală a Statelor Unite de bonuri de tezaur şi vânzarea lor către celelalte state. Acest lucru diminuează cantitatea de dolari din afara SUA, întrucât bonurile respective sunt cumpărate pe dolari care intră în visteria americană. Inevitabil, aceasta duce la micşorarea ofertei de dolari pe piaţa de schimb valutar şi creşterea cursului acestei monede. În acest moment, SUA nu mai are altceva de făcut decât să arunce pe piaţă o nouă cantitate de dolari proaspăt imprimaţi pe care îi vinde la un curs mărit în mod artificial. Îşi asigură astfel un nou ,,sezon” de cumpărături gratuite. De fapt, atâta timp cât cererea de dolari creşte, Statele Unite pot să-şi menţină poziţia de putere.

Între timp însă, cu toate aceste maşinaţiuni financiare, dolarul a devenit vulnerabil. Acest lucru s-a petrecut când unele state au început să refuze să mai cumpere petrol în dolari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s