AMERICA NE VA BECHTELI DIN NOU?

BECHTEL

Inaintea vizitei Asistentului Secretarului de Stat SUA, Victoria Nuland, ambasadorul Hans Klemm a avut unele declaratii interesante si intrigante.

Klemm a afirmat ca Romaniei ii lipseste o viziune pentru viitor, practic, un proiect de tara. Ambasadorul american nu s-a limitat doar la a constata acest lucru, ci a si dat directia :

“Romania este a sasea tara ca numar de populatie din UE. In 20 de ani ar trebui sa devina a sasea cea mai bogata din UE sau sa isi propuna sa devina la fel de bogata ca Franta. Odata fixat un astfel de obiectiv, trebuie canalizate toate energiile pentru indeplinirea lui.”

Afirmatia ambasadorului a trecut destul de neobservata/necomentata, desi e foarte semnificativa. A spune, ca ambasador, ca Romaniei ii lipseste viziunea, inseamna a te substitui presedintelui tarii. Din punct de vedere politic, astfel de obiective majore sunt propuse la alegeri de catre candidatul prezidential si legitimate prin vot.

Un al doilea lucru semnificativ este accentul aproape strident pus pe “prosperitate”. Dupa multe discursuri in care auzeai numai si numai despre anticoruptie si cat de minunat e DNA, acum, oarecum brusc (si tardiv?) a reaparut tema prosperitatii, a “bogatiei”La care americanii nu au contribuit cu nimic, investitiile straine din SUA fiind o gluma in comparatie cu cele germane si austriece

O gluma proasta si paguboasa, daca ne aducem aminte de celebra teapa Bechtel (1,4 miliarde euro pentru 52 km de autostrada, contract niciodata anchetat de DNA) si de maretele planuri ale Chevron de compromitere a terenurilor agrare din Romania.

Apropo de nemti si in paranteza fie spus: dupa vizita lui Ciolos la Berlin, Romania a incheiat un contract de 110 milioane euro cu un consortiu germano-israelian pentru achizitionarea de armament antitanc. 

Revenind la americani, Victoria Nuland, in vizita sa, a facut vorbire despre “echilibrul” ce ar trebui sa existe intr-o societate democratica intre puterea institutiilor de forta si viata privata. Unii comentatori considera ca ar exista chiar si un “efect Nuland” al acestei atitudini in unele decizii legate de procedurile folosite in Republica Procurorilor. Oare?

In aceeasi perioada, in importantul Bloomberg Bussinesweek, apare un interesant material despre “greva semnaturilor” din Romania ca efect al anticoruptiei: Romania Suffers From a ‘Signature Strike’. An anti-bribery campaign is delaying big-ticket projects.

Materialul face o prezentare a activitatii DNA, condus de “agresivul procuror” , adica Laura Codruta Kovesi (o fi de bine sau de rau?), in urma careia s-a ajuns la blocarea a 1,7 miliarde euro de la Banca Europeana de Investitii menite proiectelor majore de infrastructura. Motivul – teama functionarilor publici de a semna orice este legat de gestionarea unor astfel de fonduri ca nu cumva sa se trezeasca, apoi, intr-un dosar instrumentat de DNA.

A se retine faptul ca proiectele de infrastructura sunt de tip parteneriat public-privat. Ele nu constituie investitii directe straine, ci o buna oportunitate de afaceri pentru companiile straine. Cam cum a fost, de pilda, cazul cu vestitele contracte incheiate cu Bechtel sau, de ce nu, Microsoft. 

Asadar, sa asistam, oare, la o schimbare de policy a SUA in privinta Romaniei? O deplasare de la unilateralitatea anticoruptiei la ceva mai mult bussines? Daca da, de ce si cum? Sigur ca o asemenea schimbare ar fi binevenita, pe fond, insa, daca se va limita doar la un semnal discret de a da drumul la semnaturi pe proiecte de infrastructura care sa fie castigate doar de firmele americane, atunci nu am facut nimic. Decat inc-o Bechteleala* de joc la adresa Romaniei.

Nota: Bechteli, Bechteleala: termeni inspirati din comportamentul companiei americane Bechtel.

cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s