Preţuri ca în UE, salarii ca în Brazilia şi India

12314417_1528273540819676_2163397797371034598_o

După ce „tinerii frumoşi şi liberi” şi anul acesta „şi-au luat ţara înapoi”, STRADA a impus un guvern de „tehnocraţi”, mari specialişti „independenţi şi neimplicaţi politic”. Aceştia s-au apucat imediat de treabă pentru a sluji în cel mai înalt grad „interesele naţionale”.

Aşa se face că acum o avem la Finanţe pe doamna Anca Dragu Paliu. Dânsa a lucrat în trecut pentru BNR, FMI şi Comisia Europeană, deci a fost instruită special pentru a sluji în cel mai înalt grad „interesele naţionale”. În consecinţă, una dintre primele măsuri pe care le-a luat domnia sa a fost să anuleze creşterea salariului minim pe economie anunţată de guvernul Ponta.

Mai mult de atât, doamna Dragu ne oferă şi argumente în această privinţă, arătându-ne că cetăţenii din ţări ca Brazilia şi India au salarii mult mai mici ca noi şi cu toate astea muncesc din greu şi nu fac nazuri.

„Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte ştiu, şi alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României“, a declarat Dragu vineri seara, la o întâlnire cu jurnaliştii. Ea a dat exemplul statelor BRICS, care cuprind Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme“. Astfel, salariul minim nu va creşte de la 1 ianuarie, întrucât guvernul nu poate realiza estimarea impactului asupra economiei într-un timp aşa scurt, astfel că majorarea nu este cuprinsă în proiectul de buget pentru anul viitor.

România este de 8 ani membru UE şi în acest scop a acceptat să îi fie distrusă economia, să adopte o legislaţie impusă de Bruxelles şi să renunţe în mare măsură la suveranitatea naţională. Şi vine acum doamna ministru, care a fost ani buni un funcţionar al UE şi ne spune că trebuie să ne comparăm cu ţări din lumea a 3-a, nu cu ţări din uniunea din care facem parte!

În schimb, România este obligată să mărească la fiecare 6 luni preţul la gaze şi la energie electrică, pentru „a se alinia la preţurile europene”! Oare aşa ne-am înţeles, să ne aliniem la preţuri cu UE şi la salarii cu Brazilia şi India?! Ruşine băi, tehnocraţilor!

Făi proasto, de ce ne compari cu Brazilia şi India, noi suntem membri UE!!! Tu ai lucrat pentru ăia de la UE şi FMI şi îi compari pe români cu ţări din lumea a 3-a?!!!

Tehnocrat asta înseamnă: birocrat de Bruxelles, FMI sau BM. Nu există specialist independent. Sau dacă este specialist şi independent, nu va fi numit niciodată în funcţii publice. Birocratii de Bruxelles, ei avand in spate corporatii care doresc profit mare pe spinarea sclavilor.

3 gânduri despre &8222;Preţuri ca în UE, salarii ca în Brazilia şi India&8221;

  1. doamna daga tu ai putea sa te descurci cu doar 800 de lei pe luna sa cresti copii si sa platesti intretinere dara sa lucrezi pt doi lei cum zici cand esti obisnuita doar cu sute de mii de euro mai bine ai demisiona repede

  2. Mult stimata doamna, nu vrei sa lucrii tu pe doi lei pe ora?Sa ai salarul de 1200? Ce zici este buna afacerea?Daca tot vrei schimbare,aceasta este cea mai la indaman.Ar fi cazul sa va fie rusine.Toti vreti sa ne puneti in genunchi sa fim sclavi, iar voua, sa vi se astearna lumea la picioare. Pana cand?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s