Despre controlul populaţiei la nivel internaţional

12301642_727725887359219_1275139745992398900_n

Naţiunile Unite

Organizaţia Naţiunilor Unite a fost înfiinţată la 24 octombrie 1945, de către 51 de ţări, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii. În prezent există 189 de ţări membre, adică aproape toate ţările din lume.

Faptul că Statele Unite au văzut în Naţiunile Unite un mijloc de a promova avortul şi controlul populaţiei în toată lumea a fost ilustrat de aşa-numitul Memorandum Kissinger asupra populaţiei din 1974. Memorandumul 200 de Studii de Securitate Naţională, scris de către Henry Kissinger, sugera că e necesar, în interes strategic, economic şi militar al Statelor Unite să se limiteze creşterea populaţiei din ţările din lumea a treia. În acest scop, raportul propunea un plan de a reduce media familiei în toată lumea la doi copii, până în anul 2000.

Naţiunile Unite şi instituţiile financiare internaţionale au adoptat politici de control al populaţiei.

Conferinţele Naţiunilor Unite

Agendele pro-avort ale multor ţări occidentale pot fi văzute cel mai clar la conferinţele la scară largă ale Naţiunilor Unite, cum ar fi Conferinţa pe populaţie de la Cairo, din 1994, Conferinţa de la Beijing privind femeia din 1995, Conferinţa Cairo+5 din 1999 şi Conferinţa Beijing +5, din 2000. La asemenea conferinţe, se adună diverse organizaţii oculte care fac lobby la delegaţi ca aceştia să susţină o anumită linie. Aceasta s-a întâmplat în mare parte datorită influenţei puternice a delegaţiei SUA, condusă de preşedintele Bill Clinton şi deoarece conferinţa a fost prezidată de şeful celei mai mari organizaţii de planificare din lume International Planned Parenthood Federation (IPPF). Noile reguli au fost menţinute, un an mai târziu, la Conferinţa de la Beijing privind femeia, însă, la întâlnirea de revizuire a Conferinţei de la Beijing (Beijing+5) din 2000, s-a produs o reîntoarcere la vechile reguli.

Efectul acestor schimbări a permis agendei pro-avort să facă paşi importanţi deoarece textul documentelor conferinţelor anterioare ale ONU stabilea baza consensului pentru conferinţele ulterioare. Există deci manevre pro-avort care se impun treptat şi-i pot lua, uneori, pe delegaţii pro-vita pe nepregătite.

Una din problemele cu care se confruntă participanţii pro-vita la ONU care fac lobby este slăbiciunea ţărilor cu tradiţie.

Mai mult decât atât, ţări din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi Irlanda, nu au o voce independentă deoarece ţările UE negociază în bloc. La conferinţa ONU pe problemele HIV/SIDA, ţinută la New York, în iunie 2001, UE, inclusiv Irlanda, a recomandat legalizarea avorturilor „sigure şi legale”.

Organismele Naţiunilor Unite

ONU înseamnă mai mult decât o grupare de 189 de ţări. Aceasta conduce un număr de agenţii specializate, programe şi fonduri, fiecare cu mandate speciale, coordonate prin unul din principalele organisme ale sale. Multe dintre aceste organisme au o agendă deschisă pro-avort, inclusiv Fondul pentru Populaţie al ONU (UNFPA), Fondul pentru copii al ONU (UNICEF), Oficiul înaltului comisariat pentru refugiaţi (UNHCR), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Banca Mondială.

UNFPA, UNICEF, OMS şi Banca Mondială, precum şi Programul pentru Dezvoltare al Naţiunile Unite au fost printre organizaţiile care, împreună cu IPPF (cel mai mare prestator de servicii de avort din lume) s-au angajat să promoveze accesul la avort, în timpul Conferinţei internaţionale din Kenya, din 1987. Participanţii au convenit ca „serviciile de avort legale de bună calitate ar trebui să fie accesibile tuturor femeilor.”

În 1992, „parteneriatul între agenţiile” UNICEF, Banca Mondială, Programul de Dezvoltare al ONU, OMS, UNFPA şi IPPF, precum şi Consiliul pentru Populaţie au propus o „iniţiativă pentru maternitate sigură”, centrată pe legalizarea avortului în cadrul tuturor programelor de sănătate şi maternale, private şi publice în ţările în curs de dezvoltare.” În cadrul parteneriatului, Banca Mondială trebuia să exercite presiune economică şi să ofere fonduri garantate.

UNICEF, în ciuda preocupării sale presupuse pentru drepturile copiilor, este în favoarea programului controlului populaţiei. Richard Jolly, director executiv adjunct la UNICEF la New York, a declarat: „UNICEF a discutat mult despre faptul că acţiunile de a reduce mortalitatea copilului ajută direct la scăderea fertilităţii, dar niciodată n-a spus că ar fi o condiţie suficientă. Mai degrabă o necesitate specifică de spaţiere a naşterilor şi planificare familială a fost remarcată de la începutul anilor ’80… credem că este vulgar din punct de vedere etic pentru unele ţări să nu urmărească atât supravieţuirea copilului, cât şi planificarea familială, în acelaşi timp, când este disponibilă şi metoda de lucru”.

UNICEF permite reţelelor sale să acţioneze ca vehicule majore pentru oferirea medicamentelor abortive, a serviciilor de avort şi sterilizare, promovate de UNFPA, OMS, Banca Mondială şi IPPF. Chiar UNICEF a distribuit milioane de dispozitive intrauterine (DIU) sau sterilete, iar în 1996 şi-a anunţat intenţia de a distribui „contraceptive şi medicamente pentru întreruperea sarcinilor” „unui milion de refugiaţi înfometaţi” la graniţa dintre Ruanda şi Zair.

Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (cunoscut după acronimul englezesc UNFPA – nota trad.) promovează programe de control al populaţiei în ţările în curs de dezvoltare. În ciuda asigurărilor date de acest organism că nu ar promova avortul, el distribuie pilule abortive „de-a doua zi” şi dispozitive intrauterine. În timpul conflictelor din Bosnia, UNFPA a distribuit refugiaţilor set-uri ce conţineau aparatură pentru avort şi medicamente abortive. Reacţia UNFPA la cutremurul care a devastat El Salvador, la începutul anului 2001, a fost să paraşuteze sinistraţilor aşa-numitele „kit-uri pentru sănătatea reproducerii”, ce conţineau pilule de-a doua zi şi dispozitive intrauterine.

UNHCR promovează o agendă radicală a avortului şi a controlului populaţiei în taberele de refugiaţi. Într-un manual de utilizare în taberele de refugiaţi, elaborat de UNHCR împreună cu UNFPA, şi revizuit în 1999, se sublinia că „dacă o tabără de refugiaţi are o populaţie de peste 10.000 de oameni, aceasta trebuie să aibă în interiorul său o unitate pentru evacuare uterină pentru a soluţiona complicaţiile avorturilor nesigure.”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) de asemenea încurajează disponibilitatea unităţilor de avort în taberele de refugiaţi. Într-un document realizat de statele OMS se arată că taberele de refugiaţi „trebuie să ofere servicii de avort prin aspirare la alegere” şi să „înfiinţeze servicii de specialitate pentru stadii mai avansate ale sarcinii”, acolo unde avortul este legal. OMS a realizat testarea atât a pilulelor abortive „de-a doua zi”.

Presiunea exercitată

Presiunea exercitată de grupurile de lobby pro-avort pentru a defini accesul la avort (sau „avortul sigur”, cum preferă să-l prezinte) ca drept al omului, a dus la o presiune suplimentară exercitată de către ţările ONU asupra ţărilor cu legi restrictive ale avortului. În iulie 2001, de exemplu, Comisia pentru Drepturile Omului a Naţiunilor Unite, la încheierea Sesiunii a 72-a, a dat indicaţii Guatemalei să garanteze femeilor accesul legal la avort şi să ofere femeilor însărcinate „informaţiile şi mijloacele necesare pentru a li se garanta aceste drepturi”. Aceasta s-a întâmplat în ciuda faptului că Articolul 3 din Constituţia Guatemalei „garantează şi protejează viaţa umană din momentul concepţiei”.

Alte presiuni internaţionale

Cea mai mare organizaţie internaţională neguvernamentală care promovează şi oferă servicii de avort este International Planned Parenthood Federation (IPPF) [27] (Federaţia Internaţională pentru Planificare Familială, care este reprezentată în România de către Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS) – n0ta trad.). IPPF este o federaţie internaţională de asociaţii autonome de planificare familială, care funcţionează în peste 180 de ţări, inclusiv Asociaţia de Planificare Familială din Marea Britanie şi Asociaţia de Planificare Familială din Irlanda de Nord. Aceasta a fost înfiinţată la Bombay, în 1952, şi are sediul, în prezent, la Londra. Este înregistrată în Marea Britanie ca organizaţie de caritate.

Printre scopurile precizate ale IPPF, se află promovarea „sănătăţii reproducerii şi sexuale pentru toţi”. Carta IPPF privind drepturile sexuale şi reproductive arată foarte clar că acesta implică acces facil la avort. IPPF a declarat că „acolo unde sunt legale, serviciile de bună calitate a avortului trebuie făcute uşor disponibile tuturor femeilor.” Totuşi, IPPF nu încetează să promoveze legalizarea avortului. Într-un pliant de-al lor din 1984 se sublinia: „Asociaţiile de planificare familială … nu trebuie să se folosească de absenţa legii sau de existenţa unei legi nefavorabile (adică pro-vita) ca să-şi justifice pasivitatea. Acţiunile în afara legii şi chiar încălcarea ei fac parte din procesul de stimulare a schimbării.”

IPPF a devenit un finanţator major al politicii de control al populaţiei de un copil pe familie. Fondurile IPPF către Asociaţia de Planificare Familială au crescut în decursul anilor. IPPF lucrează împreună cu agenţiile pro-avort ale Naţiunilor Unite. În martie 2001, Thoraya Obaid, director adjunct al UNFPA şi Ingar Brueggemann, director general al IPPF, s-au întâlnit la Londra, publicând, după aceasta o declaraţie comună în care au menţionat „munca complementară” a celor două organizaţii.

Guvernul britanic a fost unul dintre finanţatorii şi susţinătorii cei mai importanţi ai IPPF. În 1993, acesta a acordat organizaţiei 7,5 milioane de lire sterline, iar în 1997, Regatul Unit al Marii Britanii a fost cel de-al treilea mare finanţator al IPPF.

Un alt mare prestator de servicii de avort şi promotor al avorturilor, care are sediul în Marea Britanie este Marie Stopes International (MSI). Această organizaţie duce campanii active pentru accesul mai facil la avort şi la scară largă şi este membră a Coaliţiei Voice for Choice, care militează pentru o liberalizare în continuare a legilor avortului în Marea Britanie şi extinderea acestora către Irlanda de Nord.

Dr Marie Stopes a deschis prima clinică de planificare familială din lume ln Londra, la 17 martie 1921. Iar astăzi MSI UK este cel mai mare prestator privat ale aşa-numitor servicii de planificare familială din Marea Britanie. Aceste servicii includ avortul şi oferirea de metode abortive de control al naşterilor. MSI recunoaşte că oferă servicii de avort în Albania, India, România, Africa de Sud şi Vietnam. MSI oferă servicii de control al naşterilor, care includ sterilete, precum şi pilule abortive, cum este contracepţia de urgenţă.

La fel de mult, alte organizaţii multi-naţionale, personalităţi marcante contribuie la exercitarea presiunilor internaţionale pro-avort. În Statele Unite, de exemplu, Hillary Clinton, fosta prima doamnă a SUA, acum senator american, s-a oferit să se folosească de poziţia sa pentru a susţine campaniile de liberalizare a legii avorturilor în Brazilia.
În mai 2000, ea sublinia: „Intenţionez să reprezint opinia şi votul sisţinătorilor mei şi să fiu de partea dreptului femeii de a alege [un avort].”

Geri Halliwell, fostă membră a grupului Spice Girls, acum cunoscută cântăreaţă solo, este un alt exemplu. Ea a fost numită drept ambasador de bună-credinţă al UNFPA, în 1998, pentru a promova necesitatea aşa-numitei „sănătăţi a reproducerii” în toată lumea. Pe lângă multe proiecte la care a participat, ea a fost desemnată de MSI să meargă în turnee cu programe MSI, în Filipine. Unul dintre cele mai recente proiecte ale sale a fost lansarea unui site pe reţeaua de Internet, destinat tinerilor sub 16 ani, care oferă informaţii de avort.

Controlul populaţiei la nivel internaţional

Într-o mare măsură, filozofia controlului populaţiei îşi are rădăcinile într-un text scris acum 200 de ani de către economistul T.R. Malthus (1766-1834), întitulat Eseu despre populaţie (1798). În lucrarea sa, Malthus susţinea că rasa umană tinde să se reproducă în progresie geometrică (2, 4, 8 …), în timp ce resursele alimentare cresc în ordine aritmetică (1, 2, 3 …). Astfel, pe măsură ce populaţia creşte, se va produce o scădere al produsului mediu pe cap de locuitor, ceea ce va face să crească mizeria, care, eventual, ar putea genera foamete şi războaie.

În ciuda faptului că modelele matematice ale lui Malthus, pe care le folosea pentru a reprezenta creşterea populaţiei şi a producţiei alimentare, s-au dovedit a fi false, şi deşi, în reeditarea de mai târziu a acestui eseu, Malthus a repudiat teoria sa iniţială simplistă, susţinătorii controlului populaţiei au continuat să promoveze punctele de vedere de început ale lui Malthus şi alte preziceri la fel de nefondate.

Malthusianiştii moderni promovează o serie de pretenţii fără nici un temei despre consecinţele creşterii populaţiei, care ar duce, dacă nu este ţinută sub control, la foamete, catastrofe naturale şi epuizarea resurselor naturale.

Cu toate acestea, în toată lumea, producţia de hrană depăşeşte creşterea populaţiei sporirea producţiei alimentare din ultimele decenii a depăşit resursele disponibile de cultivare a produselor agroalimentare.

Argumentul că o creştere a populaţiei globului va duce la nivele mai mari ale emanaţiilor cu efect de seră şi la o încălzire globală nu a fost dovedit, şi există mulţi alţi factori care trebuie luaţi în calcul.

Unii susţinători ai controlului populaţiei afirmă că sporirea populaţiei va duce la epuizarea resurselor naturale.

Motivul real al celor care susţin controlul populaţiei este să menţină acelaşi echilibru de putere. Aceasta a fost demonstrat clar de către Henry Kissinger în National Security Study Memorandum 200, în 1974,şi apoi, subliniat de către Dr. Charles Ravenholt, director al oficiului pentru populaţie al USAID, în 1979: „Controlul populaţiei este necesar pentru a menţine o funcţionare normală a intereselor comerciale ale Statelor Unite în toată lumea. Fără a încerca să ajutăm acele ţări în dezvoltarea lor economică şi socială, lumea s-ar revolta împotriva prezenţei comerciale a SUA. Elementul obligatoriu este interesul propriu. Dacă explozia populaţiei continuă fără nici un control, aceasta poate duce la asemenea condiţii economice dezastruoase care vor genera revoluţii. Iar revoluţiile reprezintă ultimul lucru benefic pentru interesele Statelor Unite.”

Avortul este principalul instrument al susţinătorilor controlului populaţiei. După deciziile Curţii Supreme de Justiţie a SUA din 1973, care au declarat dreptul constituţional la avort, unul din judecătorii care au fost de acord cu aceasta a descris avortul ca fiind „o soluţie rezonabilă de control al populaţiei.” UNFPA este unul dintre cei mai importanţi promotori ai avortului chimic şi chirurgical din ţările în curs de dezvoltare.

Un alt instrument vital al programelor de control al populaţiei este elementul de impunere. Mulţi dintre părinţii fondatori ai controlului modern al populaţiei şi-au exprimat foarte clar susţinerea faţă de controlul guvernului al procesului de reproducere. Paul Ehrlich,de exemplu, susţinea metode obligatorii de control al populaţiei, dacă eşuau metodele voluntare, iar Garret Hardin susţinea că „ libertatea de a reproduce este intolerabilă”. Kingsley Davis scria: „Se pot aduce argumente că supra-reproducerea – creşterea a peste 4 copii – este o crimă gravă şi trebuie scoasă în afara legii.” Politica de control al populaţiei privind un singur copil pe familie implică avortul impus, folosirea pe larg şi obligatorie a dispozitivelor intrauterine şi a diverse mecanisme abortive, precum şi un sistem de penalizări financiare grave pentru cei care încalcă legea.

Julia Alvarez, ambasadorul Republicii Dominicane la Naţiunile Unite a expus natura adevărată a controlului populaţiei, atunci când şi-a prezentat raportul la Conferinţa ONU despre populaţie, în 1998, Comisia organizaţiilor neguvernamentale pe populaţie şi dezvoltare. Descrisă fiind ca o eroină feministă, veterana ONU a şocat reprezentanţii a peste 30 ONG-uri de elită, implicate în promovarea controlului populaţiei, atunci când a criticat dur activitatea acestora, avertizând că proiectele lor erau motivate din punct de vedere rasial şi constituiau un pericol pentru femeile în vârstă. Explicând cum a început implicarea Naţiunilor Unite în controlul populaţiei, în 1974, la prima conferinţă mondială pe populaţie, şi cum a fost îndreptată chiar de la bun început deliberat asupra ţărilor sărace şi de culoare, cum ar fi chiar ţara sa de baştină, ambasadoarea Alvarez a declarat că politica a împovărat extrem de mult femeile în vârstă din ţările din lumea a treia , care nu mai pot să se bazeze pe sprijinul copiilor lor, aşa cum se obişnuia înainte.

In doar citeva decenii mari corporatii, fundatii si societati filantropice americane au devenit virful de lance al controlul polulatiei in tarile “necivilizate.” Unele dintre ele exista si astazi, printre ele Fundatia Ford si Fundatia Rockefeller. In plus, acestea au promovat inca de la inceput controlul populatiei si in rindul populatiei de culoare din SUA. Modul principal prin care controlul populatiei s-a manifestat de atunci pina astazi a fost avortul, o practica inumana care astazi isi cere un loc de frunte printre „drepturile fundamentale ale omului”. Romania, si ea, s-a alaturat acestei miscari rusinoase si inumane.

Curentele ideologice care s-au coagulat si manifestat de atunci incoace si care astazi fac front comun in promovarea si globalizarea controlului populatiei au ca obiectiv comun reducerea drastica a populatiei planetei. Aceste ideologii promoveaza notiuni, idei, si practici sociale si sexuale care inhiba procreerea umana, printre ele: (1) eliminarea casatoriei si a familiei; (2) eliminarea aspectului procreativ al relatiilor intime; (3) eutanasia; (4) homosexualitatea si promiscuitatea sexuala; (5) sinuciderea asistata; (6) contraceptivele; (7) planificarea familiala; (8) avortul; (9) notiunile eugeniste; (10) transhumanismul; (11) secularismul; (12) ecologismul radical; (13) sterilizarea in masa; (14) justificarea genocidului impotriva fetitelor nenascute; etc.

Controlul populaţiei a fost una din politicile strâmbe, începând cu anii 60, impusă atât de ţări mici, ca România, cât şi de guvernele marilor puteri occidentale, cu precădere SUA. Astăzi, se vede că, după atâtea experimente, sprijinirea forţată a creşterii populaţiei, ca şi a micşorării ei, nu poate aduce decât mari suferinţe oamenilor.

Când producătorul steriletului, numit „Dalkon Shield” (AH Robbins Corporation), a fost dat în judecată de nenumărate ori pentru infecţiile pe care le cauza femeilor, acesta le-a vândut pe toate, în vrac, către USAID, la jumătate de preţ. Peste 440.000 de femei din 42 de ţări, cu precădere sărace, le-au folosit, înainte de retragerea sa de pe piaţă, în 1975. Steriletul „Dalkon Shield” presupunea o inserţie dureroasă şi un risc ridicat de zgârieturi sau perforări uterine, un risc ridicat al bolii inflamatorii pelvine, al sarcinii ectopice şi risc major pentru diferite infecţii.

În saga tristă despre planificarea familială din lumea a treia, femeile, în special cele vulnerabile, aflate în recuperare după naşteri dureroase, erau, de multe ori, forţate să accepte ligatura tubară, adică sterilizare. Acestor situaţii li se alătură alta la fel de gravă: personalul nemedical avea permisiunea de a oferi contraceptive fără nici un fel de prescripţie. Moaşele analfabete au fost învăţate să insereze sterilete, iar medicii au învăţat să simplifice în continuare şi să accelereze procedurile de sterilizare. S-a ajuns până acolo încât să se susţină că, având în vedere rata ridicată a mortalităţii materne în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, metodele contraceptive riscante chiar, imperfect administrate, ar putea salva vieţi.

Astăzi, se ştie că în spatele acestei mişcări internaţionale de control al populaţiei s-au aflat cei mai cunoscuţi industriaşi de la mijlocul secolului al XX-lea din SUA, ca Rockefeller, Ford, Gamble, Packard şi McCormick, „oameni de bine”. Aceştia, cu zeci de ani înainte ca guvernul ţării lor să acorde ajutoare pentru dezvoltarea ţărilor străine, în paralel cu susţinerea controlului populaţiei, au oferit sume imense de bani pentru „menţinerea calităţii vieţii”, calitate ce putea fi pusă în pericol, cum susţineau ei, prin suprapopulare. Magnaţii marilor industrii erau îngrijoraţi de „valul creşterii oamenilor de culoare”, în restul lumii.

Raportul NSSM 200 (National Security Study Memorandum 200), documentul care a fost moşit de Henry Kissinger, în 1974, şi care a marcat debutul oficial al guvernului american pe frontul controlului populaţiei. În acest raport se sublinia că securitatea naţională a SUA era ameninţată de creşterea populaţiei în lume. Astfel, controlul populaţiei a fost considerat de americani drept o armă în „războiul rece”. Rezultatul imediat a fost o creştere uriaşă a cheltuielilor SUA şi a aliaţilor lor pentru controlul populaţiei. Erau vizate zeci de ţări din lume, în special cele vulnerabile la revolte (cum ar fi Thailanda) sau cele care erau depozitare de metale preţioase (cu precădere partea de sud a Africii). În acest fel, milioane şi milioane de dolari ai SUA au alimentat – şi continuă să alimenteze – prin ajutoarele pentru dezvoltare programele de control al naşterii.

Politicile de după anii ’90

Astfel, limbajul mişcării controlului populaţiei s-a schimbat, dar scopul ei a rămas acelaşi: fără a spune în mod direct, aceste programe conving naţiuni întregi să se sinucidă demografic. Toţi aceşti termeni şi expresii – fie că e vorba de „eugenie”, de „controlul naşterii”, de „planificare familială”, de „îngrijirea mamei şi copilului”, de „sănătatea maternă şi a copilului” sau, şi mai nou, „populaţia, sănătatea şi mediul” – nu ascund decât acţiuni înşelătoare.

În România de astăzi, din păcate, nu se ştie mai nimic despre controlul populaţiei, adică despre politicile de reducere a populaţiei. Când Ceauşescu impunea legea împotriva avorturilor în România, în 1966, în aceeaşi perioadă, în Occident, în SUA cu precădere, se vorbea pe larg despre „iresponsabilitatea” celor care aduc pe lume prea mulţi copii. Şi de la guvernele marilor puteri politice până la marile trusturi ale industriilor medicale, alimentate de organizaţii internaţionale filantropice, căutau frenetic posibilităţi şi mijloace de a reduce numărul copiilor. Aşa a apărut şi s-a răspândit rapid mitul suprapopulării Globului sau al epuizării resurselor. Tot atunci, în Occident, se citea, cu respiraţia întretăiată, la nivel de masă, best-sellerul „Bomba demografică” (1968), de Paul Ehrlich. Puţin mai târziu, în 1974, SUA au început să utilizeze, în mod oficial, prin USAID, pârghia ajutoarelor externe pentru ţările din lumea a treia, în funcţie de felul cum adoptau ele programele de planificare familială.

În ambele cazuri – şi-n România, şi-n ţările occidentale – se vede limpede în viaţa privată a oamenilor, care au fost consideraţi simple cifre ce trebuiau crescute sau scăzute, după cum cereau politicile. Ambele politici demografice nu au adus decât suferinţă oamenilor.

Puţini oameni cunosc, probabil, că, în 1952, India a fost prima dintre ţările mai puţin dezvoltate care au adoptat o politică de control al populaţiei, fiind mult încurajată de către Statele Unite şi alte puteri mondiale. În anii 1960, preşedintele SUA Lyndon Johnson a creditat cu ajutoare alimentare India, ajutoare ce vizau cauza planificării familiei în perioada când această ţară a avut recolte foarte proaste, creând astfel stimulente pentru programul de sterilizare. Stimulentele pot exercita, în mod subtil, presiune asupra populaţiei, chiar şi în cele mai bune perioade din punct de vedere economic. Dar atunci când indienii subzistau cu mai puţin de 900 de calorii pe zi, iar acceptarea steriletelor sau a sterilizării însemna să mori sau nu de foame, evident că stimulentele oferite au fost cel puţin cinice şi sfidătoare. Ministrul sănătăţii şi planificării familiale din India recunoştea: „Numărul mare de sterilizări şi inserţii a steriletelor, în perioada 1967-1968, s-a datorat condiţiilor de secetă”. În cele din urmă, stimulente mai multe şi mai sofisticate, ca biciclete, aparate de radio cu tranzistor ş.a., au fost folosite pentru a mitui populaţia rurală indiană să accepte sterilizarea.

Sub Indira Gandhi, la mijlocul anilor ’70, sterilizarea a devenit o condiţie nu numai pentru alocarea de loturi de pământ, dar pentru apa necesară irigaţiei, electricitate, cartele pentru raţii alimentare, licenţe pentru ricşă, îngrijirea medicală sau pentru creşterea salariului şi promovarea la locul de muncă. Toată lumea, de la oficialii guvernamentali la conductorii de tren şi poliţişti, primea câte o „cotă” pentru acceptarea programului de sterilizare.

Oficialii Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) şi ai Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială (IPPF) nu au încetat să-l sprijine – la urma urmei, ambele organizaţii avuseseră anterior o implicare masivă în programele forţate.

Abuzurile controlului asupra populaţiei

Guvernul Statelor Unite a acordat ajutor contingent ţărilor Lumii a Treia care au adoptat planurile de control asupra populaţiei, iar când au primit rapoarte privitoare la abuz, n-au luat nici o măsură. Grupuri şi indivizi secreţi, începând cu Fundaţia Ford şi sfârşind cu cei de la Rockefellers, au oferit sume mari de bani pentru a reduce populaţia ţărilor în curs de dezvoltare.

Suprapopularea este un mit. Acest mit a provocat abuzuri ale drepturilor omului in intreaga lume, controlul fortat al populatiei, practici medicale interzise si atacuri indreptate catre minoritati si femei.

Zeci de milioane de dolari acordați pentru propaganda avortului la nivel internațional. Fundațiile magnaților Ford, Gates, Buffet sau Packard – „campioane”

Deși avortul nu face parte dintre drepturile omului recunoscute la nivel internațional, iar guvernele au libertatea de a alege singure politicile în domeniul demografic, anual, fundațiile globaliste internaționale pompează sume colosale pentru promovarea atât a avortului cât și a controlului populației.

Acestea sunt concluziile pe care le extrag dintr-un studiu inedit, care analizează finanțarea din surse private pentru „drepturile reproductive”. (Promovarea drepturilor omului: stadiul programelor de finanțare ale fundațiilor la nivel mondial) realizat de International Human Rights Funders Group (Grupul internațional al finanțatorilor pentru drepturile omului) menționează organizațiile de lobby pro-avort ca primind 23 de milioane USD din totalul de 1,2 miliarde USD oferiți ca granturi pentru protecția drepturilor omului în anul 2010.

Human Rights Watch – unul din promotorii la nivel internațional ai avortului, care consideră că „Negarea dreptului unei femei însărcinate de a lua o decizie independentă privind avortul violează sau amenință o largă paletă de drepturi ale omului” – a fost cel mai important beneficiar, cu 2,8 milioane de dolari primiți în 2010 de la donatorii analizați în studiu. National Abortion Federation (Federația națională a practicienilor de avort) din SUA este al doilea beneficiar după mărimea fondurilor primite, iar organizația secular-ateistă American Civil Liberties Union a fost a treia pe listă, primind „doar” 21,7 milioane de dolari.

Fundația Ford s-a dovedit a fi cel mai mare contribuabil, oferind 159,9 milioane USD în granturi, urmată de Open Society Foundation (Fundația pentru o Societate Deschisă) a lui George Soros, cu 140 de milioane USD. Aceasta din urmă a oferit cel mai mare număr de granturi, 1218. Atlantic Philanthropies, creată de omul de afaceri Chuck Feeney, a fost al treilea donator cu „doar” 48,2 milioane.

Cea mai mare parte dintre fonduri – 69%, adică 830 de milioane USD – a fost oferită organizațiilor cu sediul în SUA pentru a susține și promova „drepturile reproductive ale femeii de a asigura acces la servicii de sănătate și pentru a proteja drepturile diferitelor populații identificate pe criteriu de identitate”. O cincime din finanțări au fost acordate pentru activitate „în alte țări, regiuni, sau la nivel global”.

Prin contrast, doar 9% au ajuns în Africa subsahariană, una din cele mai sărace zone ale lumii, din care doar 2/3 au fost acordate direct ONG-urilor cu sedii în această regiune, unde drepturile și nevoile de bază reale ale femeii continuă să fie negate.

Studiul împarte granturile în 10 categorii, incluzând Integritate individuală; Libertate și Securitate – teme pentru care s-a oferit cea mai mare „felie” de bani, 36%; Sănătate, Drepturi sexuale și reproductive; Drepturi sociale și culturale; Acces la justiție/egalitate în fața legii; Drepturi la muncă și Lupta contra violenței. Aplicațiile au fost separate în 8 zone regionale de interes, cu 3 grupuri de populație desemnate a primi atenție specială: persoane cu dizabilități, femei și fete și (evident!) „minorități sexuale”.

Tematica „Drepturi sexuale și reproductive” include promovarea avortului și este descrisă ca „Susținerea dreptului la o alegeri reproductive informate și voluntare și la libertatea expresiei sexuale. Include dreptul la accesarea sănătății reproductive, inclusiv planificare familială, controlul nașterilor și avort legal și sigur.”

Pentru promovarea acestora au fost acordate 103,4 milioane USD, însă și alte categorii de finanțare includ ținte similare.

Iată lista donatorilor de vârf:

Fundația Susan Thompson Buffett – 37,9 milioane
Fundația Ford – 14,7 milioane
Fundația Huber – 13,1 milioane
Fundația ONU – 5,3 milioane
Fundația David și Lucile Packard – 4,4 milioane
Fundația William și Flora Hewlett – 3,7 milioane
Programul „Vanguard Charitable Endowment” – 2,4 milioane
Fundația John și Catherine MacArthur – 2,2 milioane

O notă distinctă: pentru cel mai important business de avort din lume, organizația americană International Planned Parenthood Federation (Federația Internațională de Planificare Familială, fondată de rasista și eugenista Margaret Sanger; filiala românească fiind Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală) studiul menționează doar câteva granturi, din care două au fost date pentru „activități de advocacy în susținerea drepturilor sexuale și reproductive.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s