Lui Iohannis i se rupe de România

11988665_989168164459418_3531062272276700574_n

Lui Iohannis i se rupe de România. Cere salariu de 5000 de euro și taxe mari pentru români

Lui Santa Klaus de Sibiu i se cam rupe de români și de România. Odată văzut cu sacii în căruță, Iohannis începe să toace banii românilor, să se lăfăie în lux și să-și plimbe soția peste tot prin lume, evident pe spinarea și portofelul românilor.

Iohannis vrea pentru el salariu uriaș, privilegii și lux, iar pentru români taxe și biruri cât mai mari. Că așa e în democrație, președintele cu ștaif cu cheltuială mare se ține.

În 12 luni de stat la Cotroceni, stimabilul Președinte care prostea românii în campanie cu texte gen ”România lucrului bine făcut” și ”Fapte.Nu vorbe”, își urmărește doar propriul interes.

De când este președinte, Iohannis a reușit să-și pună în cap atât românii din țară cât și pe cei din Diaspora. A respins Codul Silvic la ”recomandarea” austriecilor pentru ca aceștia să poată toca în voie pădurile din România, a cheltuit două milioane de euro pe modernizarea Vilei Lac 3 în care urmează să se mute și mai nou își dorește taxe mari pentru români.

Dacă pentru el își dorește avion privat de 40 de milioane de euro, elicopter, private charter și limuzină blindată de 120.000 de euro, toate plătite de români, pentru cetățenii acestei țări, Iohannis își dorește doar taxe mari, cât mai mari. Iohannis a refuzat să promulge codul fiscal prin care TVA se reducea la 19%, dispărea taxa pe stâlp și supra acciza la carburanți.

În 12 luni, Iohannis a tocat peste 400,000 de euro pe deplasări în străinătate. Nu e săptămână să nu plece în deplasare cu Prima Doamnă. Ba la mare, ba la munte, ba la Sibiu, ba prin țările calde.

Aroganța lui Iohannis este în creștere de la o lună la alta. Stimabilul Președinte tace și face doar ce vrea el. Vorbește dacă are chef și cu cine are chef. Nu se consultă, blamează la fel ca și Băsescu,o laudă pe Kovesi și pe Livia Stanciu și își pune oamenii de încredere în funcții cheie. Adică îi reactivează pe băsiști.

Pe zi ce trece, Iohannis copiază tot mai mult comportamentul lui Băsescu. Respinge legi doar pentru a face jocurile PNL. Arată că are și el patalama caselor și vilelor cât mai luxoase și mai somptuoase.

Iohannis are chef doar de plimbări oficiale, să se simtă important, să se lăfăie în vilele lui Ceaușescu, să nu facă niciun fel de economie și să beneficieze de toate condițiile care i le poate oferi statul român.

În schimb, când vine vorba să se țină de cuvânt și să facă ce a promis în campanie, Iohannis se face că plouă și mai apoi dă vina pe Parlament. Și-a dat mâna cu DNA ca să-l curețe pe Ponta ca să-și poată instala un guvern al LUI. Așa cum a ales să se exprime. De parcă se află în Republica Federală Iohanistă în care el, Regele Neamț își numește Guvernul SĂU.

În realitate, Klaus Iohannis este doar un grandoman arogant și infatuat care habar nu are cu ce se mănâncă funcția de președinte de țară și că trebuie să nu fii opulent și sfidător la adresa propriului popor.

Klaus Iohannis, nu doar vorbește puțin și greu, se consultă în același sens. Deși la bază este profesor, fiind și inspector școlar în județul Sibiu, stimabilul Președinte s-a declarat ȘOCAT că elevii învață în școli care nu au avize sanitare.

Soluția găsită de Președinte la toate aceste neajunsuri din educație? Consultări cu toată lumea, dar timp de doi ani de zile, adică în ritm de melc.

Așadar, elevi, învățați liniștiți căci Santa Klaus se consultă doi ani de zile pentru tine.

Iohannis promulgă legi doar care ard la buzunar românul de rând.

Klaus Iohannis, îmbogățit peste noapte, cu banii din meditații la fizică, a fost prins cu banii la saltea, nedeclarați la Fisc. Mai exact, potrivit unei anchete, neamțul de la Sibiu a dosit de FISC, 115.000 de euro ca să nu plătească taxe și impozite. Pentru că acum e Președinte, autoritățile statului de drept au sistat ancheta până la finalizarea mandatului.

Prea dreptul și prea cinstitul Klaus Iohannis a fost prins cu mâța în sac. Președintele nu și-a declarat la Fisc suma de 115.000 de euro obținută din chiriile încasate de la cele șase case luate cu acte false.

Înainte de 2010, actualul președinte al României a declarat venituri din chirii mult mai mici. În prezent, Klaus Iohannis declară că el și soția sa obțin venituri anuale din chirii în valoare de 228.132 lei (aproximativ 50.500 de euro).

Această sumă se regăsește în declarația de avere pe care Iohannis a depus-o, la începutul lui 2015, la secretariatul Administrației Prezidențiale.

Aceeași sumă, fără măcar o abatere de 1 leu, a fost consemnată, monoton, în toate declarațiile de avere pe care Iohannis le-a depus la Primăria Sibiu în perioada 2010 – 2014.

Așadar stimabilul Președinte Iohannis nu s-a rezumat doar la a ”intermedia” adopții de copii român către canadieni și la meditații la fizivă, nedeclarate la Fisc, și mai apoi să își cumpere case cu acte false, a făcut și evaziune fiscală. Că deh, avea nevoie să strângă bani mulți că era sărac lipit pământului și avea mulți copii de crescut. Acum, lunar domnul Iohannis încasează de la românii care ”și-au luat țara înapoi”, 5000 de euro.

În primele luni de mandat, Iohannis a vizitat Germania, Franța, Spania, Serbia, Croația, Austria, Polonia și de două ori în Italia. La toate aceste vizite se adaugă și deplasările de las reuniunile Consiliului European la Bruxelles.

Iohannis vrea si avion personal, elicopter și o mașină de 120.000 de euro, S-Klasse. Mașina a fost achiziționată de SPP.

Și pentru că nu i-au mai ajuns banii de deplasări, Digi Mobil și Digi TV i-au sponsorizat deplasarea lui Iohannis din Spania.

Klaus Iohannis se opune introducerii pensiilor speciale pentru senatori și deputați. Președintele României a retrimis, în Parlament, pentru reexaminare prevederea din Statutului deputaţilor şi senatorilor referitoare la acordarea unei “indemnizaţii pentru limita de vârstă” actualilor şi foştilor parlamentari.

În ultima zi de premier interimar al României, Gabriel Oprea a anunțat că Guvernul a decis să tripleze salariile Președintelui României, premierului, șefei Înaltei Curți, șefului Senatului, șefului Camerei Deputaților dar și șefilor serviciilor secrete. Majorarea salariilor pentru cele 48 de categorii de demnitari a fost efectuată prin ordonanță de urgență.

Klaus Iohannis este bolnav de putere. După ce a spus că vrea Guvernul SĂU, nu al României, majoritate în Parlament, și după ce și-a pus omul la SRI, pe liberalul cu nume de neamț, Eduard Hellvig, acum, Santa Klaus vrea șef la SIE, tot un liberal vopsit prin procedeul băsismului, pe Mihai Răzvan Unguent.

Pas cu Pas, Klaus Iohannis reface camarila băsistă la cârma României, dovedind tot mai clar cine e tătucul lui.

Dacă Băsescu a fost de acord să ”împartă” serviciile secrete cu Opoziția, numindu-l în 2007 pe Mihai Răzvan Ungureanu de la Putere și pe George Maior de la Opoziție, Klaus Iohannis pune șefi la SIE și SRI doar din rândurile PNL. Dovedind astfel că își dorește să dețină toată puterea în România.

Atât de mult a căutat stimabilul și inegalabilul Klaus Iohannis, încât l-a găsit bun de SIE tot pe Mihai Răzvan Unguent, sluga lui Băsescu.

Mihai Răzvan Unguent cel care s-a făcut remarcat în perioada de 78 de zile cât a for prim ministru prin voia lui Băsescu, doar pentru că a cheltuit din bugetul statului român 10 miliarde de lei pe vită kobe, parfumuri și creme scumpe.

MRUnguent a jignit și românii care erau îngropați de nămeți, spunându-le că sunt nesimțiți că nu ies din casă să-și dea zăpada și așteaptă Armata.

Tot MRUnguent a grăit cuvinte grele spunând că în România educația NU este un drept și un cadou subvenționat.

După ce a bifat recordul de a fi avut cel mai scurt mandat de premier din istoria României, MRU s-a dus la PDL să lingă clanțele spunându-le membrilor portocalii: Fiți Ungurenii mei!!!

Și-a făcut partid prin cumpărarea ”Forța Civică” de la pușcăriașul Nati Meir. Și după ce a dat-o în gard la parlamentarele din 2012, a fuzionat repede cu PDL iar în 2014 a intrat din nou în PNL, prin ușa PDL, după ce Blaga și Antonescu au bătut palma pentru fuziune.

Și după ce și-au luat țara înapoi, băsiștii își iau și SIE înapoi. Astfel că Pas cu Pas, toți băsiștii cu greutate revin pe cai mari în România, prin binecuvântarea lui Santa Klaus!!!

Deși mimează o aparentă neutralitate politică și alt stil de președinte, Klaus Iohannis începe să-și dea arama pe față și să imite comportamentul și discursul fostului președinte Băsescu.

La fel ca și Băsescu, Santa Klaus atacă virulent, cu fiecare ocazie. Dă ordine și dispoziții Parlamentului, ce și cum să voteze. Spune că are încredere în instituțiile statului de drepți, gen Înalta Curte și DNA.

Și Băsescu spunea că vrea un Guvern al său și cerea anticipate. Adică are același discurs ca și Traian Băsescu.

Fostul șef al Serviciului Român de Informații, George Maior, a fost numit prin decret, de către Iohannis, în funcția de Ambasador al României în USA. Tot Iohannis l-a numit pe jurnalistul Emil Hurezeanu în funcția de Ambasador al României în Germania.

Pe 27 ianuarie 2015, George Maior a demisionat din funcția de director al Serviciului Român de Informații.

Iohannis a semnat 10 decrete de rechemare din funcția de ambasador și a semnat alte 14 decrete de numire în funcție.

Mihnea Motoc a fost rechemat de la UE și pus ambasador în locul lui Jinga, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

În timp ce Ion Jinga a fost numit Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU

Iată lista decretelor semnate de Preşedintele României, Klaus Iohannis:

a) Rechemări
•Dl. Mihnea Ioan Motoc, ambasador, Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
•Dl. Iulian Buga, ambasador în SUA
•Dna Maria Ciobanu, ambasador, Şeful Misiunii României pe lângă Oficiul ONU Geneva
•Dna Silvia Davidoiu, ambasador în Republica Austria
•Dna Daniela Grigore Gîtman, ambasador în Republica Cehă
•Dl. Bogdan Mazuru, ambasador în Republica Franceză şi în Principatul Monaco
•Dl . Ion Jinga, ambasador în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
•Dl. Nicolae Manolescu Apolzan, ambasador, Delegat permanent pe lângă UNESCO
•Dna Răduţa Matache, ambasador în Regatul Suediei
•Dna Simona Miculescu, ambasador, Reprezentant permanent la ONU- New York

b) Numiri
•Dl. Mihnea Ioan Motoc, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
•Dl. Bogdan Mazuru, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Austria
•Dl. Emil Hurezeanu, ambasador extraordinar şi plenipotențiar în Republica Federală Germania
•Dna Luminiţa Teodora Odobescu, ambasador, Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
•Dl. Cristian George Maior, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA
•Dl. Adrian Cosmin Vieriţă, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU Geneva
•Dna Carmen Liliana Podgorean, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Argentina şi Republica Paraguay
•Dl. Iulian Buga, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Suediei
•Dl. Mihai Constantin Coman, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Arabiei Saudite
•Dl. Constantin Mihail Grigorie, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Cehă
•Dl. Adrian Mihai Cioroianu, ambasador, Delegat permanent pe lângă UNESCO
•Dl. Ion Jinga, ambasador, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU
•Dl. Viorel Moşanu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Belarus
•Dl. Adrian Davidoiu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Norvegiei

Cosmin Grancea – exclusivnews.ro

Iohannis are acum ”Guvernul Său”. Ciolos guvernează România cu un program de 13 pagini

Cu un program de guvernare schițat pe 13 pagini, în stil de compunere de clasa a patra, Guvernul Cioloș a primit unda verde de la senatori și deputați pentru a guverna România.

Klaus Iohannis este în sfârșit fericit. După ce Curtea de Apel Brașov l-a lăsat fără casa care-i aducea anual 30,000 de euro, Președintele României poate răsufla ușurat. Și-a văzut visul cu ochii, are în sfârșit ”Guvernul Său”.

Guvernul de ”tehnocrați” încropit pe genunchi de Dacian Cioloș, cu sprijinul PNL și al lui Iohannis, e mai degrabă un Guvern de birocrați.

Strada a cerut altă clasă politică, alt Guvern, dar tinerii români dornici de schimbare au uitat să precizeze și faptul că ”tehnocrații” să fie în mod real specialiști pe domeniul lor de activitate și nu racolați pe criterii de ”PILE, CUNOȘTINȚE ȘI RELAȚII”.

Din păcate, Guvernul Cioloș nu este ceea ce a cerut strada în urmă cu zece zile. Noul guvern numit ”tehnocrat”, este defapt un compromis politic făcut de PNL și PSD, prin care ambele partide au de câștigat.

Limitat în timp și spațiu, căci are durată doar până în decembrie 2016 și că nu are o susținere clară politică pe tot ”programul de guvernare”, cabinetul Cioloș nu va reuși să facă mare brânză în România.

Va fi o nouă amăgire, o nouă perioadă de agonie în structurile de conducere ale statului, timp în care PNL și PSD, în umbră, își ascut săbiile pentru confruntarea electorală din 2016.

Doar 13 pagini de program de guvernare a putut schița stimabilul fost comisar european, Dacian Cioloș. Nu știu dacă numărul paginilor a fost pur întâmplător, sau doar până la pagina 13 i-a ajuns cerneala și inspirația. Însă de obicei numărul 13 e asimilat cu ”Ghinion”.

Dacă Dacian Cioloș și Iohannis vor să ne convingă pe noi românii că acest Guvern este unul serios, venind cu un program de guvernare ”povestit” în 13 pagini, se înșeală amarnic.

Cioloș a început cu stângul această construcție guvernamentală, propunând la Ministerul Justiției pe ”stimabila” Cristina Guseth. Doar presiunea mediatică a făcut ca România să nu se afle în situația penibilă de a avea drept Ministru al Justiției o electronistă care habar nu are să lege două cuvinte în fața Comisiei Juridice. Stimabila doamnă Guseth, prietenă la cataramă cu procuroarea comunistă Monica Macovei, și săgeata lui Soros în România, s-a umplut de penibil în fața Comisiei Juridice din Parlament, dovedind cât de ”competentă” este în ale Justiției.

Un lucru este cert, să nu avem prea mari așteptări de la acest guvern de tehnocrați, căci s-ar putea să suferim o dezamăgire cruntă. În funcție de cum va juca Cioloș, și pe muzica cui, mandatul său se poate încheia în decembrie 2016 sau …mai devreme.

Ne vom convinge în perioada imediat următoare, noi românii, ale cui interese poartă noul Guvern de ”tehnocrați”, racolați din toate partidele și structurile birocratice naționale și europene.

Cosmin Grancea

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s