Când o barcă ia apă, ştim că problema este apa. Dar problema nu este atât la apă- care face ceea ce legile fizicii îi cer să facă: să încerce să umple toate spaţiile accesibile.
Problema este la barcă, care trebuie să aibă nişte defecţiuni, găuri, fisuri, care o fac să se umple cu apă şi, Doamne fereşte! să se scufunde.
Aşa şi cu criza pe care Occidentul o înfruntă acum. Problema este Islamul, desigur. Dar, în acelaşi timp, problema este undeva la barca Occidentului.
Mulţi est-europeni se raportează la Occident după o paradigmă de foarte mult timp depăşită. „Occidentul” nostru este o însăilare de memorii colective antebelice, Hollywood văzut la televizor, propagandă Europa Liberă şi frustrare cauzată de mizeria socialismului real pe care a trebuit să îl suportăm 50 de ani.
Însă atunci când vorbim de Occident, când e să ne integrăm (şi am făcut-o deja) în Occident, acel Occident este definit altfel decât ne imaginam noi. Occidentul real s-a născut în anii 60 ai secolului trecut. Occidentul real este copilul lui 1968.
Noi nu am fost de faţă la naşterea lui şi am aflat despre el doar ce ne spunea Europa Liberă.
El s-a născut în urma unui boom al bunăstării economice- cel al anilor 50, fiind conceput de o generaţie care nu trăise altfel decât în cultura bunăstării.
Toate valorile sale stau sub cu totul alt semn decât ne imaginăm noi.
Întâi de toate este anti-creştin. Pentru prima dată în ultimii 1400 de ani, Europa a rejectat Creştinismul. Şi a făcut-o nu doar oficial- prin asumarea secularismului ca doctrină oficială a tuturor statelor şi refuzul categoric al Uniunii Europene de a recunoaşte chiar şi simbolic vreun merit Creştinismului pentru civilizaţia europeană, ci şi la nivelul societăţii.
Nicicând în ultimii 1400 de ani, Europa nu a fost mai puţin interesată de Creştinism, iar Bisericile europene nu au fost în mai mare defensivă.
Occidentul este multiculturalist- sentimentul responsabilităţii civilizaţiei occidentale faţă de lume, care a dus la apariţia marilor imperii coloniale din veacul al XIX-lea (al căror rol civilizator nici nu poate fi pus în discuţie, dar acesta este un alt subiect), determină Occidentul să îşi asume acum un alt tip de responsabilitate- cel al unei vine presupuse.
De aici tiermondismul şi toată văicăreala auto-acuzatoare pe care o auzim în mediile formatorilor de opinie occidentali.
Occidentul a suspendat morala creştină.
Puţină lume ştie că uciderea copiilor prin avort este un „drept” dobândit foarte recent- acum vreo 50 de ani (în Franţa, în 1974, de exemplu). Această abominaţie a fost acceptată în Occident ca fiind asociată cu eliberarea moravurilor sexuale. Totul din punct de vedere sexual (mai puţin pedofilia- deşi şi acolo există un efort constant de „emancipare”) a fost acceptat în Europa ca parte firească a libertăţii.
De aici şi liberalizarea drogurilor- proces în plină desfăşurare în Occident.
Occidentul a renunţat la cultura tradiţională. Decadenţa artei a fost însă şi un bun impuls pentru decadenţa culturii. Chiar şi snobismul şi-a pierdut din standardele sale….
Occidentul nu mai este de mult timp capitalist. Este politic dependent de o filosofie socialistă- paternalistă, menită să încerce să asigure bunăstare chiar şi acolo unde nu se mai poate. Economia este prosperă pe bule de săpun ficţionale- precum jocurile bursiere şi pe o mult fardată politică neocolonială.
Statul naţional este puternic subminat peste tot în Occident şi democraţia devine tot mai mult o ficţiune. Să aduc aminte faptul că Uniunea Europeană este condusă de o Comisie care nu este aleasă şi nu are nicio legitimitate democratică, că ultimul tratat constituţional ueuropean nu a fost validat de cetăţenii Uniunii? Sunt lucruri care trebuiesc repetate pentru a se vedea că UE- partea europeană a Occidentului, este străină de democraţie.
Cetăţeanul devine tot mai mult doar subiectul unor politici protecţioniste care sunt din ce în ce mai liberticide , Statul, sau Uniunea, sau „societatea civilă”- concept menit să dea o legitimitate unei reţele oengistice foarte coerente ideologic, ştiu se ocupă de toate aspectele vieţii cetăţeanului, pentru sănătatea şi bunăstarea acestuia.Şi nu o fac rău- dovadă că societăţi întregi sunt efectiv paralizate de atâta bunăstare.
Cetăţeanului i se cere, în schimb. tot mai puţină implicare civică şi politică. În cazul în care insistă, acesta este dresat încă din anii şcolii să acţioneze civic doar pe teme agreate ideologic în Occident- cum ar fi temele ecologiste, lupta pentru emanciparea câte unei noi minorităţi sexuale şi nenumărate solidarizări cu diverse cauze de peste tot prin lume.
Pe de altă parte, nu se poate să nu se observe la nivelul tuturor societăţilor occidentale o nevoie disperată de personalizare a tuturor speranţelor- pe fondul teologico-politic al ateismului ca stare de fapt, ce caracterizează Occidentul, şi al depolitizării societăţii.
Un mesia este aşteptat. Şi diverse proiecţii ale lui: de la Obama în SUA, până la Iohannis în România, beneficiază de explozii spontane de virilitate civică (e drept, ejaculări precoce, dar….).
Consecinţele contează şi ele pentru a putea contura imaginea Occidentului- o societate care face sex cât nu au făcut înaintaşii săi milenii înainte, dar care este în plină prăbuşire demografică.
O societate care citeşte mai mult decât toate generaţiile de dinainte şi are politici sociale extravagante chiar, pentru a încuraja studiile academice, dar ale cărei standarde şi gusturi intelectuale sunt mult sub nivelul Occidentului din veacul al XIX-lea, chiar.
O societate de consum, care digeră cea mai mare parte din resursele lumii, dar în acelaşi timp e maniacă cu ecologismul şi tiermondismul. Ajunge chiar să stingă o oră pe an becul în semn de solidaritate cu „mama natură”:
Un Occident obez, lipsit de voinţă, îmbătrânit, care este obligat să se confrunte cu un Islam zvelt, viu, fanatic şi sângeros.
Cine va profita?
Sunt doar două scenarii posibile:
Cel mai plauzibil, după mine, este – o inevitabilă victorie a Occidentului, dar care va duce Occidentul într-o mai puternică masificare ideologică şi….apariţia acestui mesia.
Cel mai puţin plauzibil: musulmanii să câştige războiul lor şi să ajungem la o societate europeană controlată de valori islamice.
Viitorul ne va spune. Şi viitorul se pare că e mult mai aproape decât ne închipuiam chiar şi acum o lună de zile.
searchnewsglobal.wordpress.com 