Somnul societății naște monștrii societății civile!

Freedom-House-270x180

Freedom House este un institut de cercetare cu sediul în Washington, D.C. finanțat de către guvernul american, al cărui principal obiectiv este promovarea democrației liberale în lume.
Cristina Guseth a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti, în 1983.
În perioada decembrie 1991 – noiembrie 1997, a fost director de programe la Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă. Aici a deţinut mai multe funcţii, de la coordonator de programe la director de programe şi membru al Consiliului Executiv (1995-1996). A coordonat o gamă largă de programe şi de proiecte în diferite domenii, precum media, administraţie publică, educaţie (studii sociale şi politice), integrarea europeană şi societatea civilă, însumând un buget de peste 4 milioane de dolari americani.

thumbnail.php
În 1994, Cristina Guseth a organizat primele dezbateri despre integrarea europeană, împreună cu Center for European Policy Studies, Ministerul de Externe şi Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti.
Între 2005 şi 2007, Cristina Guseth a condus departamentul pentru relaţia cu presa (media relations project manager) pentru Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, perioadă în care s-a ocupat de strategii de comunicare, relaţia cu presa, organizarea de evenimente media, training-uri, seminarii, organizarea de competiţii jurnalistice, briefing-uri de presă, interviuri pentru comisarii europeni.
Cristina Guseth director Freedom House Romania, cea propusa pentru functia de ministru al justitiei declara in 2012:

„A fost o mineriada in plan juridic, altfel spus o incercare de lovitura de stat pusa la cale de catre guvernul USL. Prin ordonanate de urgenta s-a incercat limitarea competentei Curtii Constitutionale, au fost decapitate institutiile democratice (Senatul, Camera Deputatilor, Avocatul Poporului etc.), a fost trecut Monitorul Oficial in subordinea Guvernului, au fost taiate parghiile prin care functioneaza statul de drept si sistemul de echilibru si control reciproc intre institutiile statului.
Lovitura de stat a esuat pentru ca, in pofida presiunilor uriase, institutiile statului au rezistat. In pofida amenintarilor la care au fost supusi unii judecatori, Curtea Constitutionala a invalidat deciziile Guvernului USL.
Mineriada a fost declansata de condamnarea lui Adrian Nastase, care a produs un adevarat cutremur in randul politicienilor cu risc penal. Scopul acestei incercari de lovitura de stat a fost aservirea justitiei si blocarea dosarelor de inalta coruptie”.

Gandeste Romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s