NOII CAINI DE PAZA AI PUTERII

propaganda_1

“Cainii de paza ai democratiei” – asa se alinta jurnalistii cand vor sa evoce importanta presei pentru existenta unui regim. Si asa si este – teoretic. Presa ar trebui sa fie mediul care permite exprimare opiniilor alternative, contestatare, care dezvaluie abuzuri si se constituie in tribuna pentru grupurile sociale defavorizate, marginalizate. Teoretic. Practic, presa mainstream a devenit un caine de paza al Puterii, al ordinii stabilite. Caini de paza care sunt asmutiti impotriva unor grupuri sociale, razlete, care trebuie sa cada victime unor politici, care linseaza, la ordin, si reduc la tacere, vocile alternative, independente, incomode.

Boala e lunga, deci grea, si moartea sigura. Inca din 1932, scriitorul francez Paul Nizan infatisa problema in eseul Cainii de paza, atacand filosofii si intelectualii care, sub pretextul activitatii culturale, se transformasera, de fapt, in gardieni ai ordinii stabilite. Cu cativa ani inainte, in 1927, Julien Benda amendase Tradarea intelectualilor, acuzand faptul ca intelectualii, ce ar fi trebuit sa furnizeze un exercitiu de gandire critic, rational, al treburilor publice, devenisera apologeti ai doctrinelor irationale, ai doctrinelor de putere.

Mai nou, tema a fost “revizitata” intr-un documentar ce a facut furori in spatiul francez. Noii caini de paza este un film documentar realizat de Gilles Balbastre si Yannick Kergoat in 2012, inspirat de eseul scris de Nizan, care exploreaza critic legaturile complice dintre mass-media franceza si Putere (in sens larg, atat politic, cat si economic).

Documentarul pleaca de la constatarea ca marile grupuri media apartin unor trusturi economice care sunt legate intim de puterea politica. Cainii de garda sunt, astfel, jurnalisti, editorialisti, formatori de opinie care, sub titlul excelentei si al deontologiei, exercita, de fapt, rolul unor misionari ai puterii: misionari ai “pietei libere”, ai ordinii sociale neoliberale, ai intereselor multinationalelor. Astfel, in documentar sunt demascati jurnalisti si lideri de opinie celebri care fac servicii de PR pentru presedinti de stat, sefi de corporatii, eurocrati.

O arma folosita des de cei mai combatanti dintre ei este linsajul verbal. Toate acestea, sa nu uitam, venind din partea unora care in imaginea publica au faima unor “independenti”, mimeaza libertatea de exprimare si pluralismul opiniilor. Documentarul trateaza cazul francez. Deosebit de interesant si deloc original este si cazul romanesc. Directori de televiziuni, realizatori sau lideri de opinie celebri au migrat de la o televiziune la alta, schimband taberele politice, uneori, intr-un mod ametitor. O singura constanta: sa fie cainii de paza ai Puterii. Nu conteaza neaparat a cui putere, ci a Puterii ca mecanism de subordonare, control si exploatare a unei populatii de pe un teritoriu clar delimitat.

Caini de paza ai Puterii reale, cea care poate unge sau mazili chiar si presedinti de stat. Un exemplu edificator ne este oferit de Adrian Sarbu si Cristian Tudor Popescu. Ambii, in 1990, au fost piese de rezistenta ale angrenajului mediatico-politic ce a asigurat stabilitatea noii puteri iliesciene-feseniste, cu vadite tendinte filo-moscovite sau, macar, cu tendinte de “democratie originala”.

Nu conteaza ca era Iliescu la varf, ca erau neocomunistii in control. Conta ca vantul puterii reale batea dinspre acel regim si acel regim anume era “destinat” sa conduca Romania postcomunista.

Asa se face ca Sarbu si CTP au fost mari aparatori ai unei puteri care a trimis minerii asupra protestatarilor anticomunisti si de certa orientare occidentala din Piata Universitatii.

Asa se explica faptul ca Andrei Plesu, cu adevarat un stralucit eseist si om de cultura, a fost ministru in acelasi regim, scriind critic despre… dezbinarea produsa de fenomenul Piata Universitatii tocmai in ziarul fesenist “Adevarul”, in zilele Mineriadei.

Asa se face ca filosoful Gabriel Liiceanu a fost cadorisit (tocmai de catre prietenul sau, atunci ministru) cu cea mai importanta editura din Romania postcomunista, care va forma mentalitatea intelectualilor romani. Si, in fine, asa se face ca politologul Vladimir Tismaneanu era un promotor in America al regimului iliescian, dupa cum a aratat atat de convingator Mircea Platon.

Oameni de media, de cultura, voci credibile. Enumerarea nu este, evident, exhaustiva si, pana la urma, numele nu sunt esentiale, ci rolul, functia acestora in sistemul de putere. Acesti reprezentanti ai lumii culturale si jurnalistice au fost unii dintre cei mai importanti caini de paza ai puterii postcomuniste.

In prezent, cainii de paza servesc regimul aflat astazi in directia vantului, in directia Puterii reale: regimul basescian, “justitiar”, de stricta dependenta euro-atlantica. Cu Basescu aflat in varf, insa ca element trecator. Cu pilonii “Justitiei independente”, adica bazat pe doctrina procuroristica a culpabilitatii din oficiu a romanilor, “corupti”, “analfabeti”, “primitivi”. Adica… “altfel”.

Se observa, insa, o diferenta in ceea ce priveste metoda de control social. Regimul iliescian controla societatea prin “liniste”. Consens, uniune nationala – nu erau “valori” pe care ar fi cautat sa le impuna regimul iliescian, ci o metoda de control, de eliminare a vocilor disidente (culpabile ca sfasie unitatea si ca sunt conflictuale).

Regimul basescian controleaza societatea, in schimb, prin conflict. Prin escaladarea urii si a tensiunii sociale, prin alimentarea propagandei celei mai belicoase, prin amplificarea crizelor, prin aplicarea principiului dezbina si stapaneste, prin polarizarea ireductibila intre “ai nostri” si “restul”, prin culpabilizarea si linsarea “tintelor” (persoane sau grupuri sociale), prin elaborarea “listelor negre”, in general, printr-o strategie prin care e absolut imposibila ajungerea la un numitor comun, la un cadru general acceptat care sa garanteze o rezonabilitate publica a opiniilor si politicilor. Invinge cine are urletul mai strapungator, cine are, de fapt, Puterea reala in spate. Ceilalti? Sa piara, sa fie exclusi din spatiul public!

Strategia basesciana este cea a razboiului continuu si a nevoii permanente de dusman. Politica e un razboi (si nu invers, cum e normal), iar adversarul trebuie sa fie un dusman (Patapievici facea demult apologia “razboiului” schmittian). Mediaticul e si el un razboi, chiar daca informational. De aceea tara arata astazi ca in regim de razboi si ca o natie sub ocupatie.

Aceste strategii de putere ravasesc intregul corp social al natiunii si se reproduc in toate straturile sale. Marii dulai de paza au peste tot maidanezi de pripas care sunt asmutiti, la nivelul lor, impotriva celor care… deviaza de la “linie”. Sunt cainii de paza ai puterii, oamenii cheie care asigura ordinea si disciplina in tara, care acopera abuzurile, care isi linseaza adversarii, care compromit libertatea de exprimare si gandirea critica. Sunt cei care (re)educa romanii pentru a fi obedienti noilor stapani si corporatiilor. Nu este vorba de convingeri, de viziuni diferite, de valori, nici macar de partizanat politic. Ci de o stricta dependenta de nucleul real de putere. Este un fenomen de putere, nu unul ideologic. Vae victis, cum zice latinul… Sau, “indrazniti”…?

PS: Documentarul francez (disponibil mai sus cu subtitrare in engleza, deocamdata) este realmente interesant si prezinta o situatie, similara, in unele puncte, cu cazul romanesc. Structurile mediatice sunt detinute de cateva mari corporatii (dar spre deosebire de cazul nostru, aceste corporatii sunt strict franceze!). Toate sunt abonate la contracte guvernamentale si sunt legate intim de puterea politica – fie de dreapta, fie de stanga. Vedetele jurnalistice ale trusturilor mediatice nu au nicio jena in a peria si a slavi patronatul, live si cu seful ca invitat de onoare in platou. Altii au tarife fixe in schimbul carora presteaza servicii de PR catre orice companie interesata. Desigur, astfel de contractari nu sunt publice, iar publicul crede ca jurnalistii isi fac doar datoria de a “informa“.

Se admite chiar “normalitatea” cenzurii si auto-cenzurii. Din punct de vedere socio-economic, jurnalistii, patronatul si politicienii fac parte, de fapt, din aceeasi lume. “Puterea reala” este puterea capitalului. In ecuatie intervin si celebrii experti. Aceiasi, in numar de aproximativ 30, care se plimba de la o televiziune la alta (suna cunoscut?). Toti predica aceeasi mantra, reductibila la aproximativ 15 cuvinte cheie: capitalism, piata, globalizare, liberalizare, reforma, europenizare. Evident, expertii sunt prezentati in studiourile TV cu functiile lor de specialitate (economisti, profesori), nu si cu pozitiile lor ocupate in cadrul unor companii financiare. Nu care cumva sa fie public conflictul de interese.

Ciudat, si poporul francez pare ca sufera de o forma de “primitivism”: nu prea vibreaza la discursul liberalizarii, este prea atasat de statul francez. Deci, trebuie “educat”, trebuie sa i se “explice”, iar jurnalistii devin “evanghelisti” ai modelului neoliberal, deplangand, totodata, rezistenta francezilor la “schimbare”, “reforma”. Printre starurile media si experti se regasesc si figurile care joaca rolul “rebelilor”, care, in realitate, se dau pe brazda, se aliniaza, speculand in propriul folos si al puterii aura lor de “nonconformisti”. In cuvintele cuiva, “sistemul respinge pe oricine nu poate digera”, deci o reala atitudine de rebeliune nu isi gaseste locul in aceasta structura mediatica.

Pluralismul opiniilor, care, conform doctrinei capitaliste, este rezultatul competitiei intre mai multe trusturi media, este, in realitate, doar o aparenta: aceiasi jurnalisti si oameni de media se plimba dintr-o parte in alta, fiind purtatori de cuvant ai aceleasi “Puteri reale“. In schimb, din cauza logicii capitaliste, informarea devine o operatie de manufactura care trebuie sa produca “bunuri” standard, de larg consum si cu putine costuri. Aceste bunuri sunt “stirile”, si cele mai “profitabile” dintre ele sunt cele legate de siguranta cetateanului: traim intr-o lume nesigura, plina de hoti si ucigasi, si trebuie sa ni se repete mereu asta.

Statistic, se observa ca ponderea stirilor despre violenta a crescut exponential, iar cazurile de pedofilie si alte crime oribile sunt acoperite exhaustiv de TV si ziare. Evenimentele si fenomenele sociale si economice (tratate, altfel, dogmatic si monocrom), sunt abandonate, iar atentia se focalizeaza pe delicventa, droguri, imigratie. Atitudinea fata de problemele sociale denota elitism. Unul din invitatii documentarului spune:

“Jurnalistii, prezentatorii se comporta ca niste elite. Gandesc si se comporta ca niste elite care sunt deasupra poporului si sunt insarcinati cu educarea acestuia. Iar a educa poporul inseamna, evident, a-l face sa taca (a impune pacea sociala) si sa accepte nedreptatea sociala”.

Un altul arata:

“clasa sociala a muncitorilor este, pentru acestia, ca o rezervatie indiana.”

Oamenii din josul scarii sociale trebuie sa-si stie locul si sa li se arate mereu care e acesta…

cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s