Tinerii frumosi, ati invins. aveti o tara ca afara. Tinerii sunt incredibil de naivi pentru că nu identifică problemele reale

USA_EU_FTA
Generația tânără și frustrată, care nu știe ce vrea de fapt, nu văd procesul colonizării României de către europeni și americani. Si nici nu mai trebuie să vorbesc despre faptul că ei sunt cei care propagă la noi în țară toate mizeriile morale pe care le produce Occidentul. In țările „civilizate” din Vest, acestea s-au implementat demult și este doar o chestiune de timp până când vor ajunge TOATE și la noi, iar aici includ printre altele: legalizarea căsătoriei între homosexuali, legalizarea avorturilor, legalizarea drogurilor, sinuciderile asistate, apariția cluburilor private dedicate perversiunilor sexuale, încurajarea studenților de a se filma în ipostaze indecente ca metodă de a face bani ușor, tineret pus să se umilească singur și să se dezumanizeze prin activități ca datul pantalonilor jos. Eu îmi doresc ca România să rupă orice legătură cu Uniunea Europeană și NATO, creațiile Vestului, pârghiile de înrobire a națiunilor „mărunte”. Uniunea Europeană ne-a presat să ne sabotăm singuri capacitatea de producție, agricultura și industria, și să ajungem piața ei de desfacere.

NATO a dat șansa unor români, probabil aduși în disperare din cauza sărăciei induse, să se înroleze drept mercenari în Orientul Mijlociu și să moară pentru interesele americanilor, în contextul unor crize tot de aceștia pornite. NATO a provocat Rusia la conflict și dacă s-ar ajunge într-adevăr acolo, românii ar deveni carne de tun, fiind oricum abandonați de către falșii lor prieteni, de care românii trebuie cu orice preț să se debaraseze cât mai curând posibil. Tinerii, dacă tot își doresc o țară a lor și nu vor să se mute în străinătate, atunci să se zbată ca să își scoată patria din ghearele Occidentului, nu să o împingă acolo. Occidentul nu ne tratează ca pe un egal, ci doar ca pe o sursă de mână de lucru ieftină și de asemenea va încerca prin orice mijloace ca să pună mâna pe aurul nostru, care am înțeles că încă ar fi printre cele mai bogate zăcăminte de acest fel de pe glob, în ciuda faptului că toate imperiile care au cotropit regiunea Ardealului, au extras cât au putut de mult timp de aproape 2000 de ani.

In concluzie, sunt rezervat în a spune dacă România se îndreaptă într-o direcție bună. Tind să cred că nu! Este nevoie de o schimbare și sunt de acord că nu mai putem continua ca până acum, dar să terminăm definitiv cu statutul curent de colonie occidentală, să începem să vorbim din nou o limbă românească curată.

Moisă Bogdan-Ioan

Sunteti multumiti românii cu un guvern cu un prim ministru care se va inchina Comunitatii Europene si FMI ? Va multumim tineri atotstiutori .

Politicienii sunt alesi si manevrați de UE/SUA. Daca cineva din ei nu este ascultator, pai se creaza conditiile demisiei sale.

Un indiciu asupra celor care vor îndrăzni să promoveze interesele economiei românești a fost dat, chiar la București, de o persoană de rang înalt a administrației SUA. Bruce Andrews, adjunctul Secretarului pentru Comerţ al SUA, venea în mai la București și avertiza că „se ridică un val de protecţionism şi naţionalism digital prin care guvernele creează legi şi politici în favoarea industriilor naţionale”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s