Planurile „Iluminaţilor” de a organiza revoluţii

1illuminati625x300

Vom aţâţa în Europa contradicţii individuale şi naţionale, rasiale şi religioase, astfel ca statele să nu mai găsească punţi de înţelegere între ele. Nici un stat creştin nu va căpăta sprijin adevărat din partea noastră, a Iluminaţilor. Fiecare resort în stat să aibă o funcţie importantă şi bine definită, astfel ca prin provocarea de perturbări într-un resort, să poată fi stagnat întregul sistem statal.

Preşedinţii de stat vor fi aleşi de noi, din rândul celor care ne dau ascultare. Fiecare dintre ei trebuie să aibă câte un punct negru, vulnerabil în trecut, pentru ca să putem exercita presiuni asupra lor, spre a putea da legilor sensul dorit de noi şi pentru a putea modifica constituţiile. Dându-i preşedintelui drepturi depline, ca şi dreptul de a declara război, vom căpăta influenţă asupra armatei.

Pe aceia din guvern care încă nu au fost recrutaţi dintre noi, îi vom invita politicos să primească alte însărcinări, misiuni onorifice, spre a-i abate de la treburile statului. Vom corupe înalţii funcţionari ca să sporească datoriile externe ale statului, spre a deveni sclavii datornici ai băncilor noastre. Vom provoca crize economice prin speculaţii de bursă, pentru a distruge puterea monedei. Moneda trebuie să fie atotstăpânitoare în industrie şi comerţ.

Societatea spre care tindem să fie alcătuită, în afară de noi, dintr-o mână de milionari ce depind de noi, din poliţie şi soldaţi, iar în rest din cetăţeni lipsiţi de avere. Prin introducerea dreptului de vot general şi individual, vom instaura supremaţia absolută a maselor. Prin propagarea dreptului de a dispune de sine însuşi al fiecărui individ, vom diminua importanţa familiei şi valoarea ei educativă. Printr-o educaţie bazată pe principii false, ideologii mincinoase, vom face ca tineretul să fie indus în eroare, uşor de condus şi depravat.

Întemeierea cât mai multor organizaţii cu nume diferite, ademenirea cât mai multora în loji publice au ca sop să le arunce la cât mai mulţi nisip în ochi.
Prin toate metodele expuse, naţiunile vor fi silite să cedeze Iluminaţilor dominaţia lumii.

Noul guvern mondial va trebui să apară ca patronul şi binefăcătorul popoarelor. Dacă un popor se opune, trebuie mobilizaţi vecinii şi instigaţi la o acţiune armată.”

Iluminaţii din Bavaria a fost fondată în 1776 sub faţada unei organizaţii politice care avea ca scop oficial declarat „eliminarea condiţiilor negative din societate pentru a le reda oamenilor o viaţă fericită şi normală” – stabilirea unei societăţi utopice, în care va fi abolită proprietatea privată.

Fondatorul său este Adam Weishaupt, un evreu convertit la catolicism care a fost educat într-o mănăstire iezuită şi a devenit apoi profesor universitar. Jan Van Helsing afirmă în lucrarea sa „Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” că cel care a „comandat” înfiinţarea acestei societăţi secrete a fost de fapt bancherul Rotschild care l-a contactat pe Weishaupt în 1770 şi l-a însărcinat cu fondarea acestui ordin secret. Printre altele, chiar denumirea aleasă viza crearea unei confuzii pentru a arunca praf în ochii celor care cercetau existenţa şi activitatea grupului secret al aşa-zişilor „Iluminaţi” care conduc din umbră planeta şi societatea umană şi se consideră „elita” umanităţii.

Ca majoritatea societăţilor secrete, şi aceasta avea o organizare ierarhică strictă alcătuită din 13 grade. Numai cei care se dovedeau capabili să păstreze intacte secretele unui anumit nivel puteau accede la următorul. Ne putem reprezenta această structură şi ca pe nişte cercuri concentrice, ascesiunea ierarhică fiind echivalentă cu accederea la un cerc aflat mai aproape de interiorul organizaţiei. Cei aflaţi pe treptele de jos sau la exterior nici nu ştiau de existenţa unor grade superioare.

Iluminaţii Bavarezi au împrumutat mult de la iezuiţi: sistemul de a spiona şi de a face rapoarte, testarea slăbiciunilor membrilor, tactica de defăimare. Weishaupt a reuşit să atragă multe personalităţi marcante din Bavaria (actualmente cea mai mare provincie în Germania) în organizaţia sa; se spune că şi Mozart şi Goethe s-au numărat printre membri.

Descoperirea planurilor secrete de creare a Noii Ordini Mondiale a dus la închiderea organizaţiei

Pe 17 iulie 1782 a avut loc Congresul de la Wilhelmsbad, unde Iluminaţii Bavarezi au creat o alianţă cu masonii din lojile engleze şi franceze. Ce s-a discutat la acest Congres a fost ţinut în foarte mare secret. De exemplu, o personalitate a epocii, contele Virieu, mason care a participat la acest Congres, îi împărtăşea unui prieten: „Nu pot să-ţi dezvălui ce s-a hotărât la acest congres. Pot numai să-ţi spun că este mult mai grav decât crezi tu. Conspiraţia care s-a pus aici în mişcare este atât de perfect organizată încât nu e scăpare pentru biserică.”

În 1997, în Spania, s-a înfiinţat o organizaţie de tip masonic care susţine că este continuatoarea tradiţiei „Iluminaţilor din Bavaria”.

Jan van Helsing: Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX

Cine citeşte această carte va înţelege exact cum este condusă din umbră lumea şi către ce anume este condusă. Ştiu că nu o va citi nimeni şi nici nu o va descărca. Dar totuşi, eu îmi fac datoria să o postez.

http://www.stopthecrime.net/Henry-Makow–Illuminati–-%282008%29.PDF

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s