Închinarea la porţi străine reprezintă un lucru bine făcut ?!

11745699_669171349881340_1768002663143887080_n

Între noi fie vorba, această lozincă reprezintă dorinţa secretă a românilor, sătui de debandada existentă în structurile statului, în societate, în viaţa de zi cu zi. Pentru că o viaţă dusă în absenţa unor reguli stricte, sub influenţa hazardului şi a legii junglei a ajuns de nesuportat. Delăsarea şi ignoranţa din spatele principiului „Las’ că merge şi aşa” stau la baza funcţionării unui stat corupt şi indolent cu cetăţenii săi. Stat în care doar jaful sistematic şi închinarea la porţi străine reprezintă un lucru bine făcut.

Poate că această dorinţă secretă a românilor i-a făcut pe mulţi dintre ei să creadă în lozinca lui Johannis şi să-l voteze masiv pe 16 noiembrie, încât acesta să devină noul preşedinte al României. Un preşedinte neamţ care să aducă ordinea şi disciplina necesare pentru ca România să devină ţara lucrului bine făcut. Fireşte, acel lucru bine făcut în administraţie şi în societate, pentru ca viaţa cetăţenilor să fie în sfârşit una mai bună. Însă cum de la dorinţă la realitate este cale lungă, să vedem ce au obţinut românii de fapt.

Primul lucru vizibil: în spatele lui herr Johannis rânjesc satisfăcuţi Blaga, Videanu, Flutur şi marele tartor-Băsescu. Gaşca portocalie care zbiară din toţi rărunchii că „şi-a luat ţara înapoi”. Pentru a o jefui mai departe. Lucru bine făcut? Ja, mein herr !

O Românie la remorca Germaniei. Unde pădurile ţării, „aurul verde” sunt defrişate în mod barbar pentru a asigura la preţ de nimic masa lemnoasă brută necesară industriei germane de mobilă pentru a-şi realiza exportul în valoare de 9,1 mld euro anual. Unde o fabrică de rulmenţi(cea din Braşov) ce exporta rulmenţi marca URB a fost distrusă pentru a face loc companiei Schefler. Unde capacităţi industriale din Sibiu, Sebeş, Cugir, Orăştie care exportau produse româneşti au fost înlocuite cu ceva fabrici nemţeşti, care nu pentru România lucrează!

Aceste relaţii economice sunt rezervate exclusiv Germaniei, naturlich! Românii trebuie doar să furnizeze pentru Germania sclavii care să facă menaj, să spele WC-uri, să facă salahorie şi igiena la bătrâni! Lucru bine făcut? Ja, mein herr !

Fireşte, se menţine în acelaşi timp statutul de colonie americană al României. Se consolidează „instituţiile statului de drept”, releul prin care voinţa Washingtonului dictează direct şi necondiţionat pe plaiurile mioritice. Poate de aceea nici nu mai este nevoie de un ambasador, ci de un simplu însărcinat cu afaceri, pe post de curier între Washington şi numitele instituţii. Simplu şi eficient. Lucru bine făcut? Yes, sir!

De asemenea, conform faimosului pergament de robie numit „parteneriat strategic”, România îşi va trimite militarii pe post de carne de tun la dracu-n praznic, în faimoasele „teatre de operaţii”.A permis deja instalarea bazelor americane, instalarea scutului antirachetă. Va face tot posibilul pentru creşterea contribuţiei la bugetul NATO. Lucru bine făcut? Yes, sir!

Autorităţile române au concesionat deja terenuri de exploatare către Chevron, care a început deja explorările pentru descoperirea ipoteticelor gaze de şist. Nu contează că tehnologiile americanilor de la Chevron sunt poluante pentru sol şi pentru pânza freatică. Iar când localnicii se opun, jandarmeria îi ciomăgeşte de zor şi instituie o atmosferă de teroare în satele lor. Cu toate că rolul jandarmeriei este acela de a-i apăra pe oameni. Lucru bine făcut? Yes, sir !

Corporaţiile americane care operează în România decid ce se vinde, cât şi cum se vinde şi cine are acces pe piaţa autohtonă. Şi cine are acces la „job”-urile lor. Iar prin „politica de resurse umane” decid cine are drept la muncă şi cine, odată trecut de o anume vârstă, este destinat marginalizării şi morţii lente ! Lucru bine făcut? Yes, sir!

Mass-media din România, total aservită trusturilor de presă de peste ocean, plină de „jurnalişti profesionişti” şcoliţi în State, duce, prin efortul susţinut al acestor profesionişti ai manipulării, o campanie de îndobitocire a populaţiei, de spălare a creierelor prin „tehnici de presă” din cele mai parşive. „Marii” jurnalişti şi analişti, linguşitori ai Washingtonului exasperează publicul, seară de seară, cu elogii, ode şi imnuri de slavă dedicate unchiului Sam, într-un spectacol cât se poate de greţos. Lucru bine făcut? Yes, sir !

Iată că avem o sumedenie de lucruri bine făcute în România! Însă toate aceste lucruri nu sunt spre folosul ţării, ci spre folosul altora. Care vor exploata această ţară până la ultima picătură de vlagă ! Şi apoi se vor descotorosi de ea ca de o cârpă uzată!

Deschid televizorul si vad candidati care vorbesc despre „valorile Europene si NATO” ,despre „parteneriatul strategic cu SUA”,despre „independenta justitiei”,despre „democratia actuala si totalitarismul trecut”,despre crestere economica si grija guvernatorului care vegheaza la BNR.Lucru bine făcut? Yes, sir!

Dumnezeu a dat poporului român bogății naturale care l-ar fi făcut să trăiască cel mai bine din Europa. Am fi ipocriți dacă n-am recunoaște că statutul de membru al NATO și UE al României, precum și parteneriatul strategic cu SUA, au făcut ca alegerile prezidențiale din România anului 2014 să capete o miză geopolitică. În condițiile în care la granițele țării se derulează un război civil în care SUA, alături de UE, pe de-o parte și Rusia, pe de altă parte, au interese uriașe.

România, cea care din punct de vedere militar a ajuns o cantitate neglijabilă, capătă dintr-odată o importanță crucială, din punct de vedere al subordonării politice, întrucît este situată pe linia de contact cu Ucraina. Și SUA dorește un președinte român de tip guvernator, dispus să-i execute întocmai și la timp ordinele, oricare ar fie ele.

E Washingtonul vinovat că ne cunoaște perfect istoria ? Că fratele-și scurta de cap domnitorul promițînd Înaltei Porți că-i dă mai mult decît acesta ? A fost vinovat Ceaușescu că a încercat și a reușit să împiedice pentru o vreme aceste practici, adică trădare și dat pe degeaba avuția națională ? De ce l-am omorît pe Ceaușescu? Nu cumva ca să ne întoarcem la vechile practici cu Înalta Poartă ? Nu sunt oare aceiași americani, de ce atunci s-a putut să nu tratăm în genunchi cu ei și acum nu?

Dată fiind conjunctura amintită anterior, a avut posibilitatea să se înscrie în cursă și a candidat doar cine a avut susținerea unor formațiuni politice puternice sau a unor grupuri de afaceriști care controlează trusturi media de top. Sfera ambelor noțiuni incluzînd drept criteriu de success, consimțămîntul dat de Înalta Poartă, reprezentată azi de Washington și parțial Bruxelles.

Nici confruntarea din turul doi, nu s-a mai desfășurat sub forma unor dezbateri televizate între cei doi candidați, care să reliefeze care are profilul cel mai apropiat de fișa postului președintelui României. În locul dezbaterilor, conducerea ostilităților a fost preluată pe nesimțite, de VIP-urile așa numitelor aparate de transmitere, considerate neoficial drept ”a patra putere în stat”. Adică de instituțiile media private, aservite unuia sau altuia dintre cei doi candidați. Populația României neînțelegînd de fapt că aceste instituții profită că dețin monopolul de transmitere către electorat a legitimității și a autorităţii candidatului dorit doar de ele.

Sincronizîndu-se magistral cu diversiunile create de profesioniști la votul din diaspora, acea parte a presei susținătoare a lui Iohannis a surclasat-o net pe cea aservită , prin tupeul de a-și lua cu de la sine putere, dreptul de a legitima o diversiune. Pe care a prezentat-o ca fiind un act de patriotism autentic. Uzînd din plin de procedee agresive de generare a unei indignări fără suport real. Cu scopul de a induce electoratului din țară o stare de nervozitate în turul doi al alegerilor prezidențiale, menită să-l facă să reacționeze la urne emoțional și nu rațional. Și spre surprinderea celor care credeau că diversiunea din decembrie 1989 nu mai e posibilă, iată că ea a fost re-editată în 2014.

Ca o concluzie, cîțiva patroni străini și români media sunt cei care controlează total electoratul din România. Afișînd o falsă conştiinţă imparțială, care ascunde scopurile reale și apartenenţa la aceași clasă de parveniți ca și baronii formațiunilor politice aflați în spatele candidatului marionetă la președinție, pe care-i susțin.

Da, Washingtonul este vinovat !! Este vinovat pentru că după WW2 nu şi-a mai ascuns tendinţele imperiale, pentru că a trecut la o ofensivă făţişă pentru a-şi impune hegemonia pe plan mondial. Este vinovat pentru că a dus în acest scop un război murdar:şantajul economico-finaciar, loviturile de stat, „revoluţiile spontane”, atentatele colective, manipularea psihologică sunt doar câteva din componentele arsenalului diabolic al Washingtonului. A, să nu uit chestia extrem de parşivă numită”american dream”, o manipulare de mari proporţii, cu efecte devastatoare pe plan mondial.

Ideologia înseamnă ştiinţa ideilor sau geneza ideilor din senzaţii, adică procesul invers manipulării. Și cu zece trepte mai elaborat, decît produsul media standard
al așa numitelor aparate de transmitere, adică al instituțiilor media private, aservite unuia din candiați și considerate drept ”a patra putere în stat”.

Prin urmare, construcțiile ideologice, singurele în măsură să prefigureze o virtuală realitate socială, mai bună decît prezentul, nu mai au loc de multă vreme nici măcar în campaniile electorale din România. În România, doar o infimă parte a populației mai are habar ce înseamnă doctrină, ideologie și mai este interesată de soluțiile candidaților care vor să acceadă la președinție. Gîndirea ideologică a fost înlocuită de peste un deceniu, de interesul personal și de grup al conducerii de la centru al partidelor, al mogulilor de presă și al concernelor străine ale căror interese le reprezintă. Interes contrar celui al marii mase de votanți, căreia nu i se oferă niciun proiect de țară viabil. Lipsa culturii politice a populației reprezintînd nu numai un obstacol în calea unei societăți care încearcă să evolueze , ci și o excelentă premisă de construcție a manipulării la scară națională, prin aparatele de transmitere.

Manipulare mascată de utilizarea tehnologiei moderne a erei internetului care a avut ca scop să aducă adevărata dezbatere direct în stradă. Pentru a scoate la urne, ca să voteze doar cu Iohannis, o mare parte din cei nehotărâți ( 47% din cei cu drept de vot, n-au votat în turul întîi ). Reușind printr-un truc neaoș , gen alba-neagra, să refacă decalajul de 10 % care-l separa pe Iohannis de Ponta. Bazîndu-se din nou pe faptul că CNA e o instituție decorativă.

Toate aceste lucruri s-au petrecut într-o țară membră NATO și UE care mai are și un parteneriat strategic cu SUA, motiv pentru care alegerile prezidențiale din România anului 2014 au căpătat o miză geopolitică. La fel ca și la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din iulie 2012, cînd UE și SUA au aruncat direct la coș voința exprimată de 7,4 milioane de români, tot așa și acum, s-au întors cu spatele, făcîndu-se că nu observă ceea ce s-a petrecut la votul pentru alegerea președintelui României.

Marian Rădulescu

Valentin Vasilescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s