Oculta Mondială cea blestemată doreşte să distrugă viitorul copiilor prin adopţia lor de către cuplurile homosexual

11745921_668949536570188_3747021896803389897_n

Distrugerea societăţii actuale şi a instrumentului ei fundamental, familia. Orice societate se bazează pe familie; dacă aceasta nu ar mai exista, Oculta Mondială ar împuşca mai mulţi iepuri deodată: oamenii nu şi-ar mai dori a face copii (şi astfel populaţia ar scădea); oamenii ar fi implicaţi mai mult în relaţii sexuale pasagere; ar descuraja religia; copiii nu ar mai avea un “tată” şi o “mamă”, fiind crescuţi în centre sociale uriaşe, unde vor putea fi manipulaţi şi învăţaţi încă de mici în ideile noii ordini mondiale. Pentru realizarea acestui deziderat, Oculta Mondială va promova aberaţii sexuale (gen homosexualism sau swinging – schimb între parteneri), dar şi mişcări sociale puternice (ca feminismul, ce vrea ca femeia să nu-şi mai dorească familie).

Să fiu bine înţeles: sunt împotriva homosexualilor, ci împotriva adopţiilor de copii de către aceştia, realizându-se astfel jocurile Ocultei Mondiale

Începând cu anii 1960, se duce o luptă atât de acerbă în mass-media pentru homosexuali, dar şi pentru căsătoriile acestora şi pentru adopţiile de copii. Pentru că, aşa cum am mai spus-o şi altădată, Oculta Mondială se foloseşte de homosexuali şi le manipulează sentimentele, pentru a-şi realiza planul lor de distrugere a familiei. O bună parte din copiii adoptaţi de homosexuali vor avea viitorul distrus, şi, în plus, cu cât mai multe cupluri de homosexuali, cu atât mai bine pentru Oculta Mondială: se vor naşte mai puţin copii, şi astfel într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, populaţia planetei va putea fi redusă până la nivelul de 500 de milioane de locuitori, ţinta Ocultei Mondiale.

Din păcate, homosexualii, fără să-şi dea seama, devin agenţii Ocultei Mondiale, care au tot interesul să distrugă valorile morale ale societăţii, să distrugă familia şi căsătoriile, scopul final fiind acela de a descreşte numeric populaţia Terrei. Mi se pare patetică şi imbecilă poziţia ministrului olandez de externe, care vorbeşte de drepturile omului în “promovarea agresivă a homosexualităţii”. O să se ajungă, pe acelaşi principiu, să se susţină necesitatea vizionării de filme porno cu homosexuali la şcoli şi grădiniţe, pentru că (nu-i aşa?) homosexualii trebuie să aibă parte de “drepturile omului”. Aberantă e poziţia în care a ajuns Uniuenea Europeană de azi…susţine drept libertate promovarea agresivă a homosexualităţii! Europa a ajuns într-o degradare morală incredibilă, aşa zisele “valori morale europene” devenind vicii.

Pentru Oculta Mondială are nevoie să cunoască cine şi ce părere au oamenii de rând despre ei. Ca să ştie ce fel de măsuri să ia, ce fel de decizie să ia şi să-şi imagineze cam ce fel de vremuri îi aşteaptă şi pe ei; pentru ca la urmă să ştie ce fel de măsuri să ia împotriva fiecăruia dintre noi. aceeaşi pedeapsă pentru toţi nu mai poate fi aplicată ca înainte, acum se caută un nou tip de pedepse, pentru cei care cunosc foarte multe şi au posibilitatea să deranjeze sistemul lor.

Trebuie luptat impotriva curentului LGBT cu orice pret. Trebuie pedepsiti toti cei care promovează acest curent apocaliptic care va distruge societatea. Occidentul este terminat … peste 50% din familii sunt separate, prostituatele stau la vitrine si te cheamă la ele, drogurile se legalizeaza, in scoli se face educatie sexuala de la vârste fragede care are fix efectul opus celui dorit.

a ajuns prea departe si noul obiectiv indraznet este ca bărbatul sa fie cel care sta acasa la cratiță iar femeia cea care merge la munca pentru a acumula la bugetul familiei, pe străzi defilează tot felul de bolnavi psihici care se imbraca doar in inele si curele si isi expun organele genitale alterate cu ocazia paradelor LGBT si nu in ultimul rand, se fac eforturi pentru legalizarea pedofiliei adica scaderea vârstei consimtamantului sexual la 12-13 ani sau chiar mai jos (de la 15 ani cat este in medie in Europa).

Cu toate acestea, in societatea noastră, o categorie de oameni redusi, majoritatea tineri ce au fost educati de catre televizor si ai caror parinti si bunici au ratat misiunea de a le inocula o gandire in spirit traditional, militeaza pentru coruperea întregii noastre comunitati prin imprumutarea de „valori occidentale” fara nici un pic de discernamant. Trebuie neapărat facut ceva cu acest tineret distructiv si debusolat caci indirect, intregul viitor al natiunii noastre este in primejdie.

Ca urmare a faptului ca oculta mondiala doreste distrugerea reperelor morale ale populatiei cu scopul de a o face mai usor de controlat, este de datoria noastra sa ripostam impotriva acestor actiuni miselesti.

Recent a fost aprobata casatoria intre persoane de acelasi sex in toate statele americane iar acest lucru a fost transformat peste noapte intr-o adevarata sarbatoare la nivel mondial, gratie mass-mediei aservite ocultei si a vedetelor care mai mult ca sigur au primit bani pentru a promova.

Nici Facebook nu s-a lasat mai prejos si a lansat o jalnica aplicatie care iti coloreaza automat poza de profil in culorile curcubeului, un simbol natural al frumusetii pe care niste bolnavi psihic alaturi de sustinatorii acestora l-au adoptat cu multa indrazneala.

Surse articol

Moisă Bogdan-Ioan

1, https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=813372322117447&id=100003340592941&pnref=story

2, https://www.facebook.com/photo.php?fbid=814828381971841&set=a.101731399948213.1486.100003340592941&type=1&pnref=story

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s