Telenovela cu criza din Grecia are ca scop formarea Statelor Unite Europene (SUE)

11403091_666032843528524_6357229673842608086_n

România ar trebui să aloce 7,8 miliarde de euro pentru salvarea băncilor greceşti

Rechinii financiari de la Bank of America Merryll Lynch au făcut un studiu legat de posibilele efecte ale prăbuşirii Greciei asupra Europei de Est. Conform acestuia statul român ar trebui să bage 7,8 miliarde de euro în băncile elene care au filiale în România.

Analiştii băncii americane afirmă că cea mai bună variantă pentru stabilizarea sistemului bancar, în cazul falimentului Greciei, ar fi naţionalizarea subsidiarelor băncilor greceşti din regiune. În Bulgaria, statul ar trebui să investească echivalentul a 12 la sută din produsul intern brut, iar în România şi Serbia, 6 la sută. Cu alte cuvinte, statul român ar fi nevoit să aloce 7,8 miliarde de euro pentru a salva băncile greceşti.

Vedeţi voi, când băncile oferă credite populaţiei sau IMM-urilor, ele sunt instituţii private, acre au banii lor şi urmăresc profitul propriu. De aceea datornicii trebuie să fie conştiincioşi şi să-şi plătească ratele la timp şi dobânzile aferente. Când acelaşi bănci se duc pe copcă, atunci este o problemă europeană şi statele trebuie să le salveze cu bani publici.

De aceea sa şi “inventat” globalizarea, pentru ca, aşa cum spunea maestrul Ilie Şerbănescu, “să privatizăm profiturile şi să naţionalizăm pierderile”… la nivel planetar.

Zilele acestea se dezbate din nou intens problema Greciei şi iminentul său faliment. Comentatorii la articole pe această temă repetă la nesfârşit propaganda oficială, aceea cu socialismul şi statul social care duc la faliment, fie din prostie, fie din rea-voinţă.

Din când în când mai apare şi câte un român lucid, cu capul pe umeri, onest şi care ştie să spună lucrurilor pe nume:

Staţi liniştiţi, falimentul e provocat chiar de cei care vor 60% pe an dobândă pentru asigurarea datoriilor Greciei. Ia vezi în ce an a cumpărat Lafarge (adică famiglia Rothschild) industria de ciment din Grecia şi de câte ori a crescut preţul cimentului taman în prag de mari construcţii de mega infrastructuri? Şi ghici cine a împrumutat Grecia ca să le construiască? Vorbim aici de zeci de miliarde de euro, sume de sute de ori mai mari decât pensiile “socialiste” la 50 de ani şi evaziunea fiscală – permise tocmai pentru a grăbi falimentul statului.

Exact acelaşi scenariu e în plină desfăsurare în România, toţi politicienii (uslaşi, pedelei) s-au întrecut în a cumpăra betoane la preţuri de 20 de ori mai mari decât costurile reale de producţie. Pe toţi i-a pălit dorul de săli de sport, de stadioane, săli polivalente, patinoare, pavele, borduri… până şi Bechtel nu s-a lăsat până n-a turnat betoanele, după aia i-a durut pe toţi în bască de autostrăzi.

În altă ordine de idei, cu caprele şi măgarii, cu măslinii şi portocalii, grecii trăiau foarte liniştiţi – toată aşa-zisa civilizaţie este de fapt o mare ţeapă prin care devii dependent de rahaturi de care nu ai nevoie.

Am observat şi eu că în ultimul timp s-a declanşat la nivel naţional o campanie isterică de betonare a României: stadioane, parcuri, poduri, şosele, borduri, patinoare, săli de sport etc. Toate acestea sunt numite “investiţii”, dar în realitate înseamnă doar cheltuieli nejustificate, datorii şi pagube aduse banului public. Oare de ce se întâmplă toate astea în condiţiile în care românii au nevoie de cu totul altceva?

Surse articol :

1, http://dantanasescu.ro/2011/07/12/romania-ar-trebui-sa-aloce-78-miliarde-de-euro-pentru-salvarea-bancilor-grecesti.html

2, http://dantanasescu.ro/2011/09/13/comentariul-unui-roman-destept.html

Referendumul din Grecia este o cursă, o cacealma. Atât de speriată este UE încât, chiar cu ”pistolul la cap”

Am trăit-o și pe asta: să mă sune rudele să-mi bată obrazul pentru că grecii vor să facă referendum fără să-i întrebe pe alții. Mare tupeu pe grecii ăștia să creadă că pot face ce vor in țara lor, chiar dacă acesta este un drept prevăzut în Constituție. ”Adică cum, după ce că UE și FMI vă taie 50% din datorii, când noi și alții plătim pentru voi, voi încă mai aveți tupeul să nu săriți într-un picior de bucurie?” Degeaba am încercat eu să le explic că ce s-a tăiat n-are nici o treabă cu poporul și că banii ăia sunt pentru a salva băncile și guvernul, pe spinarea oamenilor. Ei, nu și nu, o țineau pe-a lor. ” Păi ce, ai noștri nu fac la fel și noi ne-am revoltat. Nici pe noi nu ne-a întrebat nimeni!” Să vă fie de bine! zic eu. Asta e strict problema voastră și a celorlalte popoare care au fost de acord să suporte diminuarea confortului lor pentru așa-zisul bine al altora. Dar dacă ați vrut să fiți buni samariteni, fară să vă-ntrebe cineva, atunci fiți samariteni până la capăt și nu vă plângeți.

Apropo, zic eu, voi nu mai aveți nici o problemă acolo acasă? În Romania e totul OK, le-ați rezolvat pe toate și singura voastră problemă a rămas Grecia? N-ar trebui să vă preocupe faptul că UE și FMI vă cer privatizarea companiilor de stat din energie şi transporturi, precum şi liberalizarea preţurilor gazelor naturale şi electricităţii la companii şi populaţie? Sau astea sunt mizilicuri pe lângă ce vor să facă grecii. ”

Cei care sunt cât de cât la curent cu problemele economice reale știu că arhitecții UE au știut de la bun început că vor fi crize de acest gen dar au crezut că acestea vor ușura formarea Statelor Unite Europene (SUE). Acesta este de fapt scopul final. O confederație a statelor europene condusă de un unic Președinte, având o unica monedă și o unică legislație. UE și euro nu pot fi lăsate să se destrame de bună-voie pentru că asta ar duce la revenirea la situația de dinainte, adică fiecare țară să se descurce cum poate, fără posibilitatea controlării ei de către cei interesați. Așa ceva nu este posibil însă pentru că nu ăsta e dezideratul celor puternici.

Deci, toate acestea sunt ” motive” serioase și fac din Grecia un candidat perfect la rolul de destabilizator al UE și provocator al unei crize care va afecta economiile tuturor statelor membre, adică va aduce un haos atât de mare( care poate implica chiar și un război in interiorul Europei) încât acesta nu va mai putea fi gestionat decât de SUE. De ce s-ar dori un război, fie el chiar mic, în Europa? Pentru că după război, lumea este mult mai ușor de convins și supus unor alte reguli; pentru că în orice război există învingători și învinși, și invingătorii fac regula și i-au prada de război; pentru că un război aduce sărăcirea unora și îmbogățirea altora și nu în ultimul rând, pentru că un război împuținează populația.

Planul de saracire si inrobire a popoarelor

Lumea are memoria scurtă și uită că nu Grecia a pornit criza financiară ci SUA, care apoi a exportat-o în Europa. La fel se uită și faptul că această criză a fost provocată în mod intenționat pentru a subjuga popoarele lumii și a le aduce în starea de a implora instituirea unui guvern unic mondial și a unei monede unice. De altfel Papa n-a ezitat să ceară imperios acest lucru acum pentru a doua oară, prima dată făcând-o în 2009.

Elitele” europene se folosesc de Grecia

Grecia a fost alesa pentru a juca rolul de stat membru al Uniunii Europene în stare de faliment, în scopul de a „crea” o mare problemă la care Uniunea Europeană va „găsi soluţia” în curând. Politicienii globalisti corupţi si-au jucat rolul lor în slăbirea propriilor economii, prin toate mijloacele, dar actuala „recesiune la nivel global” declanşata de bancherii internaţionali Khazari a fost partea principală a planului de a aduce economiile sud şi est-europene până la punctul de rupere.

„Singura soluţie” care urmează să fie propusă în curând de către UE este de a suprima politicile naţionale fiscale şi bugetare în Europa şi infiintarea unui buget centralizat european. Toate statele europene vor trebui să-si trimită cea mai mare parte a banilor proveniti din taxele lor fiscale unui guvern central european şi bugetele naţionale, de asemenea, vor fi stabilite de către acest guvern central.

După cum ştiţi deja bancherii internaţionali sunt într-adevăr, îndeosebi, bancherii europeni (Rothschild şi co.) şi aceştia sunt creierul real din spatele artificialei recesiuni globale (aşa cum aceştia sunt în spatele înşelătoriei încălzirii „globale” ).

Astfel „elitele” europene sunt acum pe cale de a deveni mai puternice. Singurul lucru de care au nevoie este transformarea Uniunii Europene intr-un adevărat superstat (centralizarea impozitarii şi a politicii bugetare), cu o adevărată super armată (viitoarea Armata Europeana.)
Aceste „elite” nu lasa nimic la voia intamplarii.

Uniunea Europeană a fost fondată pe minciună şi înşelăciune, la cele mai înalte nivele de guvernare. Acest traseu de înşelăciune a continuat nestingherit.

UE va avea controlul complet asupra tuturor aspectelor militare, echipamentelor şi instalaţiilor.

Marile corporaţii o vor duce bine, desigur, utilizând imigraţia în masă din interiorul şi din afara UE, platind salariul minim pentru imigranţi în detrimentul populaţiei indigene, obligând astfel diminuarea salariilor. Mai mult, aceste Corporatii vor avea un fel de monopol asupra ocupării forţei de muncă (împreună cu guvernul), şi vor fi în măsură să dicteze condiţiile şi punctele de vedere ale angajarii, fără sa se teamă de contradicţii.

Functiile de top din Guvern şi corupţia inevitabila care vor însoţi acest monopol, vor crea o noua ” împartire a claselor ” ajutandu-i pe bogati şi pe ” prietenii lor insotitori” sa se îmbogăţeasca mai tare, în timp ce majoritatea se va scufunda în sărăcie. Taxele se vor mari pentru a plăti creştere masivă din sanul birocraţiei. Nu va fi nici o „cale de exprimare a nemulţumirii ” prin intermediul canalelor locale „democratice” pentru că nu va fi nici o democraţie locala. Sau orice alta forma de democraţie care sa conteze. Conducerile Administrative Regionale ale UE vor fi impuse si nu votate (a se vedea planul UE de regionalizare).

Vom fi condusi de ” nealesii” comisari europeni, care nu au nici o responsabilitate ” fata de popor „, la nici un nivel.
Dacă vom demonstra sau semna proteste, putem fi arestati şi mutati într-o altă regiune a UE. Mandatul de arestare emis de UE, precum şi variata legislaţie introdusa pe teritoriul UE începând cu 9 / 11 va da autorităţilor putere absolută asupra noastra.

Urmand Federaţia, Europa ar putea sucomba sub greutatea propriei Birocraţii şi Corupţii. Producţia va fi atât de scazuta, incat nici o taxa de impozitare nu va fi capabilă să sprijine vastul, incapabilul, coruptul şi risipitorul mecanism guvernamental . Multi vor fi adusi la sărăcie si la un pas de foamete. Lipsa completă a oricărior ” verificări şi balante ” va lăsa uşa deschisă pentru orice fel de dictatura.

UE, aşa monstruoasa cum este, nu este nimic mai mult decât o ” punte de trecere ” la ” Guvernul Mondial „. Înainte de a cataloga acest articol drept ” Panica goala ” sau ” Teorie a Conspiratiei „, aflati câti dintre politicienii de frunte din ţara dumneavoastră sunt membri ai unor astfel de organizaţii „secrete”, ca : Bilderberg, Comisia Trilaterala, Clubul de la Roma şi Institutul Regal pentru Afaceri Internationale.

Fiecare dintre cele de mai sus sunt complet dedicate unui ” Guvern Mondial” şi vede Europa Federală ca o evoluţie necesară către acest obiectiv. Membrii lor trebuie vazuti ca `jucatori ai puterii” care mai de care mai tare pe aceasta planeta. Cititorii,de exemplu, ar putea fi foarte surprinsi sa descopere care dintre politicienii ţării lor şi elitele lor financiare participa la reuniunile Bilderberg, care a fost în fruntea maşinaţiunilor viitoarei Federatii Europene. Pentru a afla care dintre reprezentanţii dumneavoastră aleşi sunt membri ai oricaruia dintre grupurile de mai sus, cautati numele organizaţiei pe orice motor de căutare cunoscut.

Este timpul să începeti sa le scrieti „alesilor ” vostri, sa-si faca timp pentru a cerceta ce inseamna cu adevarat „Bestia” UE. Este timpul sa va opriti televizoarele si sa cititi o carte despre UE sau sa verificati cu privire la acest totalitar „Super-Stat în curs de realizare.”
Fă ceva, vorbeste cu prietenii, vecinii, familia; chiar faceti ceva înainte să fie prea târziu.

Informatii preluate și prelucrate

mucenicul.wordpress.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s