Marketingul american al schimbărilor de regim din Europa de Est

Militari-romani-si-americani-la-BLACK-SEA-ROTATIONAL-FORCE-2011-
Viata noastra este influentata, vrem nu vrem, de catre mass media. Iar mass media e influentata de catre corporatiile furnizoare de profituri si finantare prin reclama. Dar de cele mai multe ori nu suntem constienti de asta, nici chiar atunci cand suntem afectati in mod direct.

Nemulţumirile legitime ale oamenilor şi revolta lor sunt confiscate în avans pentru a putea fi controlate de cei bogaţi şi puternici cu scopul de a beneficia de pe urma lor. Statele Unite, mai ales, şi aliaţii lor au aruncat asupra statelor din Est o forţă impresionantă de presiuni servite ca sfaturi şi de mecanisme financiare, precum şi de campanii tehnologice şi tot felul de tehnici, pe care le-au prezentat ca fiind „în slujba democraţiei”.

Arsenalele lor au inclus sondaje de opinii şi sondaje la ieşirea de la urne, focus-grupuri pentru „transmiterea mesajelor revoluţionare”, şi metode şi training în „conflicte strategice non-violente”. Printre agenţii străini cheie implicaţi în procesul de creare a „democraţiilor de tranziţie”, aşa cum arată acest studiu, sunt United States Agency for International Development (USAID), the National Endowment for Democracy și institutele sale finanțate de George Soros, Fundația pentru o Societate Deschisă, Freedom House, și Centrul internațional pentru conflicte non-violente (the International Center for Nonviolent Conflicts).

Aceste evoluții sunt concepute ca aspecte ale unui program neoliberal, mai extins, de deschidere a regiunii Europa de Est față de dominația militar strategică, culturală și politică din partea țărilor membre G7.

Cele patru tipuri de asistență străină analizate aici sunt: 1.politică; 2.financiară, 3. training tehnic, 4. marketing (adică, propagandă).

Disoluția puterii sovietice în regiunea centrală și de est a Europei și în Asia Centrală a declanșat o nouă intervenție din partea Occidentului, de tipul ”imperialismului soft” , descris în limbajul oficial ca fiind ”promovarea democrației”.

prachatainedfundingdiagram_1

La sfârșitul anilor 1990 și în următorul deceniu, mass-media occidentală își vor forma o rutină din a prezenta rebeliunile populare care au avut loc în Serbia, Georgia și Ucraina și în altă parte din Europa de Est și Asia Centrală ca fiind lupte legitime pentru democrația care ”dă puterea oamenilor” împotriva tiraniei. Aliații occidentali, mai ales Statele Unite, în mod activ au încurajat mobilizări politice în aceste regiuni care au fost urmate de înlăturarea lui Slobodan Milosevic în Serbia, și a lui Eduard Shevarnadze în Georgia.

Intervențiile electorale străine au fost un mijloc de inginerie politică prin care aceștia au fost înlocuiți de politicieni orientați spre Occident, care, în numele democrației, aparent, aveau să ducă la îndeplinire ”reformele”, în conformitate cu interesele de stat și comerciale ale Statelor Unite, Uniunii Europene, WTO (Organizația Mondială a Comerțului) și NATO.

Până să ia inițiativa dărâmării lui Slobodan Milosevic în 2000, Departamentul de Stat deja pusese în aplicare un model de ”revoluții de-a gata”. Tiparul pentru aceste revoluții a început să fie croit în deceniul 1980 în Slovaicia, Croația, România și Bulgaria. Așa-zisa asistență pentru democrație a constat într-un pachet întreg de finanțare și de alte mecanisme de sprijin, creat în mod esențial în jurul principiilor de marketing, pentru a produce schimbări de regim rapide și pentru a impune ”terapii de șoc” economice și politice în țările selectate, pe ale căror guverne Departamentul de Stat le privea ca impedimente pentru ordinea politică globală de piață. Aceste eforturi s-au bazat foarte mult pe tehnici și tehnologii de propagandă modernă, în mare parte inspirate din practicile politice ale Statelor Unite.

Principalii actori instituționali în ”promovarea democrației” Statelor Unite sunt Departamentul de Stat, USAID și National Endowment for Democracy (NED).

NED a fost creată în 1983 ca o organizație privată, de formă, finanțată de Congres care avea să îşi asume rolul de a efectua unele schimbări de regim. Unul dintre fondatorii NED a declarat că: „Foarte mult din ceea ce facem noi astăzi era făcut în secret acum 25 de ani de către CIA.”
Promovarea democraţiei în Europa centrală şi de est, începând cu Polonia şi Germania de est, a devenit una dintre figurile al administraţiei Reagan şi Statelor Unite. Această analiză examinează intervenţia puterilor occidentale, mai ales a Statelor Unite, în „revoluţiile în culori” din Europa de Est (Serbia, Georgia, şi Ucraina în ordine cronologică).

Deşi guvernul şi mass-media din Statele Unite folosesc fără prea mari pretenţii de înţelegere termenii „dictatură” şi „revoluţie” pentru a descrie condiţiile din aceste ţări, nici unul dintre aceşti termeni nu descrie în mod onest realitatea din ţările respective.

Una dintre primele iniţiative ale programului de asistenţă pentru democraţie al Congresului american, anticipând o Europă de est post-„comunistă”, a fost legea SEED (Support for East European Democracy, Sprijin pentru Democraţia Est Europeană) din 1989 (numărul 22 U.S.C. 5421).

tavaana_donors1

Această lege, iniţial alocând 938 de milioane de dolari pentru Polonia şi Ungaria, includea fonduri, potrivit declaraţiei semnate de preşedintele Bush, pentru „stabilizarea economică, liberalizarea comerţului, fonduri pentru începerea afacerilor cu scopul de a vitaminiza dezvoltarea sectorului privat, fonduri pentru reforma pieţei muncii şi pentru întărirea protecţiei mediului”. USAID a descris aceste „fonduri pentru întreprinderi” prevăzute în această lege ca fiind „un parteneriat public-privat care va facilita buna funcţionare a pieţelor printr-o combinaţie de investiţii şi activităţi de dezvoltare” (USAID 2000).

În Polonia, ca şi în resul Europei centrale şi de est, NED a avut ca aliaţi în misiunea de a declanşa schimbarea de regim instituţii ca International Republican Institute (IRI, Institutul Internaţional Republican) şi National Democratic Institute (NDI, Institutul Naţional Democratic), care, împreună cu Centrul AFL-CIO al Solidarităţii şi cu Camera de Comerţ americană pentru Întreprinderile Private Internaţionale, cu USAID şi cu organizaţia privată dar sponsorizată de guvern Freedom House, cu institutele lui George Soros ale Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, şi cu alte instituţii publice şi private.

Emigranţi foarte vizibili din regiunea Europei de est şi centrală, inclusiv Soros, şi fostul secretar de stat Madeline Albright (preşedintle NDI) şi Zbigniew Brzezinski (directorul NDI) au fost printre agenţii cei mai proeminenţi în susţinerea schimbărilor de regim.

USAID recunoaşte că propria sa voinţă de a finanţa această regiune a avut de-a face cu „importanţa acestor regiuni pentru Statele Unite” (USAID 1999, 16, 17).

Instabilitatea din Iugoslavia care a dus la destrămarea ei începând din anii 1990 şi continuând cu conflictele naţionale, etnice şi locale de atunci, a oferit oportunităţi pentru o serie de intervenţii din partea agenţiilor private şi publice implicate în proiectul de „promovare a democraţiei”.

Pentru ca „buna funcţionare a pieţelor” să poată avea loc în Europa de est, o structură de guvernare neoliberală era o condiţie necesară, precum şi un sistem de alegeri în stil occidental, care să-i faciliteze preluarea puterii.

Pentru Statele Unite, provocarea a fost de a descoperi „conducerea” (leadership-ul) de încredere care să fie în stare să abandoneze proprietatea statului şi programele sociale, reziduale din era socialistă. Răsturnarea guvernelor de la putere a necesitat mobilizarea disidenţilor politici în jurul unui singur candidat politic pro-occidental, o supraveghere atentă a votării, şi tehnici de campanie de propagandă sofisticată.

Un astfel de efort, pus la cale de IRI, a convins segmentele pro-Occidentale din Bulgaria în 1996 să se ralieze în susţinerea unui singur politician, Petar Stoyanov. Împreună cu NDI, IRI a aplicat aceeaşi abordare în Romania (1997) şi în Croatia (1999), iar în cazul Slovaciei (1998), a avut nevoie de susţinerea unei coaliţii anti-guvernamentale (MacKinnon 2007, 30-33).

Aceste intervenţii de succes au bătătorit calea pentru „revoluţiile în culori” care au urmat în Serbia, Georgia, Ucraina, şi în alte părţi.

O mare parte din simbolismul revoluţiilor în culori poartă ecourile luptelor americane non-violente pentru drepturile civile şi a rezistenţei „flower-power” faţă de imperialismul Statelor Unite.

Însă, protestele anti-guvernamentale din interiorul Statelor Unite niciodată nu au atras un nivel comparabil de simpatie din partea mass-media americane, ca să nu mai vorbim de influenţele din străinătate asupra acestora. Într-adevăr, în timp ce protestele masive din Statele Unite din anii 1960. Nu am găsit nimic în relatările mass-media centrale din Statele Unite care să pună în discuţie acest dublu standard.

Toate ţările aflate sub supravegherea noastră au avut instituţii politice instabile, centrate pe personalităţi dominante.

Într-adevăr, ofensiva Departamentului de Stat împotriva unor asemenea şefi de state cum ar fi Eduard Shevardnadze în Georgia şi Askar Akaev în Kîrgîzstan au destabilizat popoare care cu doar câţiva ani înainte au fost ridicate în slăvi de către guvernul Statelor Unite ca eliberatori post-comunişti, suporteri loiali ai FMI, şi democraţi liberali pro-Occidentali. Chiar şi Milošević a fost linguşit de către CIA ca fiind „o forţă pentru stabilitate” la începutul deceniului 1990.

Saakashvili a înlocuit instituţiile “super-prezidenţiale” cu instituţii mult mai centralizate şi concentrate „hiper-prezidenţiale”, chiar încercând să interzică partidele care se opuneau agendei sale pro-Occidentale. O noţiune de propagandă folosită de către instituţii cheie pentru interesele Statelor Unite şi ale Uniunii Europene – pe care nu le pot expune în detaliu aici dar care includ integrarea economică trans-naţională, controlul asupra producţiei şi distribuţiei regionale de energie, primirea în NATO. În timp ce Democraţii şi Republicanii americani dau impresia unui aparent conflict între ei pe planul politicii interne, tentaculele lor internaţionale se aliniază în susţinerea îndeaproape a eforturilor de a distruge rezistenţa politică faţă de restructurarea neoliberală a Europei de Est şi a altor ţări care „trec prin tranziţie”.

Ambele partide (din SUA, Republican şi Democrat), segmente ale puterii de stat organizată a Statelor Unite, fac parte din „consenul de la Washington” conform căruia o ordine politică elitistă, poliarhică, şi pro-Occidentală este necesară pentru a însuşi condiţiile corolare şi necesare pentru restructurarea economică.

Joan Roelofs (2003) a susţinut că alegerile nu pot fi considerate libere când sunt în mod semnificativ influenţate de banii din străinătate şi de alte forme de presiune care subminează unii candidaţi sau unele partide şi îi fac pe alţii să fie mai puternici. Cercetând patru tipuri de intervenţii străine, vedem că avem într-adevăr motive serioase să fim sceptici faţă de intervenţiile de „promovare a democraţiei” şi a unei „agende a libertăţii” şi legitimităţii rezultatelor politice imediate ale acestor „revoluţii în culori”.

Cele patru tipuri de asistenţă străină pe care le-am studiat sunt: (1) politică; (2) financiară; (3) training tehnic; şi (4) marketing (propagandă).

TIPARUL POLITIC

Institutele afiliate NED, mai ales IRI şi NDI, au circulat liber prin Europa de Est ducând cu ele mesaje de consolidare a opoziţiei. Primul tipar de acest tip a fost aplicat în Bulgaria în 1996, când NED şi IRI „au descoperit” că „ONG-urile puteau schimba balanţa în alegeri în favoarea candidatului preferat de America”, prin unificarea opoziţiei şi apoi prin crearea şi finanţarea sondajelor de la ieşirea de la urne.

10609401286_80b8eba576_b

NDI a contribuit la acest proiect prin finanţarea Asociaţiei Bulgare pentru Alegeri Corecte şi Drepturi Civile (the Bulgarian Association for Fair Elections and Civil Rights) care a supravegheat sondajele de la ieşirea de la urne în acel an.

Sondajele de la ieşirea de la urne au fost aranjate şi în România în 1997 prin sprijinul Asociaţiei Pro Democraţia ; în Slovacia în 1998, unde IRI a efectuat „o numărătoare paralelă a voturilor”; şi în Croaţia în 1999, când USAID, NED, Freedom House şi alţi finanţatori internaţionali ai unui grup de monitorizare a alegerilor, Citizens Organized to Monitor Elections.

Când Milošević a părut să fie vulnerabil în alegerile din Serbia, NDI a finanţat vizitele unor lideri ai partidelor de opoziţiei din Serbia în Polonia la sfârşitul deceniului 1990 pentru a solicita consultanţă din partea activiştilor politici polonezi.

Acţionând în acest sens, Secretarul de Stat american Madeline Albright şi ministrul de externe german Joschka Fischer i-au adus pe contracandidaţii prezidenţiali, primarul din Belgrad, Zoran Djindjic, şi pe liderul partidului de opoziţie, Vuk Draskovic, la Budapesta unde, asupra politicienilor sârbi, s-au făcut presiuni pentru a ieşi din cursa prezidenţială.

IRI şi NDI au dat sfaturi similare şi contracandidaţilor preferaţilor lor din Bulgaria şi România, obţinând ca lideri pro-Occidentali să facă pe plac preferinţelor Washington-ului. Mişcările tinerilor şi ONG-urile au fost folosite şi ca vestitori şi mesageri ai schimbărilor de regim.

În urma „revoluţiei-buldozer” din Serbia, câţiva tineri, antrenaţi în străinătate, ai organizaţiei locale a mişcării studenţeşti Otpor (Rezistenţa) au devenit consultanţi itineranţi ai tacticilor politice non-violente.

Vizitele sârbilor în diferite ţări erau plătite de NED, prin granturi obţinute de la Freedom House şi de la Institutul Soros pentru o Societate Deschisă. Simţind o altă oportunitate pentru „o revoluţie în culori”, consilierii Otpor au început să lucreze cu opoziţia din Ucraina încă din 2002. În Georgia, şi în toată acea regiune, „expunerea” la sondajele de opinie a fost văzută ca incitând la răsturnarea lui Shevardnadze. John Tefft, asistentul adjunct al secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, a declarat când a fost audiat de comisia pe politică externă a Camerei Reprezentanţilor în decembrie 2004 că finanţarea de către administraţia Bush a sondajelor la ieşirea de la urne din Georgia, Belarus, şi Ucraina a avut scopul de a „ajuta la dezvăluirea unei fraude electorale imense”.

În pregătirea alegerilor din Ucraina din 2004, NDI a scos-o la înaintare pe magnata din energie, Yulia Tymoshenko, aşa-numita „prinţesă a gazului” din Ucraina. Consilierii americani şi opoziţia locală s-au bazat exclusiv pe sondaje de opinie nu atât pentru a garanta alegeri curate, ci ca un mecanism de a instiga protestele „revoluţiei portocalii”. Anika Binnendijk şi Ivan Marovic citează un memo internaţional scris în aprilie 2003 de organizaţia „Ucraina Noastră” a lui Yushchenko, în care partidul său discută importanţa pregătirii propagandei pentru a răspunde la o aşteptată fraudă electorală:

„Alegerile vor fi un joc fără reguli, concurenţa fără precedent a resurselor informaţionale, organizaţionale, financiare şi administrative pentru regim… Avem nevoie de cel puţin 500.000 de suporteri activi.”

Câteva institute de sondare a opiniei publice care au lucrat împreună la „un sondaj naţional la ieşirea de la urne” au primit finanţare occidentală.

Printre aceste institute au fost Razumkov Center, finanţat de NED şi afiliat Freedom House, şi un think tank, the Democracy Initiatives Foundation (Fundaţia pentru Iniţiative Democratice), care era şi el finanţat de NED pe lângă alte finanţări occidentale pe care le primea, care au efectuat „un sondaj naţional la ieşirea de la urne”.

KIIS este o altă firmă de sondare a opiniei publice, a cărei conducere a fost antrenată în occident, şi printre ai cărei clienţi sunt USAID, Radio Free Europe/Radio Liberty (Radio Europa Liberă), Departamentul de Stat american, Coca-Cola şi alţii. Un ONG ucrainean, Comitetul votanţilor ucrainieni, care a organizat o numărătoare paralelă a voturilor, era într-o relaţie strânsă cu NDI.

FINANŢAREA SCHIMBĂRII DE REGIM

Finanţarea este ca laptele de mamă pentru schimbările de regim, mai ales pentru organizarea comunicării, a presei, şi a propagandei, pentru organizarea protestelor, pentru efectuarea monitorizării sondajelor de opinie, şi pentru managerierea campaniei candidaţilor selectaţi din opoziţie.

Lj16

Cu o alocare de fonduri în valoare de 23 de milioane de dolari pentru obiectivele strategice ale „tranziţiei către democraţie” în Serbia (la o populaţie de 10 milioane de oameni) în 2000, opoziţia a devenit puternică şi îndrăzneaţă pentru a contesta alegerile şi pentru a forţa înlăturarea lui Milošević de la putere. Dacă mai există vreo îndoială legată de obiectivele Departamentului de Stat, Radio Free Europe/Radio Liberty (Radio Europa Liberă), canalul său de propagandă. Institutul lui George Soros pentru o Societate Deschisă a oferit opoziţiei o finanţare constantă, fără ca sumele cheltuite să fie cunoscute.

Finanţarea din partea Statelor Unite a sprijinit în mod ostentativ şi ONG-urile aparent nonpartizane care contestau autoritatea lui Milošević. Unul dintre aceste ONG-uri, Centrul pentru alegeri libere şi Democraţie (CeSid), de fapt lucra mână în mână cu Opoziţia pentru a întări alianţa partidelor politice din Serbia (Cevallos 2001). CeSid a fost creat de activiştii anti-Milošević, nemulţumiţi, în urma protestelor din 1996-1997 şi a fost finanţat de Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă, care a asigurat training pentru liderii ei în Bulgaria. În ziua alegerilor, fiecare monitor sârb a fost plătit 5 dolari , puţin peste câştigul mediu zilnic.

Printre alţi beneficiari ai ajutoarelor occidentale s-au aflat Radio B92

Asociaţia pentru Media Electronice Independente) care a primit fonduri de la NED pentru o campanie intitulată ‘Rock for Change, Rock the Vote’ (Rock pentru Schimbare, Zgâlţâie Votul), şi Centrul pentru Drepturile Omului din Belgrad (Belgrade Center for Human Rights) care a primit şi un grant din partea NED pentru „a încuraja academicienii sârbi, jurnaliştii şi asociaţiile civice în direcţia formării unei politici pentru o opoziţie politică democratică” .

Apoi a fost rândul Georgiei să urmeze tiparul „revoluţiei în culori”.

După modelul revoltei sârbe, unul dintre fondatorii CeSID a mers în Georgia pentru a ajuta la organizarea Societăţii Internaţionale pentru Alegeri Corecte şi Democraţie (the International Society for Fair Elections and Democracy) un alt institut de sondaje la ieşirea de la urne finanţat de NDI şi de fundaţiile Soros. Finanţarea externă pentru entităţile opoziţiei din Georgia a inclus şi un grant din partea Fundaţiei Pentru O Societate Deschisă, prin care au fost plătiţi cei care făceau parte din grupul sârb de opoziţie Otpor pentru a crea şi menţine un grup local al tinerilor, numit Kmara. Soros a dat grupului Kmara 350.000 de dolari ca „bani de început” şi a fost şi sponsorul principal pentru ziarul 24 Hours.

Programul de Sprijinire a Alegerilor al Fundaţiei Pentru O societate Deschisă a sprijinit grupul Kmara şi s-a concentrat în special pe elaborarea unor modele de campanii politice cruciale, inclusiv clipuri publicitare pentru televiziune, materiale educaţionale, şi alte materiale de propagandă.

01

Acest segment de finanţare s-a ridicat la suma de 175.000 de dolari. Dincolo de asta, atât Soros cât şi NED au finanţat Institutul Libertatea (Liberty Institute) din Georgia care promova liberalizarea comerţului. În Ucraina, Statele Unite au cheltuit doar în 2004 în jur de 34 de milioane de dolari pe iniţiative de schimbare a regimului (U.S. Department of State 2004), în timp ce Soros a acordat în jur de 1,6 milioane de dolari pentru a sprijini coaliţia ONG-urilor ‘Libertatea de a alege’ şi „Noua Alegere 2004” din Ucraina. German Marshall Fund al Statelor Unite, Freedom House, şi Agenţia de Dezvoltare Internaţională din Canada (Canadian International Development Agency) au oferit împreună 130.000 de dolari pentru trainingul activiştilor.

Asistenţa străină a susţinut şi diferite programe pentru a îndemna lumea să meargă să voteze, inclusiv campanii de distribuire a manifestelor, a teatrului de stradă, a concercelor rock, campaniilor de la uşă la uşă şi spectacole karaoke shows.” Cea mai strategică dintre cele trei ţări, iniţiativa de schimbare a regimului din Ucraina s-a bucurat de finanţare mai mare, de ajutoare străine şi interne, inclusiv de mari contribuţii din partea milionarilor locali care se opuneau guvernului lui Kuchma. Ucraina a primit finanţări mai mari decât Serbia sau Georgia.

Şi, din nou, la fel cum marile corporaţii din Statele Unite acordă finanţări în alegeri ambelor partide (Republican şi Democrat), organizaţiile occidentale în Ucraina au distribuit fonduri nu doar unui singur grup din opoziţie.

Mişcarea studenţească pro-Yushchenko Pora (facţiunea ‘galbenă’) a fost printre grupările susţinute de USAID şi de grupuri din străinătate.

TRAINING-UL: PROFESIONALIZAREA DISIDENŢEI

Planificarea pentru răsturnarea lui Milošević a implicat un efort foarte bine coordonat între agenţiile locale şi cele din străinătate.

O conferinţă finanţată de fundaţiile din Occident despre viitorul Serbiei a fost ţinută în Bratislava în 1999, co-organizată de către Institutul finanţat de Statele Unite East West şi de ministerul de externe al Slovaciei. Institutul East West este un think tank al conservatorilor ai cărui preşedinţi de onoare sunt George W. Bush şi Helmut Kohl. În urma acestei conferinţe, un grup de presiune a fost organizat pentru a construi legăturile între entităţile pro-Occidentale din Serbia şi organizaţiile din comunitatea internaţională, inclusiv Consiliul Europei, German Marshall Fund al Statelor Unite şi Parlamentul European .

Fundaţia de Dezvoltare din America, în principal o organizaţie non-profit (straniu etichetată ca „ONG”) aflată sub aripa USAID, împreună cu Departamentul de Stat, NED, şi alte grupări de „promovare a democraţiei”, au folosit fondurile USAID-România pentru a începe un program în 2000 numit „Românii pentru Democraţie în Serbia”, făcând legătura între ONG-urile de opoziţie din Serbia cu omoloagele lor din România. În toată regiunea, programe de training pentru jurnalişti au fost vitale pentru ca

media să susţină obiectivele de politică externă ale Statelor Unite şi mişcările de schimbare a regimurilor din diferite ţări. În timpul deceniului 1990, asistenţa pentru media acordată de USAID Europei de est şi republicilor foste sovietice s-a ridicat la 175 de milioane de dolari .

Globatocracy_1

Candidaţii anti-Milošević şi suporterii săi „au avut parte de un training extensiv despre cum să transmită „un mesaj”, despre cum să răspundă întrebărilor jurnaliştilor şi despre cum să respingă argumentele suporterilor lui Milosevic.”

Grupuri de activişti tineri care au primit tranininguri plătite de americani au fost învăţate cum să se poarte cu jurnaliştii. Diferite granturi pentru media din partea guvernului Statelor Unite au fost transmise prin canalele Freedom House, International Research and Exchanges Board (IREX), Internews, şi alte organisme americane din Ucraina şi Georgia. După ce răsturnarea lui Shevardnadze a reuşit, David Dettman, directorul NDI din Kiev, a luat avionul spre Tbilisi pentru a se consulta cu directorul NDI din Georgia pentru a discuta dacă o „revoluţie” similară ar putea avea loc în Ucraina. Dettman a stabilit că ar putea şi ulterior a ajutat la organizarea taberelor de training pentru mişcarea tinerilor din Ucraina, condusă de activiştii sârbi de la Otpor şi plătită de către fundaţia britanică Westminster.

Un fost oficial al Liberty Institute din Georgia, Gigi Targamadze, a vizitat Kievul împreună cu câţiva activişti tineri din gruparea georgiană.

MARKETING-UL REVOLUŢIEI

În Occident, campania Otpor împotriva lui Milošević a fost ridicată în slăvi pentru marketingul ei excepţional şi pentru tehnicile de branduire. Sloganurile pe care le recitau activiştii Otpor şi pe care le scriau cu spray-uri pe ziduri au fost testate pentru prima dată în sondaje de opinie şi avizate de consultanţii americani.

Purtătorii de cuvânt ai Otpor şi ai Opoziţiei Democratice din Serbia (DOS) au învăţat cum să se poarte cu jurnaliştii şi cum „să transmită mesaje.”

Specialistul în marketingul DOS, Milan Stevanovic, a spus următoarele despre instrumentele folosite în comunicare: „Sprijinul extern a fost crucial… Asta a fost prima campanie în care strategia noastră a fost bazată pe cercetare ştiinţifică reală.”

Argumentând că brandurile erau mai puternice chiar decât liderii carismatici, organizatorii Otpor au listat 20 de surogate pe care le puteau folosi mereu prin rotaţie, şi care reprezentau organizaţia lor care avea mesaje şi logo-uri pregătite deja. Aşa cum unul dintre liderii Otpor, Ivan Marovic, a explicat pentru emisiunea lui Bob Garfield de la Radioul Naţional Public:

„În secolul 20, branduirea a fost făcută prin conectarea unei mişcări la liderul ei, aşa că de aceea toată lumea îşi aminteşte de Lech Walesa sau… sau de Nelson Mandela, sau de Mahatma Gandhi. În Serbia, Georgia, şi Ucraina, brandingul a fost făcut nu prin conectarea mişcării la liderii ei. Liderii ar putea fi şantajaţi, mituiţi sau chiar omorâţi. Nu poţi face acelaşi lucru cu brandurile sau cu ideile.”

Un nou mod de inginerie internaută în numele Otpor a venit de la compania sârbă de marketing strategic (care acum este un joint-venture cu firma americană de cercetare, A.C. Nielsen şi cu British PGM Consulting), „care a efectuat o serie de grupuri-focus în numele coaliţiei de opoziţie şi al mişcării de rezistenţă studenţească Otpor cu sprijinul financiar din partea grupărilor de democraţie din Occident.”

Marketingul strategic trebuia să poarte foarte foarte clar amprenta stitului american şi a campaniilor de publicitate americane.

Fiecare mesaj „esenţial”, prefabricat, al celor din Otpor şi din grupurile de opoziţie a fost destinat „să vândă” schimbarea de regim cam în acelaşi mod în care se face marketingul pentru băuturile uşoare.

Srdan Bogosavljevic, CEO (preşedinte) al Strategic Marketing, a spus: „Am abordat acest proces creând un brand care să vândă şi un brand care să fie învins… Brand-ul care trebuia să vândă a fost Koštunica. Brand-ul care trebuia să fie învins a fost Milošević.” Primul logo în alb-negru al Otpor a fost scris în graffiti pe zidurile din oraşe, printat pe stickere, imprimat pe tricouri, şi copiat de grupul de rezistenţă al studenţilor din Georgia, „Kmara”.

USAID a plătit 80 de tone de stickere care spuneau ‘Gotov je’, pe care activiştii tineri ai Otpor le-au lipit peste tot prin Serbia.

Producătorii americani ai filmului de propagandă despre prăbuşirea lui Milošević,

‘Bringing Down a Dictator’ („Cum să dărâmi un dictator”), s-au lăudat că Otpor „a devenit un brand ubicuu, la fel de familiar ca şi Coca-Cola şi Nike”. Co-fondatorul Otpor, Ivan Marovic, a confirmat: „Ideea noastră a fost să folosim brandul corporatist în politică… Mişcarea trebuie să aibă un departament de marketing. Modelul nostru a fost Coca-Cola.”

Mişcările tinerilor antrenate de Otpor din Georgia şi din Ucraina au copiat şi aplicat tacticile de marketing în propriile lor ţări.

maxresdefault

Activistul Otpor Aleksandar Maric s-a lăudat: „Noi i-am antrenat (pe tinerii din opoziţia ucraineană) şi i-am învăţat cum să creeze o organizaţie, cum să deschidă capitole locale, cum să creeze „un brand”, cum să creeze un logo, simboluri şi mesaje-cheie”. „Pora” a primit 500.000 de dolari de la Freedom House, în timp ce gruparea de opoziţie din Ucraina, Znayu, a primit 50.000 de dolari de la Freedom House şi 1 milion de dolari de la Fundaţia U.S.-Ucraina pentru a începe o campanie de publicitate în 17 oraşe din Ucraina.

NOTA

Consider că termeni ca ”revoluția în culori”, ”promovarea democrației” și alții sunt expresii de propagandă, care au o bază foarte slabă în sensul real al transformărilor radicale sociale pe care le implică folosirea istorică a acestor cuvinte.

Dincolo de Europa, unul dintre primele experimente de succes ale NED în intervenţia non-violentă a avut loc în Filipine, unde, în 1986, Statele Unite au retras sprijinul pentru Marcos şi au ajutat la organizarea alegerilor care aveau să aducă la putere un lider liberal democratic, pro-american, Corazon Aquino. Printre cei care asigură finanțarea CeSid sunt organizaţiile cele mai importante: USAID, NED, NDI, IRI, Fundaţia Westminster, German Marshall Fund, Freedom House, Open Society Institute, şi alte organizaţii publice şi private. (CeSid 2007) Institutul pentru Pace (Institute for Peace) din Statele Unite a asigurat trainingul pentru CeSID în alegerile din Serbia din 2000, iar IRI a pregătit 40 de monitori electorali, care apoi au asigurat trainingul pentru alţi 15.000 de monitori electorali. Statele Unite au plătit toate facturile pentru aşa ceva.

Alti activiști ai schimbărilor de regim non-violente din Europa de Est, Peter Ackerman și Robert Helvey. Ackerman, un fost asociat al lui Michael Milken la Drexel Burnham, a fondat Centrul Internațional pentru Conflicte Non-violente (International Center for Nonviolent Conflict) în 2002, și a devenit președintele Freedom House în 2005, și a făcut parte și din Consiliul de conducere al AEI. Helvey, un fost colonel de armată, a fost președintele AEI între 2003 și 2005 și a fost activ ca și consilier în Myanmar (ca atașat militar), Serbia (ca șef al echipei de training ai Otpor), și în Irak (unde a lucrat cu opoziția politică pentru a-l răsturna de la putere pe Saddam). Peter Ackerman, de exemplu, în timp ce făcea parte din consiliul de conducere al AEI, a lăudat acțiunile ale Otpor.

Sursa

https://revolutianarhista.files.wordpress.com/2013/11/revolutiile-in-culori.pdf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s