Noi tendinţe perverse, dezgustătoare şi satanice în industria modei

illfashion

de Roxana Florea

 „Deschizi dulapul şi alegi… acel pulover albastru lălâu, poate pentru că vrei să arăţi lumii că te iei prea în serios ca să îţi pese ce pui pe tine. Dar ceea ce nu ştii este că acel pulover nu este albastru, nici turcoaz. Nu este nici lapis. De fapt este azuriu. Şi eşti complet inconştientă de faptul că în 2002, Oscar de la Renta a creat o colecţie de rochii azurii. Apoi Yves Saint Laurent a prezentat haine militare azurii. După care această culoare a apărut rapid în colecţiile altor opt designeri. A ajuns după aceea şi în magazinele cu produse de duzină, de unde fără dubiu ai cules acest pulover din vreun coş cu produse la reduceri. Totuşi, această nuanţă de albastru reprezintă milioane de dolari şi nenumărate locuri de muncă, şi este comic cum ai impresia că alegerea ta te scuteşte de a participa la industria modei, când, cu adevărat, tu porţi chiar acum puloverul care a fost selectat pentru tine de oamenii care se află în această cameră [editorii unei mari reviste de modă].” – replică din filmul Diavolul se îmbracă de la Prada, bazat pe experienţa reală a unei foste angajate la una dintre cele mai mari reviste de modă din lume.

Mulţi dintre cei care nu cheltuiesc salariul mediu pe economie pentru o rochie de seară de la un magazin de fiţe sau pentru un costum „cu clasă” îşi imaginează că nu au de-a face cu lumea modei. Defilările în ţinute de mii de euro pe podiumuri strălucitoare din marile capitale ale lumii sunt privite de mulţi oameni ca evenimente ce stârnesc curiozitatea, rareori admiraţia pentru câte o ţinută rafinată, şi nimic mai mult. Ce fac ei – designerii celebri, editorii revistelor de modă care le prezintă creaţiile şi starurile de muzică şi film care le promovează – acolo, în lumea lor, interesează pe puţini cetăţeni, ocupaţi cu munca suprasolicitantă, creşterea copiilor, ratele la bancă şi aşa mai departe. Numeroasele dezvăluiri legate de consumul de droguri, prostituţie, homosexualitate şi anorexie din industria modei par, la prima vedere, să afecteze doar acest grup aparent restrâns al celor direct implicaţi.

Totuşi, chiar fără ca populaţia Pământului să îşi dea seama, ea este afectată generaţie după generaţie de tendinţele impuse societăţii în mod insidios de perversa industrie a textilelor cu care ne acoperim trupurile. Blugii, fustiţele lambada, gecile de piele cu ţinte, bocancii cu catarame şi multe altele au generat adevărate isterii la vremea lor. În zilele noastre, ţinutele, adesea de inspiraţie satanistă, în care se afişează cântăreţii şi actorii celebri sunt copiate de mulţi tineri.

Majoritatea oamenilor nu observă legătura dintre prezentările de modă şi hainele în serie care umplu rafturile magazinelor. Nu putem trece însă cu vederea faptul că, de exemplu, în multe dintre marile magazine de îmbrăcăminte, predomină veşminte în culori sumbre, cu modele lipsite de creativitate, iar secţiunile destinate adolescenţilor  abundă de haine, accesorii şi încălţăminte în stil trash [gunoi] – produse spălăcite, rupte, lălâi – şi punk [lucru fără valoare] sau rock [bolovan, a oscila, a se clătina] – schelete, zombi, mortăciuni. Bărbaţii au început să poarte haine cu puternice tente feminine sau homosexuale (pantaloni cu turul căzut, care lasă la vedere mare parte din posterior, haine mulate cu croială feminină etc), în timp ce femeile sunt din ce în ce mai predispuse să uite de delicatele rochiţe în favoarea blugilor asortaţi cu o cămaşă largă şi o pereche de tenişi uzaţi.

Mulţi se gândesc: „E doar o modă, o să treacă”. Puţini sunt cei care analizează cu atenţie ceea ce se petrece şi se întreabă încotro duc aceste tendinţe. Hainele pe care le alegem ne influenţează în mare măsură starea de spirit, în special datorită culorilor pe care le purtăm. O croială nepotrivită ne afectează trupul şi câmpul mental/emoţional (haina este incomodă, ori ne strânge, sau ne face să ne simţim încordaţi, tensionaţi, închistaţi). Veşmintele sunt în acelaşi timp vehicule care transmit mesaje despre noi: suntem fiinţe comode şi delăsătoare, sau dimpotrivă manifestăm respect de sine, dinamism, bucurie de a trăi?; suntem închistaţi şi nu vrem să atragem privirile nimănui, sau suntem deschişi, liberi interior, exuberanţi?… iar exemplele pot continua.

Din această perspectivă, tendinţele recente din industria modei sunt cel puţin îngrijorătoare datorită influenţelor pe care cei din spatele lor urmăresc să le impună fiinţelor umane.

Tendinţe spre dezumanizare şi explicaţii ce denotă prostie cutremurătoare

În anul 2012, creatoarea de modă sud-africană Leanie van der Vyver a realizat o pereche de încălţăminte numită Scary Beautiful [Înspăimântător de Frumos]. Iată cum doreşte această fiinţă să transforme mersul unei femei:

https://player.vimeo.com/video/45024704?title=0&byline=0&portrait=0

Scary Beautiful (Leanie van der Vyver) from aconsumer on Vimeo.

Explicaţiile creatoarei de modă sunt groteşti şi denotă o prostie… înspăimântătoare: „Prin această creaţie am vrut să exprim faptul că oamenii au acum puteri dumnezeieşti de a controla modul în care arată şi modul în care sunt percepuţi de către cei din jur. Aceste eforturi asidue pentru a atinge perfecţiunea în domeniul frumuseţii şi al modei au atins apogeul. Nu putem fi mai perfecţi decât atât. Acum tindem către cealaltă latură a perfecţiunii.
Dacă privim tocurile pantofilor, cu cât sunt mai înalte, cu atât sunt percepute a fi mai sexy. Înălţimea tocurilor este de fapt un sexy-meter care arată cât de sexy este purtătoarea. Tocurile înalte imobilizează uşor mersul femeii şi datorită modificării posturii corporale, posteriorul apare proeminent. Am vrut ca efectele purtării tocurilor înalte să devină atât de zgomotoase, încât să fie înspăimântătoare
.”

De fapt, Leanie van der Vyver propune o dezumanizare a femeii, decăderea acesteia în stadiul de animal prin anularea verticalităţii specific umane.

Creaţia a făcut mare vâlvă, în special în mediul online. Multe site-uri au prezentat aşa-zisele încălţări ca pe un interesant proiect de avangardă, în timp ce puţine pagini de internet exprimă păreri care urmăresc să îi readucă în simţiri pe cei luaţi de valul modei.

Iată mai jos unele fragmente dintr-un editorial apărut pe site-ul Muzeului de Artă Modernă din New York, care, simulând că atrage atenţia asupra tendinţelor nefaste ale modei, induce de fapt în mod viclean în mintea cititorilor ideea că totuşi aceste tendinţe nu sunt chiar atât de rele.

Istoria remodelării piciorului femeii în numele esteticii şi controlului social este la fel de veche ca şi practica legării labei piciorului pentru a îi împiedica dezvoltarea. Tocurile subţiri şi înalte au apărut în 1930 şi au fost popularizate de designerul Roger Vivier de la casa de modă Christian Dior în anii 1950. Această inovaţie a stârnit obsesia re-formării şi deformării siluetei feminine în numele modei.

Înţelepciunea populară ne spune că scopul modei este acela de a face femeile frumoase, aşa încât să devină atrăgătoare pentru bărbaţi. Atunci când femeile sunt atrăgătoare pentru bărbaţi, aceştia vor vrea să facă sex cu ele şi/sau să le ia în căsătorie şi/sau să le cumpere lucruri drăguţe, şi oricare dintre acestea sau toate la un loc validează femeile în ochii lumii.

Aceste concepţii susţin filosofia designerilor precum John Galliano, care a declarat public: «Vreau ca bărbaţii să se uite la o femeie care poartă una dintre rochiile create de mine şi să gândească: Vreau să o f…!».

În general, în cazul înţelepciunii populare, lucrurile interesante au loc atunci când oamenii o resping, o pun la îndoială sau o interpretează în diferite moduri. În modă, aceasta se petrece atunci când necesitatea de a face sex heterosexual este abandonată în favoarea altor scopuri. Vedem asta în special în operele lui Alexander McQueen, acuzat atât de des de misoginism, dar care a susţinut că de fapt dorinţa lui este de a face femeia «atât de fabuloasă încât nu ai îndrăzni să o atingi» [Creatorul menţionat aici s-a sinucis. Funeraliile au avut loc la prestigioasa catedrală St Paul din Londra, iar numeroase vedete din lumea filmului şi modei au participat la ceremonie. Editorul şef al revistei Vogue SUA, Anna Wintour, a spus despre el că a fost: «un tânăr complex şi foarte talentat» – n.r].

 Alexander McQueen

Vedem aceasta în creaţiile lui Rei Kawakubo şi în faimoasele ei distorsiuni ale formei feminine.

Rei Kawakubo

Vedem aceasta în creaţiile lui Iris van Herpen şi în modul inspirat din SF în care a folosit modele suspendate în pungi ermetizate deasupra podiumului.

Iris van Herpen 

Lady Gaga într-o ţinută Iris van Herpen

Şi vedem aceasta în pantofii Scary Beautiful.”

Imaginaţia sinistră a designerilor de încălţăminte pare că nu are limite

Se pare că creaţia lui Leanie van der Vyver le-a dat de gândit şi altor designeri. În primăvara anului 2015, alte cinci perechi de încălţări neobişnuite au fost expuse la Milano. Creatorii afirmă că au dorit să exploreze ideea de verticalitate… şi că pantofii expuşi de ei (realizaţi cu ajutorul unei imprimante 3D) sunt perfect purtabili şi chiar comozi!

Iris Van Herpen, Alexander McQueen şi alţi creatori faimoşi au mers încă şi mai departe, sugerând că am fi mult mai frumoşi dacă picioarele noastre ar semăna cu… nişte copite!

Iar imaginaţia sinistră a celor care dau tonul în modă pare că nu are limite, sfidând chiar şi cel mai elementar bun simţ.

Marile prezentări de modă – un circ lugubru, dezgusător

Unele case de modă consacrate şi câţiva nou-veniţi în lumea veşmintelor, care au scăpat încă nepervertiţi de tendinţele satanice din industrie, încă mai propun ţinute pline de rafinament şi bun gust.

Oscar de la Renta, colecţia de primăvară 2015

Versace
Elie Saab, Paris 2012

Cu toate acestea, în ultimii ani prezentările de modă din cadrul aşa-numitelor Fashion Week, care au loc regulat în principalele capitale ale lumii şi la care participă numeroşi creatori, par a fi mai degrabă satanice defilări de ciudăţenii proiectate parcă din cine ştie ce infernuri.


Ne Net, Tokyo 2014
Comme Des Garcons, Paris 2014
Yamatosan, Milano
Oor van Vincent
Gareth Pugh, Paris 2014
Stella McCartney, 2014
New York Fashion Week
Josefin Arnell, toamnă 2009
Alexander Wang, New York 2014
Alexander Wang, New York 2015
Kidill, Tokyo 2014
Fanny Ollas, toamnă 2009
Toronto Fashion Week

Thom Browne, primăvară 2015
Nebunia aplaudată de revistele de modă merge până în pânzele albe

Nu numai fotografiile sau filmările cu aceste creaţii de groază sunt şocante, ci şi cele cu publicul spectator. Vedem astfel cum editorii şefi ai celor mai mari reviste de profil  aplaudă entuziasmaţi la multe dintre aceste defilări ale deşeurilor minţilor bolnave ale unor pretinşi creatori de modă.

Faptul că aceşti oameni aplaudă şi promovează în paginile revistelor pe care le conduc creaţii precum cele ale lui McQueen nu e deloc un fapt neglijabil. Potrivit propriilor estimări, revista Elle este publicată în mai bine de 60 de ţări şi are aproape 70 de milioane de cititori, având de asemenea alţi 25 de milioane de vizitatori pe cele 33 de site-uri internet, în timp ce revista Vogue are 11 milioane de cititori în SUA şi alte 12 milioane în restul lumii. Asta nemaipunând la socoteală alte zeci de milioane de privitori de pe tot mapamondul care asistă la colaje din prezentări oferite la televizor. Aşa se face că circul decadent nu rămâne numai pe podiumuri, ci vrem, nu vrem, face înconjurul globului.

Şi nu doar cârpele odioase cu pretenţie de creaţii vestimentare prezentate cu pompă influenţează umanitatea, ci şi aşa-zisele modele care le poartă. Nu întâmplător homosexualitatea şi anorexia sunt fenomene în creştere, în condiţiile în care în multe reviste şi prezentări de modă bărbaţii daţi exemplu sunt vizibil tulburaţi şi efeminaţi iar femeile sunt piele şi os, afişând o privire pierdută.

Grăitor este exemplul unei reclame Yves Saint Laurent apărută în revista Elle, ce prezintă o femeie întinsă la sol şi cumplit de slabă.

Casa de modă s-a lăsat cu greu convinsă de autorităţi să retragă reclama, insistând că de fapt nu e nimic în neregulă cu femeia din imagine.

Şi totuşi… normalitatea, decenţa şi respectul de sine contraatacă

Chiar dacă nu sunt nici pe departe la fel de populare ca modelele scheletice, femeile pline de viaţă, cu forme armonioase, încep să fie apreciate şi promovate de unele companii de cosmetice şi îmbrăcăminte. La unele posturi de televiziune au din ce în ce mai mare succes emisiunile în care femei care nu corespund standardelor aberante impuse de industria modei sunt învăţate să se simtă bine în propria lor piele şi să preţuiască frumuseţea care izvorăşte din interior, din calităţile şi înzestrările lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s