Elita globala: cine sunt ei?

bigbanksandbigbusiness

SUA, Rusia si UE sunt toate egale dintr-un punct de vedere: toate datoriile acestora se afla in mainile Bancii Reglementarilor Internationale de la Basel, Elvetia

Bank for International Settlements (BIS) de la Basel, Elvetia; „banca bancilor centrale”. BIS controleaza toate entitatile financiare si toate politicile monetare. Indiferent de impresionantul consiliu de directori, BIS este controlata de familiile
Rotschild, Rockefeller etc.

MAREA FINANŢĂ E BESTIA CARE SUBJUGĂ ŞI CONTROLEAZĂ NAŢIUNILE

Definiţia unei colonii face referire la un teritoriu controlat din punct de vedere administrativ de o naţiune străină şi care este dependent de aceasta pe plan politic, economic şi militar. Oare chiar ne aflăm noi în această situaţie? Sîntem controlaţi din punct de vedere administrativ şi politic? Dacă ne gîndim că în ultimii ani Guvernul României nu mai poate lua nici o decizie majoră fără aprobarea „ambasadelor” sau a aşa-zişilor noştri „parteneri euro-atlantici”, rezultă că aceştia ne impun constant decizii administrative şi politice, iar cine nu le respectă întocmai şi la timp sfîrşeşte pe mîna Justiţiei „independente”, în direct şi la ore de maximă audienţă, primind, evident, ştampila de corupt înainte de a primi o decizie din partea unui judecător.

Sîntem dependenţi din punct de vedere economic? Acesta este un subiect destul de controversat, dar părerea mea referitor la acest aspect este una tranşantă. Se pun presiuni mari asupra României ca să încheie un nou acord cu FMI, acesta fiind cel mai simplu mecanism prin care „partenerii” noştri ne pot controla economic şi administrativ. Cel mai simplu exemplu este tăierea salariilor cu 25% pentru sectorul bugetar şi mărirea TVA la 24% în urmă cu cîţiva ani. Sîntem dependenţi din punct de vedere militar? Consider că Armata Română a avut foarte mult de suferit în ultimii 25 de ani. Tehnologia şi dotările sînt în proporţie foarte mare cele moştenite de pe vremea lui Ceauşescu, iar de atunci nu s-a făcut mare lucru.

Atunci cand David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski au fondat Comisia Trilaterala in 1973, intentia a fost sa creeze un Nou Ordin Economic International (NOEI). In acest scop, au strans la un loc 300 de oameni din elita corporatista, lideri politici si academici din America de Nord, Japonia si Europa.

Intrebarea este cum au facut-o? Retineti, va rog, nu obtinusera vreun mandat public din partea nici unei tari a lumii. Intr-adevar, cum au facut-o?

Raspunsul este “The Bank for International Settlements” [ In traducere directa Banca Aranjamentelor Internationale…] (BIS), autointitulata “banca centrala a bancherilor centrali”, ce controleaza vastul sistem bancar global cu precizia unui ceas elvetian.

Dr. Franz Pick a spus odata, “Destinul unitatii monetare este si va fi mereu, destinul natiunii.” Odata cu aparitia globalizarii rampante, acest concept poate fi cu certitudine extins intr-un context global, cum ar fi: “Destinul unitatilor monetare este si va fi mereu, destinul lumii.”

Desi BIS este cea mai veche operatiune bancara internationala din lume, este o organizatie putin cunoscuta, ce evita publicitatea si notorietatea. Drept rezultat, analiza critica la adresa acestei organizatii financiare este aproape inexistenta. Mai mult, aproape tot ce s-a scris despre ea este contaminat de propria ei literatura de cosmetizare.

BIS a fost fondata in 1930. Cateva informatii din acea perioada sunt necesare pentru intelegerea motivului crearii BIS si in al cui beneficiu.

Exista trei personaje ce au avut un rol proeminent in fondarea BIS: Charles G. Dawes, Owen D. Young si Hjalmar Schacht din Germania.

Charles G. Dawes a fost director al Biroului Bugetului Statelor Unite in 1921, si membru in Comisia pentru Reparatii a Aliatilor incepand cu 1923. Activitatea depusa pentru “stabilizarea economiei Germaniei” i-a adus acestuia Premiul Nobel pentru Pace in 1925. Dupa ce a fost ales Vice Presedinte in timpul Presedintelui Calvin Coolidge intre anii 1925-1929, si numit Ambasador in Anglia in 1931, si-a reluat cariera bancara in 1932 ca chairman al board-ului City National Bank and Trust din Chicago, unde a ramas pana in momentul mortii sale in 1951.

Owen D. Young a fost un industrialist american. A fondat RCA (Radio Corporation of America) in 1919 si i-a fost chairman pana in 1933. A servit de asemenea ca chairman al General Electric din 1922 pana in 1939. In 1932, Young a incercat sa obtina candidatura pentru presedentie pe tichetul democratic, dar a pierdut in fata lui Franklin Delano Roosevelt. Mai multe despre Hjalmar Schacht mai tarziu.

In 1924 Aliatii au numit un comitet de bancheri internationali, condus de Charles G. Dawes (si acompaniat de agentul J.P. Morgan, Owen Young), pentru dezvoltarea unui plan care sa readuca platile pentru reparatii pe parcursul dinainte stabilit. Istoricul Carroll Quigley a notat ca Planul Dawes a fost “in mare masura produsul lui J.P. Morgan” . Planul prevedea 800 de milioane de dolari in imprumuturi externe, care sa fie aranjate pentru reconstructia economiei germane.

In 1924, Dawes era chairman al Comitetului de Expertiza al Aliatilor, de unde a aparut si numele de “Dawes Plan”. A fost inlocuit ca chairman de catre Owen Young in 1929, cu sustinerea directa a lui J.P. Morgan. “Planul Young” din 1928 a consolidat “Planul Dawes”, pe care multi il priveau ca pe o strategie de a directiona toate valorile Germaniei in scopul sustinerii unei uriase ipoteci promovate de bancherii Statelor Unite.

In 1924, presedintele Reichsbank (banca centrala a Germaniei la acea vreme) era Hjalmar Schacht. Deja acesta avusese un rol important in crearea Planului Dawes, impreuna cu industrialistul Fritz Thyssen, alti bancheri germani de varf si alti industrialisti.
Planul Young era atat de odios pentru germani, incat multi l-au considerat o cauza a ridicarii lui Hitler la putere. Fritz Thyssen, industrias nazist de frunte, a declarat:

“M-am intors catre Partidul National Socialist numai dupa ce am devenit convins ca lupta impotriva Planului Young nu putea fi evitata, daca se urmarea prevenirea colapsului complet al Germaniei” [nota: Edgar B Nixon, ec., Franklin D. Roosevelt and Foreign Affairs, Volume III (Cambridge: Balknap Press, 1969)]

Owen Young drept autorul ideii BIS. A fost de fapt Hjalmar Schacht cel care a propus-o,iar aceasta a fost dusa mai departe de catre acelasi grup de bancheri internationali care ne-au oferit si Planurile Dawes si Young.

Nu neaparat pentru a sari direct la concluzii in ceea ce priveste intentiile acestei elite bancare, ne vom referi acum la cele scrise de renumitul istoric din Georgetown, Carroll Quigley:

“Puterea capitalismului financiar avea un alt plan cu bataie lunga, nimic altceva decat crearea unui sistem global de control financiar aflat in proprietate privata, capabil sa domine sistemul politic al oricarei tari si economia mondiala pe de-a-ntregul. Acest sistem urma sa fie controlat intr-o maniera feudalista de catre bancile centrale ale lumii actionand in concert, prin intelegeri secrete obtinute la intalniri frecvente si conferinte. Varful sistemului trebuia sa fie The Bank for International Settlements din Basle, Elvetia, o banca privata controlata de catre bancile centrale ale globului, care erau ele insele corporatii private. Fiecare banca centrala, aflata in mainile unor oameni ca Montagu Norman de la Banca Angliei, Benjamin Strong de la Banca de Rezerve Federale din New York, Charles Rist de la Banca Frantei, si Hjalmar Schacht de la Reichsbank, cauta sa isi domine guvernul prin capacitatea de a controla imprumuturile trezoreriei, prin manipularea schimburilor valutare, prin influenta exercitata pentru nivelarea activitatii economice a tarii si prin influenta asupra politicienilor cooperanti ce erau motivati de recompense in lumea afacerilor.”

Intelegerea de la Haga din 1930

La formarea BIS, Bancile centrale constituente au cazut de acord prin ceea ce se cheama Intelegerea de la Haga, pe data de 20 Ianuarie 1930, si care a intrat in vigoare imediat dupa aceea. In conformitate cu aceasta intelegere,

Reprezentantii autorizati reglementar ai guvernelor Germaniei, Belgiei, Frantei, Marii Britanii si Irlandei de Nord, Italiei si Japoniei pe de o parte; Si reprezentantii autorizati reglementar ai guvernului Confederatiei Elvetiene pe de alta parte, reunite la Conferinta de la Haga in luna Ianuarie, 1930, au cazut de acord asupra urmatoarelor:

Articolul 1. Elvetia garanteaza sa acorde Bancii Aranjamentelor Internationale, fara intarziere, urmatoarea Carta de Constituire, pe deplin imputernicita legal: sa nu abroge aceasta Carta, sa nu o amendeze sau sa adauge ei, si sa nu sanctioneze amendamentele facute Statutului Bancii la care se face referire in Paragraful 4 al Cartei, decat printr-o intelegere de comun acord cu celelalte guverne semnatare. [nota: BIS site]

Efectiv fiecare referinta tiparita, la adresa BIS, inclusiv propriile ei documente, portretizeaza consistent aceasta institutie drept “banca centrala a bancherilor centrali”.

Deci, BIS a fost infiintata printr-o carta internationala iar cartierul sau general a fost stabilit la Basel, Elvetia.

Proprietarii BIS

Dupa James C. Baker, autorul pro-BIS al cartii “BIS a fost formata cu fondurile puse la un loc de bancile centrale a sase natiuni, Belgia, Franta, Germania, Italia, Japonia, si Marea Britanie. In plus, trei banci internationale private din Statele Unite au asistat de asemenea finantarea infiintarii BIS.” Fiecare banca centrala a subscris la 16.000 de actiuni. Statele Unite au participat si au obtinut 16.000 de actiuni fiecare. Astfel, reprezentarea Statelor Unite in BIS este de trei ori mai mare decat cea a fiecarei alte natiuni. Care erau aceste banci private? Nici o surpriza, erau J.P. Morgan & Company, First National Bank of New York si First National Bank of Chicago,First National Bank, dupa cum era cunoscuta la acea vreme, reprezinta interesele clanului Rockefeller. Intre timp prin fuzionari aceasta a devenit cunoscuta sub numele Citibank sau Citigroup ].

Suveranitate si Secret

Nu este surprinzator ca BIS, birourile sale, angajatii, directorii si membrii se bucura de o incredibila imunitate in fata oricarei reglementari, scrutin si trageri la raspundere.

In 1931, bancherii centrali si constituentii lor erau satui de amestecul guvernului in afacerile financiare mondiale. Politicienii erau priviti cu dezgust, daca nu faceau parte din randurile elitei bancare. Astfel, BIS le-a oferit odata pentru totdeauna bancherilor oportunitatea de a infiinta “varful” dupa cum isi doreau ei – privat. Au pus aceste conditii si au obtinut ce si-au dorit.

Un scurt sumar al imunitatii lor, explicat mai jos, include

• imunitate diplomatica pentru persoane si ce poarta asupra lor (i.e., valize diplomatice)
• scutire de taxe pentru orice tranzactie, inclusiv salariile platite angajatilor
• imunitate specifica ambasadelor pentru toate cladirile si/sau birourile operate de BIS
• lipsa supravegherii sau cunoasterii operatiunilor, din partea oricarei autoritati guvernamentale
• libertate de emigrare fara restrictii
• libertate de a incripta orice si toate comunicatiile de orice fel
• libertate fata de orice jurisdictie legala [nota: BIS, Protocol Regarding the Immunities of the Bank for International Settlements, Basic Texts, (Basle, August 2003), p. 33]

In plus, membrii board-ului director al BIS (spre exemplu, Alan Greenspan [nota tr: Fostul chairman al Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite]) primesc beneficii speciale individuale:

• “imunitate impotriva arestului sau inchiderii si imunitate impotriva confiscarii bagajului personal, mai putin in cazuri de delict flagrant;”
• “inviolabilitatea tuturor actelor si documentelor;”
• “imunitate impotriva jurisdictiei, chiar dupa incheierea misiunii, pentru actiuni intreprinse in afara slujbei, inclusiv cuvinte rostite si scrieri;”
• “scutire pentru ei, sotiile/sotii si copii lor de orice restrictie de emigratie, de orice formalitate ce priveste inregistrarea strainilor si de orice obligatie referitoare la serviciul national in Elvetia;”
• “dreptul de a folosi coduri in comunicatiile oficiale, de a primii, de a trimite documente sau corespondenta prin curieri si valize diplomatice.” [nota: ibid, Article 12, p.43]

In sfarsit, toti ceilalti oficiali si angajati ai BIS au urmatoarele imunitati:

• “imunitate impotriva jurisdictiei pentru actiuni intreprinse in afara slujbei, inclusiv cuvinte rostite si scrieri, chiar dupa ce aceste persoane au incetat sa mai fie Oficiali ai Bancii;” [subliniere adaugata]
• “scutire de toate taxele Federale, cantonale [nota tr: Aplicate intr-una din regiunile din care este compusa Confederatia Elvetiana] si comunale, pe salarii, onorarii si alocatii platite lor de catre Banca…”
• “scutire fata de obligatiile nationale Elvetiene, libertate pentru sotii/soti si membrii familiei fata de restrictiile de emigrare, transferul bunurilor si proprietatilor – inclusiv cele internationale – cu aceleasi grade de beneficiu ca si Oficialii altor organizatii internationale.”

Articolul 2 – Inviolabilitatea

• Cladirile sau parte a cladirilor si terenul inconjurator care, indiferent de proprietar, sunt folosite in scopurile bancii, vor fi inviolabile. Nici un agent al autoritatilor publice Elvetiene nu are voie sa le viziteze fara consimtamantul expres al Bancii. Numai Presedintele, Managerul General al Bancii, sau reprezentantii lor autorizati au competenta de a neutraliza aceasta inviolabilitate.
• Arhivele Bancii si, in general, toate documentele si medium-urile ce contin informatii, apartinand Bancii sau aflate in posesia ei, vor fi inviolabile oricand si oriunde.
• Banca va exercita supravegherea si puterea politieneasca asupra sediilor sale.

Articolul 4 – Imunitate impotriva jurisdictiei si executarii

• Banca se va bucura de imunitate impotriva jurisdictiei infractioniste si administrative, mai putin in situatiile in care aceasta imunitate este neutralizata in cazuri individuale de catre Presedinte, Managerul General al Bancii, sau reprezentantii lor autorizati corespunzator.
• Bunurile Bancii pot fi supuse unor masuri de executare obligatorie pentru impunerea unor revendicari monetare. Pe de alta parte, toate depozitele incredintate Bancii, toate revendicarile impotriva Bancii si actiunile emise de catre Banca vor fi, fara nici o prealabila intelegere a Bancii, imune impotriva confiscarii sau a altor masuri de executare obligatorie si sechestrare, in particular cele avand legatura cu legea Elvetiana. [nota: BIS, Extracts from the Headquarters Agreement] [subliniere adaugata]

Dupa cum vedeti, BIS, directorii si angajatii ei (fosti sau actuali) pot face efectiv orice isi doresc, in complet secret si imunitate, fara ca nimeni sa le priveasca peste umar. A fost intr-adevar visul unui bancher devenit realitate, si a pavat autostrada internationala a globalismului financiar rampant pe care il vedem manifestandu-se astazi.

Operatiuni zilnice

Activand ca banca centrala, BIS detine puteri extinse de a face orice in propriul sau interes sau al bancilor centrale membre. Este precum o reciproca putere avocateasca – fiecare parte poate actiona ca agent pentru orice alta parte.

Articolul 21 din statutul original BIS defineste operatiunile zilnice:

1. cumparari si vanzari de moneda de aur sau lingou in cont propriu sau al bancilor centrale;
2. pastrarea aurului pentru contul propriu, ca rezerva in bancile centrale;
3. acceptarea supravegherii aurului pentru contul bancilor centrale;
4. oferte bancilor centrale sau imprumuturi de la bancile centrale impotriva aurului, a bancnotelor de schimb, si a altor obligatiuni de prima lichiditate pe termen scurt sau a altor obligatiuni aprobate;
5. decontare, redecontare, cumparare si vanzare cu sau fara bancnotele de imputernicire aferente, a obligatiunilor de schimb de prima lichiditate, checkuri si a altor obligatiuni pe termen scurt;
6. cumparare si vanzare a valutei pentru propriul cont sau cel al bancilor centrale;
7. cumparare si vanzare de obligatiuni negociabile, altele decat actiunile pentru propriul cont sau cel al bancilor centrale;
8. decontare pentru bancnotele bancilor centrale extrase din propriul lor cont si redecontare cu bancnotele bancilor centrale extrase din propriul sau cont;
9. deschiderea si mentinerea conturilor curente sau de depozit cu bancile centrale;
10. acceptarea depozitelor bancilor centrale in conturi curente sau de depozit;
11. acceptarea depozitelor in relatie cu intelegerile de trustee ce pot fi facute intre BIS si guverne in conformitate cu prevederile internationale;
12. acceptarea oricaror altor depozite care, in opinia Board-ului BIS, formeaza obiectul functiilor BIS. [nota: Baker, op cit, p. 26-27]
BIS de asemenea poate:

1. sa actioneze ca agent sau corespondent pentru orice banca centrala;
2. sa aranjeze cu orice banca centrala pentru ca aceasta din urma sa actioneze ca agent sau corespondent in numele sau;
3. sa ajunga la intelegeri in urma carora sa actioneze ca trustee sau agent in conformitate cu aranjamente internationale, cu conditia ca acestea sa nu incalce obligatiile BIS fata de orice alte parti.

Cum se iau deciziile

Board-ul directorilor este format din directorii anumitor banci centrale membre. Actualmente acestia sunt:
• Nout H E M Wellink, Amsterdam (Chairman al Board-ului Directorilor)
• Hans Tietmeyer, Frankfurt pe Main (Vice-Chairman)
• Axel Weber, Frankfurt pe Main
• Vincenzo Desario, Roma
• Antonio Fazio, Roma
• David Dodge, Ottawa
• Toshihiko Fukui, Tokyo
• Timothy F Geithner, New York
• Alan Greenspan, Washington
• Lord George, Londra
• Hervé Hannoun, Paris
• Christian Noyer, Paris
• Lars Heikensten, Stockholm
• Mervyn King, Londra
• Guy Quaden, Brussels
• Jean-Pierre Roth, Zürich
• Alfons Vicomte Verplaetse, Brussels

Din acestia, cinci membrii (Canada, Japonia, Olanda, Suedia si Elvetia) sunt actualmente alesi de catre actionari. Majoritatea directorilor sunt “ex officio”, ceea ce inseamna ca sunt permanenti si fac automat parte din orice sub-comitet.

Board-ul combinat se intalneste de cel putin sase ori pe an, in secret, si este pus la curent in ceea ce priveste operatiunile financiare ale bancii, de catre management-ul BIS. Politica monetara globala este discutata si stabilita la aceste intalniri.

S-a raportat in 1983 ca exista un club intern format din 6 bancheri centrali care se afla mai mult sau mai putin in aceeasi barca monetara: Germania, Statele Unite, Elvetia, Italia, Japonia si Anglia.

Cum lucreaza BIS cu Fondul Monetar International si Banca Mondiala

Relatiile de interoperare dintre aceste trei entitati, usor de inteles, produc confuzie majoritatii oamenilor, deci este necesara o clarificare.

Fondul Monetar International (FMI) interactioneaza cu guverne, in timp ce BIS interactioneaza numai cu alte banci centrale. FMI imprumuta bani guvernelor nationale, si deseori aceste tari se afla intr-un soi de criza fiscala sau monetara. In plus, FMI face rost de bani primind de la cele 184 de tari membre, contributii a caror cota este dinainte stabilita. Cu toate ca tarile membre se pot imprumuta pentru a reusi sa stranga sumele necesare acestor contributii, in realitate, acesti bani vin de la platitorii de taxe. Banca Mondiala de asemenea acorda bani cu imprumut si are 184 de tari membre. In Banca Mondiala se afla doua entitati separate, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) si Asociatia de Dezvoltare Internationala (ADI). BIS, in calitate de banca centrala a celorlalte banci centrale, faciliteaza mutarea banilor.

FMI este “asul din maneca” al BIS atunci cand criza monetara se instaureaza. Criza unitatii monetare a Braziliei din anul 1998 a fost cauzata de incapacitatea tarii de a-si plati dobanda excesiva acumulata pentru imprumuturile pe o perioada prelungita. Imprumuturile au fost extinse de catre banci precum Citigroup, J.P. Morgan Chase si FleetBoston, si acestea se aflau in situatia de a pierde o suma uriasa de bani.

FMI, alaturi de Banca Mondiala si Statele Unite, au scos Brazilia din criza financiara cu un pachet de 41,5 miliarde de dolari ce a salvat aceasta tara, unitatea ei monetara si, nu intamplator anumite banci private.

Congresman-ul Bernard Sanders (independent din Vermont), membru al Subcomitetului pentru Politica Monetara Internationala si Schimb, a atras atentia asupra acestei operatiuni de spalare a banilor. Intreaga relatarea pozitiei acestuia in Congress, merita citita:

Salvarea Braziliei de catre FMI este profit pentru Banci, Dezastru pentru platitorii de taxe ai Statelor Unite, spune Sanders

BURLINGTON, VERMONT – 15 August – Congresman-ul Bernard Sanders (I-VT), membru in Subcomitetul pentru Politica Monetara Internationala si Schimb, a cerut Congresului sa porneasca o imediata investigatie asupra recentei scoateri din criza a Braziliei de catre Fondul Monetar International (FMI). Ajutor social corporatist], doreste ca, Congresul sa afle de ce platitorii de taxe ai Statelor Unite sunt rugati sa furnizeze miliarde de dolari Braziliei si cat anume din acesti bani vor fi directionati catre banci Americane, cum ar fi Citigroup, FleetBoston si J.P. Morgan Chase. Aceste banci au aproape 25,6 miliarde in imprumuturi principale catre datornici brazilieni. Platitorii de impozite americani sponsorizeaza actualmente FMI printr-o linie de credit in valoare de 37 de miliarde de dolari.

Sanders a spus, “In timp ce noi avem 6 trilioane de dolari datorie nationala, un deficit federal in expansiune, si un numar din ce in ce mai mare de necesitati sociale ce asteapta sa fie luate in considerare, pentru veterani, batrani si copii, este inacceptabil ca miliarde din dolarii americani platiti in taxe sa fie trimisi catre FMI pentru salvarea Braziliei.”

“Acesti bani nu vor fi un ajutor semnificativ pentru saracii acelei tari. Adevaratii castigatori in aceasta situatie sunt marile, profitabilele banci ale Statelor Unite cum ar fi Citigroup, care au facut investitii riscante de miliarde de dolari in Brazilia si acum vor sa fie sigure ca acestea sunt platite inapoi. Aceasta salvare reprezinta o flagranta forma de welfare corporatist careia trebuie sa i se puna punct. Interesant este ca aceste banci au facut contributii substantiale in campania electorala ambelor partide politice,” a adaugat Sanders. Sanders a observat ca politicile neo-liberale ale FMI dezvoltate in anii ’80, ce au impins diverse tari spre un dezlantuit schimb liber, privatizare si reducerea retelelor de asigurare sociala, au fost un dezastru pentru America Latina si au contribuit la cresterea saraciei globale in intreaga lume. In acelasi timp in care aceste tari din America Latina, cum ar fi Brazilia si Argentina, au implementat aceste dictaturi neo-liberale impuse de catre FMI, din 1980-2000, venitul pe cap de locuitor in America Latina a crescut doar la o zecime din rata celor doua decenii precedente.

Sanders a continuat, “Politicile FMI in ultimii douazeci de ani, ce promoveaza un dezlantuit schimb liber, privatizarea industriei, neuniformizarea si reducerea investitiilor guvernamentale in sanatate, educatie si pensii a fost un esec complet pentru familiile cu venit mic si mijlociu in tarile in curs de dezvoltare si in Statele Unite. In mod clar, aceste politici au ajutat doar corporatiile aflate in permanenta lor cautare a celei mai ieftine maini de lucru si a celor mai slabe reglementari de protectie a mediului.

Se poate presupune ca un cerc financiar exista, in care Banca Mondiala ajuta natiuni sa intre in datorii, apoi cand aceste tari nu-si pot plati imprumuturile masive, FMI le salveaza din marasm economic cu banii platitorilor de taxe – si in centru se afla BIS, colectand onorarii pentru transferurile monetare, in timp ce asigura pe toata lumea ca lucrurile merg bine.

In ceea ce priveste unitatile monetare regionale, BIS deja a inregistrat un urias succes prin lansarea Euro in Europa.

O sora a FMI, Banca Mondiala s-a nascut la Conferinta pentru probleme Monetare si Financiare a Natiunilor Unite de la Bretton Woods, New Hampshire, din iulie 1944. Numele originar dat Bancii Mondiale era Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD).

Principalii arhitecti ai Bancii Mondiale au fost Harry Dexter White si John Maynard Keynes. Astazi, Banca Mondiala este formata din doua unitati principale: deja mentionata BIRD si Asociatia de Dezvoltare Internationala (ADI), care a fost creata in 1960.

Trei alte institutii afiliate se alatura lor, pentru a fi numite colectiv Grupul Bancii Mondiale:

• Corporatia Internationala de Finante (CIF) – fondata in 1956

Agentia Multilaterala de Investitie Garantata (AMIG) – fondata in 1988

Centrul International de Solutionare a Disputelor de Investitie (CISDI) – fondat in 1966

Cartierul general al Bancii Mondiale este Washigton, DC. Are aproximativ 7000 de angajati in complexul din Washington, si alti 3000 in 109 birouri imprastiate pe teritoriile tarilor membre.

Proprietatea asupra Bancii Mondiale consista in actiuni cu drept de vot detinute de tarile membre in functie de marimea si contributiile lor. Actualmente Statele Unite sunt cel mai mare actionar, avand 16,4% din numarul total de voturi. Urmatorii actionari majoritari sunt Japonia (7,9%) si Germania (4,5%). Deoarece deciziile importante necesita un vot super-majoritar de 85%, Statele Unite se pot opune eficient prin veto oricarei schimbari (100% – 16,4% = 83,6%).

Hegemonia Americana

Trebuie amintit ca Natiunile Unite isi au sediul in Statele Unite ale Americii, pe un teren donat initial de catre bancherul miliardar David Rockefeller. Conferinta de la Bretton Woods a avut loc in New Hampshire. Fiecare presedinte al Bancii Mondiale a fost ales din America. Nu este de mirare ca restul lumii considera Banca Mondiala o operatiune americana.

A existat o regula nescrisa dar respectata ca o traditie, conform careia presedintele Bancii Mondiale va fi mereu un american, in timp ce presedintele FMI va fi european. (O recenta exceptie este presedintele actual al FMI, care este canadian.)

Este instructiv sa ii trecem in revista pe fostii presedinti ai Bancii Mondiale, deoarece demonstreaza ce cabala elitista controleaza de fapt operatiunile institutiei. In plus, acest exercitiu va sublinia cine sunt adevaratii beneficiari ai hegemoniei Bancii Mondiale.

Realizarile si biografia completa a acestor indivizi depaseste cu mult spatiul disponibil acestui raport, deci numai cateva aspecte sunt mentionate.

1. Eugene Meyer. Din Iunie pana in Decembrie, 1946. A facut parte din Board-ul Guvernatorilor Rezervei Federale intre 1930-1933; proprietar al Washington Post; membru al Council on Foreign Relations (CFR); agent al Lazard Freres, Brown Brothers Hariman; numit director al Corporatiei de Finantare a Razboiului pe perioada Primului Razboi Mondial, de catre Woodrow Wilson.

2. John J. McCloy. Din Martie 1947 pana in Aprilie 1949. Membru si chair in CFR; chairman al Ford Foundation; chairman al Chase Manhattan Bank; avocat a carui firma reprezenta si consilia Chase Manhattan Bank.

3. Eugene Black. Din Iulie 1949 pana in Decembrie 1962. Chairman al Board-ului Directorilor Sistemului Federal de Rezerve (1933-1934); vice-presedinte senior al Chase Manhattan Bank; membru al CFR; membru al grupului Bilderberg; a creat Corporatia Internationala de Finante si Asociatia de Dezvoltare Internationala la Banca Mondiala.

4. George Woods. Din Ianuarie 1963 pana in Martie 1968. Vice-presedinte al Harris, Forbes & Co.; vice-presedinte al Chase Bank; vice-presedinte si membru al Board-ului First Boston Corp. (una din cele mai mari firme de investitii bancare din U.S.).

5. Robert Strange McNamara. Din Aprilie 1968 pana in Iunie 1981. Presedinte si director al Ford Motor Company; Secretar al Apararii in administratiile Kennedy si Johnson; membru al Comisiei Trilaterale, CFR si Bilderberg; consilier trustee onorific al Institutului Aspen. A negociat personal intrarea Chinei in Banca Mondiala.

6. A.W. Clausen. Din Iulie 1981 pana in Iunie 1986. Presedinte, CEO si chairman al Bank of America; membru al Comisiei Trilaterale; membru la Comitetului Bretton Woods.

7. Barber B. Conable. Din Iulie 1986 pana in August 1991. Membru al Casei Reprezentantilor a U.S. din 1965 pana in 1985; membru al Comisiei Trilaterale si CFR; atasat senior al American Enterprise Institute; membru al Board-ului New York Stock Exchange; membru al Comisiei de Guvernare Globala.

8. Lewis T. Preston. Din Septembrie 1991 pana in in Mai 1995. Presedinte, CEO si chairman al J.P. Morgan & Co., si chairman al comitetului executiv; vice-presedinte al Morgan Guaranty Trust Co.; membru si trezorerier al CFR; director al General Electric.

9. James D. Wolfensohn. Din Iunie 1995 pana in 2005. Partener executiv si director al departamentului de investitie bancara al Salomon Brothers (New York); chairman adjunct executiv si managing director al Schroders Ltd. (Londra); director al Rockefeller Foundation; membru al Board-ului Universitatii Rockefeller; trustee onorific al Brookings Institution; Director al Population Council (fondat de John D. Rockefeller); membru al CFR.

10. Paul Wolfowitz. Din 2005 pana in prezent. Deputat Secretar al Apararii (2001-2005); membru al Comisiei Trilaterale, CFR si Bilderberg; director al echipei neoconservatoare “Project for the New American Century” (PNAC); membru al grupului elitist “Vulcans” care l-a consiliat pe George W. Bush in materie de politica externa in timpul alegerilor din 2000 (alti membri neoconservatori sunt Condoleezza Rice, Colin Powell si Richard Perle); membru si vorbitor frecvent al Social Democrats USA (succesorul Partidului Socialist al Americii).

Un important model se contureaza aici. Acesti indivizi acopera o perioada de 50 de ani, intre 1946 si 2006. Primii jucatori au decedat demult. Nu exista nici o conexiune sociala intre presedintii initiali si cei ulteriori. Totusi, sapte din cei zece sunt membri ai Council on Foreign Relations (CFR); patru sunt membri ai Comisiei Trilaterale, sapte au afiliatii cu banci globale majore (Chase Manhattan, J.P. Morgan, Bank of America, First Boston, Brown Brothers Harriman, Salomon Brothers, Federal Rezerve), si patru au fost direct conectati cu interesele Rockefeller.

O analiza detaliata nu este necesara pentru a observa tiparul iesind in evidenta: bancheri globali (aceeasi veche gasca) si imputernicitii lor asociati, au dominat complet Banca Mondiala de-a lungul intregii sale istorii. Colectiv si individual ei au operat mereu consistent, conform telurilor dictate de propriul, egoistul lor castig financiar. De ce s-ar astepta cineva ca macar unul singur dintre ei sa actioneze indrumat de caracter (spre exemplui sa fie ingrijorat de saracia lumii) odata aflat la carma Bancii Mondiale?

Reducerea Saraciei: Calul Troian

Asa cum a fost observat mai sus, McNamara a fost presedinte al Bancii Mondiale intre 1968 si 1981. A fost de asemenea unul dintre membrii originari ai Comisiei Trilaterale, fondata in 1973 de Rockefeller si Brzezinski, si a fost considerat de catre multi ca fiind un personaj cheie al elitei globale in vremea sa.

McNamara a fost cel care a directionat atentia Bancii Mondiale asupra saraciei si a reducerii acesteia. Slagarul a ramas acelasi pana in prezent. A fost o manevra sclipitoare. Cine ar recunoste vreodata ca este impotriva saraciilor si ca sustine saracia? Orice atac asupra Bancii va fi vazut ca un atac asupra luptei impotriva saraciei. Din 1968 incoace, strigatul de lupta al Bancii a fost “elimina saracia”.

Acest mesaj poate fi vazut cu claritate pe pagina About Us, a website-ului Bancii Mondiale, unde aceste cuvinte sunt clar expuse:

“Fiecare institutie (BIRD si ADI) joaca un rol diferit dar sustinator in misiunea noastra de reducere a saraciei globale si imbunatatire a standardelor de viata.” [subliniere adaugata]

Cu toate acestea insa, Articolul I din Articles of Agreement ale BIRD, amendate pe data de 16 Februarie 1989, declara ca Telurile oficiale ale Bancii sunt urmatoarele:

(i) Sa asiste reconstruirea si dezvoltarea teritoriilor membrilor prin facilitarea investitiei de capital in scopuri productive, incluzand restaurarea economiilor distruse si dislocate de razboi, reajustarea facilitatilor productive la nevoile perioadei de pace si incurajarea dezvoltarii facilitatilor productive si resurselor in tarile mai putin dezvoltate.

(ii) Sa promoveze investitia privata de peste hotare prin metode de garantare sau participari in imprumuturi si altfel de investitii facute de investitori privati; si atunci cand capitalul privat nu este disponibil in termeni rezonabili, sa suplimenteze investitia privata furnizand, in conditii corespunzatoare si in scopuri productive, finante din propriul sau capital, din fonduri colectate sau din alte resurse.

(iii) Sa promoveze cresterea cumpanita pe termen lung a comertului international si mentinerea echilibrului in balanta platilor incurajand investitia internationala de dezvoltare a resurselor productive ale membrilor, asistand astfel cresterea productivitatii, a standardului de viata si a conditiilor de munca in teritoriile lor.

(iv) Sa aranjeze imprumuturile facute sau garantate, in relatie cu imprumuturile internationale facute prin alte metode, astfel incat proiectele mai folositoare si mai urgente, mari si mici laolalta, sa fie tratate cu prioritate.

(v) Sa isi conduca operatiunile cu o atentie deosebita, datorata efectului investitiei internationale asupra conditiilor de afaceri in teritoriile membrilor si, in anii postbelici imediati [nota tr: Se refera la orice perioada postbelica], sa asiste pentru obtinerea unei tranzitii netede de la economia de razboi la cea a vremurilor de pace.

Banca va fi ghidata in toate deciziile sale de telurile specificate mai sus. [nota: World Bank web site, IBRD Articles of Agreement: Article I]

Observati va rog, cuvantul “saracie” nu apare nici macar o singura data. Motivul este clar: oricare ar fi “misculatiile de zi cu zi” ale Bancii, acestea nu au nici o legatura cu saracia sau reducerea ei. Din contra, Banca este o afacere cu obiectivul de a imprumuta bani stimuland cererea venita din partea tarilor in curs de dezvoltare, concentrandu-se pe cresterea comertului international. Principalii beneficiari ai schimbului international sunt corporatiile globale, iar saracii in final ajung mult mai saraci decat erau.

Aceasta ipocrizie a fost subliniata chiar si de laureatul premiului Nobel, fost economist de varf al Bancii Mondiale, Joseph Stiglitz, in anul 2002:

In ceea ce priveste aceste ‘tari client’, a fost o sarada in care politicieni au pretins ca fac ceva pentru redresarea situatiei (saraciei) in timp ce interesele financiare s-au straduit din rasputeri sa pastreze status-quo-ul. [nota: Stiglitz, Globalization and its Discontents (Norton, 2002), p. 234]

Liberalizare si Ajustari Structurale

Cand Alden Clausen (de asemenea un membru originar al Comisiei Trilaterale) a preluat fraiele de la Robert McNamara in 1981, o restructurare masiva a avut loc in institutie. Dupa cum noteaza Stiglitz,

“La inceputul anilor ’80 o curatenie generala a avut loc in interiorul Bancii Mondiale, in departamenul de cercetare, cel care ghida directia si strategia Bancii.”

Clausen, un adevarat membru al nucleului elitei globale, a adus un nou economist sef, cu idei noi, radicale:

“… Ann Krueger, un specialist al comertului international, bine cunoscuta pentru activitatea sa in domeniul ‘cautarii de renta’ – cum interesele speciale folosesc tarife si alte masuri protectioniste pentru a-si spori venitul pe socoteala altora… Krueger a considerat guvernul ca fiind purtator de vina. Pietele libere reprezentau solutia problemelor tarilor in curs de dezvoltare.”

Acesta a fost precis momentul in care asa numitele politici de liberalizare si Ajustare Structurala au fost implementate cu forta ca metode de a constrange tarile respective sa privatizeze diverse industrii. Daca guvernele erau problema, atunci ele vor trebui sa predea zone critice ale infrastructurii tarii unor corporatii multinationale private care, dupa cum sustinea Krueger, pot obtine performante mai bune si pot fi mai eficiente decat corpurile guvernamentale birocratice.
Nu este surprinzator ca majoritatea economistilor de cariera ai personalului au parasit Banca la inceputul anilor ’80 in semn de protest fata de politicile Clausen si Krueger.

Cum are loc Spalarea Banilor

Mecanismul si operatiunea Ajustarilor Structurale, pe langa stransa cooperare intre FMI si Banca Mondiala, au fost adecvat tratate in articolul Operatiuni Bancare Globale: Fondul Monetar International. Urmatorul exemplu bine documentat va fi “imaginea ce valoreaza cat o mie de cuvinte” in incercarea August Review de a prezenta politicile corporatiste globale ale Bancii ce isi poarta numai siesi de grija. Demonstreaza de asemenea efortul colectiv depus de Banca si FMI pentru penetrarea pietelor ostile din tarile necooperante. Este o poveste incalcita, dar o lectura atenta va arata cum functioneaza “sistemul”.

Razboaiele Apei

In 1998, FMI a aprobat un imprumut de 138 de milioane de dolari Boliviei, pe care l-a descris ca fiind menit sa ajute tara sa-si controleze inflatia si sa isi stabilizeze economia. Imprumutul era posibil odata cu adoptarea de catre Bolivia a unei serii de “reforme structurale”, ce includeau privatizarea “restului de initiative publice”, printre care si serviciile apei. Odata ce aceste imprumuturi au fost aprobate, Bolivia s-a aflat sub presiuni puternice venite din partea Bancii Mondiale, sa se asigure ca nu exista subventii publice pentru apa si ca proiectele de acest fel vor fi conduse printr-o politica de “recuperare a costurilor”, ceea ce inseamna ca cetatenii vor trebui sa plateasca pentru intreaga constructie, finantare, operare si intretinere a proiectului apei. Apa fiind o necesitate umana esentiala si cruciala pentru agricultura, costul de recuperare este substantial, chiar si in lumea dezvoltata.

In acest context, Cochabamba, al treilea oras ca marime din Bolivia, a scos la vanzare lucrarile din domeniul apei in 1999. Numai o singura entitate, un consortiu condus de subsidiarul Bechtel, Aguas del Tunari, a facut o oferta, si astfel a primit concesia, trebuind sa furnizeze apa pe o perioada de 40 de ani. Detaliile exacte ale negocierii au fost pastrate secrete, iar Bechtel pretinde ca cifrele din contract sunt “proprietate intelectuala”. Ulterior a iesit la iveala ca pretul includea finantarea de catre cetatenii din Cochabamba a unei parti din proiectul Bechtel de constructie a unui urias baraj, cu toate ca apa obtinuta din Proiectul Barajului Misicuni urma sa fie cu 600% mai scumpa decat sursele alternative. Locuitorii Cochabamba trebuiau sa plateasca de asemenea un profit de 15%, garantat prin contract, adica ei trebuiau sa sponsorizeze investitiile in timp ce sectorul privat primea profitul.
Imediat ce a primit concesia, compania a ridicat preturile, mergand pana la 400% in unele cazuri. Aceste scumpiri au fost semnalate intr-o zona unde salariul minim este mai mic de 100$ pe luna. Dupa cresterea pretului, s-a estimat ca cei care lucrau pe cont propriu, barbati si femei de asemenea, plateau pentru apa un sfert din castigurile lor lunare.

Rezidentii orasului erau maniosi. In Ianuarie 2000, o larga coalitie numita Coordonarea pentru Apararea Apei si a Vietii, sau simplu La Coordinadora, condusa de un muncitor al locului, Oscar Olivera, a indemnat la demonstratii pasnice. Cochabamba a fost inghetata pentru patru zile de o greva generala si oprirea transportului, dar demonstratiile au incetat odata ce guvernul a promis sa intervina pentru micsorarea costurilor apei. Cu toate acestea, cand in Februarie nu s-au constatat rezultate, demonstratiile au inceput din nou. De aceasta data, demonstrantii au fost intampinati cu gaze lacrimogene si opozitie din partea politiei, bilantul fiind 175 de raniti si doi tineri ramasi orbi.

Amenintarea la adresa pe care privatizarea serviciilor publice stabilita de GATS (General Agreement on Trade in Services) o reprezinta, a fost demonstrata in Martie 2000. La Coordinadora a organizat un referendum neoficial, la care a stras aproximativ 50,000 de voturi, si a anuntat ca 96% din participanti erau in favoarea incheierii contractului cu Aguas del Tunari. Li s-a raspuns din partea companiei ca nu este nimic de negociat.

Pe data de 4 Aprilie oamenii s-au intors in strada, blocand orasul. Din nou au fost intampinati de rezistenta politiei, si pe 8 Aprilie guvernul a declarat legea martiala. Armata Boliviei a impuscat in fata un protestatar in varsta de 17 ani, ucigandu-l. Cu toate acestea protestele au continuat si pe data de 10 Aprilie guvernul a cazut la pace, semnand un acord ce consimtea cererilor protestatarilor de a inversa concesia apei. Oamenii din Cochabamba si-au primit apa inapoi.

Din pacate aceasta poveste plina de invataminte nu s-a sfarsit pur si simplu cu victoria locuitorilor orasului Cochabamba. Pe data de 25 Februarie 2002, Bechtel a depus o plangere in numele protectiei investitorului oferita de Acordul de Investitie Bilateral Bolivia-Olanda, la Banca Mondiala, cerand o suma de 25 de milioane de dolari drept compensatie pentru pierderea profiturilor.

Bechtel Engineering este cea mai mare companie de inginerie civila din lume. Se afla in proprietatea privata a familiei Bechtel. Multi ani la rand, consilier general (si vicepresedinte) al Bechtel a fost nimeni altul decat membrul originar al Comisiei Trilaterale, Caspar Weinberger.

Cititi cu atentie, actuala (2006) evaluare facuta Boliviei, ce se gaseste pe website-ul institutiei:

“Bolivia trece printr-o perioada dificila si incerta. In lunile recente, diferite turbulente politice si sociale au crescut in intensitate inregistrand consecinte serioase, culminand cu demisia Presedintelui Gonzalo Sánchez de Lozada in Octombrie 2003, si numirea Vice-Presedintelui Carlos Mesa ca inlocuitor. Administratia actuala mosteneste un climat economic, politic si social dificil, cauzat de probleme pe termen lung, cum ar fi inegalitatea profunda, o economie ce a fost afectata advers de criza recenta din regiune, si dezamagirea publica generala datorata coruptiei.”

Turbulente politice si sociale? Climat economic, politic si social dificil? Inegalitate profunda? Dezamagire publica generala datorata coruptiei? Te lasa fara glas…

Deci, in cazul Boliviei, putem observa urmatoarele operatiuni:

• FMI face un imprumut Boliviei, atasat unor conditionalitati
• Banca Mondiala intervine pentru a forta implementarea conditionalitatilor si impunerea ajustarilor structurale
• Banca Mondiala imprumuta fonduri de “dezvoltare” Boliviei, si in acelasi timp aduce consortiuri bancare private sa sponsorizeze diferitele proiecte pe care Bechtel le are in plan
• Bechtel singura face o oferta si este acceptata
• Proiectul apei este un esec total si Bechtel este alungata in urma unei presiuni politice extreme venite din partea consumatorilor
• Bechtel formuleaza o revendicare pentru “pierderea profiturilor”, in conformitate cu o “garantie de asigurare” mai inainte negociata cu Grupul Bancii Mondiale (AMIG, vezi mai sus)
• Daca Bechtel castiga revendicarea, va fi platita din banii platitorilor de taxe, stransi din contributiile tarilor membre
• Fara indoiala, orice imprumut venit din partea bancilor sectorului privat, si care sfarseste rau, va fi “compensat” de asemenea din fondurile platitorilor de impozite.

Acest gen de operatiune poarta numele de furt nerusinat, (atat doar ca probabil legal) de fonduri de la toti cei care apar la orizont: Bolivia, orasul Cochabamba, populatia din Cochabamba, platitorii de taxe ai Statelor Unite. Singurii beneficiari sunt Bechtel, bancile comerciale si cativa politicieni corupti care si-au primit obisnuita spaga.

O intrebare inca asteapta raspuns: Cand a pus ochii Bechtel mai intai pe afacerea Bolivia? A avut vreun amestec in sugerarea sau crearea conditionalitatilor si Ajustarilor Structurale specificate de Banca Mondiala de la inceput?

In istoria moderna, varful de lance al carmacilor globali a fost Comisia Trilaterala. Fondata in 1973 de David Rockefeller si Zbignew Brzezinski, acest grup primeste credit pentru fondarea Noului Ordin Economic International, ce a promovat globalizarea ai carei martori suntem astazi.

The Council on Foreign Relations

Inainte de infiintarea Comisiei Trilaterale, the Council on Foreign Relations [Consiliul de Relatii Externe] (CFR) era cel mai semnificativ corp de elitisti cu viziuni globale din Statele Unite. Inca din 1959, CFR era explicit in privinta nevoii de guvern mondial:

“Statele Unite trebuie sa se straduie sa construiasca un nou ordin international… incluzand statele ce se autointituleaza ‘socialiste’… sa mentina si gradat sa sporeasca autoritatea Natiunilor Unite.”

Locatia cartierului general al Natiunilor Unite din New York a fost donata de catre familia Rockefeller, iar arhitectii mondialisti ai CFR au muncit ani de-a randul sa foloseasca O.N.U. ca o metoda de dezvoltare a imaginii unei ordini mondiale.

Comisia Trilaterala

David Rockefeller a recunoscut neajunsurile CFR atunci cand a fondat Comisia Trilaterala impreuna cu Zbigniew Brzezinski. Rockefeller reprezenta coloana Corporatista iar Brzezinski pe cea Academica.

Impreuna, au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord, Europa si Japonia, pe care ii considerau “semeni”. Acesti oameni se aflau la varful piramidei in profesia lor, fie ea Corporatista, Academica, Politica sau Presa. Este o marturie a influentei lui Rockefeller si Brzezinski, faptul ca au putut convinge atat de multi oameni sa spuna “DA” atunci cand au fost selectati pentru a deveni membri.

Din cei 54 de membri originari ai Comisiei Trilaterale, proveniti din Statele Unite, Jimmy Carter a fost scos in fata sa castige alegerile prezidentiale in 1976. Odata instalat in functie, Carter a adus nu mai putin de 18 membri ai Comisiei in cabinetul de varf si in agentii guvernamentale.

Alegerea lui George H. W. Bush in 1988, in functia de presedinte a consolidat si mai mult influenta Trilateralista in Statele Unite.

In 1992, membrul Trilateral William Jefferson Clinton a urmat in aceasta functie si a contribuit din plin la cauza globalizarii.

In 2000, George W. Bush a devedit presedinte. Desi se poate demonstra ca Bush s-a aliniat si dedicat total obiectivelor Trilaterale, el nu este un membru al Comisiei. Cu toate acestea, Vice Presedintele sau Dick Cheney este.

Evident, Parteneriatul Corporatist cu Politicul, Academicul si Presa a fost plin de succes.

Lista membrilor originari: 1973-1978

O privire scurta asupra listei membrilor din Statele Unite este instructiva. Ne-am luat libertatea de a o organiza dupa functiile persoanelor respective, ceea ce nu este complet adecvat pentru a explica relatiile dintre ele. Odata cu examinarea biografiilor acestor indivizi, se poate observa un fenomen de “usa turnanta” prin care oamenii se rotesc constant inauntrul si in afara guvernului, business-urilor, think-tank-urilor, etc. Acesta este un adevarat test folosit pentru a identifica un adevarat membru al nucleului elitei globale.

Domeniul Bancar
Ernest C. Arbuckle- Chairman, Wells Fargo Bank
George W. Ball – Partener Senior, Lehman Brothers
Alden W. Clausen – Presedinte, Bank of America
Archibald K. Davis – Chairman, Wachovia Bank and Trust Company
*Peter G. Peterson – Chairman, Lehman Brothers
*David Rockefeller – Chairman, Chase Manhattan Bank
Robert V. Roosa – Partener, Brown Brothers Harriman & Company
Bruce K. MacLaury – Presedinte, Federal Reserve Bank of Minneapolis
John H. Perkins – Presedinte, Continental Illinois National Bank and Trust Company

Presa
Doris Anderson – Editor, Chantelaine Magazine
Emmett Dedmon – Vice Presedinte si Director Editorial, Field Enterprises, Inc.
Hedley Donovan – Editor-Sef, Time, Inc.
Carl T. Rowan – Editor
Arthur R. Taylor – Presedinte, Columbia Broadcasting System, Inc.

Sindicate
*I. W. Abel – Presedinte United Steelworkers of America
Leonard Woodcock – Presedinte, United Automobile Workers
Lane Kirkland – Secretar Trezorerier, AFL-CIO

Senat/Congres
John B. Anderson – Camera Reprezentantilor
Lawton Chiles – Senatul Statelor Unite
Barber B. Conable, Jr. – Casa Reprezentantilor
John C. Culver – Senatul Statelor Unite
Wilbur D. Mills – Casa Reprezentantilor
Walter F. Mondale – Senatul Statelor Unite
William V. Roth, Jr. – Senatul Statelor Unite
Robert Taft Jr. – Senatul Statelor Unite

Alta functii politice
James E. Carter, Jr. – Guvernator Georgia
Daniel J. Evans – Guvernator Washington
*William W. Scranton – Fost Guvernator Pennsylvania

Corporatist
J. Paul Austin – Chairman, The Coca-Cola Company
W. Michael Blumenthal – Chairman, Bendix Corporation
*Patrick E. Haggerty – Chairman, Texas Instruments
William A. Hewitt – Chairman, Deere and Company
Edgar F. Kaiser – Chairman, Kaiser Industries Corporation
Lee L. Morgan – Presedinte, Caterpillar Tractor Company
David Packard – Chairman, Hewlett-Packard Company
Charles W. Robinson – Presedinte, Marcona Corporation
Arthur M. Wood – Chairman, Sears, Roebuck & Company
William M. Roth – Roth Properties

Academic
David M. Abshire – Chairman, Georgetown University Center for Strategic and International Studies
Graham Allison – Profesor de Stiinte Politice, Harvard University
Robert R. Bowie – Profesor “Clarence Dillon” in Probleme Internationale, Harvard University
*Harold Brown – Presedinte, California Institute of Technology
Richard N. Cooper – Profesor “Provost and Frank Altschul” de Studii Economice Internationale, Yale University
Paul W. McCracken – Profesor “Edmund Ezra Day” de Business Administration, University of Michigan
Marina von N. Whitman – Profesor “Distinguished Public Service” de Studii Economice, University of Pittsburgh
Carroll L. Wilson – Profesor de Management, Alfred P. Sloan School of Management, MIT
Edwin O. Reischauer – Profesor Universitar, Harvard University; fost Ambasator S.U.A. in Japonia

Firme de Avocatura
Warren Christopher – Partener, O’Melveny and Myers
William T. Coleman, Jr. – Partener Senior, Dilworth, Paxson, Kalish, Levy & Coleman
Lloyd N. Cutler – Partener, Wilmer, Cutler, and Pickering
*Gerard C. Smith – Consilier, Wilmer, Cutler & Pickering
Cyrus R. Vance – Partener, Simpson, Thacher and Bartlett
*Paul C. Warnke – Partener, Clifford, Warnke, Glass, McIlwain & Finney

Asociatii
Lucy Wilson Benson – Presedinte, League of Women Voters of the United States
Kenneth D. Naden – Vice Presedinte Executiv, National Council of Farmer Cooperatives

Think-Tank-uri
Thomas L. Hughes – Presedinte, Carnegie Endowment for International Peace
Henry D. Owen – Director, Programul Studii de Politica Externa, the Brookings Institution

Altele
Anthony Solomon – Consultant

Pana in 1977, inca trei lideri de sindicat au fost adaugati pe lista membrilor: Glenn E. Watts (Communications Workers of America), Martin J. Ward (presedinte al United Association of Journeymen and Apprentices), si Sol Chaikin, presedinte al International Ladies Garment Workers Union.

Acei membri ai Comisiei pe care Carter i-a adus in administratia sa (“comitetul de la carma” initial, daca vreti) au fost Walter Mondale (Vice Presedinte), Zbigniew Brzezinski (Consilier in probleme de Securitate Nationala), Cyrus Vance (Secretar de Stat), Harold Brown (Secretar al Apararii) si W. Michael Blumenthal (Secretar al Trezoreriei), printre altii.

Lista aditionala a membrilor Comisiei Trilateral pana in 2005
Domeniul bancar
Paul Wolfowitz – Presedinte, Banca Mondiala
Paul A. Volker – Fost Chairman, Wolfensohn & Co., Inc., New York, NY; Profesor Emerit “Frederick H. Schultz” de Economie Politica Internationala, Princeton University; fost Chairman, Board-ul Guvernatorilor, Federal Reserve System; Honorary North American Chairman si fost North American Chairman, Comisia Trilaterala
Alan Greenspan – Chairman al Federal Reserve, Board-ul Directorilor, Bank for International Settlements
Geoffrey T. Boisi – fost Vice Chairman, JPMorgan Chase, New York
E. Gerald Corrigan – Managing Director, Goldman, Sachs & Co., New York, NY; fost Presedinte, Federal Reserve Bank of New York
Jamie Dimon – Presedinte si Chief Operating Officer, JPMorgan Chase, New York, NY
Roger W. Ferguson, Jr. – Vice Chairman, Board-ul Guvernatorilor, Federal Reserve System, Washington, DC
Stanley Fischer – Guvernator, Bank of Israel, Jerusalem; fost Presedinte, Citigroup International si Vice Chairman, Citgroup, New York, NY; fost Prim Deputat Managing Director, Fondul Monetar International
Richard W. Fisher – Presedinte si Chief Executive Officer, Federal Reserve Bank of Dallas, Dallas, TX; fost Deputat Reprezentant al Comertului Statelor Unite
Michael Klein – Chief Executive Officer, Global Banking, Citigroup Inc.; Vice Chairman, Citibank International PLC; New York, NY
*Sir Deryck C. Maughan – fost Vice Chairman, Citigroup, New York, NY
Jay Mazur – Presedinte Emerit, UNITE (Union of Needletrades, Industrial and Textile Employees); Vice Chairman, Amalgamated Bank of New York; si Presedinte, ILGWU’s 21st Century Heritage Foundation, New York, NY
Hugh L. McColl, Jr. – Chairman, McColl Brothers Lockwood, Charlotte, NC; fost Chairman si Chief Executive Officer, Bank of America Corporation
Robert S. McNamara – Lifetime Trustee, Comisia Trilaterala, Washington, DC; fost Presedinte, World Bank; fost Secretar al Apararii S.U.A.; fost Presedinte, Ford Motor Company.
Kenneth Rogoff – Profesor de Studii Economice si Director, Center for International Development, Harvard University, Cambridge, MA; fost Chief Economist si Director, Research Department, Fondul Monetar International, Washington, DC
John Thain – Chief Executive Officer, New York Stock Exchange, Inc.; fost Presedinte si Co-Chief Operating Officer, Goldman Sachs & Co., New York, NY
Lawrence H. Summers – Presedinte, Harvard University, Cambridge, MA; fost Secretar al Trezoreriei S.U.A.

Presa
David G. Bradley – Chairman, Atlantic Media Company, Washington, DC
David Gergen – Profesor Servicii Publice, John F. Kennedy School of Government, Harvard University, Cambridge, MA; Editor, U.S. News and World Report
Donald E. Graham – Chairman si Chief Executive Officer, The Washington Post Company, Washington, DC
Karen Elliott House – Senior Vice Presedinte, Dow Jones & Company, si Editor, The Wall Street Journal, New York, NY
Gerald M. Levin – Chief Executive Officer Emerit, AOL Time Warner, Inc., New York, NY
Fareed Zakaria – Editor, Newsweek International, New York, NY
Mortimer B. Zuckerman – Chairman si Editor-Sef, U.S. News & World Report, New York, NY

Sindicate
Sandra Feldman – Presedinte Emerit, American Federation of Teachers, Washington, DC
John J. Sweeney – Presedinte, AFL-CIO, Washington, DC

Informatii
John M. Deutch – Profesor, Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, MA; fost Director al Diviziei de Informatii Centrale; fost Deputat Secretar al Apararii S.U.A.
Henry A. Kissinger – Chairman, Kissinger Associates, Inc., New York, NY; fost Secretar de Stat S.U.A.; fost Asistent al Presedintelui in probleme de Securitate Nationala
James B. Steinberg – Vice Presedinte si Director, Programul Studii de Politica Externa, The Brookings Institution, Washington, DC; fost Deputat Consilier in probleme de Securitate Nationala
William H. Webster – Partener Senior, Milbank, Tweed, Hadley & McCloy LLP, Washington, DC; fost Director al Diviziei de Informatii Centrale S.U.A.; fost Director, Federal Bureau of Investigation S.U.A.; fost Judecator al Curtii de Apel S.U.A. pentru al 8-lea Circuit
Susan Rice – Atasat Senior, Brookings Institution, Washington, DC; fost Asistent Secretar de Stat pentru probleme Africane; fost Asistent Special al Presedintelui si Director Senior pentru probleme Africane, National Security Council

Senat/Congres
Richard A. Gephardt – fost Membru (D-MO), Casa Reprezentantilor
Jim Leach – Membru (R-IA), Casa Reprezentantilor
Charles B. Rangel – Membru (D-NY), Casa Reprezentantilor
John D. Rockefeller IV – Membru (D-WV), Senat
Dianne Feinstein – Membru (D-CA), Senat
*Thomas S. Foley – Partener, Akin Gump Strauss Hauer & Feld, Washington, DC; fost Ambasador S.U.A. in Japonia; fost Purtator de Cuvant, Casa Reprezentantilor (D-WA); North American Chairman, Comisia Trilaterala

Alte functii politice
George H. W. Bush – Presedinte al Statelor Unite
William Jefferson Clinton – Presedinte al Statelor Unite
Richard B. Cheney – Vice Presedinte al Statelor Unite
Paula J. Dobriansky – Sub Secretar de Stat S.U.A. pentru probleme Globale
Robert B. Zoellick – Fost Deputat Secretar de Stat S.U.A., Reprezentant al Comertului Statelor Unite
Madeleine K. Albright – Director, The Albright Group LLC, Washington, DC; fost Secretar de Stat S.U.A.
C. Fred Bergsten – Director, Institutul pentru Economie Internationala, Washington, DC; fost Asistent Secretar al Trezoreriei pentru probleme Internationale
William T. Coleman, Jr. – Partener Senior si Consilier Senior, O’Melveny & Myers, Washington, DC; fost Secretar al Transportului
Lynn Davis – Specialist Senior Stiinte Politice, The RAND Corporation, Arlington, VA; fost Sub Secretar de Stat al S.U.A. pentru Controlul Armelor si Securitate Internationala
Richard N. Haass – Presedinte, Council on Foreign Relations, New York, NY; fost Director, Policy Planning, Departmentul de Stat S.U.A.; fost Director, Programul Studii de Politica Externa, The Brookings Institution
*Carla A. Hills – Chairman si Chief Executive Officer, Hills & Company, International Consultants, Washington, DC; fost Representant al Comertului S.U.A.; fost Secretar, Housing and Urban Development
Richard Holbrooke – Vice Chairman, Perseus LLC, New York, NY; Consilier, Council on Foreign Relations; fost Ambasador S.U.A. la Natiunile Unite; fost Vice Chairman, Credit Suisse First Boston Corporation; fost Asistent Secretar de Stat al S.U.A. pentru probleme Europene si Canadiene; fost Asistent Secretar de Stat al S.U.A. pentru probleme Asia de Est si Pacific, si fost Ambasador S.U.A. in Germania
Winston Lord – Co-Chairman, Grupul de Monitorizare si fost Co-Chairman al Board-ului, International Rescue Committee, New York, NY; fost Asistent Secretar de Stat pentru probleme Asia de Est si Pacific; fost Ambasador S.U.A. in China
*Joseph S. Nye, Jr. – Distins Profesor Servicii Publice, Harvard University, John F. Kennedy School of Government, Harvard University, Cambridge, MA; fost Decan, John F. Kennedy School of Government; fost Asistent Secretar al Apararii S.U.A. in probleme de Securitate Internationala
Richard N. Perle – Atasat Rezident, American Enterprise Institute, Washington, DC; membru si fost Chairman, Defense Policy Board, Departamentul de Aparare; fost Asistent Secretar al Apararii pentru Politica de Securitate Internationala
Thomas R. Pickering – Vice Presedinte Senior, Relatii Internationale, The Boeing Company, Arlington, VA; fost Sub Secretar de Stat pentru probleme Politice; fost Ambasador S.U.A. in Federatia Rusa, India, Israel, El Salvador, Nigeria, Regatul Hasemit al Iordaniei, si Natiunile Unite
Strobe Talbott – Presedinte, The Brookings Institution, Washington, DC; fost Deputat Secretar de Stat al S.U.A.

Altele
Ernesto Zedillo – Director, Centrul Yale pentru Studiul Globalizarii, Yale University, New Haven, CT; fost Presedinte al Mexicului [nota: nu este cetatean american]
David J. O’Reilly – Chairman si Chief Executive Officer, Chevron Corporation, San Ramon, CA

Prin membrii sai, Comisia Trilaterala domina ramura executiva a guvernului Statelor Unite, Sistemul Federal de Rezerve, si se alatura BIS [the Bank for International Settlements], ce controleaza valuta mondiala si masa monetara. Acest lucru se poate observa chiar fara analiza celorlalte doua treimi ale Comisiei, ce se afla in afara Statelor Unite.

Institutul pentru Economie Internationala (IEI)

IEI este un exemplu de organizatie cheie in care pot fi identificati alti membri ai nucleului elitei globale. Fondat in 1981, IEI este o mica organizatie sarguincioasa in ale politicii, cu numai 60 de angajati si un buget anual de 7 milioane de dolari. Trilateralistul Peter G. Peterson este chairman al board-ului. Anthony M. Solomon este chairman onorific al comitetului executiv. Solomon este fost chairman al Warburg (S.U.A.) Inc., fost Presedinte si CEO al Federal Reserve Bank of New York si fost SubSecretar al Trezoreriei pe probleme Monetare. Solomon a fost listat numai in calitate de “Consultant” pe lista Comisiei din 1973.

Exista alti 12 membri ai Comisiei Trilaterale (inclusiv David Rockefeller) in board-ul directorilor IEI. Odata stabilita influenta Trilaterala (daca nu totala dominatie), considerati urmatorii membri ai boardului, ce nu apartin Comisiei Trilaterale, dar care pot foarte bine fi candidati pentru includere in nucleul elitei globale:

• Jacob A. Frenkel – Fost guvernator al Bank of Israel, fost consilier economic FMI si director de cercetare.
• Maurice R. Greenberg – Chairman, American International Group.
• David O’Reilly – Chairman si Chief Executive Officer, Chevron Texaco Corporation.
• James W. Owens – Chairman si CEO al Caterpillar.
• Lawrence H. Summers – Presedinte, Harvard University; fost Secretar al Trezoreriei.

Acestia sunt doar cativa dintre membrii ne-Trilateralisti ai board-ului, si au fost luati in considerare doar pentru a arata procesul prin care alti membri ai nucleului elitei globale pot fi indentificati.

Exista si alte organizatii ca IEI, al caror scop, conducere si directorat pot fi analizate intr-o maniera similara.

Concluzie

Asa cum a fost declarat la inceputul acestui raport, goana spre globalism este condusa de un mic grup de indivizi ce aspira la dominatie globala. Trebuie observat din nou ca exista membri ai “nucleului” global ce nu sunt membri ai Comisiei Trilaterale.
In general, acestia sunt motivati de lacomie de bani si putere. Este clar ca au pacalit poporul american pentru a-si atinge obiectivele, care, in multe cazuri sunt diametral opuse intereselor Statelor Unite. Daca poporul american ar intelege pe deplin dimensiunea deceptiei si a acapararii de putere, i-ar repudia imediat si total pe acesti indivizi si uneltirile lor globale egoiste.

In 1971, Zbigniew Brzezinski a scris in Between Two Ages: The Technotronic Era,

“…statul natiune ca unitate fundamentala a vietii umane organizate a incetat sa mai fie principala forta creatoare: Banci Internationale si corporatii multinationale actioneaza si planifica in termeni ce sunt mult mai avansati decat conceptele politice ale statului natiune.”

Brzezinski nu putea fi mai clar decat atat. Dintre cei care il urmarisera pe Brzezinski mai inainte, numai o singura persoana trebuia sa primeasca mesajul sau pe de-a-ntregul: David Rockefeller, chairman al Chase Manhattan Bank si globalist desavarsit. In momentul in care au format o echipa pentru a infiinta Comisia Trilaterala in 1973, restul “a devenit istorie”.

Deci, cum se poate determina daca un individ este membru al nucleului elitei globale? Mai mult ca sigur acea persoana va fi:

• indeaproape alaturat cu si acceptat de multi oameni deja identificati ca facand parte din nucleu;
• deseori inrudit cu alti membri ai nucleului (i.e., familia Bush, familia Rockefeller, etc.);
• parte din “usa turnanta” ce ii schimba pe altii inauntru si in afara pozitiilor importante si critice in guvern, academie si business;
• un membru (director sau executiv de rang inalt) al unei organizatii identificata ca fiind companie a nucleului, cum ar fi J.P. Morgan Chase, Citigroup, Caterpillar Tractor, etc.;
• educat la o universitate prestigioasa, cu viziuni globale;
• parte dintr-una sau mai multe organizatii ce sunt dominate de oameni deja identificati ca facand parte din nucleu.

Marian Tiberiu Vintilescu (Altermedia)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s