Îmbrăţişăm valorile occidentale fără comentarii, altfel fiind neapărat catalogaţi drept nostalgici, terorişti fanatici

0,,1874303_4,00

De la naşterea lui Eminescu, nu numai că am adoptat fără discernământ aproape tot ce este occidental, dar am ajuns să distrugem propria cultură şi modul de viaţă românesc.

Mai mult şi mai grav, este că am început să ne însuşim varianta occidentală a istoriei, ceea ce ne pune în situaţia de a accepta teorii aberante pe post de adevăruri şi de a ne insulta propriul trecut şi pe reprezentanţii săi. Am ajuns, după atâta îndoctrinare, să nu înţelegem de ce şi cum am ajuns aici, astfel încât aplicăm la infinit acelaşi tratament defectuos, mărind de fiecare dată doza de „occidentalizare”.

Nu pot să nu observ că modernitatea ne-a adus mai multă propagandă şi mai puţină informaţie. Pe posturile de televiziune, dar şi pe internet, abundă documentarele care prezintă momentele dramatice ale istoriei doar din punctul occidental de vedere (fie că e german, francez, american sau britanic). Cum poate să-şi facă cineva o idee de ansamblu despre ocupaţia austriacă a Transilvaniei, când vede documentare în care viaţa din imperiu de dinaintea primul război mondial e portretizată idilic, fiind zdruncinată doar de „rebeliunile” balcanicilor violenţi şi ne-educaţi, întâmplător ortodocşi.

Mihai Somanescu
Nu vreau occidentalizare dacă înseamnă colonizare ( activenews.ro )

O serie de evenimente recente demonstrează fără echivoc faptul că atât Uniunea Europeană cât şi SUA îşi folosesc influenţa politică pentru a facilita adoptarea legislaţiei pro-gay şi pentru crearea unor condiţii sociale confortabile pentru minorităţile sexuale. Accesul în „clubul occidental” este condiţionat de distrugerea familiei tradiţionale şi de facilitarea propagandei gay.

În România, ambasada SUA a fost una dintre structurile care au susţinut manifestările pro-gay de la Muzeul Ţăranului Român. Mai mult, ambasada SUA a fost printre organizatorii marşului gay. Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duane C. Butcher a invocat declaraţia fostului secretar de stat Hillary Clinton care susţine că „drepturile homosexualilor sunt echivalente cu drepturile omului şi drepturile omului sunt echivalente cu drepturile homosexualilor”.

La Atena, ambasada americană a fost una dintre structurile care s-a implicat direct în organizarea marşului gay, iar diplomaţii americani au fost printre participanţii la această manifestare. Influenţa lobbyului homosexual nu se limitează la SUA. Diplomaţii europeni sunt întotdeauna dispuşi să-şi utilizeze forţele pentru a promova interesele comunităţii LGBT.

Negociatorii Uniunii Europene au explicat în clar text autorităţilor de la Kiev că organizarea unei parade gay în capitala ucraineană este una dintre condiţiile esenţiale care trebuie îndeplinite pentru finalizarea negocierilor în privinţa acordului de asociere cu UE. Marşul a fost organizat, iar câţiva zeci de activişti gay au fost păziţi de sute de poliţişti care i-au protejat de miile de protestatari care au dorit să împiedice desfăşurarea paradei gay.

În Republica Moldova, negociatorii europeni au reuşit să forţeze alianţa de guvernare să treacă prin parlament aşa-zisa „Lege cu privire la asigurarea egalităţii de şanse”. Partidele din opoziţie le-au dăruit deputaţilor care au votat legea pro-gay un borcan de vaselină ca simbol al modului prin care aceştia au ales să se integreze în „comunitatea europeană”.

Oricât ar vrea unii filoeuropeni şi filoamericani să se ascundă după deget, realitatea este implacabilă. „Dictatura homosexuală” a devenit o obsesie ideologică a Occidentului, la fel cum „dictatura proletariatului” a fost o obsesie ideologică a URSS. Obsesia cu drepturile şi discriminarea pozitivă a homosexualilor a devenit absolut indisolubilă de practica politică a Occidentului zilelor noastre. În curând vom asista la o scindare definitivă şi irevocabilă a societăţii româneşti. Cu siguranţă, maşinăria de propagandă şi conformismul îşi vor face datoria şi mulţi vor fi de acord cu ideea renunţării la valorile tradiţionale în numele „integrării în Europa”. Cum rămâne cu cei care vor rămâne fideli valorilor tradiţionale şi normalităţii biologice? Ce preţ vor trebui să plătească pentru convingerile lor?

Virusul „Democracy” şi efectele sale

România este în totalitate la mâna puterilor occidentale, a marilor corporaţii transnaţionale şi a organismelor financiare în frunte cu FMI.

Aservirea totală a ţării faţă de SUA şi UE, înstrăinarea avuţiei naţionale, transformarea populaţiei într-o masă de sclavi menită să furnizeze braţele de muncă ieftine pentru Occident, o ştiu foarte puţini români, din păcate.

Frumoase perspective oferă „democracy”, nu-i aşa?
Iar liniile directoare trasate de aceste entităţi „democratice” vor fi următoarele:
creşterea preţului la întreţinere, gaz şi electricitate, creşterea vârstei de pensionare, etc.

ÎN ATENȚIA LINGĂILOR DE CLANȚE EURO-ATLANTICE

Priviti această filmare, oameni au mintea zdruncinată de gay-patologism, sunt nebuni in libertate, oricand pot comite infractiuni fara ca ei să aiba habar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s