Uniune Europenă urmăreşte să înăbușe în mod insidios vocea popoarelor

sanctions

Preluând de la Statele Unite o retorică foarte agresivă, UE amenință cu regularitate. În plus,cei care iau decizii la Bruxelles şi care se lasă „teleghidați“ de plutocrația mondialistă anglo-saxonă, care împreună cu francmasoneria mondială se află la originea proiectului construcției europene, ce a fost regizată din umbră.

Finanțele anglo-americane duc din 2008 încoace un atac în toată regula. UE au continuat activitatea insidioasă de distrugere. La imperiul european, strategia elitei de la Bruxelles este aceea de a schimba (în rău) chiar din interior și de a o face să adopte unele tratate internaționale care sunt de natură să-i perturbe şi să-i modifice funcționarea în sensul dorit de capii ascunși ai Uniunii Europene. Aceasta se înfăptuieşte în mod insidios, întocmai aşa cum explică Mark Leonard, președintele de la European Council on Foreign Relations (ECFR), think-tank-ul mondialist ce a fost creat în 2007: „Europa a reușit deja să pătrundă în viața europenilor fără prea mari dificultăți, mulându-se pas cu pas pe structura existentă a vieții naționale, transformând apoi din interior instituțiile naționale, pe care le-a lăsat doar în aparență intacte.“

Exact această schimbare în rău ce se realizează cu viclenie din interior este cea pe care o vizează tratatele internaționale, care sunt, de fapt, niște instrumente manipulative ale globalizării legislației, ce urmăresc să facă diferitele legislații naționale să fie compatibile între ele și să faciliteze, în felul acesta, schimbările de care UE are nevoie spre a-şi impune controlul.

p5-1-iran-switzerland-nuclear-talks

Astfel de tratate internaționale sunt pregătite de către funcționari și sunt apoi negociate de către diplomați (înainte de a fi semnate de către miniștrii ce fac parte din guverne numite, și nu alese). Aceste tratate viclene obligă după aceea guvernele europene să le aplice pe teritoriul lor național. Rolul parlamentelor naționale se limitează, așadar, la ratificarea ori la refuzarea ratificării unui text de acest gen, a cărei acceptare este astăzi prezentată ca fiind inevitabilă și care apoi nu poate fi, așadar, nici modificat și nici orientat într-o altă direcție. În ceea ce privește poporul, acesta nu mai poate să se exprime decât, eventual, printr-un referendum care ar putea fi organizat împotriva ratificării de către parlament, drept care la ora actuală este din ce în ce mai disputat. Așadar, este evident că tocmai popoarele și parlamentele sunt marii absenți ai dreptului internațional public.

Odată cu dezvoltarea accelerată a dreptului economic internațional, tratatele înlocuiesc deja legi ale parlamentelor, atunci când nu le obligă pe acestea din urmă să transcrie în dreptul intern regulile imperative pe care astfel de tratate le conțin. Actualmente, UE și OMC sunt din ce în ce mai prezente și au devenit o sursă de legislație din ce în ce mai stufoasă, ce le impun statelor, altădată suverane, rolul de simpli executanți. Statele își asumă apoi în mod formal obligațiile internaționale la care subscriu, însă, în cele din urmă, cetățenii sunt cei care trebuie să se supună și să suporte consecințele, chiar fără să fi participat absolut deloc la adoptarea acestor tratate, nici în mod direct și nici prin intermediul aleșilor din parlament.

Adoptarea altor acorduri internaționale constituie, totodată, un mijloc de supunere „automată“ ce semnează aproximativ 500 de tratate internaționale pe an la noul drept european, fără ca cetățenii ei să se poată opune. Această situație bizară este ceea ce consiliul federal numește, în jargonul rapoartelor sale despre Europa, „asumarea autonomă“ a dreptului comunitar.

Exact aceasta este ceea ce, de fapt, caută să obțină capii UE. Celebra citadelă a marilor bancheri internaționali, City din Londra, ai cărei stăpâni, ilustrează într-un mod flagrant manevrele insidioase şi abjecte ce sunt folosite de către clica mondialistă pentru a o slăbi și pentru a obține aderarea la proiectul de dominare mondială: o primă pârghie este cea socială şi folosește deja emigrarea masivă pentru a-i ataca pe nesimțite identitatea și coeziunea socială, distrugând totodată legăturile sociale prin instaurarea haosului și a entropiei, după dictonul masonic Divide et impera (Dezbină și stăpâneşte).

O a doua pârghie este cea economică, deoarece se urmărește slăbirea unuia dintre plămânii economici, respectiv piața financiară, cu scopul de a reduce din ce în ce mai mult autonomia economică și de a o face să fie cât mai dependentă de UE.

A treia pârghie este cea legislativă şi are drept obiectiv perturbarea, prin schimbare, a instituțiilor, spre a le face să devină instituții „euro-compatibile“, împiedicând în felul acesta, cu viclenie, aplicarea democrației directe.

Mikhail Khmelko - To the Great Russian People (sketch)

Constatăm, în mod inevitabil, că elita plutocraților, constituită, nu se dă înapoi în fața niciunui obstacol atunci când vine vorba de a avansa cu implementarea diferitelor măsuri aberante prevăzute în agenda ei mondialistă, și se ambiționează ca într-o fază finală să instaureze un guvern mondial tiranic.

Elitismul, minciuna, înșelătoriile de tot felul, aroganța, intimidarea, disprețul, șmecheria, inversarea deja evidentă a valorilor sunt atributele caracteristice ale acțiunilor pe care le întreprind și ale deciziilor pe care le iau elitele ce conduc UE, mai întâi prin intermediul instrumentelor instituționale cum ar fi FMI, OMC, Banca Mondială, și apoi prin intermediul instrumentelor legislative ce vizează promovarea globalizării și pe care structurile politice ale statelor sunt chemate să le modifice şi să le denatureze în favoarea unui federalism ultraliberal.

În sfera socială, valorile fondatoare ale „coabitării“ ce leagă diferiții factori ai societății, la fel ca și structurile sociale,familia, convingerile religioase, sunt în mod sistematic atacate, spre a favoriza acţiunea destructivă a acestui compresor neoliberal care urmărește să perturbe şi să niveleze aproape totul.

Următoarea fază a instaurării mondialismului ce este vizată de sinistra Nouă Ordine Mondială constituie o etapă importantă către destinul totalitar care ne este pregătit, iar dacă oamenii nu se vor trezi, cât mai mulţi şi cât mai repede, acesta se va petrece în curând. În anul 2015 urmează să se nască „Marea Piață Transatlantică“, care corespunde voinței stăpânilor satanici (ce acţionează din umbră) ai acestei lumi. Aceasta va presupune o liberalizare totală a schimburilor comerciale și financiare, precum și o uniformizare completă a politicilor judiciare și a celor referitoare la securitate între Statele Unite și UE. Altfel spus, Statele Unite vor absorbi în totalitate UE și vor constitui apoi vectorul unui liberalism de neoprit și a unui imperialism războinic, feroce, care va fi oricând gata să răstoarne toate obstacolele ce se pun în calea stabilirii unui tiranic şi sinistru guvern mondial.

Etapa următoare va implica impunerea unei puteri executive care va fi instituită în următorii 10 ani și care va folosi după bunul său plac forța judiciară, forţa polițienească și cea militară. Popoarele nu vor avea apoi o altă opțiune în afara aceleia de a se supune orbeşte. Așadar, dacă popoarele nu se vor trezi până ce nu este prea târziu, se anunță o nouă şi cumplită eră a dictaturii.

Întrucât prostia, indiferenţa, inerţia, apatia și resemnarea oamenilor sunt cei mai fideli aliați ai plutocrației mondialiste,o funcționare postdemocratică neoliberală, acest fapt s-a petrecut pentru că cel mai adesea popoarele nu au avut suficientă luciditate, vigilență și au lăsat mondialismul neoliberal să se impună prin mecanismul construcției europene, iar aceasta s-a pornit încă de la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Românii de condiție medie își petrec multe ore din zi în fața televizorului… Dacă ei și-ar consacra zilnic fie chiar și numai 45 de minute din timpul lor disponibil citirii atente a informaţiilor alternative, străduindu-se să-și creeze o perspectivă lucidă şi obiectivă, ei ar putea să aibă o grilă de lectură şi de percepere a evenimentelor mult mai limpede și mai profundă și ar putea să dejoace, în felul acesta, cu multă uşurinţă schemele mentale înşelătoare care le sunt induse în fiecare zi. Ei ar putea înțelege, de exemplu, faptul că stigmatizarea sistematică a românilor în presă nu are nici pe departe drept cauză fundamentală „apărarea drepturilor omului“, ci mai degrabă evidenţiază, dincolo de aparenţe, faptul că ortodoxia română sunt incompatibile cu „valorile“ mondialismului, pe care urmăresc să le impună cu orice preţ.

La rândul lui, Karl Albrecht Schachtschneider, profesor din Nürnberg, Germania, care este considerat ca fiind unul dintre cei mai aspri critici ai Uniunii Europene şi ai Tratatului de la Lisabona, care este în ascensiune în toate ţările europene. El a susţinut despre neconstituţionalitatea Tratatului de la Lisabona şi despre multiplele sale probleme, printre care reintroducerea, pe uşa din spate, a pedepsei cu moartea: „Europenizarea cu orice preţ și globalizarea furibundă sunt, în realitate, instrumentele «anumitor forțe satanice» şi care vizează crearea unei lumi uniformizate de muncitori obtuzi și de consumatori năuci, și nu a unei lumi de oameni cu adevărat liberi“, afirmă profesorul Karl Albrecht Schachtschneider.

A avea curaj înseamnă, de asemenea, să recunoaştem că, de fapt, legislaţia europeană, ce este un instrument al mondialismului neoliberal, a făcut ca în Statele Unite, prin intermediul libertății de circulaţie a capitalului și prin liberul schimb, să devină imposibilă monetizarea datoriei, şi că, la modul general, prin neutralizarea suveranității statelor europene, a fost favorizată o creștere fără precedent a controlului asupra Europei. Merită să ne amintim faptul că aşa-zisa construcție europeană este un proiect francmasonic ce a fost creat de către plutocrații finanțelor anglo-saxone, ce sunt cu toţii în tabăra mondialiștilor.

„Aceasta este o Europă care pregătește pas cu pas drumul către un guvern mondial“ după cum afirmă cât se poate de clar şi deloc întâmplător Jacques Barrot, fost vice-președinte al Comisiei Europene.

Proiectul mondialist este mereu confirmat, adeseori reafirmat și chiar supralicitat doar de către cei care profită de pe urma lui. Astfel, este semnificativ că în memoriile sale, David Rockefeller a scris: „Unii cred cu tărie că facem parte dintr-o cabală și ne acuză pe mine și pe familia mea că suntem «internaționaliști» și conspirăm împreună cu alți oameni de pe această planetă pentru construirea unei structuri economice și politice mondiale ce va fi tot mai integrată, o lume unică, dacă preferați această exprimare. Dacă aceasta este acuzația care mi se aduce, ei bine, pledez vinovat și sunt chiar mândru de aceasta.“

index

Aceleași afirmații – ce sunt însă formulate cu alte cuvinte – le găsim și la James Paul Warburg, bancher american, consilier economic al președintelui Roosevelt și fiul lui Paul Moritz Warburg, unul dintre „părinții“ fondatori ai Băncii Rezervei Federale americane, care a declarat în fața Senatului american, în anul 1950: „Vom avea până la urmă un guvern mondial, fie că aceasta le va conveni sau nu le va conveni oamenilor. Singura problemă este de a ști dacă acest guvern mondial va fi instaurat cu forţa sau printr-un liber consimțământ.“

În sânul acestui premondialism secretos şi machiavelic știm că platformele-program ale anumitor întâlniri oculte ale plutocrației joacă un rol foarte important. Este cazul grupului Bilderberg, care este, în realitate, vârful de lance al mondialismului și al construcției europene și ale cărui decizii se sustrag oricărui control. Tocmai de aceea, Georges MacGhee, fost ambasador american în Germania de Vest, a afirmat că „în cadrul întâlnirilor grupului Bilderberg a fost conceput Tratatul de la Roma, care apoi a dat naștere Pieței Comune.“ Tot grupul Bilderberg se află la originea planificării monedei euro și a numirii lui Herman Van Rompuy, fostul președinte al Consiliului european, ca urmare a întâlnirii anuale a grupului Bilderberg ce a avut loc în anul 2009.

Românii, se află într-un moment de răspântie. O răsturnare absurdă a valorilor ne marchează pe toţi, chiar dacă nu toţi ne îngăduim timpul să conştientizăm acest dezastru. Pentru a-şi rambursa datoriile la „nesfânta treime” (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional), unele ţări europene sunt constrânse să cedeze părţi întregi din economie şi din avuţia naţională,cumpărătorului care le oferă cel mai bun preţ.

Încă de la conceperea sa, politica Uniunii Europene (UE) se bazează doar pe o viziune economică şi financiară cu orientare neoliberală (întrucât este de sorginte atlantică) şi pe dreptul pe care îl generează ea însăşi (precum „drepturile omului”). În consecinţă, aceasta nu cunoaşte identitățile naţionale, valorile şi cultura popoarelor.

Uniunea Europeană este înainte de toate o construcţie care reflectă interesele marilor bancheri internaţionali şi ale slugilor lor, managerii de la conducerea întreprinderilor multinaţionale. Centrul puterii este „Comisia” de la Bruxelles, formată din „comisari” numiți care răspund în faţa acestora. Aceştia domnesc peste zeci de mii de funcționari care emit peste 25.000 de acte normative pe an.
Beneficiind de privilegii fiscale nemaiauzite, sub pretextul că ei nu trebuie să poată fi mituiți de niciun stat, aceşti funcţionari încasează salarii cuprinse între 7.900 şi 18.200 de euro pe lună, brut.

Crowd of people walking on city

Cu orientare neoliberală și atlantică

Cu orientare neoliberală şi atlantică, fiind la cheremul pieţelor financiare, Uniunea Europeană a plutocraţilor nu tolerează nici incertitudinea, nici contradicţia. De fapt, aşa cum a recunoscut în Parlamentul de la Strasbourg în anul 1999 Jacques Delors, fostul preşedinte al Comisiei Europene: „Europa este o construcţie cu o aparenţă tehnocratică, ce se desfăşoară sub egida unui fel de despotism lejer şi luminat.” O tehnocraţie despotică ce pune stăpânire pe pieţe şi care nu suportă exercitarea democraţiei (alegeri, referendumuri), duce la apariţia îngrijorărilor din partea investitorilor.

Aşa cum remarca Thibaud de la Hosseraye, „Alegerile democratice pe care le pot face popoarele sunt lipsite de orice sens, de orice efect asupra realităţii, atunci când li se cere părerea, întrucât jocurile sunt deja făcute.

Este vorba despre metoda „faptului împlinit”, a unui vot care nu mai are valoare de decizie, ci de validare: „Acesta vine după ce decizia a fost luată şi după ce situaţia care rezultă este considerată suficient de avansată pentru a părea ireversibilă. Votul se reduce astfel la simpla conformare a populaţiei la rezultatul prestabilit al alegerilor, ce sunt făcute în mod discreţionar de către instanţele nealese (funcţionari, experţi, lobby-işti)”.

Alegerile sau referendumurile organizate periodic au drept scop măsurarea gradului de adeziune a opiniei publice, de compatibilitate între ceea ce au realizat liderii din Uniune şi ceea ce poporul poate suporta. Poporul nu este întrebat ceea ce crede, si nici ceea ce vrea.

Atunci când popoarele spun nu cu privire la un anumit subiect, forurile de conducere ale Uniunii Europene îl vor relua schimbându-i ambalajul: aşa s-a petrecut cu operaţiunea de a converti Constituţia în Tratatul de la Lisabona. În consecinţă, ceea ce constatăm în urma votului negativ privind Constituţia europeană (2005), precum şi în urma votului negativ privind Tratatul de la Lisabona este că, pentru a-şi atinge scopurile, şefii Uniunii Europene nu se mai mulţumesc să nu ţină cont de voinţa oamenilor, ci decid să li se opună direct, prin forţă. Nu doar că nu au încredere în popoare, ba chiar, în zilele noastre, le sfidează”, concluzionează Thibaud de la Hosseraye.

Cu privire la Tratatul de la Lisabona, ce nu face decât să reia Constituţia europeană , tehnocraţii aflaţi în slujba marilor bancheri internaţionali s-au folosit pur şi simplu de manevre administrative viclene pentru a nu mai fi siliţi să consulte voinţa populară, cu scopul de a face să meargă mai departe proiectul lor aberant de „construcţie europeană“, care vizează crearea unui superstat masonic. Cei care au investigat această înşelăciune au recunoscut ei înşişi acest fapt.

Prin urmare, Valéry Giscard d’Estaing spunea la data de 14 iunie 2007 că, prin diverse manevre, „Opinia publică va fi determinată să adopte fără să ştie dispoziţiile pe care nu îndrăznim să i le prezentăm în mod direct.” În ceea ce-l priveşte pe ministrul belgian al Afacerilor Externe, Karel de Gucht, acesta spunea: „Scopul Constituţiei era să fie mai lizibilă, inteligibilă […]. Scopul acestui tratat este să fie ilizibil, neinteligibil […]. Astfel, Tratatul de la Lisabona, devenit ilizibil, neinteligibil prin complexitatea lui, a fost impus popoarelor europene. Constituţia se vroia a fi clară, în timp ce acest tratat trebuie să fie obscur. Acest fapt este un succes.”

Euro este de fapt un instrument de slăbire a suveranităţii naţiunilor

Eliminarea monedei naţionale pentru adoptarea unei monede unice înseamnă abandonarea autonomiei monetare, care este în sine un instrument de stabilizare economică. Adaug la această situaţie de confiscare a suveranităţii monetare faptul că Tratatul de la Maastricht obligă ansamblul națiunilor membre ale Uniunii Europene să împrumute de pe piaţa financiară, în loc să poată să emită moneda. Acest fapt are drept consecinţă creşterea generală evidentă a îndatorării statelor, ce sunt obligate să îşi ramburseze datoriile şi dobânzile acestor datorii la băncile private.

revolt

Uniunea Europeană: o uniune economică în beneficiul ocultei financiare şi aproape nimic altceva

Pentru tehnocraţii europenişti ce se hrănesc cu un gen de neomarxism, în construcţia europeană contează doar economia. Eliminând factorul cultural şi social la porunca venită de la superiorii lor adesea neştiuţi din ierarhia masonică, obsedaţi de îmbogăţirea proprie şi orbiţi de dogmele neoliberalismului, aceştia sunt capabili să spună orice ca să facă opinia publică, de cele mai multe ori neavizată şi dezinformată, să le înghită pe nemestecate gogoșile.

Uniunea Europeană este capul de pod pentru structurarea unui guvern mondial şi al statului fascist unic planetar, pe care bancherii internaţionali se străduiesc disperaţi să îl instaureze demolând identităţile naţionale, negând diferitele culturi şi valori ale popoarelor.

În anii ’50 ai secolului trecut, Jean Monnet, agentul oficial de la Paris al bancherului J.P. Morgan, unul dintre „părinții“ fondatori ai Uniunii Europene (UE) a declarat: „Oamenii nu acceptă schimbarea decât atunci când se află într-o stare de acută necesitate, iar necesitatea nu apare decât în situațiile de criză“. Actualitatea recentă îi dă dreptate. Așadar, de la 1957, anul semnării Tratatului de la Roma, care este totodată actul de naștere al Comunității Europene, și până în prezent, bizara construcție europeană nu a „progresat“ niciodată atât de mult.

Înființarea acestui stat federal european, ce a fost plănuită și finanțată de către elita financiară anglo-saxonă și de către ideologii mondialiști din cadrul grupării Council on Foreign Relations (CFR), și după aceea instaurarea lui de către tehnocrați francmasoni avangardiști precum Jean Monnet, Robert Schuman sau Joseph Retinger. Pe de o parte, UE își arată destul de repede adevărata față, respectiv chipul sinistru, aproape criptofascist al unui stat european neoliberal. Pe de altă parte, adevărații „stăpâni ai lumii“,operează din umbră, şi nici măcar nu se mai chinuie să disimuleze: banca Goldman Sachs ocupă avanposturile strategice ale eșichierului politico-economic (puterea executivă a națiunilor, Banca Centrală Europeană (BCE), în vreme ce fondurile speculative destabilizează economia, iar FMI contribuie de zor la munca de distrugere mascată a statelor și a popoarelor (prinse deja în capcana insidioasă a datoriei acaparatoare) prin intermediul unor viclene măsuri de austeritate, din ce în ce mai severe.

The Flintstones Season 7 Full Episodes 4 Hours

Pentru a întări aderarea la proiectul european și pentru a șterge sentimentul anticomunitar, tehnocrații se sprijină actualmente pe un buget de „comunicare“, la care trebuie să adauge mai multe sute de milioane de euro ce sunt destinate campaniilor furibunde de presă și relațiilor publice. Aceste eforturi imense de propagandă vizează, înainte de toate, manipularea cuvintelor pentru „eurofilizarea“ maselor, pentru neutralizarea oricărei opoziții și pentru paralizarea tuturor criticilor îndreptăţite, desigur, toate acestea cu complicitatea evidentă a mass-media.

Înainte de toate, sunt acele sintagme şi cuvinte „semnal“ ce exprimă ideologia oficială și care indică apartenența la clasa dominantă a celui care le folosește. Printre acestea se află cuvinte, termeni şi expresii semnificative precum „pluralitate“, „diversitate“, „guvernare“, „deschidere“, „restructurare“, „reformă“, „liberă circulaţie“, „globalizare“, „criză economică mondială“, „fermieri“, „disponibilizare“, „aliniere la standardele europene“, „platformă europeană de dezvoltare“, „acquis comunitar“, „europarlamentar“, „fonduri europene“, „directive europene“, „aderare necondiţionată la normele şi standardele europene“, „cetăţenie activă“, „dezvoltare durabilă“, „economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate“ etc. etc. După aceea, există anumite cuvinte tabu care corespund unor concepte pe care ideologia dominantă se străduiește din răsputeri să le elimine, cum ar fi, spre exemplu, „popor“, „națiune“, „patrie“,„tradiție“. Merită să mai menționez, de asemenea, și folosirea masivă, am putea spune, a acestei „limbi noi“ prin utilizarea unor termeni-fetiș, al căror sens a fost denaturat, printre care enumăr: „minitratat“, „democrație“, „cetățean“, „valoare“… Și, în sfârșit, trebuie să mai amintesc aici și recurgerea stereotipă, recursivă şi agresivă la termeni descalificanţi şi la „cuvinte stigmatizante“, care sunt menite să impună refuzul insidios al realităților care contravin propagandei oficiale, al dialogului firesc și al dezbaterii de idei, cum ar fi: „eurofob“, „terorist“, „conspiraționist“, „complotist“, „extremist“, „xenofob“, „demagog“, „naționalist“, „populist“, care le sunt adresate prompt şi cu „generozitate“ mai ales opozanților.

Cuvântul „popor“, un cuvânt tabu, nu apare decât o singură dată în tratatul consolidat care a rezultat în urma negocierilor de la Lisabona. De fapt, tehnocrații de la Bruxelles nu agreează exprimarea colectivă a popoarelor, preferând să folosească conceptul individual de „cetățean“. Cuvintele „identitate“ și „națiune“ sunt, de asemenea, pur şi simplu evacuate din vocabularul european, întrucât UE este deja o mașină de norma(liza)re, și deci de eradicare a particularităților naționale.

Ceea ce este și mai grav este că, în materie de informare și de dezbatere cu privire la subiectul Uniunii Europene,mass-media nu își mai face deloc treaba.

Atunci când vine vorba despre UE, analizele sunt în mod sistematic trunchiate. Propaganda furibundă de la Bruxelles este reluată fără nicio altă formă de proces, iar dezbaterile sunt, am putea spune, inexistente. Sectorul mass-media este, în mod evident, în beneficiul capilor ierarhiei europene. Cei care investesc în mass-media nu mai așteaptă o retribuție financiară imediată, ci caută pur şi simplu să dobândească o cât mai mare putere și influență.

Din mijloace de informare, ele au devenit medii de influență ascunsă și prescriptori de opinie. Cel mai adesea, ei nu mai caută să ajute la decriptarea realului, ci lucrează doar pentru a-i face pe oameni să adopte o realitate bizară, care nu mai are niciun fel de substanță. Mass-media nu mai are aproape deloc un mesaj, ci recurge cu abilitate la minciună. Mass-media nu mai este aproape deloc acum un ecran pe care se derulează imagini din realitate, ci a devenit, mai degrabă, ceva care pur şi simplu ecranează realitatea.

O stranie armată de (con)trolli pentru războiul virtual împotriva euroscepticilor

Pentru a contracara într-un mod viclean euroscepticismul ce este în creştere pe internet, tehnocrații de la Bruxelles s-au dotat deja cu un aşa-zis program de „analiză calitativă a mass-media“ și cu mijloace insidioase de „supraveghere a opiniei publice“ pe internet.

Este vorba, de fapt, despre o celulă secretă de ripostă ce este compusă dintr-o armată de (con)trolli, ce sunt nişte agenți secreţi (bine plătiţi!) de influență infiltrați pe internet. Documentele interne ce sunt confidenţiale ale acestui program viclean precizează: „Agenţii instituționali ai Parlamentului European trebuie să aibă capacitatea de a acționa cât mai rapid, într-un mod pertinent și la țintă, în mod anonim, spre a influenţa în favoarea noastră conversațiile pe rețelele sociale.“

Documentele confidenţiale recomandă acordarea unei „atenții deosebite țărilor care au cunoscut o creștere alarmantă a euroscepticismului“, urmărindu-se, în felul acesta, impunerea în astfel de țări a unei atitudini și a unui comportament de tipul „pro-Europa“.

Măsurile insidioase ce au fost luate pentru contracararea nemulțumirii populare iau o turnură din ce în ce mai severă. Spania a fost deja lovită de aşa-zisa „cură“ de măsuri de o austeritate drastică, ce se traduc printr-o rată a șomajului de 26%.

Printre numeroasele programe ce sunt finanțate de UE, mai menționez programul „Arena“, care vizează crearea unui sistem mobil de supraveghere, care caută să garanteze „supravegherea promptă a comportamentelor suspecte și anormale cu ajutorul unei rețele de camere de luat vederi și a unor captori pentru o mai rapidă cunoaștere a situațiilor“, în aeroporturi și în spațiile publice.

Aceste programe stranii ridică deja numeroase întrebări. În spatele acestor proiecte se află cel mai adesea concerne multinaționale. Merită să ne amintim că, în 2012, premiul Nobel pentru „pace“ a fost decernat UE „pentru faptul de a fi contribuit mai bine de 6 decenii la promovarea păcii și a concilierii, a democraţiei şi a drepturilor omului în Europa“. Aceasta este o decizie care insultă și umilește totodată popoarele, ce sunt supuse din ce în ce mai mult austerității și abuzurilor nedemocratice, situații ce sunt decise chiar de către tehnocrații de la Bruxelles.

În ceea ce privește UE, putem cu greu să vorbim despre o contribuție ce este adusă păcii. Dincolo de antagonismele comunitare ce sunt orchestrate abil de la Bruxelles, merită să ne amintim că UE este complice la moartea a 1,5 milioane de irakieni și a 40 de mii de afgani, întrucât toate statele membre ale Uniunii Europene s-au aliat politicii criminale a Statelor Unite pentru invadarea „preventivă“ a Irakului, și respectiv a Afganistanului, sub falsul pretext al „armelor de distrugere în masă“, inexistente de altfel, și totodată sub pretextul „războiului împotriva terorismului“.

În cele din urmă, istoria ne învață şi totodată ne arată că ceea ce provoacă războiul este, în realitate, construirea insidioasă a unui imperiu în genul UE, și nu efortul de a păstra identitatea statelor-națiunii.

Criza sistemică globală nu mai este astăzi pentru nimeni o himeră: ea poate fi resimţită în aproape toate domeniile vieţii, poate fi explicată în detaliu pentru cei care doresc să cunoască adevărul şi reprezintă totodată un punct de cotitură în evoluţia omenirii. Prin chiar specificul ei, criza actuală a determinat dezvăluirea unor mecanisme economico-financiare perverse, care au provocat haosul economic din prezent; criza i-a indicat, de asemenea, pe adevăraţii beneficiari ai dezastrului financiar ce a fost creat în mod deliberat și a dovedit cu claritate faptul că instrumentarea şi declanşarea ei au constituit puncte importante pe agenda politică a unei odioase elite mondiale încă din anul 2007.

Dincolo de îmbogățirea plutocraţiei economice prin aservirea financiară a populației și prin alte modalități specifice, construcția statului federal european se înscrie într-un ambițios proiect global de mondializare cât mai rapidă, constând într-o ideologie ce vizează instituirea unui guvern mondial și dizolvarea națiunilor în „regiuni” controlate de către o super-elită. Această „super‑elită” transnațională este compusă din conducători ai finanțelor internaționale, din înalţi funcţionari provenind din complexul militaro-industrial ori agroalimentar, sau din domeniul farmaceutic și din mass‑media.

Astfel, mondialismul este încurajat de procesul economic al liberului schimb „neoliberal” susținut de organismele înființate în urma acordurilor de la Bretton Woods (FMI, Banca Mondială sau GATT) și care lucrează la unificarea comerțului bunurilor și capitalurilor la nivelul unei piețe mondiale unice.
Prin intermediul interdependenței economice pe care o promovează, mondialismul economic (sau globalizarea) acționează ca un vârf de lance pentru mondialismul politic, acesta creând la rândul său condițiile favorabile instaurării guvernului unic mondial atât de mult dorit de această pseudo-superclasă politică. Promotorii ideologiei mondialiste este vorba despre mondialismul anglo-saxon (Statele Unite şi Regatul Unit al Marii Britanii) , care are în vedere un stat în jurul căruia să se polarizeze celelalte state.

Unul dintre fondatorii mondialismului anglo-saxon este Cecil Rhodes (1853-1902), care, alături de marele bancher internaţional Nathaniel Mayer Rothschild (1840-1915), a structurat nucleul unei guvernări mondialiste în Imperiul Britanic și în Statele Unite. Doctrina mondialistă a avansat la o etapă decisivă imediat după căderea zidului Berlinului și a blocului sovietic pe 11 septembrie 1990, când Statele Unite au anunțat nașterea unei „Noi Ordini Mondiale”. Expresia desemnează noua turnură pe care au dat-o politicii și afacerilor externe și este în consonanţă cu termenii de propagandă nou-introduși, precum „globalizare” și „mondializare”. Această ordine politică mondială se bazează pe eradicarea suveranităților naționale și pe delegarea puterii politice unor instanțe supranaționale care nu sunt alese prin vot popular. Astfel, elitiştii urmăresc să aducă populaţia în imposibilitatea de a se mai împotrivi acestor politici „neoliberale”.

Instituirea de către anumite forţe financiare a unor blocuri suprastatale, ce preced instalarea unui guvern mondial, s-a produs treptat. În Europa au fost preluate structurile fostului imperiu sovietic. La 1 ianuarie 1994, în America de Nord a intrat în vigoare Acordul de Liber Schimb Nord-American (ALENA), care creează o zonă de liber schimb între SUA, Canada și Mexic.

Nelegiuirile globalizării economice

Dorită de către plutocraţia mondialistă, interconectarea economiilor implică o perspectivă globală asupra problematicilor politico-economice, precipitând astfel instaurarea unui guvern mondial. Șefii de guvern, prea ocupați să îşi exprime recunoştinţa faţă de capii lobby-urilor care i-au sprijinit în ascensiunea lor la putere, nu mai sunt atenți la cetățeni. Lipsiți de orice marjă de manevră şi aserviţi puterii care i-a propulsat în scaune, guvernanții sunt prinşi în ingratul rol de agenți ai mondialismului.

Beneficiarii anulării frontierelor sunt de acum înainte știuți: este vorba despre proprietarii multinaționalelor și ai oligopolurilor mondiale, care au numai de câștigat de pe urma plusului de productivitate, de pe urma economiilor naționale și de pe urma generalizării co-producţiei, devenită cu putință în urma mondializării economice. Aşa-zisa superclasă politică mondială profită din plin de pe urma globalizării, în vreme ce unele state emergente (Brazilia, Rusia, India și în special China) caută să se retragă discret din acest joc.

Un curent mondialist şi globalist care duhneşte a „neoliberalism”

De inspirație anglo-saxonă, proiectul mondialist are un miros „neoliberal” de neconfundat. În timpul anilor 1980 și 1990 au fost semnate o serie de acorduri informale între principalele societăți transcontinentale, băncile de pe Wall Street, Banca Rezervei Federale și organismele financiare internaționale. În 1989, John Williamson, la vremea respectivă economist-șef și vice-președinte al Băncii Mondiale, a oficializat aceste acorduri, cunoscute sub numele de „Consensul de la Washington”, care se referă la anularea oricărei instanțe normative, la o liberalizare foarte permisivă și la instituirea unei piețe mondiale unificate și „autoreglate” în totalitate.

Această doctrină aşa-zis neoliberală este caracterizată de ciocnirea permanentă dintre instincte și interese, de apologia celebrei „mâini invizibile” care intervine în reglarea sau dereglarea piețelor și de propaganda magiei „comerțului soft”. Promovând haosul în conformitate cu sloganul masonic „Prin haos la ordine”, corifeii ideologiei neoliberale, care sunt neopolitrucii Noii Ordini Mondiale, au sclerozat ordinea socială și politică, au slăbit statul, aducându-l la sapă de lemn, și au ruinat suveranitatea politică și monetară a acestuia, împreună cu frontierele economice, politice și sociale ale națiunilor.

Pentru a promova aşa-zisul neoliberalism, aşa-zisele „elite” au mânat abil populațiile către atitudinile şi comportamentul specifice acestui curent. Astfel, revoluția (a se citi răsturnarea) moravurilor, introdusă în anii 1960, a permis accelerarea destructurării ordinii sociale prin anularea legitimității tradițiilor autentice, sănătoase, care ritmau firesc viața socială, iar apoi a început să se structureze o societate mercantilă, individualistă, hedonistă, atee, atomizată şi fragmentată până la nivel de indivizi, și deci aflată în imposibilitatea de a se mai organiza. Clica fruntaşilor „neoliberali” a recurs la distrugerea valorilor tradiționale și a moralei înnăscute a popoarelor prin tot felul de manevre şi tertipuri distructive pe care unii le clasifică în mod generic în categoria „transgresie globală”. Făcând apologia sistematică a imoralității, care este contrară bunului-simț popular, aceste manevre caută să aducă popoarele într-o stare de supunere oarbă față de sălbăticia „neoliberalismului”, care înseamnă libertate doar pentru făuritorii lui.

O societate „deschisă” şi „glob-locală”

Promovând o societate „deschisă” și distrugând „vechea ordine socială”, pseudoelitele mondialiste neoliberale au construit o societate compusă din indivizi izolaţi şi alienaţi, o societate în care toţi sunt împotriva tuturor. Pierzându-şi identitatea, legăturile cu tradiţia care îi era specifică, ființa umană care este prinsă în angrenajul acestei inginerii sociale dă uitării tot ceea ce făcea ca ea să fie cu adevărat o ființă umană.

Distrugerea programată a statului naţinal ca ultim bastion al apărării bunului public, eradicarea noțiunii de interes comunitar și a celei de suveranitate teritorială permit în final constituirea unei societăţi dezrădăcinate. Această inginerie socială în jargon anglo-saxon, ce vizează distrugerea oricărei forme de civilizație tradițională autentică, cu scopul de a o înlocui cu o nouă realitate, artificială și mondializată, constituie unul dintre mecanismele puse la punct de către plutocraţia mondială în vederea grăbirii instituirii statului fascist unic planetar.

Un „liberalism” împins la extrem

Statele Unite, întotdeauna gata să laude meritele (ultra)liberalismului, ne oferă un trist bilanț al consecințelor punerii în practică a acestei ideologii morbide. SUA au o datorie externă ce se ridică la 16.000 miliarde de dolari, dezindustrializarea destabilizând mai multe zone ale țării. Tot în SUA piața muncii este din ce în ce mai precară, 47 de milioane de americani trăind practic din ajutoare sociale. În ceea ce privește Marea Britanie, mereu admirativă față de acest „big brother” american, fidelă aceleiași ideologii „neoliberale”,„modelul” său social implodează sub loviturile comunitarismului, fruct al dogmei deschiderii frontierelor. În ceea ce privește serviciile publice (educație, sănătate), Marea Britanie este de o mediocritate înspăimântătoare. Ca să nu mai vorbim despre „miracolele” economice irlandez și spaniol, care erau date drept model la începutul secolului și care s-au dovedit ulterior a fi niște economii artificiale ultraliberale, speculative și parazitare, construite precum niște castele din cărți de joc, castele care s-au prăbușit la prima criză a „subprimelor” din 2008.

Altfel spus, politicile ultraliberale nu sunt profitabile decât superclasei mondiale a bancherilor internaţionali, ale căror companii multinaționale se dezvoltă grație restructurărilor, reducerilor de personal și delocalizărilor punctelor de producție. În paralel, deficitul public explodează: statul finanțează planurile sociale și își asumă costurile imigrației, fenomen care conduce la reducerea fondurilor alocate salariilor.

Criza datoriilor, o pomană pentru plutocraţia euromondialistă

Se știe deja faptul că această criză economică și financiară care face ravagii din 2008 încoace este instrumentată din umbră cu scopul de a distruge. Însă, mai presus de toate, scopul acestei elite malefice este distrugerea suveranității statale.

Sub presiunea datoriei publice și a recesiunii, guvernele europene, supervizate de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană (BCE) și de Fondul Monetar Internațional (FMI), au luat măsuri de relaxare a dreptului muncii, comprimând costurile salariale, spre marea satisfacție a „neoliberalilor”. De altfel, patronii concernelor-gigant multinaționale, al căror unic scop este maximizarea profitului, își fabrică produsele în țările cu costuri salariale scăzute, pentru a le vinde apoi mai departe cu preţuri pe măsură în statele cu un nivel de viață ridicat. Acesta este modelul după care sunt organizate producția și consumul mondial din anii 1980 încoace. A crescut totodată și vârsta de pensionare, ceea ce face ca statul să nu fie obligat să plătească pensii.

Este evident că, de fapt, convingerile și acțiunile de azi ale popoarelor Europei vor decide pentru noi toți răspunsul de mâine la această alternativă, întrucât ne aflăm de aici înainte la răscrucea destinului nostru planetar. În acest sens, articolul meu constituie un semnal de alarmă şi, totodată, un apel fierbinte adresat tuturor celor care au ochi să vadă, urechi să audă şi minte să priceapă, în speranța că ne vom mobiliza cu toții cât mai repede, astfel încât să devenim stăpânii deplini ai destinului nostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s