Cât de grijulii sunt bancherii vi-a-vis de viitorul lumii

bankers rule 2

Asistăm la un fenomen uluitor națiunile îngenuncheate sub povara datoriilor contractate de politicieni corupți controlați și finanțați de aceiași oameni care au construit imperii economice. Cei cu bani mulți au preluat puterea politică din mâna maselor, care au mers la vot convinse că-și hotărăsc singure destinul! În realitate toate partidele din lume sunt controlate de OLIGARHIA FINANCIARĂ GLOBALĂ iar votul este doar o procedură de formă pentru a da senzația de libertate.

Singura soluție ar fi fost decuplarea economiei mondiale de un sistem fracționar de rezervă.Renunțarea la banii tipăriți fără acoperire reală în aur,LOCALIZAREA ECONOMIEI adică renunțarea la globalizare și dereglementare.RENUNȚAREA la o economie bazată pe exploatarea la infinit a resurselor finite.Renunțarea la petrol.

Cum nimic din ce am scris mai sus se va întâmpla în acest secol nu ne rămâne decît să asistăm la o nouă ordine mondială. cea a contabililor, unde omul încetează să mai fie altceva decât o cifră.

Există oameni pe lumea aceasta (și din nefericire sunt foarte mulți) care nu gândesc cauza. În momentul în care se lovesc de o problemă refuză (și din lene) să caute cauza respectivei probleme și în acest fel să găsească soluția. Ați putut citi, în ultimul an, părerea mea cu privire la cauzele tuturor problemelor societății contemporane. Utilizatorii de Internet sunt de trei categorii : cei care doresc să se informeze, utilizatorii care nu doresc să se informeze ci să piardă timpul (Facebook, CanCan, etc) și cea mai rea categorie, utilizatorii pseudo-analfabeți, care nu știu mai nimic dar au impresia că le știu pe toate. Pentru ca toate aceste teorii ale conspirației să cadă în derizoriu și ridicol DEZINFORMATORII DE PROFESIE ai Stăpânilor Păpușari contrapun prima categorie cu ultima. Tot acest efort intelectual imens de antagonizare a argumentelor reușește la un moment dat să facă auditoriul să uite aspectele principale ale problemelor enunțate.

Am încercat mereu aici să explic de unde vin banii, ce sunt banii, cum circulă banii și cine controlează acest proces.Care este costul banilor, de ce plătim impozite și cine conduce lumea.

Povestea francului elvețian este importantă pentru fiecare dintre noi în înțelegerea completă a acestor fenomene. Francul elvețian este moneda uneia dintre cele mai puternice națiuni din lume. Elveția este o țărișoară micuță cu o istorie destul de seacă dar care a avut și mai are un rol covârșitor în mecanismul financiar al planetei. Absolut toți oamenii cu bani mulți și averi impresionante au conturi în Elveția. Indiferent că sunt dictatori, călăi, traficanți de droguri sau de arme, traficanți de carne vie și organe, politicieni, brokeri sau traderi de succes, cu toții au conturi în Elveția. Elveția este ea însăși CEA MAI SIGURĂ BANCĂ DIN LUME.

Tocmai din acest motiv în ultimii 3 ani tot mai multe persoane din dorința legitimă de a-și proteja averile au ales să cumpere franci elvețieni. Rezultatul acestui schimb planetar între franci și euro, dolari, lire sterline,yeni,yuani, etc a fost APRECIEREA (creșterea valorii,întărirea) acestei monede. Vorbim aici de fluxuri imense de capital de ordinul trilioanelor (mii de miliarde) de orice vreți domniile voastre: euro, dolari, lire sterline, etc. Trebuie menționat și faptul deosebit de important că francul elvețian era SINGURA MONEDĂ NAȚIONALĂ EUROPEANĂ CARE ERA LEGATĂ DE AUR. Asta și din cauza faptului că REZERVA VALUTARĂ A ELVEȚIEI ERA (și mai este încă) SUB FORMĂ DE AUR nu sub formă de hârtie (care nu are valoare intrinsecă ci convenită).
Am scris mereu aici despre efectele NOCIVE ale băncilor în economia mondială și despre faptul că lumea este condusă de bancheri.

Iar celor care nu cunosc suficientă istorie le precizez că CRIZA ECONOMICĂ ACTUALĂ ESTE SISTEMICĂ ȘI ARE DOUĂ COMPONENTE:

EXPLOATAREA NECONTROLATĂ LA INFINIT A UNOR RESURSE FINITE și sclavizarea fiecărui cetățean al planetei prin convertirea orelor-muncă în hârtii cu valoare din ce în ce mai mică (prin mecanismul inflației).

Evident există persoane care au câștigat! Enorm! De exemplu cum ieșea maimuțoiul de Trichet să ne spună că rămân vigilenți cum scădea euro. Cum raporta creșteri de dobândă cum creștea și euro. Cum apăreau știri negative despre economia SUA cum euro se deprecia (toată lumea cumpăra euro anticipând o creștere a sa vis-a-vis de moneda americană și pierdea). FOREX este cea mai MARE (ca volum de capital însumează toate piețele bursiere la un loc) piață speculativă de pe planetă.

Sfătuiesc pe mulți dintre cei ce resping teoriile conspirației să studieze în regim amator pe conturi demo evoluțiile FOREX.Și să le coreleze cu evenimentele globale politice și/sau militare. Veți înțelege că liderii precum Merkel sau Sarkozy sunt INSTRUMENTE nicidecum conducători în mâna ADEVĂRAȚILOR CONDUCĂTORI AI PLANETEI. Veți înțelege că de câte ori Merkel ieșea public în apărarea zonei euro aceasta sălta iar de câte ori Obama văieta economia euro dolarul (care este exact hârtie igienică de lux) creștea. Nu avea importanță că SUA au un șomaj imens, clădirile de locuințe a scăzut în vânzări, personalul non-agricol scadea și el. Nu avea importanță că zona euro este CEA MAI SOLIDĂ din punct de vedere economic de pe planetă. A contat și va conta percepția actorilor din piață despre opiniile acestor păpuși denumite lideri.

ECONOMIA MONDIALĂ nu-și mai revine niciodată! Fiecare cetățean al planetei poartă o datorie imensă care crește exponential dar fără să fi fost vreodată întrebat! Cel ce produce este sărac în timp ce speculantul (broker, trader, bancher,consultant, analist) prosperă! Fiecare cetățean al planetei depinde de petrol! Direct sau indirect!

Bancherocrația este viitoarea formă de conducere a Statelor Unite ale Europei!

Tot ceea ce se întâmplă acum este prevăzut matematic iar Noua Ordine Mondială este hotărâtă dinspre liderii financiar-bancari ai lumii.

Ni s-a indus falsa idee că UK fiind mai bogată decât România și veniturile sunt mai mari! FALS! În ROMÂNIA veniturile sunt mai mici pentru că cei care conduc România sunt cei care manevrează BANII! Statul român, prin MINISTERUL DE FINANȚE,împrumută în fiecare lună ”din piață” de lichidități. Aceste lichidități sunt tipărite de BNR, date cu camătă ”pieței” și apoi ajung la Guvernul României! Cum deține poporul român BNR când poporul pierde bani, și de aceea e și sărăcie, hrănind băncile comerciale?

Aceste bănci comerciale denumite ”piață” expatriază 5 miliarde de euro în fiecare LUNĂ! Acesta ar trebui să fie profitul, venitul, etc românilor! Primele 100 de companii din România nu plătesc impozite! Plătesc TVA dar acesta merge să hrănească șleahta de paraziți din administrația publică! Iar românul aleargă cîinii vagabonzi pe străzi în loc să alerge pe cei de la care ni se trag toate relele!

>Mecanismul monetar GLOBAL este același peste tot: O BANCĂ PRIVATĂ are monopolul tipăririi banilor și împrumută CU CAMĂTĂ! Dar dacă doar FEDul poate tipări dolari americani cum poate returna GUVERNUL AMERICAN banii luați ca datorie PLUS DOBÂNDA? Fiindcă DOBÂNDA nu a fost tipărită încă? Iar GUVERNUL NU ARE VOIE SĂ TIPĂREASCĂ BANI! Acest mecanism este deosebit de parșiv și mulți oameni cu studii superioare nu-l știu sau nu-l înțeleg! Iar cine va studia Istoria SUA va constata că cine, dintre președinți, a dorit tiparnița pentru guvern și popor A FOST ASASINAT! Dacă această forță globală nevăzută dar simțită poate elimina președinți de țară unde este libertatea? Și ce ai tu de gând să faci omule pentru a o recâștiga?

Informatii preluate de pe thinkagain.ro

In ultimii ani viata romanilor a devenit din ce in ce mai dificila. Cum s-a ajuns aici? Care sunt cauzele care stau la baza acestui lung si puternic declin? Cum de am ajuns cea mai saraca tara din Europa? Romania trece printr-o perioada neagra, de colonizare.

1, – legi dure si stufoase privind evaziunea si contabilitatea; (de catre colonizatori)

2, – taxe mari si numeroase; (de catre colonizatori)

3, – coruptia omniprezenta; (de catre colonizatori)

4, – mentinerea salariului minim la un nivel foarte scazut (de catre colonizatori);

5, – distrugerea capitalului privat romanesc (de catre colonizatori);

6 – amestecul politicului in afaceri; (de catre colonizatori)

7, – promovarea in functii de conducere pe criterii politice; (de catre colonizatori)

8, – pretul extrem de ridicat (si nejustificat) al utilitatilor, raportat la castigurile romanilor; (de catre colonizatori)

9, – imprumuturile nejustificate de la camatarii FMI; (de catre colonizatori)

10 – vinderea pe nimic a entitatilor statale romanesti (catre colonizatori).

Ce sens are sa mai votezi un partid daca tara este condusa din exterior ? Orice partid a-i vota acesta va implementa oricum legile votate la Bruxelles si Washington. Atunci? Mai are votul vreun sens. Nu! Vot inutil!

Isi doresc cetatenii baze de date si cipare, video camere pe strazi si sosele, exploatari de gaze de sist care sa le distruga casele si panza freatica? Nu, dar dupa cate vedeti nu mai conteaza, niciun partid nu-si propune sa lupte impotriva unor asemenea masuri. De ce? Pentru ca ar fi inutil atat timp cat suntem parte a UE.

Simplu, nu? Votul cetateanului nu mai conteaza, sistemul democratic isi cam traieste ultimii ani. Globalistii (masoni, corporatisti, bancheri …) doresc conducere centralizata, fara referendumuri, constitutii,sau alte structuri care sa-i incurce.
Regionalizarile se doresc implementate pentru faramitarea natiunilor, conform dictonului „Dezbina si cucereste”.

Am o veste proasta: nu mai conteaza ce facem! Oricum am face pierdem; daca votam votul va fi deturnat sau inutil, daca nu votam, ramane asa cum e stabilit! Globalistii au reusit un sah-mat cu omul de rând. Lupta politica nu mai are sens. Politicienii au devenit numai niste actori care joaca intr-un film inutil si prost in care nu mai crede nimeni.

Nu suna ciudat ca un guvern al unei tari sa ajunga sa ceara „acceptul” unor bancheri straini pentru a-si pune planul de guvernare in aplicare?

Chiar nu doream sa-mi mai pierd timpul cu stiri referitoare la bancherii insa o stire mi-a atras atentia intr-un mod prea neplacut: guvernul roman va cere voie FMI sa mareasca salariul minim. In fond, de cine-i condusa tara asta?

Un singur lucru vreau sa spun clar: atat timp cat ne vom lasa condusi de grupul de bancheri nu vom face nimic – vom regresa sau, in cel mai bun caz, vom ramane in mocirla in care ne zbatem. Acest lucru a devenit destul de evident dupa experientele nefericite avute in trecut.
Ne-au calarit si muls bancherii de la FMI asa cum au vrut. Eu zic ca ajunge.

Lumea este condusa de bancherii internationali

Candva, la inceputul secolului XX, un grup de bancheri a obtinut puteri mult mai mari decat ar fi fost firesc. Acest grup a obtinut dreptul de a tipari si tranzactiona moneda in numele statului. Din acel moment puterea bancherilor respectivi a crescut enorm. Puterea statala a fost nevoita sa tina cont de parerea acestui grup in toate deciziile luate.

Anselm Rotschild, unul dintre bancherii globalisti, spunea:

„Dati-mi puterea de a detine banii natiunii si nu-mi pasa cine face legile.”

Bancherii pot fi comparati cu niste camatari legali, in costum si cravata. Baietii astia secretosi au ajuns sa produca sume colosale nefacand mai nimic. Bancherii au ajuns sa ceara pana si modificarea legilor pentru a nu le scadea cumva profitul. Bancherii vor, bancherii doresc, bancherii spun, bancherii sunt de parere ca … Toata ziua auzim vorbindu-se despre acesti bancheri. Acest grup a inceput sa-si imagineze ca are un statut special.

In acest moment bancherii globalisti au preluat puterea la nivel mondial. Uniunea Europeana este condusa in fundal de acest grup de bancheri si de corporatisti.

Ce castigam noi din toate acestea? Scumpiri peste scumpiri, taxe si restrictii. E vreo afacere pentru noi? Nu prea! Simt cum, pe zi ce trece, observand halul in care se alege praful de economia si resursele României,devin tot mai anti-Occident. S-ar putea sa ne fi bagat intr-o treaba foarte urata. Ne-am luptat sa ajungem in UE, insa nu pentru ce se intampla acum. Suntem tratati fara respect, ca cetateni de mana a doua.
Daca va exista vreodata o Europa comuna cu adevarat, aceasta va fi formata din state suverane si independente, fara entitati de tip Comisia Europeana sau Parlament European sau indicatii FMI, falimentare.

Devine clar ca noi si alti estici suntem vazuti de grangurii din UE ca prostii satului. Vesticii ne transforma in societate de consum, ne indatoreaza, ne distrug economia, ne i-au resursele. Noi cum ar trebui sa reactionam. Principala unealta cu care suntem condusi este puternica Comisie Europeana – atentie la deciziile care sosesc dinspre aceasta comisie.

Spre ce ne indreptam? Pana unde poate merge smecheria? Actuala criza a fost declansata, supraestimata, intretinuta, pentru ca unii, mai ales bancheri, sa poata lua totul pe nimic.

Marii bancheri ai lumii au finantat toate ideologiile:

O altă idee tâmpită e aceea că Rusia a inventat comunismul. Comunismul este o creaţie a bancherilor Illuminati şi este o mişcare preponderent evreiească. Comunismul a fost introdus în Rusia pentru a-o distruge, pentru a aboli monarhia şi pentru a-o transforma într-o sursă de bogăţii pentru Occident. Sărăcia a venit de la ruşi?! Cu ce a venit, cu trenul sau cu avionul? Iar comunismul nu este al ruşilor, a fost introdus acolo cu forţa de bancherii iudeo-americani. Se pare că avem şi noi nesfârşite rezerve de prostie.

Bogatii sunt prezentati in mass-media ca niste oameni virtuosi, sunt sfintii lumii moderne, sunt inconjurati cu respect, li se cere sfatul, sunt luati ca model. Senzatia subliminala care se transmite este ca ei radiaza un fel de sfintenie. Saracii sunt prezentati ca niste pacatosi care merita fie dispretul fie compatimirea tuturor. Bogatii sunt niste adevarati asceti ai banului prin felul in care nu irosesc niciun dolar degeaba, saracii in schimb sunt niste netrebnici pentru ca nu stiu sa multiplice in mod magic banii precum bogatii.

Relaţia dintre bunuri şi bani în viziunea bancherilor

În decursul timpului, un adevăr fundamental al dezvoltarii sistemului economic, relaţia dintre bunuri şi bani, a devenit clar, cel puţin pentru bancheri. Această relaţie, sistemul de preţuri, depindea de cinci lucruri: cererea şi oferta de mărfuri, cererea şi oferta de bani şi viteza de schimb între bani şi bunuri.

O creştere a trei dintre acestea (cererea pentru bunuri, furnizarea de bani, viteza de circulaţie) ar ridica preţurile bunurilor şi ar scade valoarea banilor. Această inflaţie era inacceptabilă pentru bancheri, deşi de dorit pentru producători şi comercianţi.

Pe de altă parte, o scădere a aceloraşi trei elemente ar fi avut efecte deflaţioniste şi i-ar fi mulţumit pe bancheri, i-ar fi îngrijorat pe producători şi comercianţi, iar pentru consumatori ar fi fost o încântare (care ar fi obţinut mai multe bunuri cu bani mai puţini).

Ceilalţi factori lucrau în direcţia opusă, astfel că, o creştere a acestora (furnizarea de bunuri, cererea de bani, şi lentoarea circulaţiei sau a schimbului) ar fi fost deflaţioniste.

Carroll Quigley

Deşi citatul din cartea prof. Quigley se referă la perioada capitalismului comercial, care a durat până spre sfârşitul secolului XVIII, iar lucrurile sunt azi ceva mai complexe în economie, reţinem de aici următoarele lucruri:

Inflaţia este bună pentru producători şi comercianţi.

Deflaţia este bună pentru bancheri şi consumatori.

Aceste lucruri sunt bine ştiute de către bancheri.

Având în vedere toate acestea şi aplicând principiile la economia românească, observăm că România, deoarece este în criză, are nevoie de creştere economică, deci de o intensificare a activităţii producătorilor şi comercianţilor. Cu toate acestea BNR, în frunte cu Mugur Isărescu, se chinuie să păstreze un curs leu – euro cât mai ridicat, folosind bani împrumutaţi de stat de la FMI, Banca Mondială şi UE, efectul fiind unul deflaţionist, deci de încetinire şi blocare a activităţii economice.

Întrebarea este: pentru cine „luptă cu inflaţia” Mugur Isărescu, pentru producători, pentru comercianţi, pentru consumatori, sau pentru… bancheri?

Sursa și Autor articol :

http://dantanasescu.ro/2012/03/07/relatia-dintre-bunuri-si-bani-in-viziunea-bancherilor.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s