Globalizarea înseamnă pierderea identităţii personale şi geografice

CorporateEarth2

Războaiele de agresiune ale imperiului numit USA, eşecurile războiului din Vietnam şi, ajungând în prezent, din Afganistan şi Irak, precum şi de generos mediatizata luptă împotriva terorismului au pregătit, cu exces de minuţie, declanşarea „evenimentului” apoi, la momentul oportun, l-au „plantat” pe terenul devenit fertil. Într-un fel, „criza” asta aduce tare mult cu fantomatica „gripă aviară” ce  bântuia prin lume de colo colo şi de care sper că vă amintiţi. Atunci a fost o repetiţie pregătitoare pentru etapa pe care o trăim acum, ambele fiind cuprinse în acelaşi vast şi studiat scenariu.

Folosind drept pretext „terorismul”, tranzacţiile de peste 10.000 USD sau Euro au fost şi sunt monitorizate, însă atât timp cât s-au încasarea de comisioane substanţiale a funcţionat, băncile americane au vândut, fără reţinere, asemenea de credite nesigure, iar administraţia s-a abţinut de la orice ingerinţă.

Liderii institutiilor financiare ale lumii emit insistente şi repetate mesaje despre necesitatea stringentă de a se construi „o lume nouă(parcă şi protagoniştii celui de-al treilea Reich promovau „o nouă ordine”, nu-i aşa?). Următoarea nouă ordine nu se vrea declarată „pentru o mie de ani”, ci pentru TOTDEAUNA!

La sfârşitul anului 2008, un înalt funcţionar al  Băncii Naţionale a României, membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale – (grup format din 300 de persoane proeminente în domeniile de afaceri, politică, intelectuali cu putere de decizie în cele trei mari centre Europa de Vest, America de Nord si Japonia), definea astfel „criza” din România: „Criza este ceva, ca şi cum ţi-ai da singur foc la casă… Cine vrea, va putea înţelege ce vreau să spun!”

Un alt marcant economist român nu are nici un fel de reţineri, afirmând că “pieţele libere nu mai pot aduce soluţii la probleme globale“. Mesajul este clar: impunerea unui “leadership global” pentru soluţionarea problemelor, pentru o „lume nouă” …

index

Asemenea apeluri au un accentuat impact emoţional, însă discursul falsifică realitatea în totalitate şi creează orizontul de aşteptare necesar pentru intervenţia în forţă a instituţiilor mondialiste. Comandamentele ocultei sunt amplasate în băncile mondiale de unde dirijează operaţiunile financiare, iar ONU (UN Headquarters), instrumentul de „oficializare” la nivel planetar.

Nimeni altcineva decât actualul sistem financiar-monetar mondial, sistem realizat şi intreţinut de aceiaşi finanţişti care acum se prefac disperaţi de soarta omenirii au creat, în mod deliberat, criza actuală. Dacă aşa-numitele pieţe libere au existat sau nu vreodată, de acum inainte, va pieri orice urmă a libertăţii economice.

„Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun.” (Mihai Eminescu – Scrieri politice)

Dar sintagma intrarea României în U.E. Nu-i cumva o altă formă de servilism la o postmodernă  „Înaltă Poartă”?

  Din păcate este vorba de ceva mult mai serios. Asistăm la transformări radicale şi bulversante pe toate planurile: economic, social, juridic, tehnologic, politic, procese în care societatea românească pare a fi lipsită în totalitate de reperele fundamentale care valorizează persoana umană, o protejează şi îi conferă demnitate.

În opinia mea, deosebirea dintre expansiunile Imperiului Roman, Campaniile lui Napoleon Bonaparte, blitz-krieg-ul celui de-al doilea război mondial si extinderea Uniunii Europeane constă doar în modalitatea de abordare. Scopul este identic: crearea imperiului european sau, dacă doriţi o exprimare „modernă”, a unui superstat european. El face parte din programul globalizării agresive, programul creării de super-state-imperii: EUROLAND-ul – Uniunea Europeană, (NAFTA) North American Free Trade Agreement (Canada, SUA, Mexic) despre care Henry Kissinger spunea ca este: “o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale“ şi a unui similar mamut asiatic, creat în jurul Japoniei.

noua-ordine-mondiala

Înfiinţarea lor oficială constituie o altă etapă inevitabilă, precursoare a declarării „Statului Planetar”, în care totul va fi controlat, în care nu va mai exista intimitate sau libertate. Noul imperiu va fi condus de superpotentaţii planetei, autoerijaţi într-un fel de „şefi de familii” şi autoinstalaţi confortabil în fotoliile guvernului mondial (deja existent), sub egida ONU (UN Headquarters) – instrumentul de „oficializare” la nivel planetar.

În privinţa servilismului, aveţi dreptate: România a cerşit aderarea la UE, dar a şi ignorat autorităţile de la Bruxelles neezitând, să se prosterneze la picioarele Unchiului Sam. (Cele doua organizaţii aparent concurente, sunt, în realitate, elemente componente ale aceluiaşi sistem). În contrast cu situaţia de la noi, o ţară mică, a avut demnitatea şi curajul să înfrunte colosul, respingând prevederile controversatului Tratat de la Lisabona. Lecţia de verticalitate a  Irlandei, de ea este vorba, nu a căzut bine şi de aceea se doreşte ascunsă „sub preş”.

Ne ia, încetul cu încetul, în primire şi globalismul  pan-american, alt Big Brother. Mai e ceva de făcut?

  Întrebarea dvs. se mulează perfect pe subiect. Personal, nu agreez sintagma  – „Big Brother” – mediatizată, aplicată şi mâzgălită prea des şi total neadecvat, cu inspiraţii „grafitti”. Cândva ne plăcea să ne mândrim cu Franţa – „sora mai mare” a României, dar asta a fost însă demult, acum… Atunci aveam o „soră” mai mare, astăzi avem un „frate” mai mare…  Astăzi nu numai că dansăm dupa cum ne cântă „orchestra” Ocultei Big Brother, dar mai arborăm şi o grimasă tâmpă…

Globalizarea înseamnă pierderea identităţii personale şi geografice, anularea suveranităţii naţionale, spălarea creierelor şi imprimarea unei noi ideologii în scopul dominării, a conducerii lumii, cu forţa, de către unica putere: GUVERNUL MONDIAL.

De „luarea în primire” putem vorbi „la trecut”. Din păcate, după 1989, cu ajutorul „vătraielor” autohtone, tăvălugul globalizării a adus deja România în pragul falimentului, oferind condiţii optime dezastrului şi „viitorului globalizat” al omenirii.

  Ce-au făcut cu România conducătorii de după 1989?

  Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros: conducătorii postdecembrişti, unii incompetenţi, alţii interesaţi doar de propriul profit material şi nu în ultimul rând, cei „avizaţi” – cu toţii, nocivi şi cu influenţe nefaste asupra viitorului României – au vândut aproape tot ce se putea vinde. Faptul că la nivelul anului 2009, la două decenii de la evenimentele decembriste, ponderea economică a României se situează la jumătatea celui mai prost an „ceauşist” (1989), demonstrează mai elocvent decât orice altă statistică.

După frustrări prelungite ale locuitorilor mioritici,  „dictatorul” a lăsat ţara fără datorii, ba chiar cu creanţe de recuperat şi o economie concurenţială. „Postdecembriştii”, au deformat realitatea, au devorat economia României sistematic, cu lăcomia lăcustelor nesăţioase şi au demolat-o ireversibil, pas cu pas. NATO şi Occidentul ne-au pricopsit cu „beneficiile” războiului, împotriva Serbiei,  respectiv ale embargoului impus, măsurile discriminatorii fiind aplicate, evident, în favoarea vest-europenilor… „turcu’ plăteşte!”

nato-world

Pentru că am adus vorba de războiul împotriva Serbiei, permiteţi-mi o scurtă divagaţie: Madeleine Korbel Albright personal şi fără a avea vreun scrupul, a influenţat bombardarea Serbiei, transformată în poligon. Vă reamintesc, cinismul „democraţiei” contemporane: pe bombele lansate în ziua de Paşti asupra oraşelor sârbeşti era scris “Paşte Fericit!“ După încetarea ostilităţilor, „aliaţii” nu au putut ierta şi uita faptul că sârbii le-au tras o mare păcăleală, „invitându-i să bombardeze şosele din folie de plastic, tancuri, baterii de tunuri din carton sau din din lemn şi doborându-le cele mai moderne avioane.

Revenind la subiect, „aliatul” de conjunctură al României, SUA, după ce şi-a văzut sacii-n căruţă, a spus României să-şi ia adio de la datoria irakiana. Fabricile, intreprinderile, uzinele „comuniste” au fost transformate în fier vechi, apoi „lichefiate” şi îndrumate spre buzunarele „îmbogăţiţilor de război”, sau concesionate pe durata deceniilor în favoarea celor generoşi cu comisioanele…

Vastele reţelele de irigarţii, cândva funcţionabile şi eficiente pe suprafaţe cumulând mii de hectare fertile, s-au „volatilizat” iar peste pământul Bărăganului  şi al Olteniei bate astăzi vântul deşertizării.

A patra flotă comercială a lumii a „intrat la apă”, dispărând fără urmă, asemenea enigmaticului „Zbor 19” în raidul neterminat spre Bahamas, din „Triunghiul Bermudelor”.

Armata României, care cândva impunea respect, s-a metamorfozat, efectivul acesteia reducându-se, în prezent, la câteva regimente „profesioniste” de mercenari în slujba puterii mondiale. Restul este legendă.

România mileniului trei are datorii de peste 60 de miliarde de Euro şi conform filmului „crizei”, guvernanţii autohtoni bat la uşa cămătarului mondial FMI – demolatorul. Privind retrospectiv, pe unde a trecut „alizeul” FMI, a lăsat în urmă sărăcia, lacrimile şi pustiul. „Ubi solitudinem faciunt, pacem appelant!” (Unde fac pustiu, ei numesc pace. Tacit, Viaţa lui Agricola)

Gafele politicii externe promovate de conducătorii noştri sfidează orice urmă de competenţă profesională, de raţiune ori de demnitate naţională (Adrian Cioroianu este, cred eu, un exemplu mai mult decât edificator).

În căutarea realizarii materiale pe alte meleaguri, românii au ajuns mână de lucru ieftină. Există state europene unde astăzi, buni şi răi, la un loc, românii sunt stigmatizaţi cu pecetea fărădelegii şi a crimei – numai pentru că sunt români. Păstrând proporţiile, la această situaţie şi-au adus din plin „contribuţia” românii certaţi cu legea şi ţiganii. (În ceea ce mă priveşte, sunt sceptic, mă îndoiesc că cea mai mare parte a ţiganilor doresc integrarea reală în societatea civilizată, însă până una alta, în percepţia străinilor, ei sunt tot români şi Vestul s-a săturat de matrapazlâcurile lor).

Mediatizaţi agresiv şi discriminatoriu la  televiziunile şi presa scrisă din acele ţări, (chiar şi prin mijloacele audio-vizuale din România), mass-media internaţională omite relatarea, cu aceeaşi vehemenţă, a faptelor comise de criminalii şi violatoriii „băştinaşi”, superiori numeric, dar… la ei acasă. Consecinţele sunt dezastruoase.

 În cultură, cum s-a răsfrînt libertatea de după 1989?

Aţi citat corect, contează doar de sensul vectorului. Românii au avut, mai au încă, valori excepţionale în cultură; din păcate, asemenea celei de care aţi amintit, unele au trecut în altă dimensiune şi cu excepţiile de rigoare, astăzi „întunericul” dă, deseori, frâu liber absurdităţilor culturale. Scandalurile provocate de expoziţiile de „artă” (a se citi aberaţii made  Zacusca-sexual ş.a.) la reprezentanţele Institutului Cultural Român de la New York şi de la Berlin aduc deservicii ireparabile imaginii României. Sfidând orice urmă a bunului şimţ, directorul acestei instituţii plătite pe banii contribuabilului român, într-o emisiune a unui post de televiziune a ridicat expunerea aberaţiilor pornografice la rangul de „succes imens”.

Împotriva intereselor româneşti şi spre sfidarea Constituţiei României, recent, bustului „Führerului” de la ICR i s-a acordat permisiunea de a rămâne pe „tron” pe o perioadă  de încă patru ani. „Apa trece, reziduurile rămân…”

Autointitulata elită intelectuală deţine astăzi monopolul culturii româneşti contemporane: Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Ştefănescu, Alina Mungiu Pippidi, Dinescu, Cărtărescu… & Co, personaje care apar mult prea des pe ecranele televizoarelor. Această „genereţie expirată” înainte de termen deţine poziţii cheie şi puteri decizionale economice în cultura românească. Peste ea „nu se trece”. Această „genereţie expirată” înainte de termen deţine poziţii cheie şi puteri decizionale economice. Peste ea „nu se trece”.

Se pare că frânghia lui Ţuţea a permis „elitei” să coboare aşa de mult, încât s-a izolat complet de realitate; „iluminaţii naţiunii” hibernează în clubul lor exclusivist, iar valorile autentice ale tinerei generaţii nu pot ocupa locurile meritate, pentru că mumiile stau lipite de fotoliile mai mult sau mai puţin „academice”.

După spusele unora, Mihai Eminescu nu mai este astăzi „la modă”, iar  „înalta”  înţelepciune a führerul de la ICR a decis: ”Eminescu reprezintă „cadavrul din debaraua românilor”. Vreme de zeci de ani scrisul doctrinar, alături de o considerabilă parte a operei poetului au stat întemniţate. Având o părere diametral opusă faţă de cea a autorul volumului „Politice”, mă simt obligat să redau câteva rânduri din scrierile, valabile şi astăzi:  „Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.”

Ultima aberaţie a salariaţilor acestei instituţii plătite din banii contribuabilului român este „mândria” de a batjocori limba română, prin stimularea „îmbogăţirii” ei abuzive cu ghiveciul româno-spaniol numit rumaniol. Cui mă sfătuiţi să dau crezare, „demodatului” Eminescu ori Führerului ICR? După cum vedeţi, ecoul „libertăţii” are numeroase reverberaţii dizarmonice în cultura românească actuală .

  Dar asupra învăţămîntului românesc?

  Începând cu marele reformator al şcolii româneşti, Spiru Haret, sistemul românesc de învăţământ a devenit unul dintre cele mai performante din lume. Chiar şi cu modificările nefericite din perioada de până în decembrie 1989, sistemul a funcţionat. Dovada o constituie multitudinea performanţelor românilor răspândiţi pe toate meridianele lumii, imediat după ‘89. Din nefericire, aşa numita şi mult trâmbiţata reformă postdecembristă s-a dovedit a fi un fiasco total. Miniştrii Educaţiei (?) au ordonat, după un amatorism dăunător şi raţiuni doar de ei ştiute, fel de fel de schimbări. Întregul sistem s-a deteriorat, bulversându-i pe elevi şi pe profesori, deopotrivă.

Profesorii sunt timoraţi, terorizaţi de „democraţia” destrăbălării, de grija zilei de mâine şi, sine die, interesul lor pentru educarea tinerelor generaţii s-a diminuat. Cu puţină vreme în urmă, am fost şocat de răspunsul unui profesor „modern” la întrebarea mea: „Domnule profesor, nu credeţi că educaţia elevilor face parte din obligaţiile cadrelor didactice?” Răspunsul lui a fost, pentru mine, stupefiant: „Educaţie? Să-i facă măsa şi tacsu’. Eu predau doar specialitatea. Restul, nu mă interesează!” Desigur, nu generalizez. Există numeroşi dascăli de elită, devotaţi profesiei lor, însă din păcate, mod de gândire menţionat s-a instalat temeinic în şcoli. Rezultatul acestei politici nu poate fi decât „începutul sfârşitului” învăţământului românesc.

Aş vrea să vă prezint şi aspecte din situaţia reală: chiar după decăderea regretabilă a sistemului educativ şi de învăţământ, exodul românilor spre vestul Europei a demonstrat că absolvenţii şcolilor româneşti sunt, încă, mai bine pregătiţi decât mulţi colegii ai lor din „ţările civilizate”. Iată două exemple edificatoare:

– Un copil de clasa a treia din România, are cunoştinţe compatibile cu cele ale unui coleg din Italia aflat în clasa a cincea. Reîntors în ţară, acelaşi elev care a frecventat clasa a cincea în şcolile italiene, este înscris în clasa a patra…

„Istoria o scriu învingătorii!” Aşa a fost fabricată  – printre altele – şi istoria ultimei conflagraţii mondiale. Atunci când „înteresele… au cerut-o”, nu s-a făcut economie de vopsea neagră ori, după caz, busturile schimonosite au fost extrase din lada de gunoi a istoriei şi căţărate în poziţii nemeritate, pe piedestale înalte.

Fără voie şi fără posibilitatea de exprimare a opţiunilor, oamenii urmează fie transformaţi, într-un fel de mutanţi.

De două decenii se urmăreşte cu obstinaţie distrugerea naţiunii române pe diverse căi: biologic – vaccinuri infestante cu boli incurabile şi alterarea ADN, iradiere controlată, intoxicare cu alimente toxice (stabilizatori, arome, E-uri ingerate în meniul zilnic). Intoxicare mediatică promoveaza un standard intelectual şi moral deplorabil, efectul ei sodându-se cu compromiterea identităţii umane şi alterarea ei, până la stadiul de subanimalitate. Spectacolul de circ mediatic servit din abundenţă în ultima vreme la posturile naţionale de televiziune şi în presa scrisă românească o demonstrează din plin.

4329263184_248d2f97f6_z

Să fie o simplă coincidenţă faptul că după “agitaţia” vaccinului în SUA, însăşi Madeleine Albright a impus aplicarea vaccinului „Silvergard” (Gardasil), această bombă cu efect întârziat, adolescentelor din România?

Madeleine_Albright_at_WEF

Diferenţă între ceea ce se doreşte să perceapă populaţia manipulată şi intoxicată, astfel încât să primească noile „descoperiri” ca pe un act de progres tehnologic, cultural, civic sau de respectare a sistemului judiciar şi realitatea obiectivă este enormă.

Oculta mondială deţine un important potenţial uman şi tehnologic, ceea ce îi oferă certitudinea atingerii scopului propus, rapid şi eficient: NOUA ORDINE MONDIALĂ. Redau câteva argumente care pledează în favoarea celor afirmate:

David Rockefeller , “Patriarhul” acestei oculte, fondator şi membru pe viaţă (din 1954) în Consiliul de Conducere al Bilderberg Group, declara: la 5 iunie 1991, referindu-se la prestaţia presei “fidele” faţă de deciziile Bilderberg: ”Suntem recunoscatori conducerilor publicaţiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine şi altor mari publicaţii ai căror directori au participat la intâlnirile noastre şi au respectat promisiunea lor de discreţie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm planul nostru global dacă am fi devenit subiecţi ai luminilor presei în toţi acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticată si mai pregătită acum să inainteze spre o guvernare globală … ”

DavidRockefeller

Acelaşi personaj rostea la 14 septembrie 1994, următoarea declarţie, în Consiliul de Afaceri al Naţiunilor Unite: “[…] Aceasta fereastră de ocazii, în care putem construi o ordine mondială interdependentă, nu va fi deschisă pentru mult timp. Deja sunt forţe puternice care lucrează şi ameninţă să distrugă toate speranţele si eforturile noastre de a ridica o structură rezistentă de interdependenţă globală.”

George Sörös: “Lumea are nevoie de o noua ordine mondiala şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume.“  Se potriveşte, nu?

hqdefault

O declaraţie de strictă actualitate, aparţinând aceluiaşi David Rockefeller este mai mult decât edificatoare pentru zilele noastre: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”

Un alt membru marcant al Grupului Bilderberg, Henry Kissinger susţinea, contând pe naivitatea oamenilor: „…dacă li s-ar spune că exista o ameninţare externă (o invazie extraterestră, sau de ordin terorist), fie ea reală sau doar declarată, care ar ameninţa existenţa Americii […] toate popoarele lumii ne vor ruga să îi scăpăm de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunăvoie în favoarea garantării bunăstării şi a siguranţei de către Guvernul Mondial“. (Aş întregi imaginea  cu “ştirile” despre posibilitatea existenţei extratereştilor, emise aproape simultan de: NASA, Vatican şi MI 5,  spre sfârşitul anului 2008). Tot lui Henry Kissinger îi aparţin cuvintele: “Depopularea trebuie să fie cea mai mare prioritate a politicii externe pentru lumea a treia“.

020513ClintonKissinger

La nivel mondial au fost identificate noi tipuri de probleme, printre care se regăsesc: deteriorarea continuă a mediului, a atmosferei, creşterea demografică accelerată, dar şi caracterul limitat al resurselor naturale.

Exploatând aceste constatări, pe una din pietrele din Georgia (USA), monument ridicat de aceeaşi ocultă globalistă, există menţiunea că populaţia lumii nu trebuie să depăşească 500 de milioane! Da! Am spus corect: 500 de milioane. In acest sens indiferenţa birocraţilor însărcinaţi  să  contabilizeze,  sec, “victimele colaterale”, aminteşte de  afirmaţia lui I.V. Stalin: “Uciderea unui singur om este crimă, uciderea a câteva milioane, este simplă statistică!”  Fără nici un fel de îndoială, există elemente reale în raţionamentul “iluminaţilor” dar şi numeroase fisuri, precum adevărul spus pe jumătate. Deşi comparaţia nu este un argument, cu un strop de îngăduinţă şi păstrând proporţiile,  am putem compara situaţia populaţiei umane cu cea a câinilor vagabonzi din România: şi unii şi ceilalţi sunt prea numeroşi. Dacă incompetenţa autorităţilor autohtone nu a găsit rezolvarea problemei câinilor străzii, pentru oameni, una din soluţiile “iliminaţilor” este  practicarea eugeniei, ca să nu amintesc de masacrele umane din diverse colţuri ale planetei, lăsate deliberat la voia întâmplării, “libere să ucidă”.

În prezent ne aflăm într-o etapă avansată a războiului de, subordonare totală,  a omenirii. Prin ignorare, participăm supuşi, la derularea unei evoluţii nefaste şi abil ocultate a umanităţii, la trecerea sub sclavie modernă a indivizilor umani prin: psihologia clasică, parapsihologia psihotronică, sistemul psihotronic nepersonalizat (telefonie mobilă, televiziune, radio, industrie pornografică, promovarea homosexualităţii, etc.), sistemul psihotronic personalizat (cărţi de identitate şi paşapoarte cu cip biometric, conţinând: configuraţia tridimensională a capului, clona virtuală tridimensională a  capului, amprenta facială,   irisul, starea medicală, amprente prin sistemul cu multiple surse laser de încriptare şi spaţializare tridimensională,. Toate acestea  pot constitui surse de energie psihotronică a sistemului PSI.

Rezultatul final al aplicării sistemului descris se va materializa prin controlul total asupra subiectului uman, urmat de depersonalizarea şi/sau alienarea acestuia, de apariţia bolilor neurovegetative şi/sau a celor mentale. Prin mijloace şi percepţii subtile,  starea de normalitate va putea fi substituită, cu o alta, de conştiinţa psihoafectivă şi intelectuală alterată, atfel încât orice iniţiativă rebelă să fie anihilată din start.

Ce se întâmplă cu mult trâmbiţatele drepturi fundamentale ale omului şi de  încălcarea lor de către potentaţii planetei? Cât ştim despre actele anticonstituţionale şi antidemocratice, care ne privează de libertatea şi intimitatea personală? Pot fi sfidate acestea prin ocultare? Sunt întrebări la care va trebui să răspundă fiecare dintre noi, până nu va fi prea târziu.

Al treilea război mondial, pe care deja îl trăim, are reguli şi arme noi, pe „câmpul de luptă mental”  fiinţa umană poate fi agresată psihotronic în esenţa ei şi există posibilitatea – aşa cum am amintit – modificării subconştientului pentru transformarea fiinţelor umane în mutanţi fără voinţă (desigur, exceptate sunt şi vor fiind doar „elitele”). Desigur, pot fi invocate numeroase argumente, pro sau împotriva comentariului meu.

Maria Diana Popescu în dialog cu istoricul Ion Măldărescu

Se discuta mult de acest fenomen cu consecinte dintre cele mai stranii si greu de controlat, dar un proces care nu poate fi oprit, cel mult incetinit, deocamdata. Capitalisti au incercat sa exporte sistemul lor politic , adica capitalismul modern, catre tarile unde sistemele erau invechite sau instabile, chiar daca mergeau si sa ofere o imagine favorabila a capitalismului in traile in care oamenii nu stiau multe lucruri despre acest sistem, el parind unul favorabil,vazut de afara.

Am sa ma ocup, in citeva scurte seriale, de acest proces de globalizare,de care este legata si Romania inevitabil si in cadrul caruia sint tari care inregistreaza progrese, iar altele care pierd si nu inteleg functionarea acestei globalizari si in ce poate degenera ea. Efectele incetinirii ei, dar si o eventuala regionlizare fortata de vest, poate aduce din nou un dezechilibru major la nivelul economiei mondiale. Unde ar fi posibil sa se situeze Romania intr-o situatie de dezechilibru in acest sens?

Sa o luam cu inceputul. Profesorul Pankaj Ghemawat de la Scoala Europeana de Afaceri, a scris recent o carte forte interesanta, legata de acest fenomen al globalizarii economiei mondiale. Cartea se numeste “World 3.0”,  prin ea oferindu-ne informatii si detalii care ne fac sa intelegem acest fenomen, dar si implicatiile lui. Autorul spune ca exista erori grave in calculele emise de o serie intreaga de asa zisi specialisti, in analizele lor economice si modul cum doresc sa zugraveasca acest fenomen al globalizarii.

In urma studiilor efectuate, el estimeza ca exporturile la nivel mondial, totalizau la jumatatea anului 2012, “numai 20% din valoarea economiei mondiale, investitiile straine directe indreptate catre diverse state, reprezentau 9% din total investitii in economia mondiala, numai 2% din totalul de apeluri telefonice, sint internationale, mai putin de 25% din traficul pe internet este indreptat catre obiective din afara tarii de origine a celui care acceseaza internetul, peste 90% din populatia globului nu vor parasii niciodata tara in care s-au nascut”.

Cifrele sint halucinante si  ne  punem fireasca intrebare: Exista un real fenomen al globalizari sau este o masca prin intermediul careia, un grup de oameni doresc sa se imbogateasca din ce in ce mai mult si sa exporte un tip de capitalism,care le convine ,in anumite zone ale globului pentru a le putea dezechilibra la comanda?

Fara discutie ca, acest fenomen al globalizarii este unul greu de acceptat de clasa politica, sau poate fi acceptat dar restrictiv.

Cresterea inegalitatilor economice si sociale la nivel national, in cele mai multe tari, a creat imaginea ca un grup de asa zisi oameni, sint confortabili cu acest tip de globalizare, iar marea majoritate sufera in tacere, inca.

Privim catre marea companie Apple, care produce faimoasele IPhone si citim un interviu al unui manager din virful companiei, care spune:”Apple, nu are nici o obligatie sa rezolve problemele economice si sociale ale Americii !”.

Este adevarat, ca marile multinationale americane,incadrate mai bine in acest proces de globalizare, au o serie de probleme in afara tarii, avind un complex lant de furnizori de ansamble si subansamble, probleme de legislatie a muncii in teritoriile unde actioneaza, dezastre naturale(de genul celui de acum un an din Japonia), preturile in schimbare la energie, transporturile din ce in ce mai scumpe si riscul unei coruptii de proportii (de genul Walmart in Mexic). Dar ele sint ajutate acasa, in tarile de origine, de un sistem de taxe mult mai degajat decit firmele care actioneaza local si national. La fel, aceste multinationale, sint avantajate de un sistem financiar international, prin care eludeaza plata diferitelor obligatii fiscale fata de tara de origine si alte tari unde au filiale, iar nu de putine ori, ei imprumuta banii de la bancile din tarile de origine, sume enorme, pe care le blocheaza in scopuri speculative si lasa bancile in situatii in care trebuie sa trateze restrictiv cu conationalii lor si sa mareasca dobinzile, pentru a acoperii mecanisme ascunse si blocaje financiare generate de aceste multinationale.

In ultimii 15 ani, atitudinea oamenilor de afaceri a fost de a gasii un pret scazut intr-o animita zona, fie pentru forta de munca, pentru energie sau pentru transport, in general, fara ca acesti oameni de afaceri sa se gindeasca la prea multe riscuri care incuba investitia in acele zone.

Unul dintre cele mai mari riscuri il reprezinta perturbarile in cadrul lantului furnizorilor de produse semifinite.servicii si materii prime, pentru marile transnationale. Se inregistreaza o evolutie a dezvoltarii locale si regionale si o miscare a marfurilor din ce in ce mai mult, pe areale restrinse.

Clientii incep sa ceara ca produsele sa fie noi si in timp scurt pe rafturi, ei cer reducerea ciclului prin care produsul este adus pe piata.

Tendinta de a dezvolta din ce in ce mai mult structuri economice pe gustul pietei dintr-o anumita localitate,regiune sau tara, este din ce in ce mai evidenta si se manifesta in cadrul structurii prin diferite decizii, tendinta de a avea furnizori locali atit pentru marile companii, cit si pentru cele medii si mici, care pot scoate la vinzare diferite produse sau servicii.

Dinamica nu este atit de mare cit se asteapta, in ceea ce priveste globalizarea, iar dorinta americanilor de a aduce locurile de munca inapoi in tara, este grevata de un mare semn de intrebare, datorita faptului ca multe companii inceraca sa isi duca operatiile in zona unde este clientul. Deci poate fi privit in ansamblu, ca un proces de regionalizarea potrivnic globalizarii.

Companiile au inceput sa realizeze ca dezvoltarea structurilor economice locale,pot sprijinii o crestere de salarii pentru lucratori.

Ceea ce este foarte interesant de subliniat si supus atentiei dumneavoastra, este faptul ca au inceput sa fie derulate programe extrem de simple si inteligente, prin care furnizorii de subansamble si diferite produse semifinite, necesare ansamblarii in uriasele unitati economice, acesti furnizori, au inceput sa devina cuparatori si sa le fie furnizate diferite componente chiar de cel care este si cumparator, deci incepe un proces de creare a unei interdependentiei si inversarii de roluri intr-un mod activ la nivel regional.

IBM, care vinde o multime de produse catre companiile mici si medii, a gasit o modalitate online, unde exista o retea, prin care acesti cumparatori ai firmei, sa devina furnizori ai unor produse necesare lui IBM, in plan local, in SUA.

Imediat, alte 16 companii uriase s-au cuplat la acest program, incluzind Caterpillar, Dell, AMD si altele. Proiectul a fost denumit Supplier Connection si a fost demarat de circa patru luni. Companiile au economisit sute de milioane de dolari prin ancorarea cererii si ofertei alternative cu companii mici si medii din anumite zone, ceea ce inseamna,pe linga crearea unui complex economic zonal, ca exista un rulaj rapid al banului in zona respectiva, cu efecte benefice pentru economia zonei si de ce nu, pe ansamblul economiei nationale.

Incepe sa devina evident un nou tip de protectionism, chiar in China, care ofera avantaje companiilor locale in defavoarea celor vestice sau straine in general, dupa cum este interesul lor si o face prin pirghii imposibil de contracarat.

Un studiu de data recenta al Center for an Urban Future, arata ca cele mai multe companii de dimesniuni mici, care devin furnizori pentru marile unitati economice, au inregistrat o crestere a angajarilor semnificativa, in medie de 164% pe o durata de doi ani. Pentru marile companii, este o afacere extrem de inteligenta, furnizorii lor, devenind cumparatori ai produselor lor, dupa un timp scurt si o intelegere a modului cum trebuie sa deruleze programul.

Partea de productie industriala, are un success rasunator in China, Germania, Suedia sau Singapore, numai pentru faptul ca , guvernele statelor respective au creat modalitatea de studiu pentru tineri, denumita “vocational training”, in institute specilaizate si cu dotarile aferente corespunzatoare din punct de vedere tehnic.

China a depasit foarte rapid SUA in domeniul tehnologiilor verzi, nepoluante, datorita unui raspuns coordonat cu structurile de stat la nivel local, regional si local , sincronizat, fata de cererea pietei si NU datorita companiilor privaate chineze care se aratau dispuse sa investeasca.

In SUA, printre economistii de frunte, este un current actual, care favorizeaza afacerile in plan regional si local. El se numeste Locanomics. Despre el vom vorbi in continuare

Alternativa Romaniei

In cadrul procesului de globalizare, se discuta din ce in ce mai mult de zona productiei industriale, aceasta ocupind in acest moment 17,4% din total iesiri la nivelul economiei mondiale, un procent destul de ridicat. Productia nu a fost procentual ridicata numai de China ci si de SUA,care spre deosebirea de asiatici, a primit un soc investitional de la guvernul American.

Daca sectroul productiei de bunuri si industrial din SUA , ar fi fost o tara, ar fi fost a noua economie mondiala, de aici putem sa realizam efortul facut de americanii de rind pentru a le oferii acestor multinationale, banii sub forma de stimulente.

Guvernul American a fost si este la baza acestei cresteri pentru ca productia este foarte importanta politic, deoarece este un departament al economiei, care poate crea o clasa de mijloc solida.

Ceea ce trebuie avut in vedere, referitor la SUA, este ca un dolar slab valoric si niste salarii in crestere in tari productive ca si China, ajuta in acest moment America, dar rigiditatea politica Americana si inertia mare in actiune si luarea deciziei, ii poate duce inapoi foarte rapid. Un alt aspect pozitiv pentru economia americana ar fi o crestere economica inregistrata in tarile emrgente, care cumpara destul de multe produse din SUA si deci dezvolta o cifra de export pentru americani. Un alt punct important de luat in seama in SUA, este dezvoltarea complexului energetic prin surse noi, care au aparut pe piata exploatarilor energetice, procesele de fragmentare a sisturilor pentru obtinerea de gaze si petrol.

Analizele de ultim moment, elaborate de Bureau of Economic Analisys, arata ca pentru fiecare dolar produs de sectorul de productie industriala in PIB-ul unei tari,  acesta conduce la o crestere economica cu 1,42 dolari a activitatilor neproductive. Acesta este un indicator de care din pacate nu se discuta in Romania si ar extrem de interesant de studiat, dar circari din presa si politicieni nu au de ce sa faca asemenea analize si cel mai sigur este ca nici nu prea stiu.

Productia este cheia pentru inovatii si inventii, contind pentru peste 70% din PIB , in SUA.

Un alt amanunt deloc de neglijat in aceasta tendinta de regionalizare a productiei si dezvoltarea localitatilor si unor regiuni, este echilibrul economic al zonei, care daca nu urmeaza un plan si o strategie gindita,poate duce zona respectiva in colaps.

Daca o companie cum ar fi Airbus ar crea un complex de productie pentru produse de inalta tehnicitate intr-o animita comunitate, beneficiile in cadrul comunitatii ar fi disproportionale si ar crea o debalansare a ecosistemului de munca local.Deci trebuie avuta in vedere o strategie prin care investitiile si amploarea productiei si a companiei sa fie luata in calcul functie de alte aspecte.

Cum putem crea mai multe centre locale dezvoltate pe intinsul tarii?

In primul rind trebuie asigurat accesul la o forta de munca calificata, sa se realizeze o conectare a instructorilor sau formatorilor profesionali cu unitatile economice de profil din zona si nu in final, ar trebui ca micile afaceri sa devina obligatoriu,prin investitii si cu ajutorul statului, furnizori ai marilor companii care actioneaza in zona.

Alternativa Romaniei

Exista modalitati prin care anumite companii multinationale, arata ca ei sint globalizati, dar favorizeaza crarea de nuclee de productie regionale, creaza structuri noi, flexibile, de natura sa mareasca viteza de circulatie a fondurilor si a marfii intre producatori si beneficiari.

Am sa va dau un exemplu al modului cu actioneaza compania Caterpillar in SUA. Ei au deschis o mare unitate de productie in East Peoria, SUA. In cadrul acestui complex de productie, sint mai multe fabrici. Fiecare fabrica este marcata la intrare cu un steag national enorm, care ar da impresia in prima faza, ca avem de-a face cu investitii straine in SUA.

Una din fabrici are arborat steagul chinezesc o alta steagul australian, o alta cel indian si asa mai departe. Dar sint si o multime de steaguri americane.

In fiecare luna, numarul acestor steaguri creste si la fel numarul unitatilor de productie pentru diferite subansamble in aceasi localitate. Ei spun ca vor sa demonstreze faptul ca globalizarea nu este un proces de a acapara locurile de munca ale altora ci de a colbora si produce in comun anumite produse industriale, dorind pe de alta parte sa arate si un grad de transparenta. Ei vor sa arate unde exporta,prin steagul pe care il arboreaza la intrare si faptul ca privesc globalizarea ca un proces complex.

Realitatea este ca aceasta uriasa companie, a inteles ca globalizarea trece prin regionalizare in momentele de instabilitate economica la nivel mondial, ca nu se poate crea premisele economice si financiare pentru o firma, in conditii de instabilitate . In acest fel cei, de la Caterpillar au preferat sa regionalizeze productia, sa o aduca intr-o zona favorabila in State si sa elimine riscuri de genul fluctuatii de prêt la energie, costuri mai scumpe cu transportul si al caror prêt este greu de anticipat si mai ales de introdus in prêt in conditiile pastrarii unei competitivitati a produselor companiei si nu in ultimul timp, ei se pun la adapost de un grad ridicat de instalibilitate politca ce ar putea periclita investitiile lor. Deci tot acest haos politic international si mentinearea lui in anumite tari de catre vestici, care evident ca, duce la o instabilitate a preturilor la energie, alimente si asa mai departe, este unul “haos controlat”, este un fenomen care indreapta economia mondiala catre o regionalizare de proportii.

Este din ce in ce mai evident ca marile companii isi doresc lanturi de furnizori de subansamble, care sa produca in tari cu economii bine gindite si stabile, cu structuri flexibile si forta de munca calificata, cu politicieni in plan zonal si local care prin flexibilitate si intelegerea fenomenului de catre ei, sa le ofere un cadru stabil.

Comertul liber sau “free trade”, este un aspect favorabil, pina in momentul in care tarile emergente, nu vor mai juca cartea economica a vestului si acest moment este in derulare, pentru ca liderii occidentali si institutiile financiare mondiale pun conditii ce creaza instabilitate in toate compartimentele vietii ecnomice si sociale in tarile emergente, ceea ce face ca aceasta criza finaciara sa duca mai degraba la fragmentare decit la unitate si ne intrebam:  a vrut sau doreste vestul, unitate in economia mondiala? Este doar un praf in ochi si tine numai de interesul lor de moment si buzunarul grupului care decide.

Cu numai citeva luni in urma , Argentina a renationalizat cele mai mari companii petroliere, mai multe natiuni la nivel mondial au pus o limita de “miscare” a monedei nationale, dorind sa pastreze un mai mare control asupra fluctuatiei ei.

Din ce in ce mai multe state prefera sa creeze banci bilaterale mai ales intre tarile BRICs, pentru a scapa de influenta speculativa a dolarului american si a utiliza monezile lor in schiburile bilaterale.

Zonele bogate si cele sarace din Europa si pina in Japonia, din China si pina in Turcia, au  dovedit un apetit deosebit pentru cresterea tarifelor, pentru introducerea unor noi restrictii la export si crearea unor noi reguli de control al pietei interne.

Toate acestea si analiza asupra modului in care ele afecteaza economia globala si a celor ce investesc, a dus pe Pascal Lamy, Directorul General al World Trade Organization, in situatia de a spune ca “ se manifesta mascat, o crestere a prrotectionismul care ne va duce in situatia cirzei de proportii din anii ‘30”.

Instabilitatea a devenit o stare de normalitate, statisticile aratind o crestere economica de 4-5%, dupa care in citeva luni aceleasi institutii de analiza, sa ajusteze si sa spuna ca nu se poate mai mult de 1,2-2% si asa mai departe. Aceasta stare de lucruri a devenit NOUL NORMAL, in economia mondiala.

Este posibil sa supravietuim intr-o astfel de economie normala, in care capitalismul se prevaleaza de o asa zisa piata libera si de mecanismele ei care in realitate nu exista,pentru a oferii cifre destabilizatoare in ideea de a crea structrui locale acolo unde doresc si cu avantaje pentru buzunarele lor si nicidecum in interes national, pentru acele tari ?

Dar, se poate si avea success intr-o astfel de NOUA NORMALITATE ECONOMICA, daca sti cum sa te uiti, la ce si cum sa pivotezi in jurul unor ministrategii zonale.

Mai ne poate mira, faptul ca vestul agreeaza si il sustine pe Basescu si intreaga cavalcade a comediei politice in Romania? Mai este de mirare de ce o face, cind procesul de regionalizare este in curs de dezvoltare in occident, iar Germania a pierdut 40% din desfacereile pe piata UE si peste 19% pe piata Chinei si este in pericol sa intregistreze un somaj ce poate dezechilibra tara in mod semnificativ?

Mai ne poate mira de ce forta de munca calificata din Romania, este luata prin tirguri de locuri de munca si alte modalitati si dusa in vest, iar in Romania se doreste regionalizarea productiei de hirtie igenica, materiale toxice,ace de cusut si scobitori?

Mai este de mirare de ce imprumutam bani de la acete institutii ale morti lente a economiilor, pentru a plati pensile , iar liderii politici romani de gunoi, nu spun nimic si nu gindesc o regionalizare si localizare a unor industrii in Romania, care sa creeze valoare adaugata mare produselor si sa beneficieze romanii de un sistem medical si de eduaatie corespunzator? Mai este de mirare ca avem asa niste lideri politici de mizerie, care nu au nici o legatura cu interesul national, ci numai cu razbunari si lupte intre gastile lor de tilhari?

Este de mirare de ce agream cu ei si acceptam sa votam pentru unul sau altul,cind lucrurile sint clare, ca ei nu cunosc ABC-ul relatiilor economice si politice internationale, ca ei nu inteleg nimic din ce se petrece pe mapamond.

Este de mirare ca acceptam sa fim indusi in diferite conflicte cu vinovati mai mult sau mai putin, dar nu cerem  liderilor politici sa ne angrenam in circuitul economic la nivel local, regional si global intr-un mod inteligent. Pina cind o sa votam pentru lipsuri materiale si de tranparenta,doar de dragul capitalismului.

Alternativa Romaniei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s