Ce a distrus capitalismul. Fabricile de odinioară sunt astăzi doar o amintire. Ce s-a ales de mega-proiectele comunismului

5331e0bc95f9cf2902000000

După Revoluţie,capitalismul a distrus fabricile înfiinţate în zorii industrializării din România: privatizările la kilogram din perioada noului capitalism.

Procesul dur de selecţie capitalist a pus la pământ coloşi industriali cu zeci de mii de angajaţi şi cifre de afaceri ameţitoare.

Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a industriei grele.

Coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi, însă, după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Dezastrul a fost atat de amplu incat istoria dezindustrializarii Romaniei prin privatizare nu va fi niciodata scrisa complet.

Totusi, raspunsul la o intrebare de genul ce a provocat acest real dezastru national nu poate fi doar “lipsa de viziune, cumparatori nepotriviti si decizii gresite”. Daca nu ai viziune, iti faci, daca nu gasesti cumparatori potriviti, nu mai vinzi, daca gresesti, te corectezi. Nimic din toate acestea nu s-au intamplat. Oare de ce?

In parte, pentru ca majoritatea celor din structuri si din politica s-au raportat la economia Romaniei de dupa 1989 ca la un cadavru. Si au vrut sa se infrupte din el cat mai mult, cat mai larg, cat mai consistent. Ca niste hoitari. Aceste retele ale jafului, formate din grupari securistice, politicieni, afaceristi locali sau straini, au functionat si functioneaza in continuare, de altfel. In opinia mea, acesta este cel mai mare rau al Romaniei si, in lipsa unei corectari consistente, nici nu avem sanse sa ne revenim. Daca “ai nostri” se raporteaza la Romania ca la o sursa pentru puterea si bogatia lor, fara sa existe nici macar licarirea unei constiinte a binelui comun, colectiv, atunci alea jacta est.

In parte, pentru ca statutul Romaniei s-a schimbat, devenind semi-periferie a sistemului capitalist occidental. Ilie Serbanescu a explicat deseori ce inseamna acest lucru.

In parte, pentru ca s-au impus, la noi, dogma “privatizarii” si a “economiei de piata”. Iar cine nu o impartaseste, este un “eretic” nationalist sau/si comunist. Sau ambele…

Si pot fi enumerate si altele. Lucrurile sunt interdependente: de pilda, structurile mafiote securisto-politice stiau foarte bine ca dupa 1989 va urma “marea schimbare”. Tocmai de aceea, au ocupat locurile potrivite in sistem pentru a jefui cu spor. De aceea, nici nu le-a deranjat statutul inferior al Romaniei in sistem. Si, de aceea, au si favorizat dogma “privatizarii”.

Acest interes a coincis cu interesul extern. Bineinteles ca era in interesul occidentalilor ca o noua venita in “concertul natiunilor europene” sa nu aiba nimic al sau, sa aiba un statut cat mai jos si sa nu aiba industrie, caci asta inseamna, pentru ei, concurenta. Intr-un singur punct nu au coincis interesele: in beneficiarii jafului. Cat timp occidentului i-a convenit, din varii motive, aranjamentul devalizarii si al impartirii prazii cu mafia locala, au aplicat cu spor reteta. Au fost partenerii “capitalistilor postcomunisti” romani. Cand lucrul nu mai renta sau prioritatile s-au schimbat, s-a inventat anticoruptia. De-acum, jaful trebuie sa fie facut aseptic, “europeneste”, cu unic beneficiar in mafia corporatista, iar “capitalistii” locali eliminati, la randul lor, asa cum odinioara ei insisi au contribuit la eliminarea industriei de stat. Industrie si productie locala nu mai exista, insa exista, inca, resurse si companii strategice si servicii publice (sanatate, scoala, pensii), piata mediatica etc.

Vedem ca presa scoate mereu la iveala astfel de materiale despre privatizarile Romaniei. Cumva, insa, presa romaneasca nu spune adevarul pana la capat. Lucrul e explicabil – e dependenta de cei care au resursele financiare, adica exact de increngatura de mafioti/structuri locali si/sau corporate care detin puterea reala in Romania.

Pobac-e1365348169673

Fabricile erau altădată mândria României, dar azi sunt un morman de gunoaie sau clădiri sinistre de care ţi-e teamă să te apropii. Unii vorbesc despre comunism, alţii însă regretă siguranţa şi mândria oferite de locul de muncă de altădată. Vaslui este judeţul care odinioară se bucura de o industrie extrem de dezvoltată, din care azi nu a mai rămas nimic. La Iaşi, fabrica „Nicolina”, un brand de succes în domeniul construcţiilor a fost demolată. Fabrica de confecţii „Zimbrul” din Suceava era renumită peste hotare şi avea contrace cu marile magazine.

Fabricile de odinioară, în care milioane de români îşi asigurau traiul de a doua zi, sunt astăzi doar o amintire.

MULTINATIONALELE DIN ROMANIA, INEFICIENTE PENTRU ECONOMIE

Numărul grupurilor de firme româneşti a fost în 2012 de 5.689. În aceeași perioadă la noi în țară activau 31.718 multinaționale, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Majoritatea grupurilor de întreprinderi rezidente sunt constituite din două sau trei întreprinderi.

De ce nu sunt performante multinationalele in economia romaneasca? Pentru ca rolul lor, aici, nu este sa faca economie, productie, si sa contribuie, astfel, la bunastarea locala, ci sa dreneze venituri si resurse catre tarile de origine.

SPOLIEREA PIB-ului ROMANIEI de catre MARILE CORPORATII

Din structura PIB-ului reiese însă că masa profitului este de vreo 65-70 miliarde de euro la nivelul actual al PIB-ului României. Unde sunt sau unde dispar anual 50-60 miliarde de euro până ca profitul să ajungă a fi impozitat?! Este vorba de aproape jumătate din PIB!

Singurul lucru cert este că sunt sume care nu ajung să fie fiscalizate ca profit şi deci nu sunt impozitate ca profit. Probabil, cea mai mare parte iau calea străinătăţii sub diferite forme dintre care grosul reprezintă transferuri camuflate de valori în reţelele internaţionale de producţie şi comercializare ale corporaţiilor multinaţionale. Produse şi servicii realizate de multinaţionale în România, în valoare de zeci de miliarde de euro, sunt subfacturate în proporţii de până la 50% când sunt scoase ca exporturi din România, în timp ce produse şi servicii realizate de multinaţionale în afara ţării sunt suprafacturate în proporţii tot până la 50% când sunt aduse ca importuri în România.

Cu această foarfecă neiertătoare a subfacturării la export şi suprafacturării la import, multinaţionalele execută transferuri masive de zeci de miliarde de euro spre străinătate de sevă economică – de valoare adăugată – realizată în România.

Actualii deţinători străini ai deciziei în economie au cumpărat-o de la români cu vreo 5-6 miliarde de euro, adică aproape gratis. Administrarea ar costa însă vreo câteva zeci de miliarde de euro anual. Este foarte posibil să nu-şi scoată banii!Capitalul străin extrage anual din România, fără vreo greutate, circa 30-40 de miliarde de euro prin aşa-numitele „preţuri de transfer“, respectiv prin subfacturarea a tot ceea ce livrează afară din România şi suprafacturarea a tot ceea ce aduce din afară în România, operaţiune prin care se dublează practic transferul de sevă economică spre străinătate.

Ca atare, puterile coloniale vor încerca să perpetueze sistemul din prezent: lăsarea administrării în seama unor vătafi români, cărora să li se permită a putea fura pe mai departe, căci fără furt n-ar fi interesat nimeni să fie la cârma administrării.

Nenorocirea României este şi că a ajuns membră a Uniunii Europene. În aceste condiţii nu poate avea un singur stăpân colonial. Care, bun sau rău, măcar s-ar comporta cu România precum cu o proprietate proprie, anume cu grija de a nu o exploata şi alţii! Ca o colonie a Uniunii Europene –

România este însă hărtănită de toţi, inclusiv de colonialişti de gradul trei şi patru, vărgăleţi în toată regula.

Si, având în vedere că, o dată cu finalizarea actualului acord cu FMI-UE, deposedarea statului de tot ceea ce reprezinta prerogative şi structuri statale se încheie, este de anticipat un haos de decenii în spaţiul numit România sau cum se va mai numi acesta. Sau cum se va mai numi, pentru că acest haos, generat obiectiv de disfuncţia organică decizie/administrare, va împinge puterile coloniale, care mai sunt şi multe, să dezmembreze România, dacă nu cumva, aşa după cum există unele indicii, au deja un proiect pregătit în acest sens.

Analiza lui Ilie Serbanescu poate starni anumite confuzii prin modul in care este formulata. Evident ca economistul nu afirma ca ar fi utila sau preferabila stapanirea coloniala directa a Romaniei, adica preluarea ei direct de “metropola”, ci defineste statutul, nivelul de exploatare la care ne aflam.

Astfel, colonialistii Romaniei vor sa extraga tot profitul posibil din exploatarea tarii fara sa-si asume cel mai mic cost. Or, o administrare directa a tarii de stapani ar insemna asumarea unor costuri. Gasim un oarecare precedent in istorie in decizia Imperiului Otoman de a lasa o marja de autonomie Voevodatelor Romane din motivul foarte concret al profitabilitatii: era mai rentabil pentru Istanbul sa ne jecmaneasca prin biruri si dominatie economica (toate resursele mergeau catre Imperiu) decat sa ne transforme direct in pasalac. Aceasta situatie a cunoscut un maxim de inrautatire pe vremea domniilor fanariote, cand tarile romane au cunoscut o neagra perioada de apasare fiscala ce a produs adevarate tragedii demografice (se pare ca de atunci a ramas vorba “a da bir cu fugitii” – a fugi din satul tau pentru a nu plati darile, fenomen de depopulare si spargere a obstilor satesti).

Revenind la prezent, se intampla Romaniei oarecum ce se intampla in Europa periferica si sudica dominata de imperiul anglo-american care impune acestor regiuni suportarea costurilor crizei zonei euro fara ca ea sa-si asume vreun risc sau responsabilitate. Un mecanism de transferare a costurilor si atragere a profiturilor despre care, la un nivel, cel al “pietei muncii”, a scris si Domnisoru in cealalta analiza. O alta consecinta a acestui statut de colonie sau, mai bine zis, periferie exploatata, este necesitatea mentinerii unor vatafi locali cu sarcina precisa de a mentine o ordine coloniala extrem de stricta, dura si rigida. Si cea mai grava este ca interesele divergente ale imperiilor si acest statut periferic prevestesc pur si simplu o dezintegrare a Romaniei.

Problema este ca, inclusiv la nivel geostrategic, metropolele imperialiste nu isi vor asuma nicio raspundere, ci vor aplica aceeasi politica a transferarii riscurilor si costurilor geopolitice, extragand maximum de “profit” prin exploatarea atuurilor periferiei fara vreun interes de a proteja interesele strategice ale acesteia.

Majoritatea veniturilor romanilor se duc pe ratele bancare si pe consumul din supermarketuri – un fel de tribut platit stapanilor lumii pentru roscovele de acasa. Este o forma de jefuire subtila a sistemului neoliberal, corporatist, bazat pe doi mari piloni – banci+supermarketuri –, edificat in Romania anilor postcomunisti de oameni de baza, cum ar fi trilateralul Isarescu.

Admirabili acesti euroatlantici! Cum stiu ei sa scoata bani si in piatra seaca – adica si din saracia romaneasca… Altfel, nu suntem buni la nimic, paria Europei, scuipatoare si pres de sters pantofii de lux, insa buni la dat putinii bani bancilor straine si de ingrasat conturile marilor supermarketuri occidentale…

Asta ca sa intelegem si destinatia acelui maruntis care ne-ar reveni odata pornite exploatarile resurselor nationale. Jocul e simplu: noi va dam resursele aproape gratis, voi ne dati, in schimb, vreo doi bani, iar cu aceia va platim tot voua rata bancara si consumul din supermarket. Avantajos sistem, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s