Astazi liceele si universitatile din SUA si din Europa sunt adevarate „tabere de propaganda ateista”

media_334543_en

Declinul Crestinismului va duce la declinul moralitatii. Astazi liceele si universitatile din SUA si din Europa sunt adevarate „tabere de propaganda ateista”.

Campanie ateistă în Marea Britanie pentru a semăna îndoiala în existenţa lui Dumnezeu

La începutul anului 2009, mesaje ateiste au fost promovate timp de o lună pe 800 de autobuze din Londra şi din cele mai importante oraşe britanice. Afişele  anunţau: „Probabil că nu există Dumnezeu, aşa că nu-ţi mai face griji şi trăieşte-ţi viaţa!”

În plin centrul Londrei au fost plasate două ecrane gigantice, pe care a fost afişat acelaşi mesaj. O mie de panouri publicitare, pe care se puteau vedea citate din atei celebri, au pus la îndoială existenţa lui Dumnezeu în metroul londonez.

Campania a fost lansată şi finanţată de profesorul Richard Dawkins, ateu declarat şi de Asociaţia Umanistă Britanică, pentru a contracara mesajele tot mai numeroase, pe care organizaţii religioase începuseră să le promoveze în Marea Britanie despre importanţa credinţei în Dumnezeu şi  a modului în care oamenii îşi trăiesc viaţa.

Câţiva dintre suporterii cei mai înfocaţi ai campaniei au declarat chiar că sunt nemulţumiţi că mesajul principal nu neagă total existenţa lui Dumnezeu, ci doar o pune la îndoială. Aceasta este însă o tehnică de manipulare cunoscută, ştiut fiind faptul că o negaţie trezeşte o opoziţie vehementă, pe când un mesaj dubitativ, lasă în mintea celui care îl percepe sâmburii îndoielii.

Richard Dawkins se declară mulţumit că şi-a atins scopul: „Este ceva bun, pentru că îi va pune pe oameni pe gânduri. Sunt  mulţi cei care vor vedea autobuzele.”

Hanne Stinson, directorul executiv al Asociaţiei Umaniste Britanice consideră că „mesajele îi vor linişti pe atei şi agnostici, dându-le impresia că a nu crede în existenţa lui Dumnezeu nu este ceva  rău.”

Exemplul britanic a fost urmat de Spania şi SUA, unde s-au organizat campanii de acelaşi gen, utilizând reţeaua de transport public.

Ne aflăm în plin război declarat nouă, oamenilor, de aşa numiţii „băieţi deştepţi” ai şcolilor economice, tip Chicago, împreună cu multi- şi supranaţionalele, cu sediul în Silicon Valley, California. Vârful de lance al ultimilor numiţi îl reprezintă desigur Universitatea Singularităţii, aflată pe terenul unei baze NASA, gard în gard cu binecunoscută „firmă” Google.

Dacă despre legionarii Chicago, numiţi „asasini economici”, a căror activitate o simţim pe propria noastră piele, s-au scris multe lucruri şi mai ales fapte, despre robotizarea şi tehnologizarea omenirii pornită şi clonată în mod exponenţial în laboratoarele aflate pe coasta de Vest a SUA se vorbeşte mult prea puţin.

Războiul psihopolitic antireligios

Despre ce este vorba

Am început să ne transformăm într-o direcţie care nu are nimic în comun cu marile legi ale Cosmosului (Lumilor). Am început să ne mişcăm contra naturii, fiecare dintre noi având cel puţin o prelungire tehnologică: mobil, smart phone, laptop etc.
Datorită progreselor tehnologice care au luat-o cu mult înaintea minţii, Cyborgul uman este deja o realitate, structurile interesate economic şi militar de această nouă „piaţă” în formare investind masiv în acest proiect.

Noul proces de transformare a omului (sic!) se numeşte transumanism. Iar Universitatea Singularităţii care conduce acest front împotriva Omului are următoarele intenţii:
1. Crearea unei lumi în care vom fi din ce în ce mai deconectaţi fizic şi emoţional, dar în care se introduc dispozitive care limitează din ce în ce mai mult libertatea persoanei;
2. O lume în care felul de viaţă şi modul de existenţa vor fi tehnicizate;
3. Facilitarea trecerii de la cultura timpului la cea a calculatorului; respectiv trecerii de la logica orarelor la cea a programelor.
Scopul final este: crearea unei lumi fără oameni de omenie, pentru deservirea unei elite satanice.
Asistăm deja neputincioși cum tăvălugul pârjolitor al acestor mecanisme tehnologico-economico-financiare distrug lumea.
Nici ţara noastră nu a fost lăsată deoparte în acest joc, fiind împinsă în linia întâi, la periferia unor structuri mult mai agresive decât mi-aş fi putut închipui.
Veştile nu sunt din cele mai bune:
Statul naţional deja se destramă. Industria românească a fost făcută praf. Agricultura, de asemenea. Zeci de mii de doctori şi alte milioane de familii tinere părăsesc ţară.
Credincioşii ortodocşi sunt daţi afară din serviciu, datorită curajului civic arătat, datorită luptei lor împotriva unor noi curente sociale bolnave, perverse.
Romanii sunt bătuţi şi persecutaţi în propria lor țară de aşa-numitele minorităţi naţionale. În trei – patru ani, manualele şcolare de tip carte vor fi retrase şi înlocuite cu un nu ştiu ce tehnologic. Infrastructura şi natura, adică „arterele” şi „plămânii” ţării, sunt grav bolnave.
Iar lista poate continua.

Sunt probleme de domeniul Siguranţei Naţionale

Se pare însă că şi acestea au fost „liberalizate”, aruncate în ograda comercianţilor ambulanţi.
Noi, romanii, suntem victime colaterale ale acestui război început; şi nu degeaba vorbea Sanctitatea Sa Prea Fericitul Părinte Patriarh Kirill despre urmărirea şi persecuţia actuală a creştinilor. (În paralel, un studiu recent al Vaticanului vorbeşte de cifra de 10 000 de creştini care dispar anual, în mod brutal, în lume.)

În ţările europene se constată o decimare prin diferite metode a oamenilor, în special a creştinilor. Noi, romanii, am pierdut deja în cursul a aproximativ două decenii aproape un sfert din populaţie.

Crunt războiul

Dl. Kurzweil, conducătorul acestui proiect de robotizare a societăţii, este considerat de către Bill Gates cel mai bun profet al timpurilor noastre. Eu cred că este mai degrabă un sinistru programator al viitorului. Dânsul considera că, prin pomparea exponenţială cu date informaţionale, statele şi guvernele lumii nu mai au timp decât să reacţioneze pasiv la schimbările deja existente. Prin acest proces galopant inflaţionar pe mai multe segmente, globalizarea mult dorită se realizează. Interesant este ca şi maşina de tipărire a banilor numită FED acţionează asemănător.

Revenind la caracterul acestui articol, doresc să atrag atenţia asupra pericolului tehnologizării treptate a omenirii şi aruncării noastre în Gulagul numit al şaselea continent, spaţiu virtual lipsit de Duhul Sfânt, deci de Dumnezeu, unde vom fi controlaţi punctual şi fără milă de maşini.
Nu mai avem mult de aşteptat, „intelighenţia” din Silicon Valley aşteaptă „trezirea” emoţională a maşinilor cu preluarea imediată a pârghiilor de putere.

Dacă acum câteva zeci de ani asistam la cereri de azil, numite politice, în curând vom vorbi de un azil cultural. Indivizii care nu vor reuşi să se adapteze la noua situaţie, excluşi de „noua societate modernă”, îşi vor căuta un loc real unde pot fi oameni de omenie.

În zilele noastre, un număr crescând de oameni, care trăiesc viaţa prozaică a unui domn „Nimeni de oriunde”, oameni cu copii, studii universitare şi cariere afirmă cu sinceritate că observă în politica mondială o „Conspiraţie Politică şi Religioasă”. Tendinţa spre instaurarea unei Noi Ordini Mondiale nu este plăsmuirea imaginaţiei unei bande de paranoici, aşa cum ar dori unii să ne facă să credem. Este suficient să privim în jur spre zona noilor tehnologii, a fuziunilor între multinaţionale, a acordurilor comerciale internaţionale, a dispariţiei tot mai pronunţate a clasei de mijloc, a eforturilor în direcţia unei monede mondiale, a unei limbi mondiale, a unei reorganizări a comunităţii internaţionale. Toate acestea ne indică profunde schimbări în raport cu care însăşi guvernele noastre naţionale par a fi complet neputincioase.
Pentru cine ştie să observe pe planetă există fără îndoială o Conspiraţie în curs de desfăşurare, pentru a instala o religie mondială cu un antipapă în frunte: o religie care va modela Noua Morală a unui Guvern Mondial. Numai cei fără minte sau prizonierii propriilor lor spaime, oamenii care îşi proiectează nesiguranţa asupra altora în mod absurd neagă totul, fără a analiza faptele care le stau dinainte. Puteţi să faceţi parte dintre aceşti oameni sau să vă alăturaţi celor, din ce în ce mai numeroşi, care sunt convinşi că există ceva putred în reorganizarea actuală a Naţiunilor Unite.

Spălarea pe creier

Se ştie din întreaga istorie a omenirii, că nici un om care a suferit o spălare pe creier nu va rămâne cu convingerea că a fost maltratat. De obicei persoanele spălate pe creier îşi vor apăra cu pasiune manipulatorul, convinse că li s-a propovăduit o nouă cale şi chiar că au fost alese pentru a-i învăţa şi pe alţii. Iată de ce, în trecut a fost atât de dificil, dacă nu chiar imposibil, să se pună pe picioare legislaţii, mai ales atunci când legislatorii utilizau aceleaşi tehnici faţă de populaţie, în scopul de a fi aleşi şi de a-şi menţine puterea.
În scopul de a spăla pe creier o întreagă populaţie şi de a o determina să reacţioneze

într-o zi contra tuturor celor care îşi revendică o credinţă într-un singur Dumnezeu, a fost necesar ca Naţiunile Unite să înfiinţeze un „Program Special Antireligios” în anii 1960, prin intermediul mai multor Agenţii Guvernamentale Americane. În acea perioadă se stabilise clar în interiorul acestor agenţii guvernamentale, precum şi printre bancherii care le frecventau că pentru a reuşi să se pună pe picioare o Nouă Ordine Mondială trebuia, înainte de toate, să se ajungă la un control absolut al Politicului şi al Socialului, atacându-se prin toate mijloacele problema religiilor. Acest „Program Antireligios” ar putea fi rezumat în modalitatea următoare: dacă înfricoşaţi ansamblul membrilor populaţiei şi îi faceţi să se teamă pentru securitatea lor şi aceea a apropiaţilor lor, cum ar fi copiii, acest lucru vă va permite în continuare să instauraţi măsuri draconice pentru a le impune respectarea legilor, a-i dezarma şi a obţine despre ei date de identitate intensive. Apoi dacă identificaţi această teamă – Frica lor – cu credinţe religioase precise şi răspândiţi această „Frică” prin mijloacele de informare oficiale pe perioade între douăzeci şi treizeci de ani, chiar membrii acestei populaţii vă vor implora în genunchi, prin intermediul reprezentanţilor lor politici să instituiţi noi alternative de bază pentru politica noastră internaţională prin mijlocirea Naţiunilor Unite, în scopul de a stabili o Nouă Ordine Mondială, şi anume „The Mental Cooperation In Takeover Plans”, cu ajutorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Sănătatea Mintală şi Cetăţenia Mondială
În 1948 Congresul Mondial pentru Sănătate Mintală, o Organizaţie a Naţiunilor Unite a declarat în pamfletul său „Sănătatea Mintală şi Cetăţenia Mondială” că: „prejudecăţile, ostilitatea sau naţionalismul excesiv pot influenţa cu putere dezvoltarea personalităţii, fără ca individul respectiv să poată fi conştient. În scopul eficacităţii, eforturile pentru schimbarea indivizilor trebuie să fie acordate cu etapele succesive ale personalităţii în sine, câtă vreme în cazul unui grup sau al societăţii, schimbarea va putea întâmpina o rezistenţă fermă, dacă nu a fost instaurată din capul locului o atitudine de acceptare.”
Extrasul de mai sus pare să-l completeze foarte clar pe cel care urmează. În 1970, psihologul James V. McConnel a declarat, într-un număr al revistei „Psychologie Today”: „a sosit momentul în care e posibil să se combine orice privaţiune senzorială cu drogurile, hipnoza şi manipularea abilă, prin recompensare şi pedepsire, iar acestea, în scopul de a ajunge la un control absolut asupra comportării individului. Prin urmare, ar trebuie să fie posibil, în principiu, să se realizeze un tip de spălare a creierului pozitiv, care ne-ar permite să producem schimbări dramatice în comportamentul şi personalitatea unui individ. Va trebui să remodelăm societatea într-o asemenea manieră încât să fim antrenaţi cu toţii, începând încă de la naştere să facem exact ceea ce aşteaptă societatea de la noi. Dispunem de tehnicile necesare pentru a o face.
Noile principii ale sănătăţii mintale

Planurile privind „sănătatea mintală şi cetăţenia mondială” ale Naţiunilor Unite sunt mai mult decât limpezi în documentul numit „Noile principii ale sănătăţii mintale”, principii ce vor fi impuse la nivel internaţional. Principiile sănătăţii mintale nu-şi pot găsi finalizări pozitive fără acceptarea progresivă a conceptului de „cetăţenie mondială”. Documentul declară, de asemenea: „programele pentru schimbări sociale, spre a fi eficiente, necesită un efort conjugat din partea psihologilor şi a asistenţilor sociali lucrând împreună şi în cooperare cu oamenii de stat, administratorii şi alţi posesori ai unor posturi de răspundere”.

Cele trei etape de dezvoltare prevăzute sunt:

1. izolarea într-un spital psihiatric;
2. centrele locale de sănătate mintală comunitară, astfel încât pacienţii să poată fi trataţi în mediul lor propriu;
3. centrele de gardă,  unităţile de jandarmerie, creşele populare unde va fi posibil să se acţioneze de timpuriu în viaţa copiilor, în ceea ce priveşte problemele legate de naţionalism.
În cazul de faţă, Naţionalismul poate fi identificat şi cu Credinţa într-un singur Dumnezeu. Mai mult, în aceste creşe reprezentanţii statului vor putea să-i identifice cu uşurinţă pe cei care au părinţi credincioşi sau naţionalişti ireductibili. Cu doi ani înainte de data publicării acestui Pamflet al Naţiunilor Unite, Generalul Maior G. B. Chismon, Ministrul Sănătăţii din Canada, care ulterior avea să devină directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a Naţiunilor Unite a explicat: „apărarea personală poate implica o reacţie neurologică, atunci când aceasta semnifică necesitatea de a-ţi apăra posesiunile materiale împotriva altora care trăiesc în sărăcie. O asemenea atitudine poate duce la război.”. Soluţia problemei, propusă de Generalul Maior G.B. Chismon a fost : „Să redistribuim toate bunurile, tuturor.”
Pe de altă parte, sub tutela Programului Naţional de sănătate Mintală din Statele Unite, între 1975 şi 1979, în toată ţara existau circa şase sute de asemenea „centre comunitare de sănătate mintală”. Acest program fusese iniţiat, la bază, de către Dr. Stanley F. Yolles, care în 1969 era directorul Institutului Naţional de Sănătate Mintală. În acea perioadă acesta declarase chiar că mijlocul cel mai bun pentru a trata un pacient era acela de a-l pune în situaţia de contact cu părinţii şi prietenii săi într-un centru local. Evident, va sosi ziua când credincioşii consideraţi ca reprezentând o ameninţare la adresa Comunităţii Internaţionale ora trebui să fie trataţi în aceste centre, unde vor interveni familiile şi prietenii lor. Aceştia din urmă, cu ajutorul psihiatrilor Noii Ordini Mondiale, vor încerca prin toate mijloacele să-i vindece pe pacienţi de presupusa lor boală mintală, care va fi aceea de a crede într-un singur Dumnezeu!
Iată cum funcţionează acest program: la jumătatea anilor 1950 a fost demarată o bizară înlănţuire de evenimente care s-a concretizat în jurul anului 1956 cu propunerea şi adoptarea unei legi în Alaska: „Alaska Mental Health Bill”. Aceasta lege a avut nevoie de douăsprezece milioane de dolari şi un milion de acri de terenuri publice, lucru nefiresc  dacă ţinem seama de faptul că Alaska, în acea perioadă, nu avea decât patru sute de pacienţi declaraţi în planul sănătăţii mintale. În continuare Alaska a adoptat „Public Health Service Draft Act” cu referire la spitalizarea persoanelor atinse de maladii mintale sau considerate ca atare. Această lege are particularitatea că nu prevede nicăieri un proces în faţa juraţilor sau orice procedeu asemănător pentru orice om suspectat că ar suferi de o boală mintală. Ca o declaraţie unică şi fără nici o verificare prealabilă, legea permitea detenţia şi trimiterea la azil cu confiscarea tuturor proprietăţilor şi bunurilor personale a oricărei persoane bănuite de a avea probleme mintale. De altfel acelaşi lucru a fost încercat în cazul Ford vs. Milinak din 1954. Aceeaşi lege continuă să existe şi astăzi, dub denumirea de „Uniform Mental Health Act”, la care chiar au subscris şase state. Legea implică detenţia pe o perioadă de nouăzeci de zile pentru examene medicale, fără acces la avocaţi a oricărei persoane suspectate de a suferi de probleme mintale. De asemenea, legea îi permite guvernului în funcţie al statului să poată aresta pe oricine şi să-l trimită într-un centru de sănătate mintală chiar şi în Alaska.
Prelungirea acestei legi se poate găsi în declaraţia reputatului psiholog R. D. Laing, autorul cărţii „Politics of Experience”. Laing a declarat, în revista „Omi”:  „la sfârşitul anilor 1960 a devenit evident pentru elita deţinătoare de responsabilităţi în controlul populaţiei că amplasarea oamenilor în locuri precise şi menţinerea lor pe viaţă în acele locuri nu era deloc eficientă, la nivelul costurilor implicate. Administraţia Reagan din California a fost una dintre primele care şi-a dat seama de această stare de fapt. Prin urmare au fost obligaţi să regândească tot procesul respectiv. Lucru dificil ţinând cont de diferenţa între ceea ce li se spunea oamenilor şi ce făceau de fapt directorii însărcinaţi cu controlul sănătăţii mintale. Problema exista şi în Europa şi în ţările Lumii a Treia.
Această Politică a Naţiunilor Unite pentru Sănătatea Mintală avea să dea naştere în anii 60 unor fenomene majore regrupate în întregime sub termenul „Flower Power”, care promovau sfâşitul tuturor războaielor, moartea trecutului şi a tuturor valorilor morale asociate cu acesta, moartea familiei tradiţionale, deschiderea celor mai diverse experienţe sexuale, naşterea mişcărilor pentru pace şi ecologie etc…
În timp ce cea mai mare parte a oamenilor aveau spiritul acaparat de vântul libertăţii iluzorii care sufla atunci peste America, agenţiile guvernamentale ale epocii au simţit că aveau mână liberă pentru a-şi desfăşura diversele programe pentru „Controlul Spiritului”, departe de privirile publicului.  Pe de o parte, avea loc apariţia unei clase de indivizi care fără nici un trecut criminal şi înarmaţi cu arme militare au început să tragă asupra mulţimilor, cam peste tot fără nici un motiv vizibil.
Cu ajutorul acoperirii mijloacelor oficiale de informare acest fapt a sfârşit prin a face publicul mediu să creadă că vechea lume a violenţei asociată cu credinţele religioase trebuie să ia sfârşit şi să fie înlocuită de o Nouă Credinţă Internaţională ataşată unei Noi Ordini. De altfel, o asemenea doză cotidiană de „Război Psihologic”, aplicată neîntrerupt prin intermediul reţelelor oficiale de televiziune, de radio şi de presă naţională a avut efectul de a le garanta autorităţilor guvernamentale menţinerea populaţiei în general într-o stare de teamă constantă, de disponibilitate permanentă pentru a colabora cu autorităţile şi de înclinaţie spre psihoza denunţului colectiv. Vechea stratagemă „dezbină şi stăpâneşte” sfârşise prin a diviza populaţiile în compartimente individualiste.

Programul de control şi dezinformare

Pentru a înţelege mai bine acest „Program de control şi dezinformare” instituit de clasa politică a epocii cu ajutorul specialiştilor guvernamentali în „spălarea pe creier” e bine să abordăm în acest punct principalele linii directoare de fond. Veţi constata că acest „Program” este exact acelaşi care încă se mai întrebuinţează şi în zilele noastre:
1. a crea o problemă acolo unde nu există cu ajutorul mijloacelor oficiale de informare favorabile guvernului şi al finanţelor obţinute de la băncile asociate cu Noua Ordine Mondială;
2. a da problemei respective o dimensiune religioasă indiferent din ce sursă;
3. a amplifica disproporţionat aceeaşi problemă, făcându-i pe oameni să creadă că universul cotidian a ajuns deodată un pericol;
4. a convinge populaţia, cu ajutorul psihiatrilor, sociologilor şi  politologilor recunoscuţi, că religia înseamnă „fanatism”;
5. a da publicităţii în mare măsură presupusele incidente religioase, astfel încât să se demonstreze că vieţile oamenilor sunt în pericol fiind necesară intervenţia autorităţilor guvernamentale;
6. a aduce la locul incidentelor forţe masive (disproporţionate) de poliţişti şi militari – forţe speciale – pentru a da iluzia că gruparea religioasă vizată este în realitate foarte periculoasă. A adăuga la toate acestea prezenţa „noilor forţe speciale de intervenţie”, cu uniforme şi echipamente noi, pentru a obişnui publicul cu imaginea lor în vederea unor intervenţii asemănătoare în viitor;
7. apoi în continuare, prin intermediul unor politicieni aleşi cu mare atenţei, a determina populaţia să-şi hărţuiască reprezentanţii parlamentari spre a obţine noi legi pentru a-şi proteja familia şi bunurile contra oricărei grupări sau a oricărei credinţe religioase nerecunoscute de către guvern.

Toate acestea se numesc „spălare pe creier” şi au fost implantate în America în anii 1960.  De exemplu, în 1990, la Oka Quebec-ul de atunci a experimentat o situaţie aemănătoare care a dus la crearea „puterii autohtone” din Canada. Şi ar fi posibil să continuăm la fel, pe zeci şi zeci de pagini, ceea ce n-ar face decât să confirme încă o dată o voinţă mondială, prin intermediul unor organisme şi grupări fără scop lucrativ, dar combătând, ca din  întâmplare toate „grupările şi organizaţiile religioase”!

Ceea ce este important de reţinut aici, e orientarea din ce în ce mai pronunţată împotriva a tot ceea ce este spiritual, cu atât mai mult cu cât totul se va amplifica enorm prin apariţia unor probleme economice fără precedent, care vor atinge toate straturile societăţii şi îi vor arunca pe toţi indivizii într-o stare de profundă nesiguranţă.

Un interviu socant care ne arata ce inseamna moralitatea sau prostia la unii tineri. Un individ pretinde ca apartine unui ONG si cere semnaturi pentru initierea unui proiect legislativ pentru „avortul post-natal”. Adica copiii nascuti pana la varsta de 3-4 ani pot fi ucisi la dorinta parintilor.

Elevii de liceu nu prea stau mult pe ganduri daca semneaza sau nu. Semneaza in masa pentru crima. Pentru genocid. Ai semna si tu?

Chestia asta ma duce cu gandul la „babele pupatoare de moaste” adica acel stereotip prin care batranii nostri sunt facuti niste prosti. Tinerii acestia nu numai ca sunt prosti dar si imorali.

Mici hitleristi crescuti si spalati pe creiere de secularismul si umanismul actual. Intr-o lume seculara infanticidul va deveni realitate dovada atatia filozofi atei care militeaza pentru asa ceva gen Singer sau Dawkins.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s