Dorinta evreilor de a pune mana pe finantele lumii se regaseste in ambitia de a conduce finantele fiecarei tari in parte, astfel incat sa se constituie intr-o oligarhie dominanta, intr-o aristocratie a banului

dosroth

„Se spune ca familia Rothschield,cea care se afla in varful piramidei,detine direct sau indirec jumatate din averea lumii !”

Inainte sa cititi articolul de mai jos,articol tradus de pe un site de specialitate strain,as vrea sa precizez faptul ca cea mai puternica si cea mai influenta familie din cele care conduc lumea este familia Rothschield.Aceasta familie este cea care a pus bazele actualului cerc denumit „Illuminati” .La ora actuala, intr-adevar,exista un grup sau cerc din care fac partea cei mai puternici,cei mai bogati ,cei mai influenti oameni dar si persoane pe care poate nu le vedem decat odata la 5 ani prin ziare sau la TV .Acestui Cerc i se mai spune si Elita iar oficial este cunoscut ca fiind grupul Bilderberg.Dar sa revenim la familia Rothschield.
La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amscher Rotschield (in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer, dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna “cei care detin lumina”.
Primul profet al “Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – “Carbonarii” lui Giusseppe Mazzini, “Liga Dreptilor” lui Karl Marx au “Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.
Practic,acesti doi oameni ,Mayer Rotschield (Bauer) si Adam Weishaupt ,au reusit sa uneasca toate ordinele si lojele masonice care existau la aceea vreme,sub o singura ideologie:Cea a supunerii totale a planetei in fata lor.Cele mai importante obiective pe care acestia si le-au propus sa realizeze pe termen lung,sunt:1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate; 2) Abolirea proprietatii private; 3) Abolirea mostenitorilor;4) Abolirea patriotismului;5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);6) Abolirea tuturor religiilor.Mai tarziu,Rotschield avea sa sponsorizeze si sa sprijine familia Rockefeller ,care sub conducerea lui John Rockefeller ,detinea inca de la sfarsitul anilor 1800 cea mai puternica companie petroliera din lume.Si la ora actuala,Rockefeller este sub conducerea si influenta Rothschield.
Asadar,mai pe scurt,totul a inceput in 1776 ,atunci cand Mayer Rotschield(Bauer) si Adam Weishaupt au pus bazele Organizatiei Illuminati ,cea care conduce Planeta si la ora acuala.

Articolul:

Cele Mai mari companii din lume sunt acum: Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs şi Morgan Stanley.

Să revizuim acum care sunt acţionarii lor.

Bank of America:State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, FMR (Fidelitate), Paulson, JP Morgan, T. Rowe, Capital Investors Mondială, AXA, Bank of New York, Mellon.

JP Morgan:
State Street Corp, Vanguard Group, FMR, BlackRock, T. Rowe, AXA, capitala mondială investitor, cercetare Global investitor de capital, Northern Trust Corp si Banca Mellon.

Citigroup:State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, Paulson, FMR, Capital investitor Mondial, JP Morgan, Northern Trust Corporation, Fairhome Capital Mgmt şi Bank of New York Mellon.
Wells Fargo:
Berkshire Hathaway, FMR, State Street, Vanguard Group, investitorii de capital Mondial, BlackRock, Wellington Mgmt, AXA, T. Rowe şi Davies Selected Advisers.

Putem vedea că acum ca pare a exista un nucleu prezent în toate băncile: State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock şi FMR (Fidelity). Pentru a evita repetarea lor, le vom numi acum „Big Four(Cei patru mari)”

Goldman Sachs:
„Big Four”, Wellington, Capital World Inverstors, AXA, Massachusetts Financialand Service şi T. Rowe.

Morgan Stanley:”Big Four”, Mitsubishi UFJ, Franklin Resources, AXA, T. Rowe, Bank of New York Mellon, e Associates Jennison. Rowe, Bank of New York Mellon si Asociatii Jennison.

Am putea doar să întotdeauna sa verificam numele acţionarilor majoritari. Dar,pentru a merge mai departe, putem încerca acum să aflam acţionarii acestor societăţi şi acţionarii marilor bănci la nivel mondial.

Bank of NY Mellon:Davis Selected, Massachusetts Financial Services, Capital Research Global Investor, Dodge, Cox, Southeatern Asset Mgmt. şi … „Big Four”.

State Street Corporation (unul din „Big Four”):Massachusetts Financial Services , Capital Research Global Investor, Barrow Hanley, GE, Putnam Investor şi … „Big Four” (acţionarii înşişi!).
BlackRock (un alt „Big Four”):PNC, Barclays e CIC.

Cine este în spatele PNC? FMR (Fidelity), BlackRock, State Street, etcŞi în spatele Barclays? BlackRock

Şi am putea continua ore, trecând prin paradisurile fiscale din Insulele Cayman, Monaco sau domiciliul legal al societăţilor Shell în Liechtenstein. O reţea ,în cazul în care companiile sunt mereu aceleaşi, dar niciodată un nume de familie.
Pe scurt: cele mai mari opt companii financiare din SUA (JP Morgan, Wells Fargo, Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, US Bancorp, Bank of New York Mellon şi Morgan Stanley) sunt 100% controlate de zece actionari si avem patru societăţi întotdeauna prezente în toate deciziile: BlackRock, State Street, Vanguard si Fidelity.

În plus, Federal Reserve este compus din 12 bănci, reprezentat de către o comisie de şapte persoane, care cuprinde reprezentanţi ai „Big Four”, care, la rândul lor sunt prezente în toate celelalte entităţi.
Pe scurt, Federal Reserve este controlată de patru mari companii private: BlackRock, State Street, Vanguard si Fidelity. Aceste companii americane controleaza politica monetara a SUA (şi a lumii), fără nici o restrictie sau alegeri „democratie” .Aceste companii au lansat şi au participat la criza economică actuală la nivel mondial şi a reuşit să devină chiar mai îmbogăţite.
Pentru a încheia, haideti sa aruncam o privire la unele dintre companiile controlate de acest grup”Big Four”.
Alcoa Inc

Altria Group Inc

American International Group Inc

AT & T Inc

Boeing Co

Caterpillar Inc

Coca-Cola Co

DuPont & Co

Exxon Mobil Corp

General Electric Co

General Motors Corporation

Hewlett-Packard Co

Home Depot Inc

Honeywell International Inc

Intel Corp

International Business Machines Corp

Johnson & Johnson

JP Morgan Chase & Co

McDonalds Corp

Merck & Co Inc

Microsoft Corp

3M Co

Pfizer Inc

Procter & Gamble Co

United Technologies Corp

Verizon Communications Inc

Wal-Mart Stores Inc

Time Warner

Walt Disney

Viacom

Corporation Rupert Murdoch News.,

CBS Corporation

NBC Universal

Acelaşi „Big Four” controleaza marea majoritate a companiilor europene numărate la bursa de valori.

În plus, toţi aceşti oameni detin marile instituţii financiare, cum ar fi FMI, Banca Centrală Europeană sau Banca Mondială, şi s-au „antrenat” şi să rămână „angajaţi”a „celor patru mari” care le-au format.

Numele de familii care controleaza grupul „The Big Four” niciodată nu apar…(Am raspuns insa partial la aceasta intrebare ..)

hiddenr

Familia Rothschild este o dinastie internaţională de bancheri şi mari finanţişti de origine germano-evreiască, care are afaceri în toată lumea şi a fost înobilată de către guvernul austriac şi cel britanic. Numele dinastiei semnifică, cu aproximaţie, “scut roşu”.

Ascensiunea către avere

Creşterea puterii şi influenţei familiei a început cu bancherul Mayer Amschel Rothschild (1744 – 1812), ale cărui sfaturi şi strategii pentru succes vizau păstrarea controlului afacerilor în sânul familiei, alături de menţinerea unei discreţii absolute cu privire la dimensiunea averii clanului. Primul membru notabil al dinastiei era un dealer de monezi rare şi vechi, medalii, antichităţi şi fel de fel de curiozităţi. A avut foarte mulţi copii. Mayer a abuzat de schimbul valutar, acordând credite şi împrumuturi către guverne. Până la începutul secolului XIX, el deja nu mai era un dealer de lucruri vechi, ci se transformase într-un bancher în toată regula.

Apogeul financiar

Copiii lui Mayer au fost îndemnaţi să se stabilească în mai multe oraşe cheie din Europa: Londra, Paris, Viena, Napoli şi Frankfurt. Nathan Mayer Rothschild şi-a început afacerile în capitala Angliei în anul 1811, prin lansarea propriei firme, N. M. Rothschild & Sons. Compania şi-a stabilit centrul în New Court St. Swithin’s Lane, în plin City, centrul financiar al Londrei, unde există şi funcţionează şi în prezent. In anul 1818, Nathan Mayer a acordat guvernului Prusiei un împrumut de 5 milioane de lire sterline, o sumă imensă în acele vremuri, cerând în schimb garanţii imobiliare cu ajutorul cărora şi-a intensificat afacerile. N.M. Rothschild a devenit atât de potent financiar în mijlocul City-ului, încât între anii 1825 – 1826, putea să susţină întreaga emisie monetară a Băncii Angliei doar din propriile lichidităţi.

Cât de bogată e dinastia

Copiii lui Mayer au investit în fel de fel de afaceri de viitor: metale preţioase, căi ferate, dar, cel mai important aspect – s-au specializat în acordarea de împrumuturi către guverne. Familia Rothschild a deschis bănci în majoritatea tărilor europene, având o influenţă deosebită în Austria, Franţa, Germania, Napoli şi Elveţia. Apogeul financiar al familiei a avut loc la mijlocul secolului XIX, când averea cumulată a dinastiei s-ar fi ridicat la câteva mii de miliarde de euro, în banii de astăzi.

Diversitate
Nathaniel de Rothschild a cumpărat pământul de lângă Bordeaux care a devenit podgoria Château Mouton Rothschild. Arthur de Rothschild a fost filatelist – colecţionar de mărci poştale şi timbre.
Lionel Walter Rothschild a fost pasionat de zoologie, organizând pe domeniul locuinţei sale, din Hertfordshire, un vast muzeu de istorie a naturii. Miriam Rothschild, care a decedat în 2005, a fost un pionier în biologie şi etiologie, iar pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial s-a ocupat cu decodificarea transmisiilor ascunse pentru armata britanică.

Nathaniel Rothschild – moştenitorul „imperiului”

Nathaniel Philip Victor James „Nat” Rothschild s-a născut pe 12 iulie 1971 în Anglia, dar s-a stabilit în cele din urmă în Elveţia. Este considerat singurul moştenitor al dinastiei Rothschild, având în prezent o afacere care oferă consultaţă financiară pentru pieţele emergente, metale, minerit şi sectorul de resurse. Pe lângă aceasta, Nat mai are numeroase investiţii în fel de fel de afaceri pe plan internaţional, printre care şi investiţii subtanţiale într-o companie care se ocupă cu exploatarea resurselor petroliere ale Irakului.
Pe lângă numeroasele poziţii înalte pe care le-a ocupat de-alungul anilor în cadrul a foarte multe companii, Nathaniel Rothschild a moştenit, oficial, o avere de 500 de miliarde de dolari. Neoficial, se zvoneşte că moştenirea este cu mult mai mare, ascunsă în o serie de trusturi din Elveţie, ajungând până la valoarea de peste 500 de miliarde de lire sterline.

CCWF5
Sub conducerea lui Mayer Amschel Rothschild, cu sprijinul altor familii de evrei germani bogaţi – Wessely, Moses, Mendelsson – şi a unor bancheri (Itzig, Friedlander), la 1 mai 1776, Weishaupt fondează în secret societatea „Vechii căutători de lumină din Bavaria”, care va deveni mai cunoscută sub denumirea „Ordinul Iluminaţilor”. Weishaupt a susţinut că numele provenea din vechi scrieri şi însemna „cei care deţin lumina”. Primul profet al „Ordinului”, cel care întocmise o doctrină de la care mai tîrziu s-au inspirat alte societăţi secrete influente – „Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, „Liga Drepţilor” lui Karl Marx sau „Decembriştii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravieţuit veacului şi a schimbat lumea în secolul XX. Între 16 iulie şi 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub preşedinţia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a încercat să facă o conciliere între diverse secte francmasonice: roşicrucieni, necromanţi, cabalişti şi umanitarişti. La Congres a fost prezent şi Adam Weishaupt, care a reuşit să fuzioneze Ordinul Iluminaţilor cu masonii din lojile engleze şi franceze. Congresul mai este important şi pentru că a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodată, a fost pus la punct în mare secret planul Revoluţiei franceze care se va declanşa şapte ani mai tîrziu. Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden, i-a dezvăluit ulterior unui prieten: „Nu pot să-ţi spun ce s-a hotărît acolo. Pot doar să-ţi spun că este mult mai grav decît îţi închipui tu. Conspiraţia care s-a pus în mişcare la Wilhelmsbaden este atît de perfect organizată, încît nu au scăpare nici monarhia, nici biserica“.

Rothschild sau Scutul roşu domină lumea

Unii din precursorii sistemului financiar bancar modern au fost templierii. Ei nu doar strîng averi colosale pentru că deţin butoanele sistemului financiar mondial, dar influenţează masiv politicul, pot declanşa războaie, pot determina însăşi cursul istoriei. Dar ei au fost doar deschizători de drum în acest domeniu şi nu aveau suficientă experienţă acumulată, astfel că partea vizibilă a ordinului a sfîrşit tragic.
Primul care a început punerea în practică a experienţei acelor deschizători de drum în domeniul financiar bancar politic a fost Mayer Amschel Rothschild ( 1744 – 1812 ), fondatorul imperiului bancar al familiei Rothschild, cea mai de succes familie din istorie. Numit iniţial Mayer Amschel Bauer şi-a schimbat numele în Rothschild, în traducere Scutul roşu. Acesta şi mai apoi fiii săi au creat acest imperiu cu întindere europeană determinînd explozia revoluţiei industriale pe continent, au influenţat dezvoltarea economică a sa pe direcţia deja cunoscută a folosirii combustibililor solizi, inclusiv dezvoltarea transporturilor, au modernizat şi stăpînit sistemul bursier, bancar, financiar, au influenţat direct politicul, au finanţat mereu ambele tabere ale unui război, au pus la punct un sistem continental de informaţii rapide, etc. Desigur, ei au fost vîrful unui ice-berg, partea vizibilă a unui sistem piramidal în care au fost ajutaţi de prieteni mai puţin vizibili opiniei publice. După declararea independenţei, timp de peste un secol, preocuparea gigantului a fost extinderea teritorială la nivel nord american şi dezvoltarea economică. Fapte realizate relativ uşor, cumpărînd un imens teritoriu ocupat de prietenii francezi, iar în rest masacrînd populaţia băştinaşă. Au apărut astfel cîţva giganţi în petrol, oţel, cărbune, căi ferate, bănci, etc. Dar super îmbogăţirea nu era pentru oricine. Cu cît dezvoltarea economică era mai mare, cu atît numărul greilor era mai mic, dar mai influenţi şi mai bogaţi .

Familia Rockefeller

John Davison Rockefeller ( 1839 – 1937 ) fondează în 1870, împreună cu fratele său William Rockefeller ( 1841 – 1922 ), mega colosul Standard Oil strămoşul: Standard Oil of New Jersey (SONJ), redenumită Exxon, acum parte a ExxonMobil, corporaţie membră Council on Foreign Relations. Standard Oil of New York, redenumită Mobil, acum parte a ExxonMobil. Standard Oil of California, redenumită Chevron, corporaţie membră Council on Foreign Relations. Standard Oil of Indiana, redenumită Amoco, acum parte a BP, corporaţie membră Council on Foreign Relations. Standard Oil of Ohio sau Sohio, acum parte a BP. Anglo-American Oil Co., acum Esso UK. South Penn Oil Co., devenită Pennzoil acum parte Shell, corporaţie membră Council on Foreign Relations. Este considerat a fi fost cel mai bogat om al tuturor timpurilor. S-a căsătorit cu Laura Celestia (”Cettie”) Spelman în 1864, avînd patru fete şi un baiat, John D. Rockefeller, Jr. Este, de asemenea, fondatorul The University of Chicago şi al Rockefeller University în 1901, denumită iniţial Rockefeller Institute for Medical Research, care a ,,produs“ 23 de laureaţi ai premiului Nobel. În 1913 este creată Rockefeller Foundation. Fiul John D. Rockefeller scrie în 1897 un studiu despre lucrarea lui Karl Marx „Das Kapital“. Este membru al societăţilor secrete Alpha Delta Phi şi Phi Beta Kappa. După terminarea studiilor devine director la Standard Oil şi mai apoi director şi la compania lui J. P. Morgan , U.S. Steel. În 1930, banca familiei, Chase National Bank ( acum JP Morgan Chase), devine cea mai mare din lume.

Stillman, asociat al Rockefeller family

James Stillman ( 1850 – 1918 ), împreună cu W. H. Harriman, Jacob Schiff şi William Rockefeller controla cele mai importante căi ferate (Texas and Pacific Railroad, Southern Pacific Railroad, International-Great Northern Railroad, Union Pacific Southern Railway, St. Louis, Brownsville and Mexico Railway, Mexican National Railroad ) precum şi National City Bank of New York. Fetele lui, Sarah Elizabeth Stillman şi Isabel Goodrich Stillman, s-au măritat cu William Goodsell Rockefeller şi Percy Avery Rockefeller, fiii asociatului, prietenului şi preşedintele Standard Oil , William Rockefeller. Unul din descendenţii astfel rezultaţi, James Stillman Rockefeller, a fost preşedintele National City Bank of New York, acum Citibank, dar a lucrat şi pentru Brown Brothers Harriman. Tot el a incorporat şi First National Bank. În 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei ( Chase National Bank). Pe atunci preşedinte era unchiul său, Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich, şi fratele mamei sale, Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank în 1955, acum denumită JPMorgan Chase. Banca joacă astfel rolul de rivală a National City Bank of New York, devenită First National City Bank, acum Citibank, parte a Citigroup. În fapt, National City a avut o lungă asociere cu Rockefeller family. James Stillman Rockefeller şi David au fost înscăunaţi la conducerea celor doi giganţi în 1959, respectiv 1960.

Morganizarea şi apoi bomba atomică

Andrew Carnegie ( 1835 – 1919), magnatul Carnegie Steel Company, cumpărată în 1901 de J. P. Morgan şi transformată în colosul US Steel cu ramificaţii pînă în Europa centrală. John Pierpont Morgan ( 1837 – 1913), un adevărat gigant în bănci – finanţe, industrie. La inceputul secolului al XX-lea, jurnaliştii de înaltă clasă, precum Lincoln Steffens şi Ida Tarbell, observau pentru prima dată faptul că America nu mai era condusă de politicieni, ci de marii oameni de afaceri. S-a născut într-o familie bogată de bancheri importanţi, şi-a început cariera în business-ul tatălui sau, la varsta de 19 ani. După Războiul Civil, Morgan a început să investească în căile ferate şi curînd conducea industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit “morganizare”. Programul său era compatibil cu cele ale marilor corporaţii, care doreau să înlăture competiţia prin formarea trusturilor şi monopolurilor. John D. Rockefeller a creat cel mai mare monopol – Standard Oil Company – care a adus ordine în industria petrolieră, în care la momentul respectiv, predomina haosul. Cu excepţia lui Andrew Carnegie, niciun alt capitalist din ţară, nu deţinea atunci banii necesari pentru a forma astfel de trusturi uriaşe. Aşa că marii capitalişti ajungeau, în cele din urmă, la J.P. Morgan şi alţi bancheri extraordinari de pe Wall Street. Acesta a fost începutul marii crize corporative din New York. Capitalişti puternici, precum Philip Armour – „regele” industriei alimentare pe-atunci – şi Collis Huntington – „regele” industriei transporturilor s-au mutat în New York în 1890 pentru a fi aproape de marile case de investiţii, precum Morgan & Co., Lehman Brothers, şi Kuhn & Loeb. Pînă în 1895, New York ajunsese sediul principal al corporaţiilor din SUA. Aproape jumătate din milionarii americani locuiau în metropola New York. Morgan controla cartelul Wall Street, considerat în perioada respectivă (aşa cum este şi astăzi) ,,cea mai mare putere financiară din istorie”. La începutul anilor 1900, în culmea puterii sale, Morgan domină 100 de corporaţii cu active de peste 22 miliarde USD (un miliard din acea vreme echivalează cu aproximativ 190 miliarde azi), deci vorbim de aproximativ 4200 de miliarde … A avut relaţii strînse de afaceri cu Nelson W. Aldrich şi familia Warburg. Un alt exemplu care dovedeşte implicarea acestuia este General Electric Company, pe vremea cînd avea sloganul ,,noi aducem lucruri bune pentru viaţă“, au fost principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei. Este cotată a şasea companie pe plan mondial şi s-a format în 1892 prin unirea Edison General Electric Company şi Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan. Compania este membră a Council on Foreign Relations ( CFR). Acum au sloganul ,,imaginaţia la lucru“ . La ce să ne aşteptăm?

Familia Warburg, evrei

Paul Warburg ( 1868 – 1932 ) împreună cu fraţii săi Max Warburg ( 1867 – 1946 ) şi Felix Warburg ( 1871 – 1937 ), toţi bancheri, au fost propietarii M.M.Warburg & CO din Germania. Max a rămas pe bătrînul continent, iar Paul şi Felix au înfiinţat în SUA Kuhn, Loeb & Co. împreună cu Jacob Schiff, la care se alătură şi Otto Hermann Kahn ( 1867 – 1934 ). Paul Warburg a fost si preşedinte al Bank of Manhattan şi primul director Council on Foreign Relation (CFR). Max Warburg a fost şi unul dintre industriaşii IG Farben, companie germană cu relaţii de afaceri cu Bank of Manhattan. Max Warburg a părăsit Germania abia în 1938, deşi nazismul a venit la putere în 1933 cînd a început şi prigoana împotriva evreilor. Felix Moritz Warburg s-a însurat cu Frieda Schiff, fiica lui Jacob Schiff .
În 1997 Dillon, Read & Co. se uneşte cu S. G. Warburg & Co, formîndu-se Warburg Dillon Read, redenumită apoi UBS Warburg, acum parte a UBS AG. James Warburg ( 1896-1969( , fiul lui Paul şi consultant financiar al preşedintelui Franklin D. Roosevelt, declara în faţa Senatului SUA pe 7 februarie 1950: „Vom avea un Guvern Mondial, fie că ne place, fie că nu ne place. Singura întrebare este dacă acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept“.

Nelson Aldrich

Nelson W. Aldrich ( 1841 – 1915 ), politician şi bancher a avut relaţii strînse de afaceri cu J. P. Morgan şi Paul Warburg. A fost un foarte activ mason. Fiica sa, Abby Aldrich, este mama lui David Rockefeller. În 1907, Jacob Schiff declara într-un discurs la New York că fără o bancă centrală care să aibă un control adecvat, ţara va aluneca înspre cele mai severe crize din istorie. După criza artificială din 1907, “rezolvată“ de J. P. Morgan, în 1908 congresul îl însărcinează pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor şi cu căutarea soluţiilor pentru prevenirea crizelor. Acesta, după o vizită la greii din finanţe-bănci europeni ( Rothschilds şi prietenii ), în noiembrie 1910 la Jekyll Island Club, se întîlneşte cu Paul Warburg ( Kuhn, Loeb & Co), Frank A. Vanderlip ( din partea National City Bank of New York ), Henry P. Davison ( din partea companiilor J. P. Morgan ), Charles D. Norton ( din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong ( reprezentant J. P. Morgan ), în cel mai mare secret posibil, şi pun bazele Federal Reserve, în conformitate cu înţelegerea prealabilă Aldrich, Warburg, JP Morgan, Rockefeller. Secretul era necesar deoarece opinia publică nu ar fi acceptat o „bancă naţională“ creată de bănci private. Trebuie ştiut că Federal Reserve = Rothschild, Rockefeller, Lazard, Warburg, Lehman, Kuhn Loeb, Goldman Sachs. Woodrow Wilsonl spunea: ,,Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comerţului şi producţiei, se tem de ceva. Ei ştiu că undeva există o putere atât de organizată, atât de subtilă, atât de atentă, atât de completă, de perseverentă încît nu au curajul să o vorbească de rău sau să o condamne, decît în şoaptă“.

Karl Marx

Karl Heinrich Marx ( 1818 – 1883 ), evreu, Germania, celebrul filosof, sociolog, teoretician politic, revoluţionar, idol al comunismului. S-a căsătorit cu o rudă a lui Nathan Mayer ( 1777 – 1836 ) – fondatorul Rothschild banking family of England. Karl Marx a fost mason, s-a tras dintr-o familie de rabini, dar nici el şi nici Engels n-au inventat comunismul. Ei au fost influenţaţi direct de evreul Moses (Moshe) Hess ( 1812 – 1875 ) care a fost şi unul din fondatorii socialismului. Este unul din creatorii anti-semitismului de tip modern. Karl scria că instrumentele de tortură sînt bune deoarece asigură locuri de muncă atît fierarilor cît şi călăilor. Edificator este citatul lui Winston Churchill din Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920: ,,Din zilele lui Weishaupt, Karl Marx, Trotki , Bela Kuhn, Rosa Luxemburg şi Ema Goldman, conspiraţia acestei lumi a luat amploare. Această conspiraţie a jucat un rol recunoscut în Revoluţia Franceză. A fost izvorul fiecărei mişcări subversive în secolul 19. Şi acum, în sfârşit, această bandă de personalităţi extraordinare din lumea interlopă a marilor oraşe din Europa şi America i-a tras de păr pe ruşi şi au devenit conducatorii acelui enorm imperiu“.

Albert Pike, adeptul lui Lucifer

Albert Pike ( 1809 – 1891 ), mason, gradul 33 ritul scoţian ( rit pe care de fapt el l-a transformat dintr-o societate minusculă, la influenţa enorma pe care o ştim astăzi ). Albert Pike susţinea în lucrarea sa ,,Dogmă şi ritual” că: „Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor…, iar cealaltă este publică… „. Şi tot el explica şi motivul: ,,Lucifer, Zeul Luminii, luptă împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu“. „ Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu şi misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineţii! Este cel care aduce lumina şi în toată splendoarea sa intolerabilă orbeşte pe cei slabi sau sufletele egoiste”. În 1869 a fost unul din liderii de seama ai Cavalerilor Ku Klux Klan (KKK). În octombrie 1901 a fost ridicat în Washington D.C. Dr. Nahum Goldman, (1894-1982) , preşedinte al World Zionist Organization, avertiza în 1958 la World Jewish Conference în Geneva: „ Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer, ar putea constiutui un nou pericol pentru supravieţuirea evreiască. Dispariţia anti-semitismului va avea efecte foarte negative asupra activităţii noastre”. S-a creat astfel un zid concentric protector în jurul elitelor: lupta împotriva antisemitismului. Aceste elite, cămătari şi industriaşi planetari, iluminaţi şi vîrfuri ale masoneriei, teoreticieni ai tuturor doctrinelor de stîngaşi ai ateismului, motorul revoluţiei franceze şi bolşevice, toţi practicanţi ai cultului paladin ( închinarea la lucifer ) au pregătit, finanţat şi au avut de cîştigat de pe urma tuturor mega conflictelor planetare ( războaie, crize sau revoluţii ) inclusiv de pe urma celor două cele mai mari plăgi din istoria umanităţii: nazismul şi bolşevismul. Marele teolog Dumitru Staniloaie spunea: ,,Ecumenismul este un produs al masoneriei”.

Apropiaţii lui Rockefeller

Pintre aproapiaţii lui David Rockefeller: Rothschild, generalul George C. Marshall, membrii Ford family, Bill Clinton, Henry Kissinger, Riley P. Bechtel ( Bechtel Group), Gianni Agnelli ( Fiat ), John Loudon ( Royal Dutch-Shell ), C. Douglas Dillon, David Packard (Hewlett-Packard ), familia Dulles, Katharine Graham ( Washington Post ), Brooke Astor ( Astor family – Waldorf-Astoria Hotel ), Peter G. Peterson ( preşedintele Blackstone Group, fost preşedinte Council on Foreign Relations ), Arthur Ochs Sulzberger, Jr. ( preşedintele New York Times ). Paul Volcker, un apropiat al familiei, a lucrat pentru banca sa, înainte de a deveni preşedinte Federal Reserve. Banca sa are strînse legături cu World Bank . Trei dintre preşedinţii acesteia, John J. McCloy, Eugene R. Black, Sr. şi George Woods au lucrat pentru el. James D. Wolfensohn este chiar asociat apropiat al familiei, fiind director al Rockefeller Foundation şi al altor organisme Rockefeller. De asemenea, familia a găzduit pe propietăţle sale numeroase întîlniri regulate cu guvernatori de bănci naţionale sau ale World Bank şi International Monetary Fund. Un alt apropiat al familiei, Joseph Verner Reed, Jr, a fost asistentul lui Eugene R. Black, Sr. ( al cărui tată a fost Chairman of the Federal Reserve ). A dezvoltat legături apropiate cu Central Intelligence Agency (CIA) încă din anii ‘50 . Apropiaţi ai familiei: Allen Dulles, directorul Richard Helms, Archibald Roosevelt, Jr., Kermit Roosevelt, Jr., William Bundy. În vara lui 1964 are o întîlnire de două ore şi jumătate cu Nikita Hrusciov, apoi şi cu succesorul său, Leonid Brejnev. În 1965, Rockefeller şi cîţiva oameni de afaceri au fondat Council of the Americas. Principalul lor proiect este North American Free Trade Agreement ( NAFTA ) despre care Henry Kissinger spunea: ,,NAFTA este o piatră de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale“. În 1973 a fost creată, la iniţiativa sa, Comisia Trilaterală . Alţi membri fondatori au fost Alan Greenspan şi Paul Volcker, ambii foşti capi ai Federal Reserve. De asemenea şi Zbigniew Brzezinski care a fost şi director. În mai 1973, Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou în piaţa Karl Marx . A fost Chairman Overseas Development Council of the US-USSR Trade and Economic Council, Inc. ce a fost fondat în 1973. L-a convins pe preşedintele Jimmy Carter să aprobe intrarea şahului Iranului Mohammad Reza Pahlavi în SUA pentru spitalizare, precipitînd astfel criza ostaticilor din Iran .

I-au atras şi pe ruşi prin Gorbaciov

În ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale, formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-au întîlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondială. La acea dată tratatul de la Mastricht din 1992 nici măcar nu fusese schiţat. În 1992, a fost desemnat să conducă Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfătuit Rusia în privinţa modernizării băncilor. În 2006 a format o echipă cu şefii Goldman Sachs pentru crearea Republicans Who Care. JPMorgan l-a numit în board-ul său de consilieri internaţionali pe Anatoli Ciubais, fost vicepremier cunoscut drept unul dintre principalii artizani ai reformelor economice din Rusia. Ciubais este primul rus care se alătură consultanţilor JPMorgan. Este acţionar majoritar la Atlantic Richfield Petroleum and International Petroleum Corporation ce produce şi napalm.

Corporaţii finanţatoare ale Clubului Bilderberg

Activitatea grupului mondial a fost finanţată de o serie de corporaţii internaţionale. American International Group, Citigroup, Coca-Cola, Merrill Lynch, Morgan Stanley, Pfizer, Sony, American Express, Boeing, Exxon Mobil, IBM, JP Morgan Chase, Merck, Time Warner, Jay Rockefeller împreună cu fiul său sînt greii actuali ai Asia Society, Chevron, Ford, GE, General Motors, Johnson & Johnson , Kissinger McLarty Associates, McDonalds, Microsoft, Phillip Morris, Shell International, Toyota, Wal-Mart, Group of Thirty – Rockefeller Foundation, World Economic Forum – David Rockefeller, Brookings Institution – John D. Rockefeller, Jr, Rockefeller şi Ford Foundations, Saban Center for Middle East Policy, John L. Thornton China Center (fondată în 2006), John L. Thornton, Brookings-Tsinghua Center la Tsinghua University in Beijing si Brookings Doha Center in Qatar, Peterson Institute ( Institute for International Economics ) – David Rockefeller, International Executive Service Corps – David Rockefeller, Institute for Pacific Relations – John D. Rockefeller, Jr. si Rockefeller Foundation, League of Nations – John D. Rockefeller, Jr., United Nations – Nelson A. Rockefeller , Peggy Dulany Rockefeller , John D. Rockefeller, Jr. , John D. Rockefeller 3rd , David Rockefeller , Rockefeller Brothers Fund, United Nations Association – David, Royal Institute of International Affairs (RIIA) din Londra, Carnegie Endowment for International Peace, Brookings Institution, World Bank , Harvard University, Center for International Affairs, Yale University , Institute of International Studies, Princeton University , Office of Population Research, Columbia University , Russia Institute, University of the Philippines, Los Banos, College of Agriculture, Library of Congress, Bodleian Library , Oxford University.

Bill şi Hillary Clinton

William Jefferson Blythe III ( 1946 – ), participant Bilderberg Group, fost US President, 1993 – 2001, membru Council on Foreign Relations, membru Trilateral Commission, membru Bohemian Grove, a autorizat bombardamentele asupra Serbiei. În colegiu a intrat în frăţia Alpha Phi Omega şi mai apoi în Phi Beta Kappa. De asemenea, a devenit membru al Ordinului DeMolay şi al Kappa Kappa Psi. Bill Clinton este prieten cu familia Rockefeller.
Hillary Diane Rodham Clinton ( 1947 – ), participantă Bilderberg Group, US Senator, candidată prezidenţiale 2008, viitoare Secretary of State în administraţia Obama, participantă World Economic Forum, Salzburg Global Seminar şi Renaissance Weekend. Membră Democratic Leadership Council, membră Trilateral Commission, membră Council on Foreign Relations. A intrat de mică în CASTA politicienilor, ajutîndu-l pe guvernatorul Nelson Aldrich Rockefeller în campania republicană.

Henry Kissinger

Henry Kissinger, evreu, participant Bilderberg Group, Secretary of State, 1973 – 1977. Director Nuclear Weapons and Foreign Policy la Council on Foreign Relations. A lucrat pentru Rockefeller Brothers Fund ca director al Special Studies Project ( unde l-a racolat Nelson A. Rockefeller ) . Participant activ Trilateral Commission. In 2002 preşedintele George W. Bush l-a numit preşedintele unui comitet de investigaţie al atacurilor de la 11.09. 2001, fost preşedinte al International Advisory Committee of JP Morgan Chase ( banca Rockefeller ) . Membru Bohemian Grove. În seara de 13 iulie 2007, preşedintele rus Vladimir Putin a primit la reşedinţa sa de vacanţă de la Novo-Ogariovo, o delegaţie americană, condusa de Henry Kissinger. Din delegaţie mai făceau parte: George Schultz, Robert Rubin, Thomas Graham, fostul senator Sam Nunn, preşedintele “Chevron Oil Company”, David O’Reilly, precum şi Martin Feldstein, care a condus “Council of Economic Advisers” sub Administraţia Reagan. Delegaţia americană face parte din grupul de dialog „Russia-USA: Looking at the Future” (Rusia-SUA: privind spre viitor), care s-a constituit la 26 aprilie. Delegaţia rusă din grupul de dialog a fost condusă de Evgheni Primakov.

Stephen Bechtel, Jr

Numele Bechtel este cunoscut românilor prin autostrada ce vrea să se construiască de la Oradea la Braşov. După cinci ani în care s-au plătit miliarde de euro firmei americane Bechtel, aceasta a fost dat în folosinţă doar un km de autostradă. Deşi lucrăriele stagnează, fondurile pleacă în continuare din bugetul statului român în conturile acestui constructor. Stephen D. Bechtel, Jr. ( 1925 – ) , tatăl lui Riley P. Bechtel. Membru Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove. Stephen Davison Bechtel ( 1900 – 1989), membru Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove. În 1954 devenea partener la J.P. Morgan Co. Riley P. Bechtel, printre apropiaţii David Rockefeller. Este şeful actual al Bechtel Corporation. De asemenea, director al The International Council al J.P. Morgan Chase & Co. din 1995. Membru Trilateral Commission şi Bohemian Grove. A condus Export Council în timpul lui George W. Bush’s. Bechtel Group, după invazia Irakului, cum era normal, au năvalit la exploatarea petrolului companiile marca Rockefeller, dar au primit masive contracte pentru reconstrucţia ,,Irakului şi prietenii“, cum ar fi Bechtel sau Halliburton ( Dick Cheney ). Compania a mai avut relaţii financiare şi cu bin Laden family. De asemenea, relaţii strînse cu administraţia George W. Bush, la limita corupţiei. De-a lungul timpului a avut mereu relaţii apropiate cu guvernul american. În 1955, C. Douglas Dillon le aranjează importante contracte cu guvernul Arabiei Saudite. Între 1974 – 1982, George Schultz, fost United States Secretary of Treasury si viitor Secretary of State, membru Council on Foreign Relations, a fost director la Bechtel. Fostul U.S. Secretary of Defense, Caspar Weinberger a fost şi el unul din greii Bechtel în anii ’70. Fostul Secretary of Energy, W. Kenneth Davis a fost vice-preşedinte Bechtel. Donald Rumsfeld a avut şi el interese de afaceri cu Bechtel Group. Tot ei au fondat Heritage Foundation, cu contribuţii majore pentru Neocon. Tot ei sunt printre jucătorii principali în sistemul de privatizare a apei.

Gianni Agnelli a are relaţii cu mafia

Giovanni Agnelli ( 1921 – 2003 ), industriaş italian, conducatorul Fiat. Bunicul său, Giovanni Agnelli, a produs autovehicule pentru puterile Axei. În anii 1970 vinde o parte din companie către Lafico, companie libiană a colonelului Gaddafi.

Conducator al clubului Juventus. Prieten apropiat cu Henry Kissinger si David Rockefeller. Ultimul l-a numit International Advisory Committee (IAC) al Chase Manhattan Bank, condusă de Rockefeller. A fost deasemenea membru al Rockefeller Center. Relaţii cu mafia. Participant Bilderberg Group.

Katharine Graham

Katharine Meyer Graham ( 1917 – 2001 ), stăpîna Washington Post, a fost o apropiată a familiei Rockefeller şi a lui Warren Buffet. Membră CFR, participantă Bilderberg Group, membră în Comisia Trilaterală. Philip Leslie Graham ( 1915 – 1963 ), evreu, copropietar The Washington Post. Căsătorit cu Katharine Graham. Membru societatea secretă Sigma Alpha Epsilon, membru CFR.

Băncile româneşti falimentate de evreii bancheri occidentali

“În secolul 19, capitalismul financiar era concentrat pe scară naţională în constelaţii din diverse ţări… Dar la începutul secolului 20, dinastiile de bancheri Rothschild, Baring, Erlanger, Schroder, Seligman, Speyers, Mirabaud, Mallet, Warburg, Oppenheimer, Schiff etc., care preluaseră puterea financiară în constelaţiile bancare naţionale s-au unit peste graniţele naţionale şi au produs o schimbare radicală, creând un sistem financiar internaţional unitar, pe care intenţionează să-l ţină sub călcâiul lor” (Ivor BENSON, FACTORUL SIONIST, INFLUENŢA IUDAICĂ ASUPRA ISTORIEI SECOLULUI XX)

Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au ca acţionari majoritari cele şapte state cele mai industrializate. “Niciodată aceştia nu vor vrea ca noi să avem piaţă de desfacere.” (NICOLAE VĂCĂROIU, FOST PRIM-MINISTRU AL ROMÂNIEI)

Faptul că băncile româneşti au fost în ultimii ani ţinta unor atacuri din partea finanţelor evreieşti este dovedit cu prisosinţă de falimentul BANCOREX (desăvârşit de un agent al familiei bancherilor evrei Rothschild) şi al BĂNCII INTERNAŢIONALE A RELIGIILOR.

Israeliţii însă, încă de la întemeierea României ca stat modern, fapt istoric la care au încercat a se opune, au fost permanent preocupaţi de dominarea activităţii financiar-bancare a ţării, în acest sens fiind finanţaţi de banca ROTSCHILD din Frankfurt, unde se afla şi sediul european al organizaţiei sioniste B’nai B’rith.

Banca evreiască cunoscută mult timp ca cea mai puternică bancă comercială românească este Banca Marmorosch, Blank & Co. Această bancă şi-a început activitatea la 1848 în Bucureşti, într-o casă dintr-un şir de mici prăvălii din străzile Băcani şi Blănari, în care Iacob Marmorosch activa şi ca negustor şi ca “împrumutător de bani”. La 1874 a pus bazele efective ale băncii împreună cu alt evreu, Mauriciu Blank, banca fiind comanditată de marea bancă evreiască LOBEL din Viena. În timp, sediul central al băncii s-a mutat pe rând, din zona Lipscani, pe strada Doamnei, într-un imobil construit de celebrul Anghel Saligny. După 1905, mai multe bănci străine s-au asociat celor două familii evreieşti Marmorosch şi Blank, deţinând împreună banca, care şi-a păstrat totuşi numele deoarece a continuat să fie administrată de către familiile evreieşti din România, îndeosebi de Aristide Blank, autorul principal al jafului ce avea să urmeze. Astfel, cu spijin financiar extern, Marmorosch, Blank & Co. Bank a ajuns să înfiinţeze în România mai multe bănci, îndeosebi Banca Industrială, bănci pe care practic le controla, deţinând curând părţi importante în capitalul mai tuturor întreprinderilor mari din industria românească.

Dar aşa cum ar trebui să fie de aşteptat, şi această mare bancă evreiască se pregătise să tragă o mare păcăleală românilor, şi acest lucru s-a întâmplat în anul 1930. Vom cita din lucrarea de referinţă a lui Radu Negrea, Puterea şi Banii, care ne este o bună călăuză:

“Observatorii avizaţi ştiau că imobilizările şi împrumuturile făcute în goana după acaparări, profit şi influenţă împinseseră de mult această bancă într-o stare de faliment, ascunsă sub cifre de bilanţ ce nu reflectau realitatea.

Dacă cineva are curiozitatea şi deschide după atâta timp darea de seamă pe 1930, prezentată acţionarilor tocmai când la ghişee se formaseră cozi lungi pentru restituirea depunerilor, se poate afla (observăm în rândurile ce urmează că încă de atunci se practica în sistemul bancar din România, bilanţul “dublu” sau fals, aşa cum evreii au mai procedat recent şi la Fondul Naţional de Investiţii, la Bancorex şi la Banca Internaţională a Religiilor – n.a.) că Banca Marmorosch, Blank & Co. a procedat, în exerciţiul analizat, la evaluarea activului cu cea mai mare severitate şi a făcut noi amortizări însemnate, că participa la 12 bănci, 57 de întreprinderi şi o societate de asigurări şi realizase un beneficiu net de 90 milioane lei. Nici o menţiune despre imobilizări, portofoliu “putred”, pierderi, insuficienţă de lichiditate, pericol de încetare a plăţilor. Totul era în regulă.”

Partenerii favorizaţi informaţional de către administraţia evreiască a băncii au început în 1930 retragerile masive de la Banca Marmorosch, Blank & Co., fiind astfel scoase din România sume fabuloase, iar abia când situaţia băncii a devenit definitiv dramatică, micii depunători români au trecut literalmente la asaltul ghişeelor. Pentru prima oară România a cunoscut manifestările de stradă ale depunătorilor ruinaţi, cu care ne-am obişnuit aşa de bine în ultimii ani, dar şi corupţia deşănţată a oficialităţilor, care au băgat mâna în buzunarul contribuabilului de rând în folosul unor bancheri veroşi, care aşa cum se va vedea, nu diferă deloc de a celor de azi.

Deşi termenul nu era încă consacrat, ceea ce a urmat a fost o “inginerie financiară”, numită în epocă “combinaţie”. Banca devenise un colos cu ramificaţii în toată economia românească, motiv pentru care deja supravieţuia prin subvenţiile statului.

Banca avea mai multe sucursale, precum cele de la New York şi Paris, în ţară mai avea alte peste 20 şi înfiinţase alte 10 bănci. Ca o adevărată caracatiţă economică, Marmorosch, Blank & Co. înghiţea aproape total industria românească. În extracţia petrolieră: întreprinderile Steaua Română, Creditul Petrolier, Petrolul, Cometa, Petrol Block, Petrolul Românesc, România Petroliferă ş.a.m.d. În extracţia minieră: întreprinderile Aluminia, Minieră, Mircea Vodă etc. În metalurgie: Astra (actuala întreprindere de vagoane Arad, recent “privatizată” tot în favoarea unor evrei americani), Vulcan, Metalica, Fabrica de Armături, Industria Motoarelor, Transilvania, Şantierele Române de la Dunăre etc. În chimie: Prima Societate Româna de Explosibile (Făgăraş), Fleming, Amylon. În energie: Omnium Electric Roman. Fabricile de zahăr Chitila, Danubiana şi Jujica, fabrici de zaharoase precum Kandia etc. În curele balneare: Societatea Govora-Călimăneşti, Tekirghiol ş.a., Olăneşti ş.a., Institutul Balnear Sinaia etc. De asemenea nu au scăpat controlului Băncii Marmorosch, Blank & Co. ramurile economice româneşti precum industria textilă, construcţiile, transporturile, pielăria, sticlăria, exploatările forestiere, agricultura, comerţul etc.

Calculul patronilor băncii nu putea decât să funcţioneze. Statului român i se înfăţişa spectrul unui posibil colaps al economiei româneşti, chiar falimentul celor mai mari întreprinderi, dacă banca ar intra în încetare de plăţi. Această finanţare de către statul român, prin Banca Naţională, a marii bănci private a evreilor Marmorosch şi Blank a durat iniţial 10 luni, până în octombrie 1931, prin creşterea rescontului (preluarea de către banca centrală a unei părţi din obligaţiile de finanţare a unei bănci comerciale, care obţine astfel mijloace înainte de scadenţa titlurilor) de la 274 milioane lei la 1,85 miliarde lei (precizăm că era vorba de leul “tare” din perioada interbelică). Avem deci un prim cadou făcut băncii falimentare.

Vom cita iarăşi pe Radu Negrea, asupra acestui moment:

“Urmare dispoziţiei ministrului de finanţe, s-a preluat un portofoliu putred al băncii în dificultate, de peste un miliard lei, alcătuit în bună parte din cambii ale societăţii afiliate, Banca Industrială. Manevra nu putea nici măcar salva aparenţele, fondurile primindu-se practic pentru un fel de poliţe fără valoare reală, date chiar de datornic.”

Cum “gaura” de la Marmorosch, Blank & Co. era mult mai mare, ingineria trebuia săvârşită astfel încât tot statul român (în fapt, populaţia românească) să plătească toate oalele sparte. În acest scop a intrat în combinaţie o a treia entitate, Sindicatul Bancar din România. Ni se pare greu de crezut că guvernanţii vremii, struniţi şi manipulaţi de regele Carol al II-lea, chiar credeau că vor mai salva cea mai mare bancă (evreiască) din ţară, că nu aveau cunoştinţă de reala dimensiune a jafului. Totuşi, ei au perseverat! Sindicatul Bancar (compus prin asocierea mai multor bănci) a pus la dispoziţia Băncii Marmorosch, Blank & Co. un pachet de titluri de credit considerate sigure. Pe această bază, Banca Naţională i-a mai acordat Băncii Marmorosch, Blank & Co. un credit de 750 milioane de lei, iar apoi a restituit grupării de la Sindicatul Bancar, ce venise în ajutorul băncii, întregul pachet de cambii.

“Banca falită a rămas cu milioanele – relatează Radu Negrea -, banca de emisiune (Banca Naţională) cu nimic şi, ca un fel de garanţie pentru restituirea sumei, s-a înfiinţat societatea DISCOM. Fondată ad-hoc de Banca Marmorosch, Blank & Co., societatea Discom a preluat obligaţia de rambursare a creditului de 750 milioane lei, plus dobânzile, primit de la Banca Naţională. Dar de ce? Ministerul Finanţelor i-a concesionat societăţii Discom, cu mare bunăvoinţă, monopolul de stat al tutunului, în condiţii incomparabil mai avantajoase faţă de Poştă, concesionara precedentă. Aşadar, substanţiala asistenţă financiară primită de banca comercială în dificultate se recupera printr-o societate paravan, graţie generozităţii statului şi cu concursul… fumătorilor. S-au aflat şi alte aranjamente, precum legarea plăţii unei părţi din angajamentele băncii a câtorva lucrări publice cu preţuri umflate, iarăşi fiind puşi contribuabilii să suporte pierderile falitei.”

Cu alte cuvinte, ca răsplată pentru dezastrul provocat, patronii evrei ai Băncii Marmorosch s-au ales cu exclusivitatea comerţului cu tutun pe România, în cele mai avantajoase condiţii imaginabile, cu comenzi de lucrări publice din partea statului român, plătite de stat la dublu sau triplu decât în condiţiile licitării lucrărilor. Scandalul provocat de această lovitură dată banului public a făcut ca, totuşi, în cele din urmă să se pună sechestru pe averea principalului acţionar şi conducător al băncii, evreul Aristide Blank, fără însă ca aceasta să fie scoasă la vânzare. S-a aşteptat până în anii ’40, când Blank şi-a răscumpărat bunurile în condiţii de puternică devalorizare a leului, dar plătind la valoarea acestora din 1931, adică nici 5% din valoare reală a acesteia.

Trebuie spus aici că preţul plătit de români în această afacere a fost cu atât mai mare cu cât în aceeaşi perioadă România s-a văzut nevoită să se îndatoreze cu sute de milioane de dolari de la bănci evreieşti străine precum Chase National Bank (grupul Rockefelier) şi National City Bank (grupul Morgan).

Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii, se poate regăsi în ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor în parte, a fiecărei naţiuni sau a fiecărui stat, astfel încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului, sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, ce are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris. Respectiva bancă, numită Federal Reserve System din S.U.A. (banca centrală privată a S.U.A.) este legată la apariţia ei de omnipotentul bancher evreu J.P.Morgan, care şi-a pus la dispoziţie în acest scop, în 1913, proprietatea particulară din Georgia. Clanul bancherilor Morgan, (evrei nepracticanţi, trecuţi formal la creştinism) este implicat în tutelarea organismelor mondialiste precum Comisia Trilaterală şi Council of Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table. El completează sau suplineşte, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller.

În cazul ţărilor româneşti, crearea unei bănci centrale sub controlul “fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti, prima dintre aceste bănci, aşa cum am văzut în cazul Băncii Naţionale a Moldovei, soldându-se cu un faliment rapid.

Câţiva ani mai târziu, în anul 1866, la Bucureşti, în urma actului de concesiune semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi, Banca României. Concesiunea era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de stat, după obţinerea independenţei de la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin crearea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării.

Nu întâmplător am amintit mai devreme cazul implicării clanului bancherilor Morgan în crearea băncii de emisie a S.U.A., deoarece urmează surpriza. Banca României creată la 1866 conform concesiunii acordata de Cuza, avea în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv din care Banca României apărea ca afiliată (sau “filială”) a băncii de la Istanbul.

Obţinerea independenţei României la 1877 şi emanciparea de sub tutela Imperiului Otoman, crearea sa ca stat modern, s-a lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israeliţilor, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa. Alianţa Israeliţilor invoca la toate marile puteri, abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, bancă ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de moneda românească, ceea ce s-a şi întâmplat, până la urmă, românii văzând cât de puţin le-au vrut binele evreii.

Chiar după obţinerea prin arme a independenţei de către români, evreii şi-au folosit toată influenţa pentru a impune politicienilor români ideea că banca naţională, având prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână preponderent sau total străin.

După 1989, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost aproape fără întrerupere Mugur Isărescu. Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu, ar fi fost recrutat de către Council of Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se afla la post.

Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) au recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene.

Controlul din start al pieţelor est-europene era un scop bine determinat, în funcţie de indicaţiile “specialiştilor” C.F.R. Totodată, Mugur Isărescu ar fi fost pregătit în vederea accederii la fotoliul de premier, deoarece evreul Petre Roman juca la două capete. De aceea, “soluţia Mugur Isărescu” a fost înaintată ori de câte ori a fost situaţia unei crize majore.

“Datorită evoluţiei evenimentelor post-decembrişte – scria un săptămânal românesc în 1999 –, s-a recurs la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a României, poziţie cheie de altfel pentru finanţele României şi de pe care nu i-a nemulţumit pe stăpânii săi. C.F.R. acţionează pe baza pârghiilor financiare de care dispune organizaţia, controlând inclusiv Federal Reserve Bank, banca investită cu coordonarea rezervei federale a S.U.A. şi emiterea dolarului ca monedă, precum şi principalele organisme financiare mondiale, F.M.I. şi Banca Mondială. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un imens război mediatic de dezinformare în toate emisiunile economice, subliniindu-se greşeala făcută de România prin plata datoriei externe şi exemplificând prin ţări care au mari împrumuturi, dar nivel de trai mai crescut, sugerându-se că o ţară se poate dezvolta prin împrumuturi înrobitoare. De altfel, principala formă de control al unei ţări este cea financiara – specialitatea C.F.R.”.

Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale, politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul impus de media, de fapt de oculta financiară, Theodor Stolojan, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori, necontrolaţi de C.F.R., în 1991 Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine, scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare “permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, INC Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România.

Sub conducerea lui Mugur Isărescu, Banca Naţională a României s-a făcut vinovată de faptul că nu a luat nici un fel de măsuri, impuse de altfel prin legislaţie (care-i conferea obligaţia de control şi intervenţie) în cazul marilor fraude bancare, de genul Columna Bank, Credit Bank, Banca Dacia Felix, Banca Internaţională a Religiilor. Conducerea Băncii Naţionale a României a cunoscut exact marile fraude de la Bancorex, pe care le-a acoperit. În afara celor două miliarde de dolari ce au dispărut din România, B.N.R., care poseda toate pârghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din România, le-a acoperit prin cererile de trecerea la datorie publică a creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor grupări mafiote.

Deşi B.N.R. are o Direcţie de Supraveghere şi Control Valutar nu a luat măsuri pentru repatrierea valutei, care, obţinută în urma tranzacţiilor externe, nu a mai intrat în ţară (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac şi industrie uşoară). “Faptul că Isărescu ar fi fost recrutat de C.F.R. poate fi susţinut de motivul că niciodată, indiferent de interesele politice, Mugur Isărescu nu a putut fi schimbat, cu toate incidentele penale ale afacerilor familiei [sale] cu cetăţeanul Heinrich Schorsch, bănuit a fi agent dublu, inclusiv F.M.I. şi Banca Mondială jucând cu asul Isărescu în mânecă, ameninţând cu sistarea oricărei creditări în cazul schimbării acestuia.”

România a intrat în atenţia Grupului Bilderberg, scopurile acestei societăţi secrete mondialiste fiind, în ceea ce ne priveşte, monitorizarea şi dirijarea strategică a procesului de privatizare, pentru a se asigura trecerea proprietăţii de stat în mâinile cercurilor fidele grupului în vederea integrării României în procesul globalizării.

Două dintre cele mai importante persoane care au fondat Grupul Bilderberg sunt magnaţii bancheri evrei, reprezentanţi ai celor două clanuri financiare mondiale, David Rockeffeller şi Edmund Rothschild, cu precizarea ca Rockeffeller nu este evreu practicant şi familia este convertită formal la baptism.

Pentru a înţelege sensul faptelor ce vor fi evocate în continuare, reproducem unul dintre cele mai celebre citate din David Rockeffeller: “Suntem în pragul unei transformări globale. Trebuie să declanşăm o criză majoră (economică, militară, politică, socială, educativă, religioasă) şi toate naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”.

CONSTITUIREA GRUPULUI. În anul 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeek Olanda, prinţul Bernhard al Olandei a reunit în cadrul unei prime “conferinţe” circa 120 de personalităţi din înaltele finanţe ale Europei, Statelor Unite ale Americii şi Canadei, punând bazele unei noi organizaţii “neoficiale” ce avea să fie cunoscută de acum ca fiind Grupul Bilderberg, cea mai puternică societate secretă din lume.

Prinţul Bernhard de Olanda, recunoscut mason, prin apartenenţa sa la familia regală de Habsburg ar avea o ascendenţă în împăraţii romani, dar pretindea totodată a fi descendent din Casa lui David, deci din familia aristocrată evreiască. Organizarea de către prinţ a Grupului Bilderberg, a fost direct sprijinită de către societăţile secrete sioniste şi mondialiste, de către C.I.A., dar în primul rând de către Consiliul Afacerilor Externe (C.F.R.), cea mai puternică organizaţie secretă oligarhică din S.U.A. ce activa deja pentru mondializare (susţinută totodată de aceiaşi doi bancheri evrei: Rockeffeller şi Rothschild).

Organizaţia este condusă de un comitet de conducere, compus din 39 de membri (24 europeni şi 15 americani) împărţiţi în trei comisii de specialitate a câte 13 membri fiecare. Toţi cei 39 de membri ai comitetului aparţin şi altor organizaţii secrete mondialiste sau sioniste (Illuminati, marile loji masonice, Vaticanul etc.). Acest comitet îşi are sediile în Elveţia şi stabileşte persoanele ce vor participa la întrunirile anuale în plen (“consfătuiri”).

Datorită ţelurilor principale ale organizaţiei, formulate încă din 1954 de către prinţul Bernhard al Olandei – un guvern mondial pentru începutul mileniului trei, globalizarea economică mondială (o lume unică) şi o armată globală prin ONU -, precum şi datorită faptului că membrii grupului sunt cei mai puternici industriaşi, oameni de stat, bancheri şi intelectuali, Grupul Bilderberg este numit şi “guvernul mondial nevăzut”.

Tot comitetul, compus din de trei ori treisprezece membri, este acela ce stabileşte ce fel de politici şi planuri vor fi discutate în cadrul întrunirilor. Nu vor participa totuşi la aceste “consfătuiri” secrete decât acele persoane ce au dovedit loialitate nestrămutată intereselor Rockeffeller-Rothschild. Orice plan adoptat în cadrul întrunirilor anuale ale Grupului a fost pus în practică într-o perioadă de maximum doi ani. Cu toate acestea nu toţi participanţii sunt neapărat iniţiaţi în scopurile secrete finale ale conspiraţiei mondiale a liderilor, ci pot fi doar reprezentanţi ai unor comunităţi şi grupuri de interese.

Milton William Cooper, fost ofiţer al serviciului secret al Marinei Militare a S.U.A., a afirmat textual, în urmă cu mai mulţi ani: “Când eram la Secret Service, am citit că cel puţin o dată pe an, poate chiar de mai multe ori, două submarine nucleare se întâlnesc pe o bază construită sub calota polară, de gheaţă. Reprezentanţii Uniunii Sovietice se întâlnesc cu comitetul politic al Grupului Bildeberg.

Cel mai puternic braţ al grupului este însă ceea ce se cheamă Comisia Trilaterală (Europa occidentală, America de Nord şi Japonia). Comisia se vrea o “agenţie particulară” cu scopul declarat la înfiinţare, în 1973, de a realiza o cooperare între cele trei regiuni “în cadrul unei Noi Ordini Mondiale”. Înfiinţarea Comisiei Trilaterale, numită mai rar şi G3 (a se vedea capitolul: “De la G7, la G3″, din Instituţiile Financiare Internaţionale de A.F.P. Bakker, lucrare ce stă la baza cursurilor economice ale mai multor universităţi occidentale), a fost stabilită în cadrul întâlnirii Grupului Bilderberg din 1972, la propunerea bancherului Rockeffeller.

Informaţiei cuprinsă în următoarele zece rânduri nu îi putem nici dezvălui sursa, nici nu putem preciza întocmai identitatea protagoniştilor, din motive de siguranţă. Este cazul a doi ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, serviciul de spionaj al României, tată şi fiu. Tatăl, un cunoscut general al acestui serviciu secret, a dispus analiza informativ-operativă a ceea ce părea să fie la început tentativa penetrării economiei româneşti de către grupuri financiare apropiate unor servicii secrete străine. Surpriza a apărut atunci când agenţii români au reuşit, mergând pe acest fir, să intre chiar în posesia unui material programatic al Grupului Bilderberg privind România, în care se vorbea chiar de necesitatea desfiinţării Bancorex, foarte puternica bancă românească până în 1989. Din nefericire, respectivul general S.I.E. a decedat în urma unui atac de cord, înainte ca să apuce să finalizeze cercetarea informativă şi raportul special către C.S.A.T. Fiul generalului, la rândul său ofiţer S.I.E., s-a adresat ulterior unui săptămânal român, arătând dosarul privind Grupul Bilderberg unor ziarişti de investigaţii speciale, dar şi fiul a dispărut la rândul său în condiţii misterioase, înainte de a apuca să predea materialele redacţiei respectivului săptămânal. Tot ce mai putem spune este că pagina 3 a acestui săptămânal a speriat serviciile secrete româneşti prin dezvăluirile “de la sursă”.

Banca Română de Dezvoltare (B.R.D.). În ghearele evreilor prin Société Generale
Banca Română de Dezvoltare (B.R.D.) este altă bancă de stat românească acaparată de un consorţiu evreiesc. Evreul francez Isaac Pereire este creatorul cartelului bancar francez Société Generale, care a preluat de la statul român Banca Română de Dezvoltare.

De la crearea sa, banca Société Generale a trecut prin numeroase prefaceri, fiind necesară la un moment dat salvarea sa de către statul francez, care a preluat-o în proprietatea sa înainte de a falimenta. Adusă la un apogeu al activităţii sale, în anul 1987 guvernarea franceză “de dreapta” procedează la privatizarea băncii, a treia bancă ca mărime a Franţei, ceea ce face ca, în scurt timp, acţiunile băncii să facă obiectul unor speculaţii bursiere în spatele cărora s-a aflat magnatul evreu George Soros. Acesta, “beneficiind de informaţii privilegiate”, reuşeşte în 1988 ca, împreună cu împuternicitul său, să plaseze acţiunile băncii în mâinile uneia dintre firmele apropiate intereselor sale (Marceau Investissement) şi să obţină un profit personal de 5,7 milioane de dolari. Dezvăluirea acestei afaceri a declanşat o adevărată furtună politică, conducând la anchetarea câtorva funcţionari de stat, în timp ce ministrul de finanţe francez, Pierre Beregovoy, s-a sinucis. Magnatul evreu George Soros a compărut ca inculpat abia în anul 2002 în faţa Tribunalului Corecţional din Paris, datorită faptului că, iniţial, comisiile rogatorii internaţionale au fost orientate în direcţia Elveţiei, Marii Britanii, Luxemburgului şi Olandei, ceea ce a întârziat finalizarea anchetei.

Société Generale a fost implicată în anul 2002 într-un puternic scandal de spălare de bani, în tandem cu banca Leumi Le din Tel Aviv-Israel, cu un grup de bănci israeliene. Afacerea reprezintă dovada că Société Generale serveşte interesele evreimii cosmopolite şi israeliene.

În fapt, ancheta în legătură cu spălarea de bani de la sediul central din Paris al Société Generale a fost demarată în 1988, ca urmare a unui denunţ făcut de Credit Lyonnais. Acesta observase comportamentul suspect al unuia dintre clienţii săi, patronul unei firme de textile cu sediul la Sentier, un mic cartier comercial din centrul Parisului. Aici se găsesc numeroase firme cu acelaşi profil, deţinute de patroni evrei. Justiţia franceză a descoperit că Sentier este centrul unui sistem de spălare a unor mari sume de bani, de provenienţă incertă. Astfel, a fost descoperită o reţea de persoane care primeau cecurile acestor firme evreieşti pariziene şi, în schimbul unor mici comisioane, le depozitau şi le încasau în băncile la care lucrau.

Derularea anchetei a condus la doi experţi contabili ai băncii (actualmente dispăruţi şi daţi în urmărire internaţională) care au construit sistemul de spălare de bani cu ajotorul câtorva bănci israeliene, precum Israeli Discount Bank şi Leumi Le – Tel Aviv.

“Cecurile, furate sau înregistrate pe numele unor companii fictive, porneau din băncile franceze către Israel. Această ţară are particularitatea de a permite modificarea destinatarului unui cec printr-o simplă menţiune scrisă de mână şi însoţită de o ştampilă, în cazul concret pe care îl avem în discuţie, ştampila era furnizată fie de Israeli Discount Bank, fie de First International Bank of Israel.”

În acest fel, cecurile se reîntorceau în Franţa, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şi erau încasate chiar de la băncile de la care chipurile porniseră. Având în vedere potenţialul infracţional al practicii, cele mai multe state ale lumii, spre deosebire de Israel, au interzis acest tip de operaţiune, prin care se modifică destinatarului unui cec. Israelul însă nu pierde nimic, deoarece nu-1 deranjează să spijine infractorii evrei din alte părţi ale lumii, în dauna staelor care îi găzduiesc.

Este, însă, cel puţin suspect modul cum Société Generale a acceptat să deblocheze, în profitul unei terţe persoane, un cec cu marca Trezoreriei Naţionale franceze – comenta presa fanceză la sfârşitul anului 2001 -, sau, mai mult, să crediteze un cont al unui obscur cetăţean din cine ştie ce parte a lumii.

Rezultatul acestor dezvăluiri a fost acela că la începutul anului 2002 conducerea băncii Société Generale de la Paris a fost arestată şi anchetată, în frunte cu preşedintele băncii, Daniel Bouton, care înainte de a conduce banca a activat în plan politic. Astfel, el a fost director al bugetului Franţei în cadrul Ministerului Finanţelor, sub ministeriatul lui Pierre Beregovoy, cel care s-a sinucis când a izbucnit scandalul legat de preluarea şi manipularea bursieră a acţiunilor băncii Société Generale, post privatizare, de către magnatul evreu Soros. Conducerea băncii a fost pusă sub acuzare. Judecătoarea de instrucţie, Isabelle Prevost-Desprez, cea care instrumentează cazul, a declarat: “Société Generale a fost corespondentul, în Franţa, al băncilor israeliene care au procedat la modificarea destinatarilor unor cecuri. Responsabilii săi în chestiuni legate de spălări de bani nu au dat nici un semnal de alarmă. Cel care nu suflă un cuvânt, îşi dă consimţământul, chiar dacă indirect, la tranzacţii dubioase”.

Descoperirea marii fraude a aparţinut poliţiei pariziene. La Bucureşti, preşedintele băncii, Bogdan Baltazar, s-a grăbit să dea un comunicat presei în care să arate că sub conducerea sa nu s-a întâmplat nimic, dar în numărul viitor vom prezenta în premieră absolută documente care îl contrazic (este vorba de credite acordate fără acoperire, nerecuperabile, ce pot falimenta B.R.D.). Oricum, Bogdan Baltazar a fost instalat strategic la conducerea băncii chiar înainte de privatizarea acesteia. O altă bancă evreiască preocupată de preluarea B.R.D. era Chase Manhattan Bank – S.U.A. ale cărei interese în România le promova evreul Phillip Bloom, cu care Bogdan Baltazar avea o colaborare vecină cu complicitatea în privatizarea economiei româneşti, cât timp a funcţionat ca vicepreşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat, funcţie special creată la acea dată, chiar… pentru el.

Banca de Credit Industrial si Comercial, Finansbank, Euro Bank, Leumi Bank

Banca de Credit Industrial si Comercial l-a avut ca actionar majoritar pe Iona, cetatean american de nationalitate evreiasca. Un cuantum de 16% din actiuni a apartinut familiei Grupper din Israel. Precizam ca actiunile Finansbank au fost preluate de Euro Bank, fiind apoi, au fost vîndute la Leumi Bank. Astfel, 6% din actiunile Bancii de Credit Industrial si Comercial detinute de Dan Ioan Popescu valorau, la acea vreme, peste 800.000 de dolari.

bisericasecreta.wordpress.com

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s