Marea Britanie: INDOCTRINARE HOMOSEXUALA LA SCOLILE PRIMARE si GIMNAZIALE. Cotidianul Adevarul promoveaza REEDUCAREA LGBT si pentru Romania

gay-europe-lgbt-300x202

Marea Britanie: INDOCTRINARE HOMOSEXUALA LA SCOLILE PRIMARE si GIMNAZIALE. Cotidianul Adevarul promoveaza REEDUCAREA LGBT si pentru Romania/ DELIBERARILE CURTII SUPREME DE JUSTITIE a SUA pe tema CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Spre “INCHIDEREA MINTILOR” si persecutia religioasa?/ DE CE VOR SA IMPUNA EDUCATIA SEXUALA? O analiza de Virgiliu Gheorghe (I)

  • Cultura Vietii: Marea Britanie: Comunitatea homosexualilor vrea poveşti pentru copii cu prinţi homosexuali şi uniforme unisex în şcoli. Copiii trebuie să înveţe despre familiile „normale” cu două mame sau doi taţi
  • Cadrele didactice din Marea Britanie sunt sfătuite să-i înveţe pe copii că nu este nimic anormal la familiile cu două mame sau doi taţi.

    Comunitatea homosexualilor mai doreşte uniforme unisex în şcoli şi introducerea în programa şcolară a poveştilor în care se îndrăgostesc doi regi sau două prinţese.

    Profesorii ar trebui să introducă noţiunea de relaţii între persoane de acelaşi sex în educaţia copiilor, de la afişarea în şcoli a unor postere cu familii care au fie două mame, fie doi taţi, la purtarea hainelor unisex şi la poveştile cu personaje gay, potrivit The Telegraph, citat de adevarul.ro.

    Elly Barnes, consultant şcolar din comunitatea LGBT, i-a sfătuit pe şefii cadrelor didactice din şcolile britanice să se obişnuiască să folosească termenii de gay şi lesbiene în prezenţa copiilor.

    „Dorim să creăm în şcoli o atmosferă în care fiecare să se simtă liber să fie cine doreşte să fie. Profesorii nu sunt obişnuiţi să folosească termenii de gay, lesbiene sau transexuali în şcoală”, a explicat consultantul în cadrul unei conferinţe a Asociaţiei consiliilor şcolare.

    Potrivit consultantului, profesorii pot include în lecturile şcolare poveşti care să asigure vizibilitatea eforturilor LGBT pentru eliminarea homofobiei, deoarece există pe piaţă cărţi dedicate atât pentru ciclul primar de învăţământ, cât şi pentru gimnaziu. Câteva titluri sugestive sunt „Mami, mama şi eu”, o carte care ilustrează copilăria unui băieţel cu două mame. Alte cărţi, precum „Rege şi rege”, ilustrează poveşti cu prinţese care se îndrăgostesc una de cealaltă. „Şi din tango devin trei” este povestea a doi pinguini gay.

    De asemenea, comunitatea LGBT consideră că elevii n-ar trebui să poarte uniforme şcolare diferite pentru băieţi şi fete.

    „Nu ar trebui să le impunem fetelor şi băieţilor ce haine să poarte. Dacă nu pare nimic în neregulă ca fetele să poarte haine băieţeşti, când băieţii poartă haine de fete sunt batjocoriţi şi nu este corect”, a mai spus Elly Barnes.

    Nota noastra:

    Sursa stirii este adevarul.ro, insa nu e vorba doar de o redare seaca a unei informatii, ci de o promovare a ideii de propaganda LGBT in scolile primare si gimnaziale din partea ziarului anti-romanesc. Tonul articolului este tendentios si comparatia este defavorabila Romaniei, pe baza ideii ca, pe cand BOR si organizatiile religioase tin tara in intuneric si inapoiere, iata ce lucruri pozitive se intampla in Marea Britanie:

    În vremuri în care România încă dezbate aprig în privinţa adoptării parteneriatului civil dintre două persoane, indiferent de sex, în vestul Europei reprezentanţii minorităţilor sexuale au trecut la pasul următor: educaţia în şcoală. Cadrele didactice din Marea Britanie sunt sfătuite să-i înveţe pe copii că nu este nimic anormal la familiile cu două mame sau doi taţi.

    Ca sa fie mai convingator, adevarul.ro arata ca “si profesorii vor” o astfel de educatie:

    Profesorii, de partea minorităţilor sexuale

    Şi profesorii britanici susţin demersurile comunităţii LGBT. Christine Blower, secretar general al Uniunii naţionale a profesorilor din regat a făcut un apel la clasa politică să îşi demonstreze suportul pentru eforturile împotriva discriminării elevilor şi studenţilor gay. Reprezentantul profesorilor doreşte prezentarea într-o lumină pozitivă a relaţiilor de acelaşi sex, în cadrul cursurilor de educaţie sexuală.

    Oare chiar toti profesorii or sustine aceste idei? Ne indoim, insa cei care sunt sceptici sau se opun nu sunt citati.

    Mai departe, concluzia articolului din adevarul.ro:

    Reacţii vehemente în România la adresa comunităţii gay

    Pe de altă parte, România încă dezbate recunoaşterea în lege a cuplurilor de acelaşi sex. Parlamentul României este aproape de adoptarea parteneriatului civil între două persoane, indiferent de sex, după ce în aprilie, Comisia deputaţilor pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil acest proiect de lege. La ultimele recensăminte, aproape un milion de români au declarat că trăiesc în concubinaj. Decizia Comisiei parlamentare a scandalizat, însă, deja o parte a societăţii civile, dar şi reprezentanţi ai Bisericii. Ideea a fost lansată în aprilie 2013 la Constanţa, stârnind controverse aprige. Parteneriatul civil este un contract încheiat în faţa unui notar public între două persoane adulte de sex diferit ori de acelaşi sex, care consimt să convieţuiască„ în baza afecţiunii, respectului şi sprijinului reciproc şi a egalităţii în drepturi“.

    Practic, el ar legaliza „uniunea consensuală“, popularul concubinaj în care trăiesc aproape 1 milion de români. Aici ar interveni marea schimbare: de acelaşi drept ar beneficia şi cuplurile de acelaşi sex.

    BOR nu vrea cupluri gay

    Totuşi, Biserica Ortodoxă Română a cerut Parlamentului să nu pună în pericol ideea de familie, prin accpetarea căsătoriilor gay. La prima şedinţă a Sinodului de pe acest an, la 13 februarie 2015, BOR a decis: „În perspectiva dezbaterilor parlamentare referitoare la proiectul de modificare a Constituţiei României, Sfântul Sinod reiterează poziţia privind definirea în legea fundamentală a familiei întemeiate pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe drepturile şi îndatoririle părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“.

    La ora actuală, 19 state dintre cele 28 membre ale Uniunii Europene au adoptat astfel de legislaţii, inclusiv foste ţări comuniste precum Cehia, Slovenia, Ungaria, Croaţia ori Estonia. În afara bătrânului continent, legislaţia este şi mai permisivă.  

    In articol se insista pe minciuna ca Parlamentul e cat pe ce sa adopte parteneriatele civile, insa “cineva” se opune. Respectiv, organizatiile religioase si BOR. Oare de ce este in mod deliberat folosit un astfel de ton, cand jurnalistii de la adevarul.ro ar trebui sa stie foarte clar ca proiectul legislativ nu are nicio sansa sa fie adoptat in plen, fiind respins, printre altele, de alte comisii? Acelasi truc a fost folosit si pentru proiectul “educatiei sexuale, a carui aprobare era data ca iminenta de acelasi cotidian online. 

    Explicatia acestui ton tendentios este simpla. Adevarul.ro ne spune ca suntem la un pas de adoptarea unor masuri progresive, care ne-ar pune in acord cu lumea buna, civilizata, insa mereu un personaj negativ intervine si ne ia prajitura de sub nas. Personajul negativ sunt crestinii si ceva politicieni carora, chipurile, le-ar fi frica de Patriarhie. Daca ar fi sa redam pe scurt ideea principala a articolului discutat aici, aceasta ar suna astfel:

    In timp ce in Marea Britanie lucrurile sunt intr-atat de avansate incat profesorii abia asteapta sa-i educe pe micuti in privinta familiilor homosexuale, in Romania fortele retrograde crestine se opun pana si unei masuri atat de necesare ca adoptarea parteneriatului civil. Acest lucru ne pune in contratimp cu evolutiile europene si cele mondiale, caci pe plan mondial permisivitatea e si mai mare (lucru total fals, de altfel).

    Asadar, Pravda romaneasca sta, in continuare, de straja progresului social si da de pamant cu reactionarii.

    • Cultura Vietii: 

    Marea Britanie: „Verzii” vor legalizarea poligamiei

    Molima imoralității se extinde în „civilizația occidentală” ca un foc într-o câmpie uscată. După ce unul din principalele partide din Suedia a început să cocheteze cu ideea legalizării poligamiei, acum și Partidul Verzilor din Marea Britanie se anunță „deschis” la astfel de „adaptare” a legislației familiei.

    Șefa UK Green Party, Natalie Bennett, a declarat că este „deschisă” la discuții despre legalizarea „căsătoriei” între 3 sau mai multe persoane.

    Ea a făcut aceste comentarii ca răspuns la o întrebare adresată prin intermediul website-ului homosexualist Pink News, care suna astfel:

    „Ca persoană care trăiește cu doi iubiți (boyfriends, în original) într-o relație stabiă pe termen lung, aș dori să știu care este opinia dvs. asupra drepturilor la poliamorie. Este posibil sprijinul Verzilor pentru parteneriatele civile sau căsătoriile de grup?”

    Natalie Bennett, care este o susținătoare radicală a homosexualității, a replicat că, deși deocamdată partidul să nu are o politică specifică pe aceeastă temă, ea este „deschisă dialogului și consultărilor” în legătură cu poligamia.

    Celor care sunt sincer șocați de panta tot mai abruptă pe care alunecă „civilizația occidentală” le spunem că asistăm la împlinirea previziunilor (ca să nu zicem profețiilor) făcute de mișcarea pro-familie în urmă cu puțini ani, atunci când a fost introdusă, prin înșelătorie și minciună, o instituție desemnată a parazita familia: parteneriatul civil. De la legalizarea primului astfel de „parteneriat” în lume, mai exact în Danemarca, în 1989, un val de revendicări din ce în ce mai agresive și mai aberante s-a abătut asupra legislativelor și instanțelor europene și americane.

    Michael Cook, editor al popularei publicații conservatoare MercatorNet, nota că deși activiștii pro-căsătorie unisex au insistat mereu că legifgerarea acesteia nu va duce la legiferarea poligamiei, de fapt negările sunt un aspect crucial al agendei homosexuale pentru că dacă ar fi recunoscut consecințele mariajului între persoane de același sex, societatea nu l-ar fi acceptat niciodată.

    De fapt este cât se poate de logic – o logică diabolică, evident: calea către desființarea căsătoriei (ținta supremă a revoluției sexuale, care vede în familie principalul obstacol în calea împlinirii scopurilor sale) trece prin redefinirea ei. Atunci când orice va însemna căsătorie, căsătoria nu va mai însemna, de fapt, nimic. Prin legalizarea „parteneriatului”, apoi a căsătoriei unisex, apoi a poligamiei, instituția căsătoriei este dislocată din centrul societății și devine ridicolă, vetustă, moartă.

    Vă reamintim, nu noi o spunem, ci chiar agenții diabolicei transmutații, precum Masha Gessen, mai nou lăudată de intelectualul „conservator” Tismăneanu drept activistă pro-democrație:

    „Legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex este doar o diversiune. Noi vrem ca familia să nu mai existe”

    Pericolele legilor „egalității”

    Organizația austriacă Observatorul Intoleranței și Discriminării contra Creștinilor a publicat recent o nouă broșură asupra efectelor nefaste ale așa-numitelor „legi ale egalității”, care, mai degrabă decât să promoveze co-existența pașnică a cetățenilor, creează un nou sistem de privilegii în favoarea unor ideologii dubioase.

    Publicația vine la momentul când Comisia Europeană, îmboldită de grupuri radicale, face eforturi pentru a resuscita directiva anti-discriminare.

    Broșura poate fi descărcată gratuit de aici.

    Căsătoria și judecătorii drepți și nedrepți. Ultimele audieri la Curtea Supremă a SUA, înainte de verdict

    O scurtă perspectivă istorică

    Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii (denumită în continuare Curtea sau, după acronimul său american, SCOTUS, n. red.) este poate cea mai prestigioasă instanță din lume. Ea funcționează continuu de mai bine de 200 de ani și a interpretat același document legal, Constituția SUA, de la sfârșitul anilor 1700 încoace (joacă și rol de Curte Constituțională, n. red.) Multe din deciziile sale sunt solide, dar cu anumite ocazii, Curtea ia decizii greșite. În secolul XIX, de exemplu, a declarat sclavia constituțională. Decizia a dus la izbucnirea Războiului Civil (sau Războiul de secesiune, 1861-1865, n. red.) În anii 1960 a ridicat un zid aproape impenetrabil de separație între Biserică și Stat, determinând creștinii să se implice în politică pentru a-și proteja drepturile. Și, în 1973, a declarat constituțional dreptul la avort care, la rândul său, a născut mișcarea pro-viață (pro-life).

    Statistici ale Curții Supreme

    SCOTUS are 9 judecători, numiți „justices” în sistemul juridic american. Aceștia sunt numiți de Președintele Statelor Unite și confirmați de Senat. Dacă Senatul nu confirmă o numire, Președintele trebuie să nominalizeze pe altcineva. În ultimele decenii, numirile judecătorilor Curții au devenit o chestiune politică, fiecare președinte căutând să numească acei judecători care să împărtășească vederile sale filosofice și ideologice. Din judecătorii aflați în funcție acum, 5 sunt considerați conservatori iar 4, liberali (în SUA termenul „liberal” desemnează un om cu vederi de Stânga, oarecum similar cu social-democrația europeană; aceștia sunt în general „progresiști” în ce privește relațiile sociale și favorabili avortului sau homosexualității, n. red.). Președintele Obama a numit două femei ca judecătoare; amândouă sunt extrem de liberale. Cinci dintre judecători sunt catolici, unul metodist, trei sunt evrei. Este o opinie larg răspândită că una dintre femeile judecătoare, Kagan, este lesbiană.

    Curtea Supremă a SUA și revoluția sexuală

    SCOTUS nu a fost indiferentă la revoluția sexuală și agenda acesteia. Din păcate, cele mai multe din cele câteva decizii pe care le-a luat pe teme precum homosexualitatea au favorizat mișcarea homosexuală și au cauzat serioase tensiuni între aderenții revoluției sexuale și majoritatea poporului american, care rămâne traditionalist, profund religios și creștin.

    În acest an, Curtea a acceptat să revizuiască poate cel mai important caz al acestei epoci, pentru a stabili dacă Constituția SUA recunoaște un drept la „căsătoria” între persoane de același sex. Curtea a atins superficial acest punct în 2013 dar nu a răspuns întrebării principale. Ea a decis atunci că statele care formează SUA au jurisdicție exclusivă în ce privește legislația în materie de familie și căsătorie. A amânat să se pronunțe în ce măsură Constituția implică un drept la „căsătorie” între persoane de același sex; totuși, la această întrebare va trebui să răspundă la finalul lunii iunie a anului curent.

    În acest moment, doar 13 state mai interzic „căsătoria” unisex. Alte 11 au legiferat-o, iar, în ultimii 5 ani, 26 de amendamente constituționale (e vorba despre amendamente la constituțiile statelor, n. red.) adoptate de state prin care această pretinsă „căsătorie” a fost interzisă au fost declarate neconstituționale de curți federale de nivel inferior. Ca rezultat, homosexualii se pot „căsători” în 37 de state și în Districtul Columbia (capitala Washington, n. red.).

    Cazul de pe rolul Curții Supreme

    Vreme de 3 ore, pe 28 aprilie, SCOTUS a ascultat pledoariile părților care s-au exprimat dacă există un drept constituțional la „căsătoria” între homosexuali sau dacă, dimpotrivă, statele, prin legislaturile lor, sunt forumurile unde trebuie decis dacă un astfel de drept există. Cauza pe care Curtea a audiat-o provine din Michigan, unde un cuplu de homosexuali a convins un judecător federal că ei au dreptul de a se căsători, conform cu Constituția SUA. Însă Curtea de Apel care are jurisdicție asupra statului Michigan s-a pronunțat contrar, stabilind că Michigan are libertatea de a le refuza celor doi licența de căsătorie. Reclamanții au făcut apel la ultima instanță posibilă, Curtea Supremă.

    Un număr neobișnuit de mare de intervenții terță parte (amicus curiae) au fost înregistrate la SCOTUS, de ambele părți. De partea homosexualilor s-au plasat numeroși profesori de drept, organizații civice, juriști, oameni politici și sute de corporații globale. De partea căsătoriei naturale s-au arătat guvernatorii a 22 de state, numeroase organizații creștine și diferite grupuri de intelectuali și avocați creștini.Un grup international de juriști din Europa și American Latină de asemenea a înregistrat o intervenție argumentând că nu există un drept la „căsătoria” unisex sub Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau în general sub dreptul internațional.

    Ce au spus judecătorii

    Schimburile de opinii și argumente între avocații părților și judecătorii SCOTUS ne permit să întrevedem decizia pe care judecătorii probabil o vor lua. Interpretarea mea asupra stenogramelor și a argumentelor, și în special a întrebărilor puse de judecători, mă face un optimist prudent că instanța supremă a SUA nu va recunoaște, cel puțin pentru moment, un drept la „căsătoria” între persoane de același sex și că va deferi statelor puterea de a decide singure asupra sorții și viitorului acestei „căsătorii”.

    Majoritatea judecătorilor au subliniat că aceasta este o problemă de politici și mai puțin una de legalitate și că legislaturile statelor sunt într-o poziție mai bună de a determina viabilitatea „căsătoriei” unisex.

    Iată câteva dintre cele mai interesante subiecte și întrebări pe care judecătorii le-au acoperit.

    O nouă instituție?

    Judecătorul Roberts, conservator, a subliniat că homosexualii nu caută, în fapt, să „se alăture instituției căsătoriei” așa cum în mod inteligent pretind, ci caută să o schimbe. Și, a adăugat el, aceasta este o problemă serioasă, considerând că mariajul natural al bărbatului cu femeia a fost temelia civilizației și a istoriei de mii de ani. A o schimba nu reprezintă o problemă juridică ci una de politică, și deci este de competența statelor și nu a instanțelor.

    Vederile sale au fost reluate în comentariile judecătorului Kennedy, un conservator numit de președintele Reagan, care a exprimat aceeași preocupare. Zece ani, a adăugat el, nu sunt de ajuns pentru a determina cât de folositoare sau dezirabilă social este „căsătoria” unisex (primul stat care a legalizat-o a fost Massachusetts în 2004, n. red.). Este un interval infinitezimal în comparație cu mileniile în care căsătoria natural a funcționat perfect.

    Judecătorul Scalia s-a alăturat opiniei, sublinind că înainte de Olanda anului 2001, nicio societate nu experimentase vreodată „căsătoria” unisex.

    Judecătorul Alito, conservator și el, a comentat că noțiunea „căsătorie între persoane de același sex” este mai recentă chiar decât apariția telefoniei mobile.

    Judecătorul Kennedy a făcut și aluzie la faptul că argumentele în favoarea „căsătoriei” unisex sunt de tip intelectual și academic mai mult decât de ordin juridic. Experții academici și cercetătorii ar trebui să-și rezerve timp pentru a dezbate utilitatea (sau dimpotrivă) a „căsătoriei” între persoane de același sex înainte de a forța acceptarea ei de către societate, a sugerat el. Instanțele nu sunt mai bine dotate pentru a răspunde la această întrebare decât oamenii care au votat asupra „căsătoriei” gay (în amendamentele constituționale, n. red.), a adăugat el.

    Chiar și judecătorul Bryer, un liberal declarat, s-a arătat sceptic în a permite judecătorilor să decidă soarta „căsătoriei” între persoane de același sex.

    Discriminare contra homosexualilor?

    Un alt subiect care a apărut a fost dacă excluderea homosexualilor de la instituția căsătoriei ar însemna inferiorizarea acestora. Majoritatea judecătorilor pare să fie de acord că NU. Judecătorul Alito a subliniat că în Grecia antică homosexualii nu erau persecutați sau discriminați, dar nu li se permitea să se căsătorească. Rațiunea pentru aceasta, a adăugat el, a fost că societățile din întreaga lume, pentru mii de ani, au avut o bază foarte rațională și practică pentru limitarea mariajului la adulții heterosexuali: procreația responsabilă și creșterea copiilor.

    Judecătorul Kennedy a subliniat că în unele societăți, încă înainte de apariția autorităților politice și a guvernelor, căsătoria se făcea între un bărbat și o femeie, chiar dacă în acele societăți existau homosexuali.

    Judecătorul Roberts a adăugat că societățiile primitive nu și-au pus problema excluderii homosexualilor ci că, pur și simplu, au văzut o necesitate practică în instituirea mariajului pentru protecția soților contra intruziunilor externe și pentru protejarea bunăstării copiilor rezultați din legătura lor.

    O pantă periculoasă: căsătoria în grup, copiii și libertatea religioasă

    Ce ne puteți spune despre polgamie și poliamorie, și despre căsătoria în grup? l-a întrebat judecătorul Alito pe avocatul homosexualilor. Acesta a răspuns că recunoașterea „căsătoriei” între persoane de același sex nu va duce la legalizarea poligamiei, dar a recunoscut, la întrebarea suplimentară a judecătorului, că nu știe de ce acestora nu li s-ar recunoaște același drept la căsătorie.

    Ce ne puteți spune despre copiii crescuți de cuplurile de homosexuali? a dorit să știe judecătorul Scalia. Nu ar avea ei de suferit? Nu au și ei dreptul de a fi crescuți de ambii părinți biologici? Avocatul care reprezintă cuplul de homosexuali a subliniat repede că există un „consens” în sociologie asupra faptului că „mariajul” unisex nu este dăunător copiilor. Scalia a replicat că nu există un astfel de consens și că acest argument nu poate fi o bază rațională pentru legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex.

    Scalia a mai întrebat despre impactul recunoașterii dreptului la „căsătoria” între persoane de același sex asupra libertății religioase, a teologiei și a credincioșilor care au vederi opuse. El a adăugat că, dacă Curtea va decreta un drept la „căsătoria” gay, atunci libertatea religioasă a bisericilor care îl dezaprobă va fi anihilată. Avocatul administrației Obama, care susține în fața Curții legalizarea „căsătoriei” unisex, a admis că aceasta, odată recunoscută ca drept, va dăuna libertății de credință și chiar va permite guvernului federal să anuleze statutul non-profit și scutit de taxe al diferitelor culte.

    Roberts a continuat cu un argument foarte bun, anume că odată ce „căsătoria” între homosexuali ar fi recunoscută, dezbaterea din societate se va fi încheiat pentru toți cei care până acum s-au opus redefinirii căsătoriei. Aceasta, a opinat el adresându-se avocatului homosexualilor, ar fi inacceptabil: „dacă aveți câștig de cauză aici, nu va mai exista dezbatere… închiderea dezbaterii poate duce la închiderea minților și va avea consecințe asupra modului în care noua instituție este acceptată. Oamenii simt foarte diferit asupra unui subiect dacă au șansa să voteze, să se exprime liber, decât dacă acesta le este impus de către instanțele de judecată.”

    Concluzii

    Creștinii de pretutindeni trebuie să aducă această cauză în centrul intențiilor de rugăciune până la sfârșitul lui iunie. Ei trebuie să se roage specific pentru ca SCOTUS să nu recunoască așa-zisa „căsătorie” între persoane de același sex ca pe un drept. Consecințele unei astfel de decizii ar fi profunde și vaste. Nu doar în SUA, ci și în restul lumii. Pentru administrația Obama și UE, exportul de „drepturi ale homosexualilor” a devenit un obiectiv fundamental de politică externă. O decizie favorabilă „căsătoriei” între homosexuali va aduce legitimitate în plus acestor politici și va face și mai dificil pentru țările tradiționaliste, inclusiv România, să spună NU redefinirii căsătoriei. În multe aspecte, soarta viitorului civilizației atârnă de decizia pe care SCOTUS o va lua.

    Cum se poziționează creștinii americani față de „căsătoria” gay?

    Cauza „căsătoriei” gay aflată acum în fața celor 9 judecători supremi a născut multe sondaje de opinie în America. O ușoară majoritate se pronunță în favoarea „căsătoriei”. Un sondaj foarte interesant, publicat luna trecută, ia pulsul grupurilor religioase majore. Cei mai favorabili „căsătoriei” gay sunt budiștii și evreii. Cei mai vehemenți contra (72%) sunt baptiștii. Circa 42% dintre musulmani sunt de acord cu „căsătoria” între persoane de același sex, la fel ca și 56% dintre creștinii ortodocși.

    Rezultatele sondajului sunt îngrijorătoare. Ele reflectă impactul pe care propaganda homosexuală îl are asupra noastră și ar trebui să trezească la realitate liderii religioși de pretutindeni. Noi, cei care apărăm valorile creștine în societate, avem nevoie imediată de ajutorul vostru generos. Nu putem izbândi fără acest ajutor. Mințile și inimile creștinilor trebuie să nu se îndepărteze de adevărul fundamental al căsătoriei, în înțelesul ei biblic. În această dezbatere voi aveți un rol important: să susțineți învățăturile biblice.

    Dă-ni-l pe Baraba!

    Jason Scott Jones este producător de film, scriitor, activist și lucrător în domeniul drepturilor omului din SUA. Fost infanterist marin. În original laStream.org

    De ce atât de mulți liberali (termen care în SUA are o semnificație diferită de cea europeană și înseamnă persoanele cu vederi de stânga, seculare, n. trad.) care se opun pedepsei capitale sunt de acord cu avortul?

    La vârsta de 17 ani, mi-am pierdut fiica nenăscută printr-un avort forțat, iar acea experiență a înflăcărat în mine o pasiune la fel de profundă ca un foc într-o mină de cărbune: să apăr persoana umană în fața actelor de violență. Așa că m-am implicat în activismul pentru viață, mergând din ușă în ușă pentru a convinge străinii, apoi alăturându-mă mai multor grupuri organizate, inclusiv până la candidaturi prezidențiale.

    De-a lungul anilor, logica convingerilor mele mi-a extins îngrijorarea către alte persoane amenințate. Am mărșăluit, am scris, am făcut lobby, am lucrat la filme pentru apărarea civililor din Serbia, a femeilor din Iran, a oamenilor din triburile din Nuban, a animiștilor din sudul Sudanului, a creștinilor asirieni. Munca din orașe m-a adus față în față cu americani fără adăpost, unii dintre ei veterani (fost militar pe unul din fronturile din Asia, n. red.), ca mine. Am început, așadar, o serie de misiuni cu intenția de a scoate în evidență demnitatea lor umană. Am ajutat la strângerea a milioane de dolari pentru femei aflate în criză. Am publicat o carte referitoare la rădăcinile genocidului secolului XX.

    Studiind acest subiect și aflând că, în ultimii 100 de ani, statul modern a ucis în jur de 170 de milioane de civili – fără a include victimele de război – mi-am dat seama că formele de guvernământ care sunt la putere nu au nici un interes să lupte contra morții. Astfel am ajuns să îmbrățișez ideea unui moratoriu al pedepsei cu moartea. Până când vom vedea o renaștere globală a respectului pentru viața nevinovată, consider că ar trebui să punem presiune asupra guvernelor noastre pentru a opri executarea chiar și a celor vinovați.

    Dar, în acest moment, aș vrea să inculp o parte semnificativă a acelora care sunt de acord cu mine în această problemă. Există un tip de persoane care privesc problema aceasta ca pe un accesoriu vestimentar. Știți despre cine vorbesc: liberalul urban la modă, pentru care pedeapsa cu moartea nu este o problemă morală profundă, strâns legată de disprețul modern pentru viață. Nu, e una dintre acele lucruri specifice „statelor roșii” (referitor la statele americane conservatoare care votează de obicei cu Republicanii, susținători ai pedepsei capitale, n. trad.) și „țăranilor” (în original „rednecks”, termen peiorativ pentru albii săraci din sudul SUA, n. trad.) la fel ca dreptul de a purta armă, camionetele, muzica country și mersul la biserică. E ceva ce respingi în mod ritualic, cu scopul de a-ți arăta statutul de progresist sofisticat. Ca organismele modificate genetic, NASCAR (curse populare de mașini, n. trad.) sau homofobia.

    Acești comsopoliți nu urmăresc niciodată problema îndeaproape. Nu-i vei găsi vizitând prizonieri condamnați la moarte sau scriindu-le scrisori. Nu sunt implicați în cruciade ca Proiectul inocenței (Innocence Project – proiect care propune expertizarea ADN a tuturor sentințelor de condamnare la moarte, n. trad.) sau în eforturi de a eradica epidemia națională de violuri în închisori. Nu ajută grupuri ca Frăția Închisorilor (Prison Fellowship), care încearcă să aducă ajutor și vindecare infractorilor condamnați. Nu; femeile și bărbații condamnați la moarte în America sunt doar abstacțiuni pentru ei, ca niște pioni din plastic pe care îi mută pe tabla de șah din mintea lor – la fel de nesemnificativi precum copii nenăscuți, fără nume. Oh, trebuia să îi menționez, pentru că oamenii pe care îi am în gând, care vorbesc înflăcărați la un pahar de băutură despre răul pedepsei capitale sunt întotdeauna pro-alegere, când vine vorba despre avort.

    Pentru o lungă perioadă de timp, nu am putut să înțeleg această poziție. Pot să înțeleg cum cineva care vede viața ca fiind ieftină ar putea favoriza atât avorturile, cât și execuțiile – și eutanasierea, și clonarea, chiar și folosirea armelor nucleare, atunci când acesta e lucrul utilitar de făcut. Pot să înțeleg cum persoane pro-life acceptă pedeapsa capitală, din moment ce a ucide ființa inocentă e, în mod clar, diferit de a ucide ființa vinovată.

    Ceea ce, de zeci de ani, nu am putut să înțeleg, este cum cineva poate să se revolte cu privire la execuția teroristului de la maratonul din Boston, dar să ridice din umeri la moartea unui milion de americani nenăscuți, nevinovați, în fiecare an. Poate creierul uman să funcționeze astfel?

    Dar acum înțeleg. S-a întâmplat nu mult timp după participarea la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor. În locul lecturii din Evaghelie, în acea zi, se recită Patima lui Cristos. Preotul recită replicile lui Isus, lectorul citește narațiunea, iar nouă, celor din congregație, ne revine rolul mulțimii din Ierusalim. Nu e chiar atât de distractiv precum sună, din moment ce, printre replicile noastre se află și „Răstignește-L!”, dar și, mai important, „Dă-ni-l pe Baraba!”

    Să fiu nevoit să spun aceste cuvinte, să mă pun în situația oamenilor care l-au întâmpinat pe Isus cu frunze de palmier și cu osanale, iar apoi, șapte zile mai târziu, i-au cerut lui Pilat să-l condamne la moarte… ei bine, mi-a dat de gândit. Nu era ca și cum Baraba a fost vreun lider iubit al rezistenței, așa cum ar fi în filmele hollywoodiene. Nu, era pur și simplu un hoț și un ucigaș. Cu cinci minute înainte ca Pilat să le ofere posibilitatea de a alege între el și Isus, acei oameni nu auziseră niciodată de numele lui. Știau atât de puține despre el cum știu și liberalii despre ucigașii condamnați la moarte. Știau un singur lucru: el era vinovat, în timp ce Isus era nevinovat. Și din acest motiv l-au preferat pe el. Și, la un anumit nivel, toți facem la fel.

    Pentru că noi nu suntem nevinovați. Toți avem ceva care ne apasă conștiința. Putem empatiza cu vinovatul; ne putem pune în locul lui. Ceea ce nu putem percepe, pentru că nu o putem suporta, este suferința celui nevinovat. Este, pur și simplu, prea îngrozitoare. Ne copleșește și ne zdrobește. Ne cere să luăm măsuri. Dacă chiar ar fi adevărat faptul că un milion de persoane nevinovate sunt ucise în fiecare an în țara noastră, ar trebuit să ne simțim foarte diferit cu privire la locul respectiv și la sistemul său de guvernare. Ar trebui să ne înfuriem și, dincolo de asta, ne-am simți profund murdăriți. Ne-am simți neajutorați, revoltați, triști.

    Și cine vrea să se simtă astfel? Nu liberalul care își spune sie însuși că e un umanist al marii tradiții renascentiste. Trimite cecuri adăposturilor pentru salvarea animalelor și cumpără alimente de la fermierii locali. Speră la conviețuirea pașnică între națiuni și disprețuiește toate formele de prejudecată. Dar, dincolo de toate acestea, crede, în secret, că omul nu e altceva decât o maimuță inteligentă și că viața e o comedie ușurică în care actorii mor la final. Din moment ce viața e scurtă și zadarnică, vrea ca a lui să fie veselă. Și cel cu adevărat nevinovat, cel vulnerabil sunt ca un fir de păr în mâncare. Nu vrea să se uite la ei. În schimb, își va bea ceaiul și va scrie pe rețelele sociale #Dă-ni-lPeBaraba.

    Cu numai două luni în urmă, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale anunţa într-o scrisoare de răspuns interpelărilor Asociaţiei „ProValori Media” că introducerea educaţiei sexuale în şcolile româneşti este cât se poate de oportună; și asta pentru motivul – susţine ministerul  – că există o creştere a ponderii fetelor care nasc copii până în vârsta de 18 ani şi a bolilor cu transmitere sexuală…

    Desigur, Doamna ministru Rovana Plumb susţine că această măsură va avea rezultate pozitive, după cum s-ar fi arătat în ţările occidentale. Ceea ce nu ştie doamna ministru – în modul cel mai probabil, fiind cât se poate de dezinformată – este faptul că nu există nici o dovadă până în prezent că introducerea materiei Educaţiei Sexuale ar fi contracarat efectele negative ale erotismului şi pornografiei de la televizor sau de pe Internet. Dimpotrivă, am putea spune în temeiul cercetărilor făcute până acum. Ceea ce mai uită să spună D-na Rovana Plumb este faptul că statul român, ca şi în alte cazuri, s-a angajat în faţa unor organisme europene să introducă educaţia sexuală în şcolile româneşti. Ba, mai mult, există un document al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care somează statele membre să introducă educaţia sexuală încă de la grădiniţă! Desigur, poporul român nu este poate pregătit pentru acest lucru, însă pornografia, ca şi persuasiunea mediatică, au grijă să-l pregătească.

    Cu ajutorul Domnului Virgiliu Gheorghe, vom încerca să arătăm în cele ce urmează care este cu adevărat efectul introducerii educaţiei sexuale în şcolile româneşti, prin prisma cercetărilor şi a experienţei ţărilor occidentale.(M.C.)

    Promisiuni

    Cel puţin din punctul de vedere al sănătăţii mentale şi al sexualităţii, secolul al XX-lea debutează printr-o mulţime de constatări revoluţionare, măsuri şi promisiuni. Una din cele mai importante a fost asocierea pe care o face Freud şi alţi „specialişti” în sănătate mentală ai timpului său între satisfacerea libidoului şi starea de sănătate mentală. Libertinajul sexual nu este un apanaj al modernităţii, însă aceste conexiuni şi această antropologie centrată pe satisfacerea sexuală sunt, cu siguranţă, o premieră la nivelul istoriei culturii şi civilizaţiei umane. Lui Freud i-au urmat Wilhelm Reich, Kinsey şi mulţi alţii, toţi validaţi şi trâmbiţaţi din răsputeri în presa vremii ca reprezentanţi ai unei ştiinţe care, iată, a găsit rezolvarea tuturor problemelor fiinţei umane în amplificarea şi satisfacerea la maximum a dorinţei sexuale. Atât problemele psihologice, nevrozele şi depresiile, cât şi problemele legate de fericirea personală şi binele social îşi vor găsi rezolvarea, în viziunea acestor așa-ziși cercetători, prin creşterea permisivităţii sexuale şi descătuşarea energiilor sexuale refulate în subconştient. Aceasta face ca, până astăzi, în ţările lumii dezvoltate, chiar şi în România, mulţi dintre doctorii psihiatri şi psihologi să încerce să rezolve problemele psihologice şi depresiile pacienţilor trimiţându-i la bărbaţi sau la femei, sau oferindu-se chiar ei să le rezolve această problemă pe care, de altfel, i-au ajutat să o descopere.

    Realitatea însă nu a ţinut cu toţi cei care au promovat actele sexuale pe post de medicamente psihotrope. Bolile psihice s-au răspândit aproape epidemic exact în ţările unde liberalizarea sexuală a fost mai mare. Depresia la femeii a ajuns până la 25%, iar nevrozele şi alte tipuri de tulburări de dispoziţie cunosc o răspândire fără precedent. Oamenii, în general, sunt cu mult mai nefericiţi decât înaintea revoluţiei sexuale, iar aceste lucruri sunt constatate în toate statisticile realizate în ultimele decenii. De ce nu mai are putere sexul să rezolve problemele psihologice şi mentale ale populaţiei lumii? Sau ce ne poate face să credem că a avut vreodată în istorie această capacitate?

    Oricum, studiile actuale demonstrează câteva fapte care ar trebui să-i pună pe gânduri  pe toţi „specialiştii” în educaţie şi sănătate mentală. Relaţiile sexuale în afara căsătoriei cresc de trei ori, adică cu 200%, rata depresiei; de cinci ori, adică cu 400%, rata sinuciderii la femei şi de şapte ori, adică cu 600%, rata sinuciderii la bărbaţi. Femeile cele mai satisfăcute sexual nu sunt cele care trăiesc în concubinaj şi care au o rată a relaţiilor sexuale extrem de ridicată (două-trei relaţii pe săptămână) sau care apelează la tot felul de mijloace de stimulare a libidoului şi satisfacere a lui, ci femeile căsătorite şi religioase, deci cele care au, potrivit statisticilor, cea mai mică frecvenţă a raporturilor sexuale.

    Aşadar, promisiunea „specialiştilor” în sănătate mentală şi sexuală, ca şi a tuturor celor care i-au mediatizat de-a lungul timpului, nu a fost ţinută. Dar cine mai găsește răgazul să analizeze aceste fapte şi să tragă concluziile?!… Cine ar putea să tragă la răspundere, şi pe cine, pentru cea mai importantă fraudă intelectuală a secolului al XX-lea, care a dus la îmbolnăvirea mentală a sute de milioane de oameni şi la distrugerea căsniciei şi a vieţii a tot atâtora dintre ei?! Dimpotrivă, se minte în continuare, fie pentru că din sex se scot cei mai mulţi bani, fie pentru că sexul constituie una dintre cele mai bune arme psihologice prin care poate fi controlată populaţia. Oricum, sub valul imens de erotism şi pornografie care, prin mass-media, a acoperit lumea, cine mai găseşte forţa să pună la îndoială imensele „beneficii” pe care stimularea sexuală şi satisfacerea fantasmelor cărora le-au dat viaţă le vor avea pentru existența fiecăruia dintre noi?…

    Contracepţia şi avortul nu şi-au ţinut promisiunea

    În mod evident, revoluţia sexuală pe care a indus-o ideologia dominanţei libidoului în viaţa omului nu a întârziat să-şi arate efectele încă din primele decenii ale apariţiei ei. Tot mai multe femei întreţineau relaţii sexuale înaintea căsătoriei, tot mai mulţi copii se năşteau în afara căsătoriei, iar bolile cu transmitere sexuală (BTS) se răspândeau epidemic, contribuind major la afecţiunile aparatului genital la femei şi bărbaţi, la sterilitate, cancer şi multe alte afecţiuni.

    Din nou, „specialiştii” în sănătate, susţinuţi de lobby-uri fantastice  a nenumărate organizaţii gen „Planned Parenthood” – care, de la controlul populaţiei, au devenit brusc foarte interesaţi de rezolvarea problemelor tinerilor noii generaţii – au venit cu soluţii şi promisiuni. Astfel că la începutul deceniului al 8-lea încep să se legalizeze în Statele Unite contracepţia şi avortul. Promisiunea era că avortul împreună cu sexul „protejat” vor oferi, în fine, pacea sexuală atât de căutată, asigurând o plăcere nelimitată de riscurile inerente actului sexual. Femeia şi bărbatul puteau să doarmă de-acum liniştiţi, protejaţi de riscul naşterii copilului nedorit, a contactării bolilor cu transmitere sexuală sau a altor „necazuri”.

    Entuziaştii promotori ai acestor mijloace au pătruns în şcoli şi licee, au inundat societatea cu mesaje de promovare a prezervativelor şi a contraceptivelor. Nu mai este farmacie în care să nu poată fi găsite, nu mai este supermarket în care să nu afli, chiar şi la casă, „baloanele” cu care tinerii sunt invitaţi să se predea fără frică în braţele desfătărilor afrodisiace. Lumea a muşcat cu lăcomie şi din această nadă, sperând că va obţine ieftin stropul de fericire promis mediatic. Copiii au plecat cu prezervative acasă, mai în glumă, mai în serios promiţându-şi unii altora să le probeze, iar fetele şi-au făcut un obicei ca, după o anumită vârstă, să ia zilnic „doza de siguranţă” necesară asigurării fără riscuri a interziselor plăceri.

    Rezultatele nu au întârziat să apară. Rata copiilor nedoriţi a început să crească brusc, ca şi cea a avorturilor. Astfel că, între 1969 şi 1984 – perioadă în care se răspândesc orele de educaţie sexuală şi se generalizează folosirea contraceptivelor şi a sexului protejat –, rata copiilor nedoriţi creşte în America cu 140%, iar rata copiilor avortaţi creşte cu 1529%. Scade, într-adevăr, numărul de naşteri la mia de locuitori. Însă consecinţa cea mai gravă a legalizării contraceptivelor şi a avortului, ca şi a promovării sexualităţii via educaţia sexuală în şcoală este scăderea vârstei primelor relaţii sexuale, crescând în acea perioadă cu 137% numărul fetelor care întreţin relaţii sexuale înainte de 16 ani.

    Bineînţeles, activiştii revoluţiei sexuale nu s-au împiedicat nici de această evidenţă în a-şi continua campania. Eludând factorul raţional (analiza ştiinţifică a  efectelor educaţiei sexuale şi a campaniei pro-permisivitate sexuală în general), aceştia au început să se folosească persuasiv de noile constatări pentru a-şi susţine şi mai mult campania. Nu contează adevărul, ci doar cine ţipă mai tare – sau, mai curând, cine este mai puternic mediatizat în societate. Ce spun însă oamenii de ştiinţă?

    Dreptul la propriul pântec condamnă femeia să-şi crească singură copilul

    Într-un număr al revistei „The Quarterly Journal of Economics”, George Akerlof, profesor la Universitatea Berkeley din California, şi Janet Yellen, membru în conducerea Federal Reserve System, analizează cauzele naşterii a tot mai multor copii (nedoriţi) de către femei necăsătorite după anul 1970, fenomen care a contribuit major la înmulţirea fără precedent în istorie a copiilor americani (o treime din numărul total!) crescuţi doar de către un părinte sau, pur şi simplu, fără să aibă nici un părinte – cel mai grav lucru care se poate petrece în viaţa unui om.

    Cei doi cercetători observă că atât contracepţia şi avortul, cât şi efectul mentalităţii feministe a egalităţii de gen au condus la acest efect complet contrar celui care era promovat. În esenţă, tehnologiile reproductive, ca şi egalitatea de gen nu au făcut decât să schimbe raporturile subînţelese dintre bărbat şi femeie şi ale amândurora faţă de copilul care putea fi conceput drept urmare a relaţiei lor. Înainte de apariţia contracepţiei şi a avortului, bărbatul se simţea cumva responsabil faţă de fata cu care avea o relație, astfel că, în cazul în care aceasta rămânea însărcinată, în mod foarte probabil o lua în căsătorie. Lucrul acesta era cumva de la sine înţeles, astfel că, şi dacă tânărul ar fi vrut să evite asumarea acestui fapt, morala socială şi părinţii fetei sau chiar ai lui l-ar fi constrâns cumva să o facă. De aceea, căsătoria care avea loc în aceste condiţii purta numele, anecdotic vorbind, de „nuntă cu puşca la tâmplă”(shotgun marriage).

    Aşadar,

    „până la începutul anilor ’70, shotgun marriage a fost norma în relaţiile sexuale premaritale. Obiceiul este succint prezentat de un rezident în San Francisco la sfârşitul anilor ’60: «Dacă o fată rămânea însărcinată, trebuia să o iei de soţie. Nu aveai altă alegere. Aşa că eu m-am căsătorit cu ea»”.

    „Ce îngrozitor!” – va putea spune cineva. Lucrurile nu stau deloc aşa. Cu totul altfel priveau tinerii relaţia sexuală înaintea apariţiei contracepţiei şi a legalizării avortului. Erau mult mai conştienţi şi mai responsabili, ştiind că, prin conceperea unui copil, relaţia lor va fi pecetluită. Astfel că şi femeia care accepta relaţia ştia că bărbatul respectiv, în mod foarte probabil, va fi bărbatul ei, deci era deja o alegere făcută sau subînţeleasă, în timp ce bărbatul nu numai că putea presupune acelaşi lucru, dar el se vedea într-o poziţie de putere şi responsabilitate, aceea de a-şi asuma protecţia femeii care-i purta pruncul în pântece, care altfel ar fi rămas lipsită de apărare şi vulnerabilă, în condiţiile în care el nu şi-ar fi asumat-o prin căsătorie. Deci obligativitatea avea şi un caracter moral, fiind în acelaşi timp o alegere responsabilă şi liberă, făcută cumva şi în faţa propriei conştiinţe.

    Posibilitatea care i-a fost oferită femeii de a apela la contracepţie şi avort a dărâmat complet edificiul pe care se întemeia responsabilitatea bărbatului în faţa vulnerabilităţii femeii pe care a lăsat-o însărcinată. Pentru el a apărut o nouă opţiune, sesizată foarte bine de cei doi autori americani:

    „«Dacă ea nu vrea să folosească contraceptive sau să apeleze la avort», se gândeşte bărbatul, «de ce m-aş sacrifica eu căsătorindu-mă cu ea?». Făcând din naşterea copilului o alegere din punct de vedere fizic a mamei, revoluţia sexuală a făcut căsătoria şi asumarea creşterii unui copil o alegere socială a tatălui”.

    Astfel că un nou drept primit de femeie, cel (așa-zis de activistele feministe) „la propriul pântec”, a însemnat de fapt condamnarea femeii la a-şi crește singură copilul, în cazul în care doreşte unul. Căci, după cum se observa pe un grup de susţinere a drepturilor taţilor pe Internet: „Din moment ce decizia de avea un copil este dreptul exclusiv al mamei, nu văd cum ambii părinţi trebuie să fie responsabili pentru copil”.

    Tehnologiile reproductive au lăsat sute de milioane de copii fără familie

    Din punct de vedere psihologic, legalizarea contracepţiei şi a avortului au produs o mutaţie profundă în mentalităţi, transformând aceste tehnologii anti-reproductive în mijloacele principale de şantaj, de constrângere şi, în final, de exploatare sexuală a femeii. Astfel, observă Akerlof şi Yellen, „femeile care doresc copii, care nu vor să facă avort din motive morale sau religioase sau care consideră nesigure contraceptivele se află în situaţia de a fi presate să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie, fără a avea o promisiune că, în cazul în care vor rămâne însărcinate, vor fi luate în căsătorie. Acestor femei le este frică, lucru de înţeles, să rişte să-şi piardă partenerul”. Desigur, acesta o va şantaja cu posibilitatea pe care o are de-a pleca după o altă femeie, care va accepta relaţiile sexuale premaritale, ca un fel de probă a unei posibile căsătorii.

    În acest context, sub presiunea unei astfel de ameninţări, desigur că numărul femeilor care acceptă relaţiile sexuale fără promisiunea unei căsătorii a crescut tot mai mult de-a lungul anilor, constituind, până la urmă, acea masă critică care a schimbat complet viziunea privind opţiunea sexului premarital, acceptat chiar şi cu riscul conceperii şi naşterii unui copil nedorit. Practic, tehnologiile anti-reproductive care promiteau că vor proteja populaţia în faţa pericolului naşterii unor copii nedoriţi au constituit principalul instrument prin care copiii nedoriţi au ajuns un fapt comun sau chiar o modă în America şi în restul ţărilor care, promovând contracepţia şi avortul, au operat o schimbare majoră în mentalităţi. În America, de pildă, peste 75% din copii nedoriţi se datorează fenomenului descris anterior. Oare cine va răspunde în faţa acestor sute de milioane de copii care, de-a lungul timpului, au fost lipsiţi de căldura unei familii, pentru că părinţii lor au fost înşelaţi sau constrânşi să facă nişte alegeri greşite de o cultură sau o educaţie făcută în numele „binelui comun”?…

    (va urma)

    Virgiliu Gheorghe

    Articol publicat în numărul 76 (Mai 2015) al revistei Familia Ortodoxă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s