MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI – FULMINANTĂ

index

Noii guvernanți ai lumii

Wall Street, unul dintre polii noii puteri mondiale?

Wall Street, unul dintre polii noii puteri mondiale?

Mai multe evenimente recente au relansat reflecția în jurul apariției unor noi sfere ale puterii, în paralel cu structurile tradiționale ale democrației. Globalizarea, fenomen mai vechi, influența crescândă a agențiilor de rating, apariția unei tehnocrații planetare, venirea la putere a islamiștilor prin metode “democratice” în unele țări arabe, toate acestea deci, dar și alte evenimente îi fac pe mulți jurnaliști, eseiști, filozofi și așa mai departe să-și pună multe întrebări.

Este cazul în Franța, cu doi ziariști, Christophe Deloire și Christophe Dubois, care publică o carte incitantă, cu titlul “Circus politicus”, expresie care vine din limba latină și de la vechii romani. O dovadă de fapt că această comparație, între circ și politică, nu este nouă… Cei doi ziariști francezi îndrăznesc să ancheteze însă în privința noilor “guvernanți” ai lumii, cei pe care nimeni nu-i alege și uneori nimeni nu-i cunoaște, cei care nu au nici un mandat electiv și nici obligația de a da socoteală maselor largi de cetățeni, dar care, prin influența lor, ne modifică viața. Că sunt bancheri sau funcționari internaționali, că sunt eminențe cenușii sau grupuri de influență, că sunt indivizi aflați în fruntea unor imperii mediatice sau a unor multinaționale, ei formează o “nouă putere planetară transversală și mai ales una care scapă oricărui control democratic”.

Sociologul francez Pierre Bourdieu a teoretizat în unele din scrierile sale conceptul de „guvern invizibil„. Sunt câțiva ani buni de atunci, pentru că Bourdieu a murit în 2002, dar formula lansată de el este confirmată de realitate. Într-un articol intitulat “Cultura este în pericol”, sociologul francez spunea următoarele: “Marile firme multinaționale și consiliile lor de administrație internaționale, marile organizații internaționale Organizația Mondială a Comerțului, FMI-ul sau Banca Mondială, cu multiple subdiviziuni, comisiile și comitetele de tehnocrați nealeși, puțin cunoscuți de marele public, pe scurt, tot acest guvern mondial care s-a constituit în ultimii ani și a cărui putere se exercită asupra guvernelor naționale reprezintă o instanță aproape invizibilă”.

Revista L’Express dedică în ultimul său număr un întreg dosar acestor “noi stăpâni ai lumii”, precum și cărții “Circus politicus” de care aminteam mai sus. Fără să cădem în teoria complotului, scrie L’Express, merită să ne întrebăm, cum o fac și cei doi ziariști, dacă nu cumva “cenaclurile internaționale, cercurile de influență, instituțiile financiare și alte asemenea instanțe nu formează acum o putere planetară opacă, chiar secretă”…

În cartea lor, Christope Dubois și Christophe Deloire îl citează pe președintele american, Dwight Eisenhower, care își exprima temerea, încă din 1961, că în America s-a format un anume “lobby militaro-industrial” de natură să amenințe într-o bună zi libertatea și democrația.

Cartea celor doi jurnaliști este o anchetă privind “distrugerea lentă a democrației” de către forțe aproape invizibile, sub ochii noștri și într-un mod… firesc, ca și cum nu s-ar întâmpla nimic. Aflăm din ancheta celor doi, de exemplu, că miliardarul David Rockfeller avea acum mulți ani drept obiectiv secret să impună puterea finanțelor în Statele Unite, dar și în întreaga lume, prin declanșarea unei crize mondiale, de natură să oblige apoi toate popoarele să accepte o nouă ordine mondială.

Nu e greu de observat că astăzi Europa, precum și alte continente traversează o criză economicămondială și că ieșirea din ea se face după rețete impuse de Fondul Monetar Internațional sau de alte instanțe bancare.

Oare sunt pe cale, anumite grupuri, să neutralizeze treptat democrația, prin impunerea viziunii pe care o au ei asupra lumii? După încercarea de spălare pe creier exercitată de comuniști și care nu a reușit, să se fi lăsat întreaga planetă (și mai ales est-europenii) spălată pe creier de doctrina ultra-liberală? Oare dezordinea economică de astăzi este consecința unui plan subtil destinat decapitării democrației? Iată tot atâtea întrebări lansare de această carte-șoc de 464 de pagini, apărută la Editura Albin Michel…

Indiferent de răspunsurile posibile, democrația merită să ne batem totuși pentru ea. Popoarele care răsuflă însă ușurate, după ce au reușit să scape de dictatură și să proclame democrația trebuie să mai știe un lucru: democrația e ca atunci când un cuplu are un copil unic la care ține ca la ochii din cap și care trebuie îngrijit zi de zi. Democrația este ca un copil bolnăvicios, pe care nu-l poți crește dacă nu-i dai timp, educație, încredere. Trebuie să-l înveți să nu fure, să nu scuipe, să fie politicos, dar și să gândească cu capul lui, să nu se lase păcălit și nici emoționat de șarlatani, să iubească munca și să aibă încredere în sine. Sarcină uriașă, deci, pentru cei care cred în democrație.

Sursa: http://www.rfi.ro

Noul Cuvios al Bisericii noastre, Sfântul Iustin Popovici în monumentala sa operă „Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul” semnalează: „Ecumenismul este numele comun pentru falsele creştinisme, pentru falsele „biserici” ale Europei Occidentale. În el se află inima tuturor umanismelor europene în frunte cu papismul.

          Iar toţi aceşti falşi creştini, toate falsele biserici nu sunt nimic altceva decât o erezie lângă altă erezie. Numele lor evanghelic de obşte este panerezie”.

          Pe aceeaşi lungime de undă fericitul întru adormire Stareţ Arhimandritul Haralambie Vasilopoulos ne oferă adevărata imagine a ecumenismului:

          „Ecumenismul este o mişcare mondială a Sionismului Internaţional şi are ca unic scop cucerirea politică şi religioasă a Lumii! Ecumenismul este o groaznică vijelie, care se pregăteşte să dărâme din temelii – aşa cum îşi imaginează – „Una, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică” a lui Hristos.

          Este un sălbatic uragan al puterilor întunericului care îşi concentrează mania lui catastrofală îndeosebi împotriva Ortodoxiei, cu o puternică dorinţă ameninţătoare, de a o nimici şi de a o face să dispară”.

În sfârşit, fericitul întru adormire Stareţ Arhimandritul Atanasie Mitilineul numeşte Ecumenismul ultimul înaintemergător al lui Antihrist.

ECUMENISM ŞI GLOBALIZARE

          Aşa cum globalizarea la nivel politic urmăreşte să unească lumea şi să constituie un stat mondial, o guvernare electronică mondială, o monedă mondială, o economie mondială, aşa şi Ecumenismul, la nivel religios, vrea să unească toate religiile (ecumenism inter-religios) şi toate ereziile (ecumenism inter-creştin) într-o religie mondială, sfidând şi marginalizând uriaşele, giganticele şi haoticele diferenţe dogmatice şi dărâmând din temelii dogmele şi credinţa Bisericii Ortodoxe.

          Ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică din toate epocile, deoarece nivelează şi echivalează toate religiile şi credinţele.

RĂDĂCINI

          Rădăcinile Ecumenismului trebuie căutate în spaţiul protestant, pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Atunci, anumite „confesiuni creştine”, văzând că oamenii le părăsesc, din cauza crescândei indiferenţe religioase şi a mişcărilor antireligioase organizate, s-au văzut silite la o grupare şi la o colaborare.

          Această activitate unionistă a lor a căpătat o formă organizată, ca Mişcare Ecumenică, în secolul al XX-lea. Şi, în principal, în anul 1948, prin înfiinţarea la Amsterdam (Olanda) a aşa-numitului Consiliu Mondial al Bisericilor – care, în mod esenţial, este Consiliul Mondial al Ereziilor, al lui Lucifer şi al minciunii, decât al „Bisericilor” – care îşi are sediul la Geneva.

ECUMENISM ŞI SINCRETISM

          Unul din mijloacele, pe care le foloseşte Ecumenismul, ca să-şi atingă scopurile sale, este sincretismul, acest duşman de moarte al credinţei creştine, pe care îl promovează aşa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” sau mai degrabă „Harababura Mondială a Ereziilor”, aşa cum pe bună dreptate a fost caracterizat.

          „Sincretismul înseamnă relativizarea religiilor şi a ideilor religioase. Este o sinteză şi o joncţiune religioasă pan-ecumenică a elementelor celor mai opuse şi neasemănătoare”.

ECUMENISM INTER-CREŞTIN ŞI INTER-RELIGIOS

          Ecumenismul se mişcă în două niveluri: primul este inter-creştin, iar al doilea este inter-religios.

          În felul acesta avem ecumenismul inter-creştin şi ecumenismul inter-religios, care constituie două din direcţiile de bază ale Ecumenismului.

          Atât ecumenismul inter-creştin, cât şi ecumenismul inter-religios, sunt lupii îmbrăcaţi în piei de oaie şi Caii Troieni, care în esenţă adoră idolii, fie ai taberelor lor, fie ai patimilor lor personale, fie ai logicocraţiei, fie ai crezului lor politic, fie ai ideologiilor lor filosofice.

TEOLOGIA ORTODOXĂ ŞI ECUMENISMUL

          Teologia Ortodoxă decurge din experienţa Revelaţiei, care, în Biserica Ortodoxă, oferă energia dumnezeiască necreată a Sfintei Treimi. Ecumenismul inter-creştin promovează unirea diferitelor „confesiuni” creştine (papistaşi, protestanţi, anglicani, iehovişti, penticostali, monofiziţi cu Mireasa lui Hristos – Sfânta Biserică Universală Ortodoxă) pe baza criteriului minimalismului dogmatic.

          Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic inter-creştin”, diferenţele dogmatice dintre eterodocşi sunt doar tradiţii formale şi rituale ale fiecărei „biserici” şi trebuie să fie ocolite pentu binele unităţii Bisericii, care poate să se exprime prin diversitatea diferitelor forme şi manifestări.

          Iar ecumenismul inter-religios, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unitatea între ele şi îndeosebi între aşa-numitele trei religii monoteiste din lume: creştinismul, islamul şi iudaismul.

          În câteva cuvinte, promovează aşa-numita „pan-religie”. Conform principiului ecumenist al „sincretismului inter-religios”, trebuie să privim „punctele teologice comune”, care există în toate „religiile monoteiste”, ca să construim unitatea religioasă a lumii.

  Sfântul Simeon Noul Teolog spune că pentru ca un om să se mântuiască trebuie să aibă credinţă dreaptă (= ortodoxă) şi fapte şi vieţuire drepte (= ortodoxe); altfel nu se mântuieşte. Acelaşi lucru îl scrie şi Sfântul Chiril al Ierusalimului „Catehezele” sale.

          Dacă este greu să se mântuiască un creştin ortodox, care se nevoieşte, cu atât mai mult un aşa-zis ,,creştin”, care aparţine grupărilor eretice ale papismului, protestanţilor, monofisiţilor, e cu putinţă să se mântuiască?

          Cum să se mântuiască un musulman, care crede că Coranul este chipurile inspirat de Dumnezeu, când acesta Îl neagă pe Dumnezeul Treimic şi dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu întrupat?

          Cum să se mântuiască un iudeu, de vreme ce nici în Vechiul Testament nu crede, nici nu-l trăieşte, ci crede în Talmud şi în Kabala, care sunt o magie demonică şi o satanolatrie [adorare a satanei]?

          Şi de ce noi, cei ce credem în Biserica Ortodoxă, să dorim cu orice preţ să ne rugăm împreună şi să liturghisim împreună cu ereticii, cu eterodocşii şi cu cei de altă religie?

          Nu-i ajutăm să se mântuiască pe nici unul din eretici prin a le spune că şi ei sunt pe calea dreaptă, care conduce la acelaşi Dumnezeu, însă pe o altă cale, care este legitimă şi ea, ca drumul, pe care-l urmăm noi creştinii ortodocşi.

          Prin urmare, Ecumenismul este un mare obstacol în calea adevăratei uniri. Dimpotrivă, o anulează şi o nimiceşte, arată că este inutilă şi desuetă.

          Ecumenismul, pentru a-şi materializa scopurile sale, neglijează principiile de bază ale Ortodoxiei.

          Promovează concepţia ,,Bisericii extinse”, conform căreia Biserica este una, dar îi cuprinde şi pe creştinii de orice ,,confesiune”,  din moment ce au primit botezul.  

          Astfel, toate ,,confesiunile creştine” sunt între ele ,,Biserici surori”. Este vorba despre teoria Teologiei Baptismale.

          În acelaşi duh se mişcă teoria ,,Bisericii Universale văzute”.

          Biserica, care există – s-ar zice – ,,în mod nevăzut” şi este alcătuită din toţi creştinii, se va arăta şi în dimensiunea ei văzută prin eforturile unioniste comune.

          Aceste concepţii au fost influenţate şi de teoria protestantă a ramurilor, potrivit căreia Biserica este un ,,copac”, care are ca ,,ramuri” toate ,,confesiunile creştine”, iar fiecare dintre ele deţine doar o parte din adevăr.

          Se adaugă, de asemenea, şi teoria ,,celor doi plămâni”, care a fost dezvoltată între ecumeniştii ortodocşi şi papistaşi. Conform acesteia, Ortodoxia şi Papismul sunt ,,cei doi plămâni” cu care respiră Biserica.

          Pentru a începe, chipurile, să respire corect iarăşi, va trebui ca cei doi plămâni să-şi sincronizeze respiraţia.

          Ecumeniştii dintre ortodocşi şi papistaşi cred că papismul prin  logicocratie (raţionalim) şi gândirea filosofică este o completare indispensabilă la ,,creştinătatea divizată”, iar misticismul spiritualităţii ortodoxe completează raţionalism papismului.

          Şi Ortodoxia şi papismul sunt două tradiţii la fel de legitime ale Bisericii celei Vechi, unite, Una şi Nedespărţită.

          Pentru a funcţiona corect organismul Bisericii, trebuie să se unească din nou ,,cele două Biserici surori” – Ortodoxia şi Papismul, după ce îşi vor fi purificat memoria istorică de greşelile, ignoranţele şi „întâmplătoarele” războaie, care au avut loc între ortodocşi şi papistaşi în ultimul mileniu şi să înceapă o nouă epocă, o Nouă Ordine a Lucrurilor între cele două Biserici, care se va întemeia pe o dragoste reciprocă, pe o admirabilă colaborare pe teme de unitate, mărturie şi misiune comună în lumea actuală secularizată, în cosmopolitism şi ateism.

          În realitate, însă, Papismul vrea să absoarbă Ortodoxia prin unirea de tipul ,,Uniaţiei”, pe care şi-o doreşte cu ardoare, făcând concesii inofensive faţă de papism, dar în dauna flancului Ortodoxiei.

          De aceea, se impune ca noi toţi să informăm pe orice creştin ortodox asupra planurilor papismului, care nu este Biserică, ci un stat – Vaticanul. De asemenea, papismul nu este nici Biserica Romano-Catolică.

          Nu este nici Romană, nici Catolică, nici Biserică. Nu are nicio legătură cu Romanitatea, nici cu Romania. Nu este Catolică [Universală], deoarece singură s-a despărţit de Biserica Ortodoxă în anul 1054 după Hristos. Nu este Biserică, pentru că a devenit stat, după ce a cedat celei de-a treia ispitiri a lui  Hristos. Papismul a acceptat propunerile diavolului de a i se închina pentru a-l face atotţiitorul lumesc al pământului.

          Noi, ortodocşii, suntem adevărata Biserică Romano-Catolică. Noi, Ortodocşii, suntem Romeii, Romanii, nouă ne aparţine Romania, Romanitatea. Ortodoxia este Biserica lui  Hristos cea Una, Sfântă, UNIVERSALĂ (= Catolică) şi Apostolică, singurul şi unicul Lui Trup, avându-L Cap pe El.

          Deşi la nivel mondial edificiul Papismului se clatină în mod primejdios din cauza ateismului, a secularizării, a auto-justificării papistaşilor şi a imoralităţii lor, cu mii de scandaluri de pedofilie, din nefericire, ecumeniştii merg să sprijine Papismul făcând concesii în temele credinţei, tradiţiei, cultului şi conducerii.

          De aceea, trebuie să luăm aminte la porunca: ,,Fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără de răutate ca porumbeii”. ,,Iată vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor”.

          O teză de bază a Ecumenismului este şi următoarea: Este permisă, chipurile, rugăciunea în comun dintre ortodocşi şi eretici sau cei de alte religii.

          Scopul Ecumenismului nu este să golească Sfintele Biserici de credincioşi – dimpotrivă, le vrea pline până la refuz -, numai că aceşti „credincioşi” vor avea fiecare propria lui credinţă şi învăţătură.

          În sfârşit, între metodele, pe care le foloseşte Ecumenismul pentru apropierea creştinilor, se află şi minimalismul dogmatic şi maximalismul dogmatic.

          În ceea ce priveşte minimalismul dogmatic, este vorba despre un efort de a reduce dogmele la cele mai necesare, la un  „minimum” ( = minim, infim), pentru a fi depăşite diferenţele dogmatice dintre „confesiuni” şi a surveni ,,unirea creştinilor”. Însă consecinţa este neglijarea dogmei, declasarea şi minimalizarea importanţei ei.

          Ei zic: ,,Să se unească creştinii, iar dogmele le vor discuta mai târziu teologii”! Prin această metodă sigură a minimalismului dogmatic poate că este uşor ca creştinii să se unească. Astfel de „creştini” însă, pot să fie ortodocşi, adică creştini întru adevăr?

          În ceea ce priveşte maximalismul dogmatic, e de înţeles efortul unora de a adăuga noi cuvinte şi noi termeni la dogmă, pentru a explica, chipurile, mai bine credinţa sau pentru a ajunge la o nouă interpretare – mai amplă.

          Aşadar, e clar că acceptarea, adoptarea şi însuşirea pan-ereziei Ecumenismului şi a teoriilor lui antiortodoxe, minimalizează şi depreciază  Sfânta noastră Biserică, Trupul lui  Hristos.

          Dacă potrivit ecumeniştilor, toate confesiunile şi religiile sunt acelaşi lucru, dacă toţi credem în acelaşi Dumnezeu, dacă ereziile şi religiile sunt moduri diferite, dar acceptate de apropiere de acelaşi Dumnezeu, atunci de ce au mai murit sfinţii şi martirii noştri şi de ce Dumnezeu a umplut cu har moaştele lor?

          Una din nenumăratele dovezi dumnezeieşti, minunate şi indiscutabile, pentru toate cele de mai sus, este Sfântul Slăvitul Sfinţit Mucenic Atanasie Lituanianul, Egumenul din Rusia Mică, pe care l-au asasinat uniaţii catolici din Polonia: l-au aruncat într-o cloacă, unde a rămas vreme de şaptesprezece ani; şi când fraţii noştri ortodocşi i-au scos trupul mucenicesc din duhoarea cloacei s-a arătat prin harul Dumnezeului Celui Viu, întreg, nestricat şi răspândind bună mireasmă, iar astăzi sfântul binecuvintează Biserica Ortodoxă a Poloniei cu moaştele lui nestricate, neschimbate şi făcătoare de minuni şi oferă de acum şi el – istoric vorbind – răspunsul cerurilor la panerezia Ecumenismului care este născocirea şi lucrarea fiarei din adânc.

ABORDARE TEOLOGICĂ A GUVERNĂRII ELECTRONICE

Comunicarea Părintelui Arhimandrit Sarandis Sarandos, în cadrul conferinţei

GUVERNAREA ELECTRONICĂ ŞI DREPTURILE OMULUI,

organizată de Εστία Πατερικών Σπουδών (Vatra de Studii Patristice),

 sub egida Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Atena

pe data de 31 martie 2011

 prima parte : 36. Comunicarea domnului Hristos Papasotiriou, avocat al Curţii Supreme de Justiţie, în cadrul conferinţei GUVERNAREA ELECTRONICĂ ŞI DREPTURILE OMULUI, organizată de Εστία Πατερικών Σπουδών (Vatra de Studii Patristice), sub egida Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Atena pe data de 31 martie 2011

Guvernarea electronică: o nouă formă de guvernare a întregii lumi. Noua Ordine a lucrurilor acoperă cu viclenie sub această terminologie inedită dominaţia mondială a Noii Ere. “Proiectul de lege privind guvernarea electronică” se încadrează pe linia Legilor 1599/1986 referitoare la EKAM, 2472/1997 privind Tratatul Schengen şi 3655/2008 referitor la AMKA, linie legislativă care este astfel continuată cu consecvenţă.

Tratatul Schengen aprobat şi în ţara noastră este alcătuit dintr-un text extins de aproximativ 200 de pagini şi consemnează în detaliu exigenţele Noii Epoci, antrenează aplicaţiile cele mai moderne ale tehnologiei electronice, astfel încât, având în slujba ei informaţii de orice natură – sensibile şi non-sensibile –referitoare la cetăţeni, să îi înrobească în “spaţiul Schengen”, fără nici cea mai mică posibilitate de evadare.

Regimurile democratice, care până acum predominau în ţările civilizate, vădesc influenţa mentalităţii creştine care doreşte ca oamenii să trăiască în libertate. Omul, într-o societate creştină, se bucură de cinstea atribuită lui ca chip al lui Dumnezeu care înaintează către asemănarea cu El.

Potrivit învăţăturii Bisericii noastre omul a fost creat „după chipul şi după asemănarea” (Geneză 1, 26) lui Dumnezeu. Erminia Sfântului Ioan Damanschin este clasică: „expresia «după chipul» arată partea raţională şi autodeterminarea, în timp ce expresia «după asemănarea» arată asemănarea, pe cât este posibil, prin virtute”[1]. Acesta este motivul pentru care Marele Vasilie atrage atenţia: „Om eşti, singur între fiinţele vii plăsmuit de Dumnezeu”[2] şi Sfântul Grigorie de Nyssa, exclamă: „Acest lucru mare şi de preţ, omul!”[3]. Şi în altă parte tot el explică: „Dumnezeu, după firea Sa, este acel ceva pe care este cu putinţă să îl percepem ca bun; sau mai degrabă care se găseşte mai presus de orice bunătate concepută sau înţeleasă. Pentru nici un alt motiv nu creează viaţa umană decât pentru că este bun … Chipul desăvârşit al bunătăţii se vădeşte în aceea că la Facere a creat omul din nefiinţă (adică din inexistenţă) şi l-a aşezat încununare a bunătăţilor (fără să fie privat de vreun lucru, bogat în bunătăţi) … Într-adevăr, dacă dumnezeiescul este plinirea bunătăţilor, aceluia îi este chip omul, deci chipul are asemănarea arhetipului, a ceea ce este plin de tot binele”[4]. Atât de nebunească şi de suprafirească este iubirea lui Dumnezeu pentru om, aşa cum întăreşte şi Sfântul Nicolae Cabasila[5]!

Dar şi Sfântul Grigorie Theologul se pronunţă categoric: „Trebuia să se reverse binele şi să se răspândească, aşa încât să fie mai multe binefacerile – pentru că aceasta constituie dovada bunătăţii infinite”[6]. Şi continuă acelaşi sfânt: „Aşa a conceput şi a creat lumea cugetătoare (îngerii), lumea văzută şi la sfârşit pe om, din fire văzută şi nevăzută. L-a pus pe pământ ca a doua lume, măreţ în fericirea sa, ca pe un alt înger, ca închinător ambivalent, păzitor al creaţiei văzute şi preot al celei nevăzute, împărat al celor ce se găsesc pe pământ şi în acelaşi timp guvernat din cer, pământesc şi ceresc, trecător şi nemuritor, văzut şi gândit, aflându-se la mijloc între smerenie şi mărire, deopotrivă duh şi trup! … Fiinţă care locuieşte, e adevărat, pe pământ, dar trece într-o altă lume şi la sfârşitul tainei (omul) devine dumnezeu din dorul său de El (de Dumnezeu)”[7]. Tocmai de aceea exclamă cu uimire Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic deci neînsemnat să nu îţi închipui despre animalul acesta cugetător, ci gândind la mărimea cinstei şi la bunăvoinţa Stăpânului faţă de el, uimeşte-te de nespusa iubire de oameni a Acestuia”[8].

Părinţii Bisericii spun că nu ajunge să se nască cineva biologic ca să se numească om, ci trebuie să aibă înlăuntrul său pe Duhul Sfânt. Într-adevăr, relaţia dintre suflet şi Sfântul Duh este precum relaţia dintre trup şi suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur se referă la acest exemplu caracteristic, spunând că, la fel cum trupul moare atunci când îl părăseşte sufletul său, lipsit fiind de energia acestuia, „la fel şi sufletul moare atunci când îl lasă gol de energia Sa Duhul Sfânt”[9]. Când deci omul încetează să primească energia Duhului Sfânt pe care şi-o însuşeşte prin virtute, atunci pierde asemănarea, şi, cu toate că este creaţie cugetătoare care s-a plăsmuit „după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu, se integrează în rândul animalelor necuvântătoare (vezi Ps. 48, 13). „Acesta este deci om, cel care lucrează virtutea[10], afirmă gura de aur a Bisericii. Şi continuă: „Desigur, a avea cineva chip de om şi ochi şi nas şi gură şi obraji şi celelalte mădulare, acest lucru nu arată omul, deoarece acestea sunt mădulare ale trupului. Am putea să numim om pe acela care păstrează chipul omului. Şi ce este chipul omului? Partea sa cugetătore … A fi virtuos şi a se feri de cele rele şi a birui patimile iraţionale, a împlini cu credincioşie poruncile lui Dumnezeu, acesta este om”[11].

Aşa cum explică acelaşi sfânt, omul este stăpân al sinelui său şi al deciziilor sale, deoarece are privilegiul lui „a stăpâni”. „Liberi şi prin propria voinţă  suntem stăpâni”[12]. Suntem liberi şi suverani în voinţa noastră. „Şi lui Dumnezeu – subliniază cu emfază Marele Vasilie – nu Îi place ceea ce se întâmplă din constrângere, ci ceea ce se izbuteşte prin virtute. Virtutea se atinge prin voinţa liberă şi nu prin constrângere. Voinţa liberă depinde de «cele ale noastre». «Cele ale noastre» adică cele care depind de voinţa omului – constituie autodeterminarea”.[13]

Chipul lui Dumnezeu în om nu este doar logica, adică posibilitatea cunoaşterii binelui şi răului, ci şi libertatea alegerii. Astfel este înţeles [chipul lui Dumnezeu în om], pentru că Sfântul Nicolae Cabasila identifică autodeterminarea omului cu însuşi omul. „Este acelaşi lucru a spune că se pierde autodeterminarea cu a se pierde omul”[14]. Pe de altă parte Sfântul Maxim concluzionează: „Scoateţi autodeterminarea şi nici chip al lui Dumnezeu, nici suflet raţional şi cugetător [nu mai este] şi se va distruge efectiv firea noastră, deoarece nu este ceea ce trebuia să fie”[15].

Dacă creaţia din nefiinţă la fiinţă este lucrarea lui Dumnezeu, ridicarea de la materie la duh este lucrarea omului. Această înălţare liberă a creaţiei materiale în împărăţia spirituală este planul eshatologic al lui Dumnezeu. Este vorba de o a doua creaţie, desigur nu din nimic, deoarece nu este creaţie a fiinţei, ci creare din nou din materie în Împărăţie a lui Dumnezeu. A doua este lucrare a omului, „Eu am creat materia, tu împodobeşte dorinţa”[16], spune în acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur. Exact din acest motiv Împărăţia lui Dumnezeu, deşi era după voinţa lui Dumnezeu, nu era un fapt săvârşit. Intervenea voinţa omului şi decizia se afla în libertatea omului, libertate care este dar dumnezeiesc. Întregul plan eshatologic al lui Dumnezeu rămânea în mâna omului şi în intenţia sa. Pur şi simplu omul a fost chemat să îl înfăptuiască.[17]

Theantropologia Bisericii noastre ne întăreşte faptul că numele de om corespunde unicităţii personalităţii noastre. Vechiul Testament nu menţionează doar numele primilor oameni, al lui Adam şi al Evei, ca personalităţi unice, stăpâni ai raiului, ci şi multe alte nume, care împreună constituie societatea „celor îndumnezeiţi după har” care se împărtăşesc cu Dumnezeul cel adevărat şi se umplu de har în această comuniune dumnezeiască cu El.

Dar şi cei mai slabi sau cei ce cad în păcat, dar care nu se ţin departe de El şi nu se leapădă de El, primesc buna Sa pronie, prea marea sa dragoste şi milostivire. Toţi cei pe care îi menţionează Vechiul Testament sunt purtători de nume. Şi cei buni şi cei mai puţin buni şi păcătoşii se bucură de nemărginita milostivire dumnezeiască, atâta timp cât continuă să Îl recunoască ca Tată creator şi aleargă în cele din urmă să primească iertarea Sa nemărginită. Un exemplu special este profetul-rege David, a cărui viaţă, după exemplara sa pocăinţa, a fost preţuită în chip de neînţeles de Atotbunul Dumnezeu. Este pildă de pocăinţă, adică de acceptare a iubirii lui Dumnezeu după căderea sa. Niciodată Dumnezeu Tatăl nu S-a arătat fără mărinimie şi fără demnitate faţă de creaţia Sa, ci totdeauna mărinimia lui Dumnezeu deschide drumuri de acces, discrete şi mântuitoare.

În ciuda tuturor acestora, doar din propria sa voie, omul, coroana creaţiei, a pierdut darul libertăţii dat de Dumnezeu, de care se bucura în rai. De aceea S-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu, a coborât pe pământ şi a dăruit iarăşi darul Său omului căzut. Ar fi putut sfatul Dumnezeului în Treime să-l îndrepteze altfel pe omul căzut, prin mijloace de corectare impuse de sus celui ce căzuse de la dragostea dumnezeiască. Dar a preferat să se răstignească El Însuşi în loc să îl răstignească pe copilul Său. (…)

Dacă Domnul nostru Iisus Hristos ar fi folosit alt mod spre îndreptarea făpturii Sale, în afara răstignirii Sale personale şi a coborârii Sale la Iad, ar fi fost transformată definitiv şi în profunzime întreaga personalitate a omului. Însă Domnul a preluat asupra personalităţii Sale atotdesăvârşite şi atotneprihănite întreaga traumă, rănile, fracturile şi molipsirea cu păcatul de toate tipurile, ca să nu fie atins, ca să nu fie lezat prin vreo intervenţie riscantă chipul lui Dumnezeu în om, (…).

În Noul Testament predomină smerenia, dragostea, libertatea, iertarea Domnului nostru faţă de toate făpturile Sale. Ajunge la culme dragostea Lui în libertate prin ofranda Sa jertfelnică faţă de neamul omenesc.

Nici unul dintre Părinţii Bisericii noastre, începând de la Sfinţii Apostoli, nicăieri şi niciodată, nu au folosit violenţa, constrângerea şi urmărirea, fie ea şi pedagogică, în scopul strângerii de credincioşi şi de acoliţi. În conştiinţele Apostolilor şi ale Părinţilor propovăduitori s-a întipărit adânc cuvântul Domnului: „Cel ce voieşte să vină după Mine …”.

Tratatul Schengen şi implicaţiile lui actuale având ca punct culminant proiectul de lege privind guvernarea electronică, alături de declaraţiile guvernamentale despre Cardul Cetăţeanului, se deosebeşte de mentalitatea creştină asupra libertăţii omului. Atâta timp cât fiecare persoană este considerată a priori suspectă, trebuie – în viziunea Tratatului Schengen – să se creeze un mecanism care să controleze toate actele şi toate activităţile omului şi astfel îl reduce pe om la nivelul de fiinţă animalo-biologică.

Proiectul de lege al guvernării electronice instituţionalizează teoretic, juridic (prin legea asupra guvernării electronice) şi social (prin Cardul Cetăţeanului), o noua viziune asupra omului. Îl consideră drept o unitate sau un număr, componentă a statului global, necunoscut între necunoscuţi, o maşină impersonală determinată, guvernată nu de Dumnezeul Atotbun şi Atotputernic, ci de stăpâni cunoscuţi-necunoscuţi care fac tot posibilul, chiar prin războaie criminale, să integreze în guvernarea globală toate neamurile.

Ceea ce se întâmplă acum prin guvernarea electronică este cea mai mare îndosariere a tuturor oamenilor din istoria universală. Se va înregistra orice depunere, orice retrage de bani, orice intrare sau ieşire, orice tranzacţie cu orice organism şi persoană şi nu se va radia nimic. Cei care refuză cardul vor fi excluşi de la diferitele tranzacţii. Dar şi cei care vor deţine cardul vor avea întreaga lor viaţă accesibilă oricui, deoarece majoritatea hackerilor, şi nu numai, pot sparge coduri şi pot afla totul, chiar şi cele mai neînsemnate venituri ale noastre, pentru că aşa-numita criză economică îi va sărăci şi mai mult pe cei mai săraci dintre noi. Toate vor fi cunoscute şi controlate de către putere. Avem deja cea mai amară experienţă a atitudinii puterii elene faţă de cetăţenii ei.

Se perverteşte istoria grecului, se mitraliază sfintele sale simboluri, sunt intimidaţi profesorii săi, se desfiinţează sărbătorile naţionale care sunt indestructibil legate de sărbătorile Bisericii. Sunt batjocorite organele de ordine, sunt insultaţi medicii. Expresii precum „împreună le-am mâncat” vădesc etosul alienat cu care puternicii zilei încearcă să ne molipsească în comportamentul nostru social, exterior, dar şi în sinele nostru cel mai profund, scandalizând bunăvoinţa şi demnitatea poporului grec din toate clasele sociale. Şi totuşi, poporul nostru, în ciuda grozăviilor pe care le suportă, se opune cu răbdare şi suferinţă demnă fanfaronadei oamenilor puterii.

Ce va întâmpla când se va fi definitivat e-guvernarea având în frunte guvernanţi străini ai Europei sau ai Americii sau alţii? În mod justificat, pe cele mai multe pagini de internet e-guvernarea este caracterizată drept închisoare electronică. Şi cel mai straniu este faptul că ni se cere consimţământul pentru a fi încarceraţi în ea. Adică de bunăvoie să acceptăm să dăm libertatea noastră, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, administratorilor, corectez, stăpânilor guvernării electronice! Acceptarea cardului cetăţeanului de către fiecare dintre noi va însemna ieşirea noastră de bunăvoie din libertatea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu şi autoîncarcerarea noastră în abominabila e-tiranie.

Citind cu atenţie proiectul de lege privitor la guvernarea electronică care a fost prezentat spre dezbatere de către Ministerul Internelor şi al Guvernării Electronice observăm următoarele:

Este alcătuit din 30 de articole în care nicăieri nu există denumirea statului elen. Se subînţelege prin această omisiune că este asimilat şi dispare nu doar numele, dar şi ipostasul statului elen, cu binecunoscuta sa cultură multiseculară şi cu tradiţia sa ortodoxă care străluceşte în toată lumea.

Dacă ţinem seama de declaraţia primului-ministru că „avem nevoie de guvernare globală şi repede” (we need global governance and fast), înţelegem că planurile guvernului urmăresc să devenim unul dintre primele state încorporate în statul organizat global.

La începtul unor articole există propoziţia: “Făcând abstracţie de reglementările speciale, această lege se aplică …”. Aceasta înseamnă că guvernul nu se obligă să nu adauge articole care vor limita mai mult libertatea omului, având ca scop supravegherea lui totală.

Aşa cum este redactat proiectul de lege, întregul cadru se aşează pe o bază opţională. Cu alte cuvinte, deşi cardul cetăţeanului prezintă unele avantaje, unii cetăţeni care nu vor dori să aibă de-a face cu rău-famatul număr [666] – despre care număr bănuim că la un moment dat se va adăuga în actul de identitate, dacă nu există deja! – nu vor fi trataţi la fel ca ceilalţi, care vor primi cardul. Chiar dacă vor avea dreptul să refuze cardul din motive de conştiinţă, diferenţa de tratare socială va exista. Prin urmare, pentru a se păstra „regulile antagonismului politicos”, sistemul în întregul său nu trebuie să conţină nici la vedere, nici în ascuns elemente care lezează conştiinţa religioasă a cuiva, de vreme ce există o mare lejeritate în alegerea numerelor (există şi alte posibilităţi în afară de 666).

Ca să funcţioneze această guvernare electronică, fiecare cetăţean, fiecare om, probabil la început în mod opţional, foarte curând însă obligatoriu, va trebui să primească cardul cetăţeanului. Microcipul cardului având o mare capacitate de a îngloba multe informaţii şi posibilitatea de a se interconecta cu toţi factorii şi cu toate serviciile publice, îl va „deservi” pe cetăţean în relaţiile şi în nevoile lui cu domeniul public, cu băncile şi cu mulţi alţi factori. În cadrul celor două dezbateri referitoare la „Cardul Cetăţeanului” şi la „proiectul de lege asupra guvernării electronice” pe care guvernul le-a organizat pe internet, acesta nu a oferit nici o caracteristică tehnică a cardului şi a microcipului. Prin urmare, nu putem face decât presupuneri. Microcipul poate fi de tehnologie RFID. Nu avem asigurarea că nu se va introduce rău famatul număr 666.

Numărul acesta este într-adevăr rău famat pentru noi, pentru că Apocalipsa lui Ioan, de Dumnezeu inspirată, ne avertizează asupra venirii lui Antihrist şi asupra codificării numelui său prin 666, numărul lui Antihrist. Noi, în calitate de creştini ortodocşi, nu dorim ca acest act de identitate care va fi unic pentru toate tranzacţiile noastre să fie pecetluit cu codul numelui lui Antihrist. Este cunoscut desigur din istorie că popoarele pe care le cucereau evreii erau obligate să plătească ca tribut suma de 666 de talanţi[18] de aur.

Răposatul Părinte Epifanie Theodoropoulos s-a pronunţat fără ocolişuri asupra faptului că, indiferent dacă buletinul electronic [este vorba de cel propus în vremea sa] este pecetluit sau nu cu 666, vom spune NU şi de mii de ori NU acestui act, care corespunde actualului card al cetăţeanului, şi prin care omul este înregimentat în închisoarea electronică mondială.

Niciodată Biserica Ortodoxă a Greciei nu a refuzat utilizarea tehnologiei digitale. Toate serviciile Sfântului Sinod, ale Sfintelor Mitropolii, ale Sfintelor Mănăstiri şi ale parohiilor folosesc bunurile acestei tehnologii. Suntem însă întru totul împotriva guvernării electronice, aşa cum aceasta se organizează astăzi, urmărind să ne înregimenteze pe toţi, clerici şi laici, monahi şi monahii, în statul antihristic mondial. Suntem împotriva desfiinţării libertăţii noastre de Dumnezeu dăruite.

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei nu s-a exprimat încă asupra acestei mari teme care ni se pune înainte. La Sfintele Sinoade, cei mai duhovniceşti dintre Părinţi nu se grăbeau să se pronunţe. Cei mai tineri care cunoşteau profunzimea duhovnicească şi înţelepciunea Ierarhilor bătrâni îi încurajau să vorbească. Aceia tăceau pentru că discernământul tăcerii şi al smereniei în Hristos le dicta să aştepte o mai directă revelaţie a Iluminării dumnezeieşti. Dar şi în Evanghelia după Ioan ne-am minunat de măreţia tăcerii lui Iisus în faţa tăvălugului puterii lumeşti a lui Pilat. Nu ar fi putut Domnul să zdrobească toate calomniile împotriva Lui şi să aducă legiuni ale puterilor cereşti pentru perfecta Sa protecţie? Dar Iisus a tăcut! Prin tăcerea Sa, prin martiriul Său şi prin dumnezeiasca Sa moarte a călcat moartea şi Înviat din morţi a înviat împreună cu El întregul neam omenesc. Nouă nu ne rămâne decât să urmăm aşa cum se cuvine atitudinea Sale faţă de marile probleme care ni se pun înainte. Încă de la începutul acestei lupte, de la începutul acestei crize care ni se impune cu forţa, am propus tuturor fraţilor şi surorilor să folosim sfântul metanier şi spunând rugăciunea lui Iisus să dobândim rezistenţă şi răbdare de diamant întru Hristos, asemenea tuturor Sfinţilor recunoscuţi ai Bisericii noastre. Exact acelaşi lucru ne cerea tuturor Sfântul contemporan, de Dumnezeu luminat, Părintele Paisie. Spune în acest sens: „Pentru noi este o mare ocazie, greutăţile, martiriul sunt praznic. Să fiţi cu Hristos, să trăiţi după poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi face faţă greutăţilor. Să lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta mult este să intre înlăuntrul nostru neliniştea cea bună: unde ne aflăm, ce vom întâlni, să luăm măsurile cuvenite şi să ne pregătim. Viaţa noastră să fie mai cumpătată. Să trăim mai duhovniceşte. Să fim mai iubitori, să îi ajutăm pe cei în suferinţe, pe cei săraci, cu dragoste, cu durere şi cu bunătate. Să ne rugăm, ca să iasă oameni buni”.

Mulţi ne întreabă aproape în fiecare zi: Dar ce vom face dacă nu luăm cardul cetăţeanului, cum vom trăi şi noi şi copiii noştri? Răspunsul nostru smerit este: mai avem încă timp. Fiecare zi care trece peste problemele şi luptele crizei să fie o zi unică, sfântă, desăvârşită, paşnică, pe cât cu putinţă fără de păcat, plină de lucrare, de slujire, de iubire de fraţi şi de rugăciune şi în restul de timp al vieţii noastre va arăta, va vorbi, va face minuni Domnul. Sfânta noastră Ortodoxie este plină de strălucite minuni ale martiriului şi ale mărturisirii şi ale biruinţei Mielului Înjunghiat.

Sfântul Sinod s-a pronunţat asupra Sfinţeniei Sfântului Nectarie la 40 de ani de la adormirea sa. Din 1920 până în 1960, în tot acest interval de timp, evlavia nestăvilită a poporului creştin s-a vădit prin construirea de prea frumoase biserici [închinate Sfântului Nectarie] şi prin zugrăvirea de icoane ale Sfântului. Toate acestea erau în afara Bisericii?

Patruzeci şi mai bine de mitropoliţi, 60 000 de cetăţeni care au semnat deja pe internet şi câţi alţii încă, s-au convins de seriozitatea temei guvernării electronice şi a cardului cetăţeanului.

De aici încolo, fiecare dintre noi are responsabilitatea sa personală faţă de alegerea sa. „Fiecare mieluşel este atârnat de picioruşul său”, spune în acest sens poporul nostru.

Totuşi, răspunderea noastră şi ca greci, şi ca ortodocşi este inimaginabilă, dacă ne gândim că decizia noastră, atât cea personală, cât şi cea colectivă, va afecta toate celelalte popoare care şi acestea la rândul lor sunt silite să se încarcereze în închisoarea electronică mondială.

Eu personal ameţesc când mă gândesc că, dând înapoi la presiunile tiraniei globale, îi lăsăm fără apărare pe copii noştri şi generaţiile viitoare, în mrejele stăpânilor guvernării electronice, ai închisorii electronice.

Domnul să ne ajute pe toţi, pentru rugăciunile Părinţilor noştri, să luăm decizia cea mai plină de discernământ în Hristos, şi pentru noi, şi pentru copiii noştri.

… Încheiem încununând cuvântul nostru cu prea scumpele cuvinte ale Părintelui Paisie Aghioritul:

„Bunul Dumnezeu pe toate le va rândui în cel mai bun chip, dar e nevoie de multă răbdare şi atenţie, pentru că de multe ori, grăbindu-se oamenii să descurce ghemurile, mai mult le încurcă. Domnul le descurcă prin răbdare. Nu o să ajungă departe această situaţie. Dumnezeu va lua mătura în mâini! Prin 1860, pentru că era la Sfântul Munte mulţime multă de armată turcească, pentru o vreme nu rămăsese în Mănăstirea Iviron nici un monah. Plecaseră părinţii, unii cu sfintele moaşte, alţii ca să ajute Revoluţiei [de eliberare de sub turci, n.tr.]. Venea la mănăstire doar un monah de departe care aprindea candelele şi mătura. Înăuntrul mănăstirii şi în afara acesteia era armată turcească şi acest amărât mătura şi spunea: «Preasfânta mea, ce se va întâmpla cu această situaţie?». O dată când se ruga cu durere la Preasfânta vede că se apropie o femeie – era Preasfânta – care strălucea şi faţa ei radia de lumină. Îi ia mătura din mâini şi îi spune: «Tu nu ştii să mături bine. Eu voi mătura.» Şi începe să măture. Apoi a dispărut din biserică. În trei zile au plecat toţi turcii. Îi alungase Maica Domnului.”

Sursa:graiulortodox.wordpress.com

Neîntreruptă acţiune ecumenistă 

de Ioannis Tatsis, teolog.

Nepocăiţi, ecumeniştii promovează tot mai mult comunicarea interreligioasă şi intercreştină. La întâlnirile respective participă de regulă şi episcopi care uneori reprezintă Bisericile locale de care aparţin, alteori Patriarhia Ecumenică. În acelaşi timp se promovează relaţiile „ştiinţifice” ale ortodocşilor cu papiştii şi protestanţii eretici, dar şi cu cei de alte religii (budişti, hinduişti, musulmani etc.) la simpozioane în Grecia şi în străinătate.

                                                                             cine conduce…

Prin toate aceste activităţi, ecumeniştii promovează religia universală, potrivit căreia nu mai există erezii şi adevăr. Nici ortodoxia cu conţinut patristic nu mai există în inimile, în mintea, în discursul ecumeniştilor. Marele absent din activităţile şi discursurile lor este Acest Domn Iisus Hristos.

Dacă ar fi avut puţină sensibilitate duhovnicească, dacă ochii lor duhovniceşti nu ar fi fost bolnavi de miopie ecumenistă, ar fi putut să distingă înşelarea ereticilor de Adevărul Domnului Iisus. Orbi, dar şi orbiţi de slavă deşartă, de traiul bun, de cugetul lumesc, sunt conduşi către acţiuni de tip sincretist, scandalizându-i pe credincioşi şi lipsindu-i pe eretici de „neliniştea cea bună” faţă de ortodoxie. Să nu uite cuvântul Domnului: “dar vai omului aceluia prin care vine sminteala!” (Mt. 18, 7).

Dacă ecumeniştii continuă să rămână surzi la glasurile în agonie ale clericilor, monahilor şi laicilor care urmează tradiţia Bisericii, va trebui să cunoască faptul că ei se îndepărtează automat de Adevărul Bisericii Ortodoxe, pe căile ereziei şi ale kakodoxiei[1], târând după ei şi mulţi fii duhovniceşti “ascultători”. Răspunderea lor pentru sfârşitul acestei căi este foarte mare.

Ispita acţiunii ecumeniste neîntrerupte a episcopilor, clericilor şi laicilor este combătută de clericii şi credincioşii ortodocşi prin rugăciune, multă trezvie şi discernământ. Demersurile ecumeniştilor sunt urmărite îndeaproape şi îndepărtarea lor treptată de ortodoxie nu numai că nu este acceptată, dar nici tolerată. Mersul filopapist al unor ecumenişti i-a condus deja la împărtăşirea cu ostia papistă, în condiţiile în care rugăciunile comune constituie deja un fenomen cotidian, după cum arată fotografii demascatoare şi înregistrări video de pe internet. Pentru că se îndepărtează de harul lui Dumnezeu, ecumeniştii, precum ereticii oricărei epoci, se vor îmbogăţi cu siguranţă în cele rele, fiind deopotrivă înşelători şi înşelaţi. Erezia ecumenismului serveşte de altfel şi planurile guvernelor politice ale Noii Epoci.Acest lucru conduce la contacte şi acţiuni comune ale ecumeniştilor cu conducătorii politici, chipurile, pentru combaterea sărăciei, protecţia mediului şi menţinerea păcii mondiale, însă scopul adevărat este desfiinţarea religiilor şi dominaţia religiei universale care constituie o harababură de religii, în interiorul căreia înşelarea se amestecă cu adevărul şi lumina lui Hristos se confundă cu întunericul religiilor şi al înşelărilor.

Cei care urmează drumul sigur al Sfinţilor Părinţi refuză supunerea faţă de religia universală, arată neascultare faţă de ecumenişti, chiar dacă aceştia deţin poziţii episcopale şi patriarhale şi se încredinţează pe ei înşişi sfaturilor părinţilor duhovniceşti cu o cunoscătoare învăţătură şi viaţă patristică. Aceşti părinţi duhovniceşti, chiar dacă nu deţin poziţii înalte în administraţia Bisericii, păzesc neadormiţi turma şi nu îngăduie tocirea simţului ortodox şi nici aderarea la grupări de zelotism extremist.

Citiți vă rog → http://graiulortodox.wordpress.com/2010/10/26/33-mitropolitul-serafim-de-pireu-o-ratacire-comuna-zelotismul-radical-%c8%99i-ecumenismul-sincretist/

Sursa: http://graiulortodox.wordpress.com/

Sursa:

http://acvila30.ro/mitropolitul-serafim-de-pireu-impotriva-ecumenismului-fulminanta-marturisire-la-duminica-ortodoxiei-de-trei-ori-axios-sa-ia-exemplu-si-episcopii-nostri/

Un gând despre &8222;MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI – FULMINANTĂ&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s