Marile corporaţii Occidentale, principala sursă a răului şi a corupţiei în întreaga lume

images1

În Statele Unite ale Americii, concerne precum ExxonMobil şi Monsanto sprijină campaniile electorale pentru preşedinţie cu milioane de dolari şi aşteaptă în schimb o politică favorabilă industriei. Au fost probate actele de corupţie a peste 360 de firme americane, în special în „state legate prin prietenie”. Mituitorii purtau nume cunoscute: ExxonMobil, United Brands, Merck, Westinghouse, Firestone, Philipp Morris, ITT, Boeing.

Corporaţiile farmaceutice fac experimente mortale cu oamenii

Companiile farmaceutice însă îşi înşeală clienţii atunci când justifică preţurile exorbitante prin noutatea produselor. Industria farmaceutică din SUA cheltuie aproape dublu pe promovare, în comparaţie cu sumele alocate cercetării şi dezvoltării. Cu toate acestea companiile farmaceutice continuă să susţină cu neruşinare că preţurile mari ale medicamentelor se datorează costurilor ridicate cu cercetarea necesară dezvoltării unor medicamente de ultimă generaţie. Societatea de consum şi sistemul de publicitate pe care ea se bazează au creat o adevărată goană a clienţilor după produse „de firmă”, aşa numitele branduri. Acestea aparţin de regulă unor companii cu o mare puterea financiară care investesc masiv în publicitate şi de aceea au şi vânzări uriaşe. În mintea marii majorităţi a cumpărătorilor brandul este asociat cu ideea de calitate, deşi de cele mai multe ori pot fi cumpărate produse de aceeaşi calitate la preţuri sensibil mai mici, doar pentru că nu aparţin unor firme renumite.

AIGA_Corporation_flag

Reprezentanţii companiilor farmaceutice au acces la bazele de date care conţin prescripţiile făcute de un medic de-a lungul timpului. Pot stabili astfel un profil al preferinţelor medicului în cauză şi apoi utiliza aceste informaţii pentru a-şi construi strategia de abordare a acestuia.

Big Pharma (nume generic dat marilor corporaţii farmaceutice ale lumii) ne păcăleşte cu efectele pozitive ale unor medicamente. Mai precis, ne minte pe faţă. Iar autorităţile ce fac? Nimic. Pentru că ele sunt plătite de aceeaşi Big Pharma şi nimeni nu îndrăzneşte să se atingă de vreo corporaţie farmaceutică! O mulţime de oameni au murit din cauza folosirii acelor medicamente. Big Pharma îşi testează noile medicamente în ţările sărace. Este cazul medicamentului Trovan. În timpul unei epidemii de meningită din Nigeria (în 1996), Pfizer a administrat antibioticul Trovan la copii (ce nu era încă aprobat). 11 dintre copii au murit în urma administrării sale, în timp ce alții au suferit leziuni permanente. Pe parcursul primului an, la 300.000 de pacienţi pe lună le-a fost prescris Trovan, piaţa acestui medicament valorând mai mult de 1 miliard de dolari pe an. În 1993, un alt medicament era agresiv promovat în mass-media: Propulsid, bun împotriva refluxului gastro-esofagian. Janssen Pharmaceutica (parte din corporaţia Johnson & Johnson) făcea peste 1 miliard de dolari anual din vânzarea acestui medicamente. Totuşi, el era un medicament periculos. Circa 80 de decese din cauza folosirii acestui medicament. Acestea sunt doar câteva exemple.. cine ştie câte altele mai sunt în întreaga lume!

Corporaţia americană Chevron a obţinut «dreptul de explorare a gazului de şist» în anumite zone din România

Chevron este una dintre cele şase mari companii energetice din lume. În anul 2011 această companie fost locul doi în lume în ceea ce priveşte profitul obţinut. Această corporaţie americană este activă în peste 180 de ţări, desigur şi în România. Standard Oil of California, redenumită Chevron, este corporaţie membră a Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relaţii Internaţionale), care, la rândul ei, este deţinută de către David Rockefeller încă din anul 1949.

Compania Chevron a început operaţiunile de explorare în România în anul 2010, obţinând concesiuni pentru trei zone de la malul Mării Negre. Chevron are dreptul de concesiune asupra perimetrelor pentru o perioadă de 30 de ani, care poate fi extinsă cu alţi 15 ani. Totodată, în cazul în care Chevron va descoperi gaze şi petrol. „Gazul de şist din SUA este exploatat tot prin fracţionare hidraulică, după aceeaşi metodă care ar urma să fie folosită şi în Romania”, a asigurat reprezentantul Chevron. „Tehnic vorbind, există şi alte metode de extragere, dar acestea sunt mai scumpe”, a recunoscut Daniel Jernigan.

blackfriday2

Corporatocraţia şi statul unic planetar

Aşa cum există ucigaşi plătiţi pentru a elimina persoane incomode, există şi ucigaşi de naţiuni. Ei sunt armata secretă care acţionează din umbră pe frontul războiului economic, pentru ca ţări întregi, cu toate resursele şi locuitorii lor, să devină sclavii Noii Ordini Mondiale.

Asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de „ajutorare” străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungând până la crimă. Jocul lor datează de când datează şi imperiul, căpătând însă noi şi terifiante dimensiuni în actuala perioadă a globalizării.

Scopul final al tuturor acestor acţiuni este prin urmare crearea statului planetar global. Construirea unor corporaţii internaţionale mamut este principalul mijloc prin care se realizează centralizarea puterii, şi a fost indicat în Protocoalele maeştrilor francmasoni.

Încetul cu încetul acestea au fost transformate în valori şi modele de comportament care au înlocuit adevăratele valori, fiind infiltrate prin intermediul educaţiei şi imitaţiei sociale în rândul maselor. Acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decât conspiraţia. El este condus de un concept care a ajuns să fie acceptat drept literă de lege. Peste tot pe unde acţionează, asasinii economici lasă în urmă ravagii: distrugeri ecologice ireparabile, secătuirea rezervelor naturale, sărăcie, foamete, sclavie, mizerie, dependenţă.

În România s-a acţionat în acelaşi mod. Creşterea galopantă a datoriei naţionale, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, afacerile cu petrol, privatizările frauduloase din domeniul Electricităţii, autostrada Bechtel, toate se încadrează perfect în stilul de acţiune al unor asasini economici. Scopul al Loviturii de Stat din România a fost transferul patrimoniului de stat din regimul proprietăţii socialiste de stat în cel privat (adică PRIVATIZAREA).

Consiliul Relaţiilor Externe

„CRE (Consiliul Relaţiilor Externe) este pe punctul de a fi un organ a ceea ce C.Wright Mills numea „Elita puterii” – un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care pun la cale cursul evenimentelor  din poziţii intangibile, situate în spatele scenei.” – Charles Kraft, membru CRE şi al Comisiei Trilaterale

conspiracy_to_rule_the_world_by_quartertofour_d3

Membrii unor grupări precum Masa Rotundă, Bilderberg, Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relaţii Externe (în limba engleză CFR – Council  on Foreign Relations) nu au nevoie să fie votaţi. Ei rămân la putere indiferent de culoarea politică a celor care câştigă alegerile oficiale. Nu au nevoie să fie votaţi pentru că se aleg între ei, după sistemul închis al societăţilor secrete. Din spatele scenei, ei manevrează lucrurile în scopuri total diferite de nevoile maselor de oameni pe spinarea cărora trăiesc. Ei decid războiul şi pacea, stabilesc cine va fi preşedintele unei ţări, fac legi care permit ca multi-naţionalele care îi finanţează să obţină profituri uriaşe. Sunt doar o mică parte, cea care se poate vedea, din Guvernul mondial. Se întâlnesc de câteva ori pe an şi discuţiile lor sunt secrete. Presa oficială, care le este aservită,nu vorbeşte despre întâlnirile lor. Alcătuite din bancheri, avocaţi, brokeri, oameni de afaceri deveniţi apoi politicieni influenţi, aceste grupări îşi justifică existenţa luându-şi numele de „think tank–uri” –  cluburi sau grupuri de dezbatere.

Consiliul pentru Relaţii Externe a luat naştere în mod oficial în 1921 la New York, aproape în acelaşi timp cu fratele său geamăn de peste ocean. Spunem frate geamăn pentru că Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale – RIIA este în Marea Britanie celălalt braţ prin care organizaţia Masa Rotundă acţionează în domeniul politicii externe.
Lionel Curtis care a înfiinţat în Anglia şi în fiecare dominion o organizaţie perdea pentru fiecare Grup local al Mesei Rotunde. În Anglia această organizaţie paravan era Royal Institute of International Affairs, înfiinţată la Londra pe nucleul Mesei Rotunde. În New York era cunoscută drept Council on Foreign Relations, si era un paravan pentru J.P. Morgan and Company. De fapt, planurile originale ale Royal Institute of International Affairs şi Council on Foreign Relations au fost trasate in Paris.
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX apăruseră multe astfel de societăţi şi asociaţii, fundaţii de caritate sau grupuri de dezbatere – toate având în spate societăţi secrete. Masa Rotundă şi organizaţiile sale perdea s-a născut din visele masonului şi miliardarului Cecil Rhodes.  Fondator şi membru al grupării secrete Society of the Elect, acesta acumulase o avere considerabilă în Africa de pe urma minelor de dimante şi era puternic implicat în politică.
Cea mai mare influenţă în constituirea CRE a avut-o la acea vreme J. P. Morgan care a finanţat întregul proces. J.P. Morgan este cunoscut ca un important finanţist, bancher, colecţionar de artă şi filantrop, dar mai ales pentru constituirea în 1892 a mega concernului mondial General Electric. În CRE erau implicate foarte multe persoane din anturajul lui J.P.Morgan: avocaţii, bancherii şi partenerii săi de afaceri, ca şi persoane cheie din companiile sale. Însuşi Elihu Root, cel care a fost numit preşedinte al CRE era avocatul său.
Familia Rockefeller şi CRE
Pe lângă interesele lui Morgan, un rol important îl joacă în CRE şi cele ale familiei Rockefeller. Rockefeller activează în domeniul petrolului (Standard Oil Company, astăzi Exxon Mobil a avut multă vreme monopol asupra acestei pieţe), în cel bancar, dar are şi numeroase fundaţii, deţine uriaşe clădiri în New York şi chiar o universitate. John D. Rockeffeler a donat importante sume de bani pentru constituirea CRE şi o mai face şi astăzi. Urmaşul său, David Rockeffeler a devenit în 1949 cel mai tânăr director pe care l-a avut vreodată CRE, a ajuns apoi la scurtă vreme preşedinte şi în prezent este preşedinte onorific. Greu de crezut că oameni de afaceri şi corporaţii atât de orientate pe profit cheltuiesc uriaşe sume de bani doar pentru a facilita nişte dezbateri.
Pe lângă aceste două mega companii, din CRE fac astăzi parte la secţiunea pentru corporaţii şi alte multinaţionale situate în topul celor mai bogate şi mai influente din lume: Chevron, IBM, Merck, Boeing, Citigroup, Shell Oil, Time Warner, Avon Products, Bechtel, Coca Cola, Pepsi Cola, Ford Motor, Hewlett-Packard, Johnson & Johnson, Levi Strauss & Co., Procter & Gamble, Xerox, Yahoo.
Paralel, se acţionează printr-o susţinută activitate de lobby (un eufemism pentru traficul de influenţă legal), pentru punerea de acord a legilor cu trendul modificărilor în economie.
Controlul maselor – Ingineria conștiinței umane
Institutul Tavistock este unul din focarele importante ale controlului maselor. Influenţa sa se face resimţită prin mass-media, instituţiile ştiinţifice, corporații, guverne şi armată. Se spune că Tavistock, care reprezintă o colaborare între serviciile secrete britanice şi institutele de psihiatrie, a fost creat în 1921 la ordinul membrilor Institutului Regal al Afacerilor Internaţionale, RIIA (cunoscut şi sub numele de Chatham House). RIIA este unul din componentele grupului britanic Masa Rotundă Rhodes, fondat de imperialistul englez şi totodată mason, Cecil Rhodes. Grupul Masa Rotundă, ce are o mulţime de filiale, a fost cel mai aprig susţinător, în acest secol, al unui guvern mondial unic. Tavistock funcţionează în baza unor subvenţii acordate de familiile Rockefeller, Carnegie, de Ministerul de Interne britanic şi a multor altor subvenţii substanţiale anonime.
Institutul Tavistock a fost proiectat încă de la început ca un centru coordonator pentru controlul social planetar folosind „trupe de şoc psihologice”, un termen inventat de Reese. Aceste trupe de şoc în halate albe de laborator se ramifică precum un evantai planetar, penetrând diverse organizaţii pentru a implementa politici considerate productive de către strategii organizaţiei.
Nucleul Tavistock este format de agenţi ai serviciilor secrete britanice, francmasoni, care colaborează cu capetele hidrei psihiatriei la nivel mondial, pentru a atinge două scopuri:
(1) O ordine unică mondială, în care statele naţionale sunt abolite şi există un singur centru de control totalitar.
(2) Simultan, controlul psihologic al lumii, sau folosind termenul inventat de ei, „societry” (n.t. în traducere liberă: o metodă de structurare exactă a relaţiilor sociale). Până şi materialele oficiale ale Institutului Tavistock recunosc orientarea sa spre controlul global al minţii oamenilor.

Unul dintre planurile esenţiale ale Institutului Tavistock îl constituie o intervenţie la nivel individual cu intenţia de a face posibilă instaurarea Noii Ordini Mondiale văzută ca un întreg unde libertatea de exprimare a individului va disparea și posibilitatea de a gândi liber va fi anulată. Acest plan a fost pus în aplicare de către Laboratoarele naţionale de antrenament, care sponsorizează programele de „întâlnire” şi „sensibilizare” de grup, implicate în distrugerea personalităţii individuale şi apoi reconstruirea ei conform standardelor grupului. Se estimează că milioane de oameni au fost supuși acestui gen de „procesare”, inclusiv cei mai mulţi dintre conducătorii corporaţiilor şi oficiali din Departamentul de Stat, Marină, Ministerul Educaţiei şi Institutul Naţional al Educaţiei.

Drept exemplu, unul din proiectele recente ale organizaţiei este SMARTCARDS, un program pilot realizat în colaborare cu Universitatea Metropolitană Manchester, în numele Comisiei Europene. Acest proiect care are drept scop înregistrarea întregului istoric personal al unei persoane, inclusiv studiile, cursurile absolvite şi locurile sale de muncă pe un singur card de identitate, se desfăşoară în prezent în Europa și SUA, cu scopul de a facilita crearea unui sistem economic mondial strict controlat şi reglementat.
Edward Bernays, prieten apropiat al lui H.G.Wells, unul din proiectanţii Noii Ordini Mondiale, ne oferă o mostră a unui model de gândire elitistă referitor la subiectul controlului prin mass-media. Bernays a redactat mai multe lucrări: Crystallizing Public Opinion (Cristalizarea opiniei publice) (1928), Propaganda (1928) şi The Engineering of Consent (Ingineria consimţământului) (1955). În cartea sa, Propaganda, Bernays scria:
Pe măsură ce civilizaţia devine tot mai complexă, au fost inventate şi dezvoltate mijloacele tehnice prin care poate fi înregimentată opinia publică. Prin presa scrisă şi ziare, prin intermediul telefonului, al telegrafului, al radioului şi al aviaţiei, ideile pot fi răspândite rapid, chiar simultan, de-a lungul întregii Americi. Nevoia pentru un guvern invizibil este din ce în ce mai mult demonstrată.”
Minţile ne sunt modelate, gusturile formate, ideile sugerate și suntem guvernaţi, în principal de oameni despre care nici nu am auzit vreodată. Indiferent de atitudinile pe care o persoană alege să le adopte faţă de această condiţie, este un fapt bine stabilit că în fiecare act al vieţii zilnice (fie acesta din sfera politică sau cea a afacerilor, a conduitei sociale sau a gândirii etice), suntem dominaţi de un număr relativ mic de persoane, care reprezintă o fracţiune infimă din cele 120 de milioane de locuitori cât numără populaţia ţării. Aceştia sunt o mână de oameni care înţeleg procesele mentale şi tiparele sociale ce caracterizează masele. Ei sunt cei care trag sforile, care controlează mintea publică, cei care stăpânesc forţele sociale şi creează noi metode de a supune şi ghida lumea.”
Bernays era departe de a dezaproba această manipulare, susţinând că masele trebuie să fie controlate prin propagandă:
Manipularea inteligentă şi conştientă a comportamentului şi opiniilor organizate ale maselor este un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societăţii constituie un guvern unic, invizibil la rândul lui, care este adevărata putere conducătoare din ţara noastră.”
Bernays a participat de asemenea şi la proiectarea programelor americane de război psihologic. Nu este deloc surprinzător că el a fost pus la conducerea reţelei de comunicaţii CBS în perioada timpurie a acesteia.

Factorul crucial care permite controlul mass-media şi folosirea ei drept instrument de propagandă este dreptul de proprietate tip monopol.

1700 de ziare cotidiene din SUA sunt deţinute de mai puţin de 15 corporaţii, iar Time Inc. are aproximativ 40% din încasări. Cele trei mari reţele de televiziune: ABC, CBS şi NBC încă deţin majoritatea audienţei.
Acţiunea monopolului este consolidată prin mijloace de control adiţionale şi sisteme de siguranţă. Acestea includ apartenenţa şefilor şi editorilor mass-media la grupuri precum Consiliul de Relaţii Externe, Skull & Bones, Comisia Trilaterală şi Grupul Bilderberg. Mulţi din membrii acestor organizaţii fac parte din alte grupări elitiste înrudite, acestea fiind sociale, politice sau de afaceri, asigurând astfel desfăşurarea unor acţiuni coerente a conducătorilor din umbră. Calitatea de membru în una sau mai multe din aceste organizaţii este practic necesară pentru a putea accede la cele mai înalte nivele ale succesului în Occident.

Bombardamentul mediatic al zilelor noastre, plus propaganda fals patriotică existentă de aproximativ un secol şi jumătate, au făcut ca o mare parte din populaţia României să aibă în subconştient sentimentele de antipatie şi de teamă faţă de Rusia şi de poporul său. Aceasta este rusofobia, fenomen extrem de păgubos pentru România, dar benefic pentru Occident.

Importanţa mesajului mediatic, a acurateţei informaţiei în epoca globalizării nu mai trebuie subliniată. Pe acest teren, al informării publicului asupra evenimentelor care îi afectează viaţa, ori care ţin de interesul său legitim de cunoaştere, se duc bătălii aprige, nu întodeauna purtate cu mijloace oneste. După 1999, când atacul NATO asupra Iugoslaviei a consfinţit şi primul război mediatic total al occidentului împotriva unui stat european independent şi suveran, război pe care Belgradul l-a pierdut cu o naivitate dezarmantă, a devenit limpede pentru orice observator atent că lupta de proporţii epice ce se duce pe terenul oficial al mass-media, dar neoficial al justificării unor acţiuni oculte, adesea amorale ale unor lideri politici, economico-financiari şi militari motivaţi de interese proprii, a devenit parte integrată din eforturile de război. Fie acesta deschis, cum s-a întâmplat în Iugoslavia, Iraq, Libia, Afganistan sau Siria, fie nedeclarat, cum se întâmplă în cazul Rusiei.

Nu se vorbeşte nici astăzi prea mult despre unităţile speciale ale unor armate ale lumii, inclusiv cea a României, dedicate aşa numitelor PSYOP, sau operaţiunilor psihologice. Termenul, ca şi conceptul, e o invenţie americană, şi a apărut din nevoia Washingtonului de a-şi îmbunătăţi imaginea de „jandarm mondial”, în încercarea de a-şi acoperi calitatea de agresor.

Toate canalele media care furnizează ştiri şi informaţii controlează în acest fel modul în care oamenii percep realitatea înconjuratoare. Faptul este cu atât mai tragic, cu cât această cenzură odioasă se manifestă în prezent atât în mod ocultat, cât şi „pe față”, fără jenă. Iată în continuare cele 6 corporaţii gigant, care controlează absolut orice post de emisie media la care are acces omul de rând:

COMCAST – iniţial deţinută de General Electric. Controlează MSNBC, NBC şi Telemundo.
DISNEY – controlează ESPN, History Channel, A & E şi Lifetime.
VIACOM – compania-parinte a Paramount Pictures, BET şi MTV
CBS – şi zecile ei de filiale în întreaga lume.
NEWSCORP – controlează Fox News, New York Post, Wall Street Journal
TIME WARNER – controlează CNN, Time, People Magazine şi Warner Brothers

În prezent, 118 oameni conduc mai mult de 200 de companii media şi consiliile lor de administrare, care dirijează aproape tot ceea ce vedem, auzim sau urmărim ca ştiri din lumea întreagă.

Elita puterii a creat şi dezvoltat domeniul extraordinar al relaţiilor publice la o scară impresionantă. Unii dintre primii practicanţi ai acestei arte au ajutat la îmbunătăţirea imaginii industriaşilor şi bancherilor lipsiţi de scrupule, alţii s-au specializat în modelarea imaginii companiilor şi mentalităţii relativ la acestea. Din punct de vedere funcţional, departamentele de relaţii cu publicul a marilor companii, în cooperare cu firmele gigant specializate în relaţii cu publicul (care deservesc corporaţiile), au devenit un sistem de avertizare imediat al claselor superioare, alertându-se şi contracarând cea mai mică remarcă sau publicaţie care li se pare suspectă. Graţie lor, opinia publică este foarte bine monitorizată, evident cu ajutorul experţilor şi oamenilor de ştiinţă din domeniul social din universităţile finanţate de către marile corporaţii şi fundaţii. Opiniile care ies din tipare, odată detectate, sunt contracarate dur de un baraj de materiale scrise şi declaraţii publice…”
Infiltrarea mass-mediei de către agenţiile secrete a început concomitent cu formarea trusturilor de presă americane în cea de-a doua jumătate a secolului. Una dintre primele operaţiuni de control încununate de succes ale mijloacelor media a fost lansată în 1919 odată cu crearea RCA (Societatea Americană de Radio) de către Westinghouse, Morgan Guaranty and Trust, General Electric şi United Fruit Company. În 1929, David Sarnoff, un colaborator apropiat al Institutului Tavistock, a fost numit la conducerea RCA. La scurt timp după aceea, serviciile secrete britanice au demarat operaţiunea „Camera Neagră” în clădirea RCA din New York, sub comanda lui Sir William Stephenson (nume de cod: „Neînfricatul”) şi a generalului Marlborough Churchill, rudă cu Winston Churchill. Generalul Churchill avea să fie cooptat ulterior la fondarea Organizaţiei Macy, care va fi folosită drept sponsor pentru operaţiunile CIA de control al minţii MKULTRA. Toate cele trei televiziuni majore americane sunt ramuri ale RCA.
Războiul informaţional a intrat într-o nouă etapă în anii 1930, când Fundaţia Rockefeller a lansat „proiectele de război psihologic” pentru modelarea opiniei publice.
Pervertirea sexualităţii

Un alt soldat loial devotat cauzei subjugării maselor a fost Alfred C. Kinsey, finanţat de către Rockefeller, coautor al lucrării de referinţă „Sexual Behavior in the Human Male” („Comportamentul sexual la bărbat”) şi al altor volume. Una dintre metodele mai puţin cunoscute de control şi de aplicare a eugeniei, este distrugerea moralităţii tradiţionale şi normalizarea devianţei.

Cea mai eficientă armă a lui Kinsey pentru războiul psihologic a fost studiul sexualităţii americane, finanţat de Rockefeller, cel mai faimos volum fiind excesiv lăudatul studiu, „Comportamentul sexual la bărbat”, publicat în anul 1948. Imediat după lansare, s-au vândut peste 200.000 de exemplare în două luni, în special datorită reclamei făcute de către mass-media şi de către familia Rockefeller.
Rene Wormser, inspector în cadrul Comitetului Reese care investiga fundaţiile non-profit a afirmat în anul 1954:
Fundaţia Rockefeller a oferit următoarea explicaţie privind conexiunile sale cu studiile lui Kinsey: în 1931 «organizaţia a devenit interesată de suportul sistematic al studiilor în domeniul fiziologiei şi a comportamentului sexual» … Activitatea acesteia în aceste arii de interes a fost în primul rând în legătură cu «comitetul pentru cercetare în domeniul sexualităţii a Consiliului Naţional de Cercetare (NRC)», căruia, până în 1954, Fundaţia i-a acordat 1.755.000 $, prin burse anuale, sume variind de la 75.000$ până la 240.000$.
NAFTA, super-autostrăzi pentru Uniunea Nord Americană

Globaliştii construiesc rapid infrastructura Uniunii Nord Americane. În cadrul Zonei de Comerţ Liber din America de Nord (North American Free Trade Area, NAFTA), super-autostrăzile Coridorului Trans Texan joacă un rol important. Acesta va fi alcătuit dintr-o încrengătură de super-autostrăzi şi căi ferate care se va întinde pe o lungime de 6400 de km, de la graniţa cu Mexicul, trecând prin Texas, până în Oklahoma.

S-a semnat deja un act de închiriere, care va face din Autostrada 121 din Texas un drum cu taxă. O companie privată din Spania a câştigat licitaţia şi va construi şi colecta taxele de drum pentru următorii cincizeci de ani, neavând nicio limită asupra valorii taxelor ce pot fi colectate.

Aceste afaceri cu companii private sunt negociate de obicei în mare secret.

Trans Texas Corridor este deja în construcţie şi va constitui inima  sistemului de super-autostrăzi Trans-NAFTA. Astăzi super-autostrăzile sunt o armă puternică în arsenalul globaliştilor. Ele sunt folosite pentru a distruge graniţele ţărilor şi pentru a uni ţările în confederaţii întinse, sub pretextul facilitării schimburilor comerciale.

Companiile străine îi cumpără pe guvernanţi, finanţându-le campaniile electorale şi primesc apoi în schimb de la aceştia controlul politic şi decizional. Puterea guvernului este astfel transferată în mod ilegal administraţiilor regionale cvasi-guvernamentale care păcălesc guvernele locale şi voinţa naţiunii.

Drogurile lumii moderne: cumpărăturile, serviciul, computerele, dulciurile, tutunul, cafeaua…
Unele dintre drogurile lumii moderne sunt veritabile vicii şi sunt cunoscute ca atare – de exemplu tutunul. Altele par „nevinovate”, ca de exemplu consumul de dulciuri, dar ascund pericole mortale. Spunem că toate acestea sunt „droguri” pentru că provoacă dependenţă. Despre dependenţă se vorbea la început doar în cadru medical, cu referire strictă la alcool sau droguri. În ultima vreme şi-au făcut însă apariţia noi şi noi dependenţe, unele dintre ele chiar bizare, cum ar fi dependenţa de cumpărături sau de muncă.
Societatea de consum a dat naştere unei noi dependenţe, greu de înţeles pentru cei care de-abia au bani cu care să îşi acopere cheltuielile de bază – dependenţa de cumpărături. Aceasta este întreţinută de multitudinea de reclame care stimulează dorinţa de nou. Femeile cad cel mai uşor pradă acestei dependenţe având iluzia că “terapia prin shopping” poate acoperi  frustrările şi lipsurile emoţionale.  După achiziţionarea bunului mult dorit, ele descoperă însă că golul sufletesc nu a fost acoperit şi pornesc din nou la cumpărături, cu convingerea că de data aceasta au găsit ceea ce le trebuia. Profitul producătorilor şi al lanţurilor de magazine este astfel asigurat.
Ideea în sine a supermarket-urilor şi mall-urilor, complexe de magazine gigantice unde cumpărătorii vin în contact direct cu o cantitate de marfă mult mai mare decât au nevoie, speculează tentaţiile şi încurajează exagerarea în sensul de a cumpăra lucruri nenecesare. Asaltarea cumpărătorului, prin prezentarea unui imens volum de produse simultan, este unul din factorii care încurajează această dependenţă. La fel stau lucrurile cu obiceiul de a plăti cu cardul în loc de cash.

Puterea a trecut în alte mâini

Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic,  în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei.

Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.

Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”.

  • Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale.
  • Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin  dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă.
  • Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu.

Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale).

11149494_974154299291959_2650149093132519852_n

În viitor, vor exista oraşe deţinute de mari corporaţii, în care oamenii vor fi controlaţi permanent

V-ar place să aveţi şansa să trăiţi într-un oraş artificial, construit în mijlocul pustietăţii, şi să participaţi la o serie de teste privind tehnologiile viitorului? Va exista o dictatură  a corporaţiilor. Indivizii vor fi monitorizaţi tot timpul…vă daţi seama că probabil oamenii vor fi urmăriţi şi atunci când se duc la toaletă…. Oricum, viitorul nu-mi sună bine!

Noua ordine mondiala, elite, crize artificiale, institutii supra-nationale

Institutii ca FMI, Banca Mondiala, USAID sau Fundatia Soros precum si alte organizatii internationale nu sint decit niste promotori ai valorilor si ideologiei liberale in lume si…cam atit. Nu se vorbeste nimic despre interesele din spatele acestor institutii.

Pe ce se bazeaza aceasta?  In principal pe ideologii. Totul se reduce la un ambalaj cosmetizat intelectual al unor idei prezentate in asa fel incit sa fie larg acceptate. Ele ascund cu abilitate faptul ca  in realitate slujesc unor interese care pot fi si chiar sunt contrare interesului public.

Aceasta clasa sau elita economico-financiara este in alianta cu factorii de decizie politici pe care a reusit (datorita coruperii acestora) sa si-i faca sustinatori si promotori ai intereselor sale. In spatiul academic american s-a  observat ca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in SUA s-a ridicat la o putere o elita financiaro-corporatistacunoscuta si drept complexul militar-industrial – care domina clasa politica americana in mod din ce in ce mai evident și lumea. Aceasta elita financiara s-a observat ca este capabila sa provoace crize si sa le si gestioneze venind cu “solutia” gata pregatita, solutie care nu are alt scop decit preluarea controlului de catre aceasta elita.

Uniunea Europeana este un proiect conceput inca de la inceputurile sale (de catre Jean Monnet et. comp.) ca promovand interesele unei elite industrial/financiare in asa fel incit sa « scape » de sub controlul national. Ideea fundamentala a Comunitatii Europene a fost sa se erodeze puterea si autoritatea statelor nationale tocmai pentru a se da friu liber acestor interese industrial-financiare. Deciziile capitale care au transformat Comunitatea Europeana in ceea ce este la ora actuala in principal: Piata Comuna, Uniunea Monetara Europeana si Tratatul de la Maastricht (partea politica a sa) au fost concepute si impuse de catre cel mai puternic lobby de la Bruxelles, acela al marilor industriasi si bancheri: Masa Rotunda a Industrialistilor. Acest grup de intelectuali a venit cu argumente persuasive care prezentau aceast proiect ca servind intereselor statelor membre.

Largirea catre Est. Un proiect de tip colonialist. Nu s-a dorit niciodata aducerea statelor foste comuniste la nivelul economic si de buna stare al celor din Occident. Nu a existat niciodata un Plan Marshall doi pentru ele asa cum s-a intimplat dupa al Doilea Razboi cu Occidentul.

 10911240_10204184547479975_7175205613609898558_o

Ceea ce s-a dorit, in privinta tarilor estice, a fost sa se realizeze transformarea lor in piete de desfacere a produselor marilor corporatii transnationale, pe de o parte si sa se coordoneze lipsirea lor de orice mijloace de a face fata concurentei acestora, pe de alta parte.

Principalul instrument a fost procesul de accedere la UE prin care acestor state li s-a  impus sa respecte o serie de conditii. Aceste conditii implicau o doctrina neo-liberala economica agresiva care nu s-a aplicat niciodata (pina acum) in Occident: privatizari rapide si masive in principal in folosul capitalului extern, taxarea indirecta si redusa a investitorilor straini (statele foste comuniste devenind un paradis fiscal pentru rechinii corporatisti transnationali), imposibilitatea de a-si proteja producatorii locali/nationali datorita regimului de “piata libera” prin care taxele la importuri (din UE) sint practic anulate.

Asa se face ca economia acestor state este redusa la componenta sa consumerista de import, cu foarte putine posiblitati de a-si pune la punct sectorul de productie, fie el industrial sau agrar, si de a deveni competitivi pe piata externa. De aici deficitul comercial mereu in crestere, de aici acumularea datoriilor publice, de aici actualele probleme de… criza “economica”. S-a demonstrat ca tot acest proiect economic vindut catre Est de catre UE ca o reteta sigura a succesului  a fost conceput si avansat de catre acelasi lobby al Marilor Industriasi (bancheri) si scurpulos manageriat de catre Comisia Europeana.

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii speculează tot mai mult sărăcia unor ţări predominant agricole, pentru a asigura marilor corporaţii surse de materii prime şi forţă de muncă ieftine. Actualele colonii continuă să fie şi astăzi exploatate prin impunerea unor „acorduri de liber schimb”, încheiate exclusiv în avantajul investitorilor străini. În timp ce SUA are în vizor cu precădere ţările Americii de Sud şi ale Asiei, Uniunea Europeană se orientează către ţările din Africa, din regiunea Caraibelor şi a Pacificului.


Asistăm practic la o confiscare pas cu pas a autorităţii locale şi la înlocuirea ei cu autoritatea unor corporaţii multinaţionale, interesate doar să obţină profit, nu contează prin ce mijloace. Primii care au de suferit sunt oamenii şi mediul. Sclavia modernă, migrările masive de populaţie, degradarea crescândă a omului, poluarea mediului sunt doar câteva dintre consecinţele politicii de exploatare duse de investitorii străini.
Populaţia acestor ţări trăieşte în cea mai mare parte de pe urma agriculturii. Posibilitatea de a oferi materie primă pentru pieţele economice europene şi americane, mari consumatoare şi exportatoare, poate părea pentru ele un fel de mană cerească. Aceste acorduri mai mult agravează problema decât să o rezolve.Speculând sărăcia, nevoia de hrană, de locuri de muncă, de securitate şi de tehnologizare a acestor ţări, SUA şi UE le impun condiţii total dezavantajoase pentru ele. Prin acordurile de liber schimb, SUA şi UE obţin reduceri substanţiale de preţ şi de taxe vamale pentru a importa materii prime şi produse sub costul de extracţie sau de producţie al acestora. Astfel că îşi permit apoi să vândă în aceste ţări mărfurile marilor corporaţii la preţuri de dumping (mult sub preţul pieţei locale), aducând în pragul falimentului economia şi agricultura autohtonă. În mod natural, resursele unei ţări ar trebui utilizate în primul rând pentru acoperirea nevoilor populaţiei. Deviind însă cursul firesc al acestor procese prin propria curte, SUA şi UE ies de două ori în câştig.

Lucrurile nu se limitează doar la atât. Prin aceste acorduri sunt impuse reguli care îi anihilează pur şi simplu pe producătorii autohtoni. Spre exemplu,investitorii străini au o maximă libertate de a patenta noi specii de cereale, legume sau plante. În state precum Peru sau Columbia guvernele nu mai au dreptul să respingă cererile de patentare venite din partea unor firme care nu pot indica precis provenienţa seminţelor. Astfel se încurajează introducerea unor organisme modificate genetic, dăunătoare sănătăţii. În astfel de condiţii, existenţa fermierilor care trăiesc de pe urma agriculturii devine problematică, în timp ce profiturile unor multinaţionale agricole cresc fără încetare.

Drepturi totale pentru investitorii străini, nicio şansă pentru naţiunile sărace

Tot mai multe acorduri comerciale şi prevederi investiţionale împiedică guvernele să controleze investiţiile străine. Investitorii au dreptul să dea în judecată ţările respective dacă au pierderi de profit, aici fiind incluse şi pierderile anticipate, în cazul în care guvernele schimbă legile în interesul publicului şi nu al marilor coporaţii.

Mai mult de 170 de ţări au semnat acorduri care le permit investitorilor străini să apeleze direct la curţi internaţionale de arbitraj, fără a mai trece întâi prin tribunalele din ţările respective. Cum cele mai multe din aceste curţi internaţionale sunt controlate de SUA şi UE, ele nu au cum să ţină cont şi de interesul naţiunilor sărace. Armata de jurişti şi de avocaţi din spatele acestora primeşte onorarii exorbitante din partea marilor corporaţii.

În faţa acestui sistem ţările sărăce par să nu aibe nicio şansă.

Din structura PIB-ului reiese însă că masa profitului este de vreo 65-70 miliarde de euro la nivelul actual al PIB-ului României. Unde sunt sau unde dispar anual 50-60 miliarde de euro până ca profitul să ajungă a fi impozitat?! Este vorba de aproape jumătate din PIB!

Singurul lucru cert este că sunt sume care nu ajung să fie fiscalizate ca profit şi deci nu sunt impozitate ca profit. Cea mai mare parte iau calea străinătăţii sub diferite forme dintre care grosul reprezintă transferuri camuflate de valori în reţelele internaţionale de producţie şi comercializare ale corporaţiilor multinaţionale. Băncile ne cămătăresc pe toţi cu miliarde. Practică marje de dobânzi imense.

Românii acceptă legile stăpânului (SUA/UE/NATO)

Va reamintesc ca Microsoft la fel ca Bechtel sunt companii AMERICANE si nu ruse,care au fraudat bugetul de stat al Romaniei cu sustinerea ambasadei USA la Bucuresti,mass media propagandista finantata de Washington cu sute de milioane de dolari/euro.

Sa constientizam: COPILUL E TINTA PRINCIPALA IN MARKETING

Psihologia şi marketingul

Contra unor sume fabuloase, companiile obţin serviciile experţilor în psihologia juvenilă pentru a avea acces la cunoaşterea profundă a nevoilor emoţionale, sociale şi legate de vârstă ale copiilor. Bazându-se pe studii aprofundate care analizează comportamentul, creaţiile artistice, imaginarul, ba chiar şi visele copiilor, companiile dezvoltă strategii de piaţă din ce în ce mai sofisticate pentru a-şi atinge ţinta juvenilă.

Fidelizarea faţă de marcă

În lucrarea sa din 2000, intitulată „No logo – La tyrannie de marques”, cercetătoarea canadiană Naomi Klein, face istoria naşterii marketingului de marcă. Potrivit lui Klein, la mijlocul anilor 80, companii ca Nike, Calvin Klein sau Tommy Hilfiger şi-au fixat ca prioritate crearea şi impunerea unei mărci, mai degrabă decât promovarea propriilor produse. Mutându-şi uzinele în regiuni ale lumii cu mână de lucru mai ieftină, ele şi-au redirecţionat sumele economisite pentru transmiterea unor mesaje puternice. Formula s-a dovedit câştigătoare şi a dus la naşterea unora dintre cele mai puternice şi bogate multinaţionale din lume.

Dacă până de curând, fidelizarea copiilor faţă de propria marcă era în general strategia marilor companii de fast-food, de jucării sau de haine şi încălţăminte, mai nou, şi companiile presupuse pentru adulţi au adoptat aceeaşi politică.

Influenţa copilului asupra cumpărăturilor din familie merge până la stabilirea destinaţiei de vacanţă sau a maşinii, reacţia pare justificată. Astfel, site-uri ca Airbus sau Boeing afişează jocuri video şi puzzle-uri. Iar firme prestigioase de automobile au desfăşurat campanii pentru produsele destinate familiei, precum Peugeot 806, 807, Citroen C8 sau Fiat Ulysse, sub variante ale sloganului „Maşina pe care copiii o recomandă copiilor”. Aşa s-a ajuns ca influenţa copiilor asupra familiei să determine alegerea unor produse de peste 25.000 de euro. Iar reviste precum Time, Sports Illustrated sau People au lansat ediţii pentru copii şi adolescenţi, în care au promovat automobile, lanţuri hoteliere sau linii aeriene.

Marketingul viral

Acesta este un concept nou, prin care se încearcă descoperirea celor mai „cool” copii dintr-o comunitate şi a-i determina să poarte sau să utilizeze produsele tale. Se mizează, astfel, pe influenţa liderilor de opinie asupra grupului din care fac parte. Mesajul e simplu: dacă ei sunt „cool”, atunci şi ceea ce poartă sau folosesc ei este „cool”. Această strategie foarte subtilă şi eficientă, se mai numeşte şi „marketing de stradă”. Deşi se pretează cel mai bine internetului. Tinerii promotori internauţi infiltrează forumurile de discuţie şi impun noutăţi şi tendinţe în muzică, îmbrăcăminte etc.

Marketingul în şcoală

Până de curând, şcoala era un loc unde copilul era ferit de atacul publicităţii. Nu mai este. Nevoia de bani a unităţilor şcolare şi ofertele de parteneriat, avantajoase din punct de vedere material, făcute de companiile dornice să penetreze un mediu extrem de propice inseminării publicitare, au făcut din şcoli unele din cele mai vânate medii de către marile firme. Pentru acestea, şcolile prezintă avantaje imense. Elevii sunt un grup relativ omogen, astfel că penetrarea mesajului este uşurată. Participarea cadrelor didactice la difuzarea şi implementarea mesajului publicitar nu face decât să sporească autoritatea şi, prin urmare, eficienţa mesajului.

Parteneriatele firmelor cu şcolile sunt dintre cele mai diferite: de la dotările gratuite cu tehnică de calcul, birotică sau mobilier, până la parteneriate în campanii de sănătate sau educaţie. Deseori, asocierea firmei cu obiectivul campaniei este ilar, dar asta nu-l face mai puţin eficient. Bunăoară, Pizza Hut oferea anii trecuţi, în Canada, un cupon egal cu o pizza gratuită fiecărui copil care îşi îndeplinea norma la cărţile citite. Sau Kraft, care dăruia fiecărui elev câte o trusă sanitară plină cu dulciuri, în cadrul campaniei şcolare de alimentaţie sănătoasă.

Divertismentul pentru adulţi

Avem aici de a face cu o tehnică foarte perfidă a experţilor de marketing: atracţia lucrului interzis. Industria cinematografică, industria muzicală şi cea a jocurilor video îşi fac în mod regulat publicitate, la produsele violente sau cu conţinut sexual, în rândul copiilor şi adolescenţilor. Muzică etichetată „cu conţinut explicit” îi ţintea pe tineri prin intermediul unei vaste campanii publicitare, difuzate pe spaţiul celor mai populate emisiuni pentru tineret de radio şi televiziune, presă scrisă şi internet. Printre firmele producătoare de jocuri video studiate, 70% îşi făceau regulat publicitate la jocurile pentru adulţi în rândurile copiilor. Planurile lor de marketing prevedeau inserturi publicitare în media frecventate masiv de adolescenţi.

Televiziunea

Cel mai eficient mijloc de publicitate în rândul copiilor. De ce? Pentru că puştiul o percepe ca pe un spectacol în sine, deseori mult mai atractiv decât programul obişnuit. Umorul, desenele animate, cântecele, prezenţa animăluţelor simpatice sau a eroilor favoriţi îi fascinează pe copil de la vârste foarte fragede. Logo-urile, semnalele sonore, replicile caracteristice unei mărci se integrează de mic în personalitatea sa, pregătind fidelizarea. Sociologul Elisabeth Baton-Herve a fost prima care a tras un semnal de alarmă asupra folosirii desenelor animate în spoturile publicitare. În urmă cu 3-4 ani, televiziunile româneşti difuzau fără probleme un spot pentru margarina Delma, în care un simpatic personaj animat arunca din coşul unei gospodine aflate într-un supermarket şunca şi caşcavalul, înlocuindu-le cu margarina respectivă, cu gust de şuncă şi caşcaval.

ORDINEA IMPERIALISTA

Acest “imperiu”, spre deosebire de cele anterioare, nu serveste interesele unei tari sau natiuni specifice, ci interesele unei clici internationale corporatist-financiar elitista, auto-intitulata “globalista“, care opereaza pe axa de putere Wall Street – Londra impreuna cu bancheri internationali, FMI si alte institutii financiare si politice inrudite.

Un fals teatru politic a fost creat de catre media corporatista pentru a deservi ramura relatiilor publice a acestei agende. Este timpul sa evadam din aceasta “matrice” a unei agende singulare comercializata sub diferite etichete politice si este timpul sa intelegem pariurile internationale pe care acest imperiu le face cu destinul nostrul colectiv. Centrul politico-financiar anglo-american un imperiu care cauta supunerea lumii, prin crearea unei ordine corporatiste internationale unde puterea este concentrata in mainile unui grup select, care-si raspandeste controlul prin cooptarea guvernelor si prin forta. Mecanismele acestui imperiu modern sunt paralele mecanismului aplicat de catre Imperiul Britanic de-a lungul istoriei si pot fi demonstrate cu surse atat erudite, cat si generale.

Ce nu poate fi inteles este rolul acestui imperiu ca ordine corporatista internationala. Michael Snyder defineste o ordine corporatist ca una in care:

“Majoritatea bogatiei si a puterii este concentrata in mainile corporatiilor gigant, iar guvernele sunt folosite drept unelte pentru o si mai mare consolidare a acestei stari de fapt. Intr-un sistem corporatist, bogatia si puterea indivizilor si a micilor afaceri sunt umbrite de dominatia coplesitoare a corporatiilor.”

Este mentionat si studiul care demonstreaza ca un numar de 147 de corporatii, coroborate cu diverse alte fronturi corporatiste, detin 40% din bogatia mondiala, intre acestea regasindu-se mega-bancile americane Barclay, Morgan Stanley, JP Morgan Chase and Co., Bank of America, Wells Fargo, si Goldman Sachs.

Cei care au urmarit activitatea acestui grup colectiv pot observa cum indivizii aflati la varful piramidei sunt arhitectii sefi ai mizeriei umane, prin finantarea diferitor think-tank-uri si fronturi deschise pentru a le articula agenda si a o impune global. Marile finante exploateaza ideologiile din intregul spectru politic pentru a pune la punct o structura de control ori de cate ori este nevoie.

Retelele economice imperiale ale Marii Britanii au lucrat deseori in tandem cu puterea militara pentru a-si impune vointa la scara globala, mai ales in Asia. Acest fapt poate fi exemplificat prin abordarea strategiei “diplomatia canonierelor”, cand imperiul isi pozitiona navele de razboi pe coasta unei capitale si ameninta cu bombardamentul in cazul in care nu se faceau anumite concesii economice, cum s-a intamplat in cazul Tratatului Bowring din Tailanda in 1855.

Totusi, tratatul a fost unul nedrept din punct de vedere geopolitic, deoarece a fost fortat de puterea militara britanica stationata in India pentru beneficiul si extinderea hegemoniei financiare britanice. Tratatul stipula, printre alte puncte atat pozitive, cat si negative, ca “taxa de import sa fie fixata la 3% pentru toate articolele, cu doua exceptii: opiul si bulionul, care erau scutite de impozit, in privinta primului impunandu-se obligativitatea de a fi vandut doar fermierului de opiu”. Se poate deduce ca aceste conditii au sustinut ambitiile financiare ale englezilor in zona. Una dintre cele mai necinstite prevederi a fost cea privitoare la opiu, daca este sa luam in considerare “Primul Razboi al Opiului” ce avusese loc in China si metodele britanice de a valorifica dependenta de opiu pentru a-si maximiza profiturile.

Industrializarea si modernizarea nu sunt intotdeauna produsul secundar al ambitiilor occidentale in tarile lumii a treia. In cazul Tailandei, industrializarea a intervenit ca urmare a investitiilor occidentale majore care au dezvoltat tara, insa pentru beneficiul hegemoniei britanice, statul fiind totodata tinut sub control de catre puterea militara pentru a-l impiedica sa devina un rival. Totusi, noul “modus operandi” a devenit acela de a PREVENI industrializarea lumii a treia, pentru a nu furniza un centru alternativ de putere economica si competitie geopolitica, ceea ce se petrece la momentul actual cu Rusia si China, atragand astfel subversiunea Vestului.

Scopul lor nu este pur si simplu industrializarea, ci industrializarea incadrata in propriile interese, unde controlul dezvoltarii se afla doar in mainile lor; lumea a treia devine o adunatura secatuita numai buna de a fi exploatata in mod feudal de catre marile finante si hegemonia occidentala.

Aceasta functie a imperiului, instigarea de conflicte geopolitice pentru a-si raspandi hegemonia.

Asia Centrala, politica conductelor si “Marea tabla de sah”

Politici similare “diplomatiei canonierelor” si strategiei “dezbina si cucereste” vor reiesi la iveala in actiunile actuale ale imperialistilor moderni ai corporatismului militarizat, avand ca tinta natiunile care au rezistat planurilor de integrare globala, precum Irak si Libia. Au fost inventate false pretexte pentru a invada Irakul si a-l prada. Economia Irakului va ajunge astfel “reformata” conform unei schite desenate de membrul Consiliului pentru Relatii Externe (CFR) Paul Bremer, care a condus la absorbtia acesteia in sistemul corporatist global, tinandu-se cont de prevederile Fondului Monetar International.

Economia Irakului a fost deschisa exploatarii multinationale, cu prevederi de genul “drept de proprietate integral asupra activelor tarii, repatriere totala a profiturilor, egalitate din punct de vedere legal cu firmele locale, permiterea bancilor straine de a patrunde sau prelua bancile locale”.

Rolul Irakului nu trebuie subestimat, deoarece reprezinta un pilon semnificativ in eforturile geopolitice ale hegemoniei Vestului in Asia centrala si in strangularea geopolitica a opozitiei Iranului impotriva planurilor occidentale pentru Orientul Mijlociu, avand Arabia Saudita, Qatar si Israel ca principali beneficiari.

Aceasta lupta pentru hegemonie nu reprezinta doar o conjunctura sau o “teorie a conspiratiei”, acest fapt fiind recunoscut de Zbigniew Brezinzski, fostul Consilier pe Securitate Nationala sub presedintele James Carter, care a organizat mujahidinii din Afganistan in anii 80. El enumera clar in cartea lui,“Marea tabla de sah”, doctrina geostrategica americana de perpetuare a superioritatii si suprematiei globale prin dominarea Asiei centrale si a centrului sau logistic si de resurse vitale.

Asia centrala este vazuta ca marea tabla de sah pe care va fi intemeiata dominatia globala americana. In carte se pune accentul pe valoarea globala a Asiei centrale in termeni de resurse naturale, activitate economica si populatie. Potrivit lui Brzezinski, persoana care poate domina Asia centrala, poate revendica hegemonia globala.

Viziunea lui Brzezinski este cea a unei ordini mondiale unipolare condusa de un singur centru de putere economica, politica si militara, spre deosebire de cea a unei ordini mondiale multipolare de colaborare globala imaginata de Vladimir Putin la ce-a de 43-a Conferinta de Securitate de la Munchen din 2007. Blocurile economice supranationale emergente din ultima perioada, care opereaza in afara axei Wall Street/Londra, precum BRICS sau Organizatia de Cooperare Shanghai au inceput sa ofere o contrabalanta viabila preeminentei globale a Vestului si a NATO, imputernicind jucatorii regionali sa devina competitori economici, in loc de pioni ai intereselor corporatiste occidentale.
Oamenii din spatele cortinei

Trebuie notat ca “preeminenta globala americana” reprezinta o manifestare colectiva a agendelor si intereselor speciale ale stapanilor corporatisti care au deturnat si dominat economia, sistemul politic si mass-media americane.

Dylan Ratigan de la MSNBC declara in 2008:

“Cel mai mare contribuabil al campaniei prezidentiale a lui Barack Obama este Goldman Sachs (de asemenea contribuabil solid si al candidatilor republicani). Activitatile principale ale acestui presedinte in raport cu sistemul bancar au fost acelea de a proteja cel mai profitabil aspect al afacerilor, si anume piata neagra pentru contracte CDS (credit default swap) si cele asemenea. Aceasta a fost agenda explicita a Secretarului sau al Trezoreriei. Acest presedinte promoveaza acorduri comerciale care permit secretizare sporita a activitatilor bancare in Panama, uciderea membrilor sindicali in Columbia, restituirea sclavilor nord-coreeni. Insa cred ca ce ma deranjeaza cel mai tare este ca acest presedinte lucreaza pentru baietii rai. Democratii lucreaza pentru baietii rai. La fel si republicanii. Democratii scapa prin afirmatia: “Uite cat de nebuni sunt republicanii; iar democratii pretind ca le pasa de oameni.”

Politicile externe si economice ale Americii, servite populatiei sub acoperamantul administratiilor prezidentiale, reprezinta de fapt produse secundare ale think-tank-urilor de politica externa finantate de interesele corporatist-financiare, pentru a-si perpetua agenda colectiva pe care politicienii nu fac altceva decat sa o transcrie in legi. Aceste think-tank-uri proeminente includ Consiliul pentru Relatii Externe (CFR), care face apel deseori pentru infaptuirea unei ordini mondiale unipolare, Grupul International pentru Situatii de Criza, care-l include pe Brzezinski ca sfatuitor, Proiectul (“neo-conservator”) pentru Noul Secol American si Chatham House din Londra, care reprezinta interesele corporatist-financiare echivalente din Marea Britanie. Alte grupuri includ RAND Corporation si deloc de neglijatul Institut Brookings in incaperile caruia, potrivit lui Tony Cartalucci, pot fi gasite schitele pentru majoritatea conflictelor importante din ultimii 30 de ani.

Multi politicieni americani proeminenti din toate liniile politice sunt afiliati acestor grupuri. Dick Cheney (fost director), Hillary Clinton, Secretarul Apararii Chuck Hagel (membru in mai multe consilii directoare, inclusiv Chevron), printre altii, sunt cu toti membri ai CFR. Intre aceste think-tank-uri, un interes special il reprezinta Institutul Brookings, deoarece a fost principalul mediator in cursa pentru razboi impotriva Iranului, fundamentat pe propaganda distorsionata motivata geopolitic.

Contrar reportajelor media care infatiseaza Iranul drept o amenintare imediata, existentiala la adresa Statelor Unite si a Israelului, Institutul Brookings a publicat in 2009 un document care reprezenta in fapt o schita a metodelor de rasturnare a natiunilor, in cazul de fata fiind vizat specific Iranul. Acesta a fost scris de 6 analisti proeminenti, inclusiv Kenneth Pollack, care admitea ca Iranul nu reprezenta o amenintare la supravietuirea Statelor Unite sau a Israelului, ci la hegemonia lor colectiva regionala si geopolitica si a intereselor lor din regiune. Nu trebuie uitat ca Institutul Brookings face jocul marilor afaceri si a agendei lor de integrare a Iranului in consensul international si de exploatare a celor 76 de milioane de cetateni ai sai in favoarea ordinului lor unipolar. Institutul Brookings este finantat de Fundatia Rockefeller, Fundatia Ford, Fundatia Carnegie, Goldman Sachs si Grupul Carlyle, printre altii; acestia primesc sprijin financiar chiar si din partea Fundatiei Smith Richardson, al carei guvernator activ este Zbigniew Brzezinski.

ONG-urile si “Administratorii sistemului”: caii troieni ai subminarii internationale

Rolul “administratorilor sistemului” a reprezentat un element esential atat in Imperiul Britanic, cat si in sistemul globalist actual, daca este sa-l privim dintr-un unghi “umanitar”. In timpul Imperiului Britanic, administratorii sistemului erau retelele create de clasa financiara conducatoare care deservea extinderii imperiului. In studiul lui Trevor Reese, este demonstrat ca cei din spatele gruparilor precum Georgia Trustees au fost intotdeauna cei din elita financiara a Londrei, folosindu-se de astfel de tertipuri pentru a conduce destinele oamenilor in numele lor, indiferent de urmari. Reese noteaza ca “dependenta Georgiei de continua asistenta a Marii Britanii era o justicare pentru a o privi mai mult ca o proprietate britanica, decat ca o entitate individuala; n-a existat niciodata ideea ca existenta coloniei ar fi oricare alta decat cea de subordonare si contribuire la bunastarea tarii-mama”. Imperiul modern isi trateaza retelele globale de “societate civila” din diverse tari intr-un mod similar. Si Georgiei ii lipsea industria, fapt care o facea fundamental dependenta de tara mama conform asteptarilor sistemului mercantilist, limitandu-si astfel libertatea prin absenta auto-suficientei si prin dependenta imperiala.

Reincarnarea moderna a “Georgia Trustees” poate fi vazuta in rolul ONG-urilor internationale finantate de corporatii. ONG-urile servesc drept retele de intruziune in institutiile natiunilor suverane cu scopul de a absorbi acele natiuni in agenda consensului international Wall Street/Londra. Aceasta nu este pur si simplu o analiza cinica nascuta din speculatie, ci recunoscuta in mod deschis de strategul Pentagonului, Thomas Barnett intr-o conferinta TED din 2008. Acesta vorbeste despre reformarea fortei militare americane intr-o “forta leviatanica imputernicita de SUA”, care include active militare capabile sa demoleze institutii tinta, dar si crearea unei armate de “administratori ai sistemului” precum ONG-uri, organizatii internationale si contractori pentru a construi in “seria de distrugeri” o retea favorabila intereselor occidentale. ONG-urile au avut succes in declansarea “primaverii arabe” pusa la cale de SUA drept cascadorie geopolitica gandita pentru a stabili un front de guverne marioneta, dupa cum nota analistul geopolitic William Engdahl; acest mod de actionare a fost numit “Afacerile Revolutiei” de catre Journeyman Pictures. Sunt folosite ONG-uri precum CANVAS, condus de Srdja Popovic, pentru a antrena hoarde de activisti sa dezmembreze guverne de diferite naturi care nu se conformeaza intereselor geopolitice corporatiste predominante, in combinatie cu un Departament de Stat American tradator. “Primavara araba” este un caz documentat pe fata al unor astfel de masinatiuni sub pretextul rezistentei non-violente iar in cazurile Siriei si al Libiei, al rascoalei teroriste armate.

In Egipt, liderul a fost Mohammad ElBaradei, care s-a prefacut anti-american si anti-israelian in timp ce facea parte din Grupul International de Criza (ICG), think-tank-ul american de politica externa mentionat anterior, finantat de Fortune 500 si notoriu pentru subversiunea internationala sub multe forme si pentru politicile pe care ElBaradei le criticase pentru a castiga voturi. Este finantat de catre Corporatia Carnegie, Morgan Stanley, Institutul Open Society, Grupul Deutsch Bank, McKinsey & Company, Chevron, Shell si altii. De asemenea, ICG gazduieste indivizi de teapa lui Zbigniew Brzezinski sau generalul Wesley Clark.

Ca si in cazul lui Amnesty International, este folosita o flagranta manipulare a evenimentelor; Amnesty International a fost folosita ca instrument de promovare a obiectivelor geopolitice occidentale, indiferent de faptele de la fata locului si cu omisii deliberate grosolane cu privire la cine comanda majoritatea atrocitatilor la nivel global. Astfel de grupari ajung sa se intreteasa cu alte fundatii si think-tank-uri finantate de mediul corporatist, de la CFR pana la Institutul Brookings, la fel cum Georgia Trustees si retelele coloniale se intreteseau cu Ministerul Comertului londonez in perioada de varf a Imperiului Britanic.

Sclavia reprezinta jocul final al imperialismului, insa adevarul este prezent in mijlocul minciunilor constant servite populatiei de catre o mass media compromisa. Adevarul ofera cheia catre libertate si aceasta libertate intervine atunci cand individul devine capabil sa recunoasca minciunile si masinatiunile.

Un imperiu “clandestin” condus de corporatii sau corporatocratie. Scopul: obtinerea profitului, indiferent de costurile sociale sau de mediu.

Procesul de manipulare prin datorii, mituirea clasei politice locale sau inlaturarea celor incomozi se numeste globalizare. Schema e simpla: FMI si BM indatoreaza o tara prin imprudenta conducatorilor sai sau prin coruperea acestora, dupa care impun “conditionalitati” sau “ajustari structurale” cum ar fi devalorizarea, taierea cheltuielilor pentru programele sociale, sistem educational si sanitar, privatizarea companiilor de stat, liberalizarea comerciala.

Surse :

 1, globalresearch.ca

2,lovendal.ro

   3, cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s