De unde vine teoria Illuminati

maxresdefault

Poate ați auzit aceste piese diferite menționate: Illuminati, masonii, sataniștii, grupul Bilderberg sau bancherii. Fiecare dintre aceste piese ale teoriei Illuminati a apărut în momente diferite ale istoriei. În cele mai multe cazuri, ele au fost inventate de către oameni bogați. Illuminati se bazează pe un grup real care se numește ”Ordinul Iluminiștilor”. Iluminiștii au apărut în mai 1776 în Bavaria, care e parte din Germania de azi (Germania nu exista în acel moment).

Iluminiștii s-au inspirat și s-au organizat după modelul oferit de iezuiți, un ordin al preoților catolici, și, parțial, după modelul de organizare al masonilor. Ei au infiltrat lojele masonice pentru a obține influență în societate, și pentru a-și duce la îndeplinire scopurile.

Pentru a înțelege orice grup şi mișcare, trebuie să înțelegeți contextul în care au apărut. Perioada istorică în care au apărut iluminiştii se numește ”Iluminism”. Acesta a fost o mișcare radicală de schimbare a Europei care s-a întins din 1600 până în 1700.

În timpul Iluminismului,o clasă de negustori bogaţi a apărut în Europa, care făcea comerţ în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.

Aceste noi clase au început să aibă din ce în ce mai multă putere decât regii şi reginele care se presupunea că trebie să fie în vârful societăţii potrivit legii şi tradiţiei.

Revoluţia Americană a demonstrat puterea acestor clase în faţa întregii lumi.

Pe măsură ce lumea socială începea să se schimbe, oamenii au început să gândească diferit. Înainte de iluminism, cei mai mulți credeau că lumea materială și ordinea socială erau determinate de către legea divină a lui Dumnezeu.

Pe măsură de iluminismul era din ce în ce mai influent, experimente ca cele ale lui Isaac Newton, și filosofi ca Hobbes și Rousseau, au dezvoltat științele moderne și politica.

Ordinul Iluminiștilor a fost doar unul dintre aceste grupuri, pe lângă cele ale Rosicruciaţii și Carbonarilor italieni. În timpul anilor 1780, iluminiștii au ajuns să aibă 2.500 de oameni în Europa centrală.

Robinson şi Barruel au susţinut că Ordinul Iluminiştilor nu s-ar fi destrămat cu adevărat în 1787, ci că ei doar au trecut în clandestinitate. Ei au susţinut că aceşti “Illuminati” în mod secret au complotat şi au pus la cale Revoluţia Franceză, şi că încă se mai ascundeau în logile masonice, de unde plănuiau să dărâme toate guvernele Europei şi pe cel din America. Robinson şi Barruel detestau revoluţia, şi nu credeau că a fost posibil ca milioane de oameni să se mobilizeze pentru a schimba condiţiile în care trăiau. Pentru ei, oamenii obişnuiţi nu erau organizaţi sau destul de inteligenţi pentru a face aşa ceva. Ei credeau că oamenii aveau mereu nevoie să fie mânaţi ca oile de un grup elitist. Teoria inițială a lui Robinson Barruel despre Illuminati și teoria Illuminati de azi vorbesc foarte mult despre masoni. Ordinul original al Iluminiștilor a fost stabilit de grupuri de masoni, numiți “lodges”. În anii 1700, lojile masonice au început să recruteze oameni bogați sau influenți, pentru ca aceștia să-și mențină fondurile și statutul social.

Lojile masonice au oferit o cale pentru organizarea radicală pe măsură ce Iluminismul câștiga teren. Clasa negustorilor bogați și intelectualilor se strângea în lojile masonice, discutau schimbările care aveau loc în societate, și plănuiau alte acțiuni ale activiștilor. Mulți revoluționari faimoși și-au dezvoltat ideile radicale în timp ce erau masoni.

Pe măsură ce capitalismul a devenit tot mai puternic, milioane de oameni au fost alungaţi de pe pământurile lor, şi au fost forţaţi să muncească pentru salarii de sărăcie în noile fabrici din Europa.

Multe teorii Illuminati se folosesc de un document care a apărut la începutul anilor 1900, intitulat Protocoalele Bătrânilor Zionului. Se susţinea că aceste Protocoale ar fi fost scrise de către evrei, şi că ar reprezenta planurile lor de a prelua conducerea lumii. Aceste Protocoale au fost scrise undeva între 1897 şi 1903, de către  poliţia secretă ţaristă a Rusiei. La acea vreme, naţionaliştii ruşi încercau să prevină izbucnirea Revoluţiei Ruse împotriva Împăratului Rusiei, numit Ţar. Cei mai mulţi naţionalişti erau profund antisemiţi. Ei vedeau întreaga mişcare de masă, care avea ca scop răsturnarea Ţarului, ca fiind o conspiraţie evreiască. Protocoalele au fost scrise pentru ca aşa (îşi imaginau ei) vor putea preveni izbucnirea Revoluţiei.

Documentul s-a răspândit foarte repede şi a fost citit de foarte multă lume din Rusia şi Europa, şi în cele din urmă a ajuns şi în Statele Unite. Din această cauză, teoriile Illuminati în mod obişnuit şi regulat menţionează grupurile de bancheri evrei, cum ar fi Rothschilds şi Bilderbergs, şi îi portretizează pe evrei ca fiind un grup secret care are intenţia de a domina lumea. Aceasta este a doua piesă principală din teoria Illuminati. A treia este antihristul.

Mulţi conspiraţionişti vorbesc şi despre “sfârşitul lumii” şi despre “semnul bestiei”. Aceste expresii vin dintr-o mişcare religioasă numită Milenarismul Protestant, care a apărut pe la 1850. Mişcările milenariste cred că sfârşitul lumii e aproape, şi încearcă să se pregătească pentru asta. Milenariştii de acum 200 de ani au dezvoltat un calendar complex care descrie a Doua Venire A lui Cristos, care ar fi prevestită de anumite semne importante. Unul dintre aceste semne era sosirea “antihristului.” În Biblie, “antihristul” uneori e descris ca o singură persoană. “Antihristul” se presupune că va obţine puteri dictatoriale asupra lumii chiar înainte ca Cristos să se întoarcă.

La începutul secolului 20, Primul Război Mondial, Marea Criză economică, apariţia Fascismului, şi al Doilea Război Mondial le-au oferit evangheliştilor multe semne că sfârşitul lumii e aproape. Bazându-se pe propria lor interpretare a Bibliei, evangheliştii au căutat semne şi le-au găsit în creşterea din ce în ce mai mare a puterii guvernului, şi în indivizi cu un statut de lider de cult care ar fi putut fi antihristul. În anii 1920, liderul evanghelic din Statele Unite, Gerald Winrod, a susţinut că Mussolini, liderul fascist al Italiei, era de fapt antihristul. El a spus că Liga Naţiunilor era un semn al puterii sale din ce în ce mai mari asupra lumii. Predicţiile despre “sfârşitul lumii” s-au ţinut lanţ ani la rând. În anii 1950, unii evanghelişti au pretins că noua invenţie numită “computer” era de fapt antihristul. În anii 1970, alţii au susţinut că microcipul sau codurile de bare erau “semnul bestiei”, şi erau destinate să îi marcheze pe indivizi cu numele antihristului. În timpul alegerilor lui Obama, mulţi oameni au crezut că el era antihristul.

Figura antihristului şi a “apocalipsei” au fost una dintre principalele piese ale multor teorii despre Illuminati încă din anii 1920. Fiecare personaj politic popular, cum ar fi Obama, poate fi văzut ca Antihrist. Fiecare organizaţie politică majoră, cum ar fi ONU, poate fi văzută ca un semn al puterii sale din ce în ce mai mari. Orice progres în tehnologia informaţiei, cum ar fi microcipurile implantate, poate fi văzut ca “semn al bestiei”.

În 1926, Nesta Webster, un aristocrat englez, a publicat Societăţile secrete şi mişcările subversive, Nevoia pentru Fascism în Marea Britanie (Secret Societies and Subversive Movements, The Need for Fascism in Great Britain). Lady Queenborough (cunoscută şi sub numele de Edith Starr Miller), fata unui capitalist industriaş, a publicat Teocraţia Ocultă (Occult Theocrasy) în 1933. Ambii scriitori au susţinut că fervoarea revoluţionară care mătura globul ar fi fost cauzată de o conspiraţie secretă. Ambii au combinat vechea teorie despre Illuminati cu elemente noi.

Webster şi Queenborough au mărit importanţa Illuminati mult mai mult decât o făcuse cineva vreodată: acum, spuneau ei, Illuminati erau descendenţi ai vechilor Cavaleri Templieri, şi fiecare societate secretă care a existat vreodată se presupunea că fusese un grup de avangardă al Illuminati. Ei au făcut şi legătura între finanţiştii evrei cu această conspiraţie a Illuminati. Illuminati, spuneau ei, erau plătiţi de un grup secret de bancheri evrei în încercarea lor de a domina lumea. Teoriile conspiraţiei lui Webster şi Queenborough au fost predicate în Statele Unite de către Gerald Winrod—acelaşi Winrod despre care am vorbit mai sus, care îl căuta pe Antihrist. Winrod a scris un pamphlet în 1935 intitulat Adam Weishaupt, Un Diavol cu chip de om (Adam Weishaupt, a Human Devil), care se inspira masiv din cărţile lui Webster şi Queenborough. A susţinut că comunismul însuşi era o conspiraţie evreiască, şi că conspiraţia Illuminati prevestea venirea Antihristului.

Webster, Queenborough şi Winrod au adus împreună cele trei piese ale teoriei Illuminati sub o singură umbrelă. Scrierile lor au stabilit nucleul teoriilor Illuminati despre care tot auzim noi azi: Illuminati sunt o societate secretă, finanţată de către o grupare a bancherilor evrei, care îşi are originea în societăţile din antichitate, şi care urmăreşte să conducă lumea.

Illuminati sunt portretizaţi adepţi ai lui Satana – Antihristul, are ca scopulor să aducă pe pământ domnia satanei. Aproape fiecare teorie Illuminati de azi e construită în jurul acestui nucleu.

În comunitățile negrilor, oamenii spun că SIDA a fost inventată de guvern pentru a-i extermina pe oamenii de culoare. Oamenii spun că guvernul are un plan secret pentru a impune legea marțială și pentru a deschide lagăre de concentrare.

Illuminati în “Noua Ordine Mondială”

Teoria Illuminati a reapărut peste tot în Statele Unite la începutul anilor 1990. Înainte ca URSS să se destrame, cei mai mulţi oameni au simţit că marile evenimente puteau fi explicate prin conflictul dintre capitalismul din Statele Unite şi socialismul de stat din URSS . În 1990, George Bush senior a numit prăbuşirea URSS şi victoria SUA “o nouă ordine mondială”.

Conspiraţioniştii au început să publice teorii ale “super-conspiraţiilor”, care făceau legătura între conspiraţia existentă şi legenda urbană cu liniile generale ale teoriei Illuminati.

Illuminati proiectează puterea capitalului asupra unui grup particular de oameni.   Illuminati  au funcţii importante în guvern sau în corporaţii cu forţa motrice a întregului capitalism. Illuminati planificând în secret cum să conducă lumea. Nu e nici o îndoială că multe locuri importante în care se iau deciziile – cum ar fi consiliile de conducere ale corporaţiilor, banca Federal Reserve sau Pentagonul – nu sunt instituţii democratice şi transparente.

Sistemul capitalist generează oameni puternici şi corporaţii, democraţia nu va exista niciodată cu adevărat. Cei mai mulţi dintre noi nu pot participa în conducerea societăţii de fiecare zi, pentru că trebuie să muncim pentru altcineva ca să putem supravieţui. În loc să conducem noi înşine societăţile în care trăim, votăm pe cineva care ajunge la putere ca să o facă pentru noi. Acest vot nu se va termina cât timp capitalul va exista.

Conspiraţioniştii adesea insistă să spună cât de spălaţi pe creieri ar fi oamenii. Capitalismul este un sistem economic şi social în care o clasă de oameni sunt nevoiţi să se angajeze în muncă alienantă în beneficial unuia sau altuia. Această activitate de zi cu zi ne înstrăinează unii de alţii şi creează o putere abstractizată, care se impune pe ea însăşi asupra noastră. Această putere se numeşte capital.

Capitalism: Un sistem economic în care un nou grup de oameni (muncitorii) deţin doar puterea de a munci şi pe care sunt nevoiţi să o vândă altui grup de oameni (capitaliştii sau burghezia) care controlează fabricile, pământul, transporturile, clădirile, resursele etc.

Capitaliştii exploatează puterea de a munci a muncitorilor pentru că ei nu le plătesc acestora salariile la întreaga valoare a muncii pe care aceştia au depus-o (nici n-au cum) şi nici la întreaga valoare a produselor obţinute prin munca lor. Ei doar îi plătesc pe muncitori destul cât să îşi poată reproduce abilitatea de a munci. (Cu alte cuvinte, salariile noastre sunt doar o parte şi sunt destinate doar să ne ajungă să cumpărăm hrană, haine, să ne adăpostim şi să avem o educaţie capitalistă etc, întrucât capitaliştii au nevoie de noi să ne ducem la muncă şi a doua zi.) Între timp, munca noastră de fapt produce o valoare cu mult mai mare decât ceea ce suntem plătiţi noi. Capitaliştii păstrează pentru ei diferenţa dintre cantitatea de bunăstare pe care noi o producem la valoarea pe care o primim sub formă de salarii; ei numesc asta “profit”. Acest proces de schimb inegal între patroni şi muncitori este principala formă de exploatare în capitalism.

Fascismul: Fascismul este o mişcare mai ales a micii burghezii şi a grupurilor de burghezi împotriva clasei muncitoare. Scopul fascismului este să zdrobească clasa muncitoare puternică şi să o împiedice să reziste şi să se organizeze pentru a se elibera. Mişcările fasciste omoară muncitorii, şi le distrug organizaţiile.

Globalizarea: Globalizarea este un nume drăguţ dat capitalismului. Capitalismul este un sistem de relaţii sociale exploatatoare care trebuie mereu să crească. “Globalizarea” se referă la răspândirea capitalismului pe planetă, conectându-i pe muncitori într-un mare sistem. Astăzi minerii muncesc până mor în Africa de Sud ca să producă metale de care e nevoie pentru iPod-uri.

Capitaliştii nu văd globalizarea ca pe un lucru rău: ei o descriu ca fiind “răspândirea libertăţii şi a democraţiei”.

. Poate aţi auzit că Jay Z şi Beyonce fac parte din Illuminati, şi că atunci când sunt pe scenă sunt posedaţi de demoni. Poate aţi auzit că şi Obama face parte din Illuminati, şi are de gând să implanteze microcipuri în trupurile tuturor oamenilor din Statele Unite pentru a putea impune legea marţială. Poate aţi auzit că bancnota dolarului conţine simboluri secrete, care arată că Statele Unite sunt controlate de către Illuminati de sute de ani.

Viitorul nostru ne rezervă doar slujbe care nu ne duc nicăieri şi care sunt plătite de rahat. Ne chinuim să plătim facturile în timp ce alţii trăiesc în lux.

Era clar pentru oricine că regimurile

din Estul Europei erau pe cale să se prăbuşească, de aceea confiscarea unor eventuale revoluţii în aceste ţări era o necesitate pentru clasa conducătoare capitalistă pentru a putea menţine prelungirea sistemului de putere ierarhică şi pentru a-l deturna în beneficiul său.

REVOLUŢIILE DE-A GATA

Intervențiile electorale străine au fost un mijloc de inginerie politică orientați spre Occident, care, în numele democrației, aparent, aveau să ducă la îndeplinire ”reformele”, în conformitate cu interesele comerciale ale Statelor Unite, Uniunii Europene, WTO (Organizația Mondială a Comerțului) și NATO.

Tiparul pentru aceste revoluții a început să fie croit în deceniul 1980 în Slovaicia, Croația, România și Bulgaria și a devenit, pentru întreaga regiuni.  Așa-zisa asistență pentru democrație a constat într-un pachet întreg de finanțare și de alte mecanisme de sprijin, creat  pentru a produce schimbări de regim rapide și pentru a impune ”terapii de șoc” economice și politice în țările selectate. Acestea s-au bazat foarte mult pe tehnici și tehnologii de propagandă modernă, în mare parte inspirate din practicile politice ale Statelor Unite.

Principalii actori instituționali în ”promovarea democrației” Statelor Unite sunt Departamentul de Stat, USAID și National Endowment for Democracy (NED).

NED a fost creată în 1983 ca o organizație privată, de formă, finanțată de Congres care avea să îşi asume rolul de a efectua unele schimbări de regim. Promovarea democraţiei în Europa centrală şi de est, începând cu Polonia şi Germania de est, a devenit una dintre figurile de stil ale noului efort al administraţiei Reagan şi Statelor Unite pentru a destrăma Uniunea Sovietică. Această analiză examinează intervenţia puterilor occidentale, mai ales a Statelor Unite, în „revoluţiile în culori” din Europa de Est (Serbia, Georgia, şi Ucraina în ordine cronologică).

În Polonia, ca şi în resul Europei centrale şi de est, NED a avut ca aliaţi în misiunea de a declanşa schimbarea de regim instituţii ca International Republican Institute (IRI, Institutul Internaţional Republican) şi National Democratic Institute (NDI, Institutul Naţional Democratic), care, împreună cu Centrul AFL-CIO al Solidarităţii şi cu Camera de Comerţ americană pentru Întreprinderile Private Internaţionale, cu USAID şi cu organizaţia privată dar sponsorizată de guvern Freedom House, cu institutele lui George Soros ale Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, şi cu alte instituţii publice şi private.

Instabilitatea din Iugoslavia care a dus la destrămarea ei începând din anii 1990 şi continuând cu conflictele naţionale, etnice şi locale de atunci, a oferit oportunităţi pentru o serie de intervenţii din partea agenţiilor private şi publice implicate în proiectul de „promovare a democraţiei”.

Pentru ca „buna funcţionare a pieţelor” să poată avea loc în Europa de est, o structură de guvernare neoliberală era o condiţie necesară, precum şi un sistem de alegeri în stil occidental, care să-i faciliteze preluarea puterii.

Aceste intervenţii de succes au bătătorit calea pentru „revoluţiile în culori” care au urmat în Serbia, Georgia, Ucraina, şi în alte părţi.

O mare parte din simbolismul revoluţiilor în culori poartă ecourile luptelor americane pentru imperialismul Statelor Unite.

Ambele partide (din SUA, Republican şi Democrat), segmente ale puterii de stat organizată a Statelor Unite, fac parte din „consenul de la Washington” conform căruia o ordine politică elitistă, poliarhică, şi pro-Occidentală este necesară pentru a însuşi condiţiile corolare şi necesare pentru restructurarea economică.

Aceste rebeliuni au cauze locale, bazate pe resentimentele faţă de puterea autoritară, corupţie şi limitarea libertăţii intelectuale şi a oportunităţilor economice, şi alte aspiraţii neîndeplinite (inclusiv libertatea de circulaţie în Occident) în timpul erei socialismului de stat condus de partidul-stat. (Şi o marte parte din această tensiune s-a păstrat în structurile „revoluţionare” care au urmat acestui sistem).

Dar, în acelaşi timp, vedem că finanţările, consultările, şi influenţa generală a puternicelor agenţii străine, mai ales din Statele Unite dar şi din Europa Occidentală, reprezintă în multe cazuri ingerinţe fără nici un drept, care forţează cel puţin pe termen scurt atingerea unor obiective dorite de superputeri şi de aliaţii lor. Resursele externe, oportunităţile, şi alte forme simbolice de influenţă canalizează talentele interne, resursele şi mişcările de rezistenţă către anumite formaţiuni speciale care altfel nu ar putea să aibă loc sau să existe.

Într-un studiu asupra fundaţiilor internaţionale, Joan Roelofs (2003) a susţinut că alegerile nu pot fi considerate libere când sunt în mod semnificativ influenţate de banii din străinătate şi de alte forme de presiune care subminează unii candidaţi sau unele partide şi îi fac pe alţii să fie mai puternici. Cercetând patru tipuri de intervenţii străine, vedem că avem într-adevăr motive serioase să fim sceptici faţă de intervenţiile de „promovare a democraţiei” şi a unei „agende a libertăţii” şi legitimităţii rezultatelor politice imediate ale acestor „revoluţii în culori”.

Cele patru tipuri de asistenţă străină pe care le-am studiat sunt: (1) politică; (2) financiară; (3) training tehnic; şi (4) marketing (propagandă).

Institutele afiliate NED, mai ales IRI şi NDI, au circulat liber prin Europa de Est ducând cu ele mesaje de consolidare a opoziţiei. Primul tipar de acest tip a fost aplicat în Bulgaria în 1996, când NED şi IRI „au descoperit” că „ONG-urile puteau schimba balanţa în alegeri în favoarea candidatului preferat de America” (MacKinnon 2007, 30), prin unificarea opoziţiei şi apoi prin crearea şi finanţarea sondajelor de la ieşirea de la urne.

NDI a contribuit la acest proiect prin finanţarea Asociaţiei Bulgare pentru Alegeri Corecte şi Drepturi Civile (the Bulgarian Association for Fair Elections and Civil Rights) care a supravegheat sondajele de la ieşirea de la urne în acel an (NDI, 2001).

Sondajele de la ieşirea de la urne au fost aranjate şi în România în 1997 prin sprijinul Asociaţiei Pro Democraţia (Pro Democracy Association 2004); în Slovacia în 1998, unde IRI a efectuat „o numărătoare paralelă a voturilor”; şi în Croaţia în 1999, când USAID, NED, Freedom House şi alţi finanţatori internaţionali ai unui grup de monitorizare a alegerilor, Citizens Organized to Monitor Elections (GONG, Cetăţenii organizaţi pentru monitorizarea alegerilor) (Jašić 2000; MacKinnon 2007, 31-33).

Când Milošević a părut să fie vulnerabil în alegerile din Serbia, NDI a finanţat vizitele unor lideri ai partidelor de opoziţiei din Serbia în Polonia la sfârşitul deceniului 1990 pentru a solicita consultanţă din partea activiştilor politici polonezi (Roelofs 2003, 186).

Firma de sondaje din Statele Unite, Penn, Schoen and Berland a intrat pe scenă şi a stabilit că avocatul constituţional anticomunist Vojislav Koštunica era persoana cu şansele cele mai probabile să-l învingă pe Milošević (Dobbs 2000).

Acţionând în acest sens, Secretarul de Stat american Madeline Albright şi ministrul de externe german Joschka Fischer i-au adus pe contracandidaţii prezidenţiali, primarul din Belgrad, Zoran Djindjic, şi pe liderul partidului de opoziţie, Vuk Draskovic, la Budapesta unde, asupra politicienilor sârbi, s-au făcut presiuni pentru a ieşi din cursa prezidenţială.

IRI şi NDI au dat sfaturi similare şi contracandidaţilor preferaţilor lor din Bulgaria şi România, obţinând ca lideri pro-Occidentali să facă pe plac preferinţelor Washington-ului (MacKinnon 2007, 31, 44).

Mişcările tinerilor şi ONG-urile au fost folosite şi ca vestitori şi mesageri ai schimbărilor de regim.

În urma „revoluţiei-buldozer” din Serbia, câţiva tineri, antrenaţi în străinătate, ai organizaţiei locale a mişcării studenţeşti Otpor (Rezistenţa) au devenit consultanţi itineranţi ai tacticilor politice non-violente.

Vizitele sârbilor în diferite ţări erau plătite de NED, prin granturi obţinute de la Freedom House şi de la Institutul Soros pentru o Societate Deschisă (MacKinnon 2007, 60, 67, 109, 110).

În pregătirea alegerilor din Ucraina din 2004, NDI a scos-o la înaintare pe magnata din energie, Yulia Tymoshenko, aşa-numita „prinţesă a gazului” din Ucraina.

Consilierii americani şi opoziţia locală s-au bazat exclusiv pe sondaje de opinie nu atât pentru alegeri

, ci ca un mecanism de a instiga protestele „revoluţiei portocalii”. Anika Binnendijk şi Ivan Marovic citează un memo internaţional scris în aprilie 2003 de organizaţia „Ucraina Noastră” a lui Yushchenko, în care partidul său discută importanţa pregătirii propagandei pentru a răspunde la o aşteptată fraudă electorală:

„Alegerile vor fi un joc fără reguli, concurenţa fără precedent a resurselor informaţionale, organizaţionale, financiare şi administrative pentru regim… Itinerantul consultant politic american Dick Morris ‘a recunoscut că a participat la o întâlnire clandestină, într-o capitală din Europa de Est căreia nu i-a spus numele, cu echipa lui Yushchenko, la care i-a sfătuit pe aceştia că un mare sondaj la ieşirea de la urne ar putea…. scoate protestatarii pe străzi dacă acest sondaj de la ieşirea de la urne arată că a avut loc o evidentă fraudă electorală”.

Câteva institute de sondare a opiniei publice care au lucrat împreună la „un sondaj naţional la ieşirea de la urne” au primit finanţare occidentală.

Printre aceste institute au fost Razumkov Center, finanţat de NED şi afiliat Freedom House, şi un think tank, the Democracy Initiatives Foundation (Fundaţia pentru Iniţiative Democratice), care era şi el finanţat de NED pe lângă alte finanţări occidentale pe care le primea, care au efectuat „un sondaj naţional la ieşirea de la urne”.

KIIS este o altă firmă de sondare a opiniei publice, a cărei conducere a fost antrenată în occident, şi printre ai cărei clienţi sunt USAID, Radio Free Europe/Radio Liberty (Radio Europa Liberă), Departamentul de Stat american, Coca-Cola şi alţii (document al Kiev International Institute of Sociology, nedatat).

Un ONG ucrainean, Comitetul votanţilor ucrainieni, care a organizat o numărătoare paralelă a voturilor, era într-o relaţie strânsă cu NDI (Committee of Ukrainian Voters.

FINANŢAREA SCHIMBĂRII DE REGIM

Finanţarea este ca laptele de mamă pentru schimbările de regim, mai ales pentru organizarea comunicării, a presei, şi a propagandei, pentru organizarea protestelor, pentru efectuarea monitorizării sondajelor de opinie, şi pentru managerierea campaniei candidaţilor selectaţi din opoziţie.

Cu o alocare de fonduri în valoare de 23 de milioane de dolari pentru obiectivele strategice ale „tranziţiei către democraţie” în Serbia (la o populaţie de 10 milioane de oameni) în 2000 (US Embassy in Yugoslavia 2002), opoziţia a devenit puternică şi îndrăzneaţă pentru a contesta alegerile şi pentru a forţa înlăturarea lui Milošević de la putere. Dacă mai există vreo îndoială legată de obiectivele Departamentului de Stat, Radio Free Europe/Radio Liberty (Radio Europa Liberă), canalul său de propagandă şi site-ul care se ocupă de Europa de est,Rusia, au fost chiar foarte explicite. Au declarat că totalul asistenţei din partea guvernului Statelor Unite pentru mişcarea studenţească împotriva lui Milošević şi pentru Opoziţia Democratică din Serbia a fost de 10 milioane de dolari în 1999 şi de 31 de milioane de dolari în 2000 .

Institutul lui George Soros pentru o Societate Deschisă a oferit opoziţiei o finanţare constantă, fără ca sumele cheltuite să fie cunoscute. (Corwin 2005).

Finanţarea din partea Statelor Unite a sprijinit în mod ostentativ şi ONG-urile aparent nonpartizane care contestau autoritatea lui Milošević. Unul dintre aceste ONG-uri, Centrul pentru alegeri libere şi Democraţie (CeSid), de fapt lucra mână în mână cu Opoziţia Democratică pentru a întări alianţa partidelor politice din Serbia (Cevallos 2001). CeSid a fost creat de activiştii anti-Milošević, nemulţumiţi, în urma protestelor din 1996-1997 şi a fost finanţat de Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă, care a asigurat training pentru liderii ei în Bulgaria (MacKinnon 2007, 41, 44, McFaul 2005). În ziua alegerilor, fiecare monitor sârb a fost plătit 5 dolari (U.S. Institute of Peace 2004), puţin peste câştigul mediu zilnic.

Printre alţi beneficiari ai ajutoarelor occidentale s-au aflat Radio B92. Asociaţia pentru Media Electronice Independente) care a primit fonduri de la NED pentru o campanie intitulată ‘Rock for Change, Rock the Vote’ (Rock pentru Schimbare, Zgâlţâie Votul), şi Centrul pentru Drepturile Omului din Belgrad (Belgrade Center for Human Rights) care a primit şi un grant din partea NED pentru „a încuraja academicienii sârbi, jurnaliştii şi asociaţiile civice în direcţia formării unei politici pentru o opoziţie politică democratică”.

Apoi a fost rândul Georgiei să urmeze tiparul „revoluţiei în culori”.

După modelul revoltei sârbe, unul dintre fondatorii CeSID a mers în Georgia pentru a ajuta la organizarea Societăţii Internaţionale pentru Alegeri Corecte şi Democraţie (the International Society for Fair Elections and Democracy) un alt institut de sondaje la ieşirea de la urne finanţat de NDI şi de fundaţiile Soros .

Finanţarea externă pentru entităţile opoziţiei din Georgia a inclus şi un grant din partea Fundaţiei Pentru O Societate Deschisă, prin care au fost plătiţi cei care făceau parte din grupul sârb de opoziţie Otpor pentru a crea şi menţine un grup local al tinerilor, numit Kmara. Soros a dat grupului Kmara 350.000 de dolari ca „bani de început” şi a fost şi sponsorul principal pentru Rustavi-2 şi pentru ziarul 24 Hours.

Programul de Sprijinire a Alegerilor al Fundaţiei Pentru O societate Deschisă a sprijinit grupul Kmara şi s-a concentrat în special pe elaborarea unor modele de campanii politice cruciale, inclusiv clipuri publicitare pentru televiziune, materiale educaţionale, şi alte materiale de propagandă.

Acest segment de finanţare s-a ridicat la suma de 175.000 de dolari. Dincolo de asta, atât Soros cât şi NED au finanţat Institutul Libertatea (Liberty Institute) din Georgia care promova liberalizarea comerţului .

În Ucraina, Statele Unite au cheltuit doar în 2004 în jur de 34 de milioane de dolari pe iniţiative de schimbare a regimului (U.S. Department of State 2004), în timp ce Soros a acordat în jur de 1,6 milioane de dolari pentru a sprijini coaliţia ONG-urilor ‘Libertatea de a alege’ şi „Noua Alegere 2004” din Ucraina.

German Marshall Fund al Statelor Unite, Freedom House, şi Agenţia de Dezvoltare Internaţională din Canada (Canadian International Development Agency) au oferit împreună 130.000 de dolari pentru trainingul activiştilor .

Planificarea pentru răsturnarea lui Milošević a implicat un efort foarte bine coordonat între agenţiile locale şi cele din străinătate.

O conferinţă finanţată de fundaţiile din Occident despre viitorul Serbiei a fost ţinută în Bratislava în 1999, co-organizată de către Institutul finanţat de Statele Unite East West şi de ministerul de externe al Slovaciei. Institutul East West este un think tank al conservatorilor ai cărui preşedinţi de onoare sunt George W. Bush şi Helmut Kohl şi ale cărui scopuri sunt „de a susţine dezvoltarea democraţiei şi liberilor întreprinzători din Europa Centrală şi de Est .

În urma acestei conferinţe, un grup de presiune a fost organizat pentru a construi legăturile între entităţile pro-Occidentale din Serbia şi organizaţiile din comunitatea internaţională, inclusiv Consiliul Europei, German Marshall Fund al Statelor Unite şi Parlamentul European.

Fundaţia de Dezvoltare din America, în principal o organizaţie non-profit (straniu etichetată ca „ONG”) aflată sub aripa USAID, împreună cu Departamentul de Stat, NED, şi alte grupări de „promovare a democraţiei”, au folosit fondurile USAID-România pentru a începe un program în 2000 numit „Românii pentru Democraţie în Serbia”, făcând legătura între ONG-urile de opoziţie din Serbia cu omoloagele lor din România.

În toată regiunea, programe de training pentru jurnalişti au fost vitale pentru ca mass media să susţină obiectivele de politică externă ale Statelor Unite şi mişcările de schimbare a regimurilor din diferite ţări. În timpul deceniului 1990, asistenţa pentru media acordată de USAID Europei de est şi republicilor foste sovietice s-a ridicat la 175 de milioane de dolari .

În pregătirea răsturnării lui Milošević, Statele Unite în 1999 au cheltuit ”mai mult de 1 dolar pe sârb” pentru asistenţa acordată mass-media.

Candidaţii anti-Milošević şi suporterii săi „au avut parte de un training extensiv despre cum să transmită „un mesaj”, despre cum să răspundă întrebărilor jurnaliştilor şi despre cum să respingă argumentele suporterilor lui Milosevic.”

Grupuri de activişti tineri care au primit tranininguri plătite de americani au fost învăţate cum să se poarte cu jurnaliştii . Diferite granturi pentru media din partea guvernului Statelor Unite au fost transmise prin canalele Freedom House, International Research and Exchanges Board (IREX), Internews, şi alte organisme americane din Ucraina şi Georgia .

Un fost profesor la Harvard University, Sharp este fondatorul unui centru dubios de cercetare din Boston, numit Institutul Albert Einstein, care susţine că Gandhi este mentorul său inspiraţional.

În 2004, AEI a printat 12.000 de exemplare ale manifestului lui Sharp care pleda pentru schimbarea de regim non-violentă,From Dictatorship to Democracy (De la Dictatură la Democraţie), pentru a fi folosit de forţele de opoziţie din Ucraina . În plus, USAID şi Freedom House au finanţat publicarea şi răspândirea a 5.000 de exemplare din această carte pentru regiunea Europei de est. Otpor a adaptat o carte anterior scrisă de Sharp, The Politics of Nonviolent Action (Politica acţiunilor non-violente), pentru a fi cuprinsă într-un document pe care l-au numit ‘Manualul Otpor’ .

În vara anului 2000, Institutul Internaţional Republican l-a adus pe colegul lui lui Sharp de la Institutul Albert Einstein, Robert Helvey, la Budapesta pentru a ţine traininguri cu cei din Otpor despre ce înseamnă nonviolenţa strategică. Activiştii educaţi la acest seminar s-au întors apoi în Serbia, unde au oferit traininguri despre controlul fricii şi nonviolenţa strategică în fiecare săptămână până la alegerile din 2000.

În Georgia, comunitatea de asistenţă din Statele Unite a susţinut că a fost doar indirect implicată în susţinerea mişcărilor de opoziţie, cum ar fi prin oferirea de training jurnaliştilor şi judecătorilor. (USAID 2006)

Au existat câteva scurtături pentru implicarea directă, iar liderul Liberty Institute, Levan Ramishvili, a creditat asistenţa din Statele Unite cu pregătirea unei reţele extinse de oameni care să se alăture „revoluţiei trandafirilor” din Georgia. (USAID 2006)

Un exemplu: Statele Unite şi alte ONG-uri străine au făcut posibil ca veteranii slovavi şi grupul de acţiune ‘OK ’98’ să viziteze şi să se consulte cu forţele de opoziţie din Georgia pentru a pregăti terenul pentru răsturnarea lui Shevardnadze.

Şi, la fel ca în Serbia, programele de asistenţă ale SUA au exclus forţele non-opozante.

În total, Statele Unite au cheltuit 2,4 milioane de dolari pe alegerile din Georgia din 2004. Iniţiativele pentru schimbarea de regim din această ţară au atras sprijin şi mai mare financiar din partea Uniunii Europene, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), şi a Consiliului Europei.  După ce răsturnarea lui Shevardnadze a reuşit, David Dettman, directorul NDI din Kiev, a luat avionul spre Tbilisi pentru a se consulta cu directorul NDI din Georgia pentru a discuta dacă o „revoluţie” similară ar putea avea loc în Ucraina. Dettman a stabilit că ar putea şi ulterior a ajutat la organizarea taberelor de training pentru mişcarea tinerilor din Ucraina, condusă de activiştii sârbi de la Otpor şi plătită de către fundaţia britanică Westminster. (Taberele de training ale Otpor din Ucraina vor fi ulterior finanţate de către Freedom House).

La fel ca în „terapia de şoc”, practicile standard electorale și condițiile politice existente din Europa de Est sunt idealul USAID. Acest aspect al politicii externe a Statelor Unite a dus la promovarea agresivă a schimbării de regimuri din statele socialiste. Am putea adăuga la acest tipar şi eforturile din partea guvernului Statelor Unite şi din partea fundaţiilor private cu programele lor de burse pentru politicieni, jurnalişti, studenţi, academicieni, personalităţi din cultură şi din sport şi alţii din Europa de Est, care au avut tendinţa să anime sprijinul lor pentru metodele instituţionale politice, economice şi culturale, orientate în sprijinul Occidentului.

Când experții americani în campanii își fac apariția, politica finanțată de corporații și agenda ei neoliberală nu pot fi prea departe în urma lor.

Dincolo de Europa, unul dintre primele experimente ale NED în intervenţia  a avut loc în Filipine, unde, în 1986, Statele Unite au retras sprijinul pentru Marcos şi au ajutat la organizarea alegerilor care aveau să aducă la putere un lider pro-american, Corazon Aquino, şi să-l forţeze pe Marcos să fugă. Un plan al Statelor Unite de transport al activiştilor de la o naţiune la alta pentru a preda metodele şi tacticile electorale “revoluţionare” ar fi fost pus în aplicare în 1997 când NED a aranjat la Viena o întâlnire între liderul de opoziţie din Slovacia Pavol Demeš şi veteranii din recentele alegeri pro-occidentale din Bulgaria. Demes s-a întors acasă cu campania “OK ’98,” campania slovacă ce l-a doborât de la putere pe Vladimir Mečiar. Demes a continuat apoi să formeze şi să asigure training pentru GONG, un ONG croat al cărui scop era răsturnarea de la putere a lui Franjo Tudjman .

Printre cei care asigură finanțarea CeSid sunt organizaţiile cele mai importante din comunitatea de „promovare a democraţiei”: USAID, NED, NDI, IRI, Fundaţia Westminster, German Marshall Fund, Freedom House, Open Society Institute, şi alte organizaţii publice şi private. (CeSid 2007) Institutul pentru Pace (Institute for Peace) din Statele Unite a asigurat trainingul pentru CeSID în alegerile din Serbia din 2000, iar IRI a pregătit 40 de monitori electorali, care apoi au asigurat trainingul pentru alţi 15.000 de monitori electorali. Statele Unite au plătit toate facturile pentru aşa ceva.

Sharp este asociat de aproape, prin AEI (Institutul Albert Einstein), cu alți doi activiști ai schimbărilor de regim non-violente din Europa de Est, Peter Ackerman și Robert Helvey. Ackerman, un fost asociat al lui Michael Milken la Drexel Burnham, a fondat Centrul Internațional pentru Conflicte Non-violente (International Center for Nonviolent Conflict) în 2002, și a devenit președintele Freedom House în 2005, și a făcut parte și din Consiliul de conducere al AEI. Helvey, un fost colonel de armată, a fost președintele AEI între 2003 și 2005 și a fost activ ca și consilier în Myanmar (ca atașat militar), Serbia (ca șef al echipei de training ai Otpor), și în Irak (unde a lucrat cu opoziția politică pentru a-l răsturna de la putere pe Saddam).

Surse

1, overthrowingilluminati.wordpress.com

2, ukraineanalysis.wordpress.com

Un gând despre &8222;De unde vine teoria Illuminati&8221;

  1. Aceste surse nu sunt după părerea mea credibile… ILLUMINATI nu este o teorie așa cum masonii au inventat conceptul de ,,teoria conspirației”… În text se vorbește de ,,illuminiști”… Păi aceștia erau copii mici pe lângă ILLUMINATI… Care reprezintă o masonerie superioară și foarte influentă… Ei spun că au acces la toate misterele Universului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s