Elveţia creată prin răpirea copiilor săracilor şi exploatarea lor ca sclavi în ferme-lagăr de muncă forţată

11164814_636383603160115_1701209657772482192_n

În Elveţia,până în 1970, ce nu era considerat moral era pedepsit. Dacă nu te încadrai perfect în normele morale, erai trimis în arest sau erai închis într-un spital de psihiatrie, fără să fi comis vreo crimă sau să fi făcut ceva rău.

Copii-sclavi scoşi la mezat, sub protecţia poliţiei, chiar şi după 1945

Nu doar că erau răpiţi de stat, dar erau şi vânduţi în pieţe, la fel ca orice animal. Chiar şi în 1946, în piaţa publică din Berna au fost vânduţi 10.000 de copii-sclavi, la fel cum erau vândute orice animale care puteau fi exploatate la munci grele.

10% dintre minorii sub 14 ani erau folosiţi ca sclavi-muncitori la ferme. În Germania aceasta era o practică obişnuită: începând din secolul 19 până în primele decenii ale secolului 20, copiii săraci erau furaţi şi duşi la ferme, în special în Alpi. De obicei erau furaţi iarna. Mulţi nu supravieţuiau transportului şi mureau de epuizare. Cei care supravieţuiau erau duşi în pieţele publice din sate şi vânduţi fermierilor, la fel ca orice marfă.

Până în 1991, statul elveţian a închis mii de adolescente în închisori ca cea de la Hindelbank, ca să fie „reeducate”. Acuzate că erau „rebele”, sau că „trăiau în promiscuitate”, au fost ţinute cu forţa în astfel de închisori pe termen nelimitat, fără vreun proces pentru că nu comiseseră nici o crimă sau infracţiune de fapt. „Crimele” lor erau „morale”.

În acelaşi mod în care fermierii au exploatat sute de mii de copii sclavi săraci, corporaţiile elveţiene exploatează munca forţată a copiilor din Africa, în special în industria de ciocolată. Firma Nestle a promis în 2005 că nu va mai exploata sclavi-minori, dar nici până azi acest lucru nu s-a întâmplat, Nestle continuă, cu susţinerea unor sindicate de afaceri, să pretindă că „dă o şansă” copiilor sclavi pe care-i exploatează cu impunitate. Vinderea-cumpărărea de copii-pentru-muncă de la părinţii lor oficiali este o practică folosită în Statele Unite astăzi; ţinta sunt mai ales copii săraci. În Elveţia, practica luării cu forţa a copiilor de lângă părinţi este folosită şi azi, dar ţinta acum sunt familiile de imigranţi.

Chiar şi statul român consideră că e „normal” ca un copil sărac să fie pus să muncească pentru clasa de mijloc (în special în agricultură), şi vinde timpul de viaţă al acestor copii cu 5 lei pe oră.

În Elveţia, politica oficială de „adopţie” a copiilor de fapt însemna trimiterea lor în sclavie. Ruperea unei persoane de mediul în care-şi poate găsi sprijin pentru a rezista condiţiilor impuse de o autoritate de tip statal sau capitalistă şi a căror nerespectare atrage moartea fizică sau socială a acelei persoane este primul pas spre convertirea unui om în sclav. A fi sclav înseamnă a fi mort dacă nu accepţi condiţiile impuse de o autoritate/entitate şi asupra cărora nu ai nici un control sau cuvânt de spus (de aceea, anti-capitaliştii numesc munca salarială „sclavie salarială”, pentru că salariaţii sunt oamenii care nu pot supravieţui decât dacă îşi vând unor capitalişti puterea de a munci în condiţii asupra cărora nu au nici un cuvânt de spus şi împotiva voinţei lor).

Dora s-a născut în 1927 în Berna. Până în 1934 a mucit la o fermă. A fost unul din sutele de mii – poate milioane – de copii sclavi din Elveţia. Într-o zi, mama ei a invitat-o la o plimbare cu maşina. A fost drumul spre un iad din care nu s-a mai întors. “Pur şi simplu, m-a dus la această familie a fermierului şi mi-a spus: “De acum, asta e noua ta casă”. Şi a plecat. Aveam doar 7 ani.”

Dar, de obicei, copiii erau luaţi cu forţa de la părinţii lor de către poliţie şi asistenţii sociali şi duşi la ferme sau în orfelinate, care funcţionau ca „depozit” de copii sclavi pentru fermierii din clasa de mijloc. De la 6 ani, copiii-sclavi puteau fi „alocaţi” muncii în agricultură. Cei care luau aceşti copii ca sclavi, oficiali „adoptaţi”, primeau de la stat o sumă de bani în mod regulat pentru că au acceptat să-i înrobească. Mulţi părinţi naturali erau obligaţi de stat să le trimită fermierilor o sumă de bani lunar pentru întreţinerea copilului răpit de stat şi „dat în adopţie”. Mulţi au depus sume fixe de bani în bănci ani la rând, care au dispărut ulterior. Nici o sumă depusă/trimisă de părinţii naturali nu ajungea la copilul sclav. Dacă acesta se sinucidea, părinţii continuau să trimită bani.

În ultimii 180 de ani, sute de mii – poate milioane – de copii săraci din cantoanele Elveţiei de azi au fost forţaţi de stat să fie sclavi muncitori la fermele agricole private. Nu doar săracii aveau această soartă, ci şi copii părinţilor din clasele de mijloc care divorţau, şi copii femeilor care nu se căsătoreau. În secolul XX, această politică a avut la bază şi motivaţii oficializate de nazişti după 1933. Aceste motivaţii se regăsesc şi azi în practica legislativă şi judiciară nu doar a Elveţiei, ci a mai multor state din Occident.

Aceşti copii-sclavi, deşi erau consideraţi „adoptaţi”, nu trăiau cu familia „adoptivă”. Cei mai mulţi dormeau în grajduri cu porcii şi vitele. Ziua de muncă începea la 3-4 dimineaţa şi se termina seara târziu. Mulţi dintre ei nu erau lăsaţi la şcoală decât foarte rar.

La ferma “părinţilor adoptivi”, fiecare clipă însemna suferinţă pentru Dora şi sora ei. Singurătatea era şi mai cumplită când au început să fie bătute. “Era un iad. Munceam de dimineaţa până noaptea târziu. Eram bătute din orice. Abia aşteptam să vină duminica pentru că ştiam că vom primi măcar o bucăţică de carne de pisică prăjită.” Dora şi-a povestit copilăria într-o carte. E povestea unei singurătăţi abisale. Povestea unei copilării furate.

Violuri, torturi şi exploatare: metode de disciplinare a copiilor săracilor în etica muncii capitaliste

Aceşti copii-sclavi erau violaţi, bătuţi, torturaţi – unii până la moarte. Adesea, stăpânii de sclavi, fermieri respectabili din clasa de mijloc elveţiană, scăpau de trupurile lor la fel cum scăpau de animalele de povară: îi îngropau unde îngropau şi vitele. În mod regulat, copii-sclavi erau duşi în pieţele publice, sub escorta poliţiei, chiar şi după anii ’40. Fermierii se duceau şi alegeau pe care doreau să-i ia, la fel cum ar fi ales un animal de povară. Poliţia era acolo pentru a se asigura că copii-sclavi nu scapă.

Articolul întreg aici

https://revolutianarhista.wordpress.com/2015/04/23/clasa-de-mijloc-din-elvetia-creata-prin-rapirea-copiilor-saracilor-si-exploatarea-lor-ca-sclavi-in-ferme-lagar-de-munca-fortata/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s