Pas cu pas. Primul pas

O ALTA JAVRA ORDINARA

Klaus Iohannis chiar ne resetează! Cu precizie şi inflexibilitate nemţească, omul ăsta chiar e decis să facă ce-a spus în campania electorală: să pună punct României şi s-o ia de la capăt.
Nimeni nu zice că România n-ar avea nevoie de aşa ceva, după 25 de ani de minciună, corupţie şi cutremure sociale, dar nimeni nu s-a gândit că pentru Werner, capătul de la care trebuie să repornească România e în vecinătatea zero-ului absolut al istoriei.
Dacă România ar fi un calculator pe care îl resetezi cu un crtl-alt-del, tot ar trebui să rămână nealterat sistemul de operare, sau măcar BIOS-ul pe care te bazezi când reinstalezi sistemul de operare. În comparaţia asta, Klaus Iohannis vrea să schimbe şi softurile după care funcţionează diverse sisteme sociale în România, şi sistemul naţional de operare şi se înfige cu privire fixă şi în BIOS-ul naţiei. Ceea ce mă face circumspect.
Neamţul vrea să ne facă altceva decât suntem. Dacă am fi o populaţie, nu un popor, poate că ar avea dreptate. Dar nu suntem (încă) o populaţie, ci un popor – cu obiceiuri, istorie, limbă, graniţe, prieteni, duşmani, idealuri, obsesii…
Klaus Iohannis nu face diferenţa între populaţie şi popor după cum nu face diferenţa între Hristos şi Cristos. Nu face diferenţa între a scrie o carte şi a-i pune pe alţii să-ţi adune interviurile într-o carte. Sunt curios dacă face diferenţa între o femeie cu barbă şi una fără…
E un preşedinte tăcut, şi asta e bine. Bine pentru el. Cum să spui că drepturile minorităţilor nu sunt respectate în România, tocmai tu, un minoritar care ai ajuns preşedinte? Iar când un majoritar e răpit de terorişti, tu, minoritarul care ar trebui să te îngrijeşti de soarta lui, pleci cu nevasta în Madeira. Sau te reculegi în casa părinţilor. În Germania.
Cred că Iohannis are suficientă putere să ne reseteze. Şi să ne lase aşa, resetaţi. Indiferenţi. Placizi şi plictisitori ca şi el. Ca o turmă de drigane care se întoarce seara, agale, de pe păşunile din Mărginimea Sibiului, rumegând încetişor, cu sentimentul plăcut că şi azi ne-am făcut datoria. Siguri pe noi că vom fi mulşi de o cantitate corespunzătoate de lapte. Şi stăpânul va fi mulţumit. În linişte.
Cică ăsta e primul pas.

Primul pas către ce?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s