NAPOLEON A FOST ÎNVINS DE OCULTA MONDIALĂ A VREMII SALE

Washington_at_Princeton

Este clar precum cristalul ca radacina intregului rau este chiar aceasta… cei ale caror afaceri cresc nemasurat sunt inamicii umanitatii.

BANCHERII SUNT PROBLEMA!!!

Bancherii creaza cresterile si depresiunile economice pentru a-si creste controlul, asupra structurilor politice si sociale.

Bancherii creeaza si finanteaza zonele de razboi precum si ambele parti ale conflictului.

Bancherii creaza foametea, saracia si razboaiele.

Bancherii controleaza politicile care controleaza mass-media.

Controleaza mijloacele educationale care mentin ignoranta publicului, pentru ca acestia sa fie manipulati ca oile.

Bancherii imprumuta bani pentru droguri si mentin drogurile ilegale.

BANCHERII SUNT PROBLEMA!!!

Marea finanta mondiala este cea mai mare escrocherie de pe planeta.

Acesta este primul motiv din spatele actualei activitati monetare imperiale.

Rothschild

Mîna Ascunsă împotriva lui Napoleon

Amschel Mayer Rothschild l-a descoperit pe Napoleon prin Mirabeau şi Talleyrand şi l-a susţinut puternic atunci cînd el s-a dovedit a fi un agnostic, anticatolic, chiar şi antimahomedan, în Egipt. Însă Amschel a fost nemulţumit cînd Napoleon, profund impresionat de lucrările ordinelor catolice în promovarea principiului autorităţii, a reabilitat Biserica Catolică în Franţa şi „a început să Îl servească pe Dumnezeu şi să-l servească şi pe om“. După ce a devenit împărat, Napoleon a vrut să aibă grijă de naţiune şi de poporul său. Pînă atunci, bancherii satanişti au privit fără teamă cum puterea lui Napoleon creştea. Însă ei i-au subapreciat geniul. Proaspătul împărat al Franţei a înţeles repede că războiul său împotriva Bisericii îi va distruge ţara. El a vrut chiar să transfere Sfîntul Scaun la Paris şi să-l facă pe Papă preşedintele Consiliului Imperial, pentru a consolida şi a uni toate teritoriile pe care le cucerise. Acest lucru a înfuriat teribil francmasoneria.

Orice conspiraţie, complot sau atentat au devenit demne de luat în considerare pentru a crea un conflict cu Napoleon şi, în primul rînd, pentru a-l învrăjbi pe acesta cu Sfîntul Scaun, şi chiar pentru a distruge geniul franco-italian, care putea, singur, să oprească succesul Mîinii Ascunse. „Maurul şi-a făcut treaba, maurul poate să plece“, gîndea Amschel Mayer, păianjenul de la Frankfurt, şi, în consecinţă, La Sala a fost trimis din Germania pentru a-l ucide pe împărat. Însă complotul a eşuat, iar „Leul Latin“ i-a cruţat viaţa lui La Sala.

În vremurile sale de început, Napoleon, influenţat de masonerie, promisese să îndeplinească toate dorinţele bancherilor şi să devină omul lor loial. Ulterior, devenind împărat, Napoleon a gîndit că este un „om al destinului“ şi a considerat că este mai bine să-i corecteze şi să-i cuminţească pe bancheri.

Napoleon îi provoacă pe francmasoni

La 30 mai 1806, împăratul i-a convocat la Paris pe francmasonii din Franţa şi din Italia, la o mare convenţie, care a devenit un Sanhedrin (sinedriu – sfat, consiliu bisericesc – n. tr.). În martie 1808, Napoleon a arătat că nu va mai urma îndemnul anticreştin al francmasonilor, controlaţi de bancheri şi, din contră, a cerut ca aceştia să devină agenţii lui şi chiar să acţioneze ca un fel de oficiali ai Poliţiei. În cadrul Consiliului Imperial, el a denunţat cu asprime crimele abominabile comise de bancheri. Aceasta a fost o provocare la adresa Mîinii Ascunse, iar provocarea a fost acceptată. Napoleon a spus: „Trebuie să-i privim pe bancheri nu numai ca pe o rasă distinctă, ci, mai ales, ca pe nişte demoni. Ar fi o umilinţă îngrozitoare să fim conduşi de către ei, care sînt cea mai ticăloasă rasă de pe pămînt“. (,,La Vieille France”, nr. 305)

El i-a scris fratelui său, Jérome, regele Westfaliei: „Nimic nu poate fi mai demn de dispreţ decît ca tu să-i primeşti pe bancherii conspiraţionişti… M-am hotărît să-i fac mai buni. Însă nu vreau mai mulţi de-ai lor în regatul meu. Într-adevăr, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a-mi arăta dispreţul faţă de cea mai mîrşavă naţiune din lume“. (,,Letters of Napoleon”, Lesestre, Scrisoarea nr. 237, 6 martie 1808)

În pofida geniului său militar, Napoleon a ignorat „ştiinţa clarviziunii politice“, iar acest lucru l-a pierdut. La un secol de la moartea lui Napoleon, un francmason important din Londra, dr. Oscar Levy, scria:

„Noi, francmasonii, am înfăptuit Războiul Mondial! Noi nu sîntem altceva decît seducătorii lumii, agitatorii ei, călăii ei! Ultima noastră revoluţie nu a fost încă înfăptuită!“. Întrucît agentul „iluminaţilor“ a fost considerat incompetent pentru a-l îndepărta pe Napoleon, s-a decis trimiterea unui anume Stapps, care să-l ucidă pe împărat, cînd acesta se afla la Shönbrunn. Acest complot a eşuat numai datorită vigilenţei generalului Rapp, care a reuşit să-l oprească pe potenţialul asasin. După o discuţie cu Stapps, împăratul a spus: „Acestea sînt influenţele «iluminaţilor» germani. Noua generaţie este învăţată că a comite o crimă este o virtute. Totuşi, eu cred că, la mijloc, este ceva mai mult decît pare a fi“.

Da, aşa-zişii „iluminaţi“ erau conduşi nu numai de Weishaupt, ci şi de Mîna Ascunsă, în fruntea căreia se află cei 6 membri ai familiei Rothschild. Este evident că opinia nedreaptă şi ostilă despre împărat, exprimată de H. G. Wells în cartea sa ,,Adventure of Napoleon”, se datorează aceleiaşi influenţe a Mîinii Ascunse, dar şi ignoranţei lui Wells cu privire la activitatea acesteia. În pofida metodelor sale, oarecum lipsite de scrupule în politică, Napoleon rămîne în ochii lumii un geniu, care, în cele din urmă, chiar a devenit paşnic. Ori de cîte ori se putea bucura de pace, Napoleon rostea întotdeauna, cu satisfacţie în glas, o frază care îi irita nespus de mult pe cei din neamul Rothschild: „Slavă Domnului, sînt în pace cu toată lumea!“. Scopul „tigrilor“ era plănuirea constantă de noi războaie.

H.G. Wells şi alţi critici ai lui Napoleon ar trebui să citească paginile 500-504 ale volumului ,,History of Napoleon”, de G. Moir Bussey. Prin numeroşii lor colaboratori şi masoni, membrii familiei Rothschild i-au creat lui Napoleon nenumărate obstacole şi necazuri, în relaţiile sale nu doar cu Sfîntul Părinte, dar şi cu toţi monarhii Europei. Tot ei i-au distrus lui Napoleon campania din 1812, dezorganizîndu-i aprovizionarea cu hrană a Armatei, iar cînd trupele sale multinaţionale au început să se retragă din Moscova, francmasonilor ce se aflau în drumul ei li s-a ordonat să-i ucidă pe soldaţii răniţi şi îngheţaţi, ordin executat fără milă. Zeci de mii de creştini au fost ucişi astfel. Pericolele, comploturile şi conspiraţiile au început să pună piedici geniului împăratului. Lordul Withworth relata, la Londra, cît de nervos a devenit Napoleon. Corsicanul ignora faptul că Mîna Ascunsă, pe care începuse să o neglijeze, era deja împotriva lui. De asemenea, el se înşelase în privinţa puterii pe care aceasta o deţinea. În plus, Napoleon a mai comis o gafă, subestimînd influenţa Sfîntului Scaun.

Napoleon pierde sprijinul Bisericii

În 1804, între Curtea Imperială şi cea Papală apare, din nou, o atitudine de răceală care, după aceea, avea să se transforme în antipatie şi să sfîrşească prin acte de violenţă. Acest fapt a fost exploatat cu abilitate de Mîna Ascunsă, iar generalul Radet, al lui Napoleon, a fost influenţat în asemenea măsură de agenţii acesteia, încît a îndrăznit să-l aresteze pe Papă, fără nici un ordin din partea împăratului. Napoleon a fost deosebit de alarmat de acest gest, dar nu a vrut să-şi supere colegii francmasoni şi să-şi discrediteze generalul, care, aşa cum credea el, acţionase din prea mult zel. Atunci, Sfîntul Părinte a emis (la 11 iunie 1809) o Bulă de excomunicare: „Prin autoritatea Dumnezeului Atotputernic, a binecuvîntaţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a noastră, declarăm că tu, Napoleon, Împărat al francezilor şi al tuturor complicilor tăi, prin nelegiuirea pe care ai comis-o, ai atras asupra ta pedeapsa excomunicării“. Napoleon voia ca Papa să devină Arhiepiscop al Romei şi Parisului. Dar Pius al VII-lea a răspuns astfel tuturor ameninţărilor: „Nimic în lume nu m-ar putea face să-mi schimb părerea. Sînt pregătit să îmi vărs şi ultima picătură de sînge, să îmi dau viaţa, chiar în această clipă, decît să încalc jurămîntul pe care l-am făcut în faţa Cerului“.

Pămîntul a început să se clatine sub picioarele lui Napoleon, iar, mai tîrziu, el mărturisea: „Dacă ar fi putut fi convins, Papa era un prilej în plus de a uni părţile federate ale Imperiului. Eu aş fi participat atît la şedinţele religioase, cît şi la cele legislative. Consiliile mele ar fi fost reprezentante ale Creştinătăţii, iar succesorul Sfîntului Petru ar fi fost preşedintele lor“. Dar neclintita fermitate a Sfîntului Părinte a împiedicat „galicizarea“ Bisericii Catolice.

„Nu am fost atît de norocos ca Gingis-Han, ai cărui 4 fii rivalizau între ei pentru a-l servi“, se plîngea Napoleon, deşi, mai degrabă, ar fi trebuit să spună: „Nu am fost atît de norocos ca Amschel, cel ce a avut 5 fii şi 5 fiice, care au beneficiat, cu toţii, de sprijin pentru a-l urma la conducerea lumii“. Din fiii lui Gingis-Han şi ai lui Napoleon nu a mai rămas nimic, dar unul din descendenţii lui Amschel este, acum, autocratul lumii.

Napoleon distruge Biserica,

pentru Amschel

„Contele Paul de Barras (1755-1829) l-a numit pe Napoleon comandant-şef al Armatei din Italia şi a aranjat căsătoria acestuia cu văduva Beauharnais“ (Vere Fisher, ,,The Two Dutchesses”, p. 483). Joséphine era amanta lui Barras, cel care, prin acest mariaj, voia să scape de Napoleon, pe care l-a şi promovat, şi, în acelaşi timp, s-o îndepărteze pe ibovnica sa. Temîndu-se de răzbunarea acesteia, Contele de Barras s-a grăbit să se folosească de pătimaşul creol. Joséphine Beauharnais a fost aleasă pentru el şi pentru faptul că se ştia că nu putea avea moştenitori. Napoleon părea a fi „ucigaşul“ ideal, iar Mîna Ascunsa era fericită să-i permită să îşi continue „plăcuta ocupaţie“ de a sfărîma tronurile şi Biserica.

Napoleon a fost promovat prim-consul pe viaţă. Amschel a privit aproape cu indiferenţă pompoasa încoronare a acestuia ca împărat, în 1804, deşi sosirea Papei era deja un semn rău în ochii săi. Amschel făcuse, pînă atunci, demersurile necesare, la Roma şi la Paris, pentru a zădărnici o eventuală prietenie… Mai tîrziu, divorţul împăratului de Joséphine şi căsătoria acestuia cu arhiducesa Maria Luiza, în 1810, au fost o lovitură cumplită pentru cei din neamul Rothschild. Dar, în ochii acestora, cele mai mari „crime“ ale lui Napoleon au fost afirmaţiile, inteligente şi sincere, pe care el le-a făcut împotriva bancherilor, precum şi naşterea, la 20 martie 1811, a regelui Romei (Napoleon al II-lea – n.tr.), care părea destinat să moştenească cea mai mare monarhie. Tînărul „Pui de Vultur“ era deja sortit pieirii. Din momentul naşterii acestuia, Amschel îi reamintea zilnic lui James Rothschild să se grăbească s-o pornească la Paris, pentru a-şi distruge rivalul.

„Împăratul“ imperiului ocult, care cheltuise atît de mulţi bani şi făcuse atîtea eforturi pentru a răsturna monarhia creştină din Franţa, nu se putea împăca nicicum cu gîndul că o altă dinastie creştină înşfacă tronul pe care Amschel îl predestinase fiului său, „Benjamin“- Jacob. Conducătorul „ocult“ al Italiei – Karl Rothschild -, după ce făcuse tot posibilul pentru a învenina relaţiile dintre Sfîntul Scaun şi Napoleon, a pus la cale arestarea Papei, fără ordinul lui Napoleon, şi apoi s-a grăbit să ajungă la Paris, pentru a-l ajuta pe fratele său, Jacob.

Ignorînd Mîna Ascunsă, J. Reeves găseşte un „mister“ în toate acestea: „A stabili o ramură a afacerii lor în statul cel mai important din Italia (Napoli), în condiţiile în care situaţia politică a ţării era atît de tulbure, poate părea că a fost o mişcare nesăbuită“ (p. 253).

Membrii familiei Rotshchild,

Napoleon şi Alexandru I

Cei doi împăraţi au crezut că pot să nu ţină cont de Mîna Ascunsă, lucru care le-a fost, în cele din urmă, fatal. Iată ce avea să spună, în mod repetat, Napoleon: „Nu am vrut să încep războiul cu Rusia. Bassano şi Champagny (miniştrii francezi ai Afacerilor Externe) m-au convins că mesajul Rusiei era, de fapt, o declaraţie de război. Chiar ajunsesem să cred că Rusia voia război”. Aceste mărturisiri sînt confirmate prin vocea unui militar important: ,,Care erau adevăratele motive ale campaniei din Rusia? Nu ştiu; probabil că nici împăratul nu ştia mai multe decît mine“ (Generalul Gourgaud, ,,Journal inédit de Ste. Hélčne, p. 154). Războiul din 1812 a fost organizat de Mîna Ascunsă şi a rămas un „mister“ pentru toţi cei care nu au luat cunoştinţă de existenţa guvernului ocult al lumii. „Misterul“ consta în faptul că Mîna Ascunsă nu era împotriva lui Napoleon, însă Amschel i-a convins pe monarhişti să se opună împăratului. Pentru Amschel, Napoleon devenise prea „leneş“. Napoleon şi mareşalii săi nu mai voiau să lupte.

„Napoleon, cu forţa temperamentului său de cezar, credea în steaua lui. El ar fi încercat să convingă orice sceptic că a fost forţat să păşească în direcţia trasată de destinul său“ (,,The Curse of the Romanovs”, p. 362).

În Arhivele Naţionale din Paris există documente ce dovedesc că James, Karl şi Nathan Rothschild (din Londra) se ocupau de contrabandă şi de tot felul de comploturi. Prinţul d’Eckmuhl l-a sfătuit pe Împărat să-i aresteze pe toţi cei din familia Rothschild care au trecut frontierele ţării sale. Prinţul, care era ministru de Război, avea multe dovezi despre activitatea respectivilor Rothschild care, în Germania, au abuzat de influenţa principelui elector de Hesse-Cassel. Napoleon, printr-o neobişnuită bunăvoinţă (întrucît cunoştea cauza carierei sale strălucite) nu a dorit să-i aresteze pe cei din Frankfurt, care provocau discordie, aşa cum făcuse cu ducele d’Enghien.

Amschel împarte lumea. Moartea sa, în anul 1812

Amschel le-a împărţit celor 5 fii ai săi – Anselm, Salomon, Nathan, Karl şi James-Jacob – cîte o ţară din Europa: Germania, Austria, Marea Britanie, Italia şi Franţa. Ulterior, un urmaş al lui Rothschild, cunoscut sub numele de Schöneberg, a plecat în Statele Unite, unde şi-a luat numele de Belmont.

Familia Rothschild nu dorea să se expună cu numele în America, din cauza soldaţilor hessieni, care au iritat populaţia, acolo. Aceştia erau una dintre acele gloate care au fost cumpărate, gata echipate şi vîndute de Mayer Amschel, pe post de „carne de tun“.

În Judengasse, în jurul unei mese murdare, Amschel le-a oferit soţiei sale, Gutta Shnapper, cea mai lacomă femeie din Frankfurt, celor 5 fii şi 5 fiice – principiile de jefuire a creştinilor, pe care toţi aceştia să le pună în practică. Amschel învăţase toate programele satanice cunoscute sub numele de „Protocoalele maeştrilor francmasoni” şi cunoştea deja cum să substituie moralitatea cu dorinţa de îmbogăţire. El şi-a învăţat copiii cum să fure fără să fie prinşi, precum şi toate trucurile diabolice pe care le cunoştea.

„Cei 5 fii s-au lansat în afaceri în 5 capitale europene, însă acţionau la unison… Din anul 1812, afacerea Rothschildzilor a devenit atît de prosperă, iar legăturile ce uneau diferiţii membri ai familiei, atît de strînse, încît destructurarea lor părea un demers lipsit de speranţă. Succesul obţinut de fondator (Amschel Mayer Rothchild) s-a datorat situaţiei grave în care se afla lumea. Amschel Mayer a fost un copil al sorţii, la fel ca şi Napoleon“ (J. Reeves, p. 58). Nathan s-a stabilit la Londra, Salomon, la Viena, Karl, la Napoli şi James, la Paris.

Anselm, primul născut dintre fiii lui Amshel, a devenit succesor la conducerea Băncii din Frankfurt şi a rămas singurul Mayer adevărat. El era un francmason de modă veche. Tatăl său i-a poruncit să se căsătorească cu Eva Hannan, pe care acesta nu o iubea şi cu care nu a avut copii. După moartea sa, i-au urmat la succesiune fiii lui Karl, conducătorul Băncii lor din Napoli, care a fost închisă în anul 1860, cînd clanul Rothschild a aflat că Papa era ruinat şi că Italia nu mai putea fi jefuită.

Salomon, al doilea fiu al lui Amschel, a mers la Viena, care, pe atunci, era controlată financiar de 5 bancheri: Arnstein, Eskeles, Geymüller, Stein şi Sina. Salomon i-a înlăturat imediat pe primii patru şi l-a lăsat pe ultimul dintre cei menţionaţi să trăiască modest, în umbra giganticului arbore al neamului Rothschild.

Karl, cel de-al 5-lea fiu, a mers la Napoli, care era centrul de unde îl putea controla pe Papă şi de unde să organizeze şi să coordoneze jefuirea regatelor italiene. S-a căsătorit cu o evreică frumoasă, Adelaide Hertz, care a intrat în favorurile regelui Neapolelui, în acest fel ea ajutîndu-şi soţul să-şi… dezvolte afacerile. Karl a devenit conducătorul ocult al Lojei masonice Alta Vendita. Primii săi 2 fii, Charles şi William, s-au întors la Frankfurt, la moartea lui Anselm, şi i-au lăsat Banca din Napoli lui Adolphe, cel de-al 3-lea fiu al lui Karl, care a devenit succesorul tatălui său în 1885.

Adolphe nu a dovedit că avea sînge de Rothschild în vene. În 1860 el şi-a lichidat banca şi a preferat să trăiască în linişte. A participat la încoronarea ţarului Alexandru al II-lea, la Moscova, în 1856. S-a căsătorit cu o verişoară din familia Rothschild, dar nu a avut nici un copil cu soţia sa.

Salomon, din Viena, a avut 2 copii: un fiu, Anselm Salomon, şi o fiică, Betty, care s-a căsătorit cu unchiul ei, James, în Parisul celui de-al treilea „împărat al lumii“. Toţi aceşti satanişti au fost cum nu se poate mai mulţumiţi după ce Napoleon a fost exilat pe Insula Elba şi părea că nimic nu le poate deranja această stare de beatitudine. Dar, pe neaşteptate, Napoleon a părăsit Elba şi s-a reîntors în Franţa.

Ţarul Alexandru a considerat că nu poate să lase Europa să fie însîngerată, din nou, de Napoleon. O nouă coaliţie a fost formată şi s-a declarat război. Clanul Rothschild a finanţat toate Puterile implicate în acest conflict armat.

(va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s