Roosevelt, România si NATO

16429_0_1

Hotarîrea de împartire a lumii a fost luata cu cel putin zece luni înainte de întâlnirea celor trei mari la Teheran în Nov. 1943. Astfel, întâlnirile de la Teheran si Yalta ramân simple farse, menite sa dea impresia ca ar fi avut loc totusi tratative între cei trei mari.

In Februarie 1943 Roosevelt a primit o scrisoare de la „Tânarul Stat Izrael” prin dnii Zabrousky si Weiss, în urma careia a adresat el o scrisoare lui Zabrousky, prin care-l deleaga sa-i expuna lui Stalin gândurile si planurile sale cu privire la viitoarea pace si împartire a lumii (scrisoare preluata de noi din „Top Secret” – Secrets d’états anglo-americains, de Léon de Poncins, aparuta în Diffusion de la Pensée Française). Scrisoarea lui Roosevelt catre Zabrousky:

„Scumpe domnule Zabrousky,

„Cum am avut placerea de a va marturisi atât Dvs cât si dlui Weiss, sunt profund miscat de faptul ca Consiliul National al tânarului stat Izrael a avut marea bunatate de a ma alege ca mediator pe lânga prietenul nostru comun Stalin în aceste momente de frictiuni…

Dupa câteva aliniate care privesc relatiile din trecut dintre Statele Unite si URSS, Roosevelt trece la subiect:

Statele Unite ale Americii si Marea Britanie sunt dispuse, fara nicio rezerva, sa acorde paritate absoluta si drept de vot URSS-ului în reorganizarea viitoare a lumii. Si Dvs. puteti, iubite dle Zabrousky, sa-i spuneti lui Stalin ca în egalitate cu marea Britanie si Statele Unite, Rusia va fi membra a înaltului Tribunal care va fi creat pentru a rezolva diferendele între natiuni……

Aceasta pozitie atât de înalta în tetrarhia universala (USA, Anglia China si URSS) ar trebui sa-l satisfaca suficient pe Stalin pentru a nu mai reînnoi pretentii în stare sa ne creeze probleme insurmontabile.”

„In Europa, Franta va gravita în orbita Marei Britanii. Spania, Portugalia, Italia si Grecia se vor desvolta si ele sub protectia Angliei. Noi acordam URSS-ului acces la Mediterana, acceptam dorintele ei în ce priveste Polonia si Tarile Baltice……… Stalin va pastra un mare câmp de expansiune în micile tari inconstiente din rasaritul Europei si va recupera toate teritoriile care au fost temporar smulse Marei Rusii.”

P.S. Cine a decis în 1943 soarta Europei, a decis-o si în 1997.

A FOST CEDARE, TRÃDARE SAU CONSPIRATIE?

Hotarîrea de împartire a lumii a fost luata cu cel putin zece luni înainte de întâlnirea celor trei mari. Teheran si Yalta ramun simple farse, menite sa dea impresia ca ar fi avut loc totusi tratative.

Roosevelt, instrument al conspiratiei

 In Februarie 1943 Roosevelt a adresat o scrisoare lui Zabrousky, prin care-l deleaga sa-i expuna lui Stalin gândurile si planurile sale cu privire la viitoarea pace si împartire a lumii. Pentru a întelege mai bine continutul acestei scrisori atât de importante si de decisive pentru soarta omenirii, redam si partea ei introductiva (scrisoare preluata din „Top Secret” – Secrets d’états anglo-americains, de Léon de Poncins, aparuta în Diffusion de la Pensée Française):

„Scumpe domnule Zabrousky,

„Cum am avut placerea de a va marturisi atât Dvs cât si dlui Weiss, sunt profund miscat de faptul ca Consiliul National al tânarului stat Izrael a avut marea bunatate de a ma alege ca mediator pe lânga prietenul nostru comun Stalin în aceste momente de frictiuni, – în ciuda tuturor renuntarilor – care ar putea avea consecinte funeste pentru noi toti si în special pentru Uniunea Sovietica. Este deci în interesul Dvs. si al nostru de a netezi asperitatile.”

Dupa câteva aliniate care privesc relatiile din trecut dintre Statele Unite si URSS, Roosevelt trece la subiect:

Statele Unite ale Americii si Marea Britanie sunt dispuse, fara nicio rezerva, sa acorde paritate absoluta si drept de vot URSS-ului în reoroganizarea viitoare a lumii. Si Dvs. puteti, iubite dle Zabrousky, sa-i spuneti lui Stalin ca în egalitate cu marea Britanie si Statele Unite, Rusia va fi membra a înaltului Tribunal care va fi creat pentru a rezolva diferendele între natiuni si ea va interveni paralel si identic în selectionarea, prepararea, înarmarea precum si în comandamentul fortelor internationale care, sub ordinul Consiliului continental, vor supraveghea în interiorul fiecarui stat la mentinerea pacii în spiritul demnei Societati a Natiunilor. Aceasta pozitie atât de înalta în tetrarhia universala (USA, Anglia China si URSS) ar trebui sa-l satisfaca suficient pe Stalin pentru a nu mai reînnoi pretentii în stare sa ne creeze probleme insurmontabile.”

Pentru o corecta interpretare al textului de mai sus redam si versiunea franceza din cartea lui Léon de Poncins: „Nous accorderons à l’URSS un accès a la Méditerranée, nous accederons à ses désirs concernant la Finland et la Baltique, et nous exigerons de la Pologne une judicieuse attitude de compréhension et de compromis; Stalin conservera un vast champ d’expansion dans les inconscients pétit pays de l’Est européens – tout en tenant compte des droits qui sont dus à la fidelité de la Yugoslavie et de la Tchechoslovaqui – et il récupérera totalement les territories qui ont été arrachés a la Grande Russie.” (pp 131-132).

Mentionam ca aceasta scrisoare a fost redactata la 20 Februarie 1943. Zabrousky, dupa ce va fi prezentat mesajul-cadou lui Stalin, trebuia sa-l convinga sa accepte participarea la o întâlnire cu Roosvelet si cu Churchill, întâlnire care a avut loc la Teheran în zilele de 29, 30 Noembrie si 1 Decembrie al aceluias an.

Roosevelt multumeste în introducere, dupa cum am vazut, pentru faptul ca a fost ales de catre Consiliul National al tânarului stat Izrael care înca nu era nascut, Consiliu din care Zabrousky facea oarte, de a mijloci pe lânga prietenul comun Stalin, si la rândul sau îl deleaga [pe Zabrousky din partea Statelor Unite si al Marei Britanii sa expuna aceluias Stalin gândurile lor. Aceasta filiatiune de delegatii si origina lor explica caracterul secret al actiunilor lui Theodor Roosevelt. Nimeni, nici macar propriul sau secretar de Stat Cordell Hull, nu a stiut nimic de rolul ce-l aveau de jucat Statele Unite în conjunctura postbelic, de conventiile ce va trebui sa le încheie pentru a asigura realizarea proiectului conspirativ de organizare si conducere a lumii dupa terminarea ostilitatilor. Si probabil ca nici Churchill nu stia în ce consopiratie va fi implicat. Singurul care stia totul a fost Harry Hopkins si mai târziu a fost initiat si Alger Hiss, arhitectul organizatiei Natiunile Unite, autoirul statutelor sale si cel care a fost condamnat In USA pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice. Alger Hiss de altfel a fost personajul ideal pentru a fi în miezul acestei conspiratii. Evreu de origine, nascut în America si agent al Uniunii Sovietice, el reprezenta în acelas timp interesele celor trei factori în aceasta conspiratie, ascultând desigur mai mult de glasul sângelui decât de alte obligatii de conjunctura.

In tratativele ce au urmat Roosevelt nu a aparat interesele Americii. El a încercat sa se achite cât mai constiincios de mnandatul primit de la autoritatea care l-a delegat ca mediator, recte tUnarul stat Izrael. In schema acestei autoritati Roosevelt si Stalin erau cele doua brate executoare ale creierului conspirativ. Roosevelt era elementul sigur si fidel, pe când Stalin îsi avea si ambitiile sale si-si juca rolul armonizând interesele.

Indiscretiile cu tâlc ale lui Roosevelt

Acest plan de împartire a lumii Roosevelt l-a marturisit mai târziu, la 2 Septembrie 1943, si Cardinalului de New York, Spellman, prezentîndu-l ca pornind de la el. „Impartirea lumii este o chestiune simpla,” spune Roosevelt. „Orientul îndepartat revine Chinei, Pacificul, Statelor Unite, Europa si Anglia vor fi împartite între Anglia si Rusia. Sper ca interventia rusa în Europa sa nu fie prea brutala. Cu Stalin cred ca ma voi împaca mai bine decât cu Winston, pentru ca el este un realist ca si mine. O singura grija ma nelinisteste, ca Stalin ar putea sa depaseasca o anumita limita.” Cardinalul Spellman a facut atunci remarca ca Rusia ar avea deja prevazut pentru Germania, Austria si celelalte tari din Europa guverne cu majoritate comunista si ca va instala regimuri care-i vor fi supuse. La asta Rossevelt raspunde: „Cu siguranta ca se va ajunge la expansiunea comunismului, însa ce se poate face?” („Die Teilung der Welt” , Yalta 1945, Arthur Conde, Karl-Rauch-Verlag, 1964, pp 100-101). Istoricul Keith Eubank despre Teheran

Istoriculk Keith Euban în „Summit at Teheran” Morrow, 1985, p. 423 îi reproseaza lui Roosevelt si Churchil faptul ca nu s’au ocupat mai îndeaproape de viitorul tareilor din EDuyropa de Rasarit, ceeace a fost în avantajul Ruysilor. „Aici a fost momentul când aceste probleme puteau fi discutate. Inafara însa de fixarea frontoerei de rasareit a Poloniei, restul Europei de rasarit a ramas iun câmp deschis, unde Stalin si=a puitet retine mâna libera. Speculatia ca Charta SAtlanticului ar fi trebuit dsa fioe aplicata si în aceasta regiune nu a însemnat nimic pentru Stalin. Daca Roosevelt si Chiurchil ar fi acordat atentia cuvenita acestor probleme, ar fi putut crea obstacole în calea ambitiilor lui DStalin”. Evident ca Eubank nu stai nimic de existenta delegatiei primite de Roosevelt de la „tânarul Stat Izrael” si a delegatiei data lkui Zabrousky, prion care Europa de Rasarit era deja promisa lui Stalin si toate celelalte jaloane ale iivcotarei împartiri a lumii erau deja trasate. Cedeace a urmat apoi la Yalta un an si doua luni mai târziu, a fost doar stabiliurea amanuntelor invaziei în Normandie sio foirmularea asa ziselor „conventii” la care s’a ajuns, conventii pe care Amiralul William Leahy, care a facut parte din de;legatia americana, le-a caracterizat ca fiind „atât de elastice încât Stalin le poate întinde de la Yalta pâna ;a Washington fara sa le rupa.” (în „Architects of Conspiracy”, p. 208).

Si istopricul american Gaddis, în „Security versus Self-Determination”, p. 164, afirma: „Faptul ca Roosevelt nu a vrut sa cewara aplicarea declaratiei pentru Europa el;iberata numai la doua saptamâni dupa Yalta, când Rusii au insta;lat propriul lor guvern în România, (Groza, la 6 Martioe 1945), a fost o indicatie preciusa data Moscoveui ca el nu a asteptat sa se aplice aceasta declaratie.”

Precizarea lui Churchill

 Preciusa si menita sa spulvere orice îndopiala asupora abandona`ii sau cedarii tarilor din Rasaritul European Rusilor în aceste conventii secrete ramâne declaratia lui Chgurchill în „Triumph and Tragedy”, pag. 240, citata de Nicolae Baciu în „Sold out to Stalin”, pp 203-204: „Noi am fost jenati sa protestam (împotriva instalarii guvernului Groza la Bucuresti) pentru ca eu si cu Eden, când am fost la Moscova, în Octroimbrie 1944, am recunoscut ca Rusia trebue sa aiba un drept predominant, ultimul cuvânt, în România si Bulgaria, în timpo ce noi trebue sa avem acelas drept în Grecia. Stalin a respectat riguros aceasta întdlegere.”

 Acum, la mai bine de 40 de ani de la întâlnirea de la Teheran (acest articol a aparut initial în „Cuvântul Românesc” din Canada Aprilie 1986) sau de la delegatia data de Roosevelt lui Zabrousky, o singura problema mai ram,âne deschisa: In ce masura mai respecta Rusia aceste conventii, dupa cum afirma Churchill în 1945, sau se adevereste temerea lui Roosevelt cva Stalin ar putea depasi limitelke ce i s’au fixat. Dupa cum vedem, Roosevelt avea dreptate în temerile sale, pentru ca Rusia a pus deja piciorul în Asia rexzervatsa Chinei, si’n America Centrala, rexervata Statelor Unite. De aici, din aceasta depasire a limitei fixate de catre Uniunea Sovietuica ar poutea sa se nasca viitorul conflict ca o încercare de a readuycxe la ascultare bratul rebel al copnspiratiei. In expansiunea DSovietelor elementul revolutionar comunist serveste de vehicol si unuyi alt factor, poate chiar mai important, pentru ca aopartine sufletului rus, si anume imperialismul rusesc, cu care va avea eventual sa se înfrunte „fortele conspirative.”

Roosevelt si sfetnicul sau Hopkins

Sa vedem mai întai cine este omul care a avut în mâna sa soarta întregii omeniri, omul pe care Consiliul National al embrionarului stat Izrael l-a delegat sa joace rolul de executor al planurilor sale conspirative.

In ce priveste autoritatea de care se bucura, sau pe care si-o asuma acest Consiliu National al Izraelului, de a dispune de soarta omenirii, ramâne la latitiudinea fiecarui cititor sa o recunoasca sau sa-i conteste existenta, din moment ce ea nu apare oficial în tratative. Afirmatia ca hotarîrile luate provin de la acest nucleu, (Consiliul National al embrionarului stat Izrael) sunt consemnate doar în scrisoarea personala pe care Roosevelt o adreseaza lui Zabrousky si care a ajuns sa fie cunoscuta (voit sau nevoit) pe cai ilicite, în împrejurari descrise mai jos. Roosevelt era presedintele Statelor Unite si în aceasta calitate putea sa duca tratative oficiale cu Rusii, bucurându-se de cea mai înalta autoritate pe care planeta noastra o poate oferi. El primeste delegatie de la Consiliul National al Izraelului prin Weiss si Zabrousky ca sa medieze pe lânga „prietenul nostru comun, Stalin” si apoi îl însarcineaza pe Zabrousky sa-i comunice lui Stalin planul de împartire a lumii al carui autor îsi scimba îmbracamintea si vine ca din partea Presedintelui Statelor Unite. Aici se încheie cercul speculatiilor ce s’ar putea face cu privire la autorii care au hotarît împartirea lumii si ne obliga sa acceptam teza ca planul purcede de la creierul conspirativ întruchipat în Consiliul National al Izraelului.

Cât despre Roosevelt „nu se poate afirma ca ar fi fost un geniu”, scrie Arthur Conde în „Teilung der Welt”, pag. 211. „Ca student si avocat nu s’a profilat peste medie. A fost un om de societate, care mai degraba se întretinea cu luymea decât sa citeasca o carte. O viata întreaga i-a placut sa joace pocker… In politicxa a gasit un admirabil teren de activitate.” Tot pe aceeasi pagina, Conde îl citeaza pe Robert E. Sherwood, unul din bioolgrafii lui Roosevelt: „Caracterul lui a fosy nu numai multiulateral, dar el continea si contradictii în tr’o masura uimitoare. In acelas timp el era suficient de libveral si de progresist pentru a fi fost etichetatd e tradator al clasei sale, sinbde ‘Rosul în Casa Alba”.

„Chgurchill” citându-l în continuare pe Conde, 0ag. 218, a respins visul unyui paradis idilic unuiversal dupa disparitia lui Hitler. Roosevelt din contra. dupa cum observa si Walter Lipman, comite eterna gresala a de Am,ericanilo, de a nu vedea ca luptA dintgre state este o c aracteristica intrinseca a naturii umane.”

Inainte de Conferinta de la Teheran Roosevel;t a refuzat o întâlnire de lucru cu Churchill pe motiv ca „nu vreau sa-i las imporsia lui Stalin ca între noi doi totul a fost aranjat de dinainte” („Summit at Tegeran”, pag. 58). El a refuzat si sa se stabileasca în pral;abil o ordine de zi pentru aceasta Conferinta, fapt care l-a nelinistit profund pe Churchill. Tot Rooseve;lt a fopst acela care a propis ca la Conferinta sa ia oaretebo delegatie restrânsa sio sa nu participe nicio presa. Insotitorul sau princuipal a fost Harry Hopkins, consilier personal, care se bucura de o autopritate si încredere atât de mare încât semna documente în numele lui Roosevelt.

Roosevelt nu a citit nicio carte de documentare asupra Uniunii Sovietice si nu a consultat niciun raport al „State Departamentului, -ului, renmarca Keith Eubank în cartea sa. „Singura sa sursa de informatie o constituiau revistele, ziarele si relatarile lui Hopkins”, pe care autorul cartii le rezuma: „El stia ca dupa razboi Rusia Sovietica va deveni una din cele mai mari puteri din lume. Pentru acest motiv Statele Unite si Rusia trebue sa fie prietene, pentru a putea sa realizeze împreuna planurile viitoare de pace. Prietenia lor trebue sa fie atât de puternica încât sa determine pe Rusi sa lupte pâna la înfrângerea definitiva a Germaniei si Japoniei. Fiecare minister (departament) al Statelor Unite trebue sa considere Uniunea Sovietica ca pe cea mai mare putere din lume si ca pe o prietena sincera. Fiecare functionar care vine în contact cu Rusii trebue sa creada profund în aceasta conceptie. In sfârsit, Hopkins mai cerea ca totul trebue facut pentru a se realiza o pace care sa corespunda aspiratiilor legitime ale Uniunii Sovietice. Ideile lui Hopkins sunt importante pentru ca ele au înlocuit rapoartele Departamentului de Stat („Hopkins urged that everything should be done to establish a peace that would meet the legitimate aspirations of the Soviet Union. Hopkin’s ideas are important because they replaced any briefings from State Department” (Summit at Teheran”, p. 239).

Influenta comunistilor asupra lui Roosevelt o reda în câîteva cuvinte Frank Murphy, membru al Curtii Supreme (Supreeme Court) în marturisirea ce-o face Congressmenului Martin Deas care a fost presedintele Comitetului activitatilor ne-americane (House Committee on Un-American Activities, (citat în Buletinul Congresului din 22 Sept. 1950. pag. A6833):Suntem condamnati. Statele Unite sunt condamnate. Comunisti controleaza totul. El îl controleaza pe Roosevelt si sotia sa.,Este imposibil ca cineva sa-l vada, daca audienta nu-i aranjata prin David Niles si banda sa” – (and his gang). Cine a fost David Niles? El a fost unul dintre evreii care-l înconjurau pe Rooseveltsoi care efectiv guverna tara. Numele lui adevarat este Neyhus si a fost cumnatul lui Harry Hopkins care s’a bucurat de cea mai mare încredere din partea lui Roposevelt. Dupa The Saturday Evening Post din 24 Dec. 1949, pag. 24, Harry Hopkins a fost doar omul de fatada, condus de David Niles, cel care mai târziu a pus la cale declararea independentei Israelului sio programul de dreptuyri civile al lui Truman. James Combs în „Who is Who in the World Zionist Conspiracy” la pag. 88-89 spune ca Murphy desigur ca a gresit când a facut afirmatia de „comunistii domina Statele Unite”, întrucât comunismul este doar un instrument, realul stapân fiind evreimea care, acuma, dupa 25 de ani, si-a consolidat controlul asupra întregului guvern al Statelor Unite.

La Teheran Roosevelt se instaleaza în Ambasada Sovietica

Ajuns la Teheran la 27 Noembrie, Roosevelt s’a stabilit la ambasada americana. Rusii, pretextând ca ar fi descoperit un complot al GESTAPO-ului, care ar fi aflat de sosirea lor la Teheran, l-au invitat sa-si stabileasca cartierul în ambasada sovietica, propunere pe care Roosevelt a acceptat-o. De observat este faptul ca nici atunci si nici de atunci încoace nici un serviciu secret din lume nu a semnalat vreun complot din partea Nemtilor.

La 28 Noembrie Roosevelt se instaleaza la Rusi si dupa masa are o lunga întrevedere cu Stalin în patru ochi, prezenti fiind doar cei doi translatori, deci fara Churchill, caruia mai înainte îi refuzase o astfel de întâlnire. In aceasta discutie tête-à-tête au fost trasate în mare liniile directoare ale subiectelor de discutat în plenarele ce urmau sa aiba loc si care au fost cele mentionate în scrisoarea lui Roosevelt catre Zabrousky.

Spania afla de existenta conspiratiei

La 16 Aprilie 1943 Ministerul de Externe al Spaniei, Contele de Jordana, a tinut un discurs minutios preparat si de mare rasunet la Barcelona, în Palatul Regilor de Aragona, într’un cadru foarte festiv, cu ocazia aniversarii a 450 de la întoarcerea din prima calatorie a lui Columb. In discursul sau Contele de Jordana, printre altele, a spus: „Mai teribil decât razboiul, mai destructiva decât el si mai încarcata de ura si de porniri josnice este revolutia comunista, care reprezinta un pericol cu atât mai mare cu cât enormele cheltuieli de razboi vor compromite stabilitatea sociala a natiunilor.” -„Acest discurs este cu atât mai impoprtant” afirma Léon de Poncins în cartea sa „Top Secrets”. cu cât guvernul spaniol a luat la cunostinta de existenta unui document important, care desvaluie o conspiratie menita sa pericliteze mai multe state din Europa. Este vorba de o scrisoare secreta a Presedintelui Roosevelt catre evreul Zabrousky, care atunci servea ca agent de legatura între Roosevelt si Stalin… „

Si Franco în discursul sau din 1 Octombrie 1943 atrage atentia asupra pericolului ce paste Europa. „Spania considera ca independent de care va fi soarta armelor si chiar de dinainte de razboi, exista în lume o problema spirituala de cea mai mare importanta, pe care o constituie ambianta revolutionara a maselor îndepartate de Dumnezeu si care aspira la o îmbunatatire a situatiei lor materiale prin violenta lipsita de orice scrupule în alegerea mijloacelor. Acest spirit revolutionar de diferite nuante este cuprins în termenul generic de ‘bolsevism’. Razboiul este un fenomen pasager, în timp ce spiritul revolutionar al maselor constituie o problema fundamentala a epocii noastre.”

Dupa acest discurs Americanii au reprosat Spaniei ca s’a apropiat prea mult de Germania si risca sa piarda ajutorul economic din partea Aliatilor. Ambasadorul american într’o scrisoare adresata Ministerului de Externe spaniol face afirmatia ca „comunismul este o problema interna a Rusiei, care nu va afecta în niciun fel tarile cu un nivel de viata mai ridicat”. La asta Contele de Jordana raspunde: „Imi vine greu sa cred ca cineva ar putea fi de acord ca acest pericol enorm care ameninta civilizatia noastra s’ar putea reduce la o mica problema de ajustare de salarii. Nu, domnule Ambasador, nu este o simpla problema economica si nici una sociala, chiar daca i-am acorda cel mai larg înteles. Este vorba de o problema spirituala, de un rau de cea mai mare gravitate, care afecteaza pâna în adânc sufletul omenesc, pentru ca atunci când se învata masele ca morala este o prejudecata burgheza si ca nu exista o justitie superioara fata de care suntem raspunzatori pentru faptele noastre, ele sunt private de orice frâna si sunt lansate la atac împotriva tuturor obstacolelor care s’ar opune la satisfacerea celor mai brutale instincte ale lor. (Top Secrets, pp 80-81).

Avem adica doua întelegeri secrete: Cea a lui Hitler din August 1939 si alta a lui Roosevelt din 1943, pe care Yalta apoi a îmbrobodit-o într’un text care nu spune nimic precis, cum l-a caracterizat Amiralul Leahy mai sus, ca fiind atât de elastic încât Stalin îl poate întinde de la Yalta pâna la Washington fara ca sa-l rupa.

In 1984 în cadrul actiunii „S.O.S. Tansilvania” am raspuns Rezolutiei 147 a Camerei Reprezentantilor, care acuza România ca ar persecuta minoritatea maghiara din Transilvania. In raspuns am atacat Statele Unite ca ar fi aprobat instalarea regimului comunist în România. Fraza suna asa: „In 1944 armata sovietica a impus un regim comunist în România cu aprobarea Statelor Unite. De la acea data toate cele 22 milioane de locuitori ai României, si nu numai un milion sase sute de mii, cât reprezinta minoritatea maghiara, sunt oprimate de catre un regim nepopular, sustinut de Uniunea Sovietica precum si de Statele Unite prin legaturi diplomatice, ajutor economic si chiar persecutarea adversarilor sai, perpetuând astfel posibilitatile regimului de a oprima populatia în continuare si prevenind prabusirea lui.”

La asta functionarul State Departamentului însarcinat cu relatiile cu România, dl Thomas A. Lynch, raspunde: „Mi s’a cerut sa raspund scrisorii Dvs. din 14 Sept. 1984 de catre seful personalului Casei Albe James Baker si de Subsecretarul de Stat Allen Wallis, prin care va exprimati opozitia fata de proiectul de Rezolutie 147 cu privire la situatia Ungurilor din Transilvania.

Raspunsul dlui Lynch la acuzatia adusa este: „Privind perioada 1944-1947 evidenta este – sau ar trebui sa fie -suficient de clara ca Statele Unite n’au suportat sau sprijinit nici unul din succesivele schimbari în guvernul român. Mai recent Statele Unite au avut cuprinzatoare si crescânde relatii comerciale cu România, dar nu a luat nicio alta masura care ar putea fi calificata de „ajutor economic”. Adica dl Lynch nu raspunde acuzatiei aduse, ca anume în România regimul comunist s’a instalat cu aprobarea Statelor Unite si nu l-a boicotat, asa cum a facut-o cu guvernul Iraq-ului când acesta a atacat Kuweit-ul mai acum câtiva ani. A avea relatii normale cu un alt guvern înseamna a-l sprijini politic si economic, cu atât mai mult cu cât, cum afirma dl Lynch, „mai recent Statele Unite au avut cuprinzatoare si crescânde relatii comerciale cu România„, adica confirma acuzatia adusa, în loc s’o infirme. In acuzatia ce-o aduc Statelor Unite mai fac si afirmatia ca au persecutat adversarii regimului (ai regimului comunist) si avem suficiente cazuri, printre care chiar si al meu personal. In anii 1954-55 facusem si eu formele de emigrare în Statele Unite unde un frate de-al tatii ma tot astepta de vreo 5 ani. Ajuns la ultima formalitate, a interview-ului cu reprezentantul Departamentului Justitiei, acesta m’a întrebat, ce am de gând sa fac în Statele Unite? I-am raspuns ca in niciun caz nu am sa fac ceva care ar contraveni legilor, dar eu nici în America nu voi uita de ce am plecat de acasa, de ce am fost obligat sa-mi parasesc tara. Functionarul respectiv mi-a multumit si ne-am despartit, fara sa ma mai întrebe ceva. Timp de 20 de ani nu mi s’a permis emigrarea în Statele Unite. De altfel chiar de la început, din anii 1950, când eram examinati în vederea acordarii statutului de refugiat IRO (International Refugee Organization), cel care ma interoga pe mine era un sas din Brasov intrat în serviciul americanilor pentru interviewuri pentru ca stia engleza. Era un tip corect si binevoitor fata de noi si încerca sa ne convinga ca daca vrem sa obtinem recunoasterea IRO, sa nu mai spunem ca am fost angajati în activitati anti-comuniste în tara, ci sa spunem ca am parasit România pentru ca pe plan profesional nu aveam perspective. Adica Americanii nu vroiau ca luptatorii anti-comunisti din tarile invadate de Rusia sa transplanteze aceste activitati în Vest, care sa influenteze opinia publica, s’o faca anti-comunista, ceea ce este o dovada în plus ca Occidentul direct si indirect srijinea regimurile comuniste. Pe de alta parte, cei care în tarile comuniste au fost înregimentati în partidele comuniste sau alte organizatii „progresiste”, foarte usor primeau atât recunoasterea IRO cât si viza de emigrare în Statele Unite. Aceasta a fost politica State Departamentului, spre deosebire de fortele armate care ocupau Europa si care administrau teritoriile respoective, cu care Miscarea a avut contacte de lucru si colaborari chiar de la început si pe o scara destul de larga pâna în 1956, când toate aceste activitati au fost preluate de State Departament, institutie care era înca din anii 1934-35, de la începutul erei Roosevelt, o citadela a stângii în USA.

Sunã glasul pacii

de Abbé Georges de Nante s

( Articol aparut în „La contre-réform catholique au XX-e siècle”, Nr 41, Februarie 1971

In ziua de Craciun, 2 izraeliti au fost condamnati la moarte în Leningrad. Desigur, pedeapsa le-a fost comutata, dar este pentru prima data în Rusia ca o asemenea clementa s’a manifestat, desi soarta celor doi nu este de invidiat si nici viata lor sigura.

Multimile prin lume i-au confundat pe acesti nenorociti care provoaca mila cu separatistii Basci, si cu cei din Guiana, toti victime ale unor „dictaturi”, dar acesti condamnati din Leningrad sunt diferiti de ceilalti, ei sunt evrei ! Si iata o lectie a istoriei moderne. De când Biserica nu mai domina viata politica, nimeni nu poate atenta la viata unui evreu în lume fara ca toti fratii lui de rasa sa nu jure ca-l vor razbuna!

Asta-i legea talionului, permanent în vigoare la acest popor, dar mai presus de orice, acesta este misterul milenar al solidaritatii religioase a unei rase care se crede superioara tuturor celorlalte si careia Cartea sfânta îi promite, dupa persecutiile goimilor, dominatie în lume. Aceasta rasa împrastiata prin lume nu are alta legatura decât aceea a sângelui si ea nu iarta niciodata sângele varsat. Ea resimte orice atentat comis împotriva ei ca pe cea mai odioasa crima si ca cel mai cumplit pericol ei vad antisemitismul.

Asa se explica marile convulsiuni ale istoriei noastre moderne, care este în fond istoria evreimii.

Din 1860, data la care s’a fondat Alianta Izraelita Universala , evreii din Occident au propovaduit pace sau razboi, dupa interesele rasei lor. Multa vreme ideologia pacifista si socialista a dominat, propagata fiind prin filialele sale: lojile masonice si Liga Drepturilor Omului. „Fara frontiere si fara inegalitati sociale „, aceasta era lozinca care devenise prin contaminare celalalt credo al democratiei crestine. Dupa victoria din 1918 acest pacifism, antimilitarism si internationalism erau atât de raspândite în lume, încât nu mai pareau idei iudeo-masonice; ele apareau chiar si în discursurile lui Pius al XI si al Nuntiului Magliore, si au fost adoptate ca idei crestine, sau pur si simplu, umane. Ele sunt cele care au reglat politica internationala prin Societatea Natiunilor, pe care puterea evreiasca o sustinea financiar.

Germania si Rusia, profitând de aceste utopii si de desarmarea morala a Occidentului crestin, s’au erijat în mari imperii.

Dar în Aprilie 1933 Hitler, care între timp devenise cancelar al Reichului, a introdus în legislatia germana „clausa ariana” , care stabilea o discriminare rasiala si antisemita. Asta a însemnat pentru Führer condamnarea sa la moarte si declinul poporului sau. In numai 3 ani iudaismul international a operat cel mai extraordinar reviriment istoric si politic al secolului. Din pacifist a devenit razboinic furios, convingând lumea întreaga sa porneasca în cruciada împotriva Germaniei hitleriste care dintr’odata devenise câinele turbat al Europei. Congresul Mondial Evreiesc separându-si obiectivul de cel al Sionismului, a pretins ca nu lucreaza în interesul special al Izraelului, ci pentru libertatea popoarelor si apararea Occidentului, cerând cu fermitate pedepsirea lui Hitler si zdrobirea Germaniei naziste si, pentru a parveni la aceasta, plutocratia anglo-saxona a complotat cu Marele Maestru al Francmasoneriei mondiale, Benes, si cu evreii rusi Litvinov si Rosenberg pentru ca URSS sa între în Societatea Natiunilor în 1934. In felul acesta Germania ramânea complet înconjurata. Eram tânar si începusem sa citesc Actiunea franceza. Asistam în felul acesta, foarte surpins, la schimbarea de opinie frantuzeasca (si catolica, din pacate), care dintr’un pacifism calm, chiar germanofil, devenise isterie razboinica si care nu se ocupau sa înarmeze material si moral aceste democratii care trebuiau aruncate în cruciada antifascista. Papa Pius al XI-lea plângea de mila fratilor spirituali de rasa semita, iar Cardinalul Verdier împingea catre razboi.

A urmat razboi si înfrângere.

Am intrat deci în ziua ultimului Craciun, (1971) când cei doi evrei au fost comndamnati în Rusia într’un astfel de ciclu infernal. Pâna atunci iudaismul american nu considera ca atac direct contra rasei lor ajutorul dat de Rusia tarilor arabe. Aceasta fractiune bogata a poporului evreesc considera ca o mare gresala concentrarea evreilor în Izrael, ca pe o deviatie a mesianismului lor. Ei înteleg ca poporul Izraelului trebue sa ramâna în mijlocul natiunilor pentru a-i putea domina de dinauntru cu bani si cu influenta politica. Dar în clipa în care Rusia a comis crima de a condamna doi frati din sângele lor, evreimea internationala a decis sa întarîte întreaga lume împotriva lor si sa le distruga tara.

Orice observator atent poate vedea în ultimul timp sute de mici indicii care arata aceasta reorientare a politicii occidentale. Aceste indicii, desi deghizate, schiteaza vizibil împartirea viitoare a lumii în doua câmpuri adversare. Rusia, inconstienta sau provocatoare, merge pe un drum clar de antisemitism, catre un razboi total. Jurnalele ne anunta noi procese contra evreilor la Leningrad, Riga, si Chisinau. Drama este: înfruntarea vesnica a iudaismului si a pagânismului etern.

La New York, Liga Evreilor de Aparare, (Jewish Defense League) îsi schimba orientarea, nu mai este împotriva Negrilor si a Portoricanilor, ci a Rusilor. Rabinul M. Kahane lanseaza o operatie de denigrare împotriva diplomatilor sovietici, care suna cam asa: ” Coexistenta nu se poate realiza pe spatele a 3 milioane si jumatate de evrei rusi.” Se repune în discutie acordul de la Yalta, iar comandouri organizate de evrei din New York reactualizeaza sloganele de alta data: „Never again!”, referindu-se la hitlerism. Marile mituri ale vechii cruciade prind din nou viata. Razboiul revine!

Intoxicatia deslantuita în lume este puternic resimtita în Franta. Parizienii vad pe zidurile lor mii de afise cu: „Gânditi-va la ei!”, „Zi de solidaritate cu evreii din tarile arabe!”, etc. La hotelul Hilton în aceeasi zi, la conferinta internationala pentru eliberarea evreilor din Orientul Mijlociu, sunt prezenti si ascultati 2 evrei fugiti din lagarele siriene, care povestesc cum 5.000 din fratii lor ar fi maltratati.

In acelas timp se ofera o receptie stralucita de catre Asociatia Franco-Izraeliana în onoarea noului asmbasador Asher ben Nathan, unde se vorbeste de o recomfortanta uniune nationala în jurul acestui om. Totul pentru a se crea o psihoza!

Pe plan ideologic revista „Marturie crestina” accentueaza un usor antisemitism, dându-si parerea ca Rusia ar avea oarecum dreptate sa-si întareasca atitudinea vis-à-vis de minoritatea evreiasca, deoarece aceasta refuza sa se integreze în societatea socialista. Dintr’odata revista pierde niste avantaje care-i veneau prin publicitatea evreiasca si este obligata sa recurga la o subscriptie de la cititorii ei.

Mai imprtant, dl Pompidou care a fost, daca nu mai este si acum, (parte din conducerea Bancii Rotschield), opreste livrarea a 110 Mirage, comandate de Lybia, dar permite expedierea transporturilor de piese de schimb pentru acelas Mirage catre Izrael.

Astfel, Occidentul democratic, manipulat de plutocratia semita de-o parte, si de subversiunea comunistsa de cealalta parte, aluneca spre cel mai teribil razboi intenstin.

Nixon declara la 10 Ianuarie: „Daca Rusii refuza sa participe la discutii asupra Orientului Mijlociu, unde exista o situatie de criza, înseamna ca nu-i intereseaza, ca atare nu are sens sa li se faca nicio concesie.” Acesta-i limbajul pe care-l tinea si Chamberlain în 1939.

La ONU Charles Yost, ambasadorul Americii, socotit prea blând de clanul semit, este înlocuit cu George Bush, interventionist, iar evreul finlandez Jakobson îi ia locul lui U’Thant ca secretar general al ONU-ului. Toate organizatiile internationale vor trece de la neutralismul care a creat puterea mondiala a comunismului, la un belicism nebun, care va arunca Occidentul, desarmat, contra monstrului pe care el însusi l-a ajutat si înarmat de peste 20 de ani. Insasi oligarhia americana îsi schimba linia politica. Cum diplomatia occidentala depinde strâns de ea, se schimba si ea. Mass-media si opinia publica trec si ele prin faza de schimbare, duse de vrerea celor care o manipuleaza.

Si ultimul element puternic al acestei politici mondiale de mâine este China.

Asa cum în ’38-’39 declaratia de razboi contra Germaniei a generat din monstruoase conspiratii ale iudaismului englezesc si al Rusiei comuniste, care încercuisera Germania, tot asa acum pentru a ne arunca în razboi contra Rusiei, evreii americani cauta alianta Chinei lui Mao. S’a vazut atunci cum plutocratii tratau cu Stalin, asa se va vedea acum brain-trust-ul Casei Albe tratând cu Mao. Pentru ca jocul Chinei tinde catre un singur obiectiv, de a ne arunca contra Moscovei înainte ca aceasta sa se întoarca contra ei. Si istoria este o vesnica reînnoire, dar China ramâne!

Dar Biserica? Linia Vatican II si a lui Paul al VI-lea este mult mai deschisa influentelor decât aceea care a fost a lui Pius al XI-lea si a Cardinaluilui Verdier. Deci acum este de temut totul. Este destul ca „înteleptii” nostri sa interpreteze drept „semne ale timpului” impulsurile care vin din partea interventionistilor (a belicistilor), pentru ca masele sa treaca cu usurinta de la politica actuala de întelegere socialista, la un anti-semitism exasperant si imprudent.

Din moment ce oamenii Bisericii sunt în dialog si ajuta la edificarea unei lumi viitoare, ei cad indiscutabil sub dominatia partidelor care pretind ca sunt universale, dar care în fond nu sunt decât unul din elemente din aria de conflict pentru hegemonia politica.

Este nostim, dar si trist, sa vezi cum crestinii progresisti sunt împartiti în doua câmpuri: de-o parte, intelectualii din mica burghezie, ai lui Domenach, care se alatura clanului evreilor, si cei ai lui Montaron care-i are pe militantii ACO, clerul din PSU, care merg pe linia araba, adica sunt credinciosi liniei ruse. Acum câteva secole erau doua directii: cei cu Spaniolii si cei cu Englezii, mâine vom avea „Liga” împotriva „Antisemitismului”, adica razboi contra „Partidului revolutiei proletare ruse” (devenit antisemit). Cumplita împartire a unui catolicism bolnav si infidel lui însusi. Fiecare crede si jura ca linia lui este cea a Evangheliei , a Binelui contra Raului.

Si, Doamne, cum se însala! Vor fi pedepsiti pentru ca au facut din crezul lor politica si ceeace este si mai dureros, din politica o religie.

Scriu toate acestea fara pasiune. Nu-i urasc pe Evrei. Ma rog pentru conversiunea lor si o doresc din suflet. Am multa prietenie si dragoste pentru poporul rus, a carui conversiune o astept de asemenea, asa cum a promis-o Fecioara de la Fatima. Va trebui sa treaca mult pâna sa se poate vedea care ar fi drumul de onoare al Frantei pe plan politic, si al Bisericii pe plan religios în acest conflict mondial care vine. Acum în imediat aceste manevre ale marilor imperialisme marcheaza sfârsitul unei epoci, aceea a falsei paci de la Yalta si al ipocriziei omului total anti-catolic si anti-occidental. Toate ideologiile care îmbata lumea, utopiile umaniste si ecumenice care au proliferat în acest climat pestilential, vor muri cu el. Cu tot Vaticanul II , zelos de a fi pe placul Evreilor, a Masonilor, a Musulmanilor si Comunistilor, etc. si cu toata politica lui Paul al VI-lea atât de iudaica si de putin catolica, toate sunt deja depasite. Nimic nu va ramâne. Si e bine asa!

Eu nu propovaduiesc evaziunea în intemporal sau în neutralitate , fiindca stiu ca viata nu este neutra, dimpotriva, trebue sa ai curajul atitudinilor. Deplâng democratiile virtual incapabile de a hotarî singure drumul cel mai bun de urmat, dupa cum deplâng si Biserica de dupa Conciliu expusa tututor curentelor ce bântuie în lume.

Sa ne rugam si sa meditam pentru a ne mentine totdeauna pe linia si în serviciul Domnului , Desigur, vor cadea multi martiri în conflictul ce vine, dar nu prea vad bine daca vor fi cei din câmpul iudaismului perfid, sau ai comunismului ateu. Domnul stie. Poate vor fi si de-o parte, si de cealalta în egala masura.

Ei vor putea marturisi prin unica si nemuritoarea lor credinta catolica pe care o vor da lumii prin sângele lor.

Abbé Georges de Nantes a sesizat si semnalat momentul crucial care a decis soarta regimurilor comuniste din Rasaritul Europei, si anume condamnarea la moarte la Leningrad a celor doi evrei. Probabil ca Abb’elui nu-i este totusi clara originea, scopul, si cine a fost factorul determinant în revolutia din 1917, din moment ce el vede posibil un conflict între comunism si evreimea mondiala. Comnflictul nu era de ordin ideologic, Inca în 1939, deci în plina epoca stalinista, Harry Waton în cartea „A program for Jews and an Answer to all Anti-Semites”, la pagina 148, afirma: „Nu este un accident ca Iudaismul a dat nastere Marxismului, dupa cum nu este un accident ca Evreii au îmbratisat imediat Marxismul. Toate sunt în perfect acord cu progresul Iudaismului si al Evreilor.”

Si un alt citat, al lui Angelo S. Rappaport din „The Pioneers of Russian Revolution”, pag 250, aparuta în ” Stanl, Paul and C”, London 1918: „Evreii din Rusia în totalitatea lor sunt responsabili pentru înfaptuirea Revolutiei.”

Acei dintre ne-evrei care s’au înrolat în organizatiile bolsevice, n’au stiut cui serveste comunismul în ultima instanta. Au fost dusi de propaganda pro-comunista cu pretinsa lozinca lupta pentru o dreptate sociala, propaganda care domina întreaga lume.

Cu timpul regimul comunist din Rusia a scapat într’o anumita masura controlului evreesc. In special Armata si KGB-ul, vazându-se stapâni absoluti pe jumatate din mapamond si cu influenta decisiva înlesnita de evreimea mondiala în restul lumii, le venea greu sa respecte consemnele sa nu se atinga de evrei orice ar face ei, consemne care veneau totusi pe cai discrete. Sentimentele nationale au învins în ei disciplina de partid si educatia comunista si i-a determinat sa mai fie si rusi, nu numai comunisti. La primul semnal de încalcare mai grava al acestui consemn, condamnarea la moarte a celor doi evrei pentru infractiuni economice, conducerea evreimii internationale a luat imediat masuri de rasturnare a regimului comunist, desfiintarea KGB si introducerea unui regimului pluralist de tip vestic, care prin controlul ce-l exercita masoneria asupra vietii politice, ofera mai multe si mai sigure posibilitati de actiune conspiratiei evreesti.

Una din armele de darâmare a monolitului comunist a fost cererea respectarii doctrinei Dreptulrilor Omului si a Minoritatilor, care pâna atunci se marginea doar la dictaturile militare din Chile, Spania, Nicaragua, etc. Dupa 1971 ele au început sa fie extinse si asupra tarilor comuniste. La doar câteva saptamâni de la condamnarea din Leningraf, la New York rabinul Meir Kahane declara ca „Coexistenta nu poate avea loc pe spinarea celor 3,5 milioane de evrei din Uniunea Sovietica.” Asa s’a ajuns la conflictul dintre Occident si Uniunea Sovietica descris de Abbe G. de Nantes, dar el nu tindea neaparat catre un conflict armat.

Acest conflict politic a creat o atmosfera favorabila unui curent nationalist în Statele Unite, care l-a adus pe Reagan la Casa Alba, a carui presedintie a adus doua elemente necunoscute pâna atunci în politica mondiala postbelica: comunismul este condamnat de cea mai împortanta instanta a lumii libere, Casa Alba. Reagan a mai initiat si un program de înarmare a Statelor Unite (incluzând Razboiul stelelor , Star War), caruia Uniunea Sovietica nu-i mai putea face fata. In Rusia vine Andropov la putere care era omul evreimii mondiale si care a deschis calea lui Gorbacev, ucenicul lui Andropov, acela care cu Glasnost-ul si Perestroika a dat lovitura de gratie regimului comunist din Rusia, dar nu si comunismului.


miscarea.net

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s