Rebeliunea neo – liberală

ma vinde - romania

Nu există și nu au existat în România de după 1990 partide, nici de stînga, dar nici de dreapta, așa cum sînt percepute aceste curente de gîndire în mod clasic de către științele politice.

Începînd cu 1996 și pînă în prezent, toate guvernele care s-au perindat la conducerea României au alternat măsurile de dreapta cu cele fasciste, de extremă-dreapta. Pe plan politic, Românii ”au avut de ales” practic între două fețe ale aceleiași monede, respectiv între neo-liberalismul moderat și cel radical.

Trădarea intereselor naționale a fost făcută în deplin consens, de către toate partidele care au condus țara, nici unul dintre acestea neîncercînd măcar să ridice glasul împotriva vinderii către străini, la preț de lichidare de stoc, a activelor și a resurselor naturale ale statului român.

Stînga și Dreapta au reprezentat în România doar forme fără conținut, cuvinte lipsite de acoperire ideologică, mai ales în ultimii ani, cînd scena politică autohtonă, ca și întreaga societate românească, au început să semene din ce în ce mai mult realitățile întîlnite pe meleagurile Licuriciului, de la care luăm noi lumină.

Încet, dar sigur, pe eșicherul politic românesc s-au cristalizat două mari partide, pe model american, iar plasarea lor ideologică reală poate fi comparată fără probleme cu situația din SUA.

PSD-ul, partidul baronilor locali, este partidul care se auto-declară de stînga și apartenent la grupul socialist din Parlamentul European, dar al cărui președinte actual declară nonșalant că este socialist doar politic, economic avînd opțiuni liberale, de dreapta.

Guvernările PSD, atît în perioada 2000 – 2004, sub prim-ministeriatul lui Adrian Năstase, cît și cea actuală, condusă de Victor Ponta, pot fi caracterizate fără nici o problemă ca fiind de factură neo-liberală, de dreapta, prin măsurile implementate: privatizarea industriei și a activelor Statului, favorizarea corporațiilor internaționale în dauna capitalului autohton, dezavantajarea prin lege a forței de muncă și a capitalului uman în favoarea deținătorilor de capital.

PSD -ul poate fi comparat cu Partidul Democrat de pe scena politică americană, un partid de dreapta moderat, care, în comparație cu neo-fasciștii republicani, i-au făcut pe unii să îl caracterizeze ca fiind socialist.

De cealaltă parte, Partidul Republican din SUA își găsește corespondentul în actualul PNL, partid de sorginte neo-fascistă, de extremă dreapta, ca urmaș direct al PD-L-ului și al lui Băsescu, dar și al PNȚ-CD, partid ce a declanșat, începînd cu 1996, în timpul guvernării Convenției Democrate, urgia neo-liberală și trădătoare de țară asupra României.

Cît despre guvernarea Băsescu – PD-L, sînt cunoscute măsurile implementate de aceasta și consecințele lor: demantelarea efectivă a instituțiilor de stat, cedarea pe doi lei a tot ce înseamnă resursele și controlul Statului asupra economiei, în numele neo-liberalismului turbat, extrem de radical, asumat de băsiști, închiderea spitalelor, distrugerea Învățămîntului, desființarea oricărei forme de protecție socială, adîncirea fără precedent a inegalităților sociale și a conflictelor dintre diferitele pături ale societății, recrudescența la cote de-a dreptul alarmante a sărăciei și a cazurilor sociale extreme.

În pur spirit fascist, guvernarea pedelistă a instigat la intoleranță socială, între românii care trăiesc în diferitele regiuni istorice ale țării, între tineri și bătrîni, între orășeni și locuitorii din mediul rural, între cei angajați la stat și lucrătorii în mediul privat.

De asemenea, dezastruoasa guvernare a Convenției Democrate din perioada 1996 – 2000, a șters de pe fața pămîntului ramuri întregi industriale, lăsînd mii de oameni pe drumuri, în sărăcie lucie, a adus țara aproape de buza falimentului și a haosului general, totul în numele implementării dogmatice a preceptelor neo-liberale cele mai radicale.

În mod firesc, prin natura lor anti-populară și anti-națională, guvernele PNȚ-CD și PD-L au fost repudiate de către populație, cota de popularitate a acestor partide coborînd în ambele cazuri aproape de nivelul solului, după doar patru ani de guvernare.

Totuși, ca urmare a uriașelor interese aflate la mijloc, a foarte puternicei susțineri externe și a propagandei interne extrem de bine finanțate și organizate, extrema-dreaptă, ce a făcut atît de mult rău acestei țări, a găsit întotdeauna mijloacele să aducă la un loc piesele sparte, fărîmițele rămase după pulverizarea ei de către scrutinurile electorale și să se prezinte alegătorilor în noi și noi forme, care de care mai atrăgătoare și mai mincinoase, dar care au practic același conținut.

https://i2.wp.com/www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2015/04/rebeliunea-neo-liberala.jpg

Încet, dar sigur, forțele care acționează în numele neo-liberalismului radical au acaparat instituțiile statului român, cu ajutorul nemijlocit al puterilor străine, de sorginte colonială și fascistă, ce trebuie să își desfășoare și pe mai departe interesele în România și să ne spolieze țara.

Justiția a fost setată de Monica Macovei după chipul și asemănarea sa, adică hîdă, ranchiunoasă, nedreaptă, cu înclinații totalitare și totalmente închinată puterilor străine.

Serviciilor secrete, de asemenea, le-a fost acordată o putere absolută în România, cît timp extrema-dreaptă a condus în mod trădător țara, în numele acelorași interese străine.

Mass media a fost practic desființată, în timpul regimului Băsescu – PD-L, în prezent majoritatea absolută a main stream media avînd doar rolul de menestreli patetici ai stăpînirii străine în România, de soldați disciplinați si propagandei UE, SUA și NATO în țara noastră.

Cel mai recent exemplu de impunere samavolnică a intereselor de sorginte fascistă și colonialistă a SUA și UE în România a fost “alegerea” lui Klaus Iohhanis, la finele anului trecut, în funcția de președinte al României, în urma unei ample operațiuni propagandistice desfășurată de mass – media aservite și a presiunilor interne și internaționale de neacceptat.

Întocmai ca pe timpul Rebeliunii legionare din perioada interbelică, grupuri de naziști exaltați, sau doar de proști manipulați de mass media, s-au declarat gata să iasă în stradă, pentru a instaura la București un euromaidan, după modelul Kievului.

În general vorbind, cum crîcnește cineva în front, aproape imediat apar în presă, în stradă și, foarte grav, în cadrul instituțiilor Statului, grupurile de presiune, de extremă dreapta, gata să acuze, pe oricine nu marșează mut la predarea țării intereselor străine, de comunism, rusofilie sau alte asemenea marote propagandistice și să impună cu forța îndepărtarea elementului deranjant.

Elementele neo-liberale mai moderate, sau care se declară și acționează în numele dreptei mai mult de frică, decît din convingere, sînt supuse unei presiuni constante, vizînd înlăturarea lor, în dispreț total pentru ceea ce ar putea să însemne un cadru democratic și constituțional.

Oricine nu este de acord cu neo-liberalismul extrem, cu închinarea țării către SUA și UE, este repede etichetat ca fiind comunist sau aservit rușilor și se pornește împotriva lui o violentă campanie de defăimare.

Poporului român, prea slab și prea slăbit ca să riposteze, i se bagă pumnul în gură, în mod extrem de brutal, de către o minoritate foarte agresivă și violentă.

După ce a fost literalmente jefuită și spoliată de resurse, România este tîrîtă, într-un mod dement, într-un război care nu este al ei, iar populația sărăcită, trădată de clasa politică și spălată pe creier de propaganda oficială de stat nu are puterea să spună ”nu!”.

Țara a încetat demult să fie una care să își mai revendice măcar minime pretenții că ar fi o democrație, este condusă cu mînă forte de serviciile secrete și DNA, iar exaltaților de extremă – dreapta nu li se pare îndeajuns.

Există deja voci, nu puține, care cer dizolvarea Parlamentului, ca ultim bastion, fie și de fațadă, al democrației, și instaurarea unei dictaturi militare a serviciilor secrete și a procurorilor. A fost avansată chiar ipoteza unei conduceri similară cu regimul fascist al lui Franco din Spania, care ar fi mult mai benefică pentru România decît situația actuală.

Diferența între Rebeliunea legionară din 1941 și actuala rebeliune neo-liberală fascistoidă constă în faptul că, în timp ce prima s-a desfășurat în afara instituțiilor statului, fiind repede anihilată, extremiștii de dreapta de azi au penetrat pînă în adîncime Statul român, pe care îl conduc.

Rebeliunea neo-liberală s-a transformat deja într-o adevărată revoluție, desfășurată dinspre instituțiile statului către populație, fiind foarte aproape de a-și atinge țelurile și de a instaura la București un regim fascist, marionetă a puterilor occidentale, pe modelul celui de la Kiev.

Surse articol :

1, http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/rebeliunea-neo-liberala

2, http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/rebeliunea-neo-liberala-ii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s