Marea Teapă a integrării euroatlantice

10418151_601110350020774_8822070214161308136_n

Guvernul României, Președintele și Parlamentul nu au mandat de la cetatenii Romaniei sa permita inceperea unui razboi NATO pe teritoriul Romaniei. Motivul? Cetatenii Romaniei nu au fost consultati in vederea aderarii la NATO (nici la UE)! În ultimii ani, aproape toate statele care au aderat sau care sunt in negocieri de aderare la NATO au organizat sau intenționează să țină referendumuri pe această temă. Inclusiv Ucraina va susține un referendum în acest sens. Numai României, Bulgariei, Albaniei și altor câteva țări li s-a băgat pe gât aderarea la NATO, ca un mare triumf al democrației și statului de drept. Aderarea la UE și la NATO fiind transformate în sinonime ale democrației și prosperității, fără a se prezenta pericolele aderării la o alianță militară creată să se opună Blocului Comunist, și a cărei existență devenise lipsită de scop odată cu destrămarea acestuia. Nimeni nu a chestionat în mod serios, la vremea respectivă (erai linșat mediatic instant dacă îndrăzneai să critici în vreun fel marile obiective naționale) aderarea la NATO, așa cum nici aderarea la UE nu a fost subiect de dezbatere reală, cu prezentarea și a potențialelor probleme ce decurg/ar putea decurge din cei doi pași.

Statul va sări în apărarea aderării la NATO și la UE, spunând că nu a fost nevoie de referendum, deoarece și așa aveam ratele cele mai mari de sprijin pentru integrarea euroatlantică, undeva la 80% din populație declarându-se în favoarea integrării euroatlantice. Strategia de comunicare a fost una extrem de perfidă, punând aderarea la UE la pachet cu cea în NATO, și prezentându-le ca elemente sine qua non, care nu funcționează una fără alta (așa cum la începutul anilor 90 democrația ne fusese servită la pachet cu liberalizarea economiei, ca și cum cele două ar fi fost indisolubil legate – Chile în perioada lui Pinochet, China în prezent, ne arată contrariul, precum și, de celalată parte, Chile al lui Allende). Principul a fost unul cât se poate de clasic: una caldă, una rece, cea caldă, aderarea la UE, care putea fi prezentată în culori mai atrăgătoare fără foarte mare efort, urma să mascheze fațeta cealaltă a monedei pe care trebuia să o înghițim, în calea spre democratizare…care au fost mereu puse la pachet – și dacă integrarea europeanaă venea, eventual, cu ceva beneficii și pentru indivizi, aderarea la NATO putea cu greu să fie prezentată drept o pastilă ușor de înghițit cetățenilor, ca orice prezență într-o alianță cu caracter militar, cu atât mai mult cu cât motivul pentru crearea NATO, existența URSS și a blocului sovietic, dispăruse.

Taxa pe venit – Sprijinul financiar pentru război

Relația dintre taxa pe venit și război este una apropiată. Aceasta a fost introdusă pentru prima dată în Marea Britanie în 1798, cu scopul de a aduna bani pentru a plăti pentru războaiele napoleonice. Introdusă de William Pitt, taxa era temporară și trebuia să fie reînnoită an de an. Ea reprezenta 10% din venit și a rămas în vigoare până la Bătălia de la Waterloo. La un an după această bătălie, s-a renunțat la ea, însă Prim Ministrul Conesrvator Sir Robert Peel a reintrodus-o în 1842, ea rămânând în vigoare de atunci și răspândindu-se în întreaga lume, de atunci.

În 1914, după ce 20.000 de soldați britanici au murit pe front în primele două săptâmâni ale Primului Război Mondial, recrutarea obligatorie a bărbaților britanici a devenit din ce în ce mai probabilă. Chiar și în atmpsfera șovinistă a primului război mondial, oamenii au rezistat împotriva înrolării pentru front, în ciuda presiunii sociale (de tipul celei folosite de Lucian Mândruță în infaml său articol, n.red.), prin care cei ce refuzau înrolarea erau numiți “panseluțe”.

După finalul Primului Război Mondial, capacitatea statelor de a purta războaie a depins din ce în ce mai puțin de rezervele abundente de personal înrolat și de soldați, și mai mult de armamentele complexe din punct de vedere tehnologic și de tehnologia militară scumpă. Înrolarea de resurse financiare a înlocuit înrolarea de persoane. Costurile astronomice ale pregătirii militare au transformat, astfel, pe toți plătitorii de taxe, în susținători ai războiului, fie că erau de acord cu asta sau nu, fie că acțiunea militară era sau nu legală, corectă sau incorectă.

Războiul nuclear 

În plin Război Rece, după alegerea lui Ronald Reagan ca și președinte, în 1980, și apelul său de reînarmare a SUA, sprijinit de mama a neoliberalismului feroce, Margaret Thatcher, cheltuielile militare au crescut dramatic. La fel a crescut și numărul celor care refuzat plata taxelor pentru război, care erau inspirați de campania din SUA, din perioada războiului din Vietnam. De o parte și de alta a Atlanticului, guvernele au trebuit să admită faptul că numărul celor care se opuneau taxelor pe motive pacifiste crescuse în mod dramatic.
Citatul Secretarului de Stat Alexander Haig este memorabil “Lasă-i să protesteze cât vor, atâta vreme cât își plătesc taxele”, recunoscând, practic, că arma cea mai puternică de nesupunere civică o reprezintă sutragerea de la plata taxelor, folosite, fie și parțial, pentru finanțarea războaielor.

Din ce în ce mai mulți cetățeni britanici au devenit îngrijorați față de dotările enorme de armament nuclear pe teritoriul britanic, în special American Cruise Missile Nuclear Convoys, convoiul cu armament nuclear american, care își transporta conținutul letal în ascunzișul nopții. Unii din cei care au refuzat să își plătească taxele, precum Roger Franklin și quaker-ul Arthur Windsor au ajuns la închisoare pentru refuzul de a plăti cei 10% din taxe, proporțional cu suma utilizată de stat pentru armele de distrugere în masă. În 1990, Nigel Wild, un brutar a ăîncercat să își plătească taxele în pâine, pentru a se asigura că ele nu sunt folosite pentru peregătirile de război. El a ajuns la închisoare pentru 21 de zile.

Roger Franklin, un bunic din Gloucestershire, a fost falimentat și trimis la închisoare de două ori pentru refuzul de a plăti taxe pentru a finanța posesia de armament de distrugere în masă. Inspirat de  “Nesupunerea Civică” a lui Thoreau, el a refuzat sp își plătească taxele care ajungeau către armată, solicitând ca acestea să fie folosite pentru inițiative de menținere a păcii. Scriind despre detenție, el notează: “Credeam că judecătorii disprețuiesc, poate, conștiința.”

Odată cu perspectiva unui război care pare iminent în Ucraina, care poate degenera într-un conflict regional și chiar mondial, este de așteptat ca din ce în ce mai multe inițiative de acest gen să apară în statele NATO.

(activista.ro)

De la Dan Tănăsescu :

Singurii care au lansat până acum atacuri nucleare pe această planetă sunt americanii. Nici o altă naţiune nu a fost atât de ticăloasă încât să comită o astfel de atrocitate.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s