Nu fiţi părtaşi la lucrările întunericului

Miscarea Raeliana se prezinta ca o religie atee. Raelienii nu cred nici in Dumnezeu si nici in suflet. Cred numai ca progresul stiintei este una din cheile esentiale in vederea obtinerii vietii eterne, pe calea clonarii.

Membrii Comisiei parlamentare franceze asupra sectelor, impreuna cu anumite asociatii, considera aceasta grupare ca fiind de natura sectara, inscriind-o insa in 1995 pe lista sectelor periculoase. Incepand cu 13 septembrie 2003, in Franta, aceasta noua miscare religioasa se afla in afara legii.

Biserica Raeliana a fost infiintata in 1974, pornind de la o asa zisa intalnire dintre intemeietorul si liderul miscarii Claude Vorilhon (Rael) si extraterestrii. Aceasta intalnire s-ar fi petrecut langa vulcanii de la Clermont-Ferrand in Franta pe 13 decmbrie 1973. Evenimentul este descris in prima carte a lui Rael, “Cartea care spune adevarul” (1974), in care se afirma ca Elohim, care vine de pe alta planeta, a creat rasa umana in urma unui experiment genetic, se intorce periodic pentru a supravenghea activitatea oamenilor. Multe din invataturile lui Rael au pretentia de a se intemeia pe Scriptura, cartea oferind o consistenta “exegeza” biblica, afirmand ca referirile la zei si carele de foc sunt aluzii la extraterestrii si navele spatiale.

O asa-zisa intalnire urmatoare cu Elohim i-a permis lui Rael sa scrie o a doua carte in care descrie cum a vizitat planeta lui Elohim, cum l-a cunoscut pe lider, Yahve. In 1978 cele doua lucrari au fost publicate in Canada intr-un singur volum si in 1986 a iesit de sub tipar editia britanica.

Potrivit invataturii lui Rael, Elohim dispune de o tehnologie avansata, cu care el insusi a interactionat in calatoria sa spatiala. Pe planeta lui Elohim toate activitatile fizice sunt intreprinse de roboti, locuitorii dedicandu-se numai activitatilor intelectule. Elohim este pregatit sa impartaseasca omenirii tehnologia; de altfel, nu doresc sa forteze stilul de viata sau conducerea oamenilor, asteptand timpul in care acestia ii vor accepta liber pe planeta. In vederea acestui sfarsit, raelienii planuiesc sa construiasca o baza de primire a lui Elohim, care este astept in jurul anului 2035. Locul preferat pentru acesta este Israel, fiind locul unde primul mesia – Iisus din Nazaret – s-a nascut. Rael insusi afirma despre sine ca este un nou mesia, deoarece nu s-a nascut printr-o nastere naturala, ci ca rezultat al uniii trupesti dintre Yahve si mama sa. Raelienii anticipeaza ca evreii l-ar putea respinge din nou pe mesia, avand in vedere posibilitatea contactarii altor guverne care sa le ofere terenul unde sa-si construiasca resedinta. Guvernul pe care Elohim il va stabili va fi de tip “geniocratic”. Astfel, societatea va fi guvernata numai de cei al caror procent de inteligenta va fi cu cel putin 50% mai mare decat cel mediu.

O alta caracteristica a raelienilor este promovarea libertinajului sexual printr-o practica numita “meditatie senzuala.”

Considerand ca oamenii au fost creati in urma unui experiment genetic, raelineii incurajeaza substantial expermentele genetice, fiind in favoarea organismelor modificate genetic. Acestia au sustinut atat clonarea animala, cat si pe cea umana. In 1977 Biserica Raeliana a infiintat organizatia “Clonaid”, sub conducerea Dr. Brigitte Boisellier, un “episcop” raelian. Proiectul avea menirea de a atrage clienti pentru a stoca mostre AND in vederea clonarii dupa moarte. “Clonaid” are de asemenea servicii oferite cuplurilor care nu pot avea copii, in decembrie 2002, Boisellier afirmand ca a clonat primul copil pe baza AND-ului matern. Intre alte organizatii raeliene se numara: “Ovulaid” – prin care se incurajeaza eugenia; “Clonapet” – ofera clientilor oportunitatea clonarii animalelor decedate; “Insuraclone” – pastreaza mostre de celule umane in scopul clonarii terapeutice, in cazul tratamentelor sau preventiilor unor anume dizabilitati.

Raelienii sunt activi in peste 86 de tari din intreaga lume, miscarea revendicand in prezent peste 60 000 de membri.

Radu Alexandru
Sursa: crestinortodox.ro

Școala Waldorf

„Scoala Waldorf” este creatia „Societatii antroposofice”, intemeiata de Rudolf Steiner in anul 1913. In opinia lui Steiner, menirea acestei scoli este aceea de a educa si de a forma oameni liberi, independenti de ordinea politica si sociala existenta, intrucat doar un om liber are capacitatea de a conferi in permanenta noi forte ordinii sociale prezente.

Prima scoala de acest tip, inaugurata la data de 7 septembrie 1919, a fost construita in urma colaborarii dintre Rudolf Steiner (27 februarie 1861 – 30 martie 1925) si directorul general al fabricii de tigari „Waldorf-Astoria”, din Stuttgart, Emil Molt (1876-1936), care a suportat toate cheltuielile pentru aceasta investitie.

La deschidere, „Scoala libera Waldorf”, cum avea sa fie numita aceasta institutie antroposofica, avea 252 de elevi, dintre care 191 erau copii ai angajatilor fabricii. Steiner a ocupat functia de director al acestor scoli pana la moartea sa, in anul 1925. In acel an existau deja in Germania doua asemenea scoli, iar in Olanda si Anglia, cate una. In anul 1938, cele opt scoli Waldorf din Germania au fost interzise. In acelasi an, in alte tari mai functionau inca paisprezece asemenea scoli.

Pedagogia aplicata in scolile „Waldorf” isi are radacinile in pretinsa stiinta spirituala antroposofica, desi Rudolf Steiner sustinea ca „Scoala Waldorf” n-ar urma linia unei anumite conceptii religioase sau filosofice. Pedagogia propusa de Steiner corespunde insa perfect conceptiei lui despre evolutia in trei etape a omului; fiecare dintre aceste etape se deruleaza pe parcursul a cate sapte ani.

Potrivit lui Steiner, pana la sapte ani se se formeaza trupul fizic; educatia primita in familie si gradinita in acest interval nu este altceva decat un ajutor pentru intruparea acestui element fizic al omului. In acest capitol al vietii, organele senzoinale devin functionale. De asemenea, tot in acesti ani, intre fortele spirituale, se dezvolta vointa, cu ajutorul careia copilul isi formeaza trupul fizic in asa fel, incat acesta sa devina utilizabil pentru restul vietii.

Mai apoi, urmeaza perioada de pana la 14 ani, cand copilul actioneaza mai mult in planul sufletesc, cand devine apt pentru educatie. Odata cu nasterea trupului eteric, vor trebui cultivate si dezvoltate sentimentele copilului. In aceasta faza, copilul intra sub tutela unei autoritati, reprezentata de profesor, care il va conduce pana la urmatoarea etapa a vietii. In acesti ani, elevii nu utilizeaza nici un fel de manuale, ci invata doar in functie de ceea ce li se preda si dicteaza. Daca este cazul, profesorul isi poate impune autoritatea inclusiv prin pedepse corporale.

Capacitatea de evaluare a copilului apare, in conceptia lui Steiner, progresiv, abia dupa inceputul pubertatii, intre 14-21 ani, adica dupa nasterea trupului astral. Catre sfarsitul perioadei de scolarizare se dezvolta individualitatea omului. Pe la 19 ani, tanarul traieste o experienta interioara profunda, el incepe sa inteleaga ceea ce isi doreste de la viata, are o imagine clara despre destinul sau profesional si incepe sa cultive relatii de prietenie.

In cadrul scolilor Waldorf, totul se fundamenteaza si orienteaza in functie de antropologia lui Steiner: materiile care se predau la nivelul unei clase, metoda pedagogica utilizata, ba chiar ornamentatia salilor de clasa si coridoarelor. Este limpede ca, in acest conditii, Scoala Waldorf, care se autointituleaza „libera”, nu este nici pe departe libera. Ea prescrie exact ceea ce este bine si ceea ce este rau pentru copii. Tot la fel, vacantele de vara, in timpul carora elevii scapa pentru cateva saptamani de sub influenta scolii si a profesorilor, sunt privite de catre pedagogii scolilor Waldorf ca un real pericol.

Dupa cum se poate observa, in acest mod, copiii sunt crescuti, stigmatizati si dirijati pe baza unei cunoasteri si experiente cu un caracter ocult, pe baza unei structuri de evaluare, de multe ori, necunoscuta parintilor si autoritatilor statului.

Intreaga perioada de scolarizare si viata particulara a copiilor sunt tinute sub un control strict. Fundamentele unei asemenea pedagogii stranii exclud dialogul cu oameni de stiinta care impartasesc alte principii, ele nu tin seama de cunostintele pedagogice si psihologice din afara spectrului antroposofic. Din pacate, acestea nu sunt aduse in mod clar si fara echivoc la cunostinta publicului larg.

Iulian Predescu
Sursa: crestinortodox.ro

Wicca – religia vrăjitoarelor

Wicca este numele oficial al unei religii neo-pagane, religie supranumita si „religia vrajitoarelor”. Vrajitoria, magia si ocultismul sunt astazi parca mai prezente decat oricand, acestea aparand in toate locurile posibile, in satele uitate de lume si in marile productii cinematografice; toate aceste manifestari oculte se incadreaza in ceea ce numim astazi „neo-paganism”.

In cadrul secolelor XV-XVII, in Europa si in America, sub acuzatia de vrajitorie, au fost torturate si omorate peste 150.000 de persoane. Desi se crede ca nu a existat niciodata un cult al vrajitoarelor, se stie ca de-a lungul timpului au avut loc numeroase intalniri nationale si internationale ale celor care practicau vrajitoria.

In cadrul secolului al XIX-lea, cand crestinismul apusean a scazut in intensitate, mai multe reforme politice si sociale avand loc, ideile interzise ale ganditorilor necrestini din trecut au inceput sa circule fara nici o restrictie; simultan, ezoterismul si ocultismul au renascut cu toata puterea, in fel de fel de credinte si practici.

Intr-un sincretism spiritual din ce in ce mai greu de descifrat, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, undeva in Anglia, a luat nastere gruparea „Sabatul Padurea Noua”, care isi propunea sa revigoreze stravechile practici vrajitoresti din zona. „Sabatul Padurea Noua” a adunat la un loc pe toti cei pasionati de religiile pagane si de ritualurile vrajitoresti medievale din Anglia, adica pe magicieni, vrajitori, ocultisti, antroposofi, teosofi si francmasoni. Sintetizand toate ideile si practicile vechi vrajitoresti, gruparea isi alcatuieste o structura si o invatatura proprie, sub numele de Wicca.

Popularizarea gruparii oculte Wicca este pusa in legatura cu Gerald Gardner (1884-1964), un englez ajuns la pensie care, in anul 1954, a inceput a vorbi cu multa pasiune despre „vrajitorie”, toti cei care practicau vrajitoria la acea data fiind de mult cunoscuti sub numele colectiv „wicca” (vrajitorime), nume derivat din cuvantul englezesc „witch” (vrajitoare).

Wicca, religia vrajitoarelor

In anul 1930, miscarea Wicca o alege drept „mare preoteasa” pe Dorothy Clutterbuck, fiica unui capitan din armata britanica, nascuta in India. Mai apoi, in toamna anului 1939, in urma unui ritual stravechi, ea il initieaza in secretele ezoterice pe Gerald Gardner , dandu-i numele vrajitoresc „Scire”; acesta se va dovedi a fi cel mai fervent promotor al miscarii Wicca.

De profesie antropolog, arheolog si scriitor, Gerald Gardner a savarsit nenumarate calatorii in locuri precum India, Malaezia, Palestina, Cipru si Turcia, adunand la un loc toate informatii si practicile vrajitoresti intalnite; doua dintre rudele sale, intre care si un bunic, s-au ocupat cu vrajitoria. Daca, initial, el privea vrajitoria mai mult dintr-o curiozitate stiintifica, mai apoi insa, el a inceput sa creada din ce in ce mai mult in puterea ei.

In anul 1938, englezul se intoarce definitiv in Anglia, unde adera la o societate secreta numita „Fratia Rosacruciana Crotona”. Dezamagit de valorile acestui grup, in toamna anului 1939, el va intalni cativa membri ai miscarii Wicca, despre care nu auzise pana atunci. Afland ca gruparea Wicca doreste sa renasca stravechiul cult religios al vrajitoarelor britanice medievale, Gardner se arata deosebit de incantat, drept urmare, el acceptand initierea. In urmatorii ani, el va activa in grupare cu multa pasiune, obtinand numeroase ranguri.

In anul 1946, vrajitorul Gerald Gardner se muta in sudul regiunii Hertfordshire, unde isi infiinteaza propria organizatie, numita „Sabatul Padurii Bricket”. In acest loc, sub indrumarea lui Gardner, se vor forma numerosi ocultisti si vrajitori care, la randul lor, vor infiinta alte grupari Wicca, in Anglia si in alte colturi ale lumii. In anul 1954, Gerald Gardner publica prima carte autentica despre vrajitorie din lume, sub numele „Vrajitoria, astazi”.

Pana in anul 1964, cand acesta moare, Gardner se dovedeste a fi un promotor neobosit al magiei si al vrajitoriei, el scriind multe carti, organizand nenumarate adunari ale vrajitorilor si amenajand chiar un muzeu „al magiei si al vrajitoriei”. Pentru publicitatea prea mare facuta magiei, precum si pentru descoperirea multor secrete vrajitoresti publicului larg, multi dintre adeptii sai il vor parasi. Chiar si asa, mai toti ocultistii si vrajitorii din Marea Britanie il recunosc pe acesta drepta „tatal Wicca”.

Adeptii gruparilor Wicca se inchina unei zeite intreite si unui zeu razbunator, prin aceasta ei inscriindu-se in randul panteistilor. Membrii acesteia folosesc magia intr-un mod ritual, respectand un cod de legi si o serie de opt adunari (sarbatori) anuale. „Roata anului” imparte anul in opt parti egal, in cadrul fiecarei adunari facandu-se profetii, primindu-se noi ucenici si avand loc comemorari specifice perioadei. In timp insa, formandu-se mai multe grupuri de vrajitori, acestea au inceput sa difere intre ele, creandu-se astfel mai multe traditii ale aceleiasi religii neo-pagane.

In prezent, in lume exista peste cincizeci de forme diferite ale acestei miscari oculte. In majoritatea adunarilor Wicca, membrii pot avea doar trei grade: ucenic, initiat si maestru; cand un initiat ajunge maestru, el poate parasi grupul, spre a-si intemeia propriul grup. Astfel, datorita promovarii vrajitoriei tot mai intense in mass-media (stiri, carti, desene, filme), precum si a modului ei aparte de organizare, miscarea vrajitoreasca Wicca s-a raspandit extrem de mult in ultimii ani. Wicca este recunosca deja ca religie, in Marea Britanie si in America. Se crede ca in toata lumea exista astazi aproape un milion de membri Wicca. Mai multe vrajitoare din tara noastra s-au adunat si ele intr-o asociatie, numita „Asociatia Wicca Romania”.

Cele treisprezece principii declarate Wicca sunt urmatoarele: un membru wicca va intra in armonie cu ritmul natural al fortelor vietii, marcate de fazele lunii, si va celebra cele patru anotimpuri si cele patru sarbatori; membrii wicca cred ca ratiunea, ca dar facut oamenilor, le da totodata acestora o responsabilitate unica in ceea ce priveste mediul inconjurator, ei incercand astfel sa traiasca in armonie cu natura; un membru wicca considera impropriu termenul „supranatural”, in afara naturii neexistand nimic; puterea creatoare a Universului se manifesta prin polaritatea masculin-feminin, niciuna nefiind vazuta superioara celeilalte; un membru wicca recunoaste existenta lumilor spirituale si interactiunea acestor lumi cu lumea materiala, insa nici o dimensiune nu va fi neglijata in raport cu cealalta; nu este recunoscuta nici o autoritate ierarhica, toti oamenii fiind „scanteie divina”, avand datoria de a se respecta reciproc; se considera ca magia, intelepciunea si credinta sunt trei expresii ale unei aceleiasi cai, cale pe care o numim „paganism”; a te mandri cu titlul de „pagan”, „vrajitoare” sau „mag”, ca si cu orice alt titlu, nu face din tine ceea ce pretinzi a fi, caci nici ereditatea, nici colectia de titluri si grade de initiere nu inlocuiesc calitatea individului; membrii cred in viata si evolutie, largirea constiintei ducand la intelegerea Universului si la constientizarea rolului personal pe care omul il arein lume; singura animozitate impotriva crestinismului si a oricarei religii sau filosofii de viata este determinata de pretentia acestora de a fi „singura cale”, cautand astfel sa renege libertatea altor practici si credinte; membrii wicca lasa trecutului istoria neagra a magiei si se preocupa in special de pezent si de viitor; membrii wicca nu recunosc existenta unui principiu absolut al raului, reprezentat prin entitati ca Satan sau Diavol; membrii cred ca trebuie sa caute in sanul naturii ceea ce poate contribui la sanatatea oamenilor si la bunastarea acestora.

Cuvantului lui Dumnezeu privind vrajitoria este insa foarte clar: „Sa nu se gaseasca la tine dintre aceia care trec pe fiul sau pe fiica lor prin foc, nici prezicator, sau ghicitor, sau vrajitor, sau fermecator, nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici dintre cei ce graiesc cu mortii” (Deuteronom 18, 10-11); „Sa nu vrajiti, nici sa ghiciti” (Levitic 19, 26); „Nu veti urma pe ventriloci si dupa descantatori nu va veti duce, sa nu va intinati prin ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Levitic 19, 31); „Pacat este vrajitoria” (I Regi 15, 23). Dumnezeu porunceste acest lucru deoarece, mai devreme sau mai tarziu, vrajile si farmecele il distrug pe om. Vrajitoriile ii duc, atat pe cei care le folosesc, cat si pe cei care le cauta, la cinstirea si la inchinarea la idoli si la demoni.

Cuvant despre vrajitorie. Sfantul Ioan Gura de Aur.

Ce faci, crestinule neghiob, ori cine esti tu, care recurgi la vrajitori si la farmazoni, ca sa fii vindecat? Si crezi, in sfarsit, ca diavolul are sa vindece boala ta? Daca acesta este ucigator de oameni de la inceput si a omorat tot neamul oamenilor, cum are sa fie acum doctorul tau? Dumnezeu ii spune ucigator de oameni, iar tu alergi la el ca la un doctor? Si pe cine vei avea sa spuna un cuvant ca sa te apere? Nu vezi cum, intr-o singura clipa, a omorat doua mii de porci in mare, si cum are sa te vindece pe tine? Si daca demonii n-au avut mila de porci, cum or sa aiba mila de tine? Caci daca pe porci nu i-au crutat, cu atat mai mult nu s-ar impiedica de tine.

Diavolul nu vindeca cu adevarat, de n-ar mai fi! Iar eu chiar de ar fi sa spun, umfland lucrurile, ca, si daca tamaduiesc cu adevarat, este mai bine sa mori, decat sa alergi la dusmanii lui Dumnezeu si sa fii tamaduit in acest chip. Caci, ce folos sa fii vindecat la trup, daca sufletul este pierdut? Ce castig are cineva sa dobandeasca mangaieri aici, urmand sa fie aruncat in focul nepieritor dincolo?

Chiar daca un demon va vindeca, mai mult a vatamat decat a fost de folos; caci a fost de folos trupului, care, totusi, putin mai tarziu mort, urmeaza sa putrezeasca, insa a vatamat sufletul nemuritor. Deoarece diavolul este un pescar foarte viclean, pierde o mica momeala ca sa prinda un peste mare, adica se multumeste sa va dea putina sanatate, numai sa va lipseasca de rai; sa va lungeasca putin viata, ca sa va pedepseasca vesnic.

Nu vezi ca slabanogul era de treizeci si opt de ani in pat si, privit cu ura, isi rabda cu vitejie boala, asteptand ajutorul lui Dumnezeu, fara sa ceara sa-l farmece, sau sa-i dea talismane? Si nu a alergat astfel la prezicatori, nu a mers la descantatori; nu si-a legat amulete, ci a asteptat ajutorul de la Dumnezeu. Si tu, crestine, fiindca ai zacut bolnav putine zile, de aceea esti atat de nerabdator si alergi la vrajitori si vrajitoare?

Recomand și: Despre farmece, vrăjitorie, astrologie si magie

Nu vezi ca Lazar a zacut inaintea portii bogatului, tot timpul vietii lui, atat de greu ranit, incat, din cauza unei atat de mari neputinte, nu putea sa alunge nici cainii, care-i lingeau ranile, si cu toate acestea a preferat sa moara intr-o asemenea suferinta, decat sa ceara amulete si farmece? Dar nu a cerut descantator, nu si-a legat amulete, nu a chemat la el vrajitori. Ce scuza vom avea noi, cei care suferim si rabdam, ori din cauza febrei, ori din cauza ranilor, daca alergam la vrajitori si fermecatori sau ii chemam si la casele noastre?!

Teodor Danalache
Sursa: crestinortodox.ro
Anii de ateism si de prigoana impotriva Ortodo­xiei nu au trecut fara sa lase urme. Aproape doua generatii au crescut fara sa stie de Dumnezeu si de Sfanta Lui Biserica. Astazi traim vremuri foarte grele. Spre marea noastra durere, vidul duhovnicesc al unei parti (deloc mici) dintre contempo­ranii nostri se umple cu invataturi mincinoase, cu erezii, cu secte de tot felul, cu practici oculte.

Cu ajutorul acestor surogate unii se straduiesc sa dobandeasca mantuirea, altii vor vindecare de boli, altii sunt victime ale amagirii, ale manipularii psihologice sau ale propriei ignorante religioase. 

 Oamenii care nu au credinta cea adevarata sunt panditi de superstitii, de tot felul de pseudo-valori (magie, ocultism s.a.m.d.). Se gasesc si „in­drumatori spirituali” gata sa „vindece” cu cateva pase sufletele si trupurile celor in suferinta. Re­clamele si anunturile din presa ale acestora vor­besc despre „efecte” stupefiante. De exemplu:

„In numai doua sedinte vindec hipertensiunea, astmul, cancerul, diabetul…”, si in continuare sunt enumerate zeci de boli obligate sa dispara dupa ce nu stiu care bioenergetician sau mag da de cateva ori din maini.

Pentru aceste personalitati „extraordinare” nu exista diferente intre ameliorarea neinsemnata si de scurta vreme, care apare in virtutea unor anu­mite legi psihofiziologice, insanatosire si inselare duhovniceasca. Oamenii sunt atrasi intr-un „joc” sui generis, in care n-au nici o sansa de castig.

In cartea sa intitulata „Despre bine si rau”, scriitorul ortodox N. D. Guriev isi pune siesi si ne pune tuturor intrebari dificile:

„Nu cumva acestia sunt cei veniti «in numele lor», in care vor crede si deja cred cei care pier? Nu cumva deosebirea dintre ei si Antihrist este doar aceea ca Antihrist va incerca sa-i insele si pe cei alesi, in vreme ce acestia ii inseala pe «cei de rand»?”

Grele intre­bari. Raspunsuri la ele ne va da Domnul.

Nu pot sa nu vorbesc despre victimele secte­lor totalitare, in care oamenii isi pierd sufletul. Numele „conducatorilor” acestor secte sunt cu­noscute. Unii dintre ei se afla sub urmarire pe­nala (liderii „Fratiei albe”, ai sectei Aum Senrike); altii fondeaza in adancul taigalei comunitati izo­late si mutileaza oamenii, aducandu-i la epuizare sau nebunie (secta lui Vissarion). Sunt si unii care se ascund sub masca aparentei culturi si educatii. Rezultatele activitatii sus-pomenitilor sectanti si a celorlalti de acelasi fel sunt pentru majoritatea discipolilor lor aceleasi: degradare duhovniceasca, tulburari psihice, pagube mate­riale si subminarea sanatatii. Din pacate, nu este deloc simplu de smuls din aceasta bezna un su­flet ratacit. Cateodata, totul se sfarseste intr-un mod cat se poate de tragic.

In calitate de crestin si de medic, declar fara ezitare ca oamenii atrasi in secte sau deveniti vic­time ale actiunilor oculte sufera deseori crize psi­hologice, cunosc o stare de disconfort psihic foar­te accentuat, iar uneori se si imbolnavesc psihic. Iar faptul ca multora dintre ei (mai ales celor bo­tezati intru Ortodoxie) incep sa li se intample lu­cruri necurate, aceasta poate fi pedeapsa sau inva­tatura de minte de la Dumnezeu pentru apostazie.

In cartea sa intitulata „Numarul fiarei”, preotul si profesorul neuropatolog p. Anatolii (Berestov) descrie amanuntit sindroamele asa-numitei „boli oculte”, in randul carora gasim: sindromul fobic, sindromul psihotic (de tipul sindromului pseudo-halucinator Kandinski-Clerambaud), sindroame psihosomatice, precum si tulburari imunologice, care fac ca organismul victimei influentelor oculte sa fie vulnerabil fata de multe boli (raceli dese, otite, pneumonii s.a.). Deosebit de pronuntata este tendinta spre aparitia si dezvoltarea maladiilor on­cologice. Ocultismul e insotit adeseori si de dro­guri, si de desfrau, si de alte pacate foarte grele.

Daca cel afectat avea tulburari psihice, „trata­mentele” ocultiste i le accentueaza net. Şi cate ne­cazuri nu le aduc celor apropiati ratacitii! Se des­trama familii, se duce pe apa sambetei averea agonisita cu multa truda: iata roadele reale ale ocul­tismului si sectelor. Voi da doar cateva exemple.

La consult s-a prezentat I., 32 de ani, militar. Sotia lui, care fusese botezata intru Ortodoxie a trecut in secta “martorilor lui Iehova”. Tot timpul liber si-l daruieste sectei. Evita comunicarea cu apropiatii care nu ii impartasesc credinta. Il apos­trofeaza mereu pe I., se enerveaza din orice. In ultimul timp s-a inchis in sine, nu vorbeste zile intregi cu cei din familie, tensionand atmosfera. Nu o data a incercat sa-si convinga sotul sa trea­ca la secta ei. Toate incercarile lui de a-i dovedi nocivitatea „martorilor lui Iehova” s-au izbit din partea ei de o rezistenta indarjita. Incearca sa-i „predice” si copilului.

Z., 19 ani. Suferea de o boala psihica, dar, fiind in remisie de multa vreme, bine adaptat social. Timp de doua saptamani a fost retinut prin in­selaciune de un grup de oameni care „marturiseau o religie orientala”. Acei oameni l-au obligat sa-si scoata crucea, sa se roage si sa mediteze in felul lor. Rezultatul ? Decompensarea acuta a starii psi­hice. Lui Z. i-a fost recomandata spitalizarea.

M., 25 de ani, botezata. A fost in secta „Fratia alba”. Potrivit propriilor ei cuvinte, se purta ca o indracita. Era agresiva, incapatanata, se enerva din orice. Şi-a donat sectei toata averea. Mama ei a cerut ajutorul unei manastiri de femei, cerand sa se roage acolo pentru fiica cea ratacita. M. povesteste ca in timp ce calatorea spre Moscova la o aduna­re a sectei (pe atunci era deja unul dintre liderii regionali ai „Fratiei albe”), a avut sentimentul ca, i-a cazut un val de pe ochi, si totul i s-a luminat in cap. S-a intors imediat acasa si a incetat activita­tea sectara. Este convinsa ca s-a izbavit cu ruga­ciunile maicii starete si ale surorilor manastirii.

K., femeie de varsta mijlocie care, din fericire, a facut pocainta pentru activitatile ei oculte, po­vestea ca de-a lungul anilor a studiat intens feno­menele oculte, extinzand preocuparile sale si asupra membrilor familiei. A trecut prin „initierea de Shambala” (inalta magie), a absolvit cursuri de bioenergoterapie, a chemat spirite, a vazut OZN-uri, s-a tratat cu apa „energizata”, a ghicit la zoroastrieni si inca multe altele. Rezultatul: la sotul si la fiul ei se manifesta grave tulburari psi­hice. Poate ca acestia erau oricum predispusi la aparitia acestor tulburari, dar, dupa afirmatiile lui K., legatura dintre ocultism si necazurile lor fami­liale a fost evidenta.

Din scrisoarea lui V., 30 de ani:

“…Apartenenta la secta scientologica s-a reflectat extrem de nega­tiv asupra relatiilor mele cu cei din jur, si in primul rand cu cei apropiati. Gandirea mea a inceput sa dobandeasca o forma «corecta», ca la o masina de calcul, sa se americanizeze… Existenta mea se transformase intr-un autentic haos si cosmar. Cel mai dificil pentru mine a fost sa vad ca boala mea e molipsitoare. Tuturor celor care aveau de-a face cu mine le crestea tensiunea, incepeau sa le apara fenomene negative si tot felul de tulburari…”

T, 49 de ani, povestea urmatoarele: cu mai bine de 15 ani in urma, un cunoscut i-a zis sotu­lui ei ca este „deocheat” si ca trebuie sa solicite ajutorul unui bioenergoterapeut, ceea ce el a si fa­cut. Dupa anumite manipulatii si soapte, bioenergoterapeuta (era femeie) a spus ca „deochiul” a fost indepartat, apoi a dat niste „doctorii” si a spus sa stropeasca cu ele prin toata casa. Femeia po­vestea ca in vremea ce a urmat sotul ei era dezori­entat, nu se mai implica in problemele familiale, tot timpul simtea nevoia sa mearga iarasi la „trata­ment”. Dupa scurt timp a mers iarasi la bioenergoterapeuta. Dupa spusele lui T., s-a intors schim­bat cu totul: privirea ii era absenta, iar comporta­mentul aducea mai mult cu al unui robot decat cu al unui om… N-a trecut mult si a disparut, si nu s-a mai stiut nimic despre el vreme de cativa ani (inainte era un bun familist si tata iubitor). Dupa indelungi cautari, sotia l-a gasit. Lucra ca… asistent al aceleiasi bioenergoterapeute. Potrivit afirmati­ilor lui T., se schimbase cu desavarsire din punct de vedere psihic si era ca un robot comandat de la distanta. Din momentul „tratamentului” si-a parasit familia, munca, a rupt legaturile cu parintii.

Tatal unui tanar bolnav psihic a venit sa ceara ajutor si sfat. Fiul lui a nimerit la un bioenergote­rapeut, isi cheltuieste toti banii pe intalnirile cu el, neglijeaza tratamentul indispensabil, a devenit pe de-a-ntregul dependent de bioenergoterape­ut. Starea sanatatii lui se inrautateste. O femeie de 50 de ani, botezata intru Ortodoxie, a trecut la o secta. Fiul ei, care pana atunci era un tanar asculta­tor, linistit, devine brusc narcoman.

Au avut loc telesedintele lui Kaspirovski, lui Ciumak si ale altor „vindecatori”. Cati oameni n-au suferit ?! Cate suflete n-au fost atrase in acest „joc” cumplit, in care nu exista sanse de castig ?

Bioenergoterapeutii si alti „vindecatori” ocul­tisti folosesc in practica lor stari speciale de con­stiinta. Mai mult decat atat: ei considera ca starile acestea sunt o conditie indispensabila a succesu­lui terapiei. Studiind activitatea cerebrala la oameni aflati in stare de meditatie (hipnoza, auto-hipnoza), parintele Anatolie (Berestov) si acade­micianul neurofiziolog S. V. Krapivin au ajuns la concluzia urmatoare:

„Se presupune ca starea de meditatie are o influenta benefica asupra orga­nismului uman, intrucat este insotita de scaderea ritmului respirator si cardiac, a nivelului de lactat din plasma sanguina, de miorelaxare. Se conside­ra, de asemenea, ca starea aceasta neobisnuita este cea mai buna odihna! Totusi, la un examen amanuntit al electroencefalogramelor se vede clar ca nu este vorba de nici o odihna, ci de o stare cu totul aparte si stranie a creierului: o mobilizare pe­riculoasa a tuturor resurselor cerebrale, a tuturor puterilor fiziologice ale creierului”.

Asadar, prin starea aceasta aparte de constiinta, cand „portile” sufletului sunt deschise, hipnotiza­torul sau ocultistul devine un „canal” al puterilor intunecate, slujind Satanei. Iata de ce Biserica Or­todoxa defineste hipnoza ca pe o „slujire constienta a raului”, o numeste fenomen „distructiv pentru om”, subliniind faptul ca in hipnoza sunt folosite puterile intunecate ale lumii duhovnicesti (Jurnal Moskovskoi Patriarhii, 12, 1989).

Tu, Doamne, acopera-ma de oameni galcevitori, de draci si de patimile trupesti si de toate lu­crurile necuvioase.
(Din rugaciunile Sfantului Ioan Gura de Aur)

(din: Dr. Dmitri Avdeev, Cand sufletul este bolnav, Editura Sophia, 2005)
Sursa: razbointrucuvant.ro

Spiritismul – o formă de religiozitate ocult-ezoterică

Spiritismul - o formă de religiozitate ocult-ezoterică Caracteristicile esentiale ale miscarilor oculte, in ipostaza lor de „religii-surogat” cu un caracter secularist, se reliefeaza in mod paradigmatic in spiritismul modern. K. Hutten a demonstrat ca aceste miscari oculte isi au originile in societatea moderna, ele se vor un fel de raspunsuri la aporiile elementare ale lumii contemporane si isi contureaza propriul mesaj pe baza motivelor, modului de viata si argumentelor societatii contemporane. Conceptiile despre lume care le caracterizeaza se ancoreaza in sfera tarismului. In acest sens, spiritismul este mai mult decat o doctrina despre lumea spiritelor, tinzand sa devina pe parcursul ultimelor 200 de ani o „religie oculta” a noului ev in care traim.

S-ar putea afirma chiar, fara nici o exagerare, ca sub forma sa de spiritualism si spiritism, axat pe noi revelatii, dupa cum vom vedea in continuare, spiritismul reprezinta cea mai semnificativa religie sincretista a contemporaneitatii. Acest lucru este confirmat si de numarul mare de adepti, de departe cel mai important comparativ cu celelalte miscari liioase cu un caracter ocult.

Spiritismul – Istoric
Un rol deosebit de important in istoria premergatoare spiritismului actual din Europa l-a jucat F.A. Mesmer (1734-1815). In aceasta privinta, E. Benz, specialist in istoria Bisericii de la Universitatea din Marburg, sublinia ca aparitia spiritismului modern se afla intr-o relatie nemijlocita cu mesmerismul, acea miscare terapeutica de mare amploare, fundamentata pe invatatura lui F.A. Mesmer, descoperitorul magnetismului animalic. Desi el insusi nu era spiritist, totusi din doctrina si practica sa terapeutica s-a dezvoltat spontan in diferite locuri din Franta, Germania si Anglia o miscare spiritista.
Adeptii lui Mesmer, care se recomandau terapeuti magnetici, se ocupau, in principal in Franta, inclusiv de fenomenele parapsihologice, acestea jucand un rol semnificativ in cadrul procedeelor terapeutice mesmeriene Amintim in aceasta privinta, in mod deosebit, asa-numitel stari de transa specifice somnambulilor sau situatiile de „posesie”, in care s-ar parea ca un al doilea eu patrunde si se instaleaza in persoana aflata in transa. Aceste cercuri mesmeriene aveau o orientare mai mult practica decat religioasa, daca avem in vedere faptul ca foloseau somnambulismul, respectiv starea de transa a pacientului respectiv, pentru a ajunge la stabilirea diagnosticului si conduitei terapeutice pe parcursul acestei stari.
In anul 1856, in cercul mesmerian de la Paris, a patruns un anume Leon Denizard Rivail (1804-1869). Initial, discipol al pedagogului J.H. Pestalozzi, Rivail scotea la Paris, in 1858, prima revista spiritista si organiza, din 1855, diferite sedinte spiritiste, coordonate de el insusi. Importanta sa deosebita pentru miscarea spiritista moderna a fost aceea de a reusi conturarea unui sistem unitar, pe baza tuturor marturiilor venite din partea spiritelor prin intermediul mediumilor practicanti.
Dupa ce, in cadrul unei sedinte spiritiste, un „spirit protector” al sau i-a comunicat ca, intr-una dintre existentele anterioare, l-ar fi intalnit si ca l-ar fi cunoscut sub numele de Allan Kardec, L.D. Rivail a adoptat acest nume ca un pseudonim literar. Lucrarile publicate de catre Allan Kardec au avut drept consecinta raspandirea cu o mare rapiditate in Europa si in America a practicilor spiritiste.
Totusi, spiritismul n-ar fi putut sa se raspandeasca intre timp atat de mult, daca n-ar fi devenit o miscare de anvergura. Un rol deosebit de important in aceasta nrivinta l-a jucat faptul ca in S.U.A., pe la mijlocul secolului al XIX-lea, spiritismul s-a conturat ca o miscare populara, in curand patrunzand si in Anglia.
Momentul care a declansat miscarea l-au constituit zgomotele neintelese, un fel de lovituri care rasunau prin zid, pocnituri in mobila, ciocanituri in usi si altele de acest fel, receptate in casa pastorului Bisericii metodiste din Hydesville (S.U.A.), de catre fiicele acestuia, Margaret (12 ani) si Kate (9 ani), in noaptea dinspre 1 aprilie 1848. Comisia constituita pentru a cerceta aceste evenimente ciudate a ajuns la concluzia ca ele nu pot fi explicate pe cale naturala. In cele din urma, folosindu-se de un „alfabet al pocniturilor”, s-a stabilit o legatura cu „spiritul” care le producea si, odata decodificat, a fost descoperit in beciul casei un schelet uman ingropat. De fapt, acesta e momentul aparitiei miscarii spiritiste in lumea occidentala, un moment care se inscrie in istoria anului 1848, in care, intamplator sau nu, Marx si Engels publicau „Manifestul comunist”, iar Ludwig Feuerbach denunta credinta in existenta unei vieti dincolo de mormant in opera sa „Esenta crestinismului”.
O contributie importanta in dezvoltarea miscarii spiritiste din S.U.A. a fost adusa de A.J. Davis (1826-1910), un medium renumit, care a conferit spiritismului si un fundament teoretic prin doua lucrari fundamentale ale sale, dintre care ultima este socotita ca un fel de „Biblie a spiritismului”.
Daca spiritismul promovat de catre A. Kardec isi trage seva din cercurile mesmeriene, la A.J. Davis, desi poarta amprenta doctrinei lui F.A. Mesmer, se simte o mare apropiere de E. Swedenborg (1688-1772) si de J.H. Jung-Stilling, considerati a fi, alaturi de A.J. Davis parintii ideologici ai spiritismului modern.
In consecinta, trebuie facuta o distinctie intre un „spiritism anglo-american intemeiat de A.J. Davis, si un „spiritism romanic”, legat de numele lui A. Kardec. Influenta lui Kardec in Brazilia este cu mult superioara celei asupra spiritismului din Europa, chiar daca acolo spiritismul „kardecistic” cunoaste un numar mai mic de adepti comparativ cu „spiritismul Umbanda”.
O deosebire fundamentala intre spiritismul de tip american si romanic rezida, in primul rand, in atitudinea celor doua directii fata de doctrina reincarnarii, o atitudine diferita, existenta si astazi. Astfel, adeptii lui Kardec accepta ciclul reincarnarilor, in vreme ce urmasii lui Davis il resping. Explicatia consta in influenta puternica a lui Swedenborg asupra lui Davis, stiut fiind ca Swedenborg nu acorda nici o atentie reincarnarii, sustinand ca fiecare om este o creatura noua.
Dupa aparitia spiritismului, in randul oamenilor de stiinta au aparut tot felul de controverse privind veridicitatea si semnificatia fenomenelor revendicate de adeptii acestuia. S-a trecut apoi imediat la cercetarea fenomenelor in cadrul unor societati ale oamenilor de stiinta, special constituite, cum ar fi: Societatea Dialectica din Anglia (1869), dupa aceea Society for Psychical Research (1882), din care faceau parte renumiti chimisti, fizicieni, psihologi etc. Societati similare au fost fondate si in S.U.A. (1885), Germania (1886), Franta (1919), Olanda (1920) si in alte multe tari. Drept consecinta, in curand, avea sa apara o noua ramura in lumea stiintelor, si anume parapsihologia, contestata de catre unii oameni de stiinta si agreata de altii.
Felul in care stiintele naturii si ocultismul se regasesc intr-un punct comun, o demonstreaza o serie intreaga de oameni de stiinta si inventatori din secolele XIX-XX, intre care zoologul englez Alfred Russel Wallace (1823-1913), care a elaborat impreuna cu Darwin teoria evolutionista. De asemenea, inginerul american, Thomas Aha Edison (1847-1931), inventatorul fonografului, era preocupat de fenomenele paranormale, pretinzand ca a descoperit un aparat, prin intermediul caruia s-ar putea realiza un contact cu cei decedati. La fel, profesorul fizician de la Universitatea din Dublin, Sir William Fletcher Barrett (1845-1926), recunoscut pentru contributia sa in domeniul raspandirii telefoniei, a aderat la spiritism. Una dintre lucrarile sale l-a convertit la spiritism si pe fondatorul Societatii Astronomice Franceze, Nicolas Camille Flammarion (1842-1925).
Chimistul german Karl Ludwig Freiherr von Reichenbach (1788-1869) nu este doar descoperitorul parafinei, ci si teoreticianul cel mai important al doctrinei fundamentale ocultiste, prin invatatura sa despre forta fluidica, forta de viata care iradiaza si penetreaza, in toate fiintele si lucrurile. Inclusiv expresia folosita astazi de parapsihologie, „senzitiv”, care se refera la cei cu deosebita receptivitate fata de „radiatiile” sau bioenergiile oculte, a fost elaborata de el.
Fondatorul si precursorul miscarii spiritiste in Romania este, in mod indubitabil, academicianul Bogdan Petriceicu Hasdeu (1834-1907), originar din Cristinesti, judetul Hotin. Provine dintr-o veche familie moldoveneasca, ale carei urme se regasesc in hrisoavele de prin 1597, care pomenesc despre un Gavrila Hasdeu. Studiile universitare le-a facut la Universitatea din Harcov, unde s-a specializat in domeniul juridic, iar ca autodidact a acumulat vaste cunostinte istorice, filosofice si lingvistice. Fost ofiter in garda tarista si membru al Academiei imperiale din Petersburg, din cauza ca, in urma Tratatului de la Paris, a optat pentru cetatenia de origine, i s-au confiscat toate mosiile parintesti, dupa care s-a stabilit ca magistrat la Cahul, pentru ca din 1858 sa ajunga la Iasi, unde este numit profesor la Academia Mihaileana.
In general, Hasdeu a studiat trecutul sub toate aspectele sale: filosofia istoriei, istoria dreptului, istoria limbii, istoria obiceiurilor si datinilor, etimologia, folclorul etc.
In ultimii ani de viata, moartea unicei sale fiice, geniala poeta, Iulia Hasdeu, avea sa-i schimbe, daca nu destinul, cel putin preocuparile de pana atunci. Fara a gandi ca in spiritism ar putea gasi vreo mangaiere, probabil chiar fara sa-si doreasca acest lucru, el pretinde ca primit o comunicare spiritista, prin scriere automata, de la spiritul propriei fiice decedate. Este, de fapt, momentul convertirii sale la spiritism.
In prezent, in lume, pot fi distinse patru forme de spiritism:
a) „Spiritismul vulgar”, respectiv acea forma de spiritism in cadrul careia pot fi contactati cei decedati prin intermediul levitatiilor (ridicarea meselor, paharelor sau altor obiecte etc.).
b) Asa-numitul „spiritism revelational” provocat de mediumi aflati in transa, care intra in legatura cu cetele ingeresti superioare sau cu insusi Dumnezeu Tatal.
c) Un spiritism cu o coloratura religios-morala, cunoscut in lumea crestina sub numele de „spiritualism”, iar in America Latina intalnit ca un „surogat religios”.
d) Asa-numitul „spiritism stiintific”, detasat in mod absolut de orice premise religioase, preocupat preponderent de problema existentei unui suflet independent de trup. Ceea ce isi propune o anume ramura a stiintei, in aceasta privinta, este sa demonstreze ca exista o separatie tranzitorie a sufletului de trup; altfel spus, este vorba de o distinctie clara intre cercetarea lumii de dincoace si de dincolo de mormant.

Spiritismul – Doctrina
"Spiritualismul" isi fundamenteaza doctrina pe rezultatele obtinute din cercetarea vietii de pe pamant si dezvolta o conceptie sui generis despre lume
In general, nu se poate vorbi de o doctrina spiritista unitara. Facand o analiza a invataturii spiritiste se poate usor constata cat de variate sunt anumite elemente de doctrina, mai ales in functie de religiile dominante si de credintele populare, in spatiul carora acestea au fost cultivate. Astfel, intalnim tot felul de elemente distincte in spatiul crestin ortodox, catolic si protestant, si cu atat mai diferite in spatiul religiilor necrestine. De aceea, este de preferat sa nu vorbim, in acest sens, de „spiritism”, ci sa tinem cont de faptul ca exista o multitudine de directii si comunitati spiritiste. Oricum, in cele din urma, vom incerca o analiza mai ales prin prisma doctrinei oferite de catre A. Kardec.
Pentru a intelege mai bine ce invata promotorii acestei doctrine, cel mai important lucru este, in primul rand, sa facem distinctie intre „spiritism” si „spiritualism”. De fapt, „spiritismul” trebuie privit mai mult ca o cercetare cu caracter empirico-sistematic a lumii de dincolo. Dincolo de toate, el isi propune sa demonstreze ca exista viata pe mai departe dupa moarte. In acest scop, cu ajutorul unor mediumi sunt obtinute si analizate tot felul de parafenomene. Exista, de asemenea, si un spiritism popular. In cadrul unor sedinte, se realizeaza o serie de comunicari ale spiritelor, care vizeaza felul cum „traieste” sau experimenteaza decedatul moartea sa, cum soseste si cum e primit el „dincolo”, cum arata lumea de dincolo, cu ce se ocupa el in aceasta lume, ce pericole are de intampinat acolo etc.
„Spiritualismul” isi fundamenteaza doctrina pe rezultatele obtinute din cercetarea vietii de pe pamant si dezvolta o conceptie sui generis despre lume. Aceasta nu este rodul unei pure speculatii, ci isi are esenta tocmai in informatiile obtinute pe baza comunicarilor facute de catre anumite spirite superioare (ingeri, Hristos sau chiar Dumnezeu Tatal) mediumilor respectivi.

Spiritismul – Cosmologia
In aceptiunea spiritista, lumea materiala sau „grosiera” este doar o parte, relativ mica, din realitatea universului, din intregul cosmic. Ea este invelita de lumea astrala, „eterica”, care este la fel de reala ca si lumea materiala, dar nu poate fi perceputa cu ajutorul organelor senzoriale fizice, motiv pentru care nici nu poate face obiectul cercetarii stiintelor naturii. „Substanta eterica” a fost desemnata ca „fluid” si este o forta cosmica tainica, fiind asemanatoare „magnetismului animalic”.
In fond, „spiritul” si „materia” sunt doar diferite forme aparente ale unei „bioenergii”, care in feluritele spatii culturale poarta denumiri distincte. Realitatea, in intregul ei, nu este altceva decat un singur camp energetico-spiritual, in care Divinul, cosmosul material, cosmosul vegetal si animal, ca si omul, se disting doar gradual ca nivele de structura si emanatie deosebite.
Cuvantul magic „energie”, conceptia despre „bioenergie”, care penetreaza intreg cosmosul, reprezinta explicatia pentru fascinatia existenta fata de ideile si practicile oculte. Aceasta, intrucat conceptia oculta magica, despre fluiditatea unei „energii cosmice” universale constituie fundamentul oricarei practici oculte inclusiv Yoga, ca si a nenumaratelor terapii moderne. Aceasta conceptie se constituie intr-un punct de legatura a ocultismului atat cu trecutul (cum ar fi, de exemplu, cele mai vechi teorii imaginative ale omenirii despre lume, asa cum apar ele in magie si in credinta despre mana a populatiilor tribale contemporane), cat si cu cele mai moderne forme de terapie contemporana. Ideea despre existenta unei „energii cosmice” universale sau „bioenergii” este prezenta atat in doctrinele orientale si in conceptia despre lume a populatiilor „primitive”, cat si in ocultismul occidental si in psihologia moderna. Intre altele, ea este cunoscuta sub numele de prana (in India), chi (in China), ka (in Egipt), mana (in Polinezia), baraka (in sufism), yesod (in Kabbala), orenda (la irokezi) etc.
Conceptul despre existenta unei energii cosmice, aflata la dispozitia omului, explica, de altfel, si acele interferente evidente ale „ezoterismului” cu „psihopiata” de astazi. Sunt cunoscute, pe aceasta linie, tot felul de „tehnici magice”, utilizate de diferiti psihoterapeuti moderni, dupa ce prin C.G. Jung a fost refacuta legatura cu vechea traditie magica a Occidentului: „antrenamentul autogen”, „procedeul de relaxare prin autohipnoza” si „autoprogramarea formala”, „psihodrama”, „terapia gestaltista” etc.
Acelasi lucru il reliefeaza, insa, in primul rand, adevarata „explozie” a asa-numitelor terapii corporale, dar in special „bioenergetica”, atat de prezenta pe piata alternativa a psihoterapiilor. De ordinul zecilor, asemenea pretinse terapii nu fac altceva decat sa inoculeze contemporanilor nostri o cosmologie si o antropologie cu un pronuntat caracter oriental si ocult-ezoteric.
Spiritistii de astazi utilizeaza o serie de notiuni si cunostinte din fizica atomica si descriu materia astrala ca pe o substanta constand din fascicule de raze. Intregul univers este constituit dintr-o asemenea substanta. Lumea materiala nu este decat o structura constituita din aceste radiatii foarte dense, capatand un aspect grosier. Lumea eterica cuprinde si patrunde lumea materiala. Substanta ei prezinta diferite frecvente. Ea este cea care determina, in functie de aceste frecvente, si calitatea lumii astrale. Aceasta lume consta dintr-o serie de nivele sau dimensiuni existentiale. Cu cat frecventa razelor unui asemenea plan existential este mai redusa, cu atat mai mult se apropie acel plan – nu spatial, ci calitativ – de lumea materiala. O data cu amplificarea frecventelor creste si gradul desavarsirii si frumusetea nivelului de existenta. Exista pareri diferite in privinta numarului exact al acestor planuri sau sfere existentiale, dar cei mai multi afirma ca ar fi vorba de sapte asemenea nivele.

Spiritismul – Antropologia
In opinia spiritistilor, spiritul se afla intr-o permanenta activitate, inclusiv in timpul somnului
Potrivit doctrinei spiritiste, omul este constituit din trei componente: trupul sau fiinta materiala, similara celei a animalelor, animata de acelasi principiu vital-sufletul sau spiritul, intrupat in acest trup, si principiui intermediar, trupul eteric, astral sau perispiritul, substanta semi-materiala, care are rolul de a inveli spiritul si de a uni sufletul cu trupul. Cu ajutorul perispiritului spiritul poate intra in legatura cu trupul si il poate pune pe acesta in miscare. Tot cu sprijinul sau, dupa moarte spiritul poate intra in contact cu oamenii.
Spiritele nu sunt toate de acelasi fel. Ele se ierarhizeaza totdeauna in functie de gradul de perfectiune la care au ajuns. Astfel, spiritele din prima categorie au atins o stare de desavarsire maxima; cele dintr-o a doua categorie au ajuns abia la mijlocul drumului spre o desavarsire deplina, in vreme ce cele din ultima categorie sunt spiritele imperfecte ale oamenilor ignoranti, viciosi, rai, criminali, hoti etc. Cu alte cuvinte, spiritele din aceasta ultima clasa sunt spiritele caracterizate prin predominarea materiei asupra spiritului si prin nazuinta spre rau. Cele din a doua categorie se caracterizeaza prin predominarea spiritului asupra materiei si prin dorinta permanenta de a savarsi binele, iar cele din prima categorie sunt cele care au atins nivelul suprem de desavarsire. Spiritele care nu au realizat aceasta stare finala de desavarsire sunt nevoite sa se supuna unui ciclu de reincarnari, adica sa intre din nou in alte trupuri, pentru ca numai in acest mod isi pot expia pacatele savarsite.
In opinia spiritistilor, spiritul se afla intr-o permanenta activitate, inclusiv in timpul somnului. Somnul este o stare de odihna si refacere a fortelor noastre animale, in acest interval, spiritul se afla intr-o stare de veghe; legaturile sale cu trupul se diminueaza in asa fel, incat se poate elibera aproape total de acesta si, parasindu-l, strabate spatiul si intra in legatura cu celelalte spirite. In consecinta, visele nu sunt altceva decat amintirea a ceea ce spiritul a vazut si experimentat in timpul somnului in calatoria sa in lumea astrala. In acelasi mod, se incearca si explicarea proceselor de telepatie: spiritele comunica direct intre ele, fara vreo intermediere din partea simturilor. In acest scop, ele folosesc un limbaj sui generis, specific spiritului fara sa aiba nevoie de semnele exterioare ale limbajului obisnuit. De asemenea, somnambulismul este privit de spiritisti ca un somn, in timpul acestei manifestari sufletul obtinand fata de corp o libertate si mai mare decat in somnul natural.

Spiritismul – Viata pamanteasca si moartea
Spiritistii sustin ca viata de pe pamant nu este decat un simplu popas al spiritului pe drumul sau spre desavarsire. Este vorba de un fel de „scoala” in care sufletul reincarnat poposeste pentru a se instrui, pentru a se supune la cateva examene si a se maturiza in vederea continuarii drumului spre starea finala de desavarsire. Reincarnarea de dupa moarte a spiritului corespunde intocmai starii de evolutie spirituala atinsa de acesta in existenta anterioara. Succesiunea starilor de existenta si evolutie este explicata cu ajutorul doctrinei despre legea karmica. Spiritul reincarnat are sarcina de a incerca sa se elibereze din mrejele care il tin si il fac prizonierul lumii materiale, intre acestea fiind amintite individualismul, senzualitatea, invidia, mandria, incapatanarea, dar si fariseismul si fanatismul religios. Cea mai importanta indatorire este iubirea fata de aproapele. Exercitiul iubirii aproapelui este singura si adevarata „religie”, este legea fundamentala a universului. In viziunea spiritista, valoare religiilor si confesiunilor nu trebuie evaluata in functie de doctrinele lor, ci in functie de virtutea iubirii pe care ele promoveaza. Prin urmare, diferentele de credinta raman intr-un plan secundar.
Moartea nu semnifica, pentru spiritisti, nici sfarsitul, nici vreun fel de aneantizare, ci doar o tranzitie o trecere dinspre viata pamanteasca spre o post-existenta, spre un alt plan al existentei umane. Este vorba, in consecinta, de o simpla schimbare de scena si de decor invelit de trupul eteric, spiritul ajunge in lumea de dincolo. Pentru ca aceasta tranzitie sa poata avea loc fara dificultati, este absolut necesar ca fiinta spirituala respectiva sa fi crezut inca din aceasta viata in existenta unei vieti dincolo de mormant. Daca omul moare cu iluzia ca, dupa moarte, intra in ceea ce unii numesc „nefiinta” si ca totul s-a terminat, atunci el va intra intr-o stare de deruta, si anume imediat dupa moartea sa fizica, nemaiputand crede ca realmente a murit, intrucat traieste mai departe, chiar daca intr-un alt plan al existentei; tocmai din acest motiv, el va nazui sa-si continuie activitatile sale de pe pamant, sa aiba aceleasi obiceiuri, dar si sa observe ca ceva nu mai este in regula. Daca aceasta tranzitie se va derula, insa, fara probleme, respectivul se va trezi, dupa un asa-numit „somn de adaptare”, intr-o noua lume, in lumea astrala, va fi primit acolo de catre rude si prieteni decedati, se va simti din nou tanar si sanatos si se va acomoda foarte usor cu noul sau mod de viata.
„Spiritualismul crestin”
Desi doctrina spiritista are prea putine lucruri in comun cu invatatura crestina, totusi reprezentantii spiritismului au evitat si evita o ruptura cu crestinismul. Motivul principal il reprezinta, in primul rand, credinta comuna in existenta unei vieti dupa moartea fizica. In plus, trebuie subliniat faptul ca, pe parcursul timpului, s-au constituit tot felul de asociatii si „Biserici” care incearca sa promoveze un asa-numit „spiritualism crestin”, straduindu-se sa demonstreze ca multe texte biblice ar contine invataturi spiritiste, ca multe Biserici crestine s-ar fi detasat de asemenea concepte si, in consecinta, n-ar mai avea acces la o interpretare exacta a Bibliei. Teoriile moderne in domeniul teologiei, incepand cu demitologizarea si pana la aceea ce s-a numit „teologia viitorului”, sunt privite de catre spiritisti ca niste consecinte ale diminuarii credintei in existenta unei lumi de dincolo si ca o capitulare a crestinismului in fata secularismului si a stiintelor materialiste.
In afara acestui „spiritualism crestin”, exista o forma de „spiritism sincretist”, respectiv o serie de neoreligii sincretiste, in cadrul carora elementele crestine pierd semnificativ din pondere, asupra carora vom reveni foarte pe scurt putin mai incolo.
Revenind la „spiritualismul crestin”, mentionam ca, in S.U.A., exista sute de asociatii cu un caracter spiritualist-crestin, constituite in mai multe mari uniuni. Tot la fel, in Anglia, exista aproximativ 900 de comunitati spirituale, dintre care 100 doar in Londra. De asemenea, Biserica Anglicana a fondat in 1954 o comunitate de lucru a Bisericii in vederea cercetarii spiritismului: „Societatea Bisericii pentru studii fizice si spirituale” (C.F.P.S.S.).
Si in spatiul de limba germana au aparut si s-au raspandit anumite comunitati spiritiste si spiritualiste cum ar fi: „Biserica ioaneica”, „Loja spirituala din Zurich / Pro Beatrice”, Ordinul „Fiat Lux”, „Uniunea mihaelica „Comunitatea in Iisus Hristos”, „Scoala din Bieberau, Comunitatea „Izvorul prieteniei”, „Viata universala”.
Am amintit mai inainte de neoreligiile spiritiste. Cele mai importante sunt urmatoarele: spiritismul kardecistic si cel umbandistic din Brazilia, caodaismul din Vietnam si „Biserica unificarii”, fondata de catre coreanul Sun Myung Moon si cunoscuta si sub numele de secta „Mun”.
Reprezentanti de seama ai spiritismului sustin ca toate fenomenele supranaturale din Biblie pot fi explicate doar dintr-o perspectiva spiritista. Au recurs la o noua traducere a Noului Testament, in care Evangheliile si epistolele sunt reinterpretate intr-o maniera spiritista. In acest sens, potrivit invataturii spiritiste, prin „moarte” trebuie inteleasa doar „moartea spirituala”; notiunea „pneuma” din limba greaca semnifica „spiritul” sau „lumea spiritelor”, iar „Duhul Sfant” nu reprezinta vreo Persoana divina, ci doar un simplu membru al „lumii spiritelor lui Dumnezeu”. De asemenea, „imparatia lui Dumnezeu” trebuie inteleasa ca o „lume a spiritelor lui Dumnezeu”. Iisus Hristos este socotit ca un „spirit primar” si apreciat ca unul dintre mai multii fii ai lui Dumnezeu. Spiritistii pretind ca Hristos nu este altceva decat un „mesager al lui Dumnezeu”, venit in lume pentru ai arata acesteia adevaratul drum spre desavarsire asa cum au mai facut-o si altii inaintea sa. Procrearea sa s-a facut printr-un „Duh Sfant”, folosit de catre batranul Iosif ca medium. Minunile savarsite de El se explica prin faptul ca stapanea foarte bine vibratiile sau frecventele cosmice. A fost rastignit datorita rautatii umane. Invierea Sa, pretind ei, n-ar fi fost altceva decat o simpla materializare, asa cum se intampla in sedintele spiritiste. A acceptat voluntar moartea, pentru a oferi prilejul acestui proces de materializare si pentru a demonstra biruinta spiritului asupra materiei. Spiritualistii crestini contesta doctrina despre harul divin, afirmand ca aceasta este inutila si ca ar incuraja o anume comoditate religios-morala. Actul din ziua Cincizecimii devine explicabil, in opinia lor, prin faptul ca apostolii au intrat intr-o stare de transa, fiind posedati de un anume spirit.
Spiritismul – Consideratii critice
In esenta sa, spiritismul face parte din randul miscarilor oculte, apropiindu-se mai mult de magie decat de religie. Ritualul magic pe care-l presupune apropie spiritismul de magia evocatoare, in cadrul careia fiinta supranaturala este chemata afara din mediul sau si convocata in acela al oamenilor. Tot la fel, mediumii spiritisti invoca spiritele celor morti spre a intra in contact cu cei ramasi in viata. In mare masura, spiritismul poate fi asimilat Samanismului, fiind o forma veritabila de neosamanism. Asa cum recunosc chiar unii reprezentanti ai spiritismului, samanismul nu este altceva decat o religie preponderent spiritista care accepta o post-existenta incontestabila a sufletului dupa moarte si care practica intrarea in contact cu rudele decedate, cu anumite spirite ale naturii etc. Mediumul in aceasta comunicare este samanul, care are o vocatie speciala in aceasta privinta. Se pare ca, din nefericire, neosamanismul reprezinta produsul-surogat cu cel mai larg consum de pe „piata spirituala”.
Pe de alta parte, spiritismul reprezinta o contramiscare in interiorul secularismului modern intrucat nevoile omului nu sunt satisfacatoare in aceasta lume, spiritismul incearca sa ofere o lume de dincolo, dominata de aceleasi motive ca si aceasta. Mesajul spiritist se constituie dintr-o combinatie de elemente seculariste si conceptii oculte. El a preluat si anumite elemente crestine, dar se afla intr-o contradictie indiscutabila cu invatatura biblica. De pilda, conceptia despre Dumnezeu este una deista. Acesta apare doar in ipostaza de creator al lumii si al spiritelor, ci nu si in aceea de Parinte, care poarta de grija creaturilor Sale si intervine in viata lor. Functia Sa de guvernare a transferat-o legilor de guvernare atribuite insasi creatiei Sale. Acestea actioneaza automat si garanteaza, in conceptia spiritista, atingerea scopului pe care Dumnezeu l-a prestabilit pentru creaturile Sale. Prin urmare, omul nu mai conlucreaza, in fapt, cu Dumnezeu, ci cu legile lui Dumnezeu. Prin aceasta, semnificatia biblica a credintei, ca incredere si daruire totala a omului in relatia sa cu un Dumnezeu viu, dispare totalmente. Nici nu mai poate fi vorba de vreo conceptie crestina despre pacat, pocainta sau iertare. Considerand ca poate oferi omului mai multe detalii despre lumea spiritelor, despre existenta de dupa poarte, mai ales celor apropiati, spiritismul ar putea fi catalogat ca un fel de scientism religios, ca o „religie scientificata”. Totusi, desi recunoaste originile foarte vechi ale unei asemenea practici de comunicare cu cei morti, Sfanta Scriptura respinge categoric recursul la ea: „Sa nu se gaseasca la tine din aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicator, nici ghicitor sau vrajitor sau fermecator, nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici dintre cei ce graiesc cu mortii” (Deuteronom 18,10-12; Levitic 20,6; 20,27; I Regi 28,7-20). Cel mai transant in aceasta privinta, insa, este profetul Isaia: „Si cand va vor zice: „intrebati pe cei ce cheama mortii si ghicitorii care soptesc si bolborosesc”, sa le raspundeti: „Nu se cuvine oare poporului sa alerge la Dumnezeul sau? Sa intrebe oare pe morti pentru soarta celor vii?”” (Isaia 8,19). In Noul Testament, Sfantul Apostol Ioan atrage si el atentia asupra necesitatii stringente a deosebirii duhurilor: „Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci ispititi duhurile, daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume” (I Ioan 4,1).
De asemenea, ca si alte invataturi oculte, spiritismul impartaseste o viziune evolutionista despre divinitate, incompatibila cu Revelatia. Dupa cum s-a putut observa, Mantuitorul Hristos nu este, in acceptiunea spiritista, decat un om superior, un „fiu al lui Dumnezeu” intre multi altii, un initiat, ba chiar un mediu spiritist, si nu Fiul lui Dumnezeu intrupat, Dumnezeu adevarat si Om adevarat.
O deosebire foarte importanta intre crestinism si spiritsm consta in faptul ca, in conceptia crestina, nu poate fi facuta nici pe departe o separatie totala intre Biserica luptatoare (a celor vii) si cea triumfatoare (a celor morti) pentru ca ambele se constituie in Trupul lui Hristos. Exista o comuniune clara in iubire, dar si in suferinta, a celor doua Biserici. Cu toate acestea, stabilirea unei relatii personale intre cele doua nu este ceva manipulabil. Exista o granita, o limita intre cele doua lumi. Atat cei decedati cat si cei vii traiesc in Domnul, in Hristos, dar legatura celor vii cu cei morti nu poate fi facuta de catre cei in viata prin tot felul de tehnici discutabile.
In fine, mai trebuie subliniat ca antropologia spiritista, prin conceptia ei trihotomica (trup, perispirit si spirit), prin accentuarea planului astral de existenta si promovarea doctrinei despre ciclul reincarnarilor, prin evolutia spirituala pana la starea divina, nu este compatibila cu invatatura crestina, care exclude orice desavarsire oculta prin propriile puteri. In plus, practicile spiritiste, prin caracterul lor ocult, au un efect negativ asupra omului, avand consecinte dintre cele mai imprevizibile, intre care depresii psihice si dereglari mentale.
Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu
Sursa: crestinortodox.ro

Teosofia

Potrivit invataturilor teosofice, toate religiile pot ajuta omenirea in vederea atingerii perfectiunii, deoarece fiecare religie detine doar o parte din adevar

Termenul teosofia (teos = Dumnezeu; sofia = intelepciune) indica diferite doctrine mistico-filosofice ce s-au succedat din punct de vedere istoric.

In filosofia neoplatonica, teosofia presupunea cunoasterea divina la care omul poate accede doar prin intremediul unei experiente mistice.
Teosofia ca miscare si doctrina esoterica a aparut in secolul al XIX-lea, constand intr-un sistem sincretist de elemente crestine, orientale, filosofice, spiritiste, ce afirma posibilitatea unui contact direct cu divinitatea, ce sustine totodata metempshihoza sau transmigratia sufletelor.
Potrivit invataturilor teosofice, toate religiile pot ajuta omenirea in vederea atingerii perfectiunii, deoarece fiecare religie detine doar o parte din adevar. Acest fapt reiese chiar din motto-ul Societatii Teosofice: „nicio religie nu este mai mare decat adevarul”.
Membrii fondatori, Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891), Henry Steel Olcott (1832-1907), si William Quan Judge (1851-1896), au stabilit centrul Societatii Teosofice in New York, in anul 1875.
Fondatorii Teosofiei, Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891), Henry Steel Olcott (1832-1907)
Helena Petrovna Blavatsky si Henry Steel Olcott

Desi in primele decenii de existenta Societatea Teosofica era mult mai numeroasa, se estimeaza ca in prezent, numara aproximativ 10000 de membri in intreaga lume.

Aparitia Teosofiei in timpul secolului al XIX-lea, este legata de faptul ca oamenii de stiinta au accentuat procesul studierii si traducerii textelor religioase indiene, care au devenit astfel diponibile in Apus, raspandindu-se mai ales in anumite cercuri interesate de filosofie. Teosofia a fost asadar prima miscare religioasa ce a facut ca religiile asiatice, in particular hinduismul si budismul, sa devina accesibile apusenilor interesati.

Prin intermediul Teosofiei s-a manifestat una din cele mai semnificative influente ale spiritualitatii orientale asupra societatii apuseane. Blavatsky si Olcott au fost primii apuseni care au popularizat religia indiana in randul apusenilor interesati, incluzand cele doua invataturi despre karma si reincarnare.

Inca de la infiintare, Societatea Teosofica enumera trei obictive principale:

sa formeze un nucleu al fratiei universale a umanitatii, fara discrimare in functie de rasa, casta, sex etc;
– sa incurajeze studiul religiei comparate, filosofiei si stiintei;
– sa investigheze legile neexplicate ale naturii si puterile latente din om;
Simbolismul teosofic este complex si profund esoteric, ca sinteza a misticismului oriental si a ocultismului apusean
William Quan Judge

Simbolismul teosofic este complex si profund esoteric, ca sinteza a misticismului oriental si a ocultismului apusean. Acesta ar exprima o doctrina secreta adresata numai unei elite, desi este cuprinsa in diferite carti diferite, dintre care una dintre cele mai cunoscuta este Doctrina Secreta (1889) a Elenei Blavatsky.

Chiar daca adeptii teosofiei provin din toate religiile, miscarea prezinta mai ales ritualuri si traditii preluate din Hinduism, Budism, Jainism si Cabala.
Inca de la inceput scopul principal al Teosofiei a fost sa descopere Maitreya: entitatea spirituala si cel mai important membru al Ierarhiei Spirituale ascunse, mai precis reincarnarea lui Buda, pe care teosofii il considera a fi Invatatorul Lumii.
In jurul anului 1900, Leadbeater a facut public faptul ca l-a descoperit pe Maitreya in persoana unui tanar indian, Krishnamurti. Dupa ce Krishnamurti a respins acest rol, acesta a devenit mai putin prezent in invataturile lor iar teosofia a inceput sa scada in numar si influenta.
Cateva ramuri schismatice s-au desprins dupa moartea Elenei Blavastky, precum Societatea Teosofica Internationala si Loja Unita a Teosofilor.
Teosofia a constituit de asemenea principala influenta asupra lui Rudolf Steiner, care s-a desprins de Societatea Teosofica in 1913 pentru a intemeia Antroposofia.
Succesorii lui Blavatsky au fost Annie Besant si C.W. Leadbeater, care au dezvoltat invataturile teosofice.
Desi in prezent Teosofia este perceputa in Apus ca fiind „invechita”, membrii sai fiind in majoritate in varsta, Societatea Teosofica mai detine totusi centre in 48 de tari ale lumii.
Radu Alexandru
Sursa: crestinortodox.ro

Efecte sociale ale învăţăturii de credinţă în hinduism şi creştinism

Efecte sociale ale învăţăturii de credinţă în hinduism şi creştinism

Printre practicantii yoga si admiratorii conceptiilor orientale există o tendintă larg răspândită de a crea în jurul a tot ceea ce este legat de India (religie, cultură, civilizatie – mergând până la vestimentatie sau gastronomie) un fascinant mit. E consecinta firească a lipsei oricărui contact cu realitatea Indiei, fapt ce explică în bună măsură neputinta de a percepe si evalua situatia de acolo.

Foarte multi „maestri spirituali“ hindusi au obiceiul de a organiza pe teritoriul Indiei mici călătorii destinate discipolilor lor europeni. Extrem de costisitoare financiar în raport cu nivelul de trai al tării, aceste călătorii vizează o gamă restrânsă de obiective atent selectate (rezumându-se adesea la vizitarea ashramului central al miscării), cu scopul de a induce artificial o imagine cât mai cosmetizată si mai lesne „vandabilă“ despre realitătile indiene. Practic, se procedează în conformitate cu toate legile marketingului si reclamei.

Au ajuns de notorietate cazuri precum cel al gurului Maharishi Mahesh Yogi, care nu s-a sfiit să lanseze oficial guvernelor lumii occidentale propuneri de rezolvare a marilor probleme sociale, pretinzând că, în nemărginita lui întelepciune, a făurit planul care va institui raiul pe pământ.

Se întâmplă adesea ca părintii să-si mutileze propriii copii, smulgându-le din încheieturi mâinile si picioarele

Este de mirare însă că toti acesti „mari luminati“, „întelepti“, „zei“ si „semizei“ n-au reusit să rezolve nici măcar una din aceste probleme în propria lor tară. India zace si astăzi într-o inimaginabilă sărăcie, foamete si mizerie. în orase, mii de familii au drept casă trotuarul. Acolo gătesc, acolo mănâncă, acolo îsi fac nevoile, acolo dorm – pe pânză de sac. Noaptea trotuarele sunt atât de ticsite de trupuri omenesti, încât circulatia pietonilor nu se poate face decât pe carosabil! 

Se întâmplă adesea ca părintii să-si mutileze propriii copii, smulgându-le din încheieturi mâinile si picioarele, pentru a provoca astfel compasiunea trecătorilor si a reusi să trăiască din cersit întreaga viată. 

Organizatiile internationale au depistat si înregistrat până în clipa de fată 44 de milioane de copii sub 14 ani care lucrează la cuptoare pentru fabricarea cărămizilor, la constructii, în mine, sau sunt angrenati în alte activităti cu grad mare de risc si de dificultate. Dintre ei, 10 milioane au fost cedati ca sclavi pe viată de către familiile lor, pentru achitarea unor datorii către persoane fizice. 

Uniunea Internatională de Combatere a Sclaviei a detectat în India 16 piete de sclave ale sexului, adică veritabile târguri ambulante de carne vie, unde se adună „proprietarii“ si îsi aleg fetele destinate prostitutiei. Iată un singur caz, relatat chiar de către investigatorii internationali:

„Sonali este în vârstă de* 8 ani. Fata îi este machiată si buzele pline de ruj „Sonali este în vârstă de* 8 ani. Fata îi este machiată si buzele pline de ruj. Cercei lungi îi atârnă în urechi. Stă linistită în salonul unei case de tolerantă din Bombay. Clientului i se solicită 40 de dolari, întrucât marfa este tânără si proaspătă. Sonali nu se află aici din voia sau alegerea ei, astfel încât îi acceptă pe toti clientii impusi de matroană. Tatăl ei a vândut-o unui intermediar pentru 400 de dolari, si acum ea îsi oferă trupul pentru a obtine banii cu care să-si răscumpere libertatea. Conform statisticilor, Sonali va muri peste doar câtiva ani, în urma unei boli sau traume fizice“.

In India oamenii trăiesc ca animalele si mor ca animalele, iar trupurile lor sunt aruncate în Gange

Catastrofa poporului indian întrece orice imaginatie. Oamenii trăiesc ca animalele si mor ca animalele, iar trupurile lor sunt aruncate în Gange. Am văzut pe Gange nenumărate cadavre umane plutind în tovărăsia lesurilor de animale, fapt care nu impresiona câtusi de putin pe cineva. în India, viata unui om nu valorează aproape nimic. De altfel, există atât de multi săraci, încât rata uriasă a mortalitătii este privită ca o chestiune aproape convenabilă.

Dezastrul social pe care îl trăieste India nu este nici rodul hazardului, nici al vointei lui Dumnezeu, asa cum învată brahmanii

Dezastrul social pe care îl trăieste India nu este nici rodul hazardului, nici al vointei lui Dumnezeu, asa cum învată brahmanii. Este rezultatul asumării si punerii în practică a preceptelor religiei hinduse, care instituie cel mai pervers, abuziv, despotic si inuman apartheid: sistemul castelor, rămas în vigoare de mai bine de 2000 de ani. Apare cu atât mai bizar paradoxul de a întâlni tineri occidentali animati de conceptii politice si sociale ultraliberale – hipioti, anarhisti, feministe – sustinând si chiar adoptând hinduismul! Este evident că oamenii n-au perceput nici măcar consecintele de ordin social ale hinduismului. 

Asadar, se presupune că undeva între anii 200 î.H. si 200 d.H., sistemul castelor ar fi fost elaborat si expus într-un codice special de către Mânu, un personaj mitic. Desi Veda este socotită izvorul legii (dharma), în realitate legile lui Mânu sunt cele care statuează organizarea vietii indiene până în zilele noastre. Există acolo un întreg sistem juridic, reunind norme de drept penal, drept familial, drept al obligatiilor, drept real si reguli procedurale.

Indienii se împart în patru caste de bază. Cea de-a patra este a servitorilor (Sudrd)Indienii se împart în patru caste de bază. Cea dintâi este a Brahmanilor (preotilor). Cea de-a doua este a războinicilor (Ksatriya), a nobililor si a stăpânilor. Cea de-a treia este a oamenilor liberi (Vaisya), a comerciantilor si a feluritelor categorii profesionale. Cea de-a patra este a servitorilor (Sudrd). Oamenii care nu apartineau nici uneia din aceste caste erau considerati paria, si condamnati să trăiască la marginea satelor; li se interzicea să posede orice altceva în afara vaselor casnice, a câinilor si a măgarilor; le era interzis inclusiv spălatul la cismeaua comună a satului.

Membrii celei de-a patra caste aveau un statut aproape similar cu cel de paria. Menirea lor era să-i slujească pe membrii castelor superioare. Accesul la cultură le era restrictionat într-o asemenea măsură încât nu aveau dreptul nici măcar să asculte citindu-se din cărti. Dacă dorea neapărat, un brahman putea să ia o fată din această castă doar ca pe a patra sotie. în consecintă, s-a ajuns cu timpul la subdivizări ale castelor, care cunosc astăzi până la 3000 de ramificatii.

Din casta a treia fac parte, spre exemplu, agricultorii, siderurgistii, dulgherii, frizerii, artistii. Au cu totii obligatia unui comportament condescendent si obedient fată de membrii castelor superioare, si li se interzice cu strictete orice tentativă de parvenire socială.

Transport in comun IndiaA doua castă, a războinicilor si a nobililor, este însărcinată cu atributii legate de organizarea războaielor, asigurarea protectiei tării si a sistemului politic, colectarea birurilor si impozitelor s.a.m.d.  

In fine, brahmanii sunt cei care învată poporul, conduc slujbele religioase, aduc jertfe zeilor si primesc darurile pentru templu. Ei se bucură de întâietate chiar si în fata regelui si a urmasilor acestuia. Un brahman, fie el si copil, este considerat superior unui războinic sau nobil. Dacă săvârseste o crimă, el nu este condamnat la moarte, ci la exil. Cel mai mare păcat este socotit uciderea unui brahman. Acest păcat nu poate fi răscumpărat decât prin moartea ucigasului. Totusi, autorul crimei va avea de îndurat si o pedeapsă spirituală, reîncarnându-se într-un animal. Dacă o persoană moare neavând urmasi, toate bunurile sale trec automat în proprietatea brahmanilor. De asemenea, dacă un brahman descoperă o comoară, aceasta devine proprietatea lui. Dacă regele găseste o comoară, o parte din ea le este transferată obligatoriu brahmanilor.

In general, institutia castelor impusă de brahmani se fundamentează pe trei interdictii de bază: 

1) Este interzisă căsătoria cu o persoană apartinând altei caste.  

2) Este interzis orice fel de contact cu persoane apartinând unei caste inferioare. încălcarea acestei interdictii atrage dezonoarea si oprobriul public. 

3) Orice strădanie a vreunei persoane de a accede într-o altă castă este socotită nu numai zadarnică, ci si condamnabilă, atrăgând pedepse atât în viata aceasta, cât si după moarte.

Toată această structură socială oprimant a fost plăsmuită de către brahmani pe suportul metafizic al religiei hinduse

Toată această structură socială oprimantă, care a produs atâta suferintă de-a lungul istoriei Indiei, a fost plăsmuită de către brahmani pe suportul metafizic al religiei hinduse, sub inspiratia textelor „sfinte“ ale Vedelor. Prin urmare, sistemul castelor nu este considerat a fi reflexul natural al unui fenomen social, nici al unuia biologic (de tipul superioritătii rasiale). El tine pur si simplu de o ordine transcendentală, izvorând din chiar teoria hindusă asupra lumii. Fundamentul său îl constituie legea metafizică a dharmei, din care decurge nevoia persoanei de a se conforma cu strictete ritmului, ordinii si ierarhiei întregului, ceea ce presupune inclusiv asumarea resemnată a predeterminărilor sociale. 

Este modul prin care însusi Dumnezeu a creat lumea. Opozitia fată de acest sistem este echivalentă cu împotrivirea fată de Dumnezeu, adică păcatul cel mai grav, aducător de osândă vesnică. Avem de-a face cu o mostră elocventă de terorism spiritual în toată măretia lui! 

Adeptilor, propovăduitorilor si admiratorilor occidentali ai hinduismului le-ar fi util să constientizeze faptul că în sistemul hindus de organizare al întregii societăti, care este unul profund religios, ei nu se vor putea integra niciodată castelor superioare. Acesta este un drept exclusiv ereditar. Mai mult decât atât, statutul lor este unul inferior si fată de paria, dacă se aplică riguros vechea traditie hindusă. Acestea sunt prescriptiile textelor „sfinte“, „insuflate de Dumnezeu“.
 

Modul de viata impus de religia hindusa in India

Iată cum a fost posibilă în India stagnarea oricărei evolutii sociale si anihilarea puterilor creatoare ale indivizilor, siliti să trăiască sub semnul complexelor si frustrărilor. S-a instituit inevitabil în rândul populatiei o atmosferă generală de pasivitate si fatalism, pe fondul căreia mizeria si pauperitatea societătii indiene au ajuns să înregistreze cote inimaginabile. 

Devine cu atât mai legitimă întrebarea: dacă „supraoameni“ si „zei încarnati“, precum gurul Maharishi, clamează emfatic (inclusiv în fata guvernelor lumii) că posedă reteta magică a rezolvării tuturor problemelor sociale, politice, economice, administrative, etc, atunci cum se explică faptul că patria lor se află într-un asemenea colaps? Nu cumva această propagandă mediatică tinteste în realitate naivitatea acelorasi adepti occidentali care întretin prin cotizatiile lor viata de super-lux a „marilor initiati“? De altfel, Maharishi a sfârsit prin a se stabili în America, unde huzurul în care trăia – de pe urma vânzărilor de mantre\ – a făcut istorie pe toate meridianele.  

Gratie eforturilor de „iluminare“ a Americii si Europei a ajuns sa posede multimi nesfârsite de Rolls-Royce-uri si avioaneNu mai putin celebru este si cazul lui Rajneesh, „mentorul universal“ care, plecând din India sărac lipit pământului, a ajuns să posede – gratie eforturilor de „iluminare“ a Americii si Europei – multimi nesfârsite de Rolls-Royce-uri, avioane personale si vile în toate tările bogate ale lumii. Stia să-si atragă prozeliti de genul unei renumite cântărete grecoaice care i-a cedat nu numai drepturile financiare de pe discurile sale si întreaga sa avere, ci până si pensia lunară pe care i-o furniza Broadway-ul din New York. După un răstimp oarecare, gurul a îndepărtat-o subit din cercul ucenicilor săi, iar ea a supravietuit în Atena la limita subzistentei, trăind din ajutoarele economice ale prietenilor, profund nefericită si grav traumatizată psihic. 

Datorită presei si a multor mărturii individuale, este cunoscută astăzi în detaliu „activitatea spirituală“ prestată de marele guru în ashramurile sale: le administra discipolilor narcotice, hasis, L.S.D., cocaină, iar apoi îi mâna către orgii sexuale în grup. El însusi dispunea sexual de orice femeie si orice bărbat îsi dorea. Delicatetea iubirii, cunoasterea reciprocă, respectul persoanei erau coborâte programatic la nivelul animalitătii si al obscenitătii. Cei care si-au văzut fiintele iubite distruse fizic si sufleteste au depus împotriva lui nenumărate plângeri. Insă, în cele din urmă, Administratia Financiară a fost cea care 1-a silit să-si abandoneze „proiectele spirituale“ si să-si petreacă ultimii ani ai vietii ascunzându-se de justitie, întrucât fusese condamnat pentru sustragere de la plata impozitelor. Marele guru prospera furând nu doar din buzunarele adeptilor, ci si ale statului. 

In mijlocul acelor evenimente, a fost întrebat un alt guru, mai „serios“, anume Satyananda, ce părere are despre Rajneesh. Răspunsul său nu necesită comentarii: „A, noi în India îi respectăm si îi cinstim foarte mult pe gurusi!“. De asemenea, într-un interviu din 17 mai 1984, acelasi Satyananda a declarat: „Aceste două personalităti, Rajneesh si Maharishi, au întreprins o lucrare istorică pentru binele omenirii. Aceasta este părerea mea“. Asadar, cei doi erau nu doar elogiati pentru practicile lor abominabile, ci si confirmati ca „gurusi“, adică oameni luminati, sfinti, călăuzitori spirituali ai omenirii către unirea cu Dumnezeu. 

Pozitia lui Satyananda nu este întâmplătoare si nu reprezintă o părere personală. Există în India o astfel de traditie, care se transmite de secole din generatie în generatie, cunoscută sub numele de „tantrismul mâinii stângi“ (Vama Marga), a cărei practică este centrată în jurul sexualitătii si constă în organizarea de orgii în grup ce urmăresc nimicirea eului. însusi Satyananda, în convorbiri avute cu discipoli europeni, a confirmat că si miscarea sa este fidelă aceleiasi traditii, pe care o descoperă însă numai celor „initiati“. 

Indienii sunt departe însă de a constitui o exceptie printre popoarele omenirii. Si alte neamuri din Antichitate (grecii, egiptenii, asirienii), ba chiar din perioada medievală, se dedau la slujiri orgiastice aduse unor zeităti (Afrodita, Astarta, Kiveli). De pildă, cultul Afroditei era de tip orgiastic, principalul act de venerare a ei fiind prostitutia organizată în locurile „sfinte“. Adoratorii aduceau în temple câte o monedă ca plată pentru preoteasa-prostituată, asa cum relatează Eusebiu al Cezareei si Clement Alexandrinul. în acelasi mod era adorat Dionysos, zeul betiei, al vinului si al homosexualitătii pasive. Este ceea ce se întâmplă încă în India, o tară rămasă idolatră până astăzi, oricât ar părea de neobisnuit pentru europeanul contemporan tributar unei traditii crestine bimilenare. Iată însă că, prin contributia „marilor initiati“ hindusi, asistăm actualmente la fenomenul resurectiei idolatriei în spatiul european. 

Pentru a evidentia ecourile sociale ale diferentelor fundamentale de viziune asupra lumii în crestinism si hinduism, merită să examinăm modul în care gândirea crestină a remodelat radical în istoria civilizatiei pozitia generală fată de: 1) sclavie; 2) statutul femeii; 3) sistemul împărtirii bunurilor materiale si culturale între membrii societătii, adică institutia proprietătii. 

1) Sclavia era răspândită în toată lumea antică. Nu exista imperiu, stat, oras, familie bogată care să nu dispună de sclavi. Conform dreptului roman, sclavii erau tratati ca simple obiecte. Proprietarul îi putea vinde, silui, maltrata sau ucide, fără să dea socoteală nimănui. Nobilele romane purtau asupra lor un stilet cu care obisnuiau să-si pedepsească sclavele, crestându-le membrele sau chiar omorându-le, în functie de gravitatea abaterii. 

Polarizarea societătii în sclavi si stăpâni s-a datorat unei profunde pervertiri a mintii si a sufletului omenesc. „Mintea despărtită de Dumnezeu devine fie demonică, fie animalică“, spune Sfântul Antonie cel Mare, părintele monahismului crestin. 

Si, precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunostintă, asa si Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înselăciune, de purtări rele…, spune Apostolul Pavel (Rom. 1,28-29). 

Fireste, această stare de fapt a creat si intense împotriviri. De multe ori în decursul veacurilor sclavii s-au răsculat, generând chiar războaie îndelungate. Vărsările de sânge nu aduceau însă niciodată schimbări notabile, căci fortele militare de stat erau întotdeauna mai bine organizate si mai experimentate în luptă decât grupurile de sclavi.  

Biserica a luptat cu moduri de gândire, interese si cutume vechi de sute si mii de aniCrestinismul a lovit sclavagismul în rădăcina lui, în sufletul omului. Fără războaie si sânge. Vindecând inimile oamenilor de patimile mândriei si lăcomiei, a reusit la început să limiteze substantial, iar după câteva sute de ani să eradice total acest fenomen. 

Au contat în acest sens învătătura de credintă si exemplul practic. Pe de o parte, Evanghelia propovăduia că nu mai este nici rob, nici liber…(Gal. 3, 28) si că Dumnezeu nu caută la fata omului (Gal. 2, 6), interzicând asadar discriminările comportamentale fată de cei aflati în robie. Pe de altă parte, în timpul Dumnezeiestii Liturghii, care este chintesenta slujirii duhovnicesti a crestinismului, Biserica 1-a asezat pe sclav în exact aceeasi cinste cu stăpânul său, punându-i pe amândoi să se împărtăsească din acelasi potir. 

Oriunde se ridica o biserică crestină, era vestită cu putere egalitatea în cinste a oamenilor. Biserica a luptat cu moduri de gândire, interese si cutume vechi de sute si mii de ani; însă, cu pretul sângelui a milioane de martiri crestini, viata oamenilor avea să fie efectiv revolutionată. 

Iar astăzi, brahmanii hindusi depun eforturi asidue pentru conservarea sistemului castelor pe care l-au impus în vechime. Comparatiile între cele două tipuri de civilizatie sunt de prisos. Istoria grăieste de la sine. 

2) In lumea antică dominată de idolatrie si de filosofiile omenesti, conditia femeii era una tragică. Până si în Atena, faimoasă pentru democratia, libertatea si nivelul ei cultural, institutia sclaviei era consacrată ca un dat natural, iar femeia era practic exclusă din toate activitătile sociale. în afară de sclave, existau prostituatele publice si asa-numitele femei obisnuite. Locul celor din urmă era numai în casă. Persoana femeii era devalorizată într-o asemenea măsură, încât unii dintre gânditorii cetătii ajunseseră până la punctul de a se întreba dacă femeile au suflet.  

Crestinismul a lovit sclavagismul în rădăcina lui, în sufletul omuluiBiserica a luat vehement atitudine si în privinta acestei discriminări, opunându-i iarăsi învătătura Scripturii, potrivit căreia nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască (Gal. 3, 28), ci înaintea lui Dumnezeu nu există decât suflete, persoane de aceeasi cinste, înzestrate de către Creator cu aceeasi putere de a izbândi pe calea spirituală către sfintenie. De altfel, încă din primii ani ai Bisericii, au existat nenumărate femei care s-au sfintit, au dobândit Duhul Sfânt si harismele Lui, au prorocit si au săvârsit minuni. Mai mult decât atât, Biserica o venerează pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu si Pururea Fecioară Măria ca pe omul care a atins treapta cea mai înaltă a sfinteniei, la care nimeni altcineva nu va mai ajunge vreodată. 

In altă ordine de idei, hindusii nu le permiteau femeilor nici măcar să asculte învătăturile Vedelorl Buddha a fost cel dintâi care a încălcat această traditie. Cedând insistentelor unei mătusi foarte dragi, el a consimtit să accepte ca ucenice si femei. Este unul din motivele pentru care a fost prigonit ca eretic de către brahmani. S-a delimitat de hinduism si în cele din urmă a întemeiat o nouă religie. 

In clipa de fată există multi gurusi care primesc ca discipole femei. Chiar dacă putine dintre ele ajung până la vrednicia de guru, faptul în sine intră în flagrantă contradictie cu textele „insuflate de Dumnezeu“ ale Vedelor si cu vechea traditie hindusă, astfel încât toti gurusii care fac asemenea concesii sunt considerati eretici de către hindusii „ortodocsi“. 

Imaginea pozitiei pe care o adoptă traditia indiană fată de femeie poate fi întregită si prin evocarea acelei datini străvechi impuse de codicele lui Mânu, anume sati, care statua în mod expres obligatia sacră ca femeile să fie arse de vii în focul în care era ars trupul sotului lor decedat, împreună cu celelalte obiecte personale ale lui. Este inutil să mai mentionăm câte zeci de milioane de femei nefericite au plătit printr-o moarte tragică si sinistră enormitătile doctrinare ale reprezentatilor unei preotii odioase. Din păcate, aceste realităti nu constituie de obicei un subiect de reflectie nici măcar pentru grupurile de feministe occidentale militante care se lasă seduse de învătăturile „exotice“ ale Orientului. Iată ce ravagii poate face ignoranta lumii apusene contemporane…  

Problema spinoasă a proprietătii a fost depăsită cu un imens succes de către primele comunităti crestine prin instituirea bunurilor obstesti3) Problema spinoasă a proprietătii a fost depăsită cu un imens succes de către primele comunităti crestine prin instituirea bunurilor obstesti. Acest spirit se conservă nealterat până astăzi în mănăstirile ortodoxe, unde nu există proprietate personală, ci toate bunurile apartin comunitătii. Nu există bogati si săraci, nu există oameni care se îmbracă sau mănâncă mai bine decât ceilalti. Ii opreste de la aceasta însăsi iubirea crestină: Să-l iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti (Matei 22, 39). Omul care nutreste iubire adevărată pentru semen nu poate accepta să posede ceva în plus fată de fratele său mai sărac.

Inscriindu-se în sfera relatiilor umane, atât relatiile sociale cât si cele economice se articulează potrivit cu vointa liberă a omului. Ele nu fac parte din categoria acelor tipuri de relatii impuse, cum ar fi legile naturale (legea gravitatiei, spre exemplu). Ca persoană liberă, pot decide oricând să-mi modific relatia pe care o am cu sclavul meu (de pildă, să-l eliberez) sau cu functionarul meu. 

Când omul nu duce o viată conformă cu voia lui Dumnezeu, când trăieste adică împotriva firii sale, în chip păcătos, atunci el se transformă sufleteste. Iubirea sa către aproapele se răceste, preschimbându-se treptat în dezinteres, eventual chiar în ură. Omul sfârseste prin a se iubi numai pe sine. Singura sa preocupare devine modul în care poate ajunge să trăiască mai bine, fie chiar si în detrimentul celorlalti: cum să mănânce bine, cum să se îmbrace bine, cum să doarmă bine, cum să-si petreacă timpul cât mai lejer si agreabil. Nu concepe să fie lipsit de nimic, nu acceptă să împartă nimic, nu cunoaste satiu în dorinta de a-si procura noi bunuri, chiar si atunci când cantitatea acestora depăseste cu mult posibilitătile sale de a le consuma. 

O dată cuprins de flacăra iubirii dumnezeiesti, omul începe să se gândească însă si la lipsurile aproapelui său, pe care simte nevoia organică de a-1 ajuta. Dorul său arzător este ca toti semenii lui să aibă cele de trebuintă si, când Duhul Sfânt îi aprinde inima, ajunge să prefere ca el însusi să nu mai aibă nimic, dacă prin cedarea bunurilor sale îi poate ajuta pe cei din jur să supravietuiască. De aceea sunt atât de numeroase exemplele de sfinti crestini care, plini de iubirea lui Hristos, si-au împărtit toate cele ale traiului lor săracilor si au ajuns ei însisi săraci, neputând suporta gândul că ei mai detin încă averi în vreme ce frati de-ai lor înfometează prin cetăti. Există chiar cazul unui sfânt care, mistuit de iubirea Domnului, s-a vândut pe sine ca sclav si, cu banii obtinuti astfel, a eliberat un rob. Prin exemplul si puterea virtutilor sale, i-a atras apoi la credinta în Hristos si pe stăpânii săi, care au renuntat de bunăvoie la infamia posesiei de sclavi si, cu nespus respect, i-au cerut să devină părintele lor duhovnicesc. 

Iată cum tăria dragostei crestine biruia până si sentimentul atât de viguros al proprietătii. Astfel a reusit Biserica crestină să întemeieze comunităti fundate pe dragostea dintre semeni în mijlocul unei societăti atât de neomenoase ca aceea a imperiului roman. Descrierile modului de viată al primilor crestini în cadrul acestor comunităti sunt elocvente si pilduitoare: 

Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una si nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obste… Si nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toti câti aveau tarini sau case le vindeau si aduceau pretul celor vândute, si-l puneau la picioarele apostolilor. Si se împărtea fiecăruia după cum avea cineva trebuintă (Fapte 4, 32-35). 

Iar toti cei ce credeau erau laolaltă si aveau toate de obste. Si îsi vindeau bunurile si averile si le împărteau tuturor, după cum avea nevoie fiecare (Fapte 2, 44-45). 

In legătură cu aceeasi temă, pozitia Vedelor este radical diferită. 

Ea poate fi rezumată astfel: 

Săracul este sărac întrucât în vietile precedente a fost un om rău, ceea ce i-a atras în viata actuală o karma rea. Tot asa, bogatul este bogat deoarece în vietile precedente a fost un om bun, fapt care i-a atras acum o karma bună. Cu alte cuvinte, bogătia sau sărăcia sunt inseparabil legate de valoarea morală si spirituală a persoanei. Bunăstarea materială este considerată dovada ascendentului moral si spiritual al unui individ. Situatia financiară devine, asadar, criteriu de stabilire a nivelului spiritual si a moralitătii! Această perspectivă conferă nedreptătii sociale o dublă legitimare: etică si spirituală. Este si motivul pentru care hindusii nu obisnuiesc să-i ajute în vreun fel pe săraci. Trec pe lângă ei nepăsători, în virtutea convingerii că acestia trebuie lăsati să-si răscumpere karma prin îndurarea sărăciei. Asadar, nedreptatea care există în această lume nu este rezultatul lăcomiei si răutătii omenesti, ci este lege divină care se cere neapărat conservată. Tabloul consecintelor imediate în plan social ale hinduismului este acum complet. 
 

Text extras din cartea <Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s